CASE OF ACHIM v. ROMANIA - [Romanian translation] by the SCM Romania and IER

CASE OF ACHIM v. ROMANIA - [Romanian translation] by the SCM Romania and IER (CtEDO, 2017)

©Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul Institutului European din România” (

www.ier.ro

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

©The document was made available with the support of the European Institute of Romania (

www.ier.ro

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A PATRA

CAUZA

ACHIM împotriva ROMÂNIEI

(Cererea nr. 45959/11)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

24 octombrie 2017

DEFINITIVĂ

24/01/2018

Hotărârea a rămas definitivă în temeiul art.

44 §

2 din Convenție. Acesta poate suferi modificări de formă.

În cauza Achim împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită într-o cameră compusă din:

Ganna Yudkivska,

președinte,

Vincent A. De Gaetano,

Iulia Motoc,

Gabriele Kucsko-Stadlmayer,

Ge Ravarani,

Marko Bošnjak,

Péter Paczolay,

judecători,

și Marialena Tsirli,

grefier

de secție

,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 3 octombrie 2017,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

PROCEDURĂ

45959/11), îndreptată împotriva României, prin care doi resortisanți ai acestui stat, doamna Angela

Achim („prima reclamantă”) și domnul Nicolae Achim („al doilea reclamant”), au sesizat Curtea la 1 iulie 2011, în temeiul art.

34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”).

Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

– E. și E.S., băiat și fată, gemeni, născuți la 27 martie 2004;

– T., băiat, născut la 7 martie 2005;

– A.-M., fată, născută la 31 martie 2006;

– S., fată, născută la 15 iunie 2007;

– E.L., fată, născută la 29 iunie 2008;

– I., băiat, născut la 8 octombrie 2009.

A. Originea cauzei

9

. În august 2010, prima reclamantă a adresat Președinției României o plângere, pentru a denunța comportamentul abuziv al tatălui ei față de ea: a precizat că acesta o violase și proferase amenințări la adresa copiilor. Aceasta a anexat la plângere un certificat medical pentru a atesta faptul că, în 2008, unul din copii suferise leziuni care necesitaseră între șapte și opt zile de îngrijiri medicale.

10

. În urma unei anchete, autoritățile sesizate în cauză au stabilit că acuzațiile primei reclamante nu erau fondate și că plângerea fusese formulată în contextul unui conflict între persoana în cauză și reprezentantul organizației religioase din comuna sa, care ar fi exclus-o din comunitate.

11

. Ulterior, plângerea primei reclamante a fost transmisă autorității competente pentru monitorizarea situației copiilor abuzați sau neglijați, și anume Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași („DGASPC”, infra, pct. 12), cu scopul de a verifica situația copiilor reclamanților. La 16 septembrie 2010, DGASPC a solicitat Serviciul Public de Asistență Socială din cadrul Primăriei Comunei Mânăstirea („SPAS”) să verifice educația care le era furnizată celor șapte copii ai familiei, situația lor socială și starea lor de sănătate, și să îi furnizeze informații relevante în acest sens (infra, pct. 12).

12

. În septembrie 2010, SPAS a desfășurat o anchetă la domiciliul reclamanților. Acesta a constatat că familia trăia într-o locuință insalubră, pusă la dispoziția acesteia de către tatăl reclamantei, și că reclamanții nu se îngrijeau nici de starea de sănătate, nici de educația copiilor lor. Acesta a luat act de faptul că venitul lunar al familiei se ridica la 774 de lei românești (RON) și că această sumă era formată din indemnizația de handicap a celui de-al doilea reclamant, din alocațiile pentru copii și din alocația de susținere pentru familia monoparentală a primei reclamante. Referatul SPAS menționa, de asemenea, că reclamanții refuzau să își înscrie copiii la școală și la un medic de familie și că limitau accesul acestora la activitățile în aer liber, precum și la orice altă activitate care ar fi putut stimula integrarea acestora și adaptarea lor la viața în societate. Conform SPAS, reclamanții refuzaseră ajutorul serviciilor sociale care doreau să îi consilieze cu privire la responsabilitățile care le reveneau față de copiii lor.

13

. Pe baza constatărilor SPAS (supra, pct. 12), la 20 septembrie 2010, DGASPC a adresat reclamanților o scrisoare prin care îi informa că, în calitate de părinți, aveau obligația să asigure condițiile minime necesare pentru dezvoltarea copiilor lor și să evite neglijarea acestora. DGASPC a recomandat reclamanților să ia următoarele măsuri:

„– să asigurați [copiilor] starea corespunzătoare de igienă personală, vestimentară, a locuinței și alimentelor;

– să asigurați înscrierea tuturor copiilor la medicul de familie, să efectuați vaccinările și tratamentele recomandate;

– să înscrieți la grădiniță copiii care se încadrează în etapa de vârstă 3-7 ani;

– să asigurați modalități de relaționare pentru copii în comunitate (plimbare, jocuri);

– să nu exercitați asupra copiilor manifestări de violență fizică și/sau verbală și să nu le transmiteți mesaje traumatizante afectiv (să nu producă frică, izolare, neîncredere).

”

14

. În aceeași scrisoare, DGASPC s-a adresat reclamanților în următorii termeni:

„Modalitatea de îndeplinire a acestor responsabilități va rămâne în monitorizarea [...] DGASPC.

În situația în care se constată menținerea acelorași elemente de neglijență, cu afectarea securității copiilor în familie și încălcarea unor drepturi, vom proceda, chiar și în absența acordului [din partea dumneavoastră], la stabilirea măsurilor de protecție în regim de urgență pentru copii, conform art. 64, 65, 66 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copiilor. [...]

