SOCIÉTÉ ANONYME GENOMED c. TURQUIE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 62367/11 SOCIETATEA ANONYME GENOMED împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 2 aprilie 2019 într-un comitet compus din Valeriu Grițeco, președinte, Ivana Jelić, Darian Pavli, judecători, și din Hasan Bak Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta, Genomed Sa mail azmetleri A. Ș., este o societate anonimă de drept turcă cu sediul social la Istanbul. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către domnul B. Kaptan, avocat care își desfășoară activitatea în a fost reprezentat de agentul său. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 9 decembrie 2010, recurenta a inițiat o procedură de executare forțată fără hotărâre (ilamsiz ic takibi) împotriva Universităii din Haeepe la Administration La o dată nespecificată, biroul de executare notifizia la administrație a unui ordin de plată a creanței, însoțit de dobânzi. La 23 decembrie 2010, când a contestat rata dobânzii aplicată creanței, administrația s-a opus ordinului de plată. La 27 aprilie 2011, instanța de executare din Izmir a respins opoziția formulată de administrație. La 10 mai 2011, această decizie a devenit definitivă din cauza lipsei de recurs în Casație. Prin intermediul plăților efectuate din mai 2011 până în 2013, administrația a reglementat creanța în cauză, precum și dobânda. Dreptul intern relevant 10. mai . În conformitate cu art. 82 alineatul (1) din Legea nr. 2004 privind căile de executare și falimentul, bunurile de stat nu pot face obiectul unei sechestrări. GRIEF 11. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, recurenta se plângea de neplata de către administrația creanței în favoarea sa. Ea susținea că, în raport cu legislația națională relevantă (punctul 10 de mai sus), aceasta se afla în la Guvernul ridică o excepție de la obligația de a nu fi victimă a recurentei. El consideră că, întrucât creanța în cauză a fost soluționată integral de către administrație, recurenta nu mai poate pretinde că este victimă în sensul articolului 34 din convenție. 13. recurenta nu se pronunță asupra acestui aspect și nici nu indică menținerea sau neatribuirea sa inițială. 14. Curtea reamintește principiile enunțate în jurisprudența sa bine stabilită privind pierderea calității de victimă (a se vedea, printre multe altele, Scordino c. Italia (n [GC], n 36813/97, § 180-181, CEDH 2006 V). Curtea observă că, după introducerea din prezenta cerere, recurenta a primit în întregime creanța sa, însoțită de dobânzi. În plus, aceasta constată că reclamanta nu se plânge nici de o întârziere în plată, nici de o eventuală reducere a creanței. Astfel, reclamanta își limitează Õ Õ la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În aceste condiții, Curtea consideră că plata creanței în cauză însoțită de interese a avut ca efect satisfacerea revendicării recurentei formulată sub aspectul articolului 1 din Protocolul nr 1 la convenție (a se vedea mutatis mutandis Beybolat c. Turcia (dec.), nr. 69822/01, 4 iulie 2006). Având în vedere cele de mai sus și formularea cauzei de către reclamant, Curtea salută excepția guvernului și consideră că reclamanta nu mai poate să își asume răspunderea în temeiul articolului 34 din convenție. 18. În consecință, cererea este incompatibilă cu rația personae cu dispozițiile Convenției și cu privire la aceasta trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 alin. (3) lit. (a) și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă.

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

62367/11

SOCIÉTÉ ANONYME GENOMED

contre la Turquie

La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 2 avril 2019 en un comité composé de

:

Valeriu Grițco,

président,

Ivana Jelić,

Darian Pavli,

juges,

et de Hasan Bakırcı,

greffier adjoint de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 29 juillet 2011,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

1.

Le requérante, Genomed Sağlık Hizmetleri A. Ș., est une société anonyme de droit turc ayant son siège social à Istanbul. Elle a été représentée devant la Cour par M

e

B. Kaptan, avocat exerçant à İzmir.

2.

Le gouvernement turc («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent.

A.

Les circonstances de l’espèce

3.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

4.

Le 9 décembre 2010, la requérante entama une procédure d’exécution forcée sans jugement (

ilamsiz icra takibi

) contre l’Université de Hacettepe

(«

l’administration

») devant le bureau de l’exécution et de recouvrement des créances d’İzmir («

le bureau de l’exécution

») afin de recouvrer une créance dont l’administration était redevable.

5.

À une date non précisée, le bureau de l’exécution notifia à l’administration une injonction de payer la créance, assortie d’intérêts.

6.

Le 23 décembre 2010, contestant le taux d’intérêt appliqué à la créance, l’administration fit opposition à

l’injonction de payer.

7.

Le 27 avril 2011, le tribunal de l’exécution d’Izmir rejeta l’opposition formée par l’administration.

8.

Le 10 mai 2011, cette décision devint définitive faute de pourvoi en cassation.

9.

Par des versements effectués d’août 2011 à mai 2013, l’administration régla la créance en cause, ainsi que les intérêts.

B.

Le droit interne pertinent

10.

D’après l’article 82 § 1 de la loi n

o

2004 sur les voies d’exécution et la faillite, les biens de l’État ne peuvent faire l’objet d’une saisie.

GRIEF

11.

Invoquant l’article 1 du Protocole n

o

1 à la Convention, la requérante se plaignait du non-paiement par l’administration de la créance en sa faveur. Elle alléguait qu’eu égard à la législation nationale pertinente (paragraphe 10 ci-dessus), elle se trouvait dans l’impossibilité d’obtenir le paiement de la créance en cause.

EN DROIT

12.

Le Gouvernement soulève une exception d’irrecevabilité tirée de l’absence de qualité de victime de la requérante. Il estime que, la créance en cause ayant été intégralement réglée par l’administration, la requérante ne peut plus se prétendre victime au sens de l’article 34 de la Convention.

13.

La requérante ne se prononce pas sur ce point, ni n’indique maintenir ou non son grief initial.

14.

La Cour rappelle les principes énoncés dans sa jurisprudence bien établie concernant la perte de la qualité de victime (voir, parmi beaucoup d’autres,

Scordino c. Italie (n

o

1)

[GC], n

o

36813/97, §§ 180-181, CEDH 2006

‑

V).

15.

La Cour observe qu’après l’introduction

de la présente requête, la requérante a perçu l’intégralité de sa créance, assortie d’intérêts. Elle note en outre que la requérante ne se plaint ni d’un retard dans le paiement, ni d’une dépréciation éventuelle de la créance. Ainsi, la requérante limite son grief à l’impossibilité d’obtenir le paiement de celle-ci.

16.

Dans ces conditions, la Cour considère que le paiement de la créance en cause assortie d’intérêts a eu pour effet de satisfaire la revendication de la requérante formulée sous l’angle de l’article 1 du Protocole n

o

1 à la Convention (voir,

mutatis

mutandis

,

Beybolat c. Turquie

(déc.), n

o

69822/01, 4 juillet 2006).

17.

Au vu de ce qui précède et de la formulation du grief par la requérante, la Cour accueille l’exception du Gouvernement et estime que la requérante ne peut plus se prétendre «

victime

» au titre de l’article 34 de la Convention.

18.

Il s’ensuit que la requête est incompatible

ratione personae

avec les dispositions de la Convention et qu’elle doit être rejetée, en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Fait en français puis communiqué par écrit le 9 mai 2019.

Hasan Bakırcı

Valeriu Grițco

Greffier adjoint

Président