CUARTA DECIZIE DECIZIE DECIZIE nr. 30357/15 și 30411/15 Alexandru-Petrișor MATEI împotriva României și Daniela BADEA împotriva României Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așezează la 9 octombrie 2018 în calitate de comitet compus din: Georges Ravarani, președinte, Marko Bošnjak, Péter Paczolay, judecători și Andrea Tamietti, grefier adjunct al secțiunii, Având în vedere cererile depuse la 15 iunie 2015, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul în primul caz, dl Alexandru-Petrișor Matei, este un național român, născut în 1977 și locuiește în București. Reclamantul în al doilea caz, dna Daniela Badea, este un național român, născut în 1966 și trăiește în Roma, Italia. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dl I. Matei, avocat practicant în București. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna C. Brumar, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Ambele solicitante au fost tratate rău în noaptea 21/22 decembrie 1989 la București, fiind bătut de miliția forțele în timpul evenimentelor care au dus la răsturnarea regimului comunist, astfel cum se descrie în cazul Asociației “21 decembrie 1989” și alții c. România (n. 33810/07 și 18817/08, §§ 12-41, 24 mai 2011). În 1990, procurorul militar a deschis anchete ale propunerii sale, în detenția ilegală, maltratamentul și prejudiciul suferit de participanții în timpul evenimentelor din decembrie 1989, infracțiunile mai precise fiind menționate mai jos. Principala anchetă penală a fost înregistrată în dosarul nr. 97/P/1990 (în prezent nr. 11/P/2014). În ceea ce privește primul reclamant (dl Alexandru-Petrișor Matei), părțile nu au prezentat niciun document care să indică faptul că cazul său a făcut parte din ancheta penală principală sau a oricărei alte anchete separate. În ceea ce privește al doilea reclamant (dl. Daniela Badea), ea a formulat o declarație ca martor în dosarul nr. 97/P/1990 (în prezent nr. 11/P/2014) la 12 Iulie 1990. În același timp, o altă investigație înregistrată sub nr. 76/P/1990 privind infracțiunile de privare ilegală de libertate, arestarea ilegală și ancheta abuzivă, comisă împotriva unui număr mare de persoane, inclusiv al doilea reclamant, au culminat în comisionul pentru judecată a oficialilor militari și publici de rang înalt și condamnarea lor ulterioară prin decizia Curții Supreme de Justiție din 10 mai 1991, care a devenit finală la 14 noiembrie 1991. În plus, biroul procurorului militar a hotărât la 27 august 1993 să nu deschidă o anchetă separată în cadrul dosarului nr. 566/SP/1993 în infracțiunile de conduită necorespunzătoare, din cauza faptului că această infracțiune a căzut în temeiul unei legi de amnistia adoptate ulterior. În ceea ce privește principala anchetă penală, niciuna dintre cele două reclamante nu a depus plângeri ca parte rănită sau civilă în cadrul dosarului nr. 97/P/1990 (în prezent nr. 11/P/2014). Nu a fost eliberată nici o decizie a procurorului militar în ceea ce privește situația particulară a reclamanților în principala anchetă penală. Potrivit informațiilor disponibile Curții, principalele anchete penale privind evenimentele din decembrie 1989 sunt încă în curs de desfășurare (a se vedea Bănuțoiu și Ștefoglu c. România [Comitet], nr. 64752/13 și 54607/14, § 12, 3 iulie 2018). Dispozițiile relevante ale fostului cod de procedură penală (care au fost în vigoare până la 1 februarie 2014) referitoare la participanții la procedurile penale se citesc după cum urmează: art. 15 „O persoană rănită poate adera la procedura ca parte civilă împotriva acuzată sau a inculpatului și împotriva partidului care are răspundere civilă. Asocierea procedurii în calitate de partidă civilă poate fi întreprinsă fie în timpul anchetei penale, fie în instanță, înainte de a fi citită acuzațiile ...” art. 24 „1. O persoană care a suferit un prejudiciu fizic sau un prejudiciu psihologic sau material ca urmare a unui act penal este numită partea vătămată, dacă participă