”

B. Monitorizarea familiei reclamanților

. La 22 decembrie 2010 și 18 ianuarie 2011, SPAS s-a deplasat la domiciliul reclamanților pentru a evalua situația copiilor și pentru a consilia reclamanții cu privire la măsurile care trebuiau luate în vederea îndeplinirii recomandărilor DGASPC (supra, pct. 13). Conform SPAS, al doilea reclamant a avut un comportament foarte recalcitrant, a adresat injurii angajaților serviciilor sociale, nu le-a permis să îi vadă pe copii și a refuzat să le ofere informații referitoare la aceștia. În rapoartele întocmite în urma acestor două vizite, SPAS menționa că imobilul era în continuare prost întreținut, că ferestrele erau acoperite cu folie, iar poarta era legată. Acesta a menționat că situația copiilor nu părea să se fi îmbunătățit de la începutul aplicării măsurii de monitorizare a familiei și a subliniat refuzul reclamanților de a coopera cu serviciile sociale și neîndeplinirea de către aceștia din urmă a îndatoririlor părintești. Având în vedere aceste constatări, acesta a propus adoptarea unei măsuri de protecție în privința copiilor.

„din cauza lipsei de implicare a părinților în rolul acestora de a asigura condițiile minime necesare pentru a-și crește [copiii], de a-i îngriji, de a asigura dezvoltarea lor adecvată, de a-i educa și de a monitoriza starea lor de sănătate”

SPAS a continuat să monitorizeze situația copiilor și s-a asigurat că reclamanții își primesc alocațiile.

18

. Un nou raport, întocmit la 25 februarie 2011, a precizat că familia reclamanților trăia în izolare, că aceștia din urmă nu colaborau cu serviciile sociale în ceea ce privește monitorizarea copiilor lor, că vecinii acestora le imputau un comportament agresiv și că își neglijau mereu copiii. Acest raport recomanda aplicarea unei măsuri de protecție a copiilor.

C. Plasamentul temporar al copiilor reclamanților

21

. La cererea DGASPC, prin două hotărâri distincte pronunțate la 6 aprilie 2011, Tribunalul Călărași („Tribunalul”) a dispus măsura plasamentului în regim de urgență al copiilor și exercitarea drepturilor părintești față de persoanele în cauză președintelui Consiliului Județean Călărași.

23

. La 4 august 2011, în ciuda opoziției reclamanților, funcționarii DGASPC, asistați de un executor judecătoresc, de poliție și un psiholog, au pus în executare hotărârile din 6 aprilie 2011 (supra, pct. 22). Astfel, cel mai mic dintre copii, I., a fost plasat la un asistent maternal din Călărași, oraș situat la aproximativ 38

km de orașul în care locuiau reclamanții; copiii cei mai mari au fost plasați împreună într-un centru de plasament situat la aproximativ 88

km de domiciliul reclamanților.

24

. După luarea acestora în îngrijire de către autorități, copiii au fost supuși unor examene psihologice și medicale. Raportul întocmit cu această ocazie preciza că s-au constatat deficiențe grave în rândul copiilor, „consecințe ale neglijenței părinților”. Astfel, potrivit acestui raport, I. suferea de „manifestări paroxistice cerebrale recente, anemie hipocromă microcitară și hipotrofie ponderală”, ceea ce a condus la spitalizarea acestuia în regim de urgență În ceea ce privește dezvoltarea intelectuală a copiilor, raportul a constatat „întârzieri minore [...] în privința tuturor copiilor: defecte de pronunție, un vocabular redus, o socializare minimă, o tendință de izolare”.

25

. La 5 august 2011, DGASPC a întocmit un raport referitor la cei șase copii mai mari, în care evidenția următoarele aspecte:

„[...] Concluziile anchetei sociale au relevat însă deficiențe: imobilul este proprietatea d-lui C.G., [...]; spațiu insuficient de locuit, dotare minimă, stare precară de igienă, carențe semnificative [în asigurarea și menținerea] igienei locative, a menținerii igienei personale și vestimentare și în asigurarea igienei alimentare); [carențe financiare] – venituri financiare obținute din indemnizația de handicap grad II (afecțiune psihică), în valoare de 234 [RON] și alocația de stat a copiilor în suma de 540 [RON]. Deși cei doi părinți locuiesc împreună la domiciliul din comuna Mânăstirea], [cel de-al doilea reclamant] nu a efectuat demersuri de stabilire a domiciliului [în această comună] [...]. [Prima reclamantă] nu este școlarizată și nu prestează activități lucrative.

[...] s-au evidențiat conduite de neglijență [ale părinților] [...] [: aceștia din urmă] lipsa unor intervenții de bază în asigurarea și supravegherea stării de sănătate a copiilor (niciunul dintre copii nu era înscris la medicul de familie), lipsa de stimulare educațională prin neînscrierea copiilor la grădiniță și limitarea drepturilor acestora de [a participa la activități de] socializare. În acest context [al anchetei sociale], s-au identificat și tulburări de dezvoltare a limbajului în rândul celor șase copii [și] inducerea unor comportamente anxioase în rândul acestora (teamă, spaimă, retragere, izolare față de persoane străine, neîncredere), ca urmare a pericolului de a fi răpiți pentru trafic de organe.

[...] [Reclamanții] sunt cunoscuți în comunitate ca persoane generatoare de relații conflictuale, încordate, adresând frecvent acuze, reproșuri, injurii, atât autorităților locale, cât și altor persoane din comunitate, tematica fiind preponderent financiară (solicită alocații suplimentare, [...] etc.) [...]

Aceleași relații tensionate sunt prezente și cu membrii familiei lărgite [...] Din declarațiile acestora rezultă că nu pot și nu doresc să ofere sprijin copiilor [reclamanților], cu care nici măcar nu păstrează legături familiale. Deși [reclamanții au] beneficiat de consiliere psihoeducațională în scopul facilitării îndeplinirii rolurilor și obligațiilor parentale, de a se ocupa conștient de toate nevoile de creștere, dezvoltare și educaționale ale copiilor, cazul a rămas în monitorizarea reprezentanților SPAS Mânăstirea, [...] [acestora] fiindu-le interzis accesul în locuință, comunicarea fiind întotdeauna defectuoasă, cu prezentarea acuzațiilor, amenințărilor, etc.

