KARATAȘ v. TURKEY

Reclamantul Halil Karataș este cetățean turc născut în 1971 și locuitor în Ankara.

Guvernul Turciei („Guvernul") a fost reprezentat de către agentul său.

Faptele cazului, după cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează:

Reclamantul a fost arestat pe 24 noiembrie 2007 sub suspiciunea de membru al unei organizații armate ilegale.

Un judecător din Curtea de Pace Penală din Kocaeli a hotărât pe 28 noiembrie 2007 arestarea reclamantului.

Procurorul Republicii din Istanbul a depus o plângere în fața Curții de Infracțiuni Grave din Istanbul pe 28 iulie 2008, acuzând reclamantul de membru al unei organizații armate ilegale.

Curtea de Infracțiuni Grave din Istanbul a condamnat reclamantul pe 23 iulie 2013 și a hotărât continuarea detenției.

Conform ultimelor informații din dosarul cazului, reclamantul a fost eliberat la o dată nespecificată și procedurile sunt în prezent în fața Curții Supreme. PLÂNGERE

Reclamantul s-a plâns, pe baza articolelor 5 §§ 4 și 5 din Convenție, de durata excesivă a detenției.

Curtea observă mai întâi că plângerea reclamantului ar trebui evaluată în cadrul articolului 5 § 3 din Convenție.

Guvernul a susținut că reclamantul nu a epuizat căile interne de atac, deoarece era încă în detenție pe 23 septembrie 2012 și ar fi trebuit să se adreseze Curții Constituționale.

Reclamantul a contrat această afirmație.

Examinând aspectele fundamentale ale noii căi de atac înaintea Curții Constituționale a Republicii Turce, Curtea observă că Parlamentul Turciei a dat competențe Curții Constituționale care, în principiu, pe de o parte permit oferirea unei despăgubiri directe și rapide pentru violări ale drepturilor și libertăților protejate de Convenție, cu privire la toate deciziile care au devenit finale după 23 septembrie 2012, și că această cale de atac este o cale care trebuie utilizată (v. Uzun/Turcia, (opinii în parte), nr. 10755/13, §§ 68-71, 30 aprilie 2013).

Curtea observă de asemenea că Curtea Constituțională și-a început competența temporală pe 23 septembrie 2012 și că, după cum reiese din clar din deciziile pronunțate în acest cadru, și-a extins competența temporală pentru a include situații care au început și continuau la data specificată și care sunt incluse într-o violare continuă anterior acceptării dreptului de petiție individuală (v. Koçintar/Turcia (opinii în parte), nr. 77429/12, §§ 15-26, 39, 1 iulie 2014 și Levent Bektaș/Turcia, nr. 70026/10, §§ 40-42, 16 iunie 2015).

În cauza prezentă, detenția reclamantului a început pe 24 noiembrie 2007 și s-a încheiat pe 23 iulie 2013 odată cu condamnarea sa. Prin urmare, detenția reclamantului, inclusiv perioada anterioară datei de 23 septembrie 2012, cade sub competența temporală a Curții Constituționale (v. Koçintar/Turcia (opinii în parte), nr. 77429/12, §§ 15-26, 39, 1 iulie 2014 și Levent Bektaș/Turcia, nr. 70026/10, §§ 40-42, 16 iunie 2015).

În concluzie, având în vedere obiecția inițială a Guvernului, Curtea consideră că plângerea trebuie respingă din cauza neepuizării căilor interne de atac, în conformitate cu articolele 35 §§ 1 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, Decide că plângerea este inadmisibilă. Prezenta decizie a fost redactată în limba engleză și transmisă în scris pe 20 iulie 2017. Hasan Bakırcı Ledi Bianku Adjunctul Șefului Secțiunii Președinte

Bașvuran Halil Karataș 1971 doğumlu bir Türk vatandașı olup, Ankara’da ikamet etmektedir.

Türk Hükümeti (“Hükümet”) kendi görevlisi tarafından temsil edilmiștir.

Dava konusu olaylar, taraflarca ileri sürüldüğü șekliyle, așağıdaki gibi özetlenebilir:

Bașvuran 24 Kasım 2007 tarihinde, yasa dıșı bir silahlı örgüte üye olduğu șüphesiyle yakalanmıștır.

