Decizia nr. 66569/13, Suzan PASVANOδLU împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 19 iunie 2018 în calitate de comitet compus din: Ledi Bianku, președinte, Nebojša Vučinić, Jon Fridrik Kjølbro, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 26 septembrie 2013, Având deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dna Suzan Pasvanoğlu, este un național turc, născut în 1964 și trăiește în İzmit. A fost reprezentată în fața Curții de către dl Tucuk, avocat care practică în Ankara. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. O a treia persoană, F.G.G., a introdus o cerere de anulare a gradului de doctorat al reclamantului, susținând că reclamantul a folosit părți ale tezei sale fără a-și da creditul care constituie plagiat. La 26 februarie 2002, HCE a respins această cerere având în vedere două rapoarte de expertiză contrazicente elaborate de comitetele desemnate. La 31 decembrie 2003, Curtea Administrativă Ankara a respins cazul intitulat F.G.G. pentru anularea hotărârii administrației. Reclamantul a participat la aceste proceduri ca parte interventivă. La 27 decembrie 2004, Curtea Administrativă Supremă a anulat hotărârea pe motiv că ar fi trebuit să se pregătească un nou raport de expertiză. Iunie 2009, o nouă comisie de experți a indicat că părțile tezei în cauză, care se presupunea că au fost copiate din teza F.G.G., nu au ajuns la un nivel pentru a lua în considerare doctoratul în cauză nu. Părțile în cauză, HCE, F.G.G. și reclamantul au prezentat observațiile lor cu privire la acest raport. La 30 iunie 2009, Curtea Administrativă din Ankara a hotărât să nu urmeze acest raport. Curtea a considerat că singurul fapt că reclamantul a preluat unele materiale din teza F.G.G. fără a da trimitere a fost suficient pentru a anula decizia HCE din 26 februarie 2002. După un alt episod de anulare, cazul a fost îndreptat către Camerele Mixte ale Curții Supreme de Administrație, care, printr-o decizie finală din 3 octombrie 2012, a susținut hotărârea anulării hotărârii HCE. Ulterior, reclamantul a depus o cerere individuală la Curtea Constituțională turcă, susținând o încălcare a dreptului ei la un proces echitabil. La 28 iunie 2013, Curtea Constituțională a respins această cerere de a fi manifestament nefondată, deoarece tribunalele au examinat subiectul cauzei printr-o procedură inversă la care reclamantul a avut posibilitatea de a participa în mod eficient și că hotărârile nu au dezvăluit nici arbitraritate, nici ignorarea garanțiilor procedurale aplicabile. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la evaluarea nejustificată a probelor din instanța administrativă națională, susținând că nu au luat în considerare în mod corespunzător raportul de experți elaborat în cursul procedurii. În conformitate cu aceeași dispoziție, reclamantul s-a plâns, de asemenea, cu privire la lungimea excesivă a procedurii. Reclamantul a invocat art. 6 § 1 din Convenție și s-a plâns de deciziile tribunalelor administrative care se presupunea că au contrazis rapoartele de experți privind acuzația de plagiat. 12. Curtea observă că cauza a fost examinată înainte de HCE și trei instanțe judiciare, inclusiv camerele comune ale Curții Supreme de Administrație și au fost stabilite mai multe rapoarte de experți neconcludenți. Reclamantul a fost în măsură să-și prezinte argumentele în fața instanțelor care au oferit garanțiile prevăzute la art. 6 § 1 din Convenție și care au abordat argumentele care au fost motivate în mod corespunzător și nu arbitrare (a se vedea, în special, punctul 7 de mai sus). Prin urmare, reclamantul se confruntă numai cu rezultatul procedurii și se plânge de evaluarea probelor și a interpretării legii în instanța națională. 13. Curtea reamintește că nu este funcția sa de a face față erorilor de fapt sau de lege presupuse comise de o instanță națională, cu excepția cazului în care și în măsura în care ar fi putut încălca drepturile și libertățile protejate de convenție. În plus, în timp ce art. 6 din Convenție garantează dreptul la o audiere echitabilă, aceasta nu stabilește nici o norme privind admisibilitatea probelor sau modul în care acestea ar trebui evaluate, care sunt, prin urmare, în principal chestiuni de reglementare prin legislația națională și instanțele naționale (GC/GC, nr. 30544/96, § 28, CEDO 1999 I). 14. În plus, dosarul nu dezvăluie nici o deficiență în desfășurarea procedurii, iar reclamantul nu a prezentat niciun argument care necesită o examinare suplimentară. Prin urmare, această plângere ar trebui să fie declarată inadmisibilă ca fiind evident nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ §§ a) și cu art. 4 din Convenție. 15. Prin urmare, această plângere trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție pentru neepuizarea recoursurilor interne. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 12 iulie 2018. Hasan Bakırcı Ledi Bianku Președintele adjunct al grefierului
Application no. 66569/13
Suzan PASVANOĞLU
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 19
June 2018 as a Committee composed of:
Ledi Bianku,
President,
Nebojša Vučinić,
Jon Fridrik Kjølbro,
judges,
and Hasan Bakırcı,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 26 September 2013,
Having deliberated, decides as follows:
1.
The applicant, Ms Suzan Pasvanoğlu, is a Turkish national, who was born in 1964 and lives in İzmit. She was represented before the Court by Mr
M.
Tucuk, a lawyer practising in Ankara.
The circumstances of the case
2.
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
3.
A third person, F.G.G., introduced a request before the High Council of Education (“HCE”) for the annulment of the applicant’s doctorate degree arguing that the applicant had used parts of her thesis without giving her credit which constituted plagiarism. On 26 February 2002 the HCE rejected this claim in view of two contradicting expertise reports drawn up by the appointed committees.
4.
On 31 December 2003 the Ankara Administrative Court dismissed the case brought by F.G.G. for the annulment of the administration’s decision. The applicant participated in these proceedings as an intervening party.
5.
On 27 December 2004, the Supreme Administrative Court quashed the judgment on the ground that a new expertise report should have been prepared.
6.
On 1
st
June 2009, a new committee of experts indicated that the parts of the thesis in question, which were allegedly copied from F.G.G.’s thesis did not reach a level to consider the doctorate in question null. The parties to the case, the HCE, F.G.G. and the applicant presented their observations on this report.
7
.
On 30 June 2009, the Ankara Administrative Court decided not to follow this report. The court considered that the sole fact that the applicant had plagiarised some material from F.G.G.’s thesis without giving reference was sufficient to annul the HCE’s decision of 26 February 2002.
8.
After another episode of quashing, the case was referred to the Joint Chambers of the Supreme Administrative Court, which, by a final decision of 3 October 2012, upheld the judgment annulling the HCE’s decision.
9.
Subsequently, the applicant filed an individual application with the Turkish Constitutional Court, alleging an infringement of her right to a fair trial. On 28 June 2013, the Constitutional Court dismissed this application for being manifestly ill-founded as the tribunals had examined the subject matter of the case through an adversarial procedure to which the applicant had had the opportunity to participate effectively, and that the decisions had not revealed any arbitrariness or disregard of the applicable procedural guarantees.
10.
The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about domestic administrative tribunals’ unfair assessment of evidence, arguing that they had failed to consider properly the expert report prepared in the course of proceedings. Under the same provision, the applicant also complained about the excessive length of the proceedings.
11.
The applicant invoked Article 6 § 1 of the Convention and complained of the administrative tribunals’ decisions which had allegedly contradicted the expert reports on the allegation of plagiarism.
12.
The Court observes that the case was examined before the HCE and three judicial instances, including the Joint Chambers of the Supreme Administrative Court and several inconclusive expert reports were established. The applicant was able to submit her arguments before courts which offered the guarantees set forth in Article 6 § 1 of the Convention and which addressed those arguments in decisions that were duly reasoned and not arbitrary (see in particular paragraph 7 above). As such, the applicant solely challenges the outcome of the proceedings and complains of the national courts’ assessment of the evidence and interpretation of the law.
13.
The Court recalls that it is not its function to deal with errors of fact or law allegedly committed by a national court unless and in so far as they may have infringed rights and freedoms protected by the Convention. Moreover, while Article 6 of the Convention guarantees the right to a fair hearing, it does not lay down any rules on the admissibility of evidence or the way it should be assessed, which are therefore primarily matters for regulation by national law and the national courts (
García Ruiz v.
Spain
[GC], no. 30544/96, § 28, ECHR
1999
‑
I).
14.
Moreover, the case file does not reveal any deficiency in the conduct of the proceedings, and the applicant did not present any argument which requires further examination. This complaint should therefore be declared inadmissible as being manifestly ill-founded, in accordance with Article
35 §§
3
(a) and 4 of the Convention.
15.
The applicant also complained about the excessive length of national proceedings. The Court observes that the applicant did not raise this complaint before the Constitutional Court. Accordingly, this complaint must be rejected under Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention for non
‑
exhaustion of domestic remedies.
For these reasons, the Court, unanimously,
Declares
the application inadmissible.
Done in English and notified in writing on 12 July 2018.
Hasan Bakırcı
Ledi Bianku
Deputy Registrar
President