[Reclamanții] au fost informați cu privire la efectele neglijenței asupra dezvoltării copiilor, dar și asupra posibilității [de care dispuneau autoritățile] de limitare a drepturilor parentale în situații de constatare a abuzului prin neglijare. Totodată au fost explicate și măsurile de protecție de care pot beneficia copiii în astfel de cazuri, inclusiv modalitățile de menținere a legăturilor firești cu proprii copiii pe toată perioada separării de familie. Părinții au respins cu vehemență măsurile de protecție adecvate, refuzând intervenția specializată a tuturor autorităților.

”

26

. Tot la 5 august 2011, I. a fost examinat de un psiholog din cadrul DGASPC. Cu această ocazie, s-a stabilit că respectivul copilul prezenta, printre altele întârzieri în achizițiile motorii și dezvoltarea limbajului, precum și o carență afectivă. Psihologul recomanda o stimulare cognitivă, inclusiv a limbajului. Având în vedere constatările acestui raport, situația materială precară a familiei și lipsa cooperării din partea părinților, în ciuda sfaturilor furnizate de serviciile sociale cu privire la psihologie și educație, DGASPC a apreciat că se impunea înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgență al I. cu măsura plasamentului temporar.

29

. Prin două hotărâri din 7 septembrie 2011, Tribunalul, întemeindu-se în special pe art. 66 din Legea nr. 272/2004, a dispus plasamentul temporar al copiilor: printr-o primă hotărâre, I. a fost plasat la un asistent maternal; printr-o a doua hotărâre, ceilalți șase copii au fost plasați într-un centru special de tip rezidențial. Exercitarea drepturilor părintești cu privire la toți copiii a fost atribuită președintelui Consiliului Județean Călărași.

30

. Pentru a ajunge la această concluzie, Tribunalul a constatat, în cele două hotărâri, că din documentele aflate la dosar rezultă că locuința reclamanților nu era adaptată pentru creșterea copiilor, spațiul fiind insuficient și foarte puțin amenajat/cu dotări minime, curățenia acesteia fiind incertă. Acesta a subliniat, de asemenea, că s-au constatat deficiențe grave în ceea ce privește igiena personală și alimentară a membrilor familiei. Acesta a evidențiat neglijența părinților cu privire la starea de sănătate a copiilor, precum și refuzul persoanelor în cauză de a-i școlariza sau de a le permite să participe la activități sociale. De asemenea, a constatat că, potrivit înscrisurilor de la dosar, copiii prezentau întârzieri în dezvoltarea limbajului și comportamente care reflectau un sentiment de anxietate, care le-ar fi fost transmis, în opinia Tribunalului, de părinții acestora, și că I. suferea de o întârziere a dezvoltării motorii.

31

. Tribunalul a adăugat că, deși reclamanții au beneficiat de asistență psihologică și pedagogică pentru a-și îndeplini îndatoririle părintești, aceștia aveau dificultăți în a înțelege nevoile copiilor și, prin comportamentul lor, aceștia dădeau dovadă în continuare de neglijență în ceea ce îi privește pe minori. Acesta a hotărât că, pentru moment, reclamanții nu asigurau condițiile necesare pentru buna dezvoltare a copiilor lor și că era în interesul superior al acestora din urmă să facă obiectul unei măsuri de plasament temporar.

33

. La 22 și 23 septembrie 2011, cei șase copii mai mari ai reclamanților au fost supuși unei evaluări psihologice individuale. Aceasta a permis identificarea, în rândul tuturor copiilor, a unei ușoare întârzieri în dezvoltare, din cauza unor carențe socio-educative, și să se stabilească faptul că aceștia aveau nevoie de o stimulare cognitivă și educațională. Copiii au fost școlarizați.

D. Cererea reclamanților de reintegrare a copiilor în familie

37

. La cererea acestora, la 10 ianuarie 2012, DGASPC a realizat o anchetă socială la domiciliul lor. În raportul întocmit cu această ocazie, aceasta a precizat că reclamanții îmbunătățiseră condițiile de viață ale acestora, echipând locuința cu un minimum de mobilier, și că, de atunci, dispuneau de energie electrică și apa potabilă. Totuși, aceasta a constatat că zona destinată toaletelor nu era amenajată astfel încât să asigure intimitatea și că acoperișul și plafonul locuinței erau, în anumite locuri, vizibil deteriorate de intemperii. După ce a reamintit care erau veniturile familiei, aceasta a subliniat că reclamanții făcuseră eforturi să păstreze legătura cu copiii lor, pe care îi vizitaseră de două ori de la plasamentul lor, și că prima reclamantă îl însoțise pe unul din copii la spital, din proprie inițiativă, atunci când a fost bolnav. Aceasta a adăugat că reclamanții declaraseră că nu dispuneau de resursele necesare să se deplaseze mai des pentru a-și vizita copiii.

38

. În continuare, în raportul menționat anterior se preciza faptul că primăria îi contactase pe reclamanți, prin intermediul reprezentantului său, pentru a le oferi ajutorul, care a fost refuzat de cel de-al doilea reclamant. Cu toate acestea, persoanele în cauză începuseră să coopereze cu autoritățile și să fie interesați să mențină legătura cu copiii lor și de ce anume trebuiau să facă pentru ca măsurile de plasament să înceteze. În această privință, autoritățile locale l-ar fi încurajat pe cel de-al doilea reclamant să își stabilească domiciliul la prima reclamantă, pentru a beneficia de asistență financiară din partea comunei, și i-ar fi indicat ce formalități trebuiau îndeplinite. Li s-ar fi sugerat efectuarea unei evaluări psihologice, în vederea integrării lor, dacă era cazul, într-un program de consiliere familială pentru dezvoltarea și consolidarea competențelor parentale. Reclamanții ar fi refuzat să se supună acestei evaluări.

39

. Ținând seama de aceste elemente, DGASPC a concluzionat că, pentru moment, nu erau îndeplinite condițiile necesare pentru a se asigura întoarcerea în deplină siguranță a copiilor în familia reclamanților: aceasta a subliniat lipsa combustibilului pentru încălzirea locuinței și lipsa cooperării cu autoritățile a celui de al doilea reclamant. Aceasta a explicat că era oportună amânarea momentului reintegrării copiilor în familia lor și că era necesar ca părinții să parcurgă anumite etape, sub supravegherea SPAS, pentru a dobândi cunoștințe utile pentru a asigura siguranța copiilor lor și pentru a fi informați cu privire la riscurile la care puteau fi expuși aceștia. Aceasta a adăugat că nu era exclusă reintegrarea copiilor în familia lor în viitorul apropiat; cu toate acestea, în opinia sa, având în vedere necesitatea îmbunătățirii anumitor condiții pentru a garanta siguranța acestora, atitudinea fluctuantă a reclamanților în ceea ce privește comunicarea cu autoritățile și dificultatea persoanelor în cauză de a înțelege nevoile copiilor și de a răspunde acestor nevoi, pentru moment, trebuia menținută măsura plasamentului.

40

. La 17 ianuarie 2012, DGASPC a solicitat SPAS să continue să monitorizeze și să consilieze familia reclamanților și a precizat aspectele pe care le considera deficitare în ceea ce privește ancheta efectuată la 10 ianuarie 2012 (supra, pct. 38-40). De asemenea, a solicitat SPAS să o informeze cu privire la măsurile adoptate pentru a îmbunătăți condițiile de viață ale reclamanților.

41

. La 14 februarie 2012, ca urmare a solicitării DGASPC (supra, pct. 41), a fost efectuată o nouă anchetă socială de către SPAS, la domiciliul reclamanților. Cu această ocazie, s-a luat act de faptul că aceștia din urmă țineau legătura cu copiii lor telefonic, dat fiind că, din cauza condițiilor meteorologice din timpul iernii, era dificil ca aceștia să ajungă la centrul de plasament. Ancheta a stabilit că se îmbunătățiseră condițiile materiale ale reclamanților și că aceștia întreprinseseră lucrări de curățare a locuinței. Reclamanții se angajaseră să înscrie copiii la școală și la un medic de familie, precum și să coopereze cu autoritățile. SPAS a concluzionat că se îmbunătățiseră condițiile de viață ale reclamanților în comparație cu cele existente la momentul plasării copiilor lor și că reintegrarea tuturor copiilor în familia lor era posibilă.

42

. Între timp, la 11 ianuarie 2012, reclamanții au sesizat Tribunalul cu o acțiune împotriva DGASPC. Aceștia au solicitat încetarea măsurii plasamentului în regim de urgență al celor șapte copii ai acestora și reintegrarea lor la domiciliul familiei. Aceștia au susținut că beneficiau de condiții de viață adecvate pentru a-și crește copiii și au depus la dosar o copie după registrul agricol, care atesta că aceștia beneficiau de o locuință în mod gratuit, o factură de energie electrică, dovezi ale veniturilor lor și înscrisuri conform cărora trei din cei șapte copii erau înscriși la școală. Aceștia au adăugat că minorii nu erau îngrijiți în mod corespunzător la centrul de plasament.

43

. DGASPC nu a ținut seama de avizul SPAS (supra, pct. 42) și a solicitat respingerea acțiunii, pe motiv că, deși condițiile materiale de viață de la domiciliul reclamanților s-au îmbunătățit, acest aspect nu era suficient pentru a asigura siguranța copiilor. Astfel, ancheta socială realizată de SPAS la 14 februarie 2012 (supra, pct. 42) a fost depusă la dosarul cauzei.

44

. Prin hotărârea din 15 februarie 2012, Tribunalul a respins acțiunea reclamanților, pe motiv că, în ciuda îmbunătățirii condițiilor de trai ale acestora, singurele resurse de care beneficiau erau alocațiile pentru copiii lor și că nu exista nicio garanție că aceste resurse erau utilizate exclusiv în interesul copiilor. Tribunalul a declarat că aceste alocații trebuiau să asigure nevoile întregii familii.

48

. Printr-o decizie din 20 martie 2012, curtea de apel a respins recursul reclamanților. În temeiul art. 2, art. 66 și art. 68 alin. (2) din Legea nr.

272/2004, aceasta a considerat că respectivele condiții care determinaseră plasamentul temporar al copiilor nu s-au schimbat decât parțial și a hotărât că măsura în cauză trebuia să fie menținută.

49

. În decizia sa, curtea de apel a reamintit, în primul rând, motivele care au justificat măsura plasamentului temporar (supra, pct. 31 și 32) și că, de la plasamentul copiilor, reclamanții îi vizitaseră de două ori pe cei șase copii plasați în centrul de plasament și o singură dată pe I.

50

. În continuare, aceasta a subliniat că, din momentul plasamentului lor, copiii au fost examinați și tratați de un medic și au fost înscriși la grădiniță sau la școala primară, în funcție de vârstă. Aceasta a arătat că, la școală, toți copiii beneficiau de asistență din partea unui formator specializat, care monitoriza situația fiecăruia și se asigura că aceștia participă la activități special prevăzute pentru ei, astfel încât să recupereze întârzierile constatate la momentul instituționalizării lor. Aceasta a indicat că, în conformitate cu înscrisurile depuse la dosar, din momentul plasării lor, copiii au înregistrat progrese în ceea ce privește autonomia și igiena personală și alimentară, iar evoluția lor era pozitivă.

51

. Apoi, curtea de apel a descris prima întâlnire, care a avut loc în luna noiembrie, între reclamanți și cei șase copii care se aflau în centrul de plasament și, după ce a prezentat reacțiile copiilor, aceasta a concluzionat că întâlnirea s-a desfășurat normal, persoanele în cauză servind masa și jucându-se cu copiii. Aceasta a subliniat că reclamanții nu și-au exprimat nicio nemulțumire față de personalul de îngrijire cu privire la starea copiilor. Aceasta a arătat apoi că, de atunci, reclamanții au contactat copiii telefonic și că și-au manifestat în continuare îngrijorarea privind posibilitatea răpirii copiilor acestora în scopul traficului de organe. Totuși, aceasta a constatat că al doilea reclamant a refuzat să le comunice asistentelor maternale numărul personal de telefon, pentru ca acesta să poată fi informat cu privire la toate aspectele legate de copii și, astfel, comunicarea era posibilă numai atunci când acesta suna el însuși la centrul de plasament.

52

. În continuare, curtea de apel a comparat condițiile considerate de către DGASPC necesare pentru reintegrarea copiilor în familia acestora (supra, pct. 38 și 39) cu respectivele constatări făcute de SPAS în cadrul anchetei sociale desfășurate la 14 februarie 2012 (supra, pct. 42). A subliniat că, deși persoanele în cauză îndeplineau anumite condiții impuse de DGASPC, îmbunătățirea anumitor aspecte era necesară în continuare. Aceasta s-a exprimat după cum urmează:

„Nu există premisele reintegrării copiilor în familie, întrucât nu sunt îndeplinite celelalte condiții de asigurare a securității acestora solicitate de pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași, și anume: implicarea și cooperarea părinților [...], repararea acoperișului, stabilirea domiciliului reclamantului Achim Nicolae în localitatea Mânăstirea pentru acordarea ajutorului social, menținerea legăturilor cu proprii copii prin intensificarea vizitelor, asumarea de responsabilități părintești (înscrierea copiilor la medicul de familie, în învățământul școlar și preșcolar), angajarea reclamanților în muncă, îmbunătățirea relaționării acestora cu membrii comunității, efectuarea unei evaluări psihologice de către specialiștii Direcției pentru a stabili nivelul de competențe parentale existente, iar, în urma rezultatelor, includerea într-un program de educație/consiliere parentală pentru dezvoltarea și consolidarea abilităților parentale, centrarea parentală pe prevenirea unei noi situații de risc major asupra minorilor, prin monitorizarea susținută din partea SPAS Mânăstirea.

[...]

Totodată Curtea reține că nu s-a produs în speță o dovadă certă a faptului că reclamanții ar avea resurse financiare îndestulătoare pentru întreținerea tuturor minorilor, așa încât aceștia să solicite reintegrarea [acestora] în familie [...]. Cele două pensii [...] pe care le încasează [al doilea reclamant], în valoare totală de 646 lei lunar, nu reprezintă o sursă de venit suficientă pentru creșterea și educarea celor 7 copii, condițiile în care locuiesc aceștia în prezent depășind pe cele pe care părinții le-ar putea oferi. În plus, nu s-a probat realizarea de venituri suplimentare de către reclamanți, ca urmare a muncii cu ziua la diferiți locuitori din comuna Mânăstirea.

”

53

. Curtea de apel a concluzionat că, în orice caz, îmbunătățirea condițiilor de viață materiale ale reclamanților, care a fost constatată în referatul de anchetă socială depus la dosar (supra, pct. 42), nu era singura condiție care trebuia să fie îndeplinită de persoanele în cauză pentru ca acestea să fie în măsură să solicite înapoierea copiilor lor. Conform curții de apel, era necesar ca persoanele în cauză să îndeplinească și celelalte condiții stabilite de DGASPC, menite să asigure respectarea interesului superior al copiilor.

E. Evoluțiile ulterioare ale cauzei și reintegrarea copiilor în familia lor

54

. Un referat de anchetă socială, întocmit la 2 aprilie 2012, a subliniat îmbunătățirea condițiilor materiale ale familiei, că reclamanții păstrau legătura telefonic cu copiii lor și că îi vizitau o dată pe lună, primăria furnizându-le un ajutor constând în benzină, pentru a asigura aceste deplasări. Referatul a arătat că veniturile lunare ale familiei constau în două pensii primite de cel de-al doilea reclamant, cu o valoare totală de 646 RON. S-a propus ca primăria să acorde reclamanților un ajutor de urgență de 1

800 RON, pentru repararea acoperișului casei și construirea de toalete.

55

. Prin decizia din 4 aprilie 2012, primăria i-a acordat primei reclamante ajutorul de urgență de 1

800 RON, menționat anterior.

56

. La 10 aprilie 2012, reclamanții au avut un interviu confidențial cu psihologul din cadrul DGASPC. După ce au fost informați cu privire la scopul interviului, și anume evaluarea competențelor parentale ale acestora, în vederea reintegrării copiilor în familie, persoanele în cauză au răspuns la întrebări. Raportul întocmit în urma acestui interviu a precizat că reclamanții aveau competențe parentale scăzute, că îndeplineau doar nevoile de bază ale copiilor lor și că nu erau conștienți de efectele pe care comportamentul lor le-ar putea avea asupra dezvoltării acestora. Acesta a propus ca reclamanții să fie incluși într-un program de consiliere psihologică, pentru a le dezvolta și consolida competențele parentale, pentru a fi informați cu privire la exercitarea drepturile lor, pentru a-și exercita responsabilitățile părintești și pentru a-și dezvolta capacitatea de a stabili relații cu comunitatea.

57

. La 17 aprilie 2012, al doilea reclamant și-a stabilit domiciliul în locuința primei reclamante.

59

. În mai 2012, copiii au făcut obiectul unei evaluări psihologice, care a permis să se constate o îmbunătățire a stării lor generale din momentul plasamentului acestora.

60

. Într-un raport din 5 mai 2012, DGASPC a subliniat că situația familiei s-a îmbunătățit, că reclamanții și-au vizitat periodic fiul, că s-au interesat de starea lui de sănătate și că au manifestat afecțiune față de acesta. De asemenea, aceasta a precizat că au fost stabilite întâlniri nu doar între I. și părinții lui, ci și cu frații și surorile sale. Subliniind interesul manifestat de reclamanți pentru copilul lor, DGASPC a propus încetarea măsurii plasamentului.

62

. Prin hotărârea din 23 mai 2012, Tribunalul a decis că era în interesul superior al lui I. să se întoarcă în sânul familiei sale, cu atât mai mult cu cât condițiile pentru asigurarea dezvoltării sale erau îndeplinite și relațiile sale cu familia erau foarte bune.

66

. În timp ce recursul era pendinte în fața curții de apel, cei șase copii și-au petrecut vacanța de vară la domiciliul reclamanților, la solicitarea acestora din urmă. La 10 iulie 2012, a fost efectuată o anchetă socială la domiciliul reclamanților, în prezența copiilor. Conform anchetei, aceștia din urmă beneficiau acolo de condiții bune pentru a trăi și pentru a se dezvolta. Referatul de anchetă a fost depus la dosarul cauzei în fața curții de apel.

„[...] deși asigurarea condițiilor materiale este o componentă esențială pentru dezvoltarea minorilor, [este la fel de adevărat că] lipsa resurselor materiale, în sine, nu constituie un impediment insurmontabil pentru reintegrarea minorilor în familie, dacă se constată un interes real al părinților de a asigura în mod direct și personal creșterea minorilor [...]”.

”.

68

. Curtea de apel a hotărât că, având în vedere îmbunătățirea condițiilor de trai ale reclamanților, cu sprijinul autorităților publice, precum și schimbarea comportamentului acestora față de copiii lor, era în interesul acestora din urmă să fie reintegrați în familia lor.

II. DREPTUL INTERN ȘI DOCUMENTELE INTERNAȚIONALE RELEVANTE

A. Dreptul intern

71

. Celelalte dispoziții relevante din Legea nr. 272/2004, în versiunea în vigoare la momentul faptelor, sunt redactate după cum urmează, în părțile lor relevante:

Art. 2

„(1) Prezenta lege, orice alte documente adoptate în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, precum și orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu sunt subordonate cu prioritate principiului interesului superior al copilului.

(2) Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, [...]

(3) Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești. [...]

”

Art. 32

„Copilul are dreptul sa fie crescut în condiții care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială. În acest scop, părinții sunt obligați:

a) să supravegheze copilului;

b) să coopereze cu copilul și să îi respecte viața intimă, privată și demnitatea;

[...]

d) să întreprindă toate măsurile necesare pentru realizarea drepturilor copilului lor;

e) să coopereze cu persoanele fizice și persoanele juridice care exercită atribuții în domeniul îngrijirii, educării și formării profesionale a copilului.

”

Art. 33

„Copilul nu poate fi separat de părinții săi sau de unul dintre ei, împotriva voinței acestora, cu excepția cazurilor expres și limitativ prevăzute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare și numai dacă [această măsură este impusă] de interesul superior al copilului.

”

Art. 36

„(1) Dacă există motive temeinice de a suspecta că viața și securitatea copilului sunt primejduite în familie, reprezentanții serviciului public de asistență socială [...] au dreptul să viziteze copiii la locuința lor și să se informeze despre felul în care aceștia sunt îngrijiți, despre sănătatea și dezvoltarea lor fizică, educarea, învățătura și pregătirea lor profesională, acordând, la nevoie, îndrumările necesare.

(2) Daca, în urma vizitelor efectuate potrivit alin. (1), se constată că dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului este primejduită, serviciul public de asistență socială este obligat să sesizeze de îndată direcția generala de asistență socială și protecția copilului în vederea luării măsurilor prevăzute de lege. [...]

”

Art. 55

„Măsurile de protecție specială a copilului sunt:

a) plasamentul;

b) plasamentul în regim de urgență;

c) supravegherea specializată.

”

Art. 56

„De măsurile de protecție specială, instituite de prezenta lege, beneficiază:

[...]

c) copilul abuzat sau neglijat;

[...]

”

Art. 58

„(1) Plasamentul copilului constituie o măsură de protecție specială, având caracter temporar, care poate fi dispusă, în condițiile prezentei legi, după caz, la: [...]

b) un asistent maternal;

c) un serviciu de tip rezidențial [...].

”

Art. 60

„(1) Plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 2 ani poate fi dispus numai la familia extinsă sau substitutivă, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidențial fiind interzis. [...]

(3) La stabilirea măsurii de plasament se [vor] urmări [următoarele aspecte]:

a) plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsă sau la familia substitutivă;

b) menținerea fraților împreuna;

c) facilitarea exercitării de către părinți a dreptului de a vizita copilul și de a menține legătura cu acesta.

”

Art. 65 alin. (2)

„Măsura plasamentului în regim de urgență se stabilește de către instanța judecătorească în condițiile art. 94 alin. (3) [în cazul în care părinții sau reprezentantul legal nu si-au dat acordul].

”

Art. 66 alin. (2)

„Instanța judecătorească va analiza motivele care au stat la baza măsurii adoptate de către direcția generală de asistență socială și protecția copilului și se va pronunța, după caz, cu privire la menținerea plasamentului în regim de urgență sau la înlocuirea acestuia cu măsură plasamentului [...].

