BAKIRÇAY MURAT PETROL TURIZM İNȘAATÇILIK SAN. VE TIC. LTD. ȘTİ v. TURKEY

SEGUNDA DECIZIE DECIZIE Nr. 27374/11 BAKIRÇAY MURAT PETROL TURIZM İNȘAATÇILIK SAN. VE TIC. LTD. ȘTI împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), ședința la 19 iunie 2018 în calitate de comitet compus din: Ledi Bianku, președinte, Nebojša Vučinić, Jon Fridrik Kjølbro, judecători și Hasan Bakırcı, secțiunea adjunctăRegistrar, Având în vedere cererea depusă la 18 februarie 2011, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul este o companie de construcții, o stație de gaze și are sediul său în İzmir. A fost reprezentat în fața Curții de către dl S. Cengiz, un avocat care practică în İzmir. Guvernul turc („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. În urma unei inspecții, la 17 decembrie 2007 a fost impusă o amendă administrativă societății reclamante, deoarece nu avea licența de operare necesară. La 6 februarie 2008, societatea reclamantă a inițiat o procedură administrativă în fața Curții Supreme de Administrație care solicită anularea amenzii. La 29 septembrie 2009, Curtea administrativă Supremă a respins cazul reclamantului. În timpul procedurii, procurorul public șef de la Curtea Supremă Administrativă și-a prezentat opinia scrisă cu privire la fondul cazului. Fără a ridica probleme substanțiale cu privire la fondul cazului, ea a invitat instanța să susțină hotărârea instanței administrative. Acest aviz nu a fost comunicat reclamantului. La 2 decembrie 2010, Adunarea Plenară a Camerelor Administrative a Curții Supreme de Administrație a susținut decizia din 29 septembrie 2009. Legea internă relevantă O descriere a dreptului intern relevant poate fi găsită în Kılıç și alții c. Turcia ((dec.), nr. 33162/10, §§ 10-13, 3 decembrie 2013). COMPLAINTE 10. Societatea reclamantă s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție că necomunicarea avizului scris al Procurorului Principal în cadrul procedurii administrative în fața Curții Supreme de Administrație a încălcat dreptul său la o audiere adversară și echitabilă. În același rând, societatea reclamantă a susținut că procedura nu a fost corectă. 11. Invocând art. 7 din Convenție, societatea reclamantă s-a plâns că a fost sancționată ca urmare a unui act care nu constituie o infracțiune penală. HOTĂRÂREA A allégat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție 12. Societatea reclamantă s-a plâns că necomunicarea avizului scris al Procurorului Principal în cadrul procedurii administrative dinaintea Curții Supreme de Administrație și-a încălcat dreptul la o audiere adversară și echitabilă. În acest sens, acesta a invocat art. 6 § 1 din Convenție. 13. Curtea constată că a examinat deja aceeași chestiune în cazul în care se face referire la această situație. Kılıç și alții v. Turcia ((dec.), nr. 33162/10, §§ 23, 3 decembrie 2013) și au considerat că reclamanții nu au suferit un dezavantaj semnificativ. În consecință, aceasta a declarat această plângere inadmisibilă în conformitate cu art. 35 § 3 litera (b) din Convenție. 14. Având în vedere în special conținutul avizului scris depus de procurorul public șef în cadrul procedurii dinainte de Curtea Supremă de Administrație, Curtea nu constată motive speciale în prezenta cerere, ceea ce ar solicita să se îndepărteze de concluziile sale în cazul menționat anterior. 15. Având în vedere cele de mai sus, această plângere este inadmisibilă și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ § 3 litera (b) și al articolului 4 din Convenție. Alte presupuse încălcări ale Convenției 16. Societatea reclamantă se plâng în continuare în temeiul articolelor 6 și 7 din Convenție. 17. Având în vedere tot materialul în posesia sa, Curtea constată că aceste argumente ale societății reclamante nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și a libertăților prevăzute în Convenția sau în protocoalele sale, după care aceste plângeri trebuie declarate inadmisibile ca fiind manifestamente nefondate, în temeiul articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 12 iulie 2018. Hasan Bakırcı Ledi Bianku Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

DECISION

Application no. 27374/11

BAKIRÇAY MURAT PETROL TURIZM İNȘAATÇILIK SAN. VE TIC. LTD. ȘTI.

against Turkey

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 19

June 2018 as a Committee composed of:

Ledi Bianku,

President,

Nebojša Vučinić,

Jon Fridrik Kjølbro,

judges,

and Hasan Bakırcı,

Deputy SectionRegistrar,

Having regard to the above application lodged on 18 February 2011,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

1.

The applicant is a construction company, a gas station, and has its headquarters in İzmir. It was represented before the Court by Mr S. Cengiz, a lawyer practising in İzmir.

2.

The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.

A.

The circumstances of the case

3.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

4.

Upon an inspection, on 17 December 2007 an administrative fine was imposed on the applicant company as it did not have the requisite operating license.

5.

On 6 February 2008 the applicant company initiated administrative proceedings before the Supreme Administrative Court seeking the annulment of the fine.

6.

On 29 September 2009 the Supreme Administrative Court dismissed the applicant’s case.

7.

During the proceedings, the Chief Public Prosecutor at the Supreme Administrative Court submitted her written opinion on the merits of the case. Without raising any substantial issue regarding the merits of the case, she invited the court to uphold the judgment of the administrative court. This opinion was not communicated to the applicant.

8.

On 2 December 2010 the Plenary Assembly of Administrative Chambers of the Supreme Administrative Court upheld the decision of 29

September 2009.

B.

Relevant domestic law

9.

A description of the relevant domestic law may be found in

Kılıç and others v. Turkey

((dec.), no. 33162/10, §§

10-13, 3

December 2013).

COMPLAINTS

10.

The applicant company complained under Article 6 of the Convention that the non-communication of the Chief Public Prosecutor’s written opinion in the administrative proceedings before the Supreme Administrative Court had violated its right to an adversarial and fair hearing. Under the same heading, the applicant company alleged that the proceedings had not been fair.

11.

Invoking Article 7 of the Convention, the applicant company complained that it had been sanctioned as a result of an act which did not constitute a criminal offence.

THE LAW

A.

Alleged violation of Article 6 § 1 of the Convention

12.

The applicant company complained that the non-communication of the Chief Public Prosecutor’s written opinion during the administrative proceedings before the Supreme Administrative Court had violated its right to an adversarial and fair hearing. In this respect, it relied on Article 6 § 1 of the Convention.

13.

The Court notes that it has already examined the same issue in the case of

Kılıç and others v. Turkey

((dec.), no. 33162/10, §§

19

‑

23, 3

December 2013) and considered that the applicants had not suffered a significant disadvantage. Accordingly, it has declared this complaint inadmissible in accordance with Article 35 § 3 (b) of the Convention.

14.

Having in particular regard to the content of the written opinion filed by the Chief Public Prosecutor in the proceedings before the Supreme Administrative Court, the Court finds no particular reasons in the present application which would require it to depart from its findings in the aforementioned case.

15.

In the light of the foregoing, this complaint is inadmissible and must be rejected pursuant to Article 35 §§ 3 (b) and 4 of the Convention.

B.

Other alleged violations of the Convention

16.

The applicant company further complained under Articles 6 and 7 of the Convention.

17.

In the light of all the material in its possession, the Court finds that these submissions by the applicant company do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its protocols. It follows that these complaints must be declared inadmissible as manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court, unanimously,

Declares

the application inadmissible.

Done in English and notified in writing on 12 July 2018.

Hasan Bakırcı

Ledi Bianku

Deputy Registrar

President