Decizia nr. 48348/10 Adem AYDIN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 22 ianuarie 2019 în calitate de comitet compus din: Paul Lemmens, președinte, Jon Fridrik Kjølbro, Ivana Jelić, judecători și Hasan Bakırcı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 25 iunie 2010, având în vedere deliberarea, hotărârea următoarea: Faptele Reclamantul, dl Adem Aydın, este un cetățean turc, născut în 1974 și locuiește în Denizli. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna İntepe, un avocat practicant în Ankara. Guvernul turc (“Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor. Circumstanțele cazului Cauția, astfel cum a prezentat părțile, poate fi rezumat după cum urmează. În 1994 reclamantul a început serviciul militar obligatoriu. În 1996 a fost concediat din armată. În 2008, reclamantul a solicitat administrației și a solicitat să beneficieze de o pensie de invaliditate. El a susținut că a pierdut audierea în timpul serviciului militar. Atunci când cererea sa a fost respinsă, reclamantul a inițiat o procedură în fața Curții Supreme de Administrație Militară pentru a anula această decizie. În timpul procedurii, Procurorul public șef de la Curtea Supremă de Administrație Militară și-a emis opinia cu privire la fondul cazului. Acest aviz nu a fost comunicat reclamantului. La 1 octombrie 2009, Curtea Supremă de Administrație Militară a respins cazul reclamantului, subliniind că nu a putut fi stabilit că pierderea auditivă a reclamantului a fost cauzată din cauza serviciului său militar obligatoriu. La 10 decembrie 2009, cererea de rectificare a reclamantului a fost respinsă în continuare. O descriere a dreptului intern la momentul material poate fi găsită în Tanıșma c. Turcia (nr. 32219/05, §§ 29-47, 17 noiembrie 2015) și Yavuz c. Turcia (nr. 29870/96, 25 mai 2000). 6771 a fost adoptat. Potrivit acestei noi legi, articolele 145 și 157 din Constituție au fost abrogate și Curtea Supremă Administrativă Militară a fost abolită. În plus, următorul paragraf a fost adăugat la art. 142 din Constituție: „... nu se formează alte tribunale militare decât instanțe disciplinare. Cu toate acestea, într-o stare de război, instanțe militare pot fi formate cu competența de a judeca infracțiuni comise de personalul militar în raport cu datoria lor.” La 21 martie 2018 Legea nr. 7103 a fost pronunțată; a fost publicată în Journal Oficial la 27 martie 2018. Secțiunea 23 din Legea nr. 7103 modifică Legea privind procedura administrativă (Legea nr. 2577) să afirme că toate reclamanții care au în prezent o cerere în funcție de Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu privire la independența și imparțialitatea Curții Supreme de Administrație Militară pot solicita o reexaminare în fața Curții administrative din Ankara în termen de trei luni de la notificarea hotărârii de inadmisibilitate a Curții din cauza neepuizarii recourslor interne. COMPLAINTE Reclamantul a declarat în temeiul articolului 6 din Convenție că nu a avut un proces echitabil în fața Curții Supreme de Administrație Militară care nu poate fi considerat un tribunal independent și imparțial. De asemenea, s-a plâns că opinia procurorului public în timpul procedurii dinaintea Curții Supreme de Administrație Militară nu i-a fost comunicată. Reclamantul a contestat în continuare rezultatul hotărârii instanței interne, susținând că instanța internă a eșuat în evaluarea probelor, că cererea de rectificare a acestuia a fost examinată de aceeași divizie a Curții Supreme de Administrație Militară, care a decis deja cu privire la fondurile cazului, și că prin respingerea cererii sale de pensie de invaliditate, autoritățile interne au încălcat dreptul său la bucurarea pașnică a bunurilor sale. De asemenea, el se bazează pe art. 13 și la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. DIRECTA Independența și imparțialitatea Curții Supreme de Administrație și necomunicarea avizului procurorului public în timpul procedurii 10. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la echitatea procedurii în fața Curții Supreme de Administrație Militară. 11. Curtea constată că, la 21 martie 2018, Legea nr. 7103 a fost adoptată și publicată în Gazettele Oficiale la 27 martie 2018. Secțiunea 23 din Legea nr. 7103 a modificat Legea de procedură administrativă (Legea nr. 2577) să afirme că toți reclamanții care au în prezent o cerere în suspensie în fața Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la independența și imparțialitatea Curții Supreme de Administrație Militară pot cere un judecată în fața Curții Administrative din Ankara în termen de trei luni de la notificarea hotărârilor de inadmisibilitate ale Curții din cauza neepuizarii recourslor interne. 12. Curtea reiterează că scopul articolului 35 § 1 din Convenție este de a permite statelor contractante posibilitatea de a preveni sau de a pune în aplicare încălcările presupuse împotriva acestora înainte de prezentarea acestor acuzații Curții. În consecință, această regulă impune în primul rând reclamanților să utilizeze remediile prevăzute de sistemul juridic național, dispunând astfel statelor de a răspunde în fața Curții pentru actele lor. Cu toate acestea, regula se bazează pe presupunerea că sistemul intern oferă un remediu eficace în ceea ce privește presupusa încălcare (a se vedea Radomilja și alții c. Croația [GC], nr. 37685/10, § 117, 20 martie 2018; Latak c. Polonia (dec.), nr. 52070/08, § 75, 12 octombrie 2010 și İçyer c. Turcia (dec.), nr. 18888/02, 12 ianuarie 2006). 13. Evaluarea dacă căile de recurs interne au fost epuizate este efectuată în mod normal cu referire la data în care cererea a fost depusă Curții. Cu toate acestea, după cum a depus Curtea în multe ocazii, această regulă este supusă excepțiilor, care pot fi justificate de circumstanțele specifice ale fiecărei cauze (a se vedea Baumann c. Franța , nr. 33592/96 § 47, 22 mai 2001, și İçyer . 14. Curtea reamintește că în hotărârea sa în cazul Tanıșma c. Turcia (n. 32219/05, 17 noiembrie 2015), a examinat problema juridică în cauză și a decis că Curtea Supremă de Administrație Militară nu a putut fi considerată un tribunal independent și imparțial în sensul articolului 6 § 1 din Convenție. În consecință, pentru a asigura soluționarea pentru plângeri similare la nivel intern și pentru a reduce numărul cererilor pe care le așteaptă Curtea, începând cu 16 aprilie 2017, Curtea Supremă de Administrație Militară a fost abolită. 7103 din data de 21 martie 2018, a fost adoptată o oportunitate reală de a obține un proces proaspăt în fața unei instanțe administrative civile pentru toate cererile pe care le sunt în prezent în fața Curții. 15. În decizia sa în cazul Baysal c. Turcia ((dec.), nr. 29698/11, 22 mai 2018), Curtea a declarat inadmisibil o nouă cerere din cauza faptului că reclamantul nu a scăpat de căile de recurs interne, adică de noua soluție. În acest sens, Curtea a considerat în special că acest nou remediu a fost a priori accesibil și capabil de a oferi o perspectivă rezonabilă de remediere pentru plângeri referitoare la echitatea procedurilor. 16. În cazul în cauză, Curtea își reiterează concluzia în cazul Baysal (citat mai sus) și constată că reclamantul are acum posibilitatea de a solicita o reexaminare în fața Curții administrative din Ankara în termen de trei luni de la notificarea hotărârii de inadmisibilitate a Curții din cauza neepuizării recoursurilor interne. Prin urmare, Curtea Administrativă Ankara va fi solicitată să efectueze o nouă examinare a cauzelor, iar un recurs poate fi interzis la Curtea Administrativă Supremă împotriva hotărârii Curții Administrative Ankara. Reclamantul poate introduce în continuare o cerere individuală la Curtea Constituțională împotriva hotărârii Curții Administrative Supreme. În cazul în care reclamantul se consideră încă victimă a presupusei încălcări, ar fi deschis să depună Curtea o nouă cerere în temeiul articolului 34 din Convenție. 17. Curtea constată, de asemenea, că această nouă examinare ar remedia plângerea reclamantului cu privire la necomunicarea avizului procurorului public în cadrul procedurii interne (a se vedea Baysal , citat mai sus § 17). 18. Rezultă că această parte a cererii trebuie să fie declarată inadmisibilă pentru neepuizarea recourslor interne în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție. În ceea ce privește încălcarea plângerilor 19. În ceea ce privește restul plângerilor formulate în temeiul articolelor 6, 13 și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, având în vedere toate dovezile în posesia sa, și în măsura în care are competența de a examina acuzațiile, Curtea nu a constatat nici o apariție a încălcării drepturilor și libertăților garantate de Convenția sau de Protocolele sale. 20. înființată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declara în unanimitate cererea inadmisibilă. Adoptată în engleză și notificată în scris la 14 februarie 2019. Hasan Bakırcı Paul Lemmens Președintele adjunct al grefierului
Application no. 48348/10
Adem AYDIN
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 22
January 2019 as a Committee composed of:
Paul Lemmens,
President,
Jon Fridrik Kjølbro,
Ivana Jelić,
judges,
and Hasan Bakırcı,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 25 June 2010,
Having deliberated, decides as follows:
1.