”

Art. 68

„(1) Împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecție specială, dispuse de [...] instanța judecătorească, trebuie verificate trimestrial de către direcția generală de asistență socială și protecția copilului.

(2) În cazul in care împrejurările prevăzute la alin. (1) s-au modificat, direcția generală de asistență socială și protecția copilului este obligată să sesizeze de îndată [...] instanța judecătorească, în vederea modificării sau, după caz, a încetării măsurii. [...]

”

Art. 89 alin. (2)

„Prin neglijarea copilului se înțelege omisiunea, voluntară sau involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea creșterii, îngrijirii sau educării copilului, de a lua orice măsura subordonată acestei responsabilități, fapt care pune în pericol viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului.

”

Art. 92

„În vederea asigurării protecției speciale a copilului [...] neglijat, direcția generală de asistență socială și protecția copilului este obligată:

a) să verifice și să soluționeze toate sesizările privind cazurile de abuz și neglijare [...];

”

Art. 94 alin. (3)

„În situația în care persoanele prevăzute la alin. (1) [reprezentanții legali ai copilului] refuză sau împiedică în orice mod efectuarea verificărilor de către reprezentanții direcției generale de asistență socială și protecția copilului, iar aceștia stabilesc că există motive temeinice care să susțină existența unei situații de pericol iminent pentru copil, datorată abuzului și neglijării, direcția generală de asistență socială și protecția copilului sesizează instanța judecătorească, solicitând emiterea unei ordonanțe președințiale de plasare a copilului în regim de urgență [...].

”

B. Documentele internaționale relevante

72

. Convenția internațională cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, prevede în special următoarele:

Articolul 27

„1. Statele părți recunosc dreptul oricărui copil de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială.

[...]

”

„14. Îndepărtarea copilului de familia sa trebuie să fie considerată o măsură de ultimă instanță, care ar trebui să aibă, în măsura în care este posibil, un caracter temporar și o durată cât mai scurtă. Deciziile de separare ar trebui să fie revizuite/reexaminate periodic și întoarcerea copilului lângă părinții săi, odată ce problemele aflate la originea deciziei de separare au fost soluționate sau au dispărut, ar trebui să aibă loc în interesul superior al copilului, în conformitate cu evaluarea menționată la punctul 49 de mai jos.

[...]

”

„5. Sărăcia financiară sau materială nu ar trebui să constituie niciodată unicul motiv pentru luarea unui copil din îngrijirea părinților săi; aceasta ar trebui să fie interpretată mai degrabă ca fiind un semn al necesității de a furniza familiei o asistență adecvată. În plus, nu este suficient să se demonstreze că un copil ar putea fi plasat într-un mediu mai benefic pentru educația acestuia, pentru a-l putea separa de părinții săi și, cu atât mai puțin, pentru a rupe complet legăturile de familie.

”

„[...] 30. Comitetul, observând totodată că s-au înregistrat unele progrese, rămâne preocupat de faptul că statul parte continuă să se numere printre țările cu cea mai ridicată rată a mortalității infanto-juvenile din Europa, din cauza nivelului ridicat al ratei mortalității sugarilor și a copiilor sub 5 ani, în special în zonele rurale. Comitetul este, de asemenea, preocupat de greutatea scăzută pe care o au la naștere nou-născuții în comparație cu alte țări europene, care constituie un semn de malnutriție și anemie în rândul copiilor. Comitetul observă că mortalitatea și morbiditatea infantile și postinfantile au fost atribuite carențelor din regimul alimentar al mamei și copilului, încetării premature a alăptării, neglijenței parentale și calității scăzute a serviciilor medicale.

[...]

a) să intensifice programele de sprijin pentru copiii aflați în dificultate, în special în ceea ce privește hrana, îmbrăcămintea, școlarizarea și locuința;

(b) să elaboreze principiile directoare privind o politică globală de furnizare a unor servicii sociale viabile, necesare pentru rezolvarea situației complexe a copiilor romi și a familiilor acestora.

”

ÎN DREPT

I. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART.

8 DIN CONVENȚIE

„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.

”

A. Cu privire la admisibilitate

Gherghina împotriva României

(dec.) (MC), nr. 42219/07, pct. 83-84, 9 iulie 2015, și

Soares de Melo împotriva Portugaliei

, nr. 72850/14, pct. 68, 16 februarie 2016].

81

. În ceea ce privește capătul de cerere referitor la înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgență cu măsura plasamentului temporar și menținerea acesteia prin hotărârea din 20 martie 2012 a curții de apel, Curtea constată că acesta nu este vădit nefondat, în sensul art. 35

§

3

lit. a) din Convenție și că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, aceasta îl declară admisibil.

B. Cu privire la fond

a) Reclamanții

b)

Guvernul

a) Principii generale

Kutzner împotriva Germaniei

, nr. 46544/99, pct. 58, CEDO 2002-I): măsurile interne care îi împiedică să fie împreună constituie o ingerință în dreptul protejat de art.

8 din Convenție [

K. și T. împotriva Finlandei

(MC), nr.

25702/94, pct.

151, CEDO 2001-VII]. O asemenea ingerință contravine art.

8, cu excepția cazului în care este „prevăzută de lege”, urmărește unul sau mai multe dintre scopurile legitime prevăzute la alin.

2 al acestei dispoziții și este „necesară într-o societate democratică”, pentru îndeplinirea acestora (

Gnahoré împotriva Franței

, nr. 40031/98, pct.

50, CEDO

2000-IX). Noțiunea de „necesitate” implică o ingerință bazată pe o nevoie socială imperioasă și, mai ales, proporțională cu scopul legitim urmărit (

Couillard Maugery împotriva Franței

, nr.

64796/01, pct.

237, 1

iulie 2004).

