CASE OF GRABCHAK v. BULGARIA

Reclamantul s-a născut în 1966 și trăiește în Kiev. Reclamantul a venit în Bulgaria în 1995. În 1996 a început o relație cu dna M., de asemenea un național ucrainean. În 1997 au avut un fiu. În 2003 reclamantul a primit statutul de rezident permanent. La 6 noiembrie 2006, șeful Serviciului de Securitate Națională a Internului a emis un ordin de retragere a permisului de reședință al reclamantului, de a ordona expulziarea acestuia și de a impune o interdicție de zece ani asupra reîntrăznirii Bulgariei, din cauza faptului că prezența sa în țară reprezintă o „amenințare gravă pentru securitatea națională”. Nu au fost indicate motive concrete care să justifice ordinul; s-a menționat doar că aceasta se bazează pe „propoziția nr. B4923”.

Această propunere, elaborată de Serviciul Național de Securitate și, de asemenea, din 6 noiembrie 2006, a fost depusă Curții. Acesta a declarat că reclamantul a fost implicat în acte de extorcare, contrabandă, acorduri de arme și spălare de bani, că a operat cu mari sume de bani obținuți ilegal, că a înființat contacte cu oficialii bulgari, inclusiv ofițerii de poliție, care i-au furnizat servicii ilegale și că a fost în contact cu presupusii teroriști. În timp ce menționează activitățile presupuse ilegale ale reclamantului, propunerea se referă la date și nume specifice, dar la nici o dovadă care să susțină acuzațiile. În cele din urmă, s-a declarat că reclamantul a părăsit Bulgaria la 29 octombrie 2006. Neconștient de ordinul ministerial din 6 noiembrie 2006, la 15 noiembrie 2006, reclamantul a încercat să intre din nou pe teritoriul bulgar, dar a fost oprit la graniță și nu a permis intrarea.

De atunci locuiește în Kiev, în timp ce doamna M. și fiul său a rămas în Bulgaria. 10. Prin intermediul avocatului său, reclamantul a depus un recurs ministrului bulgar al Internului împotriva ordinului din 6 noiembrie 2006. Apelul a fost respins la 22 decembrie 2006, ministrul a subliniat, în special, că a considerat nerelevant argumentul reclamantului că s-a stabilit în Bulgaria cu familia sa. 11. După aceea, reclamantul a solicitat revizuirea judiciară a ordinului din 6 noiembrie 2006. În special, el a subliniat în cererea sa că familia sa locuia în Bulgaria și că separarea lor a fost nejustificată. 12. În cursul procedurii judiciare, avocatul reclamantului a fost prezentată propunere nr. B4923.

13. Într-o hotărâre din 30 octombrie 2007, Curtea Supremă de Administrație a susținut că este competentă să examineze cererea, referindu-se la hotărârea Curții în cazul AlNashif v. Bulgaria (nu. 50963/99, 20 iunie 2002) și art. 13 din Convenție, chiar dacă, în momentul eliberării ordinului impugat, revizuirea judiciară nu a fost disponibilă în temeiul legislației aplicabile (a se vedea punctul 16 mai jos). 14. Procedura judiciară s-a încheiat la 19 martie 2009 cu o hotărâre finală a Curții Supreme de Administrație, care a susținut ordinul din 6 noiembrie 2006. După enumerarea presupuselor activități ilegale ale reclamantului descrise în propunerea nr. B4923, a declarat pur și simplu că ordinul impugat nu a încălcat legea.

În plus, aceasta a respins argumentele reclamantului privind viața sa de familie și viața privată, declarând: „ orice restricție a drepturilor prevăzute în Convenție este justificată [când se bazează] pe considerații de securitate națională, în cazurile în care comportamentul cetățenilor străini amenință securitatea națională și ordinul public al statului în care locuiesc.”

5. The applicant was born in 1966 and lives in Kiev. 6. The applicant came to Bulgaria in 1995. In 1996 he started a relationship with Ms M., also a Ukrainian national. In 1997 the two of them had a son. In 2003 the applicant was granted permanent resident status. 7. On 6 November 2006 the head of the Ministry of the Interior’s National Security Service issued an order withdrawing the applicant’s residence permit, ordering his expulsion and imposing a ten-year ban on his re-entering Bulgaria, on the ground that his presence in the country represented a “serious threat to national security”. Factual grounds justifying the order were not indicated; it was merely noted that it was based on “proposal no. B4923”.

8. That proposal, drawn up by National Security Service and also dated 6 November 2006, was submitted to the Court. It stated that the applicant had allegedly been involved in acts of extortion, smuggling, arms deals and money laundering, that he operated with large amounts of illegally obtained money, that he had established contacts with Bulgarian officials, including police officers, who had been providing him with illegal services, and that he had been in contact with presumed terrorists. While enumerating the applicant’s presumed illegal activities, the proposal referred to specific dates and names, but to no evidence to support the allegations. Lastly, it was stated that the applicant had left Bulgaria on 29 October 2006. 9. Unaware of the ministerial order of 6 November 2006, on 15 November 2006 the applicant attempted to re-enter the Bulgarian territory but was stopped at the border and not permitted entry.

Since then he has been living in Kiev, while Ms M. and his son remained in Bulgaria. 10. Through his lawyer, the applicant submitted an appeal to the Bulgarian Minister of the Interior against the order of 6 November 2006. The appeal was dismissed on 22 December 2006, the Minister pointing out, in particular, that he considered irrelevant the applicant’s argument that he had settled in Bulgaria with his family. 11. After that the applicant applied for judicial review of the order of 6 November 2006. In particular, he pointed out in his application that his family resided in Bulgaria and that their separation had been unjustified. 12. In the course of the judicial proceedings the applicant’s lawyer was shown proposal no. B4923.

13. In a decision of 30 October 2007 the Supreme Administrative Court held that it was competent to examine the application, with reference to the Court’s judgment in the case of AlNashif v. Bulgaria (no. 50963/99, 20 June 2002) and Article 13 of the Convention, even though, at the time the impugned order had been issued, judicial review had not been available under the legislation then applicable (see paragraph 16 below). 14. The judicial proceedings ended on 19 March 2009 with a final judgment of the Supreme Administrative Court, which upheld the order of 6 November 2006. After enumerating the applicant’s alleged unlawful activities described in proposal no. B4923, it stated merely that the impugned order did not breach the law.

Furthermore, it dismissed the applicant’s arguments relating to his family and private life, stating: “any restriction of the rights under the Convention is justified [when based] on national security considerations, in cases where foreign citizens’ behaviour threatens the national security and the public order of the State where they reside.”