CASE OF DÜNDAR AND AYDINKAYA v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 10 - Freedom of expression-{general} (Article 10-1 - Freedom of expression)
CASE OF DÜNDAR AND AYDINKAYA v. TURKEY (CtEDO, 2018)
Reclamanții, dl İrfan Dündar și dl Fırat Aydınkaya, s-au născut în 1972 și, respectiv, 1979 și trăiesc la Istanbul. În momentul material, reclamanții erau reprezentanții legali ai lui Abdullah Öcalan, liderul PKK, o organizație armată ilegală. La 29 și 30 aprilie 2004, ziarul Ülkede Özgür Gündem a publicat două interviuri cu reclamanții. Interviurile au conținut declarațiile reclamanților după întâlniri cu clientul lor, Abdullah Öcalan, în închisoare. Primul interviu a fost inclus în două articole din ediţia din 29 aprilie 2004 intitulată „Locatorii transmit avizele lui Abdullah Öcalan cu privire la evoluţiile din cadrul KONGRA-GEL” şi „Dulgerea schimbării”. Al doilea interviu publicat la 30 aprilie 2004 a fost intitulat „Abdullah Öcalan este o oportunitate pentru Turcia” și „Abdullah Öcalan avizele sunt importante pentru o pace durabilă”. În interviurile lor publicate la 29 aprilie 2004 în cele două articole citate mai sus, reclamanții au comentat următoarele aspecte: dificultățile pe care le-au întâlnit în a ajunge la insula Ignalı , în care Abdullah Öcalan a fost reținut, nevoia lor de a avea o întâlnire cu clientul lor înainte de audiere care urmează să se desfășoare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului la 9 iunie 2004, starea de sănătate a clientului lor , presupusele vești false publicate în unele ziare cu privire la reuniunile reclamanților cu clientul lor, opiniile clienților cu privire la starea actuală de politică din Turcia, în special opinia sa că democratii din Turcia ar trebui să formeze o coaliție cu privire la stabilirea păcii sociale și la posibilitatea accesului Turciei în Uniunea Europeană, Abdullah Öcalan ar putea fi mai democratic, opiniile sale cu privire la conflictele pro-Kurdish politice, și în special că persoanele sale ar încerca să își să dezească să dezgazezezezezezezezezezezezezezezezezea să de apără să nea. În interviul publicat în ziua următoare, 30 aprilie 2004, reclamanții au formulat declarații cu privire la următoarele aspecte: critica lui Abdullah Öcalan în privința eșecului grupurilor politice pro-Kurdish în timpul alegerilor municipale care s-au desfășurat la 28 martie 2004, punctul de vedere al lui Abdullah Öcalan și avocaților săi că „mișcarea curdă” nu a luat în considerare opiniile și proiectele lui Abdullah Öcalan, investigațiile penale și disciplinare și procedura penală instituită împotriva reclamanților pentru divulgarea opiniilor clientului lor, critica lui Abdullah Öcalan în privința „organizărilor kurdish”, problemele dintre Abdullah Öcalan și liderii „mișcării kurdish”, rolul reclamanților, atât ca reprezentanți juridici și politici ai lui Abdullah Öcalan și reuniunile lor cu persoanele apropiate de statul Turciei, precum și reprezentanul statelor străine în numele clientului lor, precum și opianul că opiniile lui Abdul Öcallah Öcalan a oferit o oportunitate lui Abdul Öcalan pentru soluționarea pentru soluționarea să rezolve în privie în modul său cu un statul Kur și o astfel. La 30 aprilie 2004, procurorul de la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a depus un proiect de pronunțare în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Legea privind prevenirea terorismului (Legea nr. 3713), acuzarea reclamanților de difuzare a propagandei în favoarea PKK/KongRA-GEL din cauza interviului publicat la 29 aprilie 2004. În acuzare, reclamanții au fost acuzați de a acționa pe instrucțiunile Öcalan și de a transmite mesaje de la el cu privire la strategia PKK. După aceea, a fost lansată o procedură penală împotriva reclamanților în faţa Curții din Istanbul Assize. 10. La 7 mai 2004, procurorul public din Istanbul a depus un al doilea proiect de lege de acuzare împotriva reclamanților, acuzându-i din nou cu propagande în favoarea PKK în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Legea nr. 3713 din cauza interviului publicat în ediţia din 30 aprilie 2004 a ziarului. 11. La 24 august 2004, Curtea din Istanbul a hotărât să se alăture celor două seturi de proceduri penale împotriva reclamanților din cauza asemănărilor factuale și juridice dintre acestea. 12. În cursul procedurii, reclamanții au susținut că au făcut declarațiile în vederea furnizării de informații presei, deoarece cazul împotriva Abdullah Öcalan a atras interesul mass-media, dar că au fost citate greşit într-o anumită măsură în ziar. Ei au subliniat faptul că nu au acționat cu intenția de a disemina propaganda în favoarea unei organizații ilegale. 13. La 18 februarie 2010, Curtea din Istanbul a condamnat reclamanții de difuzare a propagandei în favoarea PKK/KONGRAGEL în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Legea nr. 3713. Acesta le-a condamnat la zece luni de închisoare, dar a decis să suspende declararea condamnărilor lor, cu condiția ca acestea să nu comită o altă infracțiune intenționată pentru o perioadă de cinci ani, în conformitate cu art. 231 din Codul de Procedură Penală. 14. În hotărârea sa, instanța de la Istanbul a susținut că reclamanții au depășit limitele relației avocat-client și au formulat declarații într-un mod care a indus și promovat adoptarea, diseminarea și dezvoltarea avizelor lui Abdullah Öcalan în societate. Curtea de primă instanță a considerat că, având în vedere rolul reclamanților, cititorii pe care i-au vizat, scopul publicării și modul în care interviurile reclamanților lor au fost percepute de către cititor, interviurile nu au putut fi considerate protejate de dreptul la libertate de exprimare sau de privilegiul relației avocat-client. Curtea a mai considerat că dreptul la libertatea de exprimare are sarcini și responsabilități și ar putea fi restricționat în scopul de a proteja securitatea națională și integritatea teritorială într-o societate democratică. Curtea din Istanbul Assize a concluzionat că interviurile raportate au avut ca scop diseminarea propagandei în favoarea PKK/KONGRA-GEL și au constatat că reclamanții sunt vinovați. 15. La 20 septembrie 2010, obiecția reclamanților față de hotărârea instanței de asemănare a fost respinsă de aceeași instanță.