Decizia nr. 54190/08 Ahmet Bülent ÖZKAN împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 6 noiembrie 2018 în calitate de comitet compus din: Ledi Bianku, președinte, Jon Fridrik Kjølbro, Ivana Jelić, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 1 noiembrie 2008, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 22 ianuarie 2018, care solicită Curții să excludă aplicarea din lista cazurilor, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Ahmet Bülent Özkan, este un cetățean turc, născut în 1956 și trăiește în İzmir. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl B. Kașka, un avocat practicant în İzmir. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Reclamantul, un ofițer militar, a fost declarat nepotrivit serviciului militar și în 1998 a fost concediat din armată. În urma, reclamantul a inițiat mai multe proceduri susținând că trebuia să beneficieze de pensiile de invaliditate legate de serviciu. Cazurile sale au fost respinse, iar decizia finală a fost eliberată la 16 octombrie 2008 de Curtea Supremă de Administrație Militară. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la necomunicarea avizului scris al Procurorului Public Principiu la care i-a fost adresat în cadrul procedurii dinaintea Curții Supreme de Administrație Militară. El a declarat, de asemenea, că rezultatul procedurii este nedrept și că articolele 13, 17 și 18 din Convenție au fost încălcate. Cererea a fost comunicată guvernului DREPTUL reclamantului se plângea că necomunicarea avizului scris al Procurorului public principal prezentat Curții Supreme de Administrație Militară în timpul procedurii a încălcat dreptul său la o audiere adversară și echitabilă. În acest sens, el se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție. De asemenea, el a declarat că rezultatul procedurii este nedrept și a susținut că articolele 13, 17 și 18 din Convenție au fost încălcate. După eșuarea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 22 ianuarie 2018, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Declar că Guvernul Turciei propune să plătească reclamantului Ahmet Bülent Özkan, 400 EUR (4 sute de euro) pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costuri și cheltuieli, precum și orice impozit care poate fi impun reclamantului în vederea soluționării cazului menționat mai sus pe care îl așteaptă în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă va fi convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii de către Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. Guvernul consideră că absența comunicării reclamantului observației procurorului public prezentate Curții Supreme de Administrație Militară a încălcat dreptul său la un proces echitabil, având în vedere jurisprudența bine stabilită a Curții (Meral c. Turcia), No 3446/02, 27 noiembrie 2007). Ei invită cu respect Curtea să declare că nu mai este justificat să continue examinarea cererii și să-l elimine din lista cazurilor în conformitate cu art. 37 din Convenție.” Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 10. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 11. Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Turciei, practica sa privind plângerile referitoare la necomunicarea avizului scris al procurorului în cadrul procedurii adresate reclamanților (a se vedea, de exemplu, Meral c. Turcia (nr. 33446/02, §§ 39, 27 noiembrie 2007). 12. Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (articolul (c) 13. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o solicită să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 din amenda 14. Curtea consideră că această sumă ar trebui convertită în monedă a statului contestat la rata aplicabilă la data plății și plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cazul în care nu s-a reglementat în această perioadă, dobânzile simple se plătesc pe valoarea în cauză la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. 15. În plus, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 16. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată din listă plângerea privind necomunicarea avizului scris al Procurorului Principal în timpul procedurii în fața Curții Supreme de Administrație Militară. 17. În cele din urmă, Curtea a examinat celelalte plângeri și consideră că, având în vedere toate materialele în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt din competența sa, aceste plângeri nu dezvăluie nici o apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților consemnate în Convenția sau în Protocolurile sale. 18. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act, în unanimitate, de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în aceasta; de a lovi cererea în partea acoperită de declarația unilaterală a guvernului din lista cazurilor sale în conformitate cu art. 37 § litera (c) din Convenție; declară restul cererii inadmisibil. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 29 noiembrie 2018. Hasan Bakırcı Ledi Bianku Președintele adjunct al grefierului Bianku
Application no. 54190/08
Ahmet Bülent ÖZKAN
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 6
November
2018 as a Committee composed of:
Ledi Bianku,
President,
Jon Fridrik Kjølbro,
Ivana Jelić,
judges,
and Hasan Bakırcı,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 1 November 2008,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 22 January 2018 requesting the Court to strike the application out of the list of cases,
Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
1.
