CtEDO 10.04.2018 Auto

ANGHEL c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
10.04.2018
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
ANGHEL c. ROUMANIE (CtEDO, 2018)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere nr. 58087/14 George ANGHEL împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 10 aprilie 2018 într-un comitet compus din Paulo Pinto de Albuquerque, președinte, Egidijus Kūris, Iulia Motoc, judecători, și Andrea Tamietti, grefier adjunct de secțiune, având în vedere cererea menționată anterior formulată la 25 octombrie 2014, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de către reclamant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT recurentul, dl George Anghel, este un resortisant român născut în 1992 și rezident la București. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Neagu, avocată la București. Guvernul român ( tul) A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauza C-364/97, ECLI:EU:C:2002:291, punctul 66. În martie 2014, când a executat o pedeapsă cu închisoarea în teritoriul Rahova, reclamantul a solicitat administrației închisorii să îi furnizeze mese fără produse de origine animală în perioada Marelui Carne (Postul Paștelui) înainte de sărbătoarea Paștelui. Guvernul prezintă în fața Curții o copie a cererii scrise a reclamantului, care conține mențiunea scrisă "Aprob" (aprobat), o semnătură și data de 19 martie 2014. Reclamantul precizează că, în pofida acceptării cererii sale, administrația corporatistă nu i-a furnizat mesele solicitate. Guvernul indică în schimb faptul că reclamantul a beneficiat de mese pe care le-a solicitat în perioada Marelui Cariu. El produce, în sprijinul afirmațiilor sale, o copie a unei fișe care nu poate fi citită, conținând, printre altele, mențiunea manuscrisă. Blocul Alim[entar] ( blocul Alim. ) la data de 26 martie 2014 și o semnătură, fără a se indica numele persoanei semnatare. Reclamantul susține că a sesizat, la 25 martie 2014, judecătorul pentru monitorizarea pedepselor din închisoarea Rahova ( Pentru a se plânge de refuzul administrației de a-i furniza mesele solicitate, guvernul retorcă că reclamantul a sesizat judecătorul cu privire la monitorizarea pedepselor fără să aștepte răspunsul administrației. Prin hotărârea din 3 aprilie 2014, instanța de supraveghere a pedepselor a arătat că reclamantul, care era creștin ortodox, avea dreptul, în temeiul Legii nr. 254/2013 privind executarea culpelor ( Pe baza elementelor de probă furnizate de administrația . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Mancare postala pentru cele trei mese ale zilei pe toata durata Marelui Cariu, adica pana la 19 aprilie 2014 La 7 mai 2014, reclamantul a contestat decizia judecatorului de supraveghere a pedepselor in fata tribunalului de prima instanta de la Bucuresti. printr-o judecata din 28 Mai 2014, Tribunalul a respins contestația reclamantului pentru întârziere, în timp ce a constatat că nu a avut niciun interes în formularea unei astfel de contestații, întrucât hotărârea judecătorului de supraveghere a pedepselor îi era favorabilă. Dreptul și practica internă relevantă 10. 254/2013 privind exercitarea dreptului la libertatea religioasă în închisoare sunt descrise în cauza Ezec. România 80529/13, § 32, 21 iunie 2016). Invocând art. 9 din Convenție, reclamantul se plânge de refuzul administrării închisorii Rahova de a-i furniza mese fără produse de origine animală pentru perioada Marelui Carne care precedă sărbătoarea Paștelui din 2014, în pofida unei decizii favorabile a judecătorului de supraveghere a pedepselor în această privință. Recurentul denunță o încălcare a libertății sale religioase și a articolului 9 din Convenție, care este astfel formulată Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie; acest drept implică libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în privat, prin intermediul cultului, al educației, al practicilor și al activității ritualurilor. Libertatea de a-și manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, siguranței publice, protecției ordinii, sănătății sau moralității publice, sau protecției drepturilor și libertăților altora. Guvernul 13. Guvernul ridică mai multe excepții de la cerere. În primul rând, acesta arată că cererea este tardivă. În acest sens, acesta indică faptul că termenul de șase luni trebuia să se calculeze în speță, începând cu ultima zi a Marelui Cariu, adică la 19 aprilie 2014. El consideră că această dată a fost ultima la care reclamantul a avut dreptul de a obține mese fără produse de origine animală și termenul stabilit de judecătorul de supraveghere a pedepselor în judecata sa înainte de a spune dreptul 3 În plus, Comitetul consideră că contestația pe care recurentul a introdus-o în fața instanțelor interne împotriva acestei din urmă hotărâri a fost cu adevărat de interes 14. În al doilea rând, guvernul atrage după sine neobosirea căilor de atac interne și indică faptul că reclamantul ar fi putut formula o acțiune civilă în răspundere delictuoasă împotriva administrației Ö Õ în vederea obținerii unei despăgubiri pecuniare pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit din cauza nerespectării dreptului său la libertatea religioasă. 