CtEDO 03.07.2018 Auto

ÖZEN c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
03.07.2018
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
ÖZEN c. TURQUIE (CtEDO, 2018)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 15076/08 Öykü ÖZEN și Mehmet Özen împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 3 iulie 2018 într-un comitet format din Ledi Bianku, președinte, Nebojša Vučinić, Jon Fridrik Kjølbro, judecători, și Hasan Bak Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de către reclamanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ recurentele, dl Öykü Özen și dl Mehmet Özen, sunt resortisanți turci născuți în 1972 și, respectiv, 1979 și deținuți în Bursa. Ei au fost reprezentați în fața Curții de către domnul N. Bener, avocat în același oraș. Guvernul turc a fost reprezentat de agentul său. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Ca urmare a plângerilor depuse de persoane care au fost victime ale exploatării sexuale, poliția a început o anchetă privind o rețea de prostituție ale cărei solicitanți au fost suspectați de a fi lideri. La 31 august 2007, în cadrul acestei anchete, judecătorul a luat, în temeiul articolului 153 alineatul (2) din Codul de procedură penală, în temeiul articolului 153 alineatul (2) din Codul de procedură penală la 5 instanță judecătorească din Bursa. Această decizie a fost justificată de necesitatea de a conserva informațiile referitoare la viața privată a persoanelor care nu sunt vizate de anchetă, obținute cu această ocazie. La 2 septembrie 2007, recurentele au fost arestate la Bursa, interogate de poliție cu privire la dovezile obținute în timpul perchezițiilor efectuate la domiciliul lor și la sediul asociației care servea drept acoperire pentru activitățile lor ilegale, cei interesați nu au vrut să depună mărturie. În conformitate cu cele de la 4 septembrie 2009 de către procurorul general al Republicii, reclamanții au fost chestionați cu privire la declarațiile reclamanților și ale victimelor care le pun sub semnul întrebării, precum și cu privire la probele materiale confiscate. Judecătorul din Bursa, împreună cu alți zece suspecți, a confirmat declarațiile făcute în fața procurorului republicii. La sfârșitul audierii lor, judecătorul a dispus plasarea în detenție provizorie a celor interesați. La 1 octombrie 2007, la 7 octombrie 2007, Tribunalul de Primă Instană a respins opoziia formulată de solicitani împotriva deciziei de restricie de acces la dosarul de anchetă. La 22 octombrie 2007, solicitanii au fost acuzai. Le-a fost reproșat că sunt liderii unei organizații criminale, și anume o rețea de prostituție, și în acest sens, că au încurajat și au fost implicați, că au pus la dispoziție spații și că au forțat prostituția abuzând de vulnerabilitatea victimelor și folosind violența. La 20 noiembrie 2009, instanța de judecată a decis eliberarea reclamanților. La sfârșitul procesului lor, la 21 aprilie 2010, Curtea i-a recunoscut pe reclamanții vinovați de faptele care le-au fost reproșate și i-a condamnat la închisoare. Condamnarea lor a fost confirmată de Curtea de Casație la 2 mai 2014. Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, reclamanții se plâng că nu au putut contesta în mod eficient detenția lor din cauza restricției de acces la dosarul de investigație. Curtea consideră că este oportun să se examineze acest aspect din perspectiva articolului 4 din Convenție. Guvernul susține că reclamanții au fost informați cu privire la acuzațiile aduse împotriva lor și că au fost în măsură să ia cunoștință de declarațiile reclamanților și ale victimelor, precum și de dovezile materiale conținute în timpul perchezițiilor. Prin urmare, consideră că reclamanții au avut cunoștințe suficiente cu privire la conținutul probelor care au stat la baza detenției lor și adaugă că restricția în cauză nu a durat mai mult de o lună și jumătate. Curtea reamintește că o procedură desfășurată în temeiul articolului 5 alineatul (4) din Convenție în fața instanței sesizate cu o acțiune