CtEDO 18.09.2018 Auto

VERSILOV c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA ET RUSSIE

RESPONDENT
MDA;RUS
HOTĂRÂRE
18.09.2018
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
VERSILOV c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA ET RUSSIE (CtEDO, 2018)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 28750/11 Andrei VERSILOV împotriva Republicii Moldova și Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 18 septembrie 2018 într-un comitet compus din Paul Lummens, președinte, Valeriu Grițeco, Stephanie Morou-Vikström, judecători, și din Hasan Bak Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVUL, dl Andrei Versilov, este un resortisant moldovean născut în 1980 și rezident în Bender. Guvernele moldovenești și rusești au fost reprezentate de agenții lor respectivi. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, se pot rezuma după cum urmează: la 9 martie 2010, autoritățile din Republica Moldova din Transnistria ( Ulterior, tribunalele din RMT mai târziu l-au pus pe reclamant în arest provizoriu până la 2 noiembrie 2010, data la care acesta a fost eliberat. La 26 noiembrie 2010, Parchetul Bender din Republica Moldova a deschis, la plângerea reclamantului, o anchetă penală pentru privarea ilegală de libertate a acestuia din urmă. La 10 decembrie 2012, reclamantul a fost recunoscut drept parte vătămată și parte civilă în cadrul acestei anchete. Apoi, autoritatea de urmărire penală din Moldova a primit de la reclamant și de la partenera sa. ; de asemenea, a contactat o ONG specializată în apărarea drepturilor persoanelor care locuiesc în Transnistria și cu misiunea OSCE în Republica Moldova pentru a obține orice informații cu privire la o cauză de la aceasta. La 13 iunie 2011, Parchetul din Bender al Republicii Moldova a suspendat ancheta pe motiv principal că autoritățile din RMT În conformitate cu art. 5 alineatul (1) din Convenție, reclamantul a afirmat că deținerea sa de către autoritățile din RMT era ilegală. Invocând art. 5 alin. (5) din Convenție, el se plânge că nu a putut obține despăgubiri pentru detenția sa pe care o consideră ilegală. Curtea trebuie mai întâi să stabilească dacă faptele denunțate de reclamant intră sub incidența jurisdicției statelor pârâte în sensul art. 1 din Convenție. Teza părților 10. Reclamantul susține că faptele în cauză intră sub incidența jurisdicției celor două state pârâte. 11. Guvernul Moldovei adoptă aceeași poziție. 12. La rândul său, guvernul rus susține că faptele la origine ale obiecțiunilor invocate de reclamant nu intră sub incidența jurisdicției sale și că, prin urmare, cererea trebuie declarată inadmisibilă rațional personae rațional loci în ceea ce privește Federația Rusă.Recuperare a Curții 13. Curtea ia notă de faptul că, în ceea ce privește instanța, părțile din prezenta cauză au poziții identice cu cele adoptate de părți în cauzele Catan și altele c. Republica Moldova și Rusia ([GC], n 43370/04, 8252/05 și 18454/06, §§ 83-101, CEDO 2012 (extracturi) și Mozer c. Republica Moldova și Rusia ([GC], n 11138/10, §§ 81-95, CEDO 2016).În special, reclamantul și guvernul moldovenesc susțin că faptele se află sub jurisdicția celor două state pârâte, în timp ce guvernul rus susține că Federația Rusă nu exercită nicio jurisdicție. 14. Curtea amintește că principiile generale referitoare la chestiunea instanței în sensul articolului 1 din Convenția privind actele și faptele care au avut loc în regiunea transnistrică a Republicii Moldova au fost stabilite în Hotărârile Ilașcu și alții c. Moldova și Rusia ([GC], n 48787/99, § 311-319, CEDH 2004-VII), Catania și altele (citată la §§ 103-107), precum și, mai recent, Mozer (citată la §§ 98). În ceea ce privește Republica Moldova, Curtea, în cauzele Ilașcu și altele Catan și alte Mozer (preciși), estimat că, deși acest stat nu a exercitat nicio autoritate asupra regiunii transnistriene, acesta a rezultat din faptul că Moldova era statul teritorial în care se aflau persoanele aflate în această regiune aflate sub jurisdicția sa. Obligația Republicii Moldova, în temeiul articolului 1 din convenție, de a recunoaște tuturor persoanelor aflate sub jurisdicția sa