- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 17 octombrie 2017
- Stat pârât
- HRV
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Global Car Trade GMBH împotriva Croației
Traducere în română Auto
Primă secțiune decizia nr. 42840/12 GLOBAL CAR COMMERCE GMBH împotriva Croației Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 17 octombrie 2017 în calitate de comitet compus din: Kristina Pardalos, președinte, Ksenija Turković, Pauliine Koskelo, judecători și Renata Degener, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 10 iulie 2012, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Cererea a fost depusă la 10 iulie 2012 în numele Global Car Trade GmbH (denumită în continuare „societatea reclamantă”), o societate de răspundere limitată încorporată în temeiul legislației germane cu sediul său social la München. Dl R. Graber, avocat practicant la Aschheim, a susținut că l-a reprezentat în fața Curții.
Faptele referitoare la depunerea cererii și procedurii în fața Curții Deoarece dl Graber nu a încheiat un formular de autoritate cu cererea, la 14 octombrie 2016, Curtea, prin scrisoarea trimisă prin poștă înregistrată și transmisă la 25 octombrie 2016, i-a cerut să facă acest lucru în termen de 15 zile. Nu s-a primit niciun răspuns în termenul autorizat pentru depunere și nu s-a solicitat prelungirea termenului. La 12 ianuarie, 14 februarie și 17 martie 2017, Curtea, prin scrisorile ulterioare trimise prin poștă înregistrată, a solicitat societății reclamante să prezinte în termen de opt zile un formular de autoritate care autorizează dl Graber să îl reprezinte în fața Curții. Scrisorile au fost returnate neexplicabile, cu o notă care indică faptul că societatea reclamantă a fost necunoscută la adresa furnizată.
La 15 septembrie 2017, dl Graber a prezentat un formular de autoritate semnat de dl Ilić în numele societății reclamante care îl autorizează să-l reprezinte în fața Curții. Formularul de autoritate nu a fost semnat de dl Graber și nu a conținut informații precum adresa oficială a societății reclamante. În plus, formularul de autoritate nu a fost însoțit de un document care să demonstreze că dl Ilić are autorizația legală sau de altă natură de a acționa în numele societății reclamante. La 14 martie 2007, societatea reclamantă și o bancă comercială au încheiat un contract de leasing în ceea ce privește o mașină, al cărui preț este de 210.084,34 euro (EUR). Părțile au convenit că banca va rămâne proprietarul autovehiculului, în timp ce societatea reclamantă îl va utiliza pentru o taxă lunară de EUR.
2.745.89, inclusiv taxe, plătibile pentru perioada de cinci ani. Mașina a fost înregistrată în Germania și avea plăci de licență germane. La scurt timp după ce a încheiat contractul, în 2007 directorul companiei solicitante a folosit masina pentru a merge într-o călătorie de afaceri în Croația. La sosirea sa a dat masina la cunoscuta sa J.B. care l-a parcat în garajul unui hotel din Zagreb. La scurt timp după aceea, poliția croată a văzut masina și a notificat autorităților vamale de suspiciune că vehiculul a fost importat ilegal în Croația. La 25 aprilie 2007, autoritățile vamale au confiscat masina în legătură cu posibilele încălcări ale reglementărilor vamale și fiscale relevante. Prin decizia din 24 septembrie 2007, administrația vamală a emis o decizie care ordonă J.B.
să plătească taxele relevante în valoare de HRK 1,859,439.70, împreună cu dobânzile statutare îndepărtate (denumite în continuare „datoria vamală”). Administrația vamală a stabilit că J.B. nu a fost autorizată să conducă vehiculul pentru că nu avea reședință obișnuită în străinătate. De asemenea, ei au ordonat vânzarea mașinii în cazul în care J.B. nu a plătit datoria vamală. 10. La 15 februarie 2008, Ministerul Finanțelor, în calitate de autoritatea administrativă de a doua instanție, a respins-o ca fiind nefondată și a susținut decizia de primă instanție. 11. Societatea reclamantă a introdus apoi o acțiune în Curtea Administrativă susținând, printre altele, că J.B. nu a fost proprietarul vehiculului și că deține proprietatea proprietății imobile.
