Decizia nr. 18928/11 Zülfiye KURT și alții împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care așezează la 5 februarie 2019 în calitate de comitet compus din: Julia Laffranque, președinte, Stéphanie Mourou-Vikström, Arnfinn Bårdsen, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 17 februarie 2011, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 7 noiembrie 2018, care solicită Curții să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamanților la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ O listă a reclamanților, care sunt toți cetățenii turci și sunt reprezentați de dl C. Demir, un avocat practicant în Van, este prezentată în apendice. Guvernul turc („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Reclamanții au introdus proceduri de compensare împotriva Ministerului Afacerilor Interne, susținând că moartea rudei lor, dl. Recep Kurt a fost atribuit autorităților, care au solicitat în continuare asistență juridică pentru taxele judiciare. În ceea ce privește cererile lor de asistență juridică, reclamanții au prezentat documente care să atestă situația financiară slabă. La 10 aprilie 2006 și, respectiv, 9 august 2006, Tribunalul Administrativ Van a hotărât că reclamanții nu au beneficiat de asistență juridică. Reclamanții au fost notificați că au trebuit să plătească 6,899 lire turce (TRY) (aproximativ 3.700 euro (EUR)) în taxele de judecată în termen de o lună pentru a continua procedura și că nu s-ar putea face acest lucru ar duce la întreruperea procedurii. Întrucât reclamanții nu au plătit taxele de judecată în termenul de timp, la 16 decembrie 2006, Curtea Administrativă Van a decis să înceteze procedura. La 7 iunie 2010, Curtea Administrativă Supremă a respins apelul reclamanților. Cererea a fost comunicată guvernului HOTĂRÂREA Reclamanții au plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că au fost refuzate accesul la o instanță din cauza refuzului instanțelor interne de a le acorda asistență juridică pentru a plăti taxele judecătorești. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 7 noiembrie 2018, Guvernul a informat Curții că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Declar că Guvernul Turciei propune să plătească reclamanților (Zülfiye Kurt, Abidin Kurt și Hamit Kurt) 2.500 de euro în comun pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și orice impozit care poate fi imputabil reclamanților, în vederea soluționării cazurilor menționate mai sus pește în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă va fi convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pentru ele, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. Guvernul consideră că incapacitatea reclamanților de a accesa la o instanță din cauza refuzului Curții administrative Van de a le acorda asistență juridică pentru a plăti taxele de instanță, a încălcat dreptul lor la un proces echitabil în funcție de jurisprudența bine stabilită a Curții (Ilbeyi Kemaloğlu și Meriye Kemaloğlu c. Turcia , nr. 19986/06, 10 aprilie 2012). Guvernul subliniază, de asemenea, faptul că art. 53 § 1 din Codul de Procedură Administrativă, astfel cum a fost modificat de Legea nr. 7145 din 31 iulie 2018, solicită acum redeschiderea procedurii judiciare în cazurile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în urma unei soluții prietenoase sau a unei declarații unilaterale. Guvernul consideră că remedierea menționată este capabilă să ofere recurs în ceea ce privește plângerile reclamanților în temeiul articolului 6 din Convenție. Guvernul invită cu respect Curtea să declare că nu mai este justificat să continue examinarea cererii și să-l elimine din lista de cazuri în conformitate cu art. 37 din Convenția.” Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. 10. De asemenea, acesta reiterează că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamanții doresc să continue examinarea cazului. 11. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 12. Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Turciei, practica sa privind plângerile privind refuzul autorităților de a acorda asistență juridică (de exemplu, Ilbeyi Kemaloğlu și Meriye Kemaloğlu v. Turcia , nr. 19986/06, 10 aprilie 2012). 13. Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (articolul (c) 14. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o solicită să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 din amenda 15. Curtea consideră că această sumă ar trebui convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății și plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu s-a reglementat în această perioadă, dobânzile simple se plătesc pe valoarea în cauză la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. 16. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu articolul (c) din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 7 martie 2019. Hasan Bakırcı Julia Laffranque Președintele adjunct al Registrului Apendicele Zülfiye KURT, născut în 1965, locuiește în Van Abidin KURT, născut în 1969, locuiește în Van Hamit KURT, născut în 1971, locuiește în Hakkari.
Application no. 18928/11
Zülfiye KURT and Others
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 5
February 2019 as a Committee composed of:
Julia Laffranque,
President,
Stéphanie Mourou-Vikström,
Arnfinn Bårdsen,
judges,
and Hasan Bakırcı,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 17 February 2011,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 7 November 2018 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicants’ reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
1.