la procedura penală2.” O persoană rănită care întreprinde o acțiune civilă în timpul procedurii penale este numită parte civilă. ...” art. 78 „Cineva care cunoaște un fapt sau o circumstanță care ar putea fi util în stabilirea adevărului în cadrul procedurii penale poate fi auzit ca martor.” art. 82 „Persoana rănită poate fi auzită ca martor, în cazul în care nu se alătură procedurii ca parte civilă sau nu participă la aceste proceduri ca parte rănită.” Noul Cod de Procedură Penală (în vigoare) conține dispoziții similare: art. 20 „1. Aderarea procedurii ca parte civilă poate fi întreprinsă până la începutul examinării instanței [ până la începeria cercetării judecătorești ] ...” art. 29 „Principienții în procedurile penale sunt următoarele: autoritățile judiciare, avocații, părțile, principalele subiecte procedurale, precum și alte subiecte procedurale”. art. 32 „1. Părțile sunt subiecte procedurale care desfășoară o acțiune judiciară sau împotriva cărora se desfășoară o acțiune judiciară. Părțile la procedura penală sunt persoana acuzată, partea civilă și partea care poartă răspundere civilă.” art. 33 „1. Principalele subiecte procedurale sunt suspectul și persoana rănită. Principalele subiecte procedurale au aceleași drepturi și obligații ca părțile, cu excepția celor acordate prin lege exclusiv acestora.” art. 34 „Există alte subiecte procedurale în afară de cele prevăzute de art. 33: martori, experți, interpretul ...” art. 79 „O persoană care a suferit un prejudiciu fizic sau leziuni materiale sau psihologice este numită persoana rănită”. art. 81 „2. O persoană care a suferit o leziune fizică sau o leziune materială sau psihologică ca urmare a unui act penal pentru care un proces penal este automat pus în aplicare și care nu dorește să participe la procedura penală, trebuie să informeze autoritățile judiciare cu privire la acest fapt; [care] auzi persoana respectivă ca martor, dacă consideră că este necesar.” art. 84 „1. O persoană rănită care întreprinde o acțiune civilă în timpul procedurii penale este parte la aceste proceduri și este numită partid civil.” COMPLAINTES 11. În baza articolului 3, art. 6 § 1 și art. 13 din Convenție, reclamanții se plângeau de ineficacitatea și lungimea anchetei penale efectuate în ceea ce privește evenimentele din decembrie 1989 și de absența unui remediu intern eficace. Având în vedere subiectul similar al cererilor, Curtea consideră oportună ordonarea de aderare (art. 42 § 1 din Regulamentul de procedură). Reclamanții s-au plâns de lipsa unei anchete eficace efectuate în cadrul dosarului nr. 97/P/1990 (actual nr. 11/P/2014) care să poată conduce la identificarea și pedeapsa persoanelor responsabile de tratamentul lor bolnav în timpul demonstrațiilor din decembrie 1989. „Nimeni nu poate fi supus torturii sau tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante.” 14. Guvernul a susținut, printre altele, că reclamanții nu au avut statutul de victimă în ceea ce privește principala anchetă penală efectuată în cadrul dosarului nr. 97/P/1990 (actual nr. 11/P/2014), deoarece nu au exprimat niciun interes în procedura penală internă, nu au participat la aceasta ca persoană rănită sau ca parte civilă. 15. Curtea reiterează că, pentru a putea depune o cerere în temeiul articolului 34, o persoană trebuie să poată pretinde că este victimă de o încălcare a drepturilor prevăzute în Convenție. Pentru a face această cerere, o persoană trebuie să fie direct afectată de măsura impugnată: Convenția nu prevede introducerea unui actiu popularis pentru interpretarea drepturilor pe care le conține (a se vedea Tănase c. Moldova [GC], nr. 7/08, § 104, CEDH 2010, și Centrul pentru Resurse Juridice în numele Valentin Câmpeanu c. România [GC], nr. 47848/08, § 101, ECHR 2014, cu alte referințe). 16. În cazul în cauză, Curtea a avut în vedere faptul că reclamanții s-au plâns de lipsa unei anchete penale eficace efectuate în cadrul dosarului nr. 97/P/1990 (current nr. 11/P/2014). Curtea constată că cazurile reclamanților nu făceau parte din principala anchetă penală (a se vedea punctul 8 mai sus). Curtea constată, de asemenea, că reclamanții nu au depus o plângere penală în fața autorităților interne, nici nu au formulat reclamații civile (a se vedea punctul 7 de mai sus și contrastul Dobre și alții c. România , nr. 3410/09, §§ 19-20 și 54-57, 17 martie 2015). În acest sens, Curtea consideră că reclamanții nu au dreptul să susțină că au existat deficiențe în procedurile penale la care nu au fost părți. Prin urmare, reclamanții nu pot pretinde că sunt victime de o încălcare a elementului procesual al articolului 3 din Convenție. ratione personae cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 § 1 litera (a) și trebuie respins în temeiul articolului 35 § 4 din Convenție. Reclamanții se plângea că durata procedurii penale era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 19. Guvernul a contestat faptul că reclamanții nu au avut statutul de victimă, deoarece nu s-au alăturat anchetei penale ca fiind o persoană rănită sau o partidă civilă. 20. Reclamanții nu sunt de acord cu obiecția Guvernului. 21. Curtea reiterează că Convenția nu conferă nici un drept la „rãzbunare privată” sau la un actiu popularis . Prin urmare, dreptul de a fi urmărit sau condamnat de terți pentru o infracțiune penală nu poate fi afirmat independent; acesta trebuie să fie indisociabil din exercitarea victimei de dreptul de a introduce proceduri civile în dreptul intern (a se vedea Perez c. France [GC], nr. 47287/99, § 70, CEDO 2004 I). Prin urmare, în principiu, victima unei infracțiuni poate invoca doar drepturile sale în temeiul art. 6 în ceea ce privește procedurile penale împotriva unui infractor dacă a aderat la aceste proceduri ca parte civilă pentru a obține daune sau pentru a-și proteja drepturile civile (contrast Bosnigeanu și alții c. România, nr. 56861/08 și 33 altele, § 19, 4 noiembrie 2014, și Alexandrescu și alții c. România , nr. 56842/08 și alte 7 § 22, 24 noiembrie 2015 . 22. Curtea constată, de asemenea, că, în timp ce Codul de Procedință Penală din România permite părților civile să solicite compensații în timpul procedurii penale (a se vedea punctul 10 mai sus), reclamanții nu făceau parte din ancheta penală principală, nu există informații care să sugereze faptul că reclamanții au depus o cerere de participare la aceasta sau că au formulat vreo reclamație civilă sau că cazurile lor au fost examinate în cadrul anchetei penale principale (a se vedea punctele 7 și 8 mai sus). Prin urmare, art. 1 din Convenție nu se aplică prezentului caz (a se vedea mutatis mutandis Pop Blaga v. România (nr. (dec.), nr. 37379/02, §§ 152-155, 08 septembrie 2009; Rosoga v. România (dec.), nr. 39681/06, § 22, 05 ianuarie 2010; și Roșca Stănescu v. România (nr. 49357/08, § 33, 28 ianuarie 2014). Prin urmare, această plângere este incompatibilă ratione materiae în conformitate cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 § 3 lit. (a) și, prin urmare, trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 4. Reclamanții s-au plâns de absența unui remediu intern prin care să permită stabilirea cererilor în temeiul articolelor 3 și 6 § 1 din convenție, în conformitate cu art. 13 din convenție, care prevede următoarele: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” 25. Curtea constată că art. 13 a fost interpretat în mod constant de către Curte ca fiind necesară o soluție numai în ceea ce privește plângerile care pot fi considerate „argumentabile” în ceea ce privește Convenția (a se vedea Atanassoglou și alții c. Elveția [GC], nr. 27644/95, § 58, CEDO 2000 IV). 26. Având în vedere concluziile referitoare la articolele 3 și 6 § 1 din Convenție (a se vedea punctele 17 și 23 de mai sus), această plângere este incompatibilă ratione materiae cu dispozițiile convenției în sensul articolului (a) și, prin urmare, trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § Din aceste motive, Curtea decide, în unanimitate, să se alăture cererilor; cererea este inadmisibilă. A făcut în limba engleză și a notificat în scris la 8 noiembrie 2018. Andrea Tamietti Georges Ravarani Președintele Adjunct Registrului
