Comunicat la 28 august 2017 A DOUA SECȚIUNE Cerere nr. 49425/10 Ferit EPÖZDEM În acest caz, reclamantul a fost președinte al secțiunii locale a Siirt de la un sindicat, Tüm Bel-Sen (inclusiv Tüm Belediye ve Yerel Yönetim Hizmetleri Emekçileri Sendikas mai întâi) și un membru activ al Asociației Drepturilor Omului (IHD). Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: În 2009, s-au efectuat mai multe anchete penale împotriva membrilor presupusi ai unei organizații ilegale numite KCK (koma Civaken Kurdistan La 16 martie 2010, reclamantul a fost arestat și arestat la KCK.
La 17 martie 2010, a fost interogat de procurorul Republicii Siirt, care i-a pus întrebări cu privire la: anumite persoane suspectate de a fi membri ai KCK Conversațiile sale telefonice cu mai multe persoane, dintre care o parte a fost, de asemenea, suspectată de a face parte din organizații ilegale ale PKK (Partea Lucrătorilor din Kurdistan, o organizație armată ilegală) și ale KCK , precum și mai multe proteste și declarații destinate presei cu privire la lucrările sindicatului la care reclamantul era afiliat. În declarația sa, reclamantul a declarat că KCK era cunoscut ca fiind o ramură urbană a PKK și că nu făcea parte nici din prima, nici din a doua. În plus, a sprijinit faptul că a participat la aceste manifestări din cauza misiunii sale în cadrul sindicatului și a afilierii sale la I În ceea ce privește convorbirile telefonice, reclamantul a afirmat că nu era nimic în conținutul conversațiilor sale pentru a-l incrimina.
La 18 martie 2010, reclamantul s-a prezentat în fața judecătorului care se ocupă de curtea de judecată din Siirt, care a dispus arestarea sa provizorie, având în vedere explicațiile paradoxale, potrivit judecătorului în cauză, date de către reclamant în timpul interogării sale, cu privire la procesele-verbale întocmite de forțele de ordine, la existența unor suspiciuni puternice care îl împovărau pe reclamant, la faptul că aceasta se număra printre infracțiunile enumerate la art. 100f alineatul (3) din Codul de procedură penală (CPP) Catalogate mai întâi, pentru care, în cazul unor prezumții puternice, reținerea provizorie a persoanei suspectate a fost considerată justificată și riscul ca măsurile alternative la detenție să fie insuficiente.
La 23 decembrie 2010, procurorul Republicii Diyarbakýr a depus o plângere împotriva mai multor persoane în fața tribunalului din Diyarbak. La 1 decembrie 2010, reclamantul a solicitat condamnarea acestuia pentru a fi membru al unei organizații teroriste și pentru a face propaganda acesteia din urmă de șapte ori. În martie 2011, tribunalul din Diyarbakýr a ordonat eliberarea reclamantului. Potrivit documentelor conținute în dosar, procedura penală inițiată împotriva maiului este încă în curs de desfășurare în fața tribunalului din Diyarbakar. Dreptul intern relevant la art. 314 § 1 și 2 din Codul penal (CP), care prevede travaliul unei organizații ilegale, se citește după cum urmează: Oricine constituie sau conduce o organizație în vederea comiterii infracțiunilor prevăzute în secțiunile a patra și a cincea ale prezentului capitol va fi condamnat la o pedeapsă de 10-15 ani de închisoare.
Orice membru al unei organizații menționate la primul paragraf va fi condamnat la o pedeapsă de cinci până la zece ani de închisoare. Prima teză din art. 7 alineatul (2) din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului, astfel cum a fost în vigoare la momentul faptelor, este formulată după cum urmează: Oricine face propagandă în favoarea unei organizații teroriste va fi condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de la un an la cinci ani. (...) Prima teză din art. 7 alin. (2) din noua lege nr. 3713 privind combaterea terorismului, care a intrat în vigoare la 30 aprilie 2013, prevede: Oricine face propagandă în favoarea unei organizații teroriste prin legitizarea sau aplicarea legii metodelor de constrângere, de violență sau de amenințare a unor astfel de organizații sau prin utilizarea unor astfel de metode va fi condamnat la o pedeapsă de închisoare de la un an la cinci ani.
