SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 33528/10 Fatih TAȘ împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 22 ianuarie 2019 într-un comitet compus din Julia Laffranque, președinte, Valeriu Grițeco, Stephanie Morou-Vikström, judecători, și din Hasan Bak Având în vedere decizia din 16 decembrie 2014, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FATIH Taș, recurentul este un resortisant turc născut în 1979 și rezident la Istanbul. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Akmeșe și dl Polat, avocați care exercită în Istanbul. Guvernul turc a fost reprezentat de agentul său. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La momentul faptelor, reclamantul a fost proprietar al unei case de editură și editor. În august 2001, o carte, numită ), a fost publicat de către casa de ediție a reclamantului. Cartea spunea că un membru al PKK (organizație ilegală înarmată), precum și gândurile și sentimentele sale în legătură cu filozofia și acțiunea organizației. Acesta conținea, printre altele, următorul pasaj (pagina 50) Pentru un membru al PKK nu este suficient să se lupte cu armele în munții frumoși din Kurdistan. Un patriot poate avea un astfel de obiectiv, care este absolut natural, dar un membru al PKK nu poate avea un obiectiv atât de îngust. Un membru al PKK nu ar trebui să accepte [o sarcină] mai puțin [importantă] decât comanda războiului. Nu trebuie uitate condițiile și cerințele [legate de a fi] membru al PKK. (...) La 24 august 2001, procurorul Republicii aproape de curtea de securitate a statului d La 14 aprilie 2006, tribunalul corecțional din Fatih l-a recunoscut pe reclamantul vinovat de propagandă în favoarea unei organizații teroriste și l-a condamnat, în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului, la o amendă judiciară de 717 de lire turce (TRY) (441,45 EUR) la data pronunțării hotărârii. El a considerat că cartea în cauză descrie acțiunea șefului PKK de luptă de eliberare națională, pe care o făcea laapologia acțiunilor membrilor PKK prin prezentarea lor cu un ton însuflețit și într-un mod elogios, pe care îl ținea acțiunile acestei organizații pentru eroi și nobili, pe care îl folosea în scopuri politice și ideologice ale simpatizanților PKK și pe care le conținea din propaganda în favoarea acestei organizații. La 24 februarie 2009, Curtea de Casație, sesizată cu un recurs în Casație formulată de solicitant, a infirmat hotărârea instanței corecționale din motive procedurale. La 9 martie 2010, Curtea a Uniunii Europene din 18 iunie 2009, care a eliminat cuvântul "proprietar" la art. 7 alineatul (2) din Legea nr. 3713 (punctul 12 de mai jos). Dreptul național relevant 10. La art. 7 din Legea nr. 3713 privind lupta împotriva terorismului, care a intrat în vigoare la 12 aprilie 1991, are dreptul la: (...) Oricine acordă asistență organizațiilor menționate [la art. 7 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului] și care face propagandă în favoarea acestora va fi condamnat la o pedeapsă de la 1 la 5 ani de închisoare, precum și la o pedeapsă cu închisoarea în culpă, de la 50 de milioane la 100 de milioane la sută. milioane de lire (...) Atunci când faptele menționate la alineatele de mai sus sunt comise prin intermediul revistelor menționate la art. 3 din Legea nr. 5680 privind presa, proprietarul este, de asemenea, condamnat la o amendă egală cu 90% din media vânzărilor din luna precedentă, în cazul în care frecvența de publicare a revistei este mai mică de o lună (...) L După ce a fost modificat prin Legea nr. 5532, intrată în vigoare la 18 iulie 2006, art. 7 din Legea nr. 3713 se citea astfel: (...) Oricine face propagandă în favoarea unei organizații teroriste va fi condamnat la o pedeapsă de la unu la cinci ani de închisoare. Când această infracțiune este comisă prin presă și publicare, pedeapsa se majorează la jumătate. În plus, proprietarii și redactorii șefi ai organelor de presă și de publicare care nu au participat la comisia pentru încălcarea dreptului comunitar sunt condamnați și la o pedeapsă de 1 000-10 000 de zile-amendă. Cu toate acestea, plafonul pedepsei este de 5 000 de zile-amendă pentru redactorii-șefi (...) 2006/121 și hotărârea nr. 2009/90, cuvântul "în proprietate" din această dispoziție a fost eliminat. 