Soares de Melo

, citată anterior, pct. 88). În acest scop, Curtea va ține seama de faptul că destrămarea unei familii constituie o ingerință foarte gravă în dreptul la respectarea vieții de familie; o măsură care conduce la o astfel de situație trebuie așadar să se bazeze pe considerente motivate de interesul copilului, suficient de importante și solide [

Scozzari și Giunta împotriva Italiei

(MC), nr. 39221/98 și 41963/98, pct. 148, CEDO

2000-VIII]. Îndepărtarea copilului din cadrul familial constituie o măsură extremă, la care nu ar trebui să se recurgă decât în ultimă instanță [

Neulinger și Shuruk împotriva Elveției

(MC), nr. 41615/07, pct. 136, CEDO 2010].

Wallová și Walla împotriva Republicii Cehe

, nr. 23848/04, pct. 70, 26 octombrie 2006, și

Couillard Maugery

, citată anterior, pct. 242).

K. și T. împotriva

Finlandei

, citată anterior, pct. 173, și

Kutzner

, citată anterior, pct. 69). În plus, art. 8 din Convenție impune statului obligații pozitive inerente unei «respectări» efective a vieții de familie. Astfel, în cazul în care este stabilită existența unei legături de familie, statul trebuie, în principiu, să acționeze astfel încât să permită dezvoltarea acestei legături și să adopte măsuri corespunzătoare pentru reunirea părintelui și a copilului în cauză (

Kutzner

, citată anterior, pct. 61).

8, nu se pretează unei definiții precise, dar principiile aplicabile sunt comparabile. În special, în ambele cazuri, aspectul decisiv constă în a stabili dacă a fost păstrat echilibrul just care trebuie să existe între interesele concurente aflate în joc – ale copilului, ale celor doi părinți și ale ordinii publice – în limitele marjei de apreciere de care se bucură statele în domeniu (

Maumousseau și Washington împotriva Franței

, nr. 39388/05, pct. 62, CEDO 2007-XIII), ținând seama totuși de faptul că interesul superior al copilului trebuie să constituie considerentul decisiv (în acest sens, a se vedea

Gnahoré

, citată anterior, pct. 59), acesta putând, în funcție de natură și gravitate, să primeze asupra interesului părinților [

Sahin împotriva Germaniei

(MC), nr. 30943/96, pct. 66, CEDO 2003-VIII]. Fiecărui stat contractant îi revine sarcina de a se dota cu un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive care îi revin în temeiul art. 8 din Convenție, iar Curții îi revine obligația de a verifica dacă, în aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale aplicabile, autoritățile interne au respectat garanțiile prevăzute de art. 8, ținând seama, în special, de interesul superior al copilului (

Soares de Melo

, citată anterior, pct. 92).

b) Aplicarea acestor principii în speță

I. Cu privire la măsura plasamentului copiilor reclamanților și menținerea acesteia

Curtea acordă importanță faptului că, încă de când au început să monitorizeze situația reclamanților, serviciile sociale au identificat carențele existente și au diferențiat lipsurile materiale ale familiei de carențele persoanelor în cauză în ceea ce privește rolul lor de părinți (supra, pct. 13 și 26: a se vedea,

a

contrario

,

Saviny împotriva Ucrainei

, nr. 39948/06, pct. 58, 18 decembrie 2008).

Saviny

, citată anterior, pct. 56, în care Curtea a evidențiat faptul că în concluziile referitoare la starea copiilor se bazaseră exclusiv pe constatările autorităților locale, fără ca acestea să fie coroborate de alte probe). În absența unor acțiuni concrete din partea reclamanților, precum și a cooperării acestora cu autoritățile, la solicitarea DGASPC, tribunalul a dispus, prin două hotărâri din 6 aprilie 2011, plasamentul în regim de urgență al copiilor (supra, pct. 22) și respectivii copii au fost separați de părinții lor la 4 august 2011 (supra, pct. 24).

α) Cu privire la

motivele care au justificat plasamentul temporar al copiilor

R.M.S.

împotriva Spaniei

, nr. 28775/12, pct.

84, 18

iunie

2013).

Saviny

, citată anterior, pct. 14-16, în care reclamanții înșiși au solicitat, fără succes, asistență din partea autorităților). Curtea subliniază că, în mod cert, pentru a proteja copiii, este întotdeauna de dorit să se aibă în vedere măsuri mai puțin radicale decât separarea de părinții lor. Cu toate acestea, consideră că, în speță, având în vedere lipsa de cooperare a părinților, era dificil pentru autorități să monitorizeze situația copiilor și să le acorde sprijinul necesar.

β) Cu privire la menținerea măsurii plasamentului temporar

a contrario

,

Soares de Melo

, citată anterior, pct. 115).

ii. Cu privire la măsurile destinate reîntregirii familiei

K. și T. împotriva Finlandei

,

citată anterior, pct.

178).

Saviny

, citată anterior, pct. 59, în care copiii au fost separați și instituționalizați în centre de plasament diferite). Având în vedere vârsta acestuia, cel mai mic dintre copii a fost plasat, în conformitate cu normele juridice aplicabile, la un asistent maternal (supra, pct. 24 și 72).

α) Contactele dintre reclamanți și copiilor lor

β) Măsurile vizând îmbunătățirea situației reclamanților

c) Concluzie

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1.

declară

cererea admisibilă în ceea ce privește capătul de cerere referitor la înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgență cu măsura plasamentului temporar și la menținerea acesteia prin hotărârea din 20 martie 2012 a curții de apel și inadmisibilă în ceea ce privește celelalte capete de cerere;

2.

hotărăște

că nu a fost încălcat art. 8 din Convenție.

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 24 octombrie 2017, în temeiul art.

77

§

2 și art. 77

Marialena Tsirli

Ganna Yudkivska

Grefier

Președinte