În consecință, datoria personală ar putea fi eliminată prin vânzarea proprietății. 12. Prin hotărârea din 18 noiembrie 2010, Curtea Administrativă a respins acțiunea societății. 13. La 28 februarie 2011, societatea reclamantă a depus o plângere constituțională la Curtea Constituțională susținând, printre altele , că administrația vamală și instanța administrativă au încălcat drepturile sale protejate în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. 14. Prin decizia din 20 decembrie 2011, Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă plângerea constituțională a societății reclamante, deoarece cazul nu a susținut nici o problemă constituțională. Această decizie a fost preluată la reprezentantul societății reclamante la 19 ianuarie 2012. 15. Între timp, la 10 aprilie 2008, administrația vamală a eliberat un ordin de aplicare în vederea executării deciziei sale din 24 septembrie 2007. El a ordonat vânzarea vehiculului deoarece J.B.
nu a plătit datoria vamală. În orice etapă a procedurii, Curtea poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în cazul în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să își continue cererea; sau (b) a fost rezolvată chestiunea; sau (c) din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii ...” 17. Articolele 43, 44A, 44B și 44C din Regulamentul Curții prevăd, în măsura în care este cazul, după cum urmează: art. 43 (Striking out and restauration to the list) „1. În orice etapă a procedurii, Curtea poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 din Convenție… ” Art. 44A (Obligația de a coopera cu Curtea) „Părțile au obligația de a coopera pe deplin în desfășurarea procedurii și, în special, de a lua o astfel de acțiune în competența lor, așa cum consideră Curtea necesară pentru administrarea corectă a justiției.
Această obligație se aplică, de asemenea, unei părți contractante care nu fac parte în procedurile în cazul în care este necesară o astfel de cooperare.” „În cazul în care o parte nu respectă o hotărâre a Curții în ceea ce privește desfășurarea procedurii, președintele Camerei poate lua orice măsuri pe care le consideră adecvate.” art. 44C (Failure to participate eficace) „1. În cazul în care o parte nu aduc dovezi sau furnizează informații solicitate de Curte sau divulgă informații relevante cu privire la propunerea sa sau nu participă în alt mod la procedura în mod eficient, Curtea poate trage astfel de indicii pe care le consideră adecvate… ” 18. În opinia Curții, dl Graber nu răspunde la corespondența Curții în timp util și întârzie depunerea unui formular de autoritate incompletă (a se vedea punctele 2-5 de mai sus) trebuie considerată ca neîndeplinirea obligației reclamantului de a coopera cu Curte și de a participa efectiv la procedura.
19. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii, „din orice alt motiv stabilit de Curte”, în sensul articolului (c) din Convenție. , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. 20. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea decide, în unanimitate, să excludă cererea din lista de cazuri. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 16 noiembrie 2017.
FIRST SECTION
DECISION Application no. 42840/12
GLOBAL CAR TRADE GMBH
against Croatia The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 17 October 2017 as a Committee composed of: Kristina Pardalos, President, Ksenija Turković, Pauliine Koskelo, judges, and Renata Degener, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 10 July 2012, Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
1. The application was lodged on 10 July 2012 in the name of Global Car Trade GmbH (hereinafter “the applicant company”), a limited liability company incorporated under German law with its registered office in Munich. Mr R. Graber, a lawyer practising in Aschheim, claimed to have represented it before the Court. A. The facts concerning the lodging of the application and the procedure before the Court
Since Mr Graber did not enclose an authority form with the application, on 14 October 2016 the Court, by a letter sent by registered mail and delivered to him on 25 October 2016, asked him to do so within fifteen days.
No response had been received within the period allowed for submission and no extension of the time-limit had been requested.
On 12 January, 14 February and 17 March 2017 the Court, by subsequent letters sent by registered mail, asked the applicant company to submit within eight days an authority form authorising Mr Graber to represent it before the Court. The letters were returned undeliverable, with a note indicating that the applicant company was unknown at the supplied address.