drepturile și libertățile garantate prin convenție se limita însă la aceea de a lua măsurile care erau în puterea sa și în conformitate cu dreptul internațional, indiferent dacă acestea sunt de ordin diplomatic, economic, judiciar sau de altă natură ( Ilașcu și alții, citată anterior, punctul 333, Catan și alții, citată anterior, punctul 109, și Mozer, citată anterior, punctul 100). Obligațiile Republicii Moldova în temeiul articolului 1 din convenție au fost descrise ca obligații pozitive (Ilașcu și altele, citată anterior, § 322 și 330-311, Catan și altele, citată anterior, §§ 109-110, și Mozer, citată anterior, punctul 99). Curtea nu vede niciun motiv pentru a distinge această specie de cauzele menționate mai sus. În plus, aceasta constată că guvernul moldovenesc nu emite o decizie cu privire la adoptarea în speță a unei abordări similare. Prin urmare, Comisia concluzionează că reclamantul se afla în speță în jurisdicția Republicii Moldova în sensul articolului 1 din convenție, dar că responsabilitatea acestui stat în actele denunțate trebuie să fie stabilită în lumina obligațiilor pozitive menționate anterior (Ilașcu și altele, citată anterior, § 335 17. Curtea va stabili mai jos dacă a trebuit să suporte o încălcare a drepturilor sale protejate de Convenția de natură să angajeze răspunderea Republicii Moldova (Mozer, citată anterior, § 112). 18. În ceea ce privește Federația Rusă, Curtea ar trebui, în mod normal, să analizeze mai întâi dacă faptele intră sub incidența jurisdicției statului respectiv. Cu toate acestea, Comisia consideră că, având în vedere circumstanțele speciale ale prezentei cauze, nu este necesar să se soluționeze această întrebare, deoarece cererea trebuie, în orice caz, declarată inadmisibilă în partea sa îndreptată împotriva Rusiei din motivele menționate mai jos (a se vedea, în același sens, Pocasovschi și Mihaila c. Republica Moldova și Rusia 1089/09) § 47, 29 mai 2018).În ceea ce privește respectarea termenului de șase luni în ceea ce privește obiecțiunile îndreptate împotriva Federației Ruse 19. Guvernul rus ridică o excepție de la întârzierea cererii. 20. Curtea face trimitere la principiile generale referitoare la termenul de șase luni, astfel cum sunt rezumate în cauza Sabri Güneșc. Turcia ([GC], n 27396/06, § 39-42 și 54, 29 iunie 2012). 21. Îndreptându-se spre situația din RMT, Curtea constată că, în trecut, Curtea a ajuns deja la concluzia încălcării articolului 13 din Convenția Federației Ruse, neputând stabili existența în această țară de recurs efectiv pentru a se plânge de încălcarea convenției comise de autoritățile RMT (Mozer, menționat anterior, §§ 211 și 218).În consecință, Comisia consideră că, în lipsa oricărei acțiuni efective în Rusia, termenul de șase luni pentru obiecțiile aduse acestui stat cu privire la faptele care au avut loc pe teritoriul controlat de RMT, începe să curgă de la data la care încălcarea în cauză a avut loc sau la data la care această încălcare a încetat. 22. În speță, Curtea constată că reclamantul a fost eliberat la 2 noiembrie 2010 și că, prin urmare, presupusa încălcare s-a încheiat la această dată. Prin urmare, indiferent dacă faptele intră sau nu sub incidența jurisdicției Federației Ruse, aceasta consideră că obiecțiunile împotriva acestei țări sunt întârziate și că trebuie respinse, în conformitate cu art. 35 alineatele (1) și (4) din convenție. Recurentul susține că deținerea sa de către autoritățile din RMT mai devreme era contrară articolului 5 alineatul (1) din convenție și consideră că drepturile sale garantate prin art. 5 alineatul (5) din convenție au fost ignorate. 24. Guvernul moldova retorcă că este achitat de obligațiile sale pozitive de a garanta drepturile reclamantului. 25. Curtea amintește că, în cauza Mozer, până în iulie 2010, nu exista un sistem care să reflecte o tradiie judiciară în conformitate cu Convenia (Mozer, citată anterior, § 148). Prin urmare, nici instanele din RMT arestat și deținut [regular] în sensul art. 5 alin. (1) lit. (c) din Convenție; prin urmare, deținerea acestui solicitant, care se baza pe ordonanțe pronunțate de instanțele de la RMT, nu era legală în sensul acestei dispoziții (ibidem, § 150). 