CASE OF ELISEI-UZUN AND ANDONIE v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF ELISEI-UZUN AND ANDONIE v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2019)

Tradus și revizuit de IER (ier.gov.ro)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A PATRA

CAUZA ELISEI-

UZUN ȘI ANDONIE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(Cererea nr. 42447/10)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

23 aprilie 2019

DEFINITI

VĂ

09/09/

2019

Hotărârea a devenit definitivă în condițiile prevăzute la a

rt. 44 §

2 din Convenție.

Această hotărâre poate suferi modificări de formă.

HOTĂRÂREA ELISEI

-

UZUN ȘI ANDONIE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

1

În cauza Elisei-

Uzun și Andonie

împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită într

-o

cameră compusă din:

Ganna Yudkivska,

președinte

,

Paulo Pinto de Albuquerque,

Egidijus Kūris,

Iulia Antoanella Motoc,

Carlo Ranzoni,

Georges Ravarani

,

Péter Paczolay,

judecători

,

ș

i Andrea Tamietti,

grefier adjunct de secție

,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 4 septembrie 2018 și la 5

martie 2019,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la cea din urmă dată:

PROCEDU

RA

nea cauzei se află cererea (

nr.

42447/10) îndreptată împotriva

României, prin care doi resortisanți români, domnul Constantin Elisei

-Uzun

și domnul Adrian Vlad Andonie („reclamanții”), au sesizat Curtea la 9 aprilie

2010, în temeiul art.

34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale („Convenția”

).

2

. Reclamanții au fost reprezentați de doamna B.L.A. Elisei

-Uzun, avoca

t

în Târgu Mureș. Guvernul României („guvernul”) a fost reprezentat de

agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului

Afacerilor Externe

.

3

. Reclamanții au invocat, în special, o încălcare a dreptului lor la un

proces echitabil și a dreptului lor la respectarea bunurilor, precum și o

discriminare pe criterii de profesie.

4

. La 5 februarie 2016, cererea a fost comunicată guvernului.

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

5

. Reclamanții s

-

au născut în 1975 și locuiesc în Târgu Mureș.

6

. La momentul faptelor din prezenta cauză, reclamanții lucrau ca asistenți

judiciari la Tribunalul Mureș (denumit în continuare „tribunalul”). Deținuseră

aceste funcții din 29 iunie 2000.

HOTĂRÂREA ELISEI

-

UZUN ȘI ANDONIE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

2

A. Proceduri ordinare

7

. La 18 decembrie 2007, invocând dispozițiile ordonanței

antidiscriminare (Ordonanța Guvernului

nr.

137/2000 privind prevenirea și

sancționarea tuturor formelor de discriminare), precum și ale a

rt. 14

din

Convenție și a

rt. 1 din Protocolul nr. 12 la Co

nvenție, reclamanții au introdus

o acțiune în fața Tribunalului Mureș prin care solicitau despăgubiri

echivalente cu „sporul de fidelitate” la care considerau că erau îndreptățiți,

din decembrie 2004, în raport cu salariul lor. Aceștia s

-

au plâns că, deși

îndeplineau aceleași cerințe ca toate celelalte categorii de personal judiciar și

nejudiciar din cadrul instanțelor (inclusiv judecători și personal auxiliar)

cărora li se plătea sporul de fidelitate în conformitate cu

a

rt.

4 din Ordonanța

nr. 27/2006 astf

el cum era în vigoare la momentul faptelor, fuseseră excluși

prin art.

16 din ordonanță de la beneficiul acestui spor. Acțiunea a fost

formulată împotriva angajatorului reclamanților și împotriva Ministerului

Justiției și Ministerului Economiei și Finanțel

or.

o sentință din 14 februarie 2008, tribunalul a admis cererea. A

constatat că legea relevantă crea o diferență de tratament între reclamanți și

restul personalului judiciar și nejudiciar din cadrul instanțelor și că nu

exista

nicio justificare pentru această diferență de tratament. Instanța a concluzionat

că a

rt.

