CtEDO 04.12.2018 Auto

KEPENÇ v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
04.12.2018
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly struck out of the list;Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
KEPENÇ v. TURKEY (CtEDO, 2018)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 23298/09 Gazale KEPENÇ împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 4 decembrie 2018 în calitate de comitet compus din: Ledi Bianku, președinte, Jon Fridrik Kjølbro, Ivana Jelić, judecători și Hasan Bakırcı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 30 martie 2009, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 12 martie 2014 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dna Gazale Kepenç, este un național turc, născut în 1962 și locuiește în Mardin. Ea a fost reprezentată de dna İ. Fidan și dl Aydemir, avocați care practică în Mardin. Guvernul turc („Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1986, Hotărârea Regională a Ministerului Educației din Kızıltepe (denumită în continuare „Hotărârea”) a început să utilizeze plotul de teren al reclamantului în vederea construcției unei clădiri școlare. La 29 iunie 2004, reclamantul a interzis un recurs în fața Tribunalului Civil Kızıltepe împotriva Direcției și a solicitat compensații pentru expropriarea de facto a terenurilor sale. La 30 noiembrie 2006, Tribunalul Civil Kızıltepe a acordat reclamantului 86.765.66 lire turce (TRY – aproximativ 48.600 la 3 decembrie 2007, Curtea de Casație a anulat hotărârea din 30 noiembrie 2006 din cauza lipsei unei anchete adecvate și a trimis cazul Tribunalului Civil Kızıltepe pentru anchete suplimentare. La 13 noiembrie 2008, Tribunalul Civil Kızıltepe a acordat reclamantului 86.765.66 plus dobânzi la tariful statutar, care decurge din 29 iunie 2004. 10. La 9 februarie 2009, Curtea de Casație a susținut hotărârea instanței de primă instanță. 11. În urma notificării hotărârii Tribunalului Civil Kızıltepe, la 26 februarie 2009, reclamantul a inițiat o procedură de punere în aplicare înainte de Biroul de aplicare al Izmir. 12. La 12 martie 2009, Hotărârea a plătit în totalitate atribuirea compensației împreună cu interesul statutar, și anume TRY 178.445.20 (aproximativ 79.750 EUR la momentul respectiv), reclamantului. De facto expropriarea terenului reclamantului 13. Reclamantul se plânge că dreptul ei la bucuria pașnică a bunurilor a fost încălcat din cauza expropriarea de facto a parcela ei de teren. Ea se bazează pe art. 1 o f Protocolul nr. 1 la Convenția. Această plângere a fost comunicată guvernului. 14. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluționare prietenoasă, prin scrisoarea din 12 martie 2014, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei formulate de reclamațiile reclamantului în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Acestea au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul dorește să exprime prin intermediul unei declarații unilaterale că ingerința în drepturile de proprietate ale reclamantului nu respectă standardele prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. În consecință, Guvernul este pregătit să plătească reclamantului 2,070 (doi mii șaptezeci și șaptezeci de euro) pentru a acoperi toate prejudiciile materiale și morale și costurile și cheltuielile. Această sumă va fi convertită în moneda națională la rata aplicabilă la data plății și va fi eliberată de orice impozite suplimentare care pot fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. Prin urmare, Guvernul invită Curtea să tranșeze acest caz din lista cazurilor, sugerând că prezenta declarație ar putea fi acceptată de Curte ca „un alt motiv” care justifică socoteala din lista cazurilor din Curte, astfel cum se menționează la art. 37§ 1 litera (c) din Convenție.” 15. Prin scrisoarea din 5 mai 2014, reprezentantul reclamantului a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale. 16. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererilor”. 17. De asemenea, acesta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamanții doresc să continue examinarea cazurilor. 18. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 19. Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Turciei, practica sa privind plângerile cu privire la expropriarea de facto și aplicarea unei rate mai mici de dobânzi la indemnizațiile pentru expropriații de facto în loc de rata aplicabilă procedurilor formale de expropriare (a se vedea Sarıca și Dilaver c. Turcia , nr. 117655/05, §§ 38-52, 27 mai 2010 și Ergen și alții c. Turcia , nr. 35364/05 și alți 4 §§ 27-30, 7 decembrie 2010 . 20. având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele atribuite în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării acestei părți a cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). 21. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 din amenda 22. Curții consideră că această sumă (2.070 euro (EUR) ar trebui convertită în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data plății și plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În caz de nerezolvare în termen de această perioadă, dobânzile simple se plătesc pe suma în cauză la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. 23. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 24. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată această plângere din listă. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea excesivă a procedurii interne. 26. Curtea observă că în Turcia a fost instituit un remediu intern în urma aplicării procedurii de judecată pilot în cazul Ümmühan Kaplan c. Turcia (nr. 24240/07, 20 martie 2012). Ulterior, în decizia sa în cazul Turgut și alții c. Turcia (dec.), nr. 4860/09, 26 martie 2013), Curtea a declarat o nouă cerere inadmisibilă din cauza faptului că reclamanții nu au epuizat căile de recurs interne, adică noul remediu. În acest sens, Curtea a considerat în special că acest nou remediu a fost a priori accesibil și capabil de a oferi o perspectivă rezonabilă de remediere a plângerilor privind durata procedurii. 27. Prin urmare, aceasta concluzionează că această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ § 1 și 4 din Convenție, pentru a nu fi epuizată de căile de recurs interne. Alte plângeri 28. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul se plânge de asemenea că valoarea compensației acordate de facto Expropriarea terenurilor ei a fost depreciată în mod considerabil din cauza procedurii prelungite. Ea a susținut, de asemenea, că suma acordului de compensare plătit ei a fost mai mică decât prețul de piață al terenurilor sale. Aceste plângeri nu au fost comunicate guvernului. 29. Având în vedere toate materialele în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea concluzionează că aceste plângeri nu dezvăluie nici o încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. În consecință, Curtea le respinge ca fiind manifestamente nefondate, în conformitate cu art. 35 §§ § a) și 4 din Convenția. Din aceste motive, Curtea ia act, în unanimitate, de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; decide să excludă aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § litera (c) din Convenția. restul cererii este inadmisibil. Președintele adjunct al grefierului Hasan Bakırcı Ledi Bianku a făcut în limba engleză și a notificat în scris la 17 ianuarie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă