CASE OF DÜNDAR AND AYDINKAYA v. TURKEY

Reclamanții, dl İrfan Dündar și dl Fırat Aydınkaya, s-au născut în 1972 și, respectiv, 1979 și trăiesc la Istanbul. În momentul material, reclamanții erau reprezentanții legali ai lui Abdullah Öcalan, liderul PKK, o organizație armată ilegală. La 29 și 30 aprilie 2004, ziarul Ülkede Özgür Gündem a publicat două interviuri cu reclamanții. Interviurile au conținut declarațiile reclamanților după întâlniri cu clientul lor, Abdullah Öcalan, în închisoare. Primul interviu a fost inclus în două articole din ediţia din 29 aprilie 2004 intitulată „Locatorii transmit avizele lui Abdullah Öcalan cu privire la evoluţiile din cadrul KONGRA-GEL” şi „Dulgerea schimbării”. Al doilea interviu publicat la 30 aprilie 2004 a fost intitulat „Abdullah Öcalan este o oportunitate pentru Turcia” și „Abdullah Öcalan avizele sunt importante pentru o pace durabilă”.

În interviurile lor publicate la 29 aprilie 2004 în cele două articole citate mai sus, reclamanții au comentat următoarele aspecte: dificultățile pe care le-au întâlnit în a ajunge la insula Ignalı , în care Abdullah Öcalan a fost reținut, nevoia lor de a avea o întâlnire cu clientul lor înainte de audiere care urmează să se desfășoare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului la 9 iunie 2004, starea de sănătate a clientului lor , presupusele vești false publicate în unele ziare cu privire la reuniunile reclamanților cu clientul lor, opiniile clienților cu privire la starea actuală de politică din Turcia, în special opinia sa că democratii din Turcia ar trebui să formeze o coaliție cu privire la stabilirea păcii sociale și la posibilitatea accesului Turciei în Uniunea Europeană, Abdullah Öcalan ar putea fi mai democratic, opiniile sale cu privire la conflictele pro-Kurdish politice, și în special că persoanele sale ar încerca să își să dezească să dezgazezezezezezezezezezezezezezezezezea să de apără să nea.

În interviul publicat în ziua următoare, 30 aprilie 2004, reclamanții au formulat declarații cu privire la următoarele aspecte: critica lui Abdullah Öcalan în privința eșecului grupurilor politice pro-Kurdish în timpul alegerilor municipale care s-au desfășurat la 28 martie 2004, punctul de vedere al lui Abdullah Öcalan și avocaților săi că „mișcarea curdă” nu a luat în considerare opiniile și proiectele lui Abdullah Öcalan, investigațiile penale și disciplinare și procedura penală instituită împotriva reclamanților pentru divulgarea opiniilor clientului lor, critica lui Abdullah Öcalan în privința „organizărilor kurdish”, problemele dintre Abdullah Öcalan și liderii „mișcării kurdish”, rolul reclamanților, atât ca reprezentanți juridici și politici ai lui Abdullah Öcalan și reuniunile lor cu persoanele apropiate de statul Turciei, precum și reprezentanul statelor străine în numele clientului lor, precum și opianul că opiniile lui Abdul Öcallah Öcalan a oferit o oportunitate lui Abdul Öcalan pentru soluționarea pentru soluționarea să rezolve în privie în modul său cu un statul Kur și o astfel.

La 30 aprilie 2004, procurorul de la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a depus un proiect de pronunțare în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Legea privind prevenirea terorismului (Legea nr. 3713), acuzarea reclamanților de difuzare a propagandei în favoarea PKK/KongRA-GEL din cauza interviului publicat la 29 aprilie 2004. În acuzare, reclamanții au fost acuzați de a acționa pe instrucțiunile Öcalan și de a transmite mesaje de la el cu privire la strategia PKK. După aceea, a fost lansată o procedură penală împotriva reclamanților în faţa Curții din Istanbul Assize. 10. La 7 mai 2004, procurorul public din Istanbul a depus un al doilea proiect de lege de acuzare împotriva reclamanților, acuzându-i din nou cu propagande în favoarea PKK în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Legea nr. 3713 din cauza interviului publicat în ediţia din 30 aprilie 2004 a ziarului.

11. La 24 august 2004, Curtea din Istanbul a hotărât să se alăture celor două seturi de proceduri penale împotriva reclamanților din cauza asemănărilor factuale și juridice dintre acestea. 12. În cursul procedurii, reclamanții au susținut că au făcut declarațiile în vederea furnizării de informații presei, deoarece cazul împotriva Abdullah Öcalan a atras interesul mass-media, dar că au fost citate greşit într-o anumită măsură în ziar. Ei au subliniat faptul că nu au acționat cu intenția de a disemina propaganda în favoarea unei organizații ilegale.

13. La 18 februarie 2010, Curtea din Istanbul a condamnat reclamanții de difuzare a propagandei în favoarea PKK/KONGRAGEL în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Legea nr. 3713. Acesta le-a condamnat la zece luni de închisoare, dar a decis să suspende declararea condamnărilor lor, cu condiția ca acestea să nu comită o altă infracțiune intenționată pentru o perioadă de cinci ani, în conformitate cu art. 231 din Codul de Procedură Penală. 14. În hotărârea sa, instanța de la Istanbul a susținut că reclamanții au depășit limitele relației avocat-client și au formulat declarații într-un mod care a indus și promovat adoptarea, diseminarea și dezvoltarea avizelor lui Abdullah Öcalan în societate.

Curtea de primă instanță a considerat că, având în vedere rolul reclamanților, cititorii pe care i-au vizat, scopul publicării și modul în care interviurile reclamanților lor au fost percepute de către cititor, interviurile nu au putut fi considerate protejate de dreptul la libertate de exprimare sau de privilegiul relației avocat-client. Curtea a mai considerat că dreptul la libertatea de exprimare are sarcini și responsabilități și ar putea fi restricționat în scopul de a proteja securitatea națională și integritatea teritorială într-o societate democratică. Curtea din Istanbul Assize a concluzionat că interviurile raportate au avut ca scop diseminarea propagandei în favoarea PKK/KONGRA-GEL și au constatat că reclamanții sunt vinovați.

15. La 20 septembrie 2010, obiecția reclamanților față de hotărârea instanței de asemănare a fost respinsă de aceeași instanță.

5. The applicants, Mr İrfan Dündar and Mr Fırat Aydınkaya, were born in 1972 and 1979 respectively and live in Istanbul. At the material time, the applicants were the legal representatives of Abdullah Öcalan, the leader of the PKK, an illegal armed organisation. 6. On 29 and 30 April 2004 the newspaper Ülkede Özgür Gündem published two interviews with the applicants. The interviews contained the applicants’ statements following meetings with their client, Abdullah Öcalan, in prison. The first interview was included in two articles in the issue of 29 April 2004 entitled “Lawyers convey Abdullah Öcalan’s opinions concerning developments within the KONGRA-GEL” and “The pain of change”. The second interview published on 30 April 2004 was entitled “Abdullah Öcalan is an opportunity for Turkey” and “Abdullah Öcalan’s opinions are important for an enduring peace”.

7. In their interviews published on 29 April 2004 in the two articles cited above, the applicants commented on the following issues: the difficulties they encountered in getting to İmralı island, where Abdullah Öcalan was detained, their need to have a meeting with their client prior to the hearing to be held before the European Court of Human Rights on 9 June 2004, their client’s state of health , the alleged fake news published in some newspapers regarding the applicants’ meetings with their client, their client’s opinions regarding the current state of politics in Turkey, in particular his view that democrats in Turkey should form a coalition with a view to establishing social peace and enabling Turkey’s access in European Union, Abdullah Öcalan’s views on the conflicts occurring within the KONGRAGEL, and in particular, his views that democratisation of the “Kurdish organisations” would allow the State of Turkey to be more democratic, his opinions on the pro-Kurdish legal political parties, and his view that individuals should liberate themselves before trying to liberate others.

8. In the interview published the following day, 30 April 2004, the applicants made statements on the following issues: Abdullah Öcalan’s criticism of the failure of the pro-Kurdish political groups during the municipal elections held on 28 March 2004, the view of Abdullah Öcalan and his lawyers that “the Kurdish movement” had failed to take into account Abdullah Öcalan’s opinions and projects, the criminal and disciplinary investigations and the criminal proceedings instituted against the applicants for disseminating their client’s views, Abdullah Öcalan’s criticism of “Kurdish organisations”, problems between Abdullah Öcalan and the leaders of the “Kurdish movement”, the applicants’ role both as legal and political representatives of Abdullah Öcalan and their meetings with individuals close to the State of Turkey as well as representatives of foreign States on behalf of their client, and the applicants’ view that Abdullah Öcalan’s opinions offered an opportunity for resolving the Kurdish issue in a democratic/political manner and that his opinions had transformed the State of Turkey.

9. On 30 April 2004 the public prosecutor at the now defunct Istanbul State Security Court filed a bill of indictment under section 7(2) of the Prevention of Terrorism Act (Law no. 3713), charging the applicants with disseminating propaganda in favour of the PKK/KONGRA-GEL on account of the interview published on 29 April 2004. In the indictment, the applicants were accused of acting on Öcalan’s instructions and conveying messages from him about the PKK’s strategy. Subsequently, criminal proceedings were launched against the applicants before the Istanbul Assize Court. 10. On 7 May 2004 the Istanbul public prosecutor filed a second bill of indictment against the applicants, again charging them with disseminating propaganda in favour of the PKK under section 7(2) of Law no. 3713 on account of the interview published in the 30 April 2004 issue of the newspaper.

11. On 24 August 2004 the Istanbul Assize Court decided to join the two sets of criminal proceedings against the applicants owing to the factual and legal similarities between them. 12. During the proceedings the applicants maintained that they had made the statements with a view to providing information to the press, since the case against Abdullah Öcalan had attracted media interest, but that they had been misquoted to a certain extent in the newspaper. They stressed that they had not acted with the intention of disseminating propaganda in favour of any illegal organisation.

13. On 18 February 2010 the Istanbul Assize Court convicted the applicants of disseminating propaganda in favour of the PKK/KONGRAGEL under section 7(2) of Law no. 3713. It sentenced them to ten months’ imprisonment each, but decided to suspend pronouncement of their convictions on condition that they did not commit another intentional offence for a period of five years, in accordance with Article 231 of the Code of Criminal Procedure. 14. In its judgment, the Istanbul court held that the applicants had overstepped the limits of the lawyer-client relationship and made statements in a manner that induced and promoted the adoption, dissemination and enrootment of Abdullah Öcalan’s opinions in society.

The first-instance court considered that in the light of the applicants’ role, the readers they targeted, the aim of the publication, and the manner in which their applicants’ interviews were perceived by the readership, the interviews could not be deemed to be protected by the right to freedom of expression or the privilege of the lawyer-client relationship. The court further considered that the right to freedom of expression carried with it duties and responsibilities and could be restricted for the purpose of protecting national security and territorial integrity in a democratic society. The Istanbul Assize Court concluded that the reported interviews were aimed at disseminating propaganda in favour of the PKK/KONGRA-GEL and found the applicants guilty.

15. On 20 September 2010 the applicants’ objection to the assize court’s judgment was dismissed by the same court.