Decizia nr. 55045/07 Musa KURT împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 11 iunie 2019 în calitate de comitet compus din: Julia Laffranque, președinte, Ivana Jelić, Arnfinn Bårdsen, judecători și Hasan Bakırcı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 11 decembrie 2007, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 12 februarie 2019 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIMENTUL Dl. Musa Kurt este un național turc, născut în 1970 și trăiește în Diyarbakır. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Yavuz, un avocat care practică în Diyarbakır. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. La 16 iunie 2006, Curtea penală militară compusă dintr-un ofițer militar fără antecedente legale și doi judecători militari au condamnat reclamantul ca fiind acuzat și condamnat. Hotărârea a fost susținută de Curtea Militară de cassare la 11 iunie 2007. Cererea a fost comunicată guvernului HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns de independența și imparțialitatea Curții penale militare care l-a judecat și l-a condamnat. El se bazează pe art. 6 din Convenție. După incapacitatea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 12 februarie 2019, Guvernul a informat Curții că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Declar că Guvernul Turciei oferă, prin această declarație unilaterală, să plătească reclamantului, dl Musa KURT, 500 EUR (cincă sute de euro) pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral și orice cost și cheltuieli, precum și orice impozit care poate fi imputabil reclamantului în vederea soluționării cazului pe care îl petrece în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă va fi convertită în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data plății și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte pentru a elimina cazul din lista cauzelor sale. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plățile vor constitui rezoluția finală a cauzei în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Guvernul invită cu respect Curții să declare că nu mai este justificat să continue examinarea cererii și să-l elimine din lista de cazuri în conformitate cu art. 37 din Convenție. Guvernul recunoaște că, în momentul material, instanța penală militară care a judecat și condamnat reclamantul nu a putut fi considerată independentă și imparțială în sensul articolului 6 din Convenție (Gürkan c. Turcia , nr. l0987/10, 3 iulie 2012). Guvernul declară, de asemenea, că subiectul încălcării constatate în cazul Gürkan c. Turcia a fost rezolvată prin amendamentul făcut pe Legea nr. 353 prin Legea nr. 6000 a intrat în vigoare la 30 iulie 2010. Guvernul notează în continuare că prin Legea nr. 677l, tribunalele penale militare au fost abolite. În plus, în urma adoptării Legii 7145, art. 3 l 1 § 1 litera (f) din Codul de procedură penală a fost modificat și un reclamant poate solicita reluarea cazului său dacă Curtea Europeană alege să elimine o cerere în urma unei soluții prietenoase sau a unei declarații unilaterale. Prin scrisoarea din 8 aprilie 2019, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 10. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 11. Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Turciei, practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea independenței și imparțialității Curții Penale Militare (de exemplu, Gürkan c. Turcia , nr. 10987/10, 3 iulie 2012). 12. având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, în special adoptarea legii 7145, conform căreia un reclamant poate solicita reluarea cazului său dacă Curtea Europeană are decizia de a elimina o cerere în urma unei soluții prietenoase sau a unei declarații unilaterale; precum și suma de compensare propusă – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii (art. 37 §) În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 din amenda 14. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care Guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 15. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în conformitate cu art. 6 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 4 iulie 2019. Hasan Bakırcı Julia Laffranque Președintele adjunct al grefierului
Application no. 55045/07
Musa KURT
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 11
June 2019 as a Committee composed of:
Julia Laffranque, President,
Ivana Jelić,
Arnfinn Bårdsen, judges,
and Hasan Bakırcı,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 11 December 2007,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 12 February 2019 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
1.
The applicant, Mr Musa Kurt, is a Turkish national, who was born in
1970 and lives in Diyarbakır. He was represented before the Court by Mr
B.
Yavuz, a lawyer practising in Diyarbakır.
2.
The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.
3.
Criminal proceedings had been initiated against the applicant, a civilian, before the Military Criminal Court for bribery. On 16 June 2006 the Military Criminal Court composed of a military officer with no legal background and two military judges convicted the applicant as charged and sentenced him
to four years and two months’ imprisonment. The judgment was upheld by the Military Court of Cassation on 11 June 2007.
4.
The application had been communicated to the Government
.
5.
The applicant complained about the independence and impartiality of the Military Criminal Court which had tried and convicted him. He relied on Article
6 of the Convention.
6.
After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 12 February 2019 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration provided as follows:
“I declare that the Government of Turkey offer, by this unilateral declaration, to pay the applicant, Mr Musa KURT, EUR 500 (five hundred euros) to cover any pecuniary and non-pecuniary damage and any cost and expenses, plus any tax that may be chargeable to the applicant with a view to resolving the case pending before the European Court of Human Rights.
This sum will be converted into the currency of the respondent state at the rate applicable on the date of payment, and will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court to strike the case out of its list of cases. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case before the European Court of Human Rights. The Government respectfully invite the Court to declare that it is no longer justified to continue the examination of the application and to strike it out of its list of cases in accordance with Article 37 of the Convention.
The Government acknowledge that at the material time the military criminal court which had tried and convicted the applicant could not be considered to have been independent and impartial within the meaning of Article 6 of the Convention (
Gürkan v.
Turkey
, no. l0987/10, 3 July 2012).
The Government also state that the subject matter of the violation found in the case of
Gürkan v. Turkey
was solved by the amendment made on Law no. 353 by the Law
no.
6000 entered into force on 30 July 2010. The Government further note that by Law no. 677l, military criminal courts have been abolished. Moreover, following the adoption of Law 7145, Article 3 l 1 § 1 (f) of the Criminal Procedure Code has been amended and an applicant may request the re-opening of his case if the European Court of Human Rights decides to strike out an application following friendly settlement or a unilateral declaration. ”
7.
By a letter of 8 April 2019, the applicant indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration.
8.
The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37 §
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
9.
It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
10.
To this end, the Court has examined the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v. Turkey
(preliminary objections) [GC], no.
WAZA Sp. z o.o. v. Poland
(dec.), no.
11602/02, 26 June 2007; and
Sulwińska v. Poland
(dec.), no.
28953/03, 18
September
2007).
11.
The Court has established in a number of cases, including those brought against Turkey, its practice concerning complaints about the violation of the independence and impartiality of the Military Criminal Court (for example,
Gürkan v. Turkey
, no. 10987/10, 3 July 2012).
12.
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, in particular the adoption of Law
7145, according to which an applicant may request the re-opening of his case if the European Court of Human Rights decides to strike out an application following friendly settlement or a unilateral declaration; as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 §
1
(c)).
13.
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article
37 § 1
in fine
).
14.
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention (
Josipović v. Serbia
(dec.), no. 18369/07, 4 March 2008).
15.
In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.
For these reasons, the Court, unanimously,
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.
Done in English and notified in writing on 4 July 2019.
Hasan Bakırcı
Julia Laffranque
Deputy Registrar
President