BUZU v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA

SEGUNDA DECIZIE DECIZIE Nr. 51107/12 Valeriu BUZU împotriva Republicii Moldova Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 19 iunie 2018 în calitate de comitet compus din: Paul Lemmens, președinte, Valeriu Grițco, Stéphanie Mourou-Vikström, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct, având în vedere cererea depusă la 7 august 2012, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 23 aprilie 2018, care solicită Curții să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Valeriu Buzu, este un național moldovenesc, care locuiește în Chișinău. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl A Bot, un avocat practicant în Chișinău. Guvernul moldovenesc („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl O. Rotari. Solicitarea se referă la detenția reclamantului pentru o noapte ca urmare a protestului său pașnic. Reclamantul a fost acuzat de insultare a poliției, dar a fost achitat ulterior de instanțe care au considerat că acuzațiile nu sunt justificate. După achitarea reclamantului a inițiat o procedură civilă împotriva statului în fața instanțelor interne care solicită compensare în valoare de aproximativ 914 euro (EUR) pentru încălcarea drepturilor sale garantate de articole 5 și 11 din Convenție. Curtea Supremă de Justiție a constatat că drepturile reclamantului au fost încălcate și i-a acordat echivalentul de aproximativ 444 EUR. Reclamantul s-a plâns că suma nu este suficientă pentru a pierde statutul de victimă în temeiul articolelor 5 și 11 din Convenție. Cererea a fost comunicată guvernului LEI Reclamantul s-a plâns de detenția sa ilegală în custodie pentru o singură noapte. De asemenea, s-a plâns de încălcarea dreptului său la libertatea de asamblare. El s-a bazat pe articolele 5 § 1 și 11 din Convenție. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 23 aprilie 2018, Guvernul a informat Curții că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul Republicii Moldova recunoaște [...] că a existat o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul articolului 5 §§ § 1 și al articolului 11 din Convenție, deoarece compensația pentru prejudiciile morale acordate de instanțe naționale nu a permis reclamantului să își piardă statutul de victimă. [...] Guvernul propune să plătească [...], 470 EUR (patru sute șaptezeci și șaptezeci de euro) pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxabil reclamantului. [...] sumele de mai sus vor fi convertite în Moldovan Lei la rata aplicabilă la data plății și în afara taxelor care pot fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plățile vor constitui rezoluția finală a cauzei și a oricăror alte afirmații care pot apărea din circumstanțele prezentei cauze [...]. În concluzie, Guvernul invită Curtea să scoată cererea din lista sa, în conformitate cu dispozițiile articolului 37§1 litera (c) din Convenție.” Prin scrisoarea din 28 mai 2018, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale, având în vedere faptul că suma propusă de guvern este prea mică. Fără a aduce atingere oricărei jurisprudențe relevante ale Curții, reclamantul a indicat că dorește 12 000 EUR pentru prejudiciu moral. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, aceasta poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; a se vedea, de asemenea, WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația unilaterală a Guvernului din 23 aprilie 2018 și cuantumul compensației propuse de Guvern care, împreună cu suma deja acordată de instanțele interne, ar constitui suma solicitată de reclamant în fața instanțelor interne (a se vedea mai sus), Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii (articolul § 1 litera (c) din Convenție (a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar , citat mai sus, și Meriakri c. Moldova ((striking out), nr. 53487/99, 1 martie 2005). Având în vedere toate considerațiile de mai sus, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenție și în protocolele sale nu impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 În consecință, aceaceasta ar trebui să fie eliminată din listă. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în această listă; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din convenție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 12 iulie 2018. Hasan Bakırcı Paul Lemmens Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

DECISION

Application no. 51107/12

Valeriu BUZU

against the Republic of Moldova

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 19

June 2018 as a Committee composed of:

Paul Lemmens,

President,

Valeriu Grițco,

Stéphanie Mourou-Vikström,

judges,

and Hasan Bakırcı,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 7 August 2012,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 23 April 2018 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Mr Valeriu Buzu, is a Moldovan national, who lives in Chișinău. He was represented before the Court by Mr A Bot, a lawyer practising in Chișinău.

The Moldovan Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr O. Rotari.

The application concerns the applicant’s detention for one night as a result of his peaceful protest. The applicant was charged with insulting the police but was subsequently acquitted by the courts which found the charges unfounded. After acquittal the applicant initiated civil proceedings against the State before the domestic courts claiming compensation in the amount of some 914 euros (EUR) for the breach of his rights guaranteed by Articles

5 and 11 of the Convention. The Supreme Court of Justice found that the applicant’s rights had been breached and awarded him the equivalent of some EUR 444. The applicant complained that the amount was not sufficient for him to lose his victim status under Articles 5 and 11 of the Convention.

The application had been communicated to the Government

.

THE LAW

The applicant complained about his unlawful detention in custody for one night. He also complained about a breach of his right to freedom of assembly. He relied on Articles 5 § 1 and 11 of the Convention.

After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 23 April 2018 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article

37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“The Government of the Republic of Moldova acknowledge [...] that there has been a violation of the applicant’s rights under Article 5 §§ 1 and 5 and Article 11 of the Convention since the compensation for non-pecuniary damage awarded by the national courts has not enabled the applicant to lose his victim status. [...] the Government propose to pay [...], EUR 470 (four hundred and seventy euros) to cover any and all pecuniary and non-pecuniary damage, as well as costs and expenses, plus any tax that may be chargeable to the applicant.

[...] the above amount will be converted into Moldovan Lei at the rate applicable on the date of payment and free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the Convention. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case and of any other claims that may appear from the circumstances of the present case [...].

In conclusion, the Government invite the Court to strike the application out of its list, according to the provisions of Article 37§ 1 (c) of the Convention.”

By a letter of 28 May 2018, the applicant indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration on the ground that the amount proposed by the Government was too small. Without pointing to any relevant case-law of the Court, the applicant indicated that he wanted EUR 12,000 for non-pecuniary damage.

The Court reiterates that Article

37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37

§

1

(c) of the Convention enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article

37

§

1

(c) of the Convention on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court has examined the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v. Turkey

(preliminary objections) [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; see also

WAZA Sp. z o.o. v.

Poland

(dec.), no. 11602/02, 26

June

2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.), no. 28953/03, 18

September

2007).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s unilateral declaration of 23 April 2018 and to the amount of compensation proposed by the Government which together with the amount already granted by the domestic courts would amount to the sum requested by the applicant before the domestic courts (see above), the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article

37

Tahsin Acar

, cited above, and

Meriakri v. Moldova

((striking out), no.

53487/99, 1

March

2005)).

In the light of all the above considerations, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

Accordingly it should be struck out of the list.

For these reasons, the Court, unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Done in English and notified in writing on 12 July 2018.

Hasan Bakırcı

Paul Lemmens

Deputy Registrar

President