SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 16382/16 Patrick LEDUC împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 17 octombrie 2017 într-un comitet compus din Mārti Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Patrick Leduc, este un resortisant francez născut în 1949 și rezident la Marcq-en-Baroll. El a fost reprezentat în fața Curții de către soția sa, dl Lecus-Novi, avocat la Lille. Guvernul francez ( A fost reprezentat de agentul său, F. Alabrune, director al afacerilor juridice la Ministerul Europei și Afacerilor Externe. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 2 septembrie 2014, reclamantul deține un autovehicul înregistrat în mod regulat pe numele său. La 2 septembrie 2014, acest vehicul a făcut obiectul a două amenzi pentru excesul de viteză, prima la 15:50 în municipalitatea Massy, a doua la 17:43 în municipalitatea Tours. La 5 și 6 septembrie 2014, au fost trimise reclamantului două avize de amendă la adresa menționată pe certificatul de înmatriculare al vehiculului său, și anume 58 avenue du Poporul Belge, la Lille, adresa cabinetului soției sale. La 28 noiembrie și 5 decembrie 2014, două avize de înmatriculare forfetară la data de 5 decembrie 2014 au fost trimise prin scrisori recomandate reclamantului la aceeași adresă. La 22 decembrie 2014, reclamantul a trimis două plângeri la biroul procurorului general pentru controlul automat al Rennes, în temeiul articolului 530 din Codul de procedură penală. El a precizat că nu a vărsat nici un consemnație pe motiv că a fost nu șoferul vehiculului și a furnizat la antet a scrisorilor sale o altă adresă, 418 avenue de la Marne la Marcq-en-Baroll. Cu toate acestea, în partea recomandata: aviz de recepție, trimitere la adresa de mai jos Din cele două scrisori de reclamație trimise în aceeași zi, el menționa, pentru fiecare dintre cele două scrisori, o adresă diferită, cea a lui Lille și cea a lui Marcq-en-Baronoll. La 24 martie 2015, ofițerul de la Ministerul Public al Rennilor a menționat două scrisori reclamantului la adresa menționată pe antetul celor două scrisori de reclamație (418 avenue de la Marne 59700 Marcq-en-Baroll). Acesta a informat cu privire la decizia sa de a nu da curs reclamațiilor sale pe motiv că nu a depus nici o consemnare, precizând că orice contestație ar trebui să fie formulată prin intermediul formularului de revocare sau de reclamație anexat la aviz pe care l-a primit, respectând formele și termenele prevăzute de lege și că orice desemnare a unui alt conducător auto ar trebui să fie, de asemenea, utilizată. Reclamantul susține că nu a primit niciun răspuns la plângerile sale. Guvernul susține că cele două răspunsuri ale ofițerului din Ministerul de Stat din Rennes au fost trimise prin scrisoare simplă la adresa indicată în plângerile sale de către societatea care gestionează toate transporturile de la centrul național computerizat al infracțiunilor rutiere. 10. La 15 octombrie 2015, reclamantul sesizează președintele instanței de proximitate din Lille cu privire la un incident cu privire la cele două amenzi contestate. 11. La 15 octombrie 2015, trezoreria controlului automatizat a avut loc la Rennes la o opoziție administrativă care avea ca efect blocarea în contul bancar al reclamantului a sumelor corespunzătoare sumelor amenzilor puse în sarcina sa. 12. Reclamantul susține că a sesizat din nou, la 10 decembrie 2015, președintele Tribunalului de proximitate din Lille cu privire la două amenzi contestate. 13. La 11 decembrie 2015, reclamantul a prezentat o nouă scrisoare președintelui instanței de proximitate din Lille, solicitându-i să numească cauza în camera de consiliu și să o numească "în camera de consiliu" să facă o decizie care să indice faptul că un incident în litigiu a fost ridicat ca urmare a lipsei unui răspuns din partea ofițerului public la plângerea ridicată în temeiul articolului 530 din Codul de procedură penală privind cele două avize de amendă 14. La 28 ianuarie 2016, ofițerul procurorului public supleant în apropierea Tribunalului de Poliție din Lille l-a informat pe reclamant că, având în vedere specificitatea procedurii de control automatizat, instanța de proximitate din Lille nu era în statul competent să examineze temeinicia plângerii sale. La 8 martie 2016, judecătorul de proximitate a Tribunalului din Lille i-a răspuns reclamantului că cererea sa se afla în competența exclusivă a ofițerului de stat, căruia i se transmitese scrisoarea din 11 decembrie 2015. Potrivit reclamantului, ofițerul de stat supleant i-ar fi indicat, într-o scrisoare din 10 martie 2016, că instanța de proximitate din Lille nu era competentă să aprecieze fondul cauzei, nici măcar fondul incidentului și că aceasta nu ar fi fost competentă decât din cauza unei decizii a ofițerului de control public automatizat din Rennes. Potrivit reclamantului, acesta ar fi precizat următoarele: mai exact, decizia de a vă notifica a fost luată de către ofițerul de control automat al statului Rennes și orice incident legat de deciziile sale intră sub incidența jurisdicției de proximitate a Rennes Dreptul și practica internă relevantă 17. Dispozițiile relevante din Codul de procedură penală, în versiunea lor aplicabilă la momentul faptelor, sunt următoarele: În cazul în care, în termen de 45 de zile de la data la care a fost depusă cererea, autoritatea competentă din statul membru în care s-a depus cererea, autoritatea competentă din statul membru în care s-a depus cererea informează autoritatea competentă din statul membru în care s-a depus cererea, în termen de 45 de zile de la data la care a fost depusă cererea. art. 529-2 În termenul prevăzut la articolul precedent, contravenientul trebuie să achitae cuantumul lavorii forfetare, cu excepția cazului în care, în același termen, acesta formulează o instanță care intenționează să îl deroge de la serviciul indicat în anunțul de amendă. În cazurile prevăzute la art. 529-10, această cerere trebuie să fie însoțită de unul dintre documentele prevăzute la articolul menționat. Această cerere se transmite procuraturii publice. În lipsa unei plăți sau a unei invocări prezentate în termen de patruzeci și cinci de zile, termenul-limită se majorează cu drepturi depline și se recuperează în beneficiul Trezoreriei Publice în temeiul unui titlu executoriu de către ministerul public. art. 529-10 În cazul în care notificarea în termen de două luni forfetară referitoare la una dintre amenzile menționate la articolul L. 121-3 din Codul rutier a fost adresată titularului certificatului de înmatriculare sau persoanelor menționate la ultimele trei paragrafe ale articolului 121-2 din acest cod, cererea de scutire prevăzută la art. 529-2 sau reclamația prevăzută la art. 530 nu este admisibilă decât dacă este adresată prin scrisoare recomandată cu cerere de aviz de recepție și dacă este însoțită: fie de unul dintre următoarele documente: (...) (b) o scrisoare semnată de la autorul cererii sau a plângerii care precizează identitatea, adresa, precum și referința permisului de conducere al persoanei care se presupunea că conducea vehiculul atunci când a fost constatată amendarea; (...); fie un document care să ateste că a fost achitat o consemnare prealabilă a unei sume egale cu suma de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ; Această consemnare nu este asimilabilă plății în termen de trei luni forfetar și nu duce la retragerea punctelor din permisul de conducere prevăzut la al patrulea paragraf din art. L. 223-1 din Codul rutier. L În termen de 30 de zile de la data la care a fost trimis un aviz prin care contravenientul trebuie să plătească în termen de 30 de zile de la data la care s-a depus cererea, acesta poate depune o plângere motivată în fața procurorului care are ca efect anularea titlului executoriu în ceea ce privește partea în cauză. Această reclamație rămâne admisibilă atât timp cât pedeapsa nu este prescrisă, dacă aceasta nu rezultă dintr-un act de punere în aplicare sau din orice alt mijloc de probă pe care l-a avut la dispoziție persoana care a luat cunoștință de . Cu toate acestea, plângerea nu este mai admisibilă în termen de trei luni de la data la care avizul din partea statului membru în cauză se trimite prin scrisoare recomandată pe certificatul de înmatriculare al vehiculului, cu excepția cazului în care contravenientul justifică faptul că, înainte de expirarea termenului respectiv, a declarat schimbarea adresei sale la serviciul de înmatriculare a vehiculelor; în acest din urmă caz, contravenientul are obligația de a plăti numai o sumă egală cu suma din partea statului membru în care s-a depus declarația în termen de patruzeci și cinci de zile, ceea ce are ca efect anularea titlului executoriu pentru suma suprataxei. Plângerea trebuie să fie însoțită de un aviz forfetar cu privire la data la care a fost luată în considerare, precum și, în cazul prevăzut la art. 529 10, de unul dintre documentele prevăzute la acest articol, în caz contrar este inadmisibilă. Având în vedere cererea formulată în temeiul primului paragraf din art. 529-2, protestul formulat în temeiul primului paragraf din art. 529-5, al celui prevăzut de articolul III din art. 529-6 sau al plângerii făcute în temeiul celui de al doilea paragraf din art. 530, procurorul public poate, fie să renunțe la exercitarea urmăririi penale, fie să procedeze în conformitate cu articolele 524-528-2 sau cu articolele 531 și următoarele, fie să anunțe la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prin hotărârea din 25 octombrie 2000, Curtea de Casație a hotărât că, pentru a fi admis să invoce în fața Tribunalului de Poliție (de la Legea nr. 2005-47 din 26 ianuarie 2005 și până la Legea nr. 2016-1547 din 18 iunie 2005 În noiembrie 2016, instanța de proximitate) un incident cu privire la executarea titlului executoriu, reclamantul trebuie, în prealabil, să formuleze o plângere motivată la ofițerul de stat, însoțită de avizele corespunzătoare amenzilor contestate, și că acest lucru nu este decât în cazul în care această hotărâre este declarată inadmisibilă de către ofițerul de stat că instanța este sesizată în mod regulat (Cass. Omucideri., 25 octombrie 2000, Bull. Crim. ., nr 311). 19. Dispozițiile relevante din circulara din 7 aprilie 2006 și din avizul Curții de Casație din 5 martie 2007 au fost amintite în Hotărârea Josseaume c. Franța 39243/10, §§ 15-16, 8 martie 2012), la care este trimis. GRIEF 20. Invocând art. 6 1 din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului de acces la o instanță. ÎN  21. Reclamantul consideră că a fost privat de dreptul său de a avea acces la o instanță. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este justificată. Argumentele părților 22. Guvernul susține că cererea este în mod clar greșit întemeiată și susține că plângerea reclamantului a fost declarată inadmisibilă de către ofițerul de stat pe motiv că nu a fost achitată de consemnarea prevăzută la art. 529-10 din Codul de procedură penală și că această decizie a fost adusă la cunoștința sa de două persoane. Hotărârea Curții din 24 martie 2015, Curtea a statuat că obligația de a dispune de o consemnare nu constituie un obstacol disproporționat în calea dreptului de acces la o instanță ( Thomas c. Franța, (dec.), nr. 14279/05, 29 aprilie 2008). Guvernul produce copii ale corespondențelor din 24 martie 2015, precum și un schimb de e-mail între comisarul director, L.S., în funcție de Rennes, și un reprezentant al societății care răspunde de poșta centrului național computerizat al infracțiunilor rutiere, indicând că, în conformitate cu referințele poștale din cele două scrisori din 24 martie 2015, acestea au fost depuse la societatea de trimitere poștală la 25 martie 2015 și au fost trimise la 26 martie 2015. Guvernul adaugă că nu poate fi acuzat judecătorului de proximitate de faptul că l-a trimis înapoi pe reclamant în fața ofițerului de stat, deoarece nu a făcut nicio referire la deciziile de a nu fi judecat de către ofițerul de stat din Rennes. 23. În primul rând, reclamantul susține că nu a trebuit să verse o declarație, pe motiv că nu a fost autorul celor două excese de viteză care au făcut obiectul celor două avize de retenție, apoi al unor avize de încuviințare forfetară. El se plângea de lipsa de loialitate a ofițerului de control automat al departamentului public El susține că, chiar în corpul amenzii, se menționează că nu este necesar să se consemneze. El consideră că, mai apoi, să vină să susțină că contestația a fost respinsă pentru nesemnare este de o anumită rea credință rea. El consideră abuziv din partea guvernului să pretindă că avizele de amendă de 5 și 6 Septembrie 2014 trebuie să fie considerate ca fiind emise pe motiv că aceste avize au fost transmise către 58, avenue de etnie belgiană la Lille, în timp ce a rămas pe 418 avenue de la Marne de la Marcq-en-Baroul. El susține apoi că nu a primit niciun răspuns la plângerile sale din partea ofițerului de stat. El face referire la Hotărârea Josseaume. (precision) și susține că situația sa este similară cu cea a domnului Josseaume, deoarece ofițerul de stat nu a fost informat cu privire la plângerile sale. El susține că Piese fabricate pentru a fi utilizate în scopuri de cauză și, prin urmare, este vorba de scrisori nesemnate care nu au fost primite niciodată și, ca urmare, nu au fost trimise niciodată 24. Ca răspuns la observațiile reclamantului, guvernul subliniază gravitatea cuvintelor sale, care constau în a acuza de producerea de documente falsificate în fața unei instanțe internaționale. Acesta precizează că scrisorile ofițerului de stat sunt înfățișate cu o semnătură electronică constând în la mail a tamponului care nu necesită o semnătură suplimentară. Evaluarea Curții 25. Curtea ia notă, împreună cu guvernul, de gravitatea termenilor utilizați de solicitant. Aceasta reamintește obligaia celor care solicită să nu utilizeze, în comunicarea sa cu Curtea, expresii jignitoare, scandaloase, amenințătoare sau provocatoare, în special împotriva guvernului pârât, a agentului său sau a autorităților statului pârât (a se vedea în special Apinis v. Latvia) (dec.), nr. 46549/06, 20 septembrie 2011).Cu toate acestea, Curtea nu consideră că este necesar să se soluționeze în speță problema dacă termenii pe care reclamantul i-a angajat solicită să-și respingă cererea ca fiind abuzivă, deoarece prezentul motiv este în orice caz inadmisibil din motivele expuse mai jos. 26. Curtea amintește că A se vedea, în special, Berger c. Franța, nr. 48221/99, § 30, 3 decembrie 2002, CEDO 2002 X (extracturi) 27. În conformitate cu dispozițiile art. 529-10 din Codul de procedură penală, pentru a fi admisibilă, reclamația împotriva unui aviz forfetar cu privire la o declarație în termen de două luni trebuie să fie însoțită, în cazul în care contravenientul se află la locul de executare a dreptului de a conduce, de un document care să ateste că a fost achitată o consemnare prealabilă sau o scrisoare semnată de la autorul plângerii care precizează identitatea, adresa, precum și referința permisului de conducere al persoanei care se presupune că conducea vehiculul atunci când a fost constatată amendarea. 28. Curtea a statuat că această obligație de a consemna urmărește un scop legitim, și anume de a preveni exercitarea unor căi de atac dilatorii și abuzive și de a evita întinderea excesivă a rolului instanței de poliție, în domeniul traficului rutier, care privește întreaga populație și care este pregătită să facă contestații frecvente și că această obligație nu constituia un obstacol disproporționat în calea dreptului de a avea acces la o instanță (a se vedea deciziile Thomas , menționat anterior, și Schneider c. Franța (dec.), n 49852/06, 30 iunie 2009). 29. Curtea constată că reclamantul, care nu a depus nici o declarație pe motiv că Curtea ia notă de faptul că condițiile de admisibilitate a unei plângeri împotriva unei amenzi forfetare majorate, stabilite la art. 529-10 din Codul de procedură penală, sunt amintite cu privire la anunțurile de amendă adresate contravenientului. avizul de amendă trimis reclamantului la adresa care figurează pe certificatul de înmatriculare al vehiculului, care este cel al cabinetului de avocatură al reclamantului. Curtea constată că, în observațiile sale, aceasta din urmă nu în mod expres că avizele de amendă nu au ajuns la ele, ci numai că este abuziv să se susțină că trebuie considerate ca fiind eliberate. 31. Curtea constată că, în realitate, recurentul nu a respectat formalitățile prevăzute la art. 529-10 din Codul de procedură penală. Mai sus menționat. 32. În ceea ce privește deciziile ofițerului de stat care respinge reclamațiile sale pentru nesemnare, reclamantul susține că guvernul a produs piese fabricate în scopul cauzei, că scrisorile nu sunt semnate și că nu au fost expediate. Curtea constată că, spre deosebire de guvernul care a prezentat copia numerotată a corespondențelor semnate de ofițerul procurorului public, precum și a celor trimise poștal la adresa menționată de reclamant în scrisorile sale de reclamații, reclamantul nu a furnizat niciun element care să demonstreze realitatea acestor acuzații. Curtea consideră că elementele transmise de guvern stabilesc că răspunsurile la plângerile reclamantului au fost trimise la adresa sa personală pe care o indicase pe antetul scrisorilor sale de reclamație și nu există niciun element care să permită să se considere că acestea nu i-au fost primite. 33. În aceste condiții și ca în cauza Thomas Mai sus, Curtea concluzionează că, din moment ce reclamantul nu a depus o consemnare, cauza sa este vădit nefondată. 34. Prin urmare, cererea trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 3 litera (a) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcută în franceză și comunicat în scris la 9 noiembrie 2017. Anne-Marie Dougin Mārtićš Mits Grefier adjunct f.f. Președinte
Requête n
o
16382/16
Patrick LEDUC
contre la France
La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 17 octobre 2017 en un comité composé de
:
Mārtiņš Mits,
président,
André Potocki,
Lәtif Hüseynov,
juges,
et de Anne-Marie Dougin,
greffière adjointe de section f.f.,
Vu la requête susmentionnée introduite le 15 mars 2016,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Patrick Leduc, est un ressortissant français né en
1949 et résidant à Marcq-en-Barœul. Il a été représenté devant la Cour par son épouse, M
e
J.
Leduc-Novi, avocate à Lille.
2.
Le gouvernement français («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M. F. Alabrune, directeur des affaires juridiques au ministère de l’Europe et des Affaires étrangères.
A.
Les circonstances de l’espèce
3.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
4.
Le requérant est propriétaire d’un véhicule automobile régulièrement immatriculé à son nom. Le 2 septembre 2014, ce véhicule fit l’objet de deux
contraventions pour excès de vitesse, la première à 15 h 50 sur la commune de Massy, la seconde à 17 h 43 sur la commune de Tours.
5.
Les 5 et 6 septembre 2014, deux avis de contravention furent envoyés au requérant à l’adresse mentionnée sur le certificat d’immatriculation de son véhicule, à savoir 58 avenue du Peuple Belge, à Lille, adresse du cabinet de son épouse.
6.
Le 28 novembre et le 5 décembre 2014, deux avis d’amende forfaitaire majorée furent adressés par lettres recommandées au requérant à la même adresse.
7.
Le 22 décembre 2014, le requérant envoya deux réclamations à l’officier du ministère public du contrôle automatisé de Rennes sur le fondement de l’article 530 du code de procédure pénale. Il indiquait ne pas être l’auteur des infractions et souhaiter que sa cause soit entendue par un tribunal indépendant et impartial. Il précisait ne pas verser de consignation au motif qu’il n’était pas le conducteur du véhicule et fournissait à l’en-tête de ses lettres une autre adresse, 418 avenue de la Marne à Marcq-en-Barœul. Toutefois, dans la partie «
recommandé
: avis de réception, renvoyer à l’adresse ci-dessous
» des deux lettres de réclamation postées le même jour, il mentionnait pour chacune des deux lettres une adresse différente, celle de Lille et celle de Marcq-en-Barœul.
8.
Le 24 mars 2015, l’officier du ministère public de Rennes adressa deux
courriers au requérant à l’adresse mentionnée sur l’en-tête de ses deux
lettres de réclamation (418 avenue de la Marne 59700 Marcq-en-Barœul). Il l’informa de sa décision de ne pas donner de suite favorable à ses réclamations au motif qu’il n’avait pas versé de consignation, en précisant que toute contestation devait être formulée au moyen du formulaire de requête en exonération ou de réclamation joint à l’avis qu’il avait reçu, en respectant les formes et délais prévus par la loi et que toute désignation d’un autre conducteur impliquait également l’utilisation de ce formulaire.
9.
Le requérant affirme ne pas avoir reçu de réponse à ses réclamations. Le Gouvernement soutient que les deux réponses de l’officier du ministère public de Rennes lui ont été adressées par lettre simple à l’adresse indiquée dans ses réclamations par la société gérant tous les envois du centre national informatisé des infractions routières.
10.
Le 8
avril
2015, le requérant saisit le président de la juridiction de proximité de Lille d’un incident contentieux relatif aux deux
amendes contestées.
11.
Le 15
octobre
2015, la trésorerie du contrôle automatisée sise à Rennes procéda à une opposition administrative ayant pour effet de bloquer sur le compte bancaire du requérant les sommes correspondant aux montants des amendes mises à sa charge.
12.
Le requérant dit avoir saisi une nouvelle fois, le 10 décembre 2015, le président du tribunal de proximité de Lille d’un incident contentieux relatif aux deux amendes contestées.
13.
Le 11 décembre 2015, le requérant adressa une nouvelle lettre au président de la juridiction de proximité de Lille, en lui demandant d’appeler l’affaire en chambre du conseil et de «
rendre une décision indiquant qu’un incident contentieux a
[
avait] été élevé à la suite de l’absence de réponse de l’officier du ministère public à la réclamation élevée au titre de l’article
530 du code de procédure pénale, relative aux deux avis de contravention
».
14.
Le 28 janvier 2016, l’officier du ministère public suppléant près le tribunal de police de Lille informa le requérant que, vu la spécificité de la procédure en matière de contrôle automatisé, la juridiction de proximité de Lille n’était pas en l’état compétente pour examiner le bien-fondé de sa réclamation. Il invitait le requérant à saisir préalablement l’officier du ministère public du contrôle automatisé de Rennes.
15.
Le 8 mars 2016, le juge de proximité du tribunal de Lille répondit au requérant que sa requête relevait de la seule compétence de l’officier du ministère public, à qui le courrier du 11
décembre
2015 avait été transmis.
16.
Selon le requérant, l’officier du ministère public suppléant lui aurait indiqué, dans un courrier du 10 mars 2016, que la juridiction de proximité de Lille n’était pas compétente pour apprécier le fond de l’affaire ni même l’incident contentieux et qu’elle ne le deviendrait qu’en raison d’une décision de l’officier du ministère public du contrôle automatisé de Rennes. Selon le requérant, il aurait précisé ce qui suit
: «
la décision d’irrecevabilité qui vous a été notifiée a été prise par l’officier du ministère public du contrôle automatisé de Rennes et tout incident contentieux relatif à ses décisions relève de la juridiction de proximité de Rennes
».
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
17.
Les dispositions pertinentes du code de procédure pénale, dans leur version applicable à l’époque des faits, sont les suivantes
:
Article 529-1
«
Le montant de l’amende forfaitaire peut être acquitté soit entre les mains de l’agent verbalisateur au moment de la constatation de l’infraction, soit auprès du service indiqué dans l’avis de contravention dans les quarante-cinq jours qui suivent la constatation de l’infraction ou, si cet avis est ultérieurement envoyé à l’intéressé, dans les quarante-cinq jours qui suivent cet envoi.
»
Article 529-2
«
Dans le délai prévu par l’article précédent, le contrevenant doit s’acquitter du montant de l’amende forfaitaire, à moins qu’il ne formule dans le même délai une requête tendant à son exonération auprès du service indiqué dans l’avis de contravention. Dans les cas prévus par l’article 529-10, cette requête doit être accompagnée de l’un des documents exigés par cet article. Cette requête est transmise au ministère public.
A défaut de paiement ou d’une requête présentée dans le délai de quarante
‑
cinq
jours, l’amende forfaitaire est majorée de plein droit et recouvrée au profit du Trésor public en vertu d’un titre rendu exécutoire par le ministère public.
»
Article 529-10
«
Lorsque l’avis d’amende forfaitaire concernant une des contraventions mentionnées à l’article L. 121-3 du code de la route a été adressé au titulaire du certificat d’immatriculation ou aux personnes visées aux trois derniers alinéas de l’article
L.
121-2 de ce code, la requête en exonération prévue par l’article 529-2 ou la réclamation prévue par l’article 530 n’est recevable que si elle est adressée par lettre recommandée avec demande d’avis de réception et si elle est accompagnée :
1
o
Soit de l’un des documents suivants :
(...)
b) Une lettre signée de l’auteur de la requête ou de la réclamation précisant l’identité, l’adresse, ainsi que la référence du permis de conduire de la personne qui était présumée conduire le véhicule lorsque la contravention a été constatée ;
(...) ;
2
o
Soit d’un document démontrant qu’il a été acquitté une consignation préalable d’un montant égal à celui de l’amende forfaitaire dans le cas prévu par le premier alinéa de l’article 529-2, ou à celui de l’amende forfaitaire majorée dans le cas prévu par le deuxième alinéa de l’article 530
; cette consignation n’est pas assimilable au paiement de l’amende forfaitaire et ne donne pas lieu au retrait des points du permis de conduire prévu par le quatrième alinéa de l’article L. 223-1 du code de la route.
L’officier du ministère public vérifie si les conditions de recevabilité de la requête ou de la réclamation prévues par le présent article sont remplies.
»
Article 530
«
(...)
Dans les trente jours de l’envoi de l’avis invitant le contrevenant à payer l’amende forfaitaire majorée, l’intéressé peut former auprès du ministère public une réclamation motivée qui a pour effet d’annuler le titre exécutoire en ce qui concerne l’amende contestée. Cette réclamation reste recevable tant que la peine n’est pas prescrite, s’il ne résulte pas d’un acte d’exécution ou de tout autre moyen de preuve que l’intéressé a eu connaissance de l’amende forfaitaire majorée. S’il s’agit d’une contravention au code de la route, la réclamation n’est toutefois plus recevable à l’issue d’un délai de trois mois lorsque l’avis d’amende forfaitaire majorée est envoyé par lettre recommandée à l’adresse figurant sur le certificat d’immatriculation du véhicule, sauf si le contrevenant justifie qu’il a, avant l’expiration de ce délai, déclaré son changement d’adresse au service d’immatriculation des véhicules ; dans ce dernier cas, le contrevenant n’est redevable que d’une somme égale au montant de l’amende forfaitaire s’il s’en acquitte dans un délai de quarante-cinq jours, ce qui a pour effet d’annuler le titre exécutoire pour le montant de la majoration.
La réclamation doit être accompagnée de l’avis d’amende forfaitaire majorée correspondant à l’amende considérée ainsi que, dans le cas prévu par l’article
529
‑
10, de l’un des documents exigés par cet article, à défaut de quoi elle est irrecevable.
»
Article 530-1
«
Au vu de la requête faite en application du premier alinéa de l’article 529-2, de la protestation formulée en application du premier alinéa de l’article 529-5, de celle prévue par le III de l’article 529-6 ou de la réclamation faite en application du deuxième alinéa de l’article 530, le ministère public peut, soit renoncer à l’exercice des poursuites, soit procéder conformément aux articles 524 à 528-2 ou aux articles
531 et suivants, soit aviser l’intéressé de l’irrecevabilité de la réclamation non motivée ou non accompagnée de l’avis.
(...)
»
Article 530-2
«
Les incidents contentieux relatifs à l’exécution du titre exécutoire et à la rectification des erreurs matérielles qu’il peut comporter sont déférés à la juridiction de proximité, qui statue conformément aux dispositions de l’article 711.
»
18.
Par un arrêt du 25 octobre 2000, la Cour de cassation a jugé que, pour être admis à invoquer devant le tribunal de police (depuis la loi n
o
2005-47 du 26 janvier 2005 et jusqu’à la loi n
o
2016-1547 du 18
novembre 2016, le juge de proximité) un incident contentieux relatif à l’exécution du titre exécutoire, le demandeur doit, au préalable, formuler une réclamation motivée auprès de l’officier du ministère public, accompagnée des avis correspondant aux amendes contestées, et que ce n’est que dans l’hypothèse où cette requête est déclarée irrecevable par l’officier du ministère public que le tribunal est régulièrement saisi (Cass. Crim., 25
octobre
2000,
Bull. Crim
., n
o
311).
19.
Les dispositions pertinentes issues de la circulaire du 7 avril 2006 et de l’avis de la Cour de cassation du 5 mars 2007 ont été rappelées dans l’arrêt
Josseaume c. France
(n
o
39243/10, §§ 15-16, 8 mars
2012), auquel il est renvoyé.
GRIEF
20.
Invoquant l’article 6
§
1 de la Convention, le requérant se plaint d’une violation du droit d’accès à un tribunal.
21.
Le requérant considère qu’il a été privé de son droit d’accès à un tribunal. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention qui se lit comme suit dans ses parties pertinentes.
Article 6 § 1
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.
»
A.
Arguments des parties
22.
Le Gouvernement soutient que la requête est manifestement mal fondée. Il fait valoir que la réclamation du requérant a été déclarée irrecevable par l’officier du ministère public au motif qu’il ne s’était pas acquitté de la consignation prévue à l’article
529-10 du code de procédure pénale et que cette décision a été portée à sa connaissance par deux
courriers du 24 mars 2015. Il rappelle que la Cour a jugé que l’exigence du versement d’une consignation ne constituait pas une entrave disproportionnée au droit d’accès à un tribunal (
Thomas c. France
, (déc.), n
o
14279/05, 29 avril 2008). Le Gouvernement produit les copies des courriers du 24 mars 2015, ainsi qu’un échange de mails entre le commissaire divisionnaire, L.S., en fonction à Rennes, et un responsable de la société chargée des envois postaux du centre national informatisé des infractions routières, indiquant que, selon les références postales apposées sur les deux courriers du 24 mars 2015, ceux-ci ont été déposés auprès de la société d’envoi postal le 25 mars 2015 et timbrés le 26 mars 2015. Le Gouvernement ajoute qu’il ne peut être reproché au juge de proximité d’avoir renvoyé le requérant devant l’officier du ministère public, dès lors qu’il n’a pas fait état des décisions d’irrecevabilité de l’officier du ministère public de Rennes.
23.
Le requérant soutient tout d’abord qu’il n’avait pas à verser de consignation, au motif qu’il n’était pas l’auteur des deux excès de vitesse qui ont fait l’objet des deux avis de contravention, puis des avis d’amende forfaitaire majorée. Il se plaint «
de la déloyauté de l’officier du ministère public du contrôle automatisé
». Il prétend que, dans le corps même de la contravention, il est indiqué qu’il n’y a pas lieu à consignation. Il considère que «
venir prétendre ensuite que la contestation a été rejetée pour défaut de consignation relève d’une particulière mauvaise foi
». Il estime abusif de la part du Gouvernement de prétendre que les avis de contravention des 5 et 6
septembre 2014 doivent être considérés comme délivrés au motif que ces avis ont été adressés au 58, avenue du peuple Belge à Lille alors qu’il demeure au 418, avenue de la Marne à Marcq-en-Barœul. Il soutient ensuite qu’il n’a pas obtenu de réponse à ses réclamations de la part de l’officier du ministère public. Il se réfère à l’arrêt
Josseaume
(précité), et fait valoir que sa situation est similaire à celle de M. Josseaume, puisque l’officier du ministère public ne l’a pas avisé de l’irrecevabilité de ses réclamations. Il affirme que le Gouvernement «
prétend mensongèrement
» que le 24
mars 2014 l’officier du ministère public du contrôle automatisé a rejeté ses contestations. Il accuse le Gouvernement de produire des «
pièces fabriquées pour les besoins de la cause
», et prétend qu’il s’agit de «
courrier [s]
non signé [s] qui n’ [ont] jamais été reçu [s], et pour cause, il [s] n’ [ont] jamais été expédié [s]
».
24.
En réponse aux observations du requérant, le Gouvernement relève la gravité de ses propos qui consistent à l’accuser de produire des documents falsifiés devant une juridiction internationale. Il précise que les courriers de l’officier du ministère public sont revêtus d’une signature électronique consistant en l’apposition du tampon qui ne nécessite pas de signature complémentaire.
B.
Appréciation de la Cour
25.
