CUARTA DECIZIE A SECȚIEI Nr. 59646/13 Nelu VANCEA împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la 13 iunie 2017 în calitate de comitet compus din: Paulo Pinto de Albuquerque, președinte, Egidijus Kūris, Iulia Motoc, judecători și Andrea Tamietti, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 30 iulie 2013, Având în vedere declarația prezentată de Guvernul contestat la 21 decembrie 2016 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIMENTE Reclamantul, dl Nelu Vancea, este un național român, care s-a născut în 1966 și trăiește în Țuglui. Guvernul român („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna C. Brumar, din Ministerul Afacerilor Externe. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 3 din Convenție cu privire la condițiile de detenție în închisoarea Craiova, precum și despre lipsa de asistență medicală adecvată în acest sens. Cererea a fost comunicată guvernului la 26 august 2014. Guvernul și-a prezentat observațiile cu privire la admisibilitatea și fondurile cauzei la 5 ianuarie 2015; la 2 februarie 2015, reclamantul și-a prezentat observațiile în răspuns, împreună cu cererile sale pentru satisfacție, HOTĂRÂREA După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluționare prietenoasă, prin scrisoarea din 21 decembrie 2016, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei ridicate de cerere. Acestea au solicitat, de asemenea, Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din convenție, cu excepția cazului în care reclamantul nu a răspuns la termenii declarației unilaterale, circumstanțele în care au solicitat Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (a) din convenție. În declarația lor unilaterală, Guvernul a recunoscut încălcarea articolului 3 din Convenție determinată de condițiile inadecvate de detenție în închisoarea Craiova. Ei au oferit să plătească reclamantului suma de 5,400 EUR (euros). Sumele, care acoperă toate prejudiciile materiale și morale, precum și costurile și cheltuielile, ar fi convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data plății și ar fi plătite în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții. În cazul în care nu s-a plătit această sumă în termenul de trei luni menționat mai sus, guvernul s-a angajat să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Curtea a invitat reclamantul să indice dacă a acceptat termenii declarației unilaterale. Reclamantul nu a răspuns. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). reclamantul nu intenționează să își continue cererea; sau... (c) din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii.” 10. În primul rând, Curtea remarcă că guvernul l-a solicitat să elimine cererea în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție în cazul în care reclamantul nu a răspuns la termenii declarației unilaterale prezentate la 21 decembrie 2016 (a se vedea punctele 5 și 6 de mai sus). 11. Cu toate acestea, Curtea remarcă că în momentul depunerii de către Guvern a declarației lor unilaterale, schimbul de observații între părți a fost încheiat, reclamantul care și-a prezentat observațiile în mod corespunzător în răspuns și doar cereri de satisfacție (a se vedea punctele 4 și 5 de mai sus). 12. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că lipsa de răspuns în numele reclamantului în legătură cu termenii declarației unilaterale nu poate fi considerată drept un motiv suficient pentru a înțelege că nu intenționează să își continue cererea, în sensul articolului (a) Cererea Guvernului de a face ca cererea să fie elaborată pe această bază nu poate fi, prin urmare, acceptată, fiind de constatat dacă cererea poate fi eliminată din lista prevăzută la art. (c) din Convenție. 13. În acest sens, Curtea reiterează că aceasta poate face acest lucru pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului sau dacă nu își exprimă opiniile cu privire la acest punct. 14. În acest scop, Curtea a examinat declarația în funcție de principiile care iese din jurisprudența sa, în special Tahsin Acar Hotărârea (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI). 15. Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele introduse împotriva României, practică sa privind plângerile cu privire la încălcarea articolului 3 (de exemplu, Iacov Stanciu c. România , nr. 35972/05, 24 iulie 2012). 16. Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). 17. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o solicită să continue examinarea cererii (art. 18 litera (amenda). În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care Guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 19. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din lista. Din aceste motive, Curtea ia act de faptul că, în conformitate cu art. 3 din Convenție și cu modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu articolul (c) din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 6 iulie 2017. Andrea Tamietti Paulo Pinto de Albuquerque grefier adjunct Președintele
Application no. 59646/13
Nelu VANCEA
against Romania
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 13
June
2017 as a Committee composed of:
Paulo Pinto de Albuquerque,
President,
Egidijus Kūris,
Iulia Motoc,
judges,
and Andrea Tamietti,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 30 July 2013,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 21 December 2016 requesting the Court to strike the application out of the list of cases,
Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
1.
The applicant, Mr Nelu Vancea, is a Romanian national, who was born in 1966 and lives in Țuglui.
2.
The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms C. Brumar, from the Ministry of Foreign Affairs.
3.
The applicant complained under Article 3 of the Convention about the conditions of his detention in Craiova Prison as well as about the lack of appropriate medical assistance therein.
4
.
The application had been communicated to the Government on 26
August
2014.The Government submitted their observations on the admissibility and merits of the case on 5 January 2015; on 2
February
2015, the applicant presented his observations in reply together with his claims for just satisfaction
.
5
.
After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 21 December 2016 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application.
6
.
They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention, unless the applicant failed to respond to the terms of the unilateral declaration, circumstances in which they requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 § 1 (a) of the Convention.
7.
In their unilateral declaration, the Government acknowledged the breach of Article 3 of the Convention determined by the inadequate conditions of detention in Craiova Prison. They offered to pay the applicant the amount of EUR 5,400 (euros). The amount, covering all pecuniary and non-pecuniary damage, as well as costs and expenses, would be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable on the date of payment, and would be payable within three months from the date of notification of the Court’s decision. In the event of failure to pay this amount within the above-mentioned three-month period, the Government undertook to pay simple interest on it, from the expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.
8.
The Court invited the applicant to indicate whether he accepted the terms of the unilateral declaration. The applicant did not reply.
9.
The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37
§
1
(a) and
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“(a)
the applicant does not intend to pursue his application; or...
(c)
for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application.”
10.
The Court firstly notes that the Government requested it to strike out the application in accordance with Article 37 § 1 (a) of the Convention if the applicant failed to respond to the terms of the unilateral declaration submitted on 21 December 2016 (see paragraphs 5 and 6 above).
11.
However, the Court notes that at the time of the submission by the Government of their unilateral declaration, the exchange of observations between the parties had been concluded, the applicant having duly submitted his observations in reply and just satisfaction claims (see paragraphs
4 and 5 above).
12.
Under these circumstances, the Court considers that the lack of response on behalf of the applicant in connection with the terms of the unilateral declaration cannot be regarded as a sufficient reason to infer that he does not intend to pursue his application, within the meaning of Article
37
§
1
(a). The Government’s request to have the application struck out on that basis cannot therefore be accepted. It remains to be ascertained whether the application can be struck out of the list under Article
37
§
1
(c) of the Convention.
13.
In this connection, the Court reiterates that it may do so on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government, even if the applicant wishes the examination of the case to be continued or if he does not express his views on this point.
14.
To this end, the Court has examined the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v. Turkey
(preliminary objections) [GC], no.
15.
The Court has established in a number of cases, including those brought against Romania, its practice concerning complaints about the violation of Article 3 (see, for example,
Iacov Stanciu v.
Romania
, no.
35972/05, 24
July 2012).
16.
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)).
17.
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article
37
§
1
in fine
).
18.
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article
37 § 2 of the Convention (
Josipović v. Serbia
(dec.), no. 18369/07, 4 March 2008).
19.
In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.
For these reasons, the Court,
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 3 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases pursuant to Article
37
§
1
(c) of the Convention.
Done in English and notified in writing on 6 July 2017.
Andrea Tamietti
Paulo Pinto de Albuquerque
Deputy Registrar
President