Applications nos. 30357/15 and 30411/15
Alexandru-Petrișor MATEI against Romania
and Daniela BADEA against Romania
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 9
October 2018 as a Committee composed of:
Georges Ravarani,
President,
Marko Bošnjak,
Péter Paczolay,
judges,
and Andrea Tamietti,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above applications lodged on 15 June 2015,
Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicants,
Having deliberated, decides as follows:
1.
The applicant in the first case, Mr Alexandru-Petrișor Matei, is a Romanian national, who was born in 1977 and lives in Bucharest. The applicant in the second case, Ms Daniela Badea, is a Romanian national, who was born in 1966 and lives in Rome, Italy. They were represented before the Court by Mr I. Matei, a lawyer practising in Bucharest.
2.
The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms C. Brumar, from the Ministry of Foreign Affairs.
A.
The circumstances of the case
3.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. Both applicants were ill-treated on the night of 21/22 December 1989 in Bucharest, being beaten by
militia
forces during the events which led to the overthrow of the communist regime, as described in the case
Association “21
December 1989” and Others v. Romania
(nos. 33810/07 and 18817/08, §§ 12-41, 24
May 2011).
4.
In 1990 the military prosecutor’s office opened investigations
,
of its own motion,
into the illegal detention, ill-treatment and injury suffered by the participants during the events of December 1989, the more precise offences being mentioned below. The main criminal investigation was recorded in file no.
97/P/1990 (currently no. 11/P/2014).
5.
As regards the first applicant (Mr Alexandru-Petrișor Matei), the parties have not submitted any documents indicating that his case had been part of the main criminal investigation or of any other separate investigation.
6.
As regards the second applicant (Ms Daniela Badea), she gave a statement as a witness in file no.
97/P/1990 (currently no. 11/P/2014) on 12
July 1990. At the same time, another investigation registered under no.
76/P/1990 concerning the offences of illegal deprivation of liberty, illegal arrest and abusive investigation, committed against a large number of persons, including the second applicant, culminated in the committal for trial of senior military and public officials and their subsequent conviction by a decision of the Supreme Court of Justice of 10 May 1991, which became final on 14 November 1991. Further, the military prosecutor’s office decided on 27 August 1993 not to open a separate
investigation under file no. 566/SP/1993 into the offence of improper conduct, on the grounds that this offence fell under a subsequently enacted amnesty law.
7
.
In so far as the main criminal investigation is concerned, none of the two applicants have lodged complaints as an injured or civil party under file no. 97/P/1990 (currently no. 11/P/2014).
8
.
No decision was issued by the military prosecutor’s office in respect of the applicants’ particular situation in the main criminal investigation.
9.
According to the information available to the Court, the main criminal investigation into the events of December 1989 is still ongoing (see
Bănuțoiu and Ștefoglu v.
Romania
[Committee], nos. 64752/13 and 54607/14, § 12, 3 July 2018).
B.
Relevant domestic law
10
.
The relevant provisions of the former Code of Criminal Procedure (which were in force until 1 February 2014) regarding participants in criminal proceedings read as follows:
Article 15
“An injured person may join the proceedings as a civil party against the accused person or the defendant and against the party that bears civil liability.
Joining the proceedings as a civil party may be undertaken either during the criminal investigation or in court, before the charges are read out ...”
Article 24
“1.
A person who has suffered a physical injury or psychological or material damage as a result of a criminal act is referred to as the injured party, if he or she participates in the criminal proceedings.
”2.
An injured person who undertakes a civil action during the criminal proceedings is referred to as the civil party. ...”
Article 78
“Any person who has knowledge of a fact or circumstance that might be useful in establishing the truth in the criminal proceedings may be heard as a witness.”
Article 82
“The injured person may be heard as a witness, if he or she does not join the proceedings as a civil party or he or she does not participate in those proceedings as an injured party.”
The new Code of Criminal Procedure (now in force) contains similar provisions:
Article 20
“1.
Joining the proceedings as a civil party may be undertaken until the beginning of the court’s examination [
până la începerea cercetării judecătorești
] ...”
Article 29
“The participants in criminal proceedings are the following: the judicial authorities, counsel, the parties, the main procedural subjects, as well as other procedural subjects.”
Article 32
“1.
The parties are procedural subjects who undertake a judicial action or against whom a judicial action is undertaken.
2.
The parties to criminal proceedings are the accused person, the civil party and the party that bears civil liability.”
Article 33
“1.
The main procedural subjects are the suspect and the injured person.
2.
The main procedural subjects have the same rights and obligations as the parties, save for those granted by law exclusively to them.”
Article 34
“There are other procedural subjects beside those provided by Article 33: witnesses, experts, the interpreter ...”
Article 79
“A person who has suffered a physical injury or material or psychological damage is referred to as the injured person.”
Article 81
“2.
A person who has suffered a physical injury or material or psychological damage as a result of a criminal act for which a criminal trial is automatically set in motion, and who does not wish to participate in the criminal proceedings, has to inform the judicial authorities of this fact; [they] shall hear that person as a witness, if they consider it necessary.”
Article 84
“1.
An injured person who undertakes a civil action during the criminal proceedings is a party to these proceedings and is referred to as the civil party.”
11.
Relying on Article 3, Article 6 § 1 and Article 13 of the Convention, the applicants complained about the ineffectiveness and length of the criminal investigation carried out in respect of the events of December 1989 and about the absence of an effective domestic remedy.
A.
Joinder of the cases
12.
Having regard to the similar subject matter of the applications, the Court finds it appropriate to order their joinder (Rule 42 § 1 of the Rules of Court).
B.
Complaint under Article 3 of the Convention
13.
The applicants complained of the lack of an effective investigation carried out under file no. 97/P/1990 (current no. 11/P/2014) capable of leading to the identification and punishment of those responsible for their ill
‑
treatment during the demonstrations of December 1989. They relied on Article 3 of the Convention, which reads as follows:
“No one shall be subjected to torture or to inhuman or degrading treatment or punishment.”
14.
The Government argued, among other submissions, that the applicants lacked victim status in relation to the main criminal investigation carried out under file no. 97/P/1990 (current no. 11/P/2014), as they had not expressed any interest in the domestic criminal proceedings, not participating in them as an injured person or a civil party.
15.
The Court reiterates that, in order to be able to lodge an application under Article 34, a person must be able to claim to be the victim of a violation of the rights set forth in the Convention. In order to make that claim, a person must be directly affected by the impugned measure: the Convention does not envisage the bringing of an
actio popularis
for the interpretation of the rights it contains (see
Tănase v.
Moldova
[GC], no. 7/08, § 104, ECHR 2010, and
Centre for Legal Resources on behalf of Valentin Câmpeanu v. Romania
[GC], no. 47848/08, § 101, ECHR 2014, with further references).
16.
In the present case, the Court has regard to the fact that the applicants complained of the lack of an effective criminal investigation carried out under file no. 97/P/1990 (current no. 11/P/2014). The Court notes that the applicants’ cases were not part of the main criminal investigation (see paragraph 8 above). The Court also notes that the applicants did not lodge a criminal complaint with the domestic authorities, nor did they raise any civil claims (see paragraph 7 above, and contrast
Dobre and Others v. Romania
, no.
