MAKAZHI v. RUSSIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
MAKAZHI v. RUSSIA (CtEDO, 2018)
Decizia nr. 39109/07 Magomed Ibragimovich MAKAZHI împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 4 septembrie 2018 în calitate de comitet compus din: Branko Lubarda, președinte, Pere Pastor Vilanova, Georgios A. Serghides, judecători și Stephen Phillips, grefierul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 7 iulie 2007, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Magomed Ibragimovich Makazhi, este un național rus, care s-a născut în 1936 și trăiește în Makhachkala. Guvernul rus („ Guvernul”) a fost reprezentat inițial de dl G. Matyushkin, Reprezentantul Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și apoi de succesorul său în acest birou, dl M. Galperin. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Noiembrie 2003 Curtea de district Kirovskiy din Makhachkala a ordonat recalcularea pensiei de vârstă a reclamantului aplicand coeficientul de 0,75 pentru indexarea pensiei și aplicarea dobânzii bancare, pentru perioada 1 ianuarie 2002. Hotărârea a devenit finală zece zile mai târziu. Iulie 2004 aceeași instanță a exclus o trimitere la aplicarea dobânzii bancare la pensia reclamantului din partea operativă a hotărârii din 24 noiembrie 2003. Guvernul a susținut că la 2 August 2004 procedurile de executare au fost încheiate din cauza executării pe depline a laudăi judiciare, care au prezentat o copie a hotărârii judecătorilor de a întrerupe procedura de executare în ceea ce privește hotărârea din 24 noiembrie 2003. Între timp, la un moment dat, au fost introduse proceduri penale împotriva reclamantului pentru furnizarea deliberată a informațiilor false autorităților pensionare. La 20 iulie 2005, Curtea de district Kirovskiy din Makhachkala a constatat că reclamantul a furnizat în mod deliberat informații false autorităților pensiilor cu privire la ocuparea sa în 1949 1954 și, în consecință, au primit 5.596 ruble ruse de supliment la pensia sa pentru perioada din aprilie 2001-Februarie 2005. Curtea a întrerupt procedura împotriva reclamantului, deoarece și-a recunoscut vinovăția și i-a rambursat sumele plătite în plus autorităților. La un moment dat, se pare că în 2006 sau 2007, autoritățile de pensii au solicitat aceleași instanțe cu o cerere de redeschidere a procedurii reexaminează cazul care s-a încheiat cu hotărârea din 23 noiembrie 2003, datorită circumstanțelor nou descoperite. Autoritatea de pensii a afirmat că reclamantul a prezentat informații false pentru justificarea cererilor de pensie. Iunie 2007 instanța de primă instanță a refuzat cererea astfel cum a fost depusă în timp util și a constatat că autoritatea pensiilor a devenit conștientă de circumstanțele relevante începând din august-septembrie 2004 și, în plus, documentele relevante au fost incluse în dosarul pensiilor reclamantului în 2005. Se pare că decizia nu a fost apelată și a devenit definitivă. În 2010, reclamantul a solicitat o compensare pentru executarea întârziată în temeiul Legii de compensare. La 9 iunie 2010, un judecător al Curții Supreme a Republicii Dagestanului a refuzat să accepte cererea de examinare, astfel cum a fost depusă cu o instanță greșită, fără a fi susținută cu documentele necesare. În special, judecătorul a observat că hotărârea din 24 de judecată. Noiembrie 2003 a fost pusă în aplicare în august 2004. Se pare că reclamantul nu a făcut apel. COMPLAINTĂ La 7 iulie 2007, reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 6 și 13 din Convenția și la art. 1 din Protocolul nr. 1 cu privire la neexecutarea hotărârii din 24 noiembrie 2003 în favoarea sa și despre ilegalitatea deciziei din 20 iulie 2004. 