Makazhi împotriva Rusiei

Decizia nr. 39109/07 Magomed Ibragimovich MAKAZHI împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 4 septembrie 2018 în calitate de comitet compus din: Branko Lubarda, președinte, Pere Pastor Vilanova, Georgios A. Serghides, judecători și Stephen Phillips, grefierul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 7 iulie 2007, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Magomed Ibragimovich Makazhi, este un național rus, care s-a născut în 1936 și trăiește în Makhachkala. Guvernul rus („ Guvernul”) a fost reprezentat inițial de dl G. Matyushkin, Reprezentantul Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și apoi de succesorul său în acest birou, dl M. Galperin.

Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Noiembrie 2003 Curtea de district Kirovskiy din Makhachkala a ordonat recalcularea pensiei de vârstă a reclamantului aplicand coeficientul de 0,75 pentru indexarea pensiei și aplicarea dobânzii bancare, pentru perioada 1 ianuarie 2002. Hotărârea a devenit finală zece zile mai târziu. Iulie 2004 aceeași instanță a exclus o trimitere la aplicarea dobânzii bancare la pensia reclamantului din partea operativă a hotărârii din 24 noiembrie 2003. Guvernul a susținut că la 2 August 2004 procedurile de executare au fost încheiate din cauza executării pe depline a laudăi judiciare, care au prezentat o copie a hotărârii judecătorilor de a întrerupe procedura de executare în ceea ce privește hotărârea din 24 noiembrie 2003. Între timp, la un moment dat, au fost introduse proceduri penale împotriva reclamantului pentru furnizarea deliberată a informațiilor false autorităților pensionare.

La 20 iulie 2005, Curtea de district Kirovskiy din Makhachkala a constatat că reclamantul a furnizat în mod deliberat informații false autorităților pensiilor cu privire la ocuparea sa în 1949 1954 și, în consecință, au primit 5.596 ruble ruse de supliment la pensia sa pentru perioada din aprilie 2001-Februarie 2005. Curtea a întrerupt procedura împotriva reclamantului, deoarece și-a recunoscut vinovăția și i-a rambursat sumele plătite în plus autorităților. La un moment dat, se pare că în 2006 sau 2007, autoritățile de pensii au solicitat aceleași instanțe cu o cerere de redeschidere a procedurii reexaminează cazul care s-a încheiat cu hotărârea din 23 noiembrie 2003, datorită circumstanțelor nou descoperite.

Autoritatea de pensii a afirmat că reclamantul a prezentat informații false pentru justificarea cererilor de pensie. Iunie 2007 instanța de primă instanță a refuzat cererea astfel cum a fost depusă în timp util și a constatat că autoritatea pensiilor a devenit conștientă de circumstanțele relevante începând din august-septembrie 2004 și, în plus, documentele relevante au fost incluse în dosarul pensiilor reclamantului în 2005. Se pare că decizia nu a fost apelată și a devenit definitivă. În 2010, reclamantul a solicitat o compensare pentru executarea întârziată în temeiul Legii de compensare. La 9 iunie 2010, un judecător al Curții Supreme a Republicii Dagestanului a refuzat să accepte cererea de examinare, astfel cum a fost depusă cu o instanță greșită, fără a fi susținută cu documentele necesare.

În special, judecătorul a observat că hotărârea din 24 de judecată. Noiembrie 2003 a fost pusă în aplicare în august 2004. Se pare că reclamantul nu a făcut apel. COMPLAINTĂ La 7 iulie 2007, reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 6 și 13 din Convenția și la art. 1 din Protocolul nr. 1 cu privire la neexecutarea hotărârii din 24 noiembrie 2003 în favoarea sa și despre ilegalitatea deciziei din 20 iulie 2004. 6 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1 că hotărârea din 24 Noiembrie 2003 a rămas neexecut, deoarece dobânzile bancare nu au fost aplicate pensiei sale pentru perioada de referință. Guvernul a susținut, în legătură cu decizia de a întrerupe procedura, că hotărârea a fost executată în întregime în august 2004, și a subliniat că reclamantul a furnizat informații false autorităților de pensii.

În opinia Curții, nu există nimic în cazul în care să sugereze că rezultatul procedurii penale privind furnizarea de informații false a avut orice influență asupra conținutului sau forța obligatorie a hotărârii din 24 De fapt, această hotărâre nu a fost niciodată anulată sau modificată din cauza concluziilor instanțelor în cadrul procedurii penale de mai sus – din contră, cererea autorității pensiilor în acest sens a fost respinsă la 28 În aceste circumstanțe, Curtea respinge argumentele Guvernului în această parte că nu au nicio relevanță pentru reclamația de neexecuție a reclamantului examinată.