The applicant, Mr Ahmet Bülent Özkan, is a Turkish national, who was born in 1956 and lives in İzmir. He was represented before the Court by Mr B. Kașka, a lawyer practising in İzmir.
2.
The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.
3.
The applicant, a military officer, was declared unfit for military service and in 1998 he was discharged from the Army. Subsequently, the applicant initiated several sets of proceedings arguing that he had to benefit from service related disability pensions. His cases were dismissed, and the final decision was delivered on 16 October 2008 by the Supreme Military Administrative Court.
4.
The applicant complained under Article 6 §
1 of the Convention about the non-communication of the Principle Public Prosecutor’s written opinion to him in the proceedings before the Supreme Military Administrative Court. He further stated that the outcome of the proceedings was unfair and that Articles 13, 17 and 18 of the Convention were breached.
5.
The application had been communicated to the Government
.
6.
The applicant complained that the non-communication of the Principal Public Prosecutor’s written opinion submitted to the Supreme Military Administrative Court during the proceedings had violated his right to an adversarial and fair hearing. In this respect, he relied on Article 6 §
1 of the Convention. He further stated that the outcome of the proceedings was unfair and argued that Articles 13, 17 and 18 of the Convention were breached.
7.
After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 22 January 2018 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article
37 of the Convention.
The declaration provided as follows:
“I declare that the Government of Turkey offer to pay the applicant Ahmet Bülent Özkan, EUR 400 (four hundred euros) to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, plus any tax that may be chargeable to the applicant with a view to resolving the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights.
This sum will be converted into Turkish liras at the rate applicable on the date of payment, and will be payable within three months from the date of notification of the decision by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from the expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case.
The Government consider that the absence of communication to the applicant of the public prosecutor’s observation submitted to the Supreme Military Administrative Court breached his right to a fair trial in the light of the well-established case-law of the Court (
Meral v. Turkey,
no.33446/02, 27 November 2007). They respectfully invite the Court to declare that it is no longer justified to continue the examination of the application and to strike it out of its list of cases in accordance with Article 37 of the Convention.”
8.
The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37 §
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
9.
It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article
37
§
1
(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
10.
To this end, the Court has examined the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v. Turkey
(preliminary objections) [GC], no.
WAZA Sp. z o.o. v. Poland
(dec.), no.
11602/02, 26 June 2007; and
Sulwińska v. Poland
(dec.), no.
28953/03, 18
September
2007).
11.
The Court has established in a number of cases, including those brought against Turkey, its practice concerning complaints about non-communication of the public prosecutor’s written opinion during proceedings to applicants (see, for example,
Meral v. Turkey
(no.
33446/02, §§
32
‑
39, 27 November 2007).
12.
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed –
which is consistent with the amounts awarded in similar cases
– the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article
37
§
1
(c)).
13.
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1
in fine
).
14.
The Court considers that this amount should be converted into currency of respondent State at the rate applicable at the date of payment, and paid within three months from the date of notification of the Court’s decision issued in accordance with Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to settle within this period, simple interest shall be payable on the amount in question at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank plus three percentage points.
15.
Furthermore, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention (
Josipović v. Serbia
(dec.), no. 18369/07, 4 March 2008).
16.
In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list as regards the complaint concerning the non-communication of the Principal Public Prosecutor’s written opinion during the proceedings before Supreme Military Administrative Court.
17.
Finally, the Court has examined the remaining complaints and considers that, in the light of all the material in its possession and in so far as the matters complained of are within its competence, these complaints do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms enshrined in the Convention or the Protocols thereto.
18.
It follows that this part of the application must be rejected in accordance with Article 35 § 4 of the Convention.
For these reasons, the Court, unanimously,
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application in the part covered by the Government’s unilateral declaration out of its list of cases in accordance with Article
37 §
1
(c) of the Convention;
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Done in English and notified in writing on 29 November 2018.
Hasan Bakırcı
Ledi Bianku
Deputy Registrar
President