Pecotox-Air S.R.L. împotriva Republicii Moldova

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE PECOTOX-AIR S.R.L. c. REPUBLICA DE MOLDOVA (Depunerea nr. 45506/09) JUGEMENT STRASBOURG 15 ianuarie 2019 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Pecotox-Air S.R.L. c. Republica Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), în calitate de comitet compus din: Julia Laffranque, președinte, Valeriu Grițco, Stéphanie Mourou-Vikström, judecători și Hasan Bakırcı, grefierul adjunct al secțiunii, având deliberat în privat la 4 decembrie 2018, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 45506/09) împotriva Republicii Moldova depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către o societate înființată în Moldova, Pecotox Air S.R.L.

(„Reclamantul”), la 10 august 2009. Reclamantul a fost reprezentat de dna S. Raskatova care locuia în Chișinău. Guvernul Moldovei (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor la momentul respectiv, dl L. Apostol. La 18 octombrie 2012, cererea a fost comunicată guvernului. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul este o companie specializată în transportul aerian. În momentul evenimentelor, a avut un certificat valabil de operator aerian (un „AOC”) emis de Autoritatea de Stat a aviației civile moldove („CASA”). La 1 iunie 2007, CASA a emis un ordin de interzicere a tuturor zborurilor de aeronave înregistrate în Moldova către Irak și Afganistan, cu efect începând cu 15 iulie 2007. Între 4 și 8 iunie 2007, toate companiile de aviație moldovenești au fost supuse unui control al Comitetului pentru Siguranța Uniunii Europene.

Prin urmare, au fost detectate unele nereguli privind respectarea normelor europene în domeniul siguranței aviației. Comitetul pentru siguranță al Uniunii Europene a constatat, de asemenea, că unele societăți de aviație nu respectă regulamentul conform căruia societățile trebuie să aibă locul lor principal de afaceri în starea de înregistrare. Una dintre concluziile stabilite în raportul de vizită elaborat de Comitetul pentru Siguranță al Uniunii Europene a fost faptul că CASA nu a demonstrat capacitatea adecvată de a aplica și de a pune în aplicare standardele de siguranță relevante. La 18 iunie 2007, CASA a trimis instrucțiunile de aviație ale societății reclamante nr. 2584 și i-a solicitat să prezinte până la 21 iunie 2007 un plan de remediere a neregulilor constatate de Comitetul UE pentru Siguranță.

Planul corespunzător a fost trimis de către societatea reclamantă la CASA la 21 iunie 2007. De asemenea, la 18 iunie 2007, CASA a trimis instrucțiuni de aviație a societății reclamante nr. 2585, solicitându-i să ia măsuri în vederea remediării unor dintre nereguli înainte de 20 iulie 2007 și a altor nereguli înainte de 20 septembrie 2007 10. La 21 iunie 2007, CASA a emis ordinul nr. 102/GEN de retragere a COA a societății reclamante și, astfel, a încheiat activitatea sa. CASA s-a bazat pe faptul că societatea reclamantă a zburat spre destinații cum ar fi Irak, Afganistan, Congo, Sudan, Sierra Leone, Kosovo, Noua Zeelandă și Emiratele Arabe Unite. CASA a susținut că aceste destinații implică riscuri de securitate și că nu are resurse pentru a asigura securitatea zborului în aceste teritorii.

11. La 22 iunie 2007, societatea reclamantă a scris CASA și i-a cerut să își anuleze decizia din cauza faptului că nu a explicat exact care au constituit neregulile baza pentru retragerea AOC-urilor și că CASA nu i-a acordat suficient timp pentru a remedia presupusele nereguli. 12. CASA a refuzat să își anuleze decizia și, la 28 iunie 2007, societatea reclamantă l-a contestat în cadrul Curții de Apel Chișinău. , că în conformitate cu art. 23 din Legea privind aviația civilă, CASA a avut dreptul să suspende sau să retragă AOC-urile numai dacă societățile nu au reușit să remedieze neregulile constatate de CASA în termenul stabilit. AOC 0170 din Regulamentele din domeniul aviației civile în conformitate cu care un AOC poate fi revocat numai după suspendarea inițială.

Întrucât CASA nu a observat aceste dispoziții juridice, acțiunile sale sunt ilegale. 13. La 3 decembrie 2008, Curtea de Apel Chișinău a respins acțiunea societății reclamante, constatând că CASA a avut dreptul de a retrage AOC-ul deoarece au fost constatate de experți europeni nereguli grave care amenință siguranța zborurilor, Curtea de Apel nu a indicat neregulile la care s-a referit. Curtea a constatat, de asemenea, că societatea reclamantă nu a respectat ordinul CASA din 1 iunie 2007 de interzicere a zborurilor către Irak și Afganistan la 15 iulie 2007. Societățile solicitanți au contestat decizia în fața Curții Supreme de Justiție.

14. La 29 aprilie 2009, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul și a susținut hotărârea Curții de Apel după constatarea că CASA are dreptul de a revoca AOC, deoarece societatea reclamantă nu a respectat instrucțiunile sale privind interzicerea tuturor zborurilor de aeronave înregistrate în Moldova în Irak și Afganistan, cu efect începând cu 15 iulie 2007. II. În conformitate cu secțiunea 5 litera (m) din Legea privind aviația civilă nr. 1237, astfel cum este în vigoare la momentul material, CASA este autoritatea competentă cu dreptul de a emite, suspenda și revoacă certificatele de operator aerian.

16. Secțiunea 23 din Legea privind aviația civilă, intitulată „Breaches” (Contravenții) se citește după cum urmează: „(1) Următoarele sunt considerate o încălcare în domeniul aviației civile: absența la bordul avionului a documentelor prevăzute de regulamentele în vigoare; încălcarea reglementărilor privind utilizarea avionului...; încălcarea reglementărilor privind întreținerea avionului; exercitarea de sarcini de către personalul avionului fără o autorizație validă sau cu o autorizație expirată sau cu o autorizație care nu a fost validată de către administrație...; nerespectarea timpului de lucru, a timpului de zbor și a timpului de odihnă al echipajului; transportul de mărfuri periculoase fără autorizarea corespunzătoare de la administrație; nerespectarea limitelor de încărcare aplicabile pentru decolarea și taxiul avionului...; refuzul de a prezenta documente persoanelor autorizate de administrație și refuzul de a le permite să efectueze o inspecție; funcționarea aeronavelor fără asigurarea corespunzătoare pentru pasageri, bagaje și echipaj...; Incapacitatea de a informa administrația despre incidentele și accidentele care implică avionul.

(2) Infracțiunile enumerate la alineatul (1) sunt sanctionate în conformitate cu Codul de infracțiuni administrative. (3) Sancționarea încălcărilor enumerate la alin. (1) nu eliberează persoanele responsabile de la datoria de a fixa încălcările descoperite. Breaches se stabilește în termen de o lună, cu excepția cazului în care administrația prevede un alt termen, iar administrația este informată în consecință. (4) În cazul în care încălcările constatate nu au fost stabilite în termenul alocat sau în cazul în care au o recurentă (sistematică) caracterul, administrația are dreptul să suspende sau să revoce documentele de autorizare.” 17. Pe baza Legii privind aviația civilă, CASA eliberată în 2005 în domeniul aviației civile.

Acestea au servit scopul reglementării procedurii de eliberare a COA. Conform secțiunii RAC-AOC 0160, CASA poate suspenda un COA în următoarele cazuri: „(a) societatea de aviație în cauză nu respectă condițiile și cerințele AOC; (b) societatea de aviație nu respectă legile și reglementările în vigoare; (c) societatea de aviație refuză să prezinte documente persoanelor autorizate de CASA…

” 18. Secțiunea RAC-AOC 0170 prevede că un AOC poate fi revocat în următoarele cazuri: „(a) societatea de aviație în cauză nu stabilește în termenul alocat neregulile care au dus la suspendarea AOC-ului său; (b) societatea de aviație a efectuat operațiuni comerciale de transport aerian sau zboruri neautorizate în timpul perioadei de suspendare a AOC-ului său; (c) în alte cazuri prevăzute de regulamentul în vigoare...” ARTICOLUL 1 ALLEGAT AL PROTOCOLUL 1 LA CONVENȚIE 19. Societatea reclamantă se plângea că retragerea AOC-ului său a avut efectul de a viola dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale, astfel cum se garantează la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care, în măsura în care este cazul, prevede: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale.

Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional...” Admisibilitatea 20. Curtea constată că plângerea în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție nu este evident nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție. De asemenea, menționează că cererea nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Societatea reclamantă a susținut că AOC-ul său a constituit o posesie în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Revocarea sa de către CASA a constituit o ingerință în dreptul său la bucuria pașnică a posesiunii respective.

De asemenea, a susținut că interferența nu este legală în temeiul legislației interne și că nu este proporțională cu scopul urmărit. 22. Guvernul nu a contestat faptul că AOC a constituit o posesie a cărei revocare constituie o ingerință în dreptul reclamantului în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. În observațiile lor, Guvernul a susținut că inspectorii europeni au constatat că societatea reclamantă nu a respectat standardul european că locul lor de activitate principală este în statul care a livrat AOC. Potrivit Guvernului, interferența a avut o bază în dreptul intern, și anume în temeiul articolului 5 din Legea privind aviația civilă (a se vedea punctul 15 de mai sus) și a fost proporțională cu obiectivul urmărit.

23. Este nediscutat între părți că AOC societății reclamante constituie o posesie în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și că retragerea acesteia a constituit o ingerință în dreptul societății reclamante la bucurarea pașnică a bunurilor sale. Curtea reiterează că, în conformitate cu jurisprudența sa, încheierea unei licențe valabile de administrare a unei întreprinderi constituie o ingerință în dreptul la bucuria pașnică a bunurilor garantate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția (Tre Traktörer AB c. Suedia Hotărârea din 7 iulie 1989, Serie A nr. 159, § 55, și Rosenzweig și Bonded Warehouses Ltd. c. Polonia , nr. 51728/99, § 48, 28 iulie 2005). 24. Conform jurisprudenței Curții menționate în alin. anterior, această interferență constituie o măsură de control al utilizării proprietăților care urmează să fie examinate în conformitate cu art. 1 alin. al doilea paragraf din Protocolul nr. 1 la Convenție.

25. Pentru ca o măsură care constituie controlul utilizării să fie justificată, aceasta trebuie să fie legală (a se vedea a se vedea alin. (1) din Protocolul nr. 1 la Convenția). Katsaros v. Grecia , nr. 51473/99, § 43, 6 iunie 2002) și „pentru interesul general”. Măsura trebuie, de asemenea, să fie proporțională cu scopul urmărit. 26. Curtea reamintește că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție nu conține cerințe procedurale explicite și absența reexaminării judiciare nu constituie, în sine, o încălcare a acestei dispoziții (a se vedea Banca de Capitală AD c. Bulgaria) , nr. 49429/99, § 50, CEDO 2005 XII (extracte)).

Cu toate acestea, aceasta implică faptul că orice interferență cu bucuria pașnică a bunurilor trebuie să fie însoțită de garanții procedurale care oferă persoanelor fizice sau entității în cauză o oportunitate rezonabilă de a-și prezenta cazul autorităților responsabile în scopul de a contesta în mod eficient măsurile care intervin cu drepturile garantate de prezenta dispoziție. Pentru a stabili dacă această condiție a fost îndeplinită , trebuie luată o opinie cuprinzătoare a procedurilor judiciare și administrative aplicabile (a se vedea Banca de Capitale AD ibid Hentrich c. Franța , hotărârea din 22 septembrie 1994, p. 21, § 49, Serie A nr. 296 A , și Jokela c. Finlanda , nr. 28856/95 , § 45, CEDO 2002 IV ). 27. Poziția Guvernului este că interferența în cauză a fost legală în temeiul dreptului intern, și anume în temeiul articolului 5 din Legea privind aviația civilă.

În plus, și în măsura în care argumentul guvernelor, astfel cum se prevede la alineatul 22, poate fi înțeles ca susținând, de asemenea, legiferitatea interferenței, este suficient să se noteze că acest argument nu a constituit baza deciziilor impugnate, fie de către CASA, fie de către instanțe interne. Prin urmare, Curtea nu consideră necesar să-l examineze în continuare. 28. Curtea remarcă că art. 5 din Legea privind aviația civilă stabilește în termeni generale dreptul CASA de a revoca autorizațiile de zbor. Cu toate acestea, art. 23 din aceeași lege enumera încălcările pentru care o societate de aviație poate fi sancționată și procedura care urmează să fie urmată de CASA.

Alineatele (3) și (4) din secțiunea respectivă prevede că un COA poate fi suspendat sau revocat numai în cazul în care și atunci când societatea în cauză nu a reușit să remedieze neregulile semnalate de CASA în termenul permis sau în cazul în care neregulile se dovedește a fi de natură recurentă. 29. Regulamentele din domeniul aviației civile emise de CASA pe baza Legii privind aviația civilă prevăd în secțiunea RAC-AOC 0170 alineatele (a) și (b) că un COA poate fi revocat în anumite circumstanțe după suspendarea inițială. Acestea prevăd, de asemenea, o a treia posibilitate în temeiul alineatului (c), și anume „în alte cazuri prevăzute de regulamentul în vigoare”. Cu toate acestea, Curtea nu a fost informată cu privire la aceste alte regulamente în vigoare.

30. Curtea remarcă că, în ordinea sa din 1 iunie 2007, CASA a informat societatea reclamantă că toate zborurile către Irak și Afganistan ar trebui să fie interzise în vigoare la 15 iulie 2007. La 21 iunie 2007, respectiv.

mai mult de trei săptămâni înainte de a deveni eficace interdicția, CASA a retras AOC din partea societății reclamante pe motiv că a zburat la diferite destinații care implică riscuri de securitate, inclusiv Irak și Afganistan (a se vedea punctul 10). Nu numai că societatea reclamantă nu a avut ocazia să fie ascultată de CASA înainte de revocarea AOC-ului său, ci, de asemenea, instanțele interne nu au explicat pe ce bază au constatat că societatea nu a respectat interdicția, în circumstanțe în care interdicția nu era încă în vigoare la momentul revocarii (a se vedea punctele 13 și 14). 31. Având în vedere cele de mai sus, Curtea a ajuns la concluzia că interferența cu posesele solicitantei sub forma AOC-ului său nu a fost înconjurată de suficiente garanții împotriva arbitrației și nu a fost, prin urmare, legală în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (a se vedea, mutatis mutandis, A.D.

Banca de Capitale citată mai sus) § 139. Această concluzie necesită să se asigure dacă au fost respectate celelalte cerințe ale acestei dispoziții. Prin urmare, Curtea nu a exprimat opinia cu privire la problema dacă au ajuns la un echilibru echitabil între drepturile reclamanților și cererile interesului general. 32. Prin urmare, a existat o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 33. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă legea internă a Înălțimei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 34. Societatea reclamantă a solicitat 1,195.909 euro (EUR) în ceea ce privește daunele pecuniare suferite ca urmare a încălcării drepturilor acesteia și a solicitat, de asemenea, 30.000 EUR în ceea ce privește daunele nepecuniare.

35. Guvernul nu este de acord cu sumele solicitate de societățile solicitante și a solicitat Curții să respingă cererile lor. 36. În timp ce retragerea certificatului ar fi putut avea consecințe financiare negative pentru societatea reclamantă, Curtea nu poate specula cu privire la ceea ce rezultatul eventual ar fi fost dacă ar fi putut contesta impunerea acestei măsuri în cadrul procedurilor administrative sau judiciare care îndeplinesc garanțiile procedurale necesare prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. De asemenea, aceasta remarcă că societatea reclamantă, în temeiul dreptului intern în vigoare, este deschisă cererea de reluare a procedurii. Prin urmare, nu poate fi acordată nicio atribuire în ceea ce privește daunele pecuniare.

37. În ceea ce privește daunele nepecuniare, facând evaluarea sa pe o bază echitabilă, Curtea atribuie reclamantului 3.000 EUR. Costuri și cheltuieli 38. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 2 985 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 39. Guvernul a susținut că sumele sunt excesive și a solicitat Curții să respingă cererile. 40. Curtea reiterează că, pentru costurile și cheltuielile care urmează să fie efectuate în temeiul articolului 41 din Convenție, trebuie să se stabilească că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea (a se vedea, de exemplu, Amihalachioaie c. Moldova , nr. 60115/00, § 47, CEDO 2004 III).

41. În cazul în cauză, având în vedere documentele în posesia sa, Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamantului 2500 EUR pentru costuri și cheltuieli.

Pentru aceste motive, Curtea declară cererea admisibilă; deține că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține litera (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 44 § 2 din convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 3.000 EUR (3.000 euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește daunele nepecuniare; (iv) 2.500 EUR (2.000 cinci sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil pentru solicitant, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 15 ianuarie 2019, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Hasan Bakırcı Julia Laffranque Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

CASE OF PECOTOX-AIR S.R.L. v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA (Application no. 45506/09) JUDGMENT STRASBOURG 15 January 2019 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Pecotox-Air S.R.L. v. the Republic of Moldova, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of: Julia Laffranque, President, Valeriu Grițco, Stéphanie Mourou-Vikström, judges, and Hasan Bakırcı, Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 4 December 2018, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4. The applicant, is a company specialising in air transportation.

RELEVANT DOMESTIC LAW

15. According to Section 5(m) of the Law on Civil Aviation No. 1237, as in force at the material time, the CASA is the authority empowered with the right to issue, suspend and revoke air operator certificates.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

33. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage

FOR THESE REASONS, THE COURT

1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, the following amounts, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement: (i) EUR 3,000 (three thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage; (iv) EUR 2,500 (two thousand five hundred euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 15 January 2019, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Hasan Bakırcı Julia Laffranque Deputy Registrar President