26. În lipsa unei noi informări relevante care să demonstreze contrariul, Curtea consideră că constatările formulate în Hotărârea Mozer, menționate la alineatul precedent, rămân valabile în ceea ce privește perioada la care se referă prezenta cauză. Prin urmare, detenția reclamantului era contrară articolului 5 alineatul (1) din Convenție. 27. În continuare, Curtea trebuie să stabilească dacă Republica Moldova și-a îndeplinit obligația pozitivă de a lua măsuri adecvate și suficiente pentru a garanta reclamantului drepturile care decurg din Õ art. 5 alineatul (1) din Convenție (punctul 16 de mai sus). , Curtea a afirmat că obligațiile pozitive ale Republicii Moldova se referă atât la măsurile necesare pentru restabilirea controlului său pe teritoriul transnistrian, în calitate de exprimare a jurisdicției sale, cât și la măsurile destinate să asigure respectarea drepturilor reclamanților individuali (Mozer, citată anterior, punctul 151). 28. În ceea ce privește primul aspect al obligațiilor Republicii Moldova, și anume restabilirea controlului său pe teritoriul național, Curtea a statuat în cauza Mozer că, de la începutul ostilităților în 1991 1992 până în luna iulie 2010, statul luase toate măsurile care îi erau în putere (Mozer) , citată anterior, punctul 152). În speță, părțile nu au prezentat niciun argument care să indice faptul că guvernul moldovean și-a modificat poziția cu privire la Transnistria în perioada la care se referă prezenta cauză. Prin urmare, Curtea nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în speță (ibidem 29. În ceea ce privește al doilea aspect al obligațiilor pozitive ale Republicii Moldova, și anume asigurarea respectării drepturilor reclamantului, Curtea consideră că autoritățile moldovenești au depus în acest caz eforturi pentru a proteja interesele acestuia. În special, Parchetul moldovean a inițiat, ca urmare a plângerii depuse de către persoana interesată, proceduri penale privind acuzațiile de privare ilegală de libertate și a întreprins demersurile procedurale care par să fi fost în puterea sa (punctul 6 de mai sus). 30. În lumina celor de mai sus, Curtea apreciază că Republica Moldova nu a eșuat să-și îndeplinească obligațiile față de solicitant. Prin urmare, art. 5 alin. (1) din Convenția împotriva acestui stat este vădit nefondat și trebuie respins, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. 31. Din aceleași motive, cauzate de art. 5 alineatul (5) din Convenția împotriva Republicii Moldova trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2018-09-18
0,95
BONDARENCO c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA
DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 58144/09 Igor BONDARENCO contre la République de Moldova La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 18 septembre 2018 en un comité composé de : Paul Lemmens, président, Val
CtEDO 2019-12-12
0,94
CILEI c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA ET RUSSIE
Communiquée le 12 décembre 2019 DEUXIÈME SECTION Requête n o 48145/10 Alexandr CILEI contre la République de Moldova et la Russie introduite le 11 août 2010 OBJET DE L’AFFAIRE La requête concerne la détention du requérant en République mold
CtEDO 2018-09-18
0,94
CINCHIVSCHI c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA
DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 35102/12 Vladislav CINCHIVSCHI contre la République de Moldova La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 18 septembre 2018 en un comité composé de : Paul Lemmens, présiden
CtEDO 2018-11-06
0,94
LUNGU c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA
DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 53695/12 Dumitru LUNGU contre la République de Moldova La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 6 novembre 2018 en un comité composé de : Paul Lemmens, président, Valeriu
CtEDO 2011-12-13
0,94
AFFAIRE BUREA ET AUTRES c. MOLDOVA
TROISIÈME SECTION AFFAIRE BUREA ET AUTRES c. MOLDOVA (Requêtes n os 55349/07, 16968/09, 19750/09, 32465/09 et 39377/09) ARRÊT STRASBOURG 13 décembre 2011 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Burea et a
Sursă