6 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1 că hotărârea din 24 Noiembrie 2003 a rămas neexecut, deoarece dobânzile bancare nu au fost aplicate pensiei sale pentru perioada de referință. Guvernul a susținut, în legătură cu decizia de a întrerupe procedura, că hotărârea a fost executată în întregime în august 2004, și a subliniat că reclamantul a furnizat informații false autorităților de pensii. În opinia Curții, nu există nimic în cazul în care să sugereze că rezultatul procedurii penale privind furnizarea de informații false a avut orice influență asupra conținutului sau forța obligatorie a hotărârii din 24 De fapt, această hotărâre nu a fost niciodată anulată sau modificată din cauza concluziilor instanțelor în cadrul procedurii penale de mai sus – din contră, cererea autorității pensiilor în acest sens a fost respinsă la 28 În aceste circumstanțe, Curtea respinge argumentele Guvernului în această parte că nu au nicio relevanță pentru reclamația de neexecuție a reclamantului examinată. Pe de altă parte, Curtea reiterează abordarea sa constantă că, în ceea ce privește determinarea dacă hotărârea a fost sau nu executată, Curtea ar trebui, în principiu, să se bazeze pe concluziile formulate de instanțele interne, întrucât rolul său în această chestiune este, în esență, subsidiar la cel al autorităților interne, care sunt mai bine plasate și echipate pentru a evalua modul specific în care executarea ar trebui efectuată și conformitatea debitorului cu modalitățile de executare (a se vedea Gerasimov și alții c. Rusia , nr. 29920/05 și alte 10 § 173, 1 iulie 2014; Belkin și alții c. Rusia (dec.), nr. 14330/07, 5 februarie 2009; și Elinna Shevchenko c. Rusia (dec.), nr. 1250/05, 14 octombrie 2010). Curtea observă că reclamantul nu a interzis niciun proces în fața instanțelor interne cu privire la modalitatea de executare a hotărârii din 24 octombrie 2010. Noiembrie 2003, astfel cum a fost modificată prin decizia din 20 iulie 2004. În special, nu se contestă că nu a contestat decizia de a întrerupe procedura de executare. În aceste circumstanțe, Curtea acordă credință observațiilor guvernamentale și acceptă faptul că hotărârea din 24 noiembrie 2003, astfel cum a fost modificată la 20 iulie 2004, a fost pe deplin pusă în aplicare la 2 august 2004. Curtea constată la început că hotărârea a fost executată în mai puțin de nouă luni, rezonabilă în conformitate cu jurisprudența Curții (a se vedea Belkin și alții, citată mai sus). În orice caz, Curtea reiterează că, în cazurile de neexecuție, șase luni de la data executării hotărârii (a se vedea Gorokhov și Rusyayev c. Rusia , nr. 38305/02, § 27, 17 Martie 2005). Cu toate acestea, reclamantul și-a depus plângerea de neexecuție numai în 2007, care se află la mai mult de șase luni de la data executării măsurilor, în urma că această parte a unei cereri a fost introdusă din timp și trebuie respinsă în conformitate cu articolele 1 și 4 din convenție. Curtea constată, de asemenea, că reclamantul se plânge, în esență, cu privire la rezultatul procedurii din 20 iulie 2004 prin care formularea inițială a hotărârii din 23 noiembrie 2004 în favoarea sa a fost modificată pentru a exclude o trimitere la dobânzile bancare. Se pare că nu a contestat decizia din 20 de ani. Iulie 2004 privind recursul, și a devenit ultima zece zile mai târziu, care este de peste șase luni înainte de introducerea cererii sale la Curte. Rezultă că această parte a unei cereri a fost introdusă din timp și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 1 și 4 din Convenție. În cele din urmă, în ceea ce privește art. 13 este îngrijorat, Curtea a constatat mai sus că plângerea de neexecuție nu a dat naștere la o cerere argumentată de încălcarea dreptului unei convenții. În consecință, art. 13 din convenție nu se aplică. În consecință, această parte a cererii este incompatibilă ratione materiae și trebuie respinsă în conformitate cu articolul §§ § litera (a) și 4 din convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. A făcut-o în limba engleză și a notificat în scris la 27 septembrie 2018. Stephen Phillips Branko Lubarda Președintele grefierului