13. De la modificarea efectuată prin Legea nr. 6459, care a intrat în vigoare la 30 aprilie 2013, acest articol dispune de: (...) Oricine face propagandă în favoarea unei organizații teroriste prin legitizarea sau aplicarea legii metodelor de constrângere, de violență sau de amenințare a unor astfel de organizații sau prin utilizarea unor astfel de metode va fi condamnat la o pedeapsă de la unu la cinci ani de închisoare. În acest sens, recurentul consideră că este vorba despre o procedură penală o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare. În acest sens, acesta invocă art. 10 din Convenție. ÎN  15. Invocând art. 10 din Convenție, reclamantul declară că procedura penală care a fost inițiată împotriva sa a constituit o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare. 16. Guvernul ridică o excepție de la obligația de a nu fi victima reclamantului și susține în acest sens că reclamantul nu poate pretinde că este victima unei proceduri penale diligente împotriva sa, pe motiv că a fost achitat la sfârșitul acestei proceduri. În plus, acesta susține că, în cazul în care existența unei ingerințe în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare ar trebui recunoscută de Curte, această interferență era prevăzută de art. 7 alineatul (2) din Legea nr. 3713 și a urmărit obiectivele legitime ale protecției securității naționale și a securității publice, ale apărării ordinii și prevenirii infracțiunilor și consideră, de asemenea, că, având în vedere conținutul cărții în cauză, care, în opinia sa, era de natură să stimuleze violența, intervenția în cauză era necesară într-o societate democratică și proporțională cu obiectivele legitime urmărite. 17. Reclamantul nu se pronunță asupra excepției guvernului. El consideră că urmăririle penale care au fost inițiate împotriva sa din cauza publicării unei cărți de către casa de ediție al cărei proprietar era acesta au constituit o interferență în exercitarea de către el a libertății sale de exprimare. 18. Curtea consideră că nu este necesar ca aceasta să se pronunțe asupra excepției preliminare trase de Guvernul absenței de calitate a victimei reclamantului, cererea fiind, în orice caz, inadmisibilă din motivele expuse în continuare. 19. Aceasta va porni de la ipoteza că procedura penală inițiată împotriva reclamantului a constituit o interferență în dreptul la libertatea de exprimare al persoanei în cauză. Aceasta subliniază că nu este disputată între părți că această interferență a fost prevăzută de lege, și anume art. 7 alineatul (2) din Legea nr 3713, și că urmărește scopuri legitime în temeiul articolului 2 din Convenție, și anume protecția securității naționale și a securității publice, apărarea ordinii și prevenirea criminalității. 20. În ceea ce privește necesitatea unei ingerințe, aceasta amintește principiile care decurg din jurisprudența sa în materie de libertate de exprimare, care sunt rezumate în special în Hotărârile Bedatc. Elveția ([GC], nr. 56925/08, § 48, 29 martie 2016) și Faruk Temel c. Turcia 16853/05, §§ 53-57, 1 februarie 2011). 21. În acest caz, ea observă că cartea în cauză conține, în general, scrierile unei organizații ilegale înarmate, ale membrilor săi și ale acțiunii sale. În special, la pagina 50, faptul de a desfășura o luptă înarmată este prezentat în termeni avoci și elocvenți (punctul 5 de mai sus). Prin urmare, Comisia consideră că cartea în litigiu conține expresii care constituie o apologie a violenței (Sürek c. Turcia 1) [GC], nr. 26682/95, § 62, CEDO 1999-IV, și Gerger c. Turcia [GC], nr. 24919/94, § 50, 8 iulie 1999). 22. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că ingerința în litigiu era compatibilă cu art. 10 alineatul (2) din convenție și că, având în vedere faptul că reclamantul a fost achitat în cadrul procedurii, această interferență era proporțională cu obiectivele legitime vizate. 23. Prin urmare, Comisia consideră că cererea trebuie declarată inadmisibilă pentru neatenție vădită de temei, în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă.
Requête n
o
33528/10
Fatih TAȘ
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 22 janvier 2019 en un comité composé de
:
Julia Laffranque,
présidente,
Valeriu Grițco,
Stéphanie Mourou-Vikström,
juges,
et de Hasan Bakırcı,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 1
er
juin 2010,
Vu la décision du 16 décembre 2014,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Fatih Taș, est un ressortissant turc né en 1979 et résidant à Istanbul. Il a été représenté devant la Cour par M
es
İ. Akmeșe et Y. Polat, avocats exerçant à Istanbul.
2.
Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
A.
Les circonstances de l’espèce
3.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
4.
