Cererea nr. 8938/04 Zbigniew FARMUS împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (prima secțiune), care așezează la 11 decembrie 2018 în calitate de comitet compus din: Ksenija Turković, președinte, Krzysztof Wojtyczek, Pauliine Koskelo, judecători și Renata Degener, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 24 februarie 2004, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 12 septembrie 2018, care solicită Curții să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Zbigniew Farmus, este un național polonez, care s-a născut în 1949 și trăiește în Warszawa. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl B. Bāk, un avocat practicant în Legionow. Guvernul polonez (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentii lor, dna J. Chrzanowska și, ulterior, dl J. Sobczak, al Ministerului Afacerilor Externe. Reclamantul s-a plâns în conformitate cu art. 5 § 3, 6 § 1 din Convenție și cu art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție. Cererea a fost comunicată guvernului DREPTUL Reclamantul s-a plâns cu privire la durata detenției sale împotriva rezidenților, nedreptății procedurilor penale împotriva acestuia și restricții privind libertatea de circulație impuse la eliberarea sa deținută. El s-a bazat pe articolele 5 § 3 și 6 § 1 din Convenția și art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 12 septembrie 2018, Guvernul a informat Curții că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „I. DECLARAREA UNILATERALĂ A GOVERNULUI Guvernul dorește prin prezenta să exprime – prin intermediul declarației unilaterale – recunoașterea încălcărilor care rezultă din faptele cazului predefinit care au fost obiectul comunicării Curții. În același timp, ei declară că sunt pregătiți să plătească reclamantului suma de 13000 EUR (troisprezece mii de euro) pe care le consideră rezonabile în funcție de circumstanțele individuale ale prezentului caz, precum și de jurisprudența Curții în cazuri similare (a se vedea, printre altele, Mierzejewski c. Polonia , cererea nr. 2916/13, hotărârea nr. 04.11.2014; Chojnacki c. Polonia , aplicarea nr. 62076/11, hotărârea nr. 20.07.2017 în ceea ce privește încălcarea articolului 5 5 3 din Convenție și Gał c. Polonia , aplicarea nr. 43485/07, decizia nr. 06.09.2011; Kobiz c. Polonia , cerere nr. 13571/10, decizia nr. 10.03.2015 în ceea ce privește încălcarea articolului 2 din Protocolul nr. 4 din Convenție . Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadelor nejustificate plus trei puncte procentuale.” Prin scrisoarea din 15 octombrie 2018, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale, având în vedere faptul că suma propusă este inadecvată. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, aceasta poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea drepturilor convenției invocate de reclamant (a se vedea, de exemplu, De Tommaso c. Italia [GC], nr. 43395/09, §§ 110-127, 23 februarie 2017; Miażdżyk c. Polonia , nr. 23592/07, §§ 29-42, 24 ianuarie 2012; Kauczor c. Polonia , nr. 45219/06, §§42-47, cu alte trimiteri la jurisprudența Curții, 3 februarie 2009; A. E. c. Polonia , nr. 14480/04, §§ 46-50, 31 martie 2009; și Matyjek c. Polonia , nr. 38184/03, §§ 55-65, 24 Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propusă – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii [articolul (c)]. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu articolul (c) din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 10 ianuarie 2019.
Application no. 8938/04
Zbigniew FARMUS
against Poland
The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 11
December 2018 as a Committee composed of:
Ksenija Turković,
President,
Krzysztof Wojtyczek,
Pauliine Koskelo,
judges,
and Renata Degener,
Deputy
Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 24 February 2004,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 12 September 2018 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
1.
The applicant, Mr Zbigniew Farmus, is a Polish national, who was born in 1949 and lives in Warszawa. He was represented before the Court by Mr B. Bąk, a lawyer practising in Legionowo.
The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agents, Ms J. Chrzanowska and, subsequently, Mr J. Sobczak, of the Ministry of Foreign Affairs.
2.
The applicant complained under Articles 5 § 3, 6 § 1 of the Convention and Article 2 of Protocol No. 4 to the Convention.
The application had been communicated to the Government
.
3.
The applicant complained about the length of his detention on remand, unfairness of criminal proceedings against him and restrictions on his liberty of movement imposed upon his release from detention. He relied on Articles 5 § 3 and 6 § 1 of the Convention and Article 2 of Protocol No.
4 to the Convention.
4.
After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 12 September 2018 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article
37 of the Convention.
The declaration provided as follows:
“I.
The Government hereby wish to express – by way of the unilateral declaration – their acknowledgement of the violations arising from the facts of the preset case which were the object of the Court’s communication. Simultaneously, they declare that they are ready to pay the applicant the sum of EUR 13000 (thirteen thousand euros) which they consider to be reasonable in the light of the individual circumstances of the present case, as well as the Court’s case-law in similar cases (see, among others,
Mierzejewski v. Poland
, application no. 2916/13, judgment of 04.11.2014;
Chojnacki v. Poland
, application no. 62076/11, judgment of 20.07.2017 in respect of the breach of Article 5 5 3 of the Convention and
Gał v. Poland
, application no. 43485/07, decision of 06.09.2011;
Kobiz v. Poland
, application no.
13571/10, decision of 10.03.2015 in respect of the breach of Article 2 of Protocol no.
4 of the Convention).
The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage, as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default periods plus three percentage points.”
5.
By a letter of 15 October 2018, the applicant indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration on the ground that the sum proposed was inadequate.
6.
The Court reiterates that Article
37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37
§
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
7.
It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37
§
1
(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court has examined the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v. Turkey
(preliminary objections) [GC], no.
WAZA Sp. z o.o. v. Poland
(dec.), no.
11602/02, 26
June 2007; and
Sulwińska v. Poland
(dec.), no.
28953/03, 18
September
2007).
8.
The Court has established in a number of cases, including those brought against Poland, its practice concerning complaints about the violation of Convention rights invoked by the applicant (see, for example,
De Tommaso v. Italy
[GC], no. 43395/09, §§ 110-127, 23 February 2017;
Miażdżyk v. Poland
, no. 23592/07, §§ 29-42, 24 January 2012;
Kauczor v.
Poland
, no. 45219/06, §§42-47, with further references to the Court’s case-law, 3 February 2009;
A. E.
v. Poland
, no. 14480/04, §§
46-50, 31
March 2009; and
Matyjek v. Poland
, no. 38184/03, §§
55-65, 24
April 2007). Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article
37
§
1
(c)).
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1
in fine
).
9.
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article
37 § 2 of the Convention (
Josipović v. Serbia
(dec.), no. 18369/07, 4
March 2008).
In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.
For these reasons, the Court, unanimously,
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article
37
§
1
(c) of the Convention.
Done in English and notified in writing on 10 January 2019.
Renata Degener
Ksenija Turković
Deputy Section Registrar
President