(...) GRIEFS Invocând art. 5 alin. (1) din Convenție, reclamantul declară că nu există nicio dovadă care să indice existența unor motive plauzibile ale Ö de a fi comis o infracțiune și, prin urmare, de a fi pus în detenție provizorie. În conformitate cu art. 5 alineatul (1) și art. 4 din convenție, reclamantul susține că hotărârile judecătorești care au dispus punerea și menținerea sa în detenție provizorie nu au fost suficient de motivate. Invocând articolele 10 și 11 din Convenție, reclamantul susține că plasarea și menținerea sa în custodia provizorie au adus atingere libertății sale de exprimare, libertății sale sindicale și/sau unei reuniuni pașnice. ? Mai precis, dovezile conținute în dosar, în momentul plasării în detenție a persoanei, au fost suficiente pentru a convinge un observator obiectiv pe care l-ar fi putut comite infracțiunile care i-au fost reproșate?
Instanțele interne au dat motive pertinente și suficiente pentru a justifica reținerea provizorie a reclamantului, în conformitate cu art. 5 alin. (3) din Convenție? În plus, durata detenției provizorii în litigiu era compatibilă cu condiția de judecată într-un termen rezonabil mai scurt, în sensul aceluiași alineat din art. 5 din Convenție A fost afectată libertatea de exprimare și/sau libertatea de întrunire pașnică și dreptul de a desfășura activități sindicale ale reclamantului, în sensul art. 10 și 11 din Convenție?
Communiquée le 28 août 2017
Requête n o 49425/10 Ferit EPÖZDEMİR et TÜM BELEDİYE VE YEREL YÖNETİM HİZMETLERİ EMEKÇİLERİ SENDİKASI contre la Turquie introduite le 15 juillet 2010
Le requérant, M. Ferit Epözdemir est un ressortissant turc né en 1971 et résident à Siirt. Il est représenté devant la Cour par M e S. Karaduman et M e S. Șahin Kılınç, avocats à Ankara. A. Les circonstances de l’espèce À l’époque des faits, le requérant était président de la section locale de Siirt d’un syndicat, Tüm Bel-Sen (« Tüm Belediye ve Yerel Yönetim Hizmetleri Emekçileri Sendikası ») et un membre actif de l’Association des Droits de l’Homme (IHD). Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
En 2009, plusieurs enquêtes pénales furent diligentées contre les membres présumés d’une organisation illégale dénommée KCK ( Koma Civakên Kurdistan – « Union des communautés kurdes » ; pour des informations plus détaillées concernant les enquêtes KCK, voir Mustafa Avci c. Turquie , n o 39322/12, §§ 8-9, 23 mai 2017). Le 16 mars 2010, le requérant, soupçonné d’appartenance à l’organisation KCK, fut arrêté et placé en garde à vue. Le 17 mars 2010, il fut interrogé par le procureur de la République de Siirt, qui lui posa des questions concernant : certains personnes soupçonnées d’être membres du KCK ; ses conversations téléphoniques avec plusieurs personnes, dont une partie était aussi soupçonnée d’appartenance à des organisations illégales du PKK (Parti des travailleurs du Kurdistan, une organisation armée illégale) et du KCK ; et plusieurs manifestations et déclarations destinées à la presse concernant les travaux du syndicat auquel le requérant était affilié.
Dans sa déposition, le requérant déclara que le KCK était connu en tant que branche urbain du PKK et qu’il n’appartenait ni à la première, ni à la deuxième. Il soutint en outre qu’il avait participé à ces manifestations en raison de sa mission au sein du syndicat et de son affiliation à l’IHD. S’agissant des conversations téléphoniques, le requérant affirma qu’il n’y avait rien dans le contenu de ses conversations pour l’incriminer.