À l’époque des faits, le requérant était propriétaire d’une maison d’édition et éditeur.
5.
En août 2001, un livre, intitulé «
Les eaux d’Avașin sont bleues
» (
Mavidir Avașin’in suları
), fut publié par la maison d’édition du requérant. Le livre relatait le quotidien d’un membre du PKK (organisation illégale armée) ainsi que ses pensées et son sentiment par rapport à la philosophie et à l’action de l’organisation. Il contenait notamment le passage suivant (page 50)
:
«
(...) Il ne suffit pas, pour un membre du PKK, de se battre les armes à la main dans les belles montagnes du Kurdistan. Un patriote peut avoir un tel objectif, c’est tout à fait naturel, mais un membre du PKK ne peut avoir un objectif aussi étroit. Un membre du PKK ne devrait pas accepter [une charge] moins [importante] que le commandement de la guerre. Il ne faut pas oublier les conditions et les exigences [liées au fait d’être] membre du PKK. (...)
»
6.
Le 24 août 2001, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’État d’Istanbul inculpa le requérant de l’infraction de propagande en faveur d’une organisation terroriste en raison du contenu de ce livre.
7.
Le 14 avril 2006, le tribunal correctionnel de Fatih reconnut le requérant coupable de l’infraction de propagande en faveur d’une organisation terroriste et le condamna, en application de l’article 7 § 2 de la loi n
o
3713 relative à la lutte contre le terrorisme, à une amende judiciaire de 717 livres turques (TRY) (441,45 euros (EUR) à la date du prononcé du jugement). Il considéra que le livre en question qualifiait l’action du chef du PKK de lutte de libération nationale, qu’il faisait l’apologie des actions des membres du PKK en les présentant avec un ton exalté et d’une manière élogieuse, qu’il tenait les actions de cette organisation pour héroïques et nobles, qu’il était utilisé à des fins d’endoctrinement politique et idéologique des sympathisants du PKK et que les écrits qu’il contenait faisaient de la propagande en faveur de cette organisation.
8.
Le 24 février 2009, la Cour de cassation, saisie d’un pourvoi en cassation formé par le requérant, infirma le jugement du tribunal correctionnel pour des raisons procédurales.
9.
Le 9 mars 2010, la cour d’assises d’Istanbul prononça l’acquittement du requérant au motif que la responsabilité pénale des propriétaires d’organes de presse ne pouvait plus être engagée à la suite de l’adoption de l’arrêt de la Cour constitutionnelle du 18 juin 2009, qui avait supprimé le mot «
propriétaire
» à l’article 7 § 2 de la loi n
o
3713 (paragraphe 12 ci-dessous).
B.
Le droit interne pertinent
10.
L’article 7 de la loi n
o
3713 relative à la lutte contre le terrorisme, entrée en vigueur le 12 avril 1991, disposait
:
« (...)
Quiconque apporte une assistance aux organisations mentionnées [à l’alinéa ci-dessus] et fait de la propagande en leur faveur sera condamné à une peine de un à cinq ans d’emprisonnement ainsi qu’à une peine d’amende lourde de 50 millions à 100
millions de livres (...)
(...)
Lorsque les faits visés aux paragraphes ci-dessus sont commis par la voie des périodiques visés à l’article 3 de la loi n
o
5680 sur la presse, le propriétaire est également condamné à une amende égale à 90 % de la moyenne du chiffre des ventes du mois précédent si la fréquence de parution du périodique est inférieure à un mois (...) L’amende ne peut toutefois être inférieure à 100 millions de livres turques. Le rédacteur en chef du périodique est condamné à la moitié de la peine infligée au propriétaire et à une peine de six mois à deux ans d’emprisonnement. »
11.
Après avoir été modifié par la loi n
o
5532, entrée en vigueur le 18
juillet 2006, l’article 7 de la loi n
o
3713 se lisait ainsi
:
« (...)
Quiconque fait de la propagande en faveur d’une organisation terroriste sera condamné à une peine de un à cinq ans d’emprisonnement. Lorsque cette infraction est commise par voie de presse et de publication, la peine est majorée de moitié. En outre, les propriétaires et les rédacteurs en chef des organes de presse et de publication qui n’ont pas participé à la commission de l’infraction sont également condamnés à une peine de 1
000 à 10
000 jours-amende. Le plafond de la peine est cependant de 5
000 jours-amende pour les rédacteurs en chef (...) »
12.