The applicant, Mr Adem Aydın, is a Turkish national, who was born in 1974 and lives in Denizli. He was represented before the Court by Ms
B.
İntepe, a lawyer practising in Ankara.
2.
The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.
A.
The circumstances of the case
3.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
4.
In 1994 the applicant started his compulsory military service. In 1996 he was discharged from the army. In 2008, the applicant applied to the administration and requested to benefit from a disability pension. He alleged that he had lost his hearing during his military service. When his request was rejected, the applicant initiated proceedings before the Supreme Military Administrative Court to have that decision annulled. During the proceedings, the Chief Public Prosecutor at the Supreme Military Administrative Court delivered his opinion on the merits of the case. This opinion was not communicated to the applicant.
5.
On 1 October 2009 the Supreme Military Administrative Court dismissed the applicant’s case, pointing out that it could not have been established that the applicant’s hearing loss had been caused due to his compulsory military service. On 10 December 2009 the applicant’s rectification request was further dismissed.
B.
Relevant domestic law and practice
6.
A description of the domestic law at the material time may be found in
Tanıșma v. Turkey
(no. 32219/05, §§ 29-47, 17 November 2015) and
Yavuz v.
Turkey
((dec.), no. 29870/96, 25 May 2000).
7.
Following a referendum held on 16 April 2017, Law no.
6771 was adopted. According to this new law, Articles 145 and 157 of the Constitution were repealed and the Supreme Military Administrative Court was abolished. Furthermore, the following paragraph was added to Article
142 of the Constitution:
“... No military courts shall be formed other than disciplinary courts. However, in a state of war, military courts may be formed with jurisdiction to try offences committed by military personnel in relation to their duties.”
8.
On 21 March 2018 Law no. 7103 was enacted; it was published in the Official Gazette on 27 March 2018. Section 23 of Law no.
7103 amends the Administrative Procedure Act (Law no. 2577) to state that all applicants who currently have an application pending before the European Court of Human Rights concerning the independence and impartiality of the Supreme Military Administrative Court may request a retrial before the Ankara Administrative Court within three months of notification of the Court’s inadmissibility decision on account of non-exhaustion of domestic remedies.
9.
The applicant stated under Article 6 of the Convention that he did not have a fair trial before the Supreme Military Administrative Court which cannot be considered as an independent and impartial tribunal. He also complained that the opinion of the public prosecutor during the proceedings before the Supreme Military Administrative Court had not been communicated to him. The applicant further challenged the outcome of the domestic court decision, alleging that the domestic court had erred in the evaluation of evidence, that his rectification request was examined by the same division of the Supreme Military Administrative Court which had already decided on the merits of the case, and that by dismissing his claim for a disability pension, the domestic authorities had breached his right to peaceful enjoyment of his possessions. He further relied on Article 13 and Article
1 of Protocol No. 1 to the Convention.
A.
Independence and impartiality of the Supreme Administrative Court and the non-communication of the public prosecutor’s opinion during the proceedings
10.
The applicant complained under Article 6 of the Convention about the fairness of the proceedings before the Supreme Military Administrative Court.
11.
The Court notes that on 21 March 2018 Law no. 7103 was enacted and published in the Official Gazette on 27 March 2018. Section 23 of Law no.