14 din Convenție și a

rt. 1

din Protocolul nr.

12 la Convenție erau

aplicabile și a declarat că reclamanții fuseseră discriminați întrucât nu li s

-a

acordat spor

ul de fidelitate. Instanța a dispus ca reclamanții să primească

despăgubiri pentru discriminarea la care au fost supuși, reprezentând 5% din

salariul lunar pentru perioada decembrie 2004-

31 martie 2006 și 15% pentru

perioada cuprinsă între 1 aprilie 2006 ș

i ziua la care discriminarea a încetat.

Hotărârea era executorie de îndată.

9

. La 16 și la 25 aprilie 2008, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor

au formulat recurs, argumentând în principal că instanța a depășit

limitele

autorității judiciare și a acționat ca „legiuitor” atunci când le

-a acordat

reclamanților un drept care nu le fusese conferit prin lege. În acest sens, au

susținut că ordonanța antidiscriminare nu se aplică modului în care sunt

reglementate prin l

ege relațiile sociale, ci se referă doar la aplicabilitatea în

practică a acestor legi.

o decizie definitivă din 30 mai 2008, Curtea de Apel Târgu Mureș

(denumită în continuare „curtea de apel”) a respins recursul ca nefond

at în

ceea ce privește Ministerul Justiției și ca tardiv în ceea ce privește Ministerul

Finanțelor. A considerat, în primul rând, că ordonanța antidiscriminare se

aplica situației reclamanților și, în acest sens, a respins alegațiile pârâților

referitoare

la încălcarea de către instanțe a principiului separării puterilor. În

plus, a considerat că, în lumina a

rt.

2 din ordonanța antidiscriminare și a

jurisprudenței Curții cu privire la a

rt.

14, reclamanții au probat alegațiile

privind existența unei discriminări, în special că fuseseră supuși unui

tratament diferit față de persoane aflate în situații similare, fără justificare. În

HOTĂRÂREA ELISEI

-

UZUN ȘI ANDONIE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

3

opinia instanței, dreptul protejat în discuție era principiul egalității de

tratament în cadrul sistemului de remunerare a muncii. Pe fondul cauzei,

instanța s

-

a întemeiat pe legile care reglementează „sporul de

confidențialitate”, observând că reclamanții aveau obligația să respecte

confidențialitatea informațiilor la care aveau acces și, din acest motiv, a

concluzionat că ar trebui să beneficieze de un „spor de confidențialitate” la

fel ca ceilalți membri ai sistemului judiciar și personalul auxiliar. Prin urmare,

le-

a acordat reclamanților un astfel de „spor de confidențialitate”.

11

. Utilizarea termenilor „spor de confidențialitate” din decizia instanței a

fost adusă în atenția instanței la 20 noiembrie 2008 de către pârâți prin

intermediul unei contestații în anulare (infra, subsecțiunea C) și la 27

noiembrie de către reclamanți prin intermediul unei cereri

de îndreptare a

erorii materiale (infra, subsecțiunea B).

12

. Între timp, la 14 octombrie 2008, autoritățile au plătit fiecăruia dintre

reclamanți 30% din suma pe care erau îndreptățiți să o primească ca

despăgubire pentru perioada

decembrie 2004-iulie 2008

.

B. Cererea de îndreptare a erorii materiale din decizia din 30 mai 2008

13

. La 27 noiembrie 2008, reclamanții au depus o cerere de îndreptare a

erorii materiale din decizia definitivă pronunțată de curtea

de apel în cauza

lor. Au solicitat în special înlocuirea cuvântului „confidențialitate” cu

„fidelitate” în întreaga decizie.

o încheiere din 4 decembrie 2008, același complet –

reunit în

camera de consiliu

– al curții de apel a admis cererea, fără a notifica părțile.

Instanța a considerat că utilizarea sintagmei „spor de confidențialitate” a

rezultat dintr

-

o eroare tehnică și nu afecta motivarea hotărârii

.