Pe de altă parte, Curtea reiterează abordarea sa constantă că, în ceea ce privește determinarea dacă hotărârea a fost sau nu executată, Curtea ar trebui, în principiu, să se bazeze pe concluziile formulate de instanțele interne, întrucât rolul său în această chestiune este, în esență, subsidiar la cel al autorităților interne, care sunt mai bine plasate și echipate pentru a evalua modul specific în care executarea ar trebui efectuată și conformitatea debitorului cu modalitățile de executare (a se vedea Gerasimov și alții c. Rusia , nr. 29920/05 și alte 10 § 173, 1 iulie 2014; Belkin și alții c. Rusia (dec.), nr. 14330/07, 5 februarie 2009; și Elinna Shevchenko c. Rusia (dec.), nr. 1250/05, 14 octombrie 2010). Curtea observă că reclamantul nu a interzis niciun proces în fața instanțelor interne cu privire la modalitatea de executare a hotărârii din 24 octombrie 2010. Noiembrie 2003, astfel cum a fost modificată prin decizia din 20 iulie 2004. În special, nu se contestă că nu a contestat decizia de a întrerupe procedura de executare.

În aceste circumstanțe, Curtea acordă credință observațiilor guvernamentale și acceptă faptul că hotărârea din 24 noiembrie 2003, astfel cum a fost modificată la 20 iulie 2004, a fost pe deplin pusă în aplicare la 2 august 2004. Curtea constată la început că hotărârea a fost executată în mai puțin de nouă luni, rezonabilă în conformitate cu jurisprudența Curții (a se vedea Belkin și alții, citată mai sus). În orice caz, Curtea reiterează că, în cazurile de neexecuție, șase luni de la data executării hotărârii (a se vedea Gorokhov și Rusyayev c. Rusia , nr. 38305/02, § 27, 17 Martie 2005). Cu toate acestea, reclamantul și-a depus plângerea de neexecuție numai în 2007, care se află la mai mult de șase luni de la data executării măsurilor, în urma că această parte a unei cereri a fost introdusă din timp și trebuie respinsă în conformitate cu articolele 1 și 4 din convenție.

Curtea constată, de asemenea, că reclamantul se plânge, în esență, cu privire la rezultatul procedurii din 20 iulie 2004 prin care formularea inițială a hotărârii din 23 noiembrie 2004 în favoarea sa a fost modificată pentru a exclude o trimitere la dobânzile bancare. Se pare că nu a contestat decizia din 20 de ani. Iulie 2004 privind recursul, și a devenit ultima zece zile mai târziu, care este de peste șase luni înainte de introducerea cererii sale la Curte. Rezultă că această parte a unei cereri a fost introdusă din timp și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 1 și 4 din Convenție. În cele din urmă, în ceea ce privește art. 13 este îngrijorat, Curtea a constatat mai sus că plângerea de neexecuție nu a dat naștere la o cerere argumentată de încălcarea dreptului unei convenții.

În consecință, art. 13 din convenție nu se aplică. În consecință, această parte a cererii este incompatibilă ratione materiae și trebuie respinsă în conformitate cu articolul §§ § litera (a) și 4 din convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. A făcut-o în limba engleză și a notificat în scris la 27 septembrie 2018. Stephen Phillips Branko Lubarda Președintele grefierului

THIRD SECTION

DECISION Application no. 39109/07 Magomed Ibragimovich MAKAZHI against Russia The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 4 September 2018 as a Committee composed of: Branko Lubarda, President, Pere Pastor Vilanova, Georgios A. Serghides, judges, and Stephen Phillips, Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 7 July 2007, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Magomed Ibragimovich Makazhi, is a Russian national, who was born in 1936 and lives in Makhachkala. The Russian Government (“the Government”) were represented initially by Mr G. Matyushkin, the Representative of the Russian Federation to the European Court of Human Rights, and then by his successor in that office, Mr M. Galperin.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 24 November 2003 the Kirovskiy District Court of Makhachkala ordered to recalculate the applicant’s old-age pension applying the coefficient of 0.75, to index-link the pension and apply the bank interest, for the period as of 1 January 2002. The judgment became final ten days later. On 20 July 2004 the same court excluded a reference to the application of the bank interest to the applicant’s pension from the operative part of the judgment of 24 November 2003. The Government submitted that on 2 August 2004 the enforcement proceedings were completed on account of the full enforcement of the judicial award.

