AFFAIRE PAROISSE GRÉCO-CATHOLIQUE GLOD c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

04.07.2017

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure civile;Article 6-1 - Procès équitable)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE PAROISSE GRÉCO-CATHOLIQUE GLOD c. ROUMANIE (CtEDO, 2017)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA PAROISE GRECO-CATOLICĂ GLOD c. ROMÂNIA (solicitarea nr 53528/07) HOTĂRÂREA STRASBURG 4 iulie 2017 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Parosis greco-catolic Glod c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a patra), care se află într-un comitet compus din Faris Vehabović, președinte, Carlo Ranzoni, Peter Paczolay, judecători, și de Andrea Tamietti, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 13 iunie 2017, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 53528/07) îndreptată împotriva României și a cărei parohie se află în acest stat, și anume parohia greco-catolică Glod ( noiembrie 2007 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului). Recurenta a fost reprezentată de I. Vida-Simiti, avocat la Cluj Napoca. Guvernul român a fost reprezentat de agentul său, C. Brumar, de la Ministerul Afacerilor Externe. La 19 iunie 2013, cererea a fost comunicată guvernului. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA LÂSPECE recurenta este o parohie care aparține Bisericii greco-catolice (catholice de rituri orientale sau unite) și al cărei sediu este situat în Glod. La 6 octombrie 2005, pe baza articolului 480 din Codul civil, recurenta sesizează tribunalul departamental din Sălaj cu privire la o acțiune împotriva parohiei ortodoxe din Glod. Ea solicita restituirea lacului situat în Glod, care îi aparținea înainte de dizolvarea cultului greco-catolic efectuat sub regimul totalitar. În urma unor modificări legislative privind competența instanțelor naționale, cauza a fost transferată tribunalului departamental din Zal Pentru a se pronunța astfel, după ce a amintit semnificația noțiunii de liturghie ca loc de cult și pe scurt rezumat al istoriei bisericii greco-catolice, tribunalul a înțeles că obiectul litigiului se referea la un bun imobil a cărui destinație ar fi fost legată, prin însăși natura bunului în cauză, de practica unui cult de către credincioșii săi. El a indicat apoi că dispozițiile legale care reglementau situația juridică a locurilor de cult erau distincte de cele ale codului civil și că ele prevalau legătura existentă între locul de închinare, comunitatea religioasă și voința credincioșilor, ceea ce ar fi fost, de altfel, în sensul art. 3 alin. (1) din Decretul-lege nr. 126/1990 privind anumite măsuri referitoare la Biserica română unită la Roma. Tribunalul a notat că majoritatea credincioșilor din Glod aparțineau acum cultului ortodox și că foștii greco-catolici, proprietarii și utilizatorii de lac înainte de regimul totalitar și forțat să devină ortodocși sub acest regim, nu au revenit la cultul lor inițial, în timp ce dispozițiile legale în vigoare le-ar fi permis acest lucru. El a considerat că, prin urmare, persoanele care au pretins că au suferit prejudiciul nu au avut nici un interes în a solicita restituirea la biserică, pe care le utilizau deja pentru practica cultului lor. El a adăugat că reclamanta ar fi putut iniția o acțiune pentru a obține recunoașterea dreptului de a utiliza locul de cult în litigiu. La recurs și recurs (recurs) ) recurentei, printr-o hotărâre din 27 decembrie 2006 și printr-o hotărâre definitivă din 29 mai 2007, Tribunalul de apel din Cluj și, respectiv, Înalta Curte de Casație și Justiie ( Parossis Greco-Catholic Lupeni și alte c. România [GC], (n 76943/11, § 35-57, CEDO 2016 (extracturi)). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA PRIVIND RESPECTAREA PRINCIPIULUI DE SECURITATE JURIDICĂ 11. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenția combinată cu art. 14, recurenta reproșează instanțelor naționale că au soluționat litigiul în cauză nu prin aplicarea normelor dreptului comun, ci prin impunerea criteriului enunțat la art. 3 din Decretul-lege nr 126/1990, în timp ce, în opinia sa, instanțele naționale au aplicat normele dreptului comun în cauze similare. 