C. Contestația în anulare împotriva deciziei definitive

15

. La 20 noiembrie 2008, Ministerul Justiției a formulat contestație în

anulare împotriva deciziei definitive din 30 mai 2008, susținând că curtea de

apel nu a examinat motivele de recurs așa cum susțineau pârâții. A subliniat

că obiectul litigiului nu este sporul de confidențialitate, astfel cum a fost

stabilit în mod eronat de instanță, ci sporul de fidelitate. Ministerul a invoca

t

art. 318 alin. (1)

din Codul de procedură civilă („C.p.c.”) (a se vedea infra,

pct. 27).

16

. La 7 ianuarie 2009, reclamanții, care primiseră o copie a observațiilor

pârâtului, au adăugat observațiile lor la dosar. Au argumentat că pârâtul nu a

respectat termenele stabilite de lege pentru introducerea contestației în

anulare. În plus, au susținut că toate motivele contestației fuseseră examinate

în detaliu de curtea de apel, care a soluționat problema de drept cu care fusese

sesizată, și anume dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de

discriminare. De asemenea, au invocat o excepție de neconstituționalitate a

HOTĂRÂREA ELISEI

-

UZUN ȘI ANDONIE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

4

art.

318 și 319 din C.p.c., care, în opinia lor, întrucât admit o posibilitate

nelimitată de a introduce contestația în anulare, intră în contradicție cu dreptul

de acces la o instanță garantat de a

rt.

21 din Constituție și de a

rt. 6 § 1 din

Convenție, acesta din urmă fiind încorporat în dreptul intern prin a

rt. 20 din

Constituție. Excepția invocată de aceștia a fost respinsă de Curtea

Constituțională la 12 mai 2009, pe motiv că respectivele dispoziții stabileau

termenele pentru co

ntestația în anulare și că, în orice caz, procedura de

executare făcea obiectul termenului general de prescripție.

17

. Curtea de apel reunită într

-

un complet diferit a organizat o ședință la

14 octombrie 2009. Reclamanții nu au fost prezenți, dar au solicitat judecarea

în lipsă a contestației în anulare. Curtea de apel a hotărât că obiectul litigiului

a fost stabilit în mod eronat ca fiind dreptul la un spor de confidențialitate. În

opinia sa, chestiunea nu poate fi considerată o simplă eroare materială:

„Nu se poate considera că este o simplă eroare materială [de] tehnoredactare, din

cauza asemănării izbitoare dintre termenii de «fidelitate» și «confidențialitate», așa cum

s-

a reținut prin încheierea din 04.12.2008 a acestei instanțe

, prin care s-a dispus

îndreptarea acestei erori materiale, prin înlocuirea cuvântului «confidențialitate» cu

cuvântul «fidelitate». Instanța de recurs a făcut referire la o cu totul altă problemă de

drept, ce nu a făcut obiectul acțiunii deduse judecății,

fapt ce a determinat respingerea

recursului Ministerului Justiției ca nefondat, fără ca instanța să se pronunțe cu privire

la argumentele invocate de recurent [Ministerul Justiției], preluând din eroare

considerentele unei alte hotărâri, care a analizat o

cerere având ca obiect acordarea

sporului de confidențialitate.”

18

. În consecință, în cursul aceleiași ședințe, curtea de apel a admis

contestația în anulare și a anulat decizia definitivă. A observat că, la 3 iulie

2008, Curtea C

onstituțională declarase neconstituționale dispozițiil

e

relevante ale ordonanței antidiscriminare (deciziile

nr.

818 și 821 din 2008; a

se vedea infra, pct.

