- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 23 octombrie 2018
- Stat pârât
- POL
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Gawroński împotriva Poloniei
Traducere în română Auto
PRIMEI DECIZIE DE SECȚIUNE Această versiune a fost rectificată la 3 decembrie 2018 în temeiul articolului 81 din Regulamentul de procedură. Cererea nr. 36042/16 Roman GAWROשSKI împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 23 octombrie 2018 în calitate de comitet compus din: Aleš Pejchal, președinte, Tim Eicke, Jovan Ilievski, judecători și Abel Campos, grefierul secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 17 iunie 2016, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 12 februarie 2018, care solicită Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTS ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Roman Gawroński, este un național polonez, care s-a născut în 1952 și locuiește în Owińska.
Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna J. Chrzanowska, și ulterior de dl J. Sobczak, al Ministerului Afacerilor Externe. Reclamantul s-a plâns în special în temeiul articolului 3 din Convenție cu privire la suprapopularea și condițiile de viață inadecvate în timpul detenției sale în închisoarea Wronki din 1 octombrie 2007 până la 8 aprilie 2009, din 19 până la 31 august 2009, din 14 până la 16 septembrie 2009, din 20 octombrie până la 16 noiembrie 2009, și din 28 aprilie până la 14 mai 2010 La 21 decembrie 2017, cererea a fost comunicată guvernului DREPTUL reclamantului se plângea de suprapopularea și condițiile de viață inadecvate în timpul detenției sale în închisoarea Wronki.
El se bazează pe art. 3 din Convenție. După incapacitatea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, cu o scrisoare de 12 Februarie 2018, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei formulate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul dorește să exprese, prin intermediul declarației unilaterale, recunoașterea încălcării articolului 3 din Convenție prin nu permite reclamantului condiții adecvate de detenție. În același timp, Guvernul declară că sunt gata să plătească reclamantului suma de 10.000 PLN ( zece mii de zloti polonezi) pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi imputabil reclamantului.
Guvernul consideră că suma de mai sus este rezonabilă având în vedere jurisprudența Curții în cazuri similare (Ulatowski c. Polonia) , cererea nr. 29848/11, hotărârea din 6 martie 2012; Jurgielewicz c. Polonia , cererea nr. 70795/11, hotărârea din 9 octombrie 2012). Se va plăti în termen de trei luni de la data notificării hotărârii finale adoptate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție [1] În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadelor implicite plus trei puncte procentuale.” Prin scrisoarea din 26 februarie 2018, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale.
Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate în alin. (1) lit. (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 10. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp.
z o.o.
c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 11. Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea articolului 3 (a se vedea Orchowski c. Polonia (nr. 17885/04) și Norbert Sikorski c. Polonia (nr. 17599/05), care au fost prezentate la 22 octombrie 2009); Čatak c. Polonia (nr. 52070/08), 12 octombrie 2010 12. Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (articolul (c) 13. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o solicită să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 din amenda 14. Curtea consideră că această sumă ar trebui plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.
În cazul în care nu s-a reglementat în această perioadă, dobânzile simple se plătesc pe valoarea în cauză la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. 15. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 3 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să elimine aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu articolul (c) din Convenție.
Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 15 noiembrie 2018. Abel Campos Aleš Pejchal Grefier Președintele [1] Rectificat la 3 decembrie 2018: textul a fost: „convenția articolului 375 1 din Convenție”
FIRST SECTION
DECISION This version was rectified on 3 December 2018 under Rule 81 of the Rules of Court. Application no. 36042/16 Roman GAWROŃSKI against Poland The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 23 October 2018 as a Committee composed of: Aleš Pejchal, President, Tim Eicke, Jovan Ilievski, judges, and Abel Campos, Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 17 June 2016, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 12 February 2018 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration, Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
1. The applicant, Mr Roman Gawroński, is a Polish national, who was born in 1952 and lives in Owińska.
The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms J. Chrzanowska, and subsequently by Mr J. Sobczak, of the Ministry of Foreign Affairs.
The applicant complained in particular under Article 3 of the Convention about the overcrowding and inadequate living conditions during his detention in Wronki Prison from 1 October 2007 until 8 April 2009, from 19 until 31 August 2009, from 14 until 16 September 2009, from 20 October until 16 November 2009, and from 28 April until 14 May 2010 .
On 21 December 2017 the application was communicated to the Government . THE LAW
The applicant complained about the overcrowding and inadequate living conditions during his detention in Wronki Prison. He relied on Article 3 of the Convention.
After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 12 February 2018 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration provided as follows: “The Government hereby wish to express — by way of the unilateral declaration — their acknowledgement of the violation of Article 3 of the Convention by failure to afford the applicant adequate conditions of his detention. Simultaneously, the Government declare that they are ready to pay the applicant the sum of PLN 10,000 (ten thousand Polish zlotys) to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses plus any tax that may be chargeable to the applicant. The Government consider the above sum to be reasonable in the light of the Court’s case-law in similar cases ( Ulatowski v. Poland , application no. 29848/11, decision of 6 March 2012; Jurgielewicz v. Poland , application no. 70795/11, decision of 9 October 2012). it will be payable within three months from the date of notification of the final ruling taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the Convention [1] . In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default periods plus three percentage points.”
By letter of 26 February 2018, the applicant indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration.
The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court has examined the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment ( Tahsin Acar v. Turkey (preliminary objections) [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. v. Poland (dec.), no. 11602/02, 26 June 2007; and Sulwińska v. Poland (dec.), no. 28953/03, 18 September 2007).
The Court has established in a number of cases, including those brought against Poland, its practice concerning complaints about the violation of Article 3 (see Orchowski v. Poland (no. 17885/04) and Norbert Sikorski v. Poland (no. 17599/05), which were both given on 22 October 2009); Łatak v. Poland (no. 52070/08), 12 October 2010).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)).
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ).
The Court considers that this amount should be paid within three months from the date of notification of the Court’s decision issued in accordance with Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to settle within this period, simple interest shall be payable on the amount in question at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank plus three percentage points.
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention ( Josipović v. Serbia (dec.), no. 18369/07, 4 March 2008). In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list. For these reasons, the Court, unanimously, Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 3 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention. Done in English and notified in writing on 15 November 2018. Abel Campos Aleš Pejchal Registrar President [1] Rectified on 3 December 2018: the text was: ”pursuant to Article 375 1 of the Convention”