împotriva unei detenții trebuie să fie contradictorie și să garanteze egalitatea de arme între părți, și anume procurorul și persoana deținută. Legalitatea armelor nu este asigurată în cazul în care avocatului îi este refuzat accesul la documentele dosarului care sunt esențiale pentru o contestare eficientă a legalității detenției clientului său (a se vedea, printre altele, Mooren c. Germania [GC], n 11364/03, ê 124, 9 iulie 2009). Curtea ia notă mai întâi de faptul că reclamanții se plâng în general de decizia de restricționare a accesului la dosar și de dreptul la apărare al acestora. În cazul de față, Comisia observă că decizia de plasare în detenție provizorie a reclamanților s-a bazat în principal pe declarațiile incriminatoare ale reclamanților și ale victimelor, precum și pe dovezile materiale obținute în timpul perchezițiilor. În această privință, Comisia observă că părțile interesate au fost intervievate în timpul arestării lor cu privire la acuzațiile aduse împotriva lor și la dovezile în cauză și au fost asistate de avocatul lor cu această ocazie. Prin urmare, chiar dacă nu au beneficiat de un drept nelimitat de acces la elemente de probă, reclamanții au avut cunoștințe suficiente cu privire la conținutul elementelor de probă pe care se bazau în esență suspiciunile împotriva acestora și au servit drept bază pentru plasarea lor în detenție. Astfel, aceștia au avut posibilitatea de a contesta în mod satisfăcător motivele prezentate pentru a justifica reținerea lor provizorie (a se vedea în acest sens, printre altele, Ceviz c. Turcia, nr. 8140/08, § 41-44, 17 iulie 2012 și Hebat Aslan și Firas Aslan c. Turcia, nr. 15048/09, § 66, 28 octombrie 2014). În ceea ce privește transcrierile interceptărilor telefonice, din dosar nu reiese că plasarea în detenție provizorie a reclamanților se bazează pe aceste transcrieri. În orice caz, reclamanții au avut o cunoaștere suficientă a conținutului principalelor elemente de probă care au stat la baza plasării lor în detenție și care, prin urmare, aveau o importanță esențială în contestarea legalității deținerii lor, lipsa accesului la transcrierile în cauză, care este mai mult pentru o perioadă scurtă de aproximativ o lună și jumătate, nu a împiedicat părțile interesate să conteste în mod eficient deținerea lor. Prin urmare, rezultă că cererea este în mod clar greșit întemeiată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § (a) și cu art. 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 6 septembrie 2018. Hasan Bak

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2008-06-10
0,94
AFFAIRE ÖMER KÖSEOĞLU c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE ÖMER KÖSEOĞLU c. TURQUIE (Requête n o 36594/04) ARRÊT STRASBOURG 10 juin 2008 DÉFINITIF 10/09/2008 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Ömer Köseoğlu c. Turquie, La Cour européenne des droits de
CtEDO 2012-10-09
0,94
AFFAIRE BEȘİRE ÖZER ET AUTRES c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE BEŞİRE ÖZER ET AUTRES c. TURQUIE (Requête n o 34456/08) ARRÊT STRASBOURG 9 octobre 2012 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Beşire Özer et autres c. Turquie, La Cour européenn
CtEDO 2019-11-26
0,94
ÖZKAN c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 15869/09 Ahmet Tuncay ÖZKAN contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 26 novembre 2019 en un comité composé de : Julia Laffranque, présidente, Ivana Jeli
CtEDO 2022-10-20
0,94
ÖZEN c. TÜRKİYE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 23583/19 Mehmet Nuri ÖZEN contre la Türkiye La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 20 octobre 2022 en un comité composé de : Jovan Ilievski, president, Gilberto Felici,
CtEDO 2009-07-28
0,94
AFFAIRE İZZET ÖZCAN c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE İZZET ÖZCAN c. TURQUIE (Requête n o 10324/05) ARRÊT STRASBOURG 28 juillet 2009 DÉFINITIF 28/10/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire İzzet Özcan c. Turquie, La Cour européenne des droits de
Sursă