They submitted a copy of the bailiffs’ service’s decision to discontinue the enforcement proceedings in respect of the judgment of 24 November 2003. In the meantime, at some point criminal proceedings were brought against the applicant for deliberate provision of false information to the pension authorities. On 20 July 2005 the Kirovskiy District Court of Makhachkala found that the applicant had deliberately provided false information to the pension authorities concerning his employment in 1949 ‑ 1954 and as a result had received 5,596 Russian roubles of supplement to his pension for the period between April 2001 and February 2005. The court discontinued the proceedings against the applicant as he had acknowledged his guilt and had reimbursed the amount overpaid to him to the authorities.

At some point, apparently in 2006 or 2007, the pension authorities applied to the same court with a request to reopen the proceedings re ‑ examine the case which ended up with the judgment of 23 November 2003, due to the newly-discovered circumstances. The pension authority claimed that the applicant had produced false information to justify his pension claims. On 28 June 2007 the first-instance court refused the request as lodged out of time. It found that the pension authority had become aware of the relevant circumstances as early as in August-September 2004 and, moreover, the relevant documents had been included in the applicant’s pension file in 2005. It appears that the decision was not appealed against and became final.

In 2010 the applicant claimed compensation for delayed enforcement under the Compensation Act. On 9 June 2010 a judge of the Supreme Court of the Republic of Dagestan refused to accept the application for examination as lodged with a wrong court, out of time and not supported with necessary documents. In particular, the judge observed that the judgment of 24 November 2003 had been enforced in August 2004. It appears that the applicant did not appeal. COMPLAINTS On 7 July 2007 the applicant complained under Articles 6 and 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 about the non-enforcement of the judgment of 24 November 2003 in his favour and about unlawfulness of the decision of 20 July 2004. THE LAW The applicant complained under Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 that the judgment of 24 November 2003 has remained unenforced, as the bank interest was not applied to his pension for the reference period.

The Government claimed, with reference to the decision to discontinue the proceedings, that the judgment had been enforced in full in August 2004, and pointed out that the applicant had provided false information to the pension authorities. In the Court’s view, there is nothing in the case file to suggest that the outcome of the criminal proceedings concerning the provision of false information had any bearing on the contents or the binding force of judgment of 24 November 2003, or on its subsequent enforcement. Indeed, that judgment has never been set aside or amended on account of the courts’ findings in the above criminal proceedings – on the contrary, the pension authority’s request to that effect was dismissed on 28 June 2007 as belated.

In these circumstances, the Court rejects the Government’s submissions in this part as having no relevance to the applicant’s non-enforcement complaint under examination. On the other hand, the Court reiterates its constant approach that that in determining whether or not the judgment was enforced, the Court should, in principle, rely on the findings made by the domestic courts, since its role in this matter is essentially subsidiary to that of the domestic authorities, who are better placed and equipped to assess the particular manner in which the enforcement should be carried out and the debtor’s compliance with the enforcement modalities (see Gerasimov and Others v. Russia , nos.

29920/05 and 10 others, § 173, 1 July 2014; Belkin and Others v. Russia (dec.), no. 14330/07, 5 February 2009; and Elinna Shevchenko v. Russia (dec.), no 1250/05, 14 October 2010). The Court observes that the applicant has not brought any proceedings before the domestic courts concerning the manner of enforcement of the judgment of 24 November 2003, as amended by the decision of 20 July 2004. In particular, it is not disputed that he has not challenged the decision to discontinue the enforcement proceedings. In these circumstances, the Court lends credence to the Government’s submissions and accepts that the judgment of 24 November 2003, as amended on 20 July 2004, was fully enforced on 2 August 2004. The Court notes at the outset that the judgment was executed within less than nine months, which was reasonable in accordance with the Court’s case-law (see Belkin and Others, cited above).

In any event, the Court reiterates that in cases of non-enforcement six months run from the date of execution of the judgment (see Gorokhov and Rusyayev v. Russia , no. 38305/02, § 27, 17 March 2005). However, the applicant only lodged his non-enforcement complaint in 2007, that is more than six months from the enforcement date. It follows that this part of an application has been introduced out of time and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention. The Court further notes that the applicant complains, in essence, about the outcome of the proceedings of 20 July 2004 by which the initial wording of the judgment of 23 November 2004 in his favour was modified to exclude a reference to the bank interest.

It appears that he did not challenge the decision of 20 July 2004 on appeal, and it became final ten days later, that is more than six months before the introduction of his application with the Court. It follows that this part of an application has been introduced out of time and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention. Finally, in so far as Article 13 is concerned, the Court has found above that the non-enforcement complaint did not give rise to an arguable claim of a breach of a Convention right. Accordingly, Article 13 of the Convention does not apply. It follows that this part of the application is incompatible ratione materiae and must be rejected in accordance with Article 35 § § 3 (a) and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court, unanimously, Declares the application inadmissible. Done in English and notified in writing on 27 September 2018. Stephen Phillips Branko Lubarda Registrar President