24). Instanța a concluzionat că nu mai exista niciun temei

juridic care să sprijine acțiunea reclamanților. Prin urmare, curtea de apel a

admis contestația, a anulat sentința pronunțată de tribunal și a respins acțiunea

inițială a reclamanților. Instanța a constatat următoarele:

„În susținerea cererii de chemare în judecată reclamanții au invocat în pri

mul rând

faptul că sunt discriminați față de [

vis-à-vis

de] restul personalului judiciar, prin

excluderea de la beneficiul dreptului la sporul de fidelitate. Ca temei de drept,

reclamanții au invocat prevederile dispozițiilor a

rt. 1

-

6 și a

rt. 27

alin. 1

din OG

nr.

137/2000 [ordonanța antidiscriminare], a a

rt.

5 și a

rt. 154 alin. 3 din Codul Mun

cii.

Aceste dispoziții legale, cuprinse în a

rt. 27 alin.

1, dar și prevederile a

rt.

1 și 2 din

aceeași ordonanță [ordonanța antidiscriminare], au fost declarate neconstituționale, prin

Decizia nr.

821 din 3 iulie 2008, dar și prin Decizia

nr.

818/2008 a Curții

Constituționale. Potrivit a

rt. 3

1

din Legea nr.

47/1992 privind organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, deciziile date în verificarea constituționalității

actelor normative sunt general obligatorii. Aceasta înseamnă că de la data declarării

neconstituționale, dispozițiile a

rt. 27

alin. 1

din OG nr.

137/2000 [ordonanța

antidiscriminare] nu mai pot fi aplica

bile.

HOTĂRÂREA ELISEI

-

UZUN ȘI ANDONIE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

5

În atare condiții, soluția primei instanțe, de admitere a cererii reclamanților, nu mai

poate fi menținută, prin raportare la aceste dispoziții legale, declarate neconstituționale.

Aceasta face [...], hotărârea fiind lipsită de tem

ei legal.

Ca atare, fără a mai fi necesară verificarea celorlalte

motive de nelegalitate, Curtea

[...] va admite recursul [...] și va respinge acțiunea formulată de rec

lamanți.”

19

. Reclamanții au formulat fără succes mai multe căi extraordinare de

atac împotriva acestei decizii, toate respinse pr

in decizii definitive ale curții

de apel (19 ianuarie 2010, 20 ianuarie 2010 și 4 februarie 2010). Spre

exemplu, la 19 ianuarie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureș a respins

argumentul reclamanților potrivit căruia Ministerul Justiției a formulat

contestația

în anulare în afara termenului stabilit de lege.

II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE RELEVANTE

A.

Situația profesională a asistenților judiciari

20

. Asistenții judiciari sunt absolvenți de drept cu o vechime în muncă de

cel puțin cinci ani, care sunt numiți de Ministerul Justiției pe baza unei

recomandări a Consiliului Economic și Social pentru un mandat de cinci

ani.

Consiliul este un organ consultativ al Guvernului și al Parlamentului, al cărui

rol este de a asigura dialogul dint

re angajatori, sindicate și societatea civilă.

La momentul faptelor, activitatea sa era reglementată de Legea

nr. 109/1997

,

și ulterior de Legea

nr. 248/2013

.

21

. Statutul asistenților judiciari este reglementat de Legea

nr. 304/200

4

privind organizarea judiciară (a

rt.

55 și 110

-115). Potrivit acestei legi,

asistenții judiciari, împreună cu judecătorii, formează completele care

soluționează în primă instanță conflicte de muncă și asigurări sociale. Aceștia

participă la deliberări cu vot consultativ în cauzele care se judecă. Asistenții

judiciari se supun acelorași obligații, restricții și reguli privind disciplina,

conflictul de interese și încetarea mandatului ca și judecătorii și procurorii.

Experiența în activitatea profesională constituie vechime în funcție în

sistemul judiciar. În conformitate cu Hotărârea Guvernului

nr. 616 din 23

iunie 2005, asistenții judiciari pot fi transferați permanent sau prin detașare

către alte instanțe. Nimic nu interzice reînnoirea mandatului lo

r.

