ZOGOVIĆ v. MONTENEGRO

Decizia nr. 60117/10 de la SECȚIUNEA DECIZIE privind Muntenegru Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 6 februarie 2018 în calitate de comitet compus din: Ledi Bianku, președinte, Nebojša Vučinić, Jon Fridrik Kjølbro, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 2 octombrie 2010, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 6 noiembrie 2017, care solicită Curții să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Milorad Zogović, este un național muntenegrean, care s-a născut în 1948 și locuiește în Podgorica. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl V. Milošević, un avocat practicant în Podgorica. Guvernul muntenegren (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna V. Pavličić. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la lipsa de acces la instanță, deoarece Curtea Supremă a refuzat să examineze meritele apelului său asupra punctelor de drept, precum și la lungimea excesivă a aceleiași proceduri. Cererea a fost comunicată guvernului la 2 februarie 2017. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 6 noiembrie 2017, Guvernul a informat Curții că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Declar că guvernul Muntenegru dorește, prin prezenta, să exprime recunoașterea încălcării dreptului reclamantului la un proces în termenul rezonabil, precum și a încălcării dreptului său de acces la Curtea Supremă, în ceea ce privește procedurile interne impugnate și sunt dispuși să accepte că au existat o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 din convenție. În consecință, guvernul este pregătit să plătească sumele de 4 212 EUR (patru mii două sute douăsprezece euro) dlui Milorad Zogović, pentru care consideră că este rezonabil în funcție de jurisprudența Curții, mai puțin orice sume care ar fi putut fi deja plătite în acest sens la nivel intern pentru a acoperi orice prejudiciu moral, precum și [sau] sumă de 500 EUR (cincă sute de euro), pentru a acoperi orice și toate costurile și cheltuielile. Această sumă care va acoperi prejudiciile morale și costurile și cheltuielile vor fi eliberate de impozite care pot fi percepute reclamantului în ceea ce privește cererea înregistrată în temeiul nr. 60117/10 în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă este plătită în termen de trei luni de la data eliberării hotărârii Curții de a elimina cazul din lista sa de cazuri, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 din Convenție. Aceste plăți vor constitui rezoluția finală a cazului. Guvernul dorește să exprime regretul pentru apariția acțiunilor care au dus la introducerea prezentei cereri.” Prin scrisoarea din 24 noiembrie 2017, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale, având în vedere faptul că suma propusă în declarația guvernului este inacceptabil de scăzută. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007; și WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Muntenegrului, practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea dreptului de acces la Curtea Supremă în cadrul procedurilor civile și dreptul la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Garzičić c. Muntenegru , nr. 17931/07, §§ 28-34, 21 septembrie 2010, și Stakić c. Muntenegru , nr. 49320/07, §§ 45 61, 2 octombrie 2012). Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația guvernului, precum și valoarea compensației propusă – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În plus, Curtea interpretează declarația Guvernului în sensul că, în cazul în care nu se stabilește în termenul de trei luni indicat în prezenta declarație, dobânzile simple sunt achitabile pe sumele în cauză la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 1 martie 2018. Hasan Bakırcı Ledi Bianku Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

DECISION

Application no. 60117/10

Milorad ZOGOVIĆ

against Montenegro

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 6

February 2018 as a Committee composed of:

Ledi Bianku,

President,

Nebojša Vučinić,

Jon Fridrik Kjølbro,

judges,

and Hasan Bakırcı,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 2 October 2010,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 6 November 2017 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Mr Milorad Zogović, is a Montenegrin national, who was born in 1948 and lives in Podgorica. He was represented before the Court by Mr V. Milošević, a lawyer practising in Podgorica.

The Montenegrin Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms V. Pavličić.

The applicant complained under Article 6 of the Convention about the lack of access to court, in that the Supreme Court had refused to examine the merits of his appeal on points of law, as well as about the excessive length of the same proceedings.

The application had been communicated to the Government on 2

February 2017.

THE LAW

After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 6

November 2017 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article

37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“I declare that the Government of Montenegro hereby wish to express acknowledgement of the violation of the applicant’s right to a trial within the reasonable time, as well as the violation of his right of access to the Supreme Court, in respect of the impugned domestic proceedings and are ready to accept that there had been a violation of the applicant’s rights under Article 6 § 1 of the Convention.

Consequently, the Government are ready to pay the amount of EUR 4,212 (four thousand two hundred and twelve euros) to Mr Milorad Zogović, for which it considers to be reasonable in the light of the Court’s case-law, less any amounts which may have already been paid in that regard at the domestic level in order to cover any non-pecuniary damage, as well as [the] amount of EUR 500 (five hundred euros), to cover any and all costs and expenses. This amount which will cover non

‑

pecuniary damage and costs and expenses will be free of taxes that may be chargeable to the applicant in respect of the application registered under no. 60117/10 before the European Court of Human Rights.

This sum shall be payable within three months from the date of delivery of the decision of the Court to strike the case out of its list of cases, as referred to in Article

37 § 1 of the Convention.

These payments will constitute the final resolution of the case.

The Government wish to express regret for the occurrence of the actions which have led to the bringing of the present application.”

By a letter of 24 November 2017, the applicant indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration on the ground that the sum proposed in the Government’s declaration was unacceptably low.

The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court has examined the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v. Turkey

(preliminary objections) [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI;

Sulwińska v. Poland

(dec.), no.

28953/03, 18 September 2007; and

WAZA Sp. z o.o. v. Poland

(dec.), no. 11602/02, 26 June 2007).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Montenegro, its practice concerning complaints about the violation of one’s right of access to the Supreme Court in civil proceedings and the right to a hearing within a reasonable time (see, for example,

Garzičić v.

Montenegro

, no. 17931/07, §§ 28-34, 21 September 2010, and

Stakić v.

Montenegro

, no. 49320/07, §§ 45

‑

61, 2 October 2012).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

Further, the Court interprets the Government’s declaration as meaning that in the event of failure to settle within the three-month period indicated in this declaration, simple interest shall be payable on the amounts in question at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank plus three percentage points.

Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention (

Josipović v. Serbia

(dec.), no. 18369/07, 4 March 2008).

In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court, unanimously,

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Done in English and notified in writing on 1 March 2018.

Hasan Bakırcı

Ledi Bianku

Deputy Registrar

President