Comunicat la 22 noiembrie 2018 CINCEV SECȚIUNEA a cincea Cerere nr. 34798/11 Georgi DimitrovAVUCHEV împotriva Bulgariei introdusă la 18 aprilie 2011 EXPOSAT DE FAPTE Reclamantul, domnul Georgi Dimitrov Vuchev, este un resortisant bulgar născut în 1979 și rezident în Akandzhievo. Este reprezentat în fața Curții de către V. Stoyanov, avocat care își desfășoară activitatea în Pazardzhik. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: în 2010, la o dată neraportată, un anumit S.Sh. a depus o plângere penală în fața Tribunalului Districtual Pazaradzhik împotriva reclamantului și l-a acuzat că l-a atacat în timpul unei dispute la 15 decembrie 2009. La 27 aprilie 2010, tribunalul de district a trimis la adresa reclamantului la Akandzhievo o copie a plângerii lui S.Sh. și cita sa prezentat în ședință la 7 iunie 2010, în calitate de pârât. La 13 mai 2010, convocarea sa a fost returnată Tribunalului de District. Primarul satului notase pe documentul pe care recurentul îl refuza să îl primească. Recurentul a declarat că a fost informat oral că o scrisoare la așteptat la primărie, fără a primi mai multe detalii în această privință. El nu a mers să o caute pentru că a fost ocupat cu pregătirile pentru plecarea sa în străinătate. La 22 mai 2010, el a plecat să lucreze în Grecia. În ședința din 7 iunie 2010, Tribunalul Districtual Pazardzdik a constatat absența reclamantului. La 5 iulie 2010, Tribunalul Districtual a constatat că reclamantul nu fusese găsit la adresa sa din Akandzhievo. El a solicitat baroului Pazardzhik să recomande un avocat din oficiu și a solicitat poliției să verifice dacă reclamantul părăsise țara. La 9 septembrie 2010, tribunalul de district a constatat că reclamantul nu fusese găsit la adresa sa din Akandzhievo, pe care o părăsise și pe care îl găsea încă în străinătate. La avocata recomandată de baroul Pazardzhik a fost desemnată în calitate de apărător din oficiu al reclamantului. În ședința din 18 octombrie 2010, tribunalul de district a decis să examineze cauza penală în lipsa reclamantului în temeiul articolului 269 alineatul (3) punctul 4a din Codul de procedură penală (denumit în continuare CPP). Ulterior, instanța a primit un martor desemnat de reclamant și de cei doi polițiști care se aflau la locul de lacțiune ca urmare a recursului reclamantului și a colectat ca dovadă un raport medical și certificatul judiciar al reclamantului. Prin hotărârea din 22 noiembrie 2010, Tribunalul Districtual Pazardzhik l-a recunoscut pe reclamantul vinovat de a fi cauzat S.S.S., în momentul unei altercații cu acesta la 15 decembrie 2009, leziuni corporale de intensitate redusă. Tribunalul a decis să nu-i impună o sancțiune penală, ci să-l condamne la o amendă administrativă de 500 de lev-uri bulgare (BGN), la plata sumei de 2 000 BGN cu titlu de despăgubiri și la rambursarea cheltuielilor suportate de cealaltă parte la 512 BGN. Această hotărâre a devenit definitivă după 15 zile, la expirarea termenului de interjecție. La 15 februarie 2011, a solicitat Curții Supreme de Casație să redeschidă procedura penală în temeiul articolului 422 alineatul (2) din CPP. Această cerere a fost respinsă ca inadmisibilă la 25 februarie 2011. Februarie 2011. Curtea Supremă de Casație a considerat, în special, că reclamantul nu putea formula o astfel de acțiune direct pe lângă instanța de judecată, dat fiind faptul că a fost condamnat pentru o infracțiune care nu era judecată din oficiu. La 10 martie 2011, reclamantul a solicitat procurorului general să inițieze o procedură de redeschidere a procedurii penale în fața Curții Supreme de Casație. La 30 martie 2011, Parchetul general a trimis această cerere Curții Supreme de Casație pe motiv că La 31 martie 2011, președintele adjunct al Curții Supreme de Casație a trimis cererea în fața Parchetului General și a considerat, în special, că numai procurorul general avea competența de a solicita redeschiderea unei proceduri penale declanșate pe baza plângerii victimei. Printr-o ordonanță din 7 aprilie 2011, Parchetul General a decis să nu formuleze o cerere de redeschidere a procedurii penale. Procurorul competent consideră că absența reclamantului în cadrul procedurilor penale în cauză nu s-a dovedit a fi o încălcare gravă a normelor de drept material și procedural. Au fost îndeplinite condițiile legale pentru desfășurarea procedurii penale în lipsa unui pârât. Drepturile reclamantului au fost respectate, pentru că a avut un motiv din oficiu. Faptele relevante au fost stabilite în mod corect și martorii suplimentari, pe care reclamantul a dorit să-l interogheze, nu ar fi adus nici un element nou de fapt. Ulterior, reclamantul a depus o plângere împotriva S.Sh. pentru falsa mărturie și amenințare cu moartea. Procurorii competenți au refuzat să deschidă proceduri penale din cauza lipsei unor probe suficiente. Dreptul intern relevant în temeiul articolului 130 alineatul (1) din Codul penal (CP), oricine cauzează altor victime de intensitate redusă (лека телета повреда) ) este pedepsit cu închisoarea din închisoare până la doi ani sau prin impunerea unor măsuri probatorii. Această infracțiune nu este acuzată din oficiu, ci la plângerea victimei, adresată direct instanței penale de primă instanță [art. 161 alineatul (1) din CP]. La art. 78a din CP, în redactarea sa în vigoare la momentul respectiv, permitea instanțelor penale să înlocuiască sancțiunea penală cu o amendă administrativă cuprinsă între 500 și 5 000 de lev-uri bulgare în caz de condamnare pentru o infracțiune sancționată cu maximum trei ani de închisoare, dacă persoana respectivă nu ar fi fost condamnată anterior, dacă nu ar fi beneficiat încă de această măsură și dacă prejudiciul material cauzat victimei ar fi fost remediat. În temeiul articolului 269 alineatul (3) punctul 4a din Codul de procedură penală (CPP), tribunalul penal poate decide să desfășoare procedura penală în lipsa unei plângeri în cazul în care acesta se află în străinătate și adresa sa actuală nu este cunoscută. În acest caz, participarea unui pârât, dacă este necesar, este obligatorie [art. 94 alineatul (1) punctul 8 din CPP]. În temeiul articolului 420 alineatul (1) și al articolului 422 alineatul (1) punctul 5 din CPP, procurorul general poate solicita Curții Supreme de Casație să redeschidă o procedură penală care nu a făcut obiectul unui recurs în casație, în caz de încălcare gravă a normelor dreptului material și procedural sau în caz de impunere a unei sancțiuni vădit nedrepte. Această cerere poate fi făcută, de asemenea, de către condamnat [art. 420 alineatul (2) din CPP], în cazul în care condamnarea sa ar fi fost pronunțată pentru o infracțiune din oficiu și în cazul în care nu ar fi beneficiat de măsura descrisă la art. 78a din CP (înlocuirea sancțiunii penale printr-o sancțiune administrativă). La art. 423 alineatul (1) din CPP permite persoanei condamnate în mod implicit să solicite redeschiderea procedurii penale în cazul în care aceasta nu era conștientă de existența unei proceduri penale împotriva sa. Cererea trebuie adresată Curții Supreme de Casație, care o examinează în ședință publică (art. 424 din CPP). În cazul în care Curtea Supremă decide să accepte cererea, aceasta retrimite cauza pentru reexaminare în etapa la care a început procesul implicit [art. 425 alineatul (2) din CPP]. GRIEF Invochează art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge că a fost condamnat în mod implicit și denunță respingerea acțiunilor sale ulterioare redeschiderii procedurii penale. ÎNTREBARE CU PĂRȚILE În special, s-a stabilit în mod neechivoc că persoana a renunțat la dreptul său de a participa la proces (a se vedea Colozza c. Italia, 12 februarie 1985, § 29, seria A n Sejdovic c. Italia [GC], n 56581/00, § 81-88, CEDH 2006 II) ? A oferit dreptul intern reclamantului resurse efective pentru a-i permite să obțină că o instanță se pronunță din nou, după ce a auzit, pe baza temeiniciei acuzației aduse împotriva sa (a se vedea Colozza, citată anterior, §§ 29 și 30)
Communiquée le 22 novembre 2018
Requête n
o
34798/11
Georgi Dimitrov VUCHEV
contre la Bulgarie
introduite le 18 avril 2011
Le requérant, M. Georgi Dimitrov Vuchev, est un ressortissant bulgare né en 1979 et résidant à Akandzhievo. Il est représenté devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
En 2010, à une date non communiquée, un certain S.Sh. porta plainte pénale devant le tribunal de district de Pazaradzhik contre le requérant. Il lui reprochait de l’avoir frappé lors d’une dispute le 15 décembre 2009.
Le 27 avril 2010, le tribunal de district envoya à l’adresse du requérant à Akandzhievo une copie de la plainte de S.Sh. et le cita à comparaître en audience, le 7
juin 2010, en tant qu’accusé. Le 13 mai 2010, la convocation fut retournée au tribunal de district. La maire du village avait noté sur le document que le requérant refusait de le réceptionner.
Le requérant allègue qu’il avait été informé oralement qu’une lettre l’attendait à la mairie, sans recevoir plus de précisions à ce sujet. Il n’était pas allé la chercher parce qu’il était occupé par des préparatifs pour son départ à l’étranger. Le 22 mai 2010, il partit travailler en Grèce.
À l’audience du 7 juin 2010, le tribunal de district de Pazardzdik constata l’absence du requérant. Il ordonna sa comparution forcée.
Le 5 juillet 2010, le tribunal de district constata que le requérant n’avait pas été retrouvé à son adresse à Akandzhievo. Il demanda au barreau de Pazardzhik de recommander un avocat d’office et ordonna à la police de vérifier si le requérant avait quitté le pays.
Le 9 septembre 2010, le tribunal de district constata que le requérant n’avait pas été retrouvé à son adresse à Akandzhievo, qu’il avait quitté le pays et qu’il se trouvait toujours à l’étranger. L’avocate recommandée par le barreau de Pazardzhik fut désignée en tant que défenseur d’office du requérant.
À l’audience du 18 octobre 2010, le tribunal de district décida d’examiner l’affaire pénale en l’absence du requérant en vertu de l’article
269, alinéa 3, point 4a du code de procédure pénale (ci-après, le CPP).
Par la suite, le tribunal entendit un témoin désigné par le plaignant et les deux policiers qui s’étaient rendus sur le lieu de l’altercation à la suite de l’appel du plaignant. Il recueillit comme preuves un rapport médical et le certificat d’antécédentes judiciaires du requérant.
L’avocate commise d’office plaida l’acquittement du requérant ou, à titre subsidiaire, l’imposition d’une peine au-dessous du minimum prévu par le code pénal.
Par un jugement du 22 novembre 2010, le tribunal de district de Pazardzhik reconnut le requérant coupable d’avoir causé à S.Sh., lors d’une altercation avec celui-ci le 15 décembre 2009, des lésions corporelles d’une faible intensité. Le tribunal décida de ne pas lui imposer une sanction pénale, mais de le condamner à une amende administrative de 500 levs bulgares (BGN), au paiement de la somme de 2
000 BGN à titre de dommages et intérêts et au remboursement des frais encourus par l’autre partie à la hauteur de 512 BGN.
Ce jugement devint définitif quinze jours plus tard, à l’expiration du délai pour interjeter appel.
À une date non communiqué, le requérant apprit qu’il avait été condamné. Le 15 février 2011, il demanda à la Cour suprême de cassation de rouvrir la procédure pénale en vertu de l’article 422, alinéa 2 du CPP. Cette demande fut rejetée comme irrecevable par la haute juridiction le 25
février 2011. La Cour suprême de cassation estima, en particulier, que le requérant ne pouvait pas former un tel recours directement auprès d’elle, étant donné qu’il avait été condamné pour une infraction qui n’était pas poursuivie d’office.
Le 10 mars 2011, le requérant demanda au procureur général d’initier une procédure de réouverture de la procédure pénale auprès de la Cour suprême de cassation.
Le 30 mars 2011, le parquet général envoya cette demande à la Cour suprême de cassation au motif qu’il s’agissait d’un recours fondé sur l’article 423, alinéa 1 du CPP, qui pouvait être intenté directement devant la haute juridiction.
Le 31 mars 2011, le président adjoint de la Cour suprême de cassation renvoya cette demande au parquet général. Il estimait, en particulier, que c’était uniquement le procureur général qui avait le pouvoir de demander la réouverture d’une procédure pénale déclenchée sur plainte de la victime.
Par une ordonnance du 7 avril 2011, le parquet général décida de ne pas formuler une demande de réouverture de la procédure pénale. Le procureur compétent estima que l’absence du requérant lors des poursuites pénales en cause ne s’analysait pas en un manquement grave des règles du droit matériel et procédural. Les conditions légales pour mener la procédure pénale en l’absence de l’accusé avaient été remplies. Les droits du requérant avaient été respectés, parce qu’il avait eu un défenseur d’office. Les faits pertinents avaient été correctement établis et les témoins supplémentaires, que le requérant voulait interroger, n’auraient apporté aucun nouvel élément factuel.
Par la suite, le requérant porta plainte contre S.Sh. pour faux témoignage et menaces de mort. Les procureurs compétents refusèrent d’ouvrir des poursuites pénales en raison de l’absence de preuves suffisantes.
B.
Le droit interne pertinent
En vertu de l’article 130, alinéa 1 du code pénal (CP), quiconque cause à autrui des lésions corporelles de faible intensité (
лека телесна повреда
) est puni d’une peine d’emprisonnement pouvant aller jusqu’à deux ans ou par l’imposition de mesures probatoires. Cette infraction pénale n’est pas poursuivie d’office, mais sur plainte de la victime, adressée directement au tribunal pénal de première instance (article 161, alinéa 1 du CP).
L’article 78a du CP, dans sa rédaction en vigueur à l’époque des faits, permettait aux tribunaux pénaux de remplacer la sanction pénale par une amende administrative allant de 500 à 5
000 levs bulgares en cas de condamnation pour une infraction pénale punie par un maximum de trois ans d’emprisonnement, si la personne concernée n’avait pas été condamnée auparavant, si elle n’avait pas encore bénéficié de cette mesure et si le préjudice matériel causé à la victime avait été réparé.
En vertu de l’article 269, alinéa 3, point 4a du code de procédure pénale (CPP), le tribunal pénal peut décider de mener la procédure pénale en l’absence de l’accusé si celui-ci se trouve à l’étranger et son adresse actuelle est inconnue. Dans ce cas, la participation d’un défenseur, au besoin commis d’office, est obligatoire (article 94, alinéa 1, point 8 du CPP).
En vertu de l’article 420, alinéa 1 et de l’article 422, alinéa 1, point 5 du CPP, le procureur général peut demander à la cour Suprême de cassation de rouvrir une procédure pénale qui n’a pas fait l’objet d’un pourvoi en cassation, en cas de manquements graves aux règles du droit matériel et procédural ou en cas d’imposition d’une sanction manifestement injuste. Cette demande peut être faite également par le condamné lui-même (article
420, alinéa 2 du CPP), si sa condamnation avait été prononcée pour une infraction poursuivie d’office et s’il n’avait pas bénéficié de la mesure décrite à l’article 78a du CP (remplacement de la sanction pénale par une sanction administrative).
L’article 423, alinéa 1 du CPP permet à la personne condamnée par défaut de demander la réouverture de la procédure pénale si elle n’était pas au courant de l’existence d’une procédure pénale menée à son encontre. La demande doit être adressée à la Cour suprême de cassation, qui l’examine en audience publique (article 424 du CPP). Si la haute juridiction décide d’accueillir la demande, elle renvoie l’affaire pour réexamen au stade auquel le procès par défaut avait commencé (article 425, alinéa 2 du CPP).
GRIEF
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint d’avoir été condamné par défaut et il dénonce le rejet de ses recours subséquents en réouverture de la procédure pénale.
L’impossibilité pour le requérant de participer à son procès pénal constitue-t-elle une violation de l’article 6 § 1 de la Convention
? En particulier, a-t-il été établi de manière non équivoque que l’intéressé avait renoncé à son droit de participer à son procès (voir
Colozza c. Italie
, 12
février 1985, § 29, série A n
o
89
;
Sejdovic c. Italie
[GC], n
o
56581/00, §§
‑
II)
? Le droit interne offrait-il au requérant des ressources effectives pour lui permettre d’obtenir qu’une juridiction statue à nouveau, après l’avoir entendu, sur le bien-fondé de l’accusation portée contre lui (voir
Colozza
, précité, §§ 29 et 30)
?