GLOBAL CAR TRADE GMBH v. CROATIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
GLOBAL CAR TRADE GMBH v. CROATIA (CtEDO, 2017)
Primă secțiune decizia nr. 42840/12 GLOBAL CAR COMMERCE GMBH împotriva Croației Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 17 octombrie 2017 în calitate de comitet compus din: Kristina Pardalos, președinte, Ksenija Turković, Pauliine Koskelo, judecători și Renata Degener, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 10 iulie 2012, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Cererea a fost depusă la 10 iulie 2012 în numele Global Car Trade GmbH (denumită în continuare „societatea reclamantă”), o societate de răspundere limitată încorporată în temeiul legislației germane cu sediul său social la München. Dl R. Graber, avocat practicant la Aschheim, a susținut că l-a reprezentat în fața Curții. Faptele referitoare la depunerea cererii și procedurii în fața Curții Deoarece dl Graber nu a încheiat un formular de autoritate cu cererea, la 14 octombrie 2016, Curtea, prin scrisoarea trimisă prin poștă înregistrată și transmisă la 25 octombrie 2016, i-a cerut să facă acest lucru în termen de 15 zile. Nu s-a primit niciun răspuns în termenul autorizat pentru depunere și nu s-a solicitat prelungirea termenului. La 12 ianuarie, 14 februarie și 17 martie 2017, Curtea, prin scrisorile ulterioare trimise prin poștă înregistrată, a solicitat societății reclamante să prezinte în termen de opt zile un formular de autoritate care autorizează dl Graber să îl reprezinte în fața Curții. Scrisorile au fost returnate neexplicabile, cu o notă care indică faptul că societatea reclamantă a fost necunoscută la adresa furnizată. La 15 septembrie 2017, dl Graber a prezentat un formular de autoritate semnat de dl Ilić în numele societății reclamante care îl autorizează să-l reprezinte în fața Curții. Formularul de autoritate nu a fost semnat de dl Graber și nu a conținut informații precum adresa oficială a societății reclamante. În plus, formularul de autoritate nu a fost însoțit de un document care să demonstreze că dl Ilić are autorizația legală sau de altă natură de a acționa în numele societății reclamante. La 14 martie 2007, societatea reclamantă și o bancă comercială au încheiat un contract de leasing în ceea ce privește o mașină, al cărui preț este de 210.084,34 euro (EUR). Părțile au convenit că banca va rămâne proprietarul autovehiculului, în timp ce societatea reclamantă îl va utiliza pentru o taxă lunară de EUR. 2.745.89, inclusiv taxe, plătibile pentru perioada de cinci ani. Mașina a fost înregistrată în Germania și avea plăci de licență germane. La scurt timp după ce a încheiat contractul, în 2007 directorul companiei solicitante a folosit masina pentru a merge într-o călătorie de afaceri în Croația. La sosirea sa a dat masina la cunoscuta sa J.B. care l-a parcat în garajul unui hotel din Zagreb. La scurt timp după aceea, poliția croată a văzut masina și a notificat autorităților vamale de suspiciune că vehiculul a fost importat ilegal în Croația. La 25 aprilie 2007, autoritățile vamale au confiscat masina în legătură cu posibilele încălcări ale reglementărilor vamale și fiscale relevante. Prin decizia din 24 septembrie 2007, administrația vamală a emis o decizie care ordonă J.B. să plătească taxele relevante în valoare de HRK 1,859,439.70, împreună cu dobânzile statutare îndepărtate (denumite în continuare „datoria vamală”). Administrația vamală a stabilit că J.B. nu a fost autorizată să conducă vehiculul pentru că nu avea reședință obișnuită în străinătate. De asemenea, ei au ordonat vânzarea mașinii în cazul în care J.B. nu a plătit datoria vamală. 10. La 15 februarie 2008, Ministerul Finanțelor, în calitate de autoritatea administrativă de a doua instanție, a respins-o ca fiind nefondată și a susținut decizia de primă instanție. 11. Societatea reclamantă a introdus apoi o acțiune în Curtea Administrativă susținând, printre altele, că J.B. nu a fost proprietarul vehiculului și că deține proprietatea proprietății imobile. În consecință, datoria personală ar putea fi eliminată prin vânzarea proprietății. 12. Prin hotărârea din 18 noiembrie 2010, Curtea Administrativă a respins acțiunea societății. 13. La 28 februarie 2011, societatea reclamantă a depus o plângere constituțională la Curtea Constituțională susținând, printre altele , că administrația vamală și instanța administrativă au încălcat drepturile sale protejate în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. 14. Prin decizia din 20 decembrie 2011, Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă plângerea constituțională a societății reclamante, deoarece cazul nu a susținut nici o problemă constituțională. Această decizie a fost preluată la reprezentantul societății reclamante la 19 ianuarie 2012. 15. Între timp, la 10 aprilie 2008, administrația vamală a eliberat un ordin de aplicare în vederea executării deciziei sale din 24 septembrie 2007. El a ordonat vânzarea vehiculului deoarece J.B. nu a plătit datoria vamală. În orice etapă a procedurii, Curtea poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în cazul în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să își continue cererea; sau (b) a fost rezolvată chestiunea; sau (c) din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii ...” 17. Articolele 43, 44A, 44B și 44C din Regulamentul Curții prevăd, în măsura în care este cazul, după cum urmează: art. 43 (Striking out and restauration to the list) „1. În orice etapă a procedurii, Curtea poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 din Convenție. ...” Art. 44A (Obligația de a coopera cu Curtea) „Părțile au obligația de a coopera pe deplin în desfășurarea procedurii și, în special, de a lua o astfel de acțiune în competența lor, așa cum consideră Curtea necesară pentru administrarea corectă a justiției. Această obligație se aplică, de asemenea, unei părți contractante care nu fac parte în procedurile în cazul în care este necesară o astfel de cooperare.” „În cazul în care o parte nu respectă o hotărâre a Curții în ceea ce privește desfășurarea procedurii, președintele Camerei poate lua orice măsuri pe care le consideră adecvate.” art. 44C (Failure to participate eficace) „1. În cazul în care o parte nu aduc dovezi sau furnizează informații solicitate de Curte sau divulgă informații relevante cu privire la propunerea sa sau nu participă în alt mod la procedura în mod eficient, Curtea poate trage astfel de indicii pe care le consideră adecvate. ...” 18. În opinia Curții, dl Graber nu răspunde la corespondența Curții în timp util și întârzie depunerea unui formular de autoritate incompletă (a se vedea punctele 2-5 de mai sus) trebuie considerată ca neîndeplinirea obligației reclamantului de a coopera cu Curte și de a participa efectiv la procedura. 19. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii, „din orice alt motiv stabilit de Curte”, în sensul articolului (c) din Convenție. , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. 20. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea decide, în unanimitate, să excludă cererea din lista de cazuri. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 16 noiembrie 2017.