PANAGIS c. GRÈCE

Comunicat la 19 martie 2019 Prima secțiune Cerere nr. 72165/13 Atanasios PANAGIS împotriva Greciei, introdusă la 11 noiembrie 2013 Cererea se referă la condamnarea reclamantului pentru fals, utilizarea falsului, a fraudei și a șantajului, pe baza depozițiilor celor doi martori date în stadiul de lantură pe care reclamantul nu a putut să o examineze în cadrul procedurii în fața instanțelor penale, în timp ce una dintre cele două martori revenise la declarația sa inițială printr-o declarație sub jurământ făcută în fața notarului din România și dată reclamantului care a depus cererea la dosar în fața instanțelor. Cetate să apară în fața tribunalului corecțional din Corint și a instanței de apel a lui Nauplie, cei doi martori n-au fost citați pentru că s-au întors în România, diversele citații care fuseseră aduse la domiciliul lor de către un polițist nu au putut fi notificate acestora.

Potrivit reclamantului, numai declarațiile celor doi martori au servit drept fundament al condamnării sale, iar instanțele nu au luat în considerare declarația sub jurământ menționată anterior. Curtea de Casație s-a pronunțat în fața instanței de apel (dar nu pe baza motivului care se referă la lipsa de a lua în considerare declarația sub jurământ) și a trimis cauza în fața acesteia. Cetatea de a se prezenta din nou în fața instanței de apel, la fosta lor adresă din Atena, cei doi martori nu au fost găsiți. Curtea de apel l-a condamnat din nou pe reclamant numai pe baza declarațiilor inițiale. Ea a refuzat să citească și să ia în considerare declarația sub jurământ menționată anterior, considerând că prezența celor doi martori a fost irealisabilă.

Curtea de Casație a confirmat condamnarea reclamantului. 6 alin. (3) lit. (d) deoarece nu era posibil ca cei doi martori români să fie citați din cauza absenței lor în străinătate, că autoritățile judiciare au făcut tot posibilul pentru a-i convoca și că declarațiile inițiale ale celor doi martori erau citite legal în instanță. Comisia a considerat, de asemenea, că nu a încălcat principiul contradictoriei, deoarece reclamantul a adresat cererea sa de a solicita ca declarația să fie citită sub jurământ de una dintre martorii președintelui Tribunalului de apel și nu de întreaga formare a acestuia. În cele din urmă și contrar unei hotărâri pe care o pronunțase în anul precedent, Curtea de Casație a considerat că nu putea lua în considerare cerința care apărea după publicarea hotărârii atacate, deoarece singurul mijloc de casare pe care îl primise era legat de calcularea pedepsei, și nu de vinovăția reclamantului.

RĂSPUNSURI LA PĂRȚI A existat în speță încălcarea articolului 6 alineatul (3) litera (d) din Convenție, ținând cont de declarația reclamantului conform căreia nu a avut loc niciodată, în nici un stadiu al procedurii, posibilitatea de a examina martorii acuzați, inclusiv declarațiile scrise în stadiul de laminare, constituiau singurele elemente de probă pe care se baza condamnarea sa și în timp ce prezentarea acestor martori la audieri a fost posibilă A existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) pentru încălcarea principiului contradictoriei din cauza refuzului pretins al instanțelor penale de a da citire a hotărârii sub jurământ prin care cel de-al doilea martor revenea asupra depoziției sale inițiale împotriva reclamantului și de a o lua în considerare în motivarea deciziilor lor?

A existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) în ceea ce privește aspectul dreptului la un proces echitabil, având în vedere faptul că Curtea de Casație și-a exprimat hotărârea cu privire la prescrierea infracțiunilor comise de reclamant, dar în contradicție cu o hotărâre care ridicase aceeași problemă pe care o pronunțase în cadrul aceluiași președinte cu un an în urmă (hotărârea nr. 804/2012) și fără a da posibilitatea reclamantului să își exprime punctul de vedere cu privire la această chestiune

Communiquée le 19 mars 2019

PREMIÈRE SECTION

Requête n o 72165/13 Athanasios PANAGIS contre la Grèce introduite le 11 novembre 2013

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne la condamnation du requérant pour faux, usage de faux, fraude et chantage, sur la base des dépositions des deux témoins données au stade de l’instruction que le requérant n’a pas pu examiner lors de la procédure devant les juridictions pénales, alors que l’une des deux témoins était revenu sur sa déposition initiale par une attestation sous serment faite devant notaire en Roumanie et donnée au requérant qui l’avait versée au dossier devant les tribunaux. Citées à comparaître devant le tribunal correctionnel de Corinthe et la cour d’appel de Nauplie, les deux témoins n’ont pas comparu car étant rentrées en Roumanie, les diverses citations qui avaient été portées à leur domicile par un policier n’ont pas pu leur être notifiées.

Selon le requérant, seules les dépositions des deux témoins ont servi comme fondement de sa condamnation et les tribunaux n’ont pas pris en considération l’attestation sous serment susmentionnée. La Cour de cassation cassa l’arrêt de la cour d’appel (mais pas sur le fondement du moyen portant sur l’absence de pris en considération de l’attestation sous serment) et renvoya l’affaire devant celle-ci. Citées à comparaître à nouveau devant la cour d’appel, à leur ancienne adresse à Athènes, les deux témoins ne furent pas trouvées. La cour d’appel condamna de nouveau le requérant sur la seule base des dépositions initiales.

Elle refusa de lire et de prendre en considération l’attestation sous serment susmentionnée en considérant que la comparution des deux témoins était « irréalisable ». Le requérant se pourvut en cassation, invoquant entre autres la violation de l’article 6 § 3 d) et se plaignant du fait que la Grèce n’a rien fait pour assurer la présence des témoins au procès. La Cour de cassation confirma la condamnation du requérant. Elle considéra qu’il n’y avait pas violation de l’article 6 § 3 d) car il était impossible de faire comparaître les deux témoins roumaines en raison de leur absence à l’étranger, que les autorités judiciaires avaient fait de leur mieux pour les faire convoquer et que leurs dépositions initiales des deux témoins étaient lues légalement à l’audience.

Elle considéra aussi qu’il n’y avait pas violation du principe du contradictoire, car le requérant avait adressé sa demande de faire lire l’attestation sous serment de l’une des témoins au président de la cour d’appel et non à l’ensemble de la formation de celle-ci. Enfin et contrairement à un arrêt qu’elle avait rendu l’année précédente, la Cour de cassation considéra qu’il ne pouvait pas prendre un compte la prescription qui était intervenue après la publication de l’arrêt attaqué, car le seul moyen de cassation qu’elle accueillit avait trait au calcul de la peine et non à la culpabilité du requérant.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Y a-t-il eu en l’espèce violation de l’article 6 § 3 d) de la Convention, compte tenu de l’allégation du requérant selon laquelle il n’a jamais eu, à aucun stade de la procédure, l’occasion d’examiner les témoins à charge, dont les dépositions écrites au stade de l’instruction, constituaient les seules éléments de preuve sur lesquels était fondée sa condamnation, et alors que la comparution de ces témoins aux audiences était possible ? 2. Y a-t-il eu violation de l’article 6 § 1 pour violation du principe du contradictoire en raison du refus allégué des juridictions pénales de donner lecture de l’attestation sous serment par laquelle la deuxième témoin revenait sur sa déposition initiale contre le requérant et de la prendre en considération dans la motivation de leurs décisions ? 3. Y a-t-il eu violation de l’article 6 § 1, dans son aspect du droit à un procès équitable, compte tenu du fait que la Cour de cassation s’est prononcée d’office sur la question de la prescription des infractions commises par le requérant, mais de manière contradictoire avec un arrêt soulevant le même problème qu’il avait rendu sous le même président un an auparavant (arrêt n o 804/2012), et sans donner l’occasion au requérant d’exprimer son point de vue sur la question ?