Le 18 mars 2010, le requérant comparut devant le juge assesseur de la cour d’assises de Siirt qui ordonna sa mise en détention provisoire eu égard aux explications paradoxales, selon le juge assesseur, données par le requérant durant son interrogatoire, aux procès-verbaux établis par les forces de l’ordre, à l’existence de forts soupçons pesant sur le requérant, au fait que l’infraction en cause figurait parmi les infractions énumérées à l’article 100 § 3 du code de procédure pénale (CPP) – à savoir les infractions dites « cataloguées », pour lesquelles, en cas de fortes présomptions, la détention provisoire de la personne soupçonnée était réputée justifiée et au risque que des mesures alternatives à la détention fussent insuffisantes.
Le 23 décembre 2010, le procureur de la République de Diyarbakır déposa devant la cour d’assises de Diyarbakır un acte d’accusation contre plusieurs personnes, dont le requérant et requit la condamnation de l’intéressé pour être membre d’une organisation terroriste et pour faire, sept fois, la propagande de cette dernière. Le 1 er mars 2011, la cour d’assises de Diyarbakır ordonna la remise en liberté du requérant. D’après les documents contenus dans le dossier, la procédure pénale engagée à l’encontre de l’intéressé est toujours en cours devant la cour d’assises de Diyarbakır. B. Le droit interne pertinent L’article 314 §§ 1 et 2 du code pénal (CP), qui prévoit le délit d’appartenance à une organisation illégale, se lit comme suit : « 1. Quiconque constitue ou dirige une organisation en vue de commettre les infractions énoncées aux quatrième et cinquième sections du présent chapitre sera condamné à une peine de dix à quinze ans d’emprisonnement.
2. Tout membre d’une organisation telle que mentionnée au premier alinéa sera condamné à une peine de cinq à dix ans d’emprisonnement. » La première phrase de l’article 7 § 2 de la loi n o 3713 relative à la lutte contre le terrorisme, tel qu’il était en vigueur à l’époque des faits, est libellée comme suit : « Quiconque fait de la propagande en faveur d’une organisation terroriste sera condamné à une peine d’emprisonnement d’un an à cinq ans. (...) » La première phrase de l’article 7 § 2 de la nouvelle loi n o 3713 relative à la lutte contre le terrorisme, entrée en vigueur le 30 avril 2013, énonce : « Quiconque fait de la propagande en faveur d’une organisation terroriste en légitimant ou en faisant l’apologie des méthodes de contrainte, de violence ou de menace de pareilles organisations ou incite à l’utilisation de telles méthodes sera condamné à une peine d’emprisonnement d’un an à cinq ans.
(...) » GRIEFS Invoquant l’article 5 § 1 de la Convention, le requérant allègue qu’il n’existait aucun élément de preuve indiquant l’existence de raisons plausibles de le soupçonner d’avoir commis une infraction pénale et nécessitant donc son placement en détention provisoire. Sous l’angle de l’article 5 §§ 1 et 4 de la Convention, le requérant soutient que les décisions judiciaires ayant ordonné sa mise et son maintien en détention provisoire n’étaient pas suffisamment motivées. Invoquant les articles 10 et 11 de la Convention, le requérant soutient que son placement et son maintien en détention provisoire ont porté atteinte à sa liberté d’expression, sa liberté syndicale et/ou de réunion pacifique.
1. Le requérant a-t-il été mis en détention provisoire en violation de l’article 5 § 1 de la Convention ? Plus spécifiquement, les preuves contenues dans le dossier, au moment du placement en détention de l’intéressé, étaient-elles suffisantes afin de persuader un observateur objectif qu’il avait pu commettre les infractions qui lui était reprochées ? 2. Les juridictions internes ont-elles donné des raisons pertinentes et suffisantes pour justifier la détention provisoire du requérant, conformément à l’article 5 § 3 de la Convention ? En outre, la durée de la détention provisoire litigieuse était-elle compatible avec la condition de jugement dans un « délai raisonnable », au sens du même paragraphe de l’article 5 de la Convention ? 3. Y a-t-il eu atteinte à la liberté d’expression et/ou à la liberté de réunion pacifique et au droit de mener des activités syndicales du requérant, au sens des articles 10 et 11 de la Convention ? Dans l’affirmative, cette atteinte était-elle prévue par la loi et nécessaire dans une société démocratique ?