7103 amended the Administrative Procedure Act (Law no. 2577) to state that all applicants who currently have a pending application before the European Court of Human Rights concerning the independence and impartiality of the Supreme Military Administrative Court may request a retrial before the Ankara Administrative Court within three months of notification of the Court’s inadmissibility decisions on account of non-exhaustion of domestic remedies.
12.
The Court reiterates that the purpose of the exhaustion rule, contained in Article 35 § 1 of the Convention, is to afford the Contracting States the opportunity of preventing or putting right the violations alleged against them before those allegations are submitted to the Court. Accordingly, this rule requires applicants first to use the remedies provided by the national legal system, thus dispensing States from answering before the Court for their acts. Yet, the rule is based on the assumption that the domestic system provides an effective remedy in respect of the alleged breach (see
Radomilja and Others v. Croatia
[GC], no. 37685/10, §
117, 20
March 2018;
Latak v. Poland
(dec.), no. 52070/08, § 75, 12
October 2010; and
İçyer v. Turkey
(dec.), no. 18888/02, 12 January 2006).
13.
The assessment of whether domestic remedies have been exhausted is normally carried out with reference to the date on which the application was lodged with the Court. However, as the Court has held on many occasions, this rule is subject to exceptions, which may be justified by the particular circumstances of each case (see
Baumann v.
France
, no.
33592/96, § 47, 22 May 2001, and
İçyer
, cited above).
14.
The Court recalls that in its judgment in the case of
Tanıșma v.
Turkey
(no. 32219/05, 17 November 2015), it has examined the legal problem at issue and ruled that the Supreme Military Administrative Court could not be considered to be an independent and impartial tribunal within the meaning of Article 6 § 1 of the Convention. As a result, in order to provide redress for similar complaints at domestic level and to reduce the number of applications pending before the Court, as of 16 April 2017 the Supreme Military Administrative Court has been abolished. Subsequently, by Law no. 7103 dated on 21 March 2018, a genuine opportunity to obtain a fresh trial before a civil administrative court for all applications that are currently pending before the Court, was adopted.
15.
In its decision in the case of
Baysal v. Turkey
((dec.), no.
29698/11, 22 May 2018), the Court declared a new application inadmissible on the ground that the applicant had failed to exhaust domestic remedies, that is to say the new remedy. In so doing, the Court considered in particular that this new remedy was
a priori
accessible and capable of offering a reasonable prospect of redress for complaints concerning the fairness of proceedings.
16.
In the present case, the Court reiterates its conclusion in the case of
Baysal
(cited above) and observes that the applicant has now the possibility of requesting a retrial before the Ankara Administrative Court within three months of notification of the Court’s inadmissibility decision on account of non-exhaustion of domestic remedies. As a result, the Ankara Administrative Court will be called on to conduct a fresh examination of the cases and an appeal may be lodged with the Supreme Administrative Court against the decision of the Ankara Administrative Court. The applicant may further bring an individual application to the Constitutional Court against the judgment of the Supreme Administrative Court. Should the applicant still consider himself to be the victim of the alleged violation, it would be open to him to lodge a new application with the Court pursuant to Article
34 of the Convention.
17.
The Court further notes that this fresh examination would also remedy the applicant’s complaint concerning the non-communication of the public prosecutor’s opinion during the domestic proceedings (see
Baysal
, cited above, §
17).
18.
It follows that this part of the application must be declared inadmissible for non-exhaustion of domestic remedies pursuant to Article
35 §§ 1 and 4 of the Convention.
B.
As to the remaining complaints
19.
As regards the remaining complaints raised under Articles 6, 13 and Article
1 of Protocol No. 1 to the Convention, having regard to all the evidence in its possession, and in so far as it has jurisdiction to examine the allegations, the Court has not found any appearance of a breach of the rights and freedoms guaranteed by the Convention or its Protocols.
20.
It follows that this part of the application is manifestly ill
‑
founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court, unanimously,
Declares
the application inadmissible.
Done in English and notified in writing on 14 February 2019.
Hasan Bakırcı
Paul Lemmens
Deputy Registrar
President