CtEDO 05.09.2017 Auto

ÖZYILDIZ v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
05.09.2017
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
ÖZYILDIZ v. TURKEY (CtEDO, 2017)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 28790/10 Ufuk ÖZYILDIZ împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 5 septembrie 2017 în calitate de comitet compus din: Julia Laffranque, președinte, Jon Fridrik Kjølbro, Stéphanie Mourou-Vikström, judecători și Hasan Bakırcı, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 26 aprilie 2010, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul respondent, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Ubuk Özyıldız, este un cetățen turc, născut în 1961 și a fost reținut în închisoarea Manisa la momentul în care a fost depusă cererea. Guvernul turc („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Prin scrisoarea din 28 februarie 2013, Guvernul a contestat examinarea cererii de către un comitet. După examinarea obiecției guvernului, Curtea o respinge. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 27 august 2006, reclamantul a fost arestat pe baza suspiciunilor de abuz sexual asupra unui minor. La 28 august 2006, Curtea Izmir Magistrate a ordonat detenția reclamantului în retragere, având în vedere natura infracțiunii pe care le-a fost acuzat, starea de probă și riscul de abscondare. La 21 septembrie 2006, procurorul public Izmir a depus o declarație de inculpare la Curtea Izmir Assize, acuzând reclamantul cu abuz sexual de agresiune minoră și tentativă. La 7 martie 2007, reclamantul a fost condamnat la 17 ani și șase luni de închisoare. La 25 februarie 2008, Curtea de Casație a anulat această hotărâre și a trimis dosarul la instanța de primă instanță. La 1 martie 2011, Curtea Izmir Assize a constatat că reclamantul a fost vinovat și l-a condamnat la un total de șaptezeci de ani de închisoare. Curtea a ordonat, de asemenea, detenția continuată a reclamantului. 10. La 20 decembrie 2011, hotărârea instanței de primă instanță a fost susținută de Curtea de Casație și a devenit finală. Reclamantul s-a plâns că durata de detenție anterioară a fost excesivă. 12. Reclamantul a menținut în continuare, în conformitate cu art. 6 din Convenție, că procedura penală împotriva acestuia nu a fost încheiată într-un timp rezonabil. HOTĂRÂREA În ceea ce privește art. 5 din Convenția 13. Reclamantul a declarat că durata de detenție a fost nejustificată. 14. Guvernul a respins afirmația, susținând că reclamantul nu a scăpat de căile de recurs interne, referindu-se la posibilitatea de a solicita o compensare pentru detenție ilegală în temeiul articolului 141 din Codul de procedură penală („CCP”). 141 din CCP în ceea ce privește durata deținerii în recluzie a fost examinată în cazul Demir v. Turcia (dec.), nr. 51770/07, §§ 17-35, 16 octombrie 2012), în cazul în care Curtea a considerat că acest remediu trebuie să fie epuizat de către reclamanții a căror condamnare a devenit finală. 17. În cazul instantaneu, Curtea constată că condamnarea reclamantului a devenit finală la 20 decembrie 2011. De la data respectivă, reclamantul a avut dreptul să solicite compensații în temeiul articolului 141 din CCP (a se vedea Demir, citat mai sus, § 35), dar nu a făcut acest lucru. 18. Curtea reiterează că evaluarea dacă căile de recurs interne au fost epuizate este efectuată în mod normal cu referire la data în care cererea a fost depusă la Curte. Cu toate acestea, după cum a depus Curtea în multe ocazii, această regulă este supusă excepțiilor, care pot fi justificate de circumstanțele specifice ale fiecărei cauze (a se vedea İçyer c. Turcia) (dec.), nr. 18888/02, § 72, CEDO 2006‐I). Curtea a depărtat anterior de această regulă în cazurile cu privire la remedierea menționată mai sus în ceea ce privește durata detenției, care a devenit aplicabilă după decizia finală privind procedura penală (a se vedea, printre altele, Tutal și altele c. Turcia) (dec.), 11929/12, 28 ianuarie 2014). Curtea consideră că o excepție ar trebui să fie aplicată și în acest caz. 19. Prin urmare, ținând seama de obiecția guvernului, Curtea concluzionează că această plângere trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenția privind neepuizarea recoursurilor interne. În ceea ce privește art. 6 din Convenția 20. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii penale împotriva acestuia nu a respectat cerința de „temps rezonabil” a articolului 6 din Convenție. 21. Guvernul a remarcat că, în temeiul Legii nr. 6384, s-a instituit o nouă comisie de compensare pentru a face față cererilor privind durata procedurii și neîntreruperea procedurii Execuția hotărârilor. Ei au susținut că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne, deoarece el nu a formulat nici o cerere către Comisia de Compensare. 22. Curtea remarcă că, după cum a subliniat Guvernul, în Turcia a fost instituit un nou remediu intern în urma aplicării procedurii de judecată pilot în cazul Ümmühan Kaplan c. Turcia (nr. 24240/07, 20 martie 2012). Ulterior, în decizia sa în cazul Turgut și alții (dec.), nr. 4860/09, §§ 19-26, 26 martie 2013), Curtea a declarat o nouă cerere inadmisibilă din cauza faptului că reclamanții nu au epuizat căile de recurs interne după ce a intrat în vigoare noul remediu intern. În acest sens, Curtea a considerat în special că acest nou remediu a fost accesibil și capabil de a oferi o perspectiva rezonabilă de remediere a plângerilor privind durata procedurii. 23. Curtea constată că în decizia sa în cazul Ümmühan Kaplan Cu toate acestea, având în vedere obiecția preliminară a Guvernului cu privire la neutilizarea noului remediu intern stabilită prin Legea nr. 6384, Curtea își reiterează concluzia în cazul Turgut și alții Prin urmare, aceasta concluzionează că nu există circumstanțe excepționale capabile să scutească actualul reclamant de obligația de a epuiza căile de recurs interne. 25. Rezultă că această plângere trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție pentru neepursirea recourslor interne. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 28 septembrie 2017. Hasan Bakırcı Julia Laffranque Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă