Bikas împotriva Germaniei

Reclamantul s-a născut în 1958 și locuiește în Leipzig. La 30 octombrie 2009, Procurorul de la München al II-lea a acuzat reclamantul de coerciție să se ocupe de activitate sexuală în cel puțin 300 de cazuri și de coerciție sexuală în încă optzeci de cazuri. La 20 iulie 2012, Curtea Regională de la München al II-lea, după ce a luat dovezi la 17 zile de audiere, a emis o decizie care limitează urmărirea penală la acuzațiile referitoare la patru incidente care au avut loc între 19 și 25 august 2007. Curtea a întrerupt provizoriu procedurile în ceea ce privește toate celelalte infracțiuni cu care reclamantul a fost acuzat (a se vedea punctul 7 mai sus), în conformitate cu art. 154 § 2 din Codul de Procedință Penală (a se vedea punctul 17 mai jos), având în vedere pedeapsa pe care reclamantul ar putea aștepta pentru cele patru incidente rămase.

Reclamantul a fost informat în continuare că, în cazul în care a fost condamnat, instanța ar putea lua în considerare concluziile formulate în ceea ce privește celelalte incidente în momentul stabilirii sentinței sale. Într-o hotărâre pronunțată în aceeași zi, Curtea Regională a condamnat reclamantul de patru conturi de forță pentru a se implica în activitate sexuală, comisă între 19 și 25 august 2007, și a condamnat-o la șase ani de închisoare. 10. În concluziile sale de fapt, Curtea Regională a declarat că între ianuarie 2001 și octombrie 2007, reclamantul a forțat P., cu vârste între 29 și 35 de ani, la momentul respectiv, suferind de o tulburare mentală moderată și de o tulburare autistică și a vorbirii, pentru a-l satisface manual sau oral în cel puțin cincizeci de alte ocazii (din cele 300 de infracțiuni inițiale au fost acuzate de solicitant, a se vedea punctul 7 mai sus).

Curtea a avut în vedere descrierea extinsă a P. a incidentelor diferite, care s-a întâmplat fie în casa reclamantului, fie în casa P. amândoi locuiau în sau în maşina reclamantului. a explicat în mod special cum reclamantul a avut în mod regulat, atunci când soția și fiul său au fost absent, a adus-o în apartamentul său sau în camera de cazan de subsol, s-a desfășurat și i-a instruit cum să-l satisfacă, în parte în timp ce joacă filme pornografice. Reclamantul a amenințat sistematic P. că ea ar trebui să se întoarcă la o casă pentru persoane cu handicap dacă ea nu a respectat cererile sale. De la 19 la 25 august 2007, când soția și fiul reclamantului au fost în vacanță, reclamantul a forțat P. pentru a-l satisface pe cale orală cel puțin de două ori și pentru a-l satisface manual în două alte ocazii în casa lor sau în camera de cazan de subsol.

Veracitatea declarațiilor consecvente ale lui P. a fost confirmată de martori și trei opinii de experți psihologici privind credibilitatea și capacitatea de a depune mărturie. 11. Curtea Regională a explicat că a restrâns condamnarea celor patru evenimente care au avut loc între 19 și 25 august 2007. Acesta a întrerupt procedura cu privire la cel puțin 300 de acuzații suplimentare în temeiul articolului 154 § 2 din Codul de Procedură Penală, dar a fost convins că în cel puțin cincizeci de cazuri au existat incidente comparabile cu cele patru dintre care reclamantul a fost condamnat oficial. Pur şi simplu nu puteam stabili momentul şi locul lor exact din cauza tulburării discursului victimei.

12. În pasajele neprevăzute ale hotărârii, Curtea Regională a constatat următoarele: „Camera este convinsă pe baza declarației credibile ale părții vătămate că, în plus față de cele patru cazuri între ianuarie 2001 și octombrie 2007, în care a fost adoptată hotărârea, au avut loc cel puțin 50 de alte cazuri comparabile. Partidul rănit a declarat însăși că reclamantul a forțat-o să efectueze acte sexuale începând cu 2001. Din 2003, frecvența acestor incidente a crescut și reclamantul a cerut satisfacție sexuală de la ea la aproximativ 1⁄2 săptămâni. Chiar dacă ar fi trebuit să ignore anii 2001 și 2002 și august și octombrie 2007 în favoarea reclamantului și, de asemenea, să presupună că, începând cu 2003, astfel de incidente au avut loc doar o dată pe lună, există 56 de cazuri.

După deducerea unei alte marje de siguranță, camera presupune că au existat cel puțin 50 de cazuri mai comparabile în perioada totală între ianuarie 2001 și octombrie 2007… Pe de altă parte, camera consideră că este un element agravant că este convins că, în plus față de cele patru incidente din august 2007, pentru care acuzatul a fost condamnat, au existat cel puțin 50 de incidente comparabile începând cu ianuarie 2001. O condamnare pentru aceste evenimente a fost respinsă numai de incapacitatea victimei de a le susține în ceea ce privește timpul și locul în care s-au întâmplat într-un mod care le permite definirea drept infracțiuni procedurale (infracțiuni în sens procedural).

Deoarece nu mai putea fi determinat cu certitudine în cazurile în care acuzatul, prin amenințările sale, a făcut victimei să-l satisfacă pe cale orală sau manuală, camera va continua pe baza faptului că au existat 50 de cazuri suplimentare de satisfacție manuală.” (Die Kammer ist aufgrund der glaubhaften Ausage der Geschädiggen davon überzeugt, dass es den vier abgeurteilten Taten im Zeitraum Januar 2001 bis Oktober 2007 zu mintestens 50 weiteren, vergleichbaren Fällen kam. Die Geschädigte selbst gab an, der Angeklagte habe sie bereits ab dem Jahr 2001 zu sexuellen Handlungen genötigt. Ab dem Jahr 2003 sei die Frequenz dieser Vorfälle gestiegen und der Angeklagte habe ungefähr alle 1 1⁄2 Wochen sexuelle Befriedigung von ihr verlangt.

Selbst wenn man zugunten des Angeklaggen die Jahr 2001 und 2002 semie den August und Oktober 2007 unberücksichtigt lässt und zudem davon ausgeht, dass es ab dem Jahr 2003 lediglich einmal im Monat zu dertigen Vorfällen kam, deci ergeben sich 56 Fälle. Nach Abzug eines weiteren Sicherheitsabschlags geht die Kammer von mintestens 50 weiteren, vergleichbaren Fällen im gestamten Zeitraum von Januar 2001 bis Oktober 2007 aus… Anderseits wertet die Kammer zu Lasten des Angeklagten den Umstand, dass es nach Überzeugung der Kammer neben den verurteilten vier Vorfällen im August 2007 bereits ab Januar 2001 zu mintestens 50 vergleichbaren Vorfällen gekommen război. Eine Verurteilung dieser Vorfälle scheiterte lediglich an der Mandelnden Fähigkeit der Geschädigten, die Vorfälle zeitlich und örtlich so zu kankretisieren, dass diese als prozessuale Taten abgrenzbar waren.

Da sich nicht mehr mit Sicherheit aufklären liß, in welchen Fällen der Angeklagte die Geschädigte durch seine Drohung zu einer oralen und in welchen zu einer manuelen Befriedigung brachte, geht die Kammer insoweit von 50 weiteren Fällen der manuelen Befriedigung aus.”) 13. Într-un recurs asupra punctelor de drept adresat Curții Federale de Justiție, reclamantul s-a plâns că Curtea regională a încălcat presupunerea de nevinovăție garantată de art. 6 § 2 din Convenție prin luarea în considerare a cincizeci de incidente neprovocate ca factor aglomerant care merită o sentință mai severă, în ciuda întreruperii procedurilor în legătură cu acestea în temeiul articolului 154 din Codul de Procedură Penală.

14. Procurorul General Federal a susținut că Curtea Regională a avut dreptul să țină seama de infracțiunile sexuale comise anterior de reclamant ca element agravant în cadrul istoriei sale anterioare (Vorleben) și, prin urmare, ca unul dintre elementele în stabilirea sentinței sale în temeiul articolului 46 § 2 din Codul penal (a se vedea punctul 18 de mai jos). În conformitate cu jurisprudența Curții Federale de Justiție, Curtea Regională a făcut suficiente constatări privind stabilirea unui nivel minim de vinovăție în ceea ce privește aceste infracțiuni. 15. La 6 februarie 2013, Curtea Federală de Justiție a respins recursul reclamantului ca fiind nefondat, fără a da motive specifice.

16. Într-o hotărâre din 16 mai 2013, care a fost servită avocatului reclamantului la 28 mai 2013, Curtea Constituțională Federală, fără a da motive, a refuzat să ia în considerare o plângere constituțională a reclamantului, în care s-a plâns din nou de încălcarea presunției de nevinovăție (fișa nr. 2 BvR 575/13).

6. The applicant was born in 1958 and lives in Leipzig. 7. On 30 October 2009 the Munich II Public Prosecution Office charged the applicant with coercion to engage in sexual activity in at least 300 cases and with sexual coercion in another eighteen cases. 8. On 20 July 2012 the Munich II Regional Court, after taking evidence at seventeen days of hearing, issued a decision limiting the prosecution to charges concerning four incidents which had taken place between 19 and 25 August 2007. The court provisionally discontinued the proceedings in respect of all the other offences the applicant had been charged with (see paragraph 7 above), in accordance with Article 154 § 2 of the Code of Criminal Procedure (see paragraph 17 below), in view of the penalty the applicant could expect for the four remaining incidents.

The applicant was further informed that if he was convicted the court could take into account findings made in respect of the other incidents when setting his sentence. 9. In a judgment delivered on the same day, the Regional Court convicted the applicant of four counts of coercion to engage in sexual activity, committed between 19 and 25 August 2007, and sentenced him to six years’ imprisonment. 10. In its findings of fact, the Regional Court stated that between January 2001 and October 2007 the applicant had forced P., aged between 29 and 35 at the relevant time and suffering from a moderate mental disorder and an autistic and speech disorder, to satisfy him manually or orally on at least fifty further occasions (out of the at least 300 offences the applicant had initially been charged with, see paragraph 7 above).

The court had regard to P.’s extensive description of different incidents, which happened either in the house the applicant and P. were both living in or in the applicant’s car. P. had notably explained how the applicant had regularly, when his wife and son were absent, brought her into his apartment or in the basement boiler room, had undressed himself and had instructed her how to satisfy him, partly while playing pornographic films. The applicant had systematically threatened P. that she would have to return to a home for the disabled if she did not comply with his requests. From 19 to 25 August 2007, when the applicant’s wife and son were on holiday, the applicant had forced P. to satisfy him orally at least twice and to satisfy him manually on two further occasions in their house or in the basement boiler room.

The veracity of P.´s consistent statements was confirmed by further witnesses and three psychological expert opinions on P.´s credibility and ability to testify. 11. The Regional Court explained that it had restricted the conviction to the four events that had taken place between 19 and 25 August 2007. It had discontinued the proceedings in respect of the at least 300 further charges under Article 154 § 2 of the Code of Criminal Procedure but was convinced that in at least fifty cases there had been incidents comparable to the four of which the applicant was formally convicted. It had simply been impossible to determine their exact time and place due to the victim’s speech disorder.

12. In the impugned passages of the judgment, the Regional Court found as follows: “The chamber is convinced on the basis of the credible statement by the injured party that in addition to the four cases between January 2001 and October 2007 on which judgment was passed, at least 50 other comparable cases occurred. The injured party herself said that the applicant had coerced her to perform sexual acts from as early as 2001. From 2003, the frequency of these incidents had increased and the applicant had demanded sexual gratification from her approximately every 1½ weeks. Even if one were to disregard the years 2001 and 2002 and August and October 2007 in favour of the applicant and also to presume that from 2003 onwards, such incidents occurred only once a month there are 56 cases.

Following the deduction of a further safety margin the chamber assumes that there were at least 50 more, comparable cases during the total period from January 2001 to October 2007… On the other hand, the chamber considers as an aggravating element that it is convinced that, in addition to the four incidents in August 2007 which the accused has been convicted of, there have been at least 50 comparable incidents since January 2001. A conviction for those events was only made impossible by the victim’s incapacity to substantiate them in terms of the time and the place where they happened in a manner making it possible to define them as procedural offences (offences in the procedural sense).

As it could no longer be determined with certainty in which cases the accused, by his threats, made the victim satisfy him orally or manually, the chamber will proceed on the basis that there were 50 further cases of manual satisfaction.” (“Die Kammer ist aufgrund der glaubhaften Aussage der Geschädigten davon überzeugt, dass es neben den vier abgeurteilten Taten im Zeitraum Januar 2001 bis Oktober 2007 zu mindestens 50 weiteren, vergleichbaren Fällen kam. Die Geschädigte selbst gab an, der Angeklagte habe sie bereits ab dem Jahr 2001 zu sexuellen Handlungen genötigt. Ab dem Jahr 2003 sei die Frequenz dieser Vorfälle gestiegen und der Angeklagte habe ungefähr alle 1 ½ Wochen sexuelle Befriedigung von ihr verlangt.

Selbst wenn man zugunsten des Angeklagten die Jahr 2001 und 2002 sowie den August und Oktober 2007 unberücksichtigt lässt und zudem davon ausgeht, dass es ab dem Jahr 2003 lediglich einmal im Monat zu derartigen Vorfällen kam, so ergeben sich 56 Fälle. Nach Abzug eines weiteren Sicherheitsabschlags geht die Kammer von mindestens 50 weiteren, vergleichbaren Fällen im gesamten Zeitraum von Januar 2001 bis Oktober 2007 aus… Andererseits wertet die Kammer zu Lasten des Angeklagten den Umstand, dass es nach Überzeugung der Kammer neben den verurteilten vier Vorfällen im August 2007 bereits ab Januar 2001 zu mindestens 50 vergleichbaren Vorfällen gekommen war. Eine Verurteilung dieser Vorfälle scheiterte lediglich an der mangelnden Fähigkeit der Geschädigten, die Vorfälle zeitlich und örtlich so zu konkretisieren, dass diese als prozessuale Taten abgrenzbar waren.

Da sich nicht mehr mit Sicherheit aufklären ließ, in welchen Fällen der Angeklagte die Geschädigte durch seine Drohung zu einer oralen und in welchen zu einer manuellen Befriedigung brachte, geht die Kammer insoweit von 50 weiteren Fällen der manuellen Befriedigung aus.”) 13. In an appeal on points of law to the Federal Court of Justice, the applicant complained that the Regional Court had breached the presumption of innocence guaranteed by Article 6 § 2 of the Convention by taking fifty unproven incidents into account as an aggravating factor meriting a more severe sentence, despite the fact that the proceedings in relation to them had been discontinued under Article 154 of the Code of Criminal Procedure.

14. The Federal Public Prosecutor General argued that the Regional Court had been entitled to take account of the sexual offences committed previously by the applicant as an aggravating element as part of his previous history (Vorleben) and thus as one of the elements in setting his sentence under Article 46 § 2 of the Criminal Code (see paragraph 18 below). In accordance with the Federal Court of Justice’s case-law, the Regional Court had made sufficient findings of fact establishing a minimum level of guilt in respect to those offences. 15. On 6 February 2013 the Federal Court of Justice dismissed the applicant’s appeal as ill-founded, without giving specific reasons.

16. In a decision of 16 May 2013, which was served on the applicant’s lawyer on 28 May 2013, the Federal Constitutional Court, without giving reasons, declined to consider a constitutional complaint by the applicant, in which he had again complained of a breach of the presumption of innocence (file no. 2 BvR 575/13).