12. Curtea consideră că, așa cum se întâmplă în cauza Paroisse Greco Catolic Lupeni și altele ([GC], citată anterior, §§ 168 și 169), afirmațiile recurentei trebuie examinate exclusiv sub unghiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum este formulat în partea sa relevantă în speță Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...), de către o instanță (...), care va hotărî (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...). Cu privire la admisibilitate 13. Constatând că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul art. 35 alin. (3) lit. (a) din Convenție și că nu se confruntă cu nici un alt motiv, Curtea declară că este admisibil. Pe fond 14. Reflectând la exemplele de jurisprudență internă pe care le-a depus la dosar, recurenta arată că Înalta Curte a aplicat, în prezenta cauză, criteriul prevăzut la art. 3 alineatul (1) din Decretul-lege nr 126/1990, în timp ce, în opinia sa, aceasta aplicase dispozițiile dreptului comun în alte cauze similare cu cea a sa. 15. Guvernul susține că nu poate deduce din situația de fapt a prezentei cauze o divergență profundă și persistentă a jurisprudenței naționale. 16. Curtea face trimitere la hotărârea sa Nejdet Șahin și Perihan Șahin c. Turcia ([GC], n 13279/05, §§ 49-58 și 61, 20 octombrie 2011), în care au fost stabilite principiile aplicabile cauzelor referitoare la divergențele de jurisprudență, principii recent rezumate în Hotărârea Paroisse Greco-Catolic Lupeni și altele ([GC], citată anterior, § 116). Aceasta reamintește că, în această ultimă cauză, Comisia a constatat că, în perioada 2007-2012, a existat, la nivel intern, inclusiv în cadrul Înaltei Curți, o divergență de jurisprudență profundă și persistentă în ceea ce privește dreptul material aplicabil acțiunilor în restituire a locurilor de cult bazate pe dreptul comun (Ibid., §§ 112 și 126-128. De asemenea, Comisia a remarcat că mecanismul de uniformizare a jurisprudenței celei mai adecvate nu a fost pus în aplicare în mod rapid de către autoritățile competente pentru a pune capăt divergenței jurisprudenței în cauză (Ibid., § 132). Având în vedere momentul în care cauza recurentei a fost judecată de instanțele naționale și având în vedere faptul că, în special, se face trimitere la o hotărâre pronunțată de Înalta Curte, Curtea consideră că aceeași concluzie se aplică în speță. Curtea consideră că, ca și în cauza Paroisse Greco-Catholique Lupeni și alții [GC], citată anterior, incertitudinea juridică în cadrul căreia a fost examinată acțiunea formulată de recurentă, la care se adaugă lipsa de utilizare promptă a mecanismului prevăzut de dreptul intern pentru a asigura coerența practicilor în cadrul celei mai înalte instanțe din țară, a încălcat principiul securității juridice și, prin urmare, a avut ca efect privarea recurentei de un proces echitabil. 18. Prin urmare, Curtea consideră că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza necunoașterii principiului certitudinii juridice. II. PRIVIND VIOLAȚIA ÎNCHEIATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA CU PRIVIRE LA UN TRIBUNAL, PUS SINGUR ȘI ÎN COMBINAISON CU ARTICOLUL 14 DIN CONVENȚIA 19. În opinia sa, recurenta se plânge de o încălcare discriminatorie a dreptului său de a avea acces la o instanță, întemeiată pe apartenența sa la un cult minoritar în țară. Drepturile și libertățile recunoscute în (...) Convenția trebuie să fie asigurate, fără deosebire, în special pe baza sexului, rasei, culorii, limbii, religiei, opiniilor politice sau a altor opinii, a originii naționale sau sociale, a unei minorități naționale, a averii, a nașterii sau a oricărei alte situații. 20. Recurenta denunță o încălcare a dreptului său de a avea acces la o instanță judecătorească, reproșând instanțelor naționale că și-a soluționat litigiul nu prin aplicarea normelor de drept comun, ci în conformitate cu criteriul prevăzut de Decretul-lege nr. 126/1990, și anume voința credincioșilor comunității care deține proprietatea, referindu-se la aceleași fapte, susține că a fost discriminată în exercitarea dreptului său de a avea acces la o instanță din cauza apartenenței sale la un cult minoritar în țară. 21. Guvernul luptă împotriva acestor teze 22. Curtea face trimitere la principiile generale în materie de acces la o instanță și de tratament discriminatoriu, astfel cum au fost recent amintite în hotărârea Paroisse Greco-Catolic Lupeni și altele ([GC], citată anterior, §§ 84-90 și 162-164). În acest caz, Comisia a considerat că criteriul voinței credincioșilor nu poate fi considerat ca o limitare a competenței instanțelor de a se pronunța acțiunile în restituire referitoare la locurile de cult, ci ca un temperament al unui drept material care nu se referea la examinarea de fond a litigiului de către o instanță (Ibid., § 99 și 101). De asemenea, în această hotărâre, Comisia a hotărât că, în lipsa unei astfel de limitări, nu se stabilise că criteriul voinței credincioșilor ï crea o diferență de tratament între parohiile greco-catolice și parohiile mai multor biserici ortodoxe în exercitarea dreptului de acces la o instanță (Ibid., §§ 172-174) 23. În speță, Curtea nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită: într-adevăr, criteriul prevăzut la art. 3 din Decretul-lege nr 126/ luat în considerare nu este un obstacol procedural care împiedică accesul recurentei la justiție, ci o dispoziție materială a cărei aplicabilitate și efectele asupra dreptului său de acces la o instanță. Pe de altă parte, Tribunalul a examinat temeinicia acțiunii inițiate de recurentă, a explicat care era dreptul aplicabil și a luat în considerare structurile inițiale și contemporane ale comunității religioase Glod pentru a decide situația juridică a locului de cult în litigiu (punctele 7 și 8 de mai sus). 14 din Convenție, Curtea nu descoperă diferențe de tratament între reclamantă și pârâtă în ceea ce privește posibilitatea de a sesiza judecătorul și de a obține o hotărâre judecătorească cu privire la acțiunea în restituire a locului de cult (Parisse Greco-Catholique Lupeni și altele [GC], citată anterior, § 173). 24. 35 alin. (3) lit. (a) și 4 din Convenție. III. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1 CONVENȚIEI, PÂNĂ LA ARTICOLUL 14 DIN CONVENȚIA 25. Recurenta consideră că refuzul instanțelor interne de a returna lacătul i-a adus atingere dreptului său de a-și respecta proprietățile și că este vorba despre un tratament discriminatoriu întemeiat pe o religie. În acest sens, aceasta se referă la art. 1 din Protocolul nr. 1, singur și în combinație cu art. 14 din Convenție. 1 la Convenție este astfel formulată Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Guvernul invită mai întâi Curtea să nu se pronunțe asupra acestui aspect, considerând că acesta se referă la o lipsă de protecție procedurală care, în opinia sa, trebuie să fie examinată sub aspectul art. 6 alin. (1) din Convenție. În această privință, el arată că instanțele interne nu au recunoscut, printr-o decizie definitivă, dreptul de proprietate al recurentei asupra instanței judecătorești în litigiu. În sfârșit, consideră că reclamanta nu a demonstrat că a făcut obiectul unui tratament discriminatoriu în speță. 27. recurenta a declarat că a avut cel puțin o speranță legitimă În opinia sa, jurisprudența contradictorie a instanțelor interne în acest domeniu dovedește existența acestei speranțe legitime. De asemenea, recurenta susține că respingerea acțiunii sale viza protejarea majorității ortodoxe a țării și că aceasta constituia o discriminare pe motiv de apartenență la un cult minoritar. Curtea se va pronunța cu privire la aplicabilitatea prezentei specii de la art. 1 din Protocolul nr 1 la Convenție (punctul 26 de mai sus) și, în acest scop, face trimitere la jurisprudența sa constantă cu privire la acest articol (a se vedea, de exemplu, Gratzinger și Gratzingerova c. Republica Cehă (dec.) [GC], n 39794/98, § 69, CEDH 2002 VII și Kopeckýcýc. Slovacia [GC], n 44912/98, § 35, CEDH 2004 IX). 29. Curtea ia notă de faptul că, în speță, recurenta a pierdut posesia și proprietatea de a deține lacul pe care îl revendică în 1948, fie înainte de ratificarea Convenției de către România la 20 iunie 1994. În ciuda reabilitării judiciare a cultului greco-catolic în 1990, nu există dispoziții legale n 126/1990 a introdus o procedură specifică prin care părțile interesate pot solicita restituirea unui astfel de bun. Curtea arată că speranța de restituire era de la bun început o creanță condiționată, în măsura în care Decretul-lege nr 126/1990 stabilește criteriul potrivit căruia situația juridică a locurilor de cult trebuie să fie soluționată. 30. În acest sens, recurenta a căutat să obțină restituirea locului de cult pe cale judiciară. Problema situației juridice a liturghiei în litigiu a fost pronunțată în cadrul unei proceduri judiciare care a beneficiat de penurie de instanță pentru a aplica criteriul prevăzut de Decretul-lege nr. 126/1990. Instanțele interne au hotărât în cele din urmă că condiția prevăzută de decretul-lege menționat anterior conferă câștig de cauză părții pârâte. Prin urmare, creanța reclamantei nu putea fi considerată suficient de stabilită pentru a se analiza într-o valoare patrimonială care solicită protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. 