Kocaeli Sulh Ceza Mahkemesinde görevli hâkim 28 Kasım 2007 tarihinde bașvuranın tutuklanmasına karar vermiștir. 6. İstanbul Cumhuriyet Savcısı 28 Temmuz 2008 tarihinde İstanbul Ağır Ceza Mahkemesine bașvuranı yasa dıșı silahlı örgüt üyesi olmakla itham ettiği iddianamesini sunmuștur. 7. İstanbul Ağır Ceza Mahkemesi 23 Temmuz 2013 tarihinde bașvuranı mahkûm etmiș ve tutukluluk halinin devamına karar vermiștir.

Dava dosyasında yer alan en son bilgiler göre, bașvuran belirtilmeyen bir tarihte serbest bırakılmıștır ve yargılamalar halen Yargıtay önünde derdesttir. ȘİKÂYET

Bașvuran, Sözleșme’nin 5 §§ 4 ve 5. maddesine dayanarak, tutukluluk süresinin așırı uzun olduğundan șikâyet etmiștir.

Mahkeme öncelikle, bașvuranın șikâyetinin Sözleșme’nin 5 § 3 maddesi kapsamında değerlendirilmesi gerektiğini gözlemlemektedir.

Hükümet, bașvuranın iç hukuk yollarını tüketmediğini, zira 23 Eylül 2012 tarihinde hâlen tutuklu bulunduğunu ve Anayasa Mahkemesine bașvurmuș olması gerektiğini ileri sürmüștür.

Bașvuran bu iddiaya itiraz etmiștir.

Türkiye Cumhuriyeti Anayasa Mahkemesi önündeki yeni hukuk yolunun temel yönlerini inceleyen Mahkeme, Türkiye Büyük Millet Meclisinin söz konusu mahkemeye, kural olarak, 23 Eylül 2012 tarihinden sonra kesinleșen bütün kararlar bakımından, Sözleșme’yle korunan hak ve özgürlüklerin ihlallerine yönelik doğrudan ve hızlı bir tazmin sağlamasına imkân tanıyan yetkiler verdiğini ve bu hukuk yolunun kullanılması gereken bir hukuk yolu olduğunu belirtmiștir (bk. Uzun/Türkiye , (k.k.), no. 10755/13, §§ 68-71, 30 Nisan 2013).

Mahkeme ayrıca, Anayasa Mahkemesinin zaman bakımından yetkisinin 23 Eylül 2012 tarihinde bașladığını ve bu kapsamda verilen kararlardan açıkça anlașıldığı üzere, zaman bakımından yetkisinin, bireysel bașvuru hakkının kabulünden önce bașlayan ve belirtilen tarih itibariyle devam etmekte olan bir ihlali içeren durumları da kapsayacak șekilde genișletilmesine karar verdiğini belirtmektedir.

Somut davada, bașvuranın tutukluluğu 24 Kasım 2007 tarihinde bașlamıș ve 23 Temmuz 2013 tarihinde mahkûm edilmesiyle sona ermiștir. Dolayısıyla, 23 Eylül 2012 tarihinden önceki dönem de dâhil olmak üzere, bașvuranın tutukluluğu, Anayasa Mahkemesinin zaman bakımından yetkisi kapsamındadır (bk. Koçintar/Türkiye (k.k.), no. 77429/12, §§ 15-26, 39, 1 Temmuz 2014 ve Levent Bektaș/Türkiye , no. 70026/10, §§ 40-42, 16 Haziran 2015).

Sonuç olarak, Mahkeme, Hükümetin ilk itirazını dikkate alarak, bașvurunun, Sözleșme’nin 35 §§ 1 ve 4. maddesi uyarınca iç hukuk yollarının tüketilmemiș olması nedeniyle reddedilmesi gerektiği kanaatine varmıștır. Bu gerekçelerle, Mahkeme, oy birliğiyle, Bașvurunun kabul edilemez olduğuna karar vermiștir. İșbu karar İngilizce dilinde tanzim edilmiș olup, 20 Temmuz 2017 tarihinde yazılı olarak bildirilmiștir. Hasan Bakırcı Ledi Bianku Yazı İșleri Müdür Yardımcısı Bașkan