A list of the applicants, who are all Turkish nationals and are represented by Mr C. Demir, a lawyer practising in Van, is set out in the appendix.
2.
The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.
3.
The applicants brought compensation proceedings against the Ministry of Internal Affairs, alleging that the death of their relative, Mr
Recep Kurt, was attributable to the authorities. They further requested legal aid for the court fees. In respect of their legal aid claim, the applicants submitted documents attesting to their poor financial situation.
4.
On 10 April 2006 and 9 August 2006, respectively, the Van Administrative Court decided that the applicants did not qualify for legal aid. The applicants were notified that they had to pay 6,899 Turkish liras (TRY) (approximately 3,700 euros (EUR)) in court fees within one month to continue the proceedings and that failure to do so would result in the discontinuation of the proceedings. As the applicants failed to pay the court fees within the time-limit, on 16 December 2006 the Van Administrative Court decided to discontinue the proceedings. On 7 June 2010 the Supreme Administrative Court dismissed the applicants’ appeal.
5.
The application had been communicated to the Government
.
6.
The applicants complained under Article 6 § 1 of the Convention that they had been denied access to a court on account of the domestic courts’ refusal to grant them legal aid to pay the court fees.
7.
After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 7 November 2018 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
8.
The declaration provided as follows:
“I declare that the Government of Turkey offer to pay the applicants (Zülfiye Kurt, Abidin Kurt and Hamit Kurt) 2,500 euros jointly to cover any pecuniary and non
‑
pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable to the applicants with a view to resolving the above-mentioned cases pending before the European Court of Human Rights.
This sum will be converted into Turkish liras at the rate applicable on the date of payment, and will be payable within three months from the date of notification of the decision of the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention of Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the government undertake to pay simple interest on them, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case.
The Government consider that the inability of the applicants to access to a court on account of the Van Administrative Court’s refusal to grant them legal aid to pay the court fees, breached their right to a fair trial in the light of the well-established case-law of the Court (
Ilbeyi Kemaloğlu and Meriye Kemaloğlu v. Turkey
, no.
19986/06, 10
April 2012). The Government further emphasise that Article 53 § 1 of the Code of Administrative Procedure, as amended by Law no. 7145 of 31 July 2018, now requires the reopening of the administrative court proceedings in cases where the European Court of Human Rights decides to strike an application out of its list of cases following a friendly settlement or a unilateral declaration. The Government consider that the aforementioned remedy is capable of providing redress in respect of the applicants’ complaints under Article 6 of the Convention.
The Government respectfully invite the Court to declare that it is no longer justified to continue the examination of the application and to strike it out of its list of cases in accordance with Article 37 of the Convention.”
9.
The Court reiterates that Article
37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37 §
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
10.
It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article
37
§
1
(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicants wish the examination of the case to be continued.
11.
To this end, the Court has examined the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v. Turkey
(preliminary objections) [GC], no.
WAZA Sp. z o.o. v. Poland
(dec.), no.
11602/02, 26 June 2007; and
Sulwińska v. Poland
(dec.), no.
28953/03, 18
September 2007).
12.
The Court has established in a number of cases, including those brought against Turkey, its practice concerning complaints about the refusal of the authorities to grant legal aid (see, for example,
Ilbeyi Kemaloğlu and Meriye Kemaloğlu v. Turkey
, no. 19986/06, 10 April 2012).
13.
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed –
which is consistent with the amounts awarded in similar cases
– the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article
37
§
1
(c)).
14.
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article
37 § 1
in fine
).
15.
The Court considers that this amount should be converted into Turkish liras at the rate applicable at the date of payment, and paid within three months from the date of notification of the Court’s decision issued in accordance with Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to settle within this period, simple interest shall be payable on the amount in question at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank plus three percentage points.
16.
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention (
Josipović v. Serbia
(dec.), no. 18369/07, 4 March 2008).
In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.
For these reasons, the Court, unanimously,
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article
37
§
1
(c) of the Convention.
Done in English and notified in writing on 7 March 2019.
Hasan Bakırcı
Julia Laffranque
Deputy Registrar
President
Appendix
Zülfiye KURT who was born in 1965, lives in Van
Abidin KURT who was born in 1969, lives in Van
Hamit KURT who was born in 1971, lives in Hakkari.