31. În măsura în care recurenta denunță o jurisprudență divergentă a instanțelor interne în ceea ce privește dreptul aplicabil cauzelor privind restituirea locurilor de cult, Curtea amintește că persistența divergențelor în interpretarea de către instanțele naționale ale dreptului intern nu dă naștere unei speranțe legitime (a se vedea, în acest sens, Albu și alții c. România, 34796/09, § 47, 10 mai 2012, și Paroisse Greco-Catolic Lupeni și alții c. România , n 76943/11, § 154, 19 mai 2015). 32. În consecință, acest aspect este incompatibil cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și trebuie respins, în conformitate cu articolul Cu privire la încălcarea temeiului articolului 14 din Convenție în combinație cu art. 1 din Protocolul nr 1 la Convenție 33. În același timp, se face trimitere la jurisprudența sa relevantă în acest domeniu (a se vedea, de exemplu, Stec și alții c. Regatul Unit (dec.) [GC], n 65731/01 și 65900/01, § 39 și 54, CEDH 2005 X, și Carson și alții [GC], n 42184/05, § 64, CEDO 2010), Curtea amintește că a examinat deja o cauză similară în cauza Paroisse Greco-Catolic Lupeni și altele (citată anterior, § 156-158). În această ultimă cauză, după ce a constatat că art. 14 din convenție era aplicabil, aceasta a considerat că nu există nicio diferență de tratament discriminatoriu între reclamanți și partea ortodoxă în procedură. În acest scop, Curtea a considerat că legislația pusă în discuție viza protejarea libertății celor care fuseseră forțați sub regimul totalitar de a părăsi religia greco-catolică de a-și manifesta voința cu privire la religia care trebuie urmată, menținând în același timp posibilitatea de a utiliza locul de cult pe care îl construiseră. Aceasta a acordat, de asemenea, importanță faptului că părțile interesate au avut acces la o instanță care a examinat de fapt cauza lor în drept (Ibid., § 158, și trimiteri menționate în aceasta). 34. În prezenta cauză, Curtea consideră că nu dispune de elemente care să îi permită să ajungă la o concluzie diferită. Într-adevăr, așa cum reiese, de altfel, din formularea hotărârii din 23 iunie 2006 pronunțată de instanță, legea aplicabilă urmărește să protejeze interesele comunității religioase deposedate de locul său de închinare sub regimul totalitar (punctul 7 de mai sus). În plus, Curtea constată că instanțele române nu s-au limitat la constatarea refuzului părții pârâte de a-și prezenta observațiile, ci au luat în considerare un set de fapte concrete cu privire la circumstanțele istorice referitoare la modul în care sunt utilizate serviciile și la evoluția comunităților religioase, inclusiv obligația impusă la momentul respectiv persoanelor fidele greco Catolici să treacă la închinarea ortodoxă și la alegerea făcută de acești credincioși după reabilitarea cultului lor (punctul 8 de mai sus). În urma unei analize aprofundate a situației de fapt, instanțele interne au pronunțat hotărâri detaliate și motivate, ale căror argumente s-au reflectat în linia constantă a jurisprudenței Curții Constituționale (a se vedea, pentru jurisprudența Curții Constituționale, Paroisse Greco-Catolic Lupeni și alții [GC], citată anterior, §§ 55-57). 35. În consecință, acest aspect este în mod evident greșit întemeiat și trebuie respins, în conformitate cu art. 35 alin. (3) lit. (a) și 4 din Convenție. IV. PE ALTE VIOLAȚII ALEGATE 36. Într-o scrisoare din 20 iunie 2013, pe baza articolului 9 din Convenție, luată singur și în combinație cu art. 14 din Convenție, recurenta se plânge de o încălcare discriminatorie a dreptului său la libertatea religioasă din cauza respingerii acțiunii sale de restituire a dreptului la libertate religioasă. Curtea constată că această cauză a fost invocată la mai mult de șase luni de la decizia internă definitivă pronunțată la 29 mai 2007 de către Înalta Curte (punctul 9 de mai sus). Prin urmare, aceasta este întârziată și trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vizate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 38. Recurenta nu a prezentat nicio cerere de satisfacie echitabila. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să-i acorde o sumă în acest sens. Prin aceste motive, CURȚA, ÎN L a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. În limba franceză, apoi a fost comunicat în scris la 4 iulie 2017, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură al Curții. Andrea Tamietti Faris Vehabović grefier adjunct președinte