22

. La momentul faptelor, asistenții judiciari nu primeau spor de fidelitate

alături de salariul lunar, spre deosebire de judecători, procurori și personalul

auxiliar de specialitate și personalul conex, din care făceau parte gre

fierii

,

consilierii de probațiune, gardienii de penitenciar, personalul administrat

iv,

precum și funcționarii civili care lucrau în instanțe și în Ministerul Justiției.

HOTĂRÂREA ELISEI

-

UZUN ȘI ANDONIE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

6

B. Discriminarea în temeiul dreptului român

ste interzisă de a

rt.

16 din Constituție. Discriminare

a

este definită la a

rt. 2

alin.

(1) din ordonanța antidiscriminare (Ordonanța

Guvernului nr.

137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor

de discriminare) și la a

rt. 5 alin.

(2) și (3) d

in Codul muncii. Potrivit art. 27

alin.

(1) din ordonanța antidiscriminare, o persoană care pretinde că a fost

discriminată poate formula o acțiune în instanță pentru acordarea de

despăgubiri și pentru a pune capăt tratamentului discriminatoriu.

24

. La 3 iulie 2008, Curtea Constituțională a pronunțat patru decizii –

nr.

818, 819, 820 și 821 – prin care declara neconstituționale a

rt. 1, art.

2 și

art. 27

alin.

(1) din ordonanța antidiscriminare, în măsura în care acestea

puteau fi int

erpretate drept conferind instanțelor interne competența de a

desființa legi în privința cărora s

-

au pronunțat a fi discriminatorii. Deciziile

au fost pronunțate în urma examinării de către Curtea Constituțională a

plângerilor constituționale formulate de Ministerul Justiției în cadrul a patru

seturi de proceduri în care instanțele interne au declarat discriminatorii

diferite dispoziții legale privind indexări salariale. Aceste decizii au fost

publicate în

Monitorul Oficial

la 16 iulie 2008. În toate cele patru decizii,

Curtea Constituțională a hotărât:

„Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței [antidiscriminare], prin care se

conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin

lege și de a crea în locul acestora

alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în

alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației

puterilor, consacrat în art.

1 alin.

(4) din Constituție, precum și prevederile a

rt. 6

1

alin. (1), în conformi

tate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ț

ării.

[...]

În consecință, Curtea Constituțională urmează [...] să se constate că prevederile a

rt. 1,

art. 2

alin.

(3) și a

rt. 27

alin.

(1) din Ordonanța Guvernului

nr. 137/2000

privind

preven

ir

ea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în

măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența

să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că

s

unt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu

prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptar

ea actelor

normative considerate discriminatorii.”

C. Efectul obligatoriu al hotărârilor judecătorești

31 din Legea privind Curtea Constituțională prevede că orice

decizie a Curții Constituționale care declară o dispoziție legală

neconstituțională este obligatorie. De la data publicării deciziei, dispozițiile

declara

te neconstituționale sunt suspendate și nu au efect juridic. De

asemenea, deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție atunci

când examinează un recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru toate

instanțele interne.

HOTĂRÂREA ELISEI

-

UZUN ȘI ANDONIE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

7

26

. În schimb, hotărârile pronunțate de instanțele interne în cauze

individuale nu sunt obligatorii pentru nicio altă instanță internă și nu

constituie o astfel de sursă primară de drept. Acest principiu, care exista la

momentul faptelor din speță [de

exemplu, art.

261 alin.

(1) din C.p.c.

prevedea că hotărârile se dau în numele legii], a fost între timp înscris în a

rt. 1

din noul Cod civil, în vigoare de la 1 octombrie 2011, care a instituit ca

izvoare ale dreptului, în ordinea precedenței: legea, uzanțele și principiile

generale ale dreptului; nu există nicio mențiune referitoare la hotărârile

judecătorești sau la precedentul judiciar ca atare în această dispoziție a

Codului civil.

D. Dispoziții relevante din fostul Cod de procedură civilă („C.p.c.”)

281 alin.

(1) din fostul Cod de procedură civilă

(„C.p.c.”), în vigoare la momentul faptelor, instanțele interne au competența

de a îndrepta erorile materiale din hotărârile acestora:

Art. 281 alin. (1)

„Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele

de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot f

i îndreptate

din oficiu sau la cerere [din partea instanțe

i]”.

304 din C.p.c. enumera nouă motive pentru

care putea fi declarat recurs. Toate acestea țineau seama de temeiul legal al

hotărârii atacate. A

rt. 30

4

1

din C.p.c. extindea după cum urmează domeniul

de aplicare a procedurii recursului în cauzele în care recursul a fost declarat

direct împotriva unei hotărâri pronunțate de o instanță de prim grad, precum

în speță:

Art. 304

1

„Recursul declarat împotriva unei hotărâri [pronunțate de instanța de prim

grad] care,

potrivit legii, nu poate fi atac

ată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute

în art.

304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspect

ele.”

29

. Dispozițiile relevante în ceea ce privește examinarea unui recurs

ordinar sunt redactate după cum urmează:

Art. 312

„(4) În caz de casare, curțile de apel și tribunalele vor rejudeca pricina în fond, fie la

termenul când a avut loc admiterea recursului, situație în care se pronunță o singură

decizie, fie la un alt termen stabilit în acest s

cop.

(5) Cu

toate acestea, în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat

procesul fără a intra în cercetarea fondului, [...] instanța de recurs, după casare, trimite

cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată [...].”

HOTĂRÂREA ELISEI

-

UZUN ȘI ANDONIE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

8

30

. Dispozițiile relevante din C.p.c. privind anularea unei hotărâri

definitive prin intermediul unei contestații în anulare sunt redactate după cum

urmează:

Art. 318 alin. (1)

„Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată

este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau

admițân

du

-

l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele

[...] de casare.”

Art. 319

„(1) Contestația se introduce la instanța a cărei hotărâre s

e atacă.

(2) Contestația se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul

ei, până la împlinirea termenului stabilit la a

rt. 401 alin. (1) l

it.

b) sau c).”

Art. 320

„(1) Contestația se judecă de urgență și cu precădere.

[...]

(3) Hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea

atacată.”

31

. În plus, sunt aplicabile și următoarele dispoziții din C.p.c.:

Art. 401 alin. (1)

„Contestația se poate face în termen de 15 zile de la data cân

d: [...]

b) cel interesat a primit, după caz, comunicarea ori înștiințarea privind înființarea

popririi. [...]

c) debitorul care contestă executarea însăși a primit somația [referitoare la contestație]

ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a

primit somația sau executarea se face fără somație.”

Art. 405

„(1) Dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu

prevede altfel. [...]

(2) Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere

executarea silită.”

E.

Dispozițiile relevante din noul Cod de procedură civilă

32

. Noul Cod de procedură civilă, aplicabil din 2012

, prevede, la art. 508,

procedura de examinare a contestațiilor în anulare. Părțile relevante ale

acestei dispoziții sunt redactate după cum urmează:

HOTĂRÂREA ELISEI

-

UZUN ȘI ANDONIE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

9

Art. 508

„(1) Contestația în anulare se soluționează de urgență și cu precădere, potrivit

dispozițiilor procedurale aplicabile judecății finalizate cu hotărârea atacată.

[...]

(3) Dacă motivul [de contestație] este întemeiat, instanța va pronunța o singură

hotărâre prin care va anula hotărârea atacată și va soluționa cauza. Dacă soluționarea

cauzei la același termen nu este posibilă, instanța va pronunța o hotărâre de anulare a

hotărârii atacate și va fixa termen în vederea soluționării cauzei printr

-

o nouă hotărâre.

În acest ultim caz, hotărârea de anulare [a hotărârii atacate] nu poate fi atac

ată separat.

(4)

Hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și

hotărârea atacată.”

(10) din noul Cod de procedură civilă,

reclamanții pot solicita redeschiderea

procesului în cazul în care Curtea

pronunță o hotărâre în favoarea lor

.

Art.

509 Obiectul și motivele revi

zuirii

„(1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate

fi cerută dacă: [.

..]

libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele gr

ave ale

acestei încălcări continuă să se producă.”

F. Practica internă privind dreptul asistenților judiciari de a primi

spor

uri alături de salariul lunar

34

. Guvernul a atras atenția Curții asupra mai multor hotărâri interne prin

care instanțele s

-

au pronunțat în defavoarea asistenților judiciari în ceea ce

privește acuzațiile de discriminare în legătură

cu acordarea sporului de

fidelitate. Spre exemplu, într‑o decizie definitivă din 14 martie 2008, Înalta

Curte de Casație și Justiție a considerat că faptul că reclamanții nu aveau

dreptul prin lege la spor de fidelitate nu constituia discriminare, în măs

u

ra î

n

care fuseseră numiți doar pentru un mandat fix de 5 ani, care, prin natura sa,

era incompatibil cu noțiunea de stabilitate. De asemenea, Înalta Curte a

considerat că nu era posibilă utilizarea ordonanței antidiscriminare pentru a

acorda drepturi care

nu fuseseră recunoscute prin lege.

Printr‑o decizie definitivă din 22 august 2007, Tribunalul Suceava a

hotărât că asistenții judiciari și magistrații nu se aflau într‑o situație similară

în ceea ce privește sporul de fidelitate, în măsura în care primii fuseseră

numiți pentru un mandat de 5 ani, în timp ce cei din urmă erau numiți

permanent pe post. La aceeași concluzie a ajuns în cauze similare Tribunalul

Bacău (decizia definitivă din 5 iunie 2008), Curtea de Apel Suceava (decizia

definitivă din 4 iunie 2009), Curtea de Apel Bacău (decizia definitivă din 19

martie 2008), Curtea de Apel Ploiești (decizia definitivă din 20 mai 2009),

HOTĂRÂREA ELISEI

-

UZUN ȘI ANDONIE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

10

Curtea de Apel Pitești (decizia definitivă din 18 martie 2009) și Curtea de

Apel Alba Iulia (decizia definitivă din 9 aprilie

2009).

35

. Reclamanții au prezentat, de asemenea, două decizii definitive prin

care Curtea de Apel Cluj Napoca s‑a pronunțat în favoarea asistenților

judiciari în cauze similare celei în discuție (deciziile definitive din 16 aprili

e

2009 și 21 mai 2009).

o decizie definitivă din 21 februarie 2008, Tribunalul Tulcea a

constatat că magistrații (cu excepția magistraților militari) nu erau îndreptățiți

la spor de confidențialitate, acordat doar personalului militar și funcționarilor

publici cu statut special.

ÎN DREPT

I. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 6

DIN

CONVEN

ȚIE ȘI A ART. 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1 LA

CONVENȚIE CA URMARE A ANULĂRII DECIZIEI DIN 30 MAI

2

008

nții s

-

au plâns că decizia din 14 octombrie 2009 a curții de

apel a încălcat principiul securității juridice, întrucât a anulat o hotărâre

definitivă și obligatorie care fusese, în plus, executată în parte

.

Aceștia au invocat a

rt. 6 §

1 din Convenție și a

rt. 1 din Protocolul nr. 1 la

Convenție, care, în măsura relevantă, prevăd următoarele

:

Articolul 6 (dreptul la un proces echi

tabil)

„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil […] a cauzei sale, de către

o instanță […], care va hotărî […] asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu

caracter civil”.

Articolul 1 din Protocolul nr.

1 (protecția proprietății)

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni

nu poate fi lipsit de proprietatea sa dec

ât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile

prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care

le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului

general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzi

lor.”

HOTĂRÂREA ELISEI

-

UZUN ȘI ANDONIE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

11

A. Cu privire la admisibilitate

38

. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nef

ondat

în sensul art.

35 § 3

lit.

a) din Convenție. Constată, de asemenea, că nu

prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie să fie

declarat admisibil