34160/09, §§ 19-20 and 54-57, 17 March 2015). In that connection, the Court takes the view that the applicants are not entitled to claim that there were shortcomings in criminal proceedings to which they were not parties. Therefore, the applicants cannot claim to be victims of a violation of the procedural limb of Article 3 of the Convention.
17
.
It follows that the complaint is incompatible
ratione personae
with the provisions of the Convention within the meaning of Article 35 § 1
(a) and must be rejected pursuant to Article 35 § 4 of the Convention.
C.
Complaint under Article 6 § 1 of the Convention
18.
The applicants complained that the length of the criminal proceedings was incompatible with the “reasonable time” requirement laid down in Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:
“In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...”
19.
The Government objected that the applicants lacked victim status, as they had not joined the criminal investigation as an injured person or a civil party.
20.
The applicants disagreed with the Government’s objection.
21.
The Court reiterates that the Convention does not confer any right to “private revenge” or to an
actio popularis
. Thus, the right to have third parties prosecuted or sentenced for a criminal offence cannot be asserted independently; it must be indissociable from the victim’s exercise of a right to bring civil proceedings in domestic law (see
Perez v. France
[GC], no.
‑
I). Therefore, in principle the victim of an offence may only invoke his or her rights under Article 6 in relation to criminal proceedings against an offender if he or she has joined those proceedings as a civil party in order to obtain damages or to otherwise protect his or her civil rights (contrast
Bosnigeanu and Others v. Romania
, nos. 56861/08 and 33 others, § 19, 4 November 2014, and
Alexandrescu
and Others v. Romania
, nos. 56842/08 and 7 others, §
22, 24
November
2015).
22.
The Court furthermore notes that, while the Romanian Code of Criminal Procedure allows civil parties to request compensation during criminal proceedings (see paragraph 10 above), the applicants were not part of the main criminal investigation, there being no information in the case file to suggest that the applicants lodged a request to participate in it or that they raised any civil claims or that their cases were examined in the main criminal investigation (see paragraphs 7 and 8 above). Therefore, Article
6
§
1 of the Convention is not applicable to the present case (see,
mutatis mutandis
,
Pop Blaga v. Romania
(No.
1)
(dec.), no. 37379/02, §§
152-155, 08 September 2009;
Rosoga v. Romania
(dec.), no.
39681/06, §
22, 05
January 2010; and
Roșca Stănescu v. Romania
(dec.), no.
49357/08, §
33, 28 January 2014).
23
.
Accordingly, this complaint is incompatible
ratione materiae
with the provisions of the Convention within the meaning of Article 35 § 3
(a) and must therefore be rejected, in accordance with Article 35 § 4.
D.
Complaint under Article 13 of the Convention
24.
The applicants complained of the absence of a domestic remedy through which to enable their claims under Articles 3 and 6 § 1 of the Convention to be determined in accordance with Article 13 of the Convention, which states as follows:
“Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”
25.
The Court notes that Article 13 has been consistently interpreted by the Court as requiring a remedy only in respect of grievances which can be regarded as “arguable” in terms of the Convention (see
Athanassoglou
and
Others v. Switzerland
[GC], no. 27644/95, § 58, ECHR
2000
‑
IV).
26.
In the light of the finding relating to Articles 3 and 6 § 1 of the Convention (see paragraphs 17 and 23 above), this complaint is incompatible
ratione materiae
with the provisions of the Convention within the meaning of Article
35
§
3
(a) and must therefore be rejected, in accordance with Article 35 §
4.
For these reasons, the Court, unanimously,
Decides
to join the applications;
Declares
the applications inadmissible.
Done in English and notified in writing on 8 November 2018.
Andrea Tamietti
Georges Ravarani
Deputy Registrar
President