15. În al treilea rând, guvernul arată că cererea este abuzivă în măsura în care recurentul a sesizat instanțele interne cu privire la o contestație împotriva hotărârii înainte de a spune dreptul judecătorului de a supraveghea pedepsele, în timp ce această hotărâre îi era favorabilă și în măsura în care a fost văzută oferindu-se mese conforme cu normele sale religioase. Reclamantul consideră că a sesizat Curtea în termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din convenție. Acesta ia ca punct de plecare acest termen la 28 mai 2014, data la care acțiunea sa împotriva hotărârii anterioare a fost respinsă de către instanța de supraveghere a pedepselor și susține, de asemenea, că data de depunere a cererii sale este anterioară datei de 25 octombrie. Cu toate acestea, fără a da o indicație precisă în această privință. 17. În ceea ce privește excepția de neobosire a căilor de atac, reclamantul susține că nu i s-a aplicat calea indicată de guvern. În opinia sa, din moment ce era deținut, acesta nu putea depune decât o plângere întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 254/2013, ceea ce indică faptul că acesta a făcut. 18. Reclamantul nu a prezentat o declarație privind excepția de la caracterul abuziv al cererii sale.Evaluarea Curții 19. Curtea va examina, în primul rând, excepția de întârzieri ridicate de guvern, deoarece regula celor șase luni este o regulă de ordine publică care se referă la competența sa (a se vedea în acest sens, Sabri Güneș c. Turcia [GC], 27396/06, § 29, 29 iunie 2012). Aceasta se referă la principiile generale referitoare la aplicarea acestei norme enunțate în cauza Sabri Güneș menționată anterior (§ 39-42). 20. Se referă la faptele din speță, Curtea constată că reclamantul afirmă că termenul de șase luni ar trebui să se calculeze începând cu 28 mai 2014, data la care a fost respins recursul împotriva hotărârii înainte de a se pronunța drept al judecătorului în materie de supraveghere a pedepselor (punctul 16 de mai sus). Cu toate acestea, Comisia constată că Tribunalul de Primă Instanță a respins recursul la o cauză de întârziere și că, în orice caz, instanța a considerat că reclamantul nu are nici un interes legitim în exercitarea unei astfel de acțiuni, întrucât decizia judecătorului de supraveghere a pedepselor îi era favorabilă (punctul 9 de mai sus). Or, reclamantul nu a explicat în fața Curții motivul pentru care a ales să dea curs unei acțiuni împotriva unei decizii favorabile. Prin urmare, Curtea nu va lua în considerare data indicată de reclamant ca dată de la care termenul de șase luni trebuie calculat. 21. Comisia consideră că cauza reclamantului se referă mai degrabă la o lipsă de punere în aplicare din partea administrației judecătorești înainte de a pronunța legea din 3 aprilie 2014 a judecătorului de supraveghere a pedepselor. Această hotărâre a arătat în mod clar că administrarea Ö ar trebui să furnizeze reclamantului mesele încheiate până la sfârșitul perioadei Marelui Cariu, adică la 19 aprilie 2014 (punctul 8 de mai sus). Curtea deduce din aceasta că doctrinele religioase privitoare la alimentație? a fost invocată de reclamant s-au limitat la perioade de timp foarte precise și nu au avut nici o aplicare continuă. Cu toate acestea, Comisia observă că, în speță, partea reclamantă se limitează la perioada de pășunat care precedă sărbătoarea Paștelui din 2014 și că nu s-a menționat nicio altă perioadă de rău în care ar fi fost refuzată mese fără produse de origine animală. Prin urmare, Curtea este de părere că termenul de șase luni trebuie să se calculeze în speță începând cu 19 aprilie 2014, și anume ultima zi a perioadei de pășunat, în cazul în care reclamantul avea un interes de a solicita mese conforme cu normele sale religioase. 22. Curtea constată, în sfârșit, că reclamantul și-a depus cererea la 25 octombrie 2014, data la care a trimis formularul de cerere completat în mod corespunzător, ștampila poștală autentică [art. 47 alineatul (6) litera (a) din regulament; a se vedea, de asemenea, Abdulrahman c. Țările de Jos (dec.) nr. 66994/12, 5 februarie 2013 și Brežec c. Croația, 717/10, § 29, 18 iulie 2013). Comisia ia notă de argumentul său potrivit căruia data de introducere a fost anterioară (punctul 16 de mai sus). Cu toate acestea, Comisia consideră că acest argument nu este prezentat de niciun element de probă și că reclamantul nu ia în considerare circumstanțe speciale care justifică o abordare diferită (a se vedea, a opuso, Bulinwar OOD și Hrusanov c. Bulgaria, 66455/01, §§ 30-32, 12 aprilie 2007). 23. Prin urmare, Curtea consideră că cererea a fost introdusă în afara termenului de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din Convenție și că este necesar să se prevadă dreptul la o excepție din partea guvernului. Astfel, cererea este tardivă și trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcut în franceză și comunicat în scris la 3 mai 2018. Andrea Tamietti Paulo Pinto de Albuquerque Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă