SAVRAN v. DENMARK

Comunicat la 20 iunie 2017 SEGUNDA SECȚIUNE Cerere nr. 57467/15 Arıf SAVRAN împotriva Danemarcei depusă la 16 noiembrie 2015 OBIECTUL CAUZEI Cererea se referă la un național turc, născut în 1985, care a intrat în Danemarca în 1991, împreună cu mama și patru frați, pentru a se alătura tatălui său. El este necăsătorit și nu are copii. Prin o hotărâre finală din 10 august 2009, Curtea Supremă a constatat că reclamantul a comis agresiuni agravate care au dus la moartea victimei. Datorită starei sale de nebunie, reclamantul nu a putut fi responsabil penal. Prin urmare, Curtea Supremă l-a ordonat să fie plasat într-un spital psihiatric, fără un termen fix. În plus, el a fost expulzat din Danemarca cu o interdicție de-a lungul vieții de întoarcere.

După cererea spitalului psihiatric în 2013 de a înlocui măsura cu tratament psihiatric ambulant, reclamantul, în temeiul articolului 50 a din Legea privind extratereștrii, a solicitat ordinul de expulzare revocat datorită stării sale de sănătate. El a susținut că nu va putea obține tratamentul psihiatric necesar în Turcia. Prin decizia din 14 Octombrie 2014, Curtea Municipală a revocat ordinul de expulzare. La apelul din 13 ianuarie 2015, Curtea Înaltă a refuzat anularea ordinului de expulzare. Lăsarea recursului la Curtea Supremă a fost refuzată la 20 mai 2015. Reclamantul s-a plâns că decizia de a refuza anularea ordinului de expulzare din Danemarca a fost încălcarea articolelor 3 sau 8 din Convenție, în special datorită stării sale de sănătate.

QUESTIONUL TOT ARTICOLE A fost decizia Curții Înalte din 13 ianuarie 2015, care a devenit finală la 20 mai 2015, de a refuza anularea ordinului de expulzare a reclamantului din Danemarca în încălcarea articolelor 3 sau 8 din Convenție? (a se vedea, printre altele, Üner v. Țările de Jos [GC], nr. 464110/99, CEDO 2006 XII).

Communicated on 20 June 2017

SECOND SECTION

Application no. 57467/15 Arıf SAVRAN against Denmark lodged on 16 November 2015

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The application concerns a Turkish national, born in 1985, who entered Denmark in 1991, together with his mother and four siblings, to join his father. He is unmarried and has no children. By a final judgment of 10 August 2009, the Supreme Court found it established that the applicant had committed aggravated assault resulting in the victim’s death. Due to his state of insanity, the applicant could not be held criminally liable. The Supreme Court therefore ordered him placed in a psychiatric hospital, without a fixed timeframe. Moreover, he was expelled from Denmark with a life-long ban on returning. Subsequent to a request by the psychiatric hospital in 2013 that the measure should be replaced by outpatient psychiatric treatment, the applicant, by virtue of section 50 a of the Aliens Act, requested the expulsion order revoked due to his state of health.

He maintained that he would not be able to obtain the required psychiatric treatment in Turkey. By decision of 14 October 2014, the City Court revoked the expulsion order. On appeal, on 13 January 2015, the High Court refused to revoke the expulsion order. Leave to appeal to the Supreme Court was refused on 20 May 2015. The applicant complained that the decision to refuse to revoke the order expelling him from Denmark was in breach of Articles 3 or 8 of the Convention, notably due to his state of health. QUESTION tO THE PARTIES Was the High Court’s decision of 13 January 2015, which became final on 20 May 2015, to refuse to revoke the order expelling the applicant from Denmark in breach of Articles 3 or 8 of the Convention?

(see, inter alia , Üner v. the Netherlands [GC], no. 46410/99, ECHR 2006 ‑ XII).