Par un arrêt de la Cour constitutionnelle du 18 juin 2009 (dossier n
o
2006/121 et arrêt n
o
2009/90),
le mot «
propriétaires
» figurant dans cette disposition a été supprimé.
13.
Depuis la modification opérée par la loi n
o
6459, entrée en vigueur le 30 avril 2013, cet article dispose
:
« (...)
Quiconque fait de la propagande en faveur d’une organisation terroriste en légitimant ou en faisant l’apologie des méthodes de contrainte, de violence ou de menace de pareilles organisations ou incite à l’utilisation de telles méthodes sera condamné à une peine de un à cinq ans d’emprisonnement. (...) »
GRIEF
14.
Le requérant voit dans l’engagement à son encontre d’une procédure pénale une atteinte à son droit à la liberté d’expression. Il invoque à cet égard l’article 10 de la Convention.
15.
Invoquant l’article 10 de la Convention, le requérant allègue que la procédure pénale qui a été engagée à son encontre a constitué une atteinte à son droit à la liberté d’expression.
16.
Le Gouvernement soulève une exception d’irrecevabilité tirée de l’absence de qualité de victime du requérant. Il soutient à cet égard que le requérant ne peut se prétendre victime à raison de la procédure pénale diligentée contre lui, au motif qu’il a été acquitté à l’issue de cette procédure. Il argue en outre que, si l’existence d’une ingérence dans le droit du requérant à la liberté d’expression devait être reconnue par la Cour, cette ingérence était prévue par l’article 7 § 2 de la loi n
o
3713 et poursuivait les buts légitimes de la protection de la sécurité nationale et de la sûreté publique, de la défense de l’ordre et de la prévention du crime. Il estime aussi que, eu égard au contenu du livre en question, qui était, selon lui, de nature à inciter à la violence, l’ingérence en question était nécessaire dans une société démocratique et proportionnée aux buts légitimes poursuivis.
17.
Le requérant ne se prononce pas sur l’exception du Gouvernement. Il considère que les poursuites pénales qui ont été engagées à son encontre en raison de la publication d’un livre par la maison d’édition dont il était le propriétaire ont constitué une ingérence dans l’exercice par lui de sa liberté d’expression.
18.
La Cour estime qu’il n’est pas nécessaire qu’elle se prononce sur l’exception préliminaire tirée par le Gouvernement de l’absence de qualité de victime du requérant, la requête étant de toute manière irrecevable pour les raisons exposées ci-après.
19.
Elle partira de l’hypothèse que la procédure pénale engagée contre le requérant a constitué une ingérence dans le droit de l’intéressé à la liberté d’expression. Elle observe qu’il ne prête pas à controverse entre les parties que cette ingérence était prévue par la loi, à savoir l’article
7 § 2 de la loi n
o
3713, et qu’elle poursuivait des buts légitimes au regard de l’article
10
§
2 de la Convention, à savoir la protection de la sécurité nationale et de la sûreté publique, la défense de l’ordre et la prévention du crime.
20.
Quant à la nécessité de l’ingérence, elle rappelle les principes découlant de sa jurisprudence en matière de liberté d’expression, lesquels sont résumés notamment dans les arrêts
Bédat c. Suisse
([GC], n
o
56925/08, § 48, 29 mars 2016) et
Faruk Temel c. Turquie
(n
o
16853/05, §§ 53-57, 1
er
février 2011).
21.
En l’espèce, elle observe que le livre en question contient, d’une manière générale, des écrits portant sur une organisation illégale armée, ses membres et son action. Elle relève en particulier que, à la page 50, le fait de mener un combat armé est présenté dans des termes approbatifs et élogieux (paragraphe 5 ci-dessus). Elle considère donc que le livre litigieux contient des expressions qui constituent une apologie de la violence (
Sürek c.
Turquie
(n
o
1) [GC], n
o
26682/95, § 62, CEDH 1999‑IV, et
Gerger c.
Turquie
[GC], n
o
24919/94, § 50, 8 juillet 1999).
22.
Eu égard à ce qui précède, la Cour estime que l’ingérence litigieuse était compatible avec l’article 10 § 2 de la Convention et que, compte tenu de l’acquittement du requérant à l’issue de la procédure, cette ingérence était proportionnée aux buts légitimes visés.
23.
Partant, elle juge que la requête doit être déclarée irrecevable pour défaut manifeste de fondement, en application de l’article 35 § 3 a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 14 février 2019.
Hasan Bakırcı
Julia Laffranque
Greffier adjoint
Présidente