La Cour note, avec le Gouvernement, la gravité des termes utilisés par le requérant. Elle rappelle l’obligation incombant à tout requérant de ne pas utiliser, dans sa communication avec la Cour, des expressions vexatoires, outrageantes, menaçantes ou provocatrices notamment à l’encontre du gouvernement défendeur, de son agent ou des autorités de l’État défendeur (voir, notamment,
Apinis v. Latvia
(déc.), n
o
46549/06, 20
septembre 2011). Cependant, la Cour n’estime pas nécessaire de trancher en l’espèce la question de savoir si les termes que le requérant a employés appellent à rejeter sa requête comme abusive, car le présent grief est de toute manière irrecevable pour les motifs exposés ci-dessous.
26.
La Cour rappelle que «
le droit à un tribunal
», dont le droit d’accès constitue un aspect particulier, n’est pas absolu et se prête à des limitations implicitement admises, notamment quant aux conditions de recevabilité d’un recours. Ces limitations ne se concilient avec l’article 6 § 1 que si elles tendent à un but légitime et s’il existe un rapport de proportionnalité entre les moyens employés et le but visé (voir, notamment,
Berger c.
France
, n
o
48221/99, § 30, 3 décembre 2002, CEDH 2002
‑
X (extraits)).
27.
Selon les dispositions de l’article 529-10 du code de procédure pénale, pour être recevable, la réclamation à l’encontre d’un avis d’amende forfaitaire majorée doit être accompagnée, dans le cas d’espèce où le contrevenant conteste être l’auteur de l’infraction, d’un document démontrant qu’il a été acquitté une consignation préalable ou d’une lettre signée de l’auteur de la réclamation précisant l’identité, l’adresse, ainsi que la référence du permis de conduire de la personne qui était présumée conduire le véhicule lorsque la contravention a été constatée.
28.
La Cour a jugé que cette obligation de consignation poursuivait un but légitime, à savoir prévenir l’exercice de recours dilatoires et abusifs et éviter l’encombrement excessif du rôle du tribunal de police, dans le domaine de la circulation routière, qui concerne l’ensemble de la population et se prête à des contestations fréquentes et que cette obligation ne constituait pas une entrave disproportionnée au droit d’accès à un tribunal (voir les décisions
Thomas
, précitée, et
Schneider c. France
(déc.), n
o
49852/06, 30 juin 2009).
29.
La Cour constate que le requérant, qui n’a pas versé de consignation au motif qu’il n’était pas l’auteur de l’infraction, n’a pas pour autant précisé l’identité, l’adresse, et la référence du permis de conduire de la personne qui était présumée conduire le véhicule lorsque la contravention a été constatée.
30.
La Cour note que les conditions de recevabilité d’une réclamation à l’encontre d’une amende forfaitaire majorée, fixées à l’article 529-10 du code de procédure pénale, sont rappelées sur les avis de contravention adressés au contrevenant. Le Gouvernement a produit la copie des deux
avis de contravention envoyés au requérant à l’adresse figurant sur le certificat d’immatriculation du véhicule, qui est celle du cabinet de l’épouse et avocate du requérant. La Cour constate que, dans ses observations, cette dernière n’affirme pas expressément que les avis de contravention ne leur sont pas parvenus, mais seulement qu’il est abusif de prétendre qu’ils doivent être considérés comme délivrés.
31.
La Cour constate qu’en réalité, le requérant n’a pas respecté les formalités prescrites à l’article 529-10 du code de procédure pénale. L’officier du ministère public du contrôle automatisé était donc fondé à déclarer ses réclamations irrecevables. Elle ne voit donc pas, en l’espèce, de raisons d’aboutir à une autre conclusion que celle à laquelle elle est parvenue dans la décision
Thomas
précitée.
32.
S’agissant des décisions de l’officier du ministère public rejetant ses réclamations pour défaut de consignation, le requérant prétend que le Gouvernement a produit des pièces fabriquées pour les besoins de la cause, que les courriers ne sont pas signés et qu’ils n’ont pas été expédiés. La Cour constate que, contrairement au Gouvernement qui a produit la copie numérotée des courriers signés de l’officier du ministère public, ainsi que les justificatifs d’envois postaux à l’adresse mentionnée par le requérant dans ses lettres de réclamations, le requérant n’a fourni aucun élément démontrant la réalité de ces accusations. La Cour estime que les éléments transmis par le Gouvernement établissent que les réponses aux réclamations du requérant lui ont été envoyées à son adresse personnelle qu’il avait indiquée sur l’en-tête de ses courriers de réclamation et aucun élément ne permet de considérer qu’elles ne lui sont pas parvenues.
33.
Dans ces conditions, et comme dans l’affaire
Thomas
précitée, la Cour conclut que, dès lors que le requérant n’a pas versé de consignation, son grief est manifestement mal fondé.
34.
Il s’ensuit que la requête doit être rejetée en application de l’article
35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 9 novembre 2017.
Anne-Marie Dougin
Mārtiņš Mits
Greffière adjointe f.f.
Président