On 15 September 2017 Mr Graber submitted an authority form signed by Mr Ilić on behalf of the applicant company authorising him to represent it before the Court. The authority form was not signed by Mr Graber nor did it contain information such as the applicant company’s official address. In addition, the authority form was not accompanied by a document showing that Mr Ilić has statutory or other authorisation to act on behalf of the applicant company. B. The facts concerning the administrative offence proceedings
On 14 March 2007 the applicant company and a commercial bank concluded a leasing contract in respect of a car, the price of which amounted to 210,084.34 euros (EUR). The parties agreed that the bank would remain the owner of the car while the applicant company would be using it for a monthly fee of EUR 2,745.89, including taxes, payable for the period of five years. The car was registered in Germany and had German license plates.
Shortly after having concluded the contract, in 2007 the applicant company’s director used the car for going on a business trip to Croatia. Upon his arrival he handed the car over to his acquaintance J.B. who parked it in the garage of a hotel in Zagreb. Shortly afterwards the Croatian police spotted the car and notified the customs authorities of their suspicion that the vehicle had been illegally imported to Croatia.
On 25 April 2007 the customs authorities confiscated the car in connection with potential breaches of the relevant customs and tax regulations.
By a decision of 24 September 2007 the Customs Administration issued a decision ordering J.B. to pay the relevant taxes in the amount of HRK 1,859,439.70 together with the accrued statutory default interest (hereinafter “the customs debt”). The Customs Administration established that J.B. had not been allowed to drive the vehicle because he had not had habitual residence abroad. They also ordered that the sale of the car in the event J.B. did not pay the customs debt.
The applicant company lodged an appeal. On 15 February 2008 the Ministry of Finance, as the second-instance administrative authority, dismissed it as ill-founded and upheld the first-instance decision.
The applicant company then brought an action in the Administrative Court claiming, inter alia, that J.B. was not the owner of the vehicle and that he owned immovable property. Accordingly, the custom debt could be cleared by selling the property.
By a judgment of 18 November 2010 the Administrative Court dismissed the company’s action.
On 28 February 2011 the applicant company lodged a constitutional complaint with the Constitutional Court claiming, inter alia , that the Customs Administration and the Administrative Court had violated its rights protected under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.
By a decision of 20 December 2011 the Constitutional Court declared the applicant company’s constitutional complaint inadmissible because the case did not raise any constitutional issue. This decision was served on the applicant company’s representative on 19 January 2012.
Meanwhile, on 10 April 2008 the Customs Administration issued an enforcement order with a view to executing its decision of 24 September 2007. It ordered the sale of the vehicle because J.B. had not paid the customs debt. THE LAW
Article 37 of the Convention, in its relevant part, provides as follows: “1. The Court may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that (a) the applicant does not intend to pursue his application; or (b) the matter has been resolved; or (c) for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application ...”
Rules 43, 44A, 44B and 44C of the Rules of Court provide, in so far as relevant, as follows: Rule 43 (Striking out and restoration to the list) “1. The Court may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases in accordance with Article 37 of the Convention… ” Rule 44A (Duty to cooperate with the Court) “The parties have a duty to cooperate fully in the conduct of the proceedings and, in particular, to take such action within their power as the Court considers necessary for the proper administration of justice. This duty shall also apply to a Contracting Party not party to the proceedings where such cooperation is necessary.” Rule 44B (Failure to comply with an order of the Court) “Where a party fails to comply with an order of the Court concerning the conduct of the proceedings, the President of the Chamber may take any steps which he or she considers appropriate.” Rule 44C (Failure to participate effectively) “1. Where a party fails to adduce evidence or provide information requested by the Court or to divulge relevant information of its own motion or otherwise fails to participate effectively in the proceedings, the Court may draw such inferences as it deems appropriate… ”
In the Court’s view Mr Graber’s failure to reply to the correspondence by the Court in a timely manner and delayed submission of an incomplete authority form (see paragraphs 2-5 above) are to be seen as the applicant’s failure to discharge the duty to cooperate with the Court and to participate effectively in the proceedings.
In these circumstances, the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application, “for any other reason established by the Court”, within the meaning of Article 37 § 1 (c) of the Convention. Furthermore, in accordance with Article 37 § 1 in fine , the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the continued examination of the case.
In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list. For these reasons, the Court, unanimously, Decides to strike the application out of its list of cases. Done in English and notified in writing on 16 November 2017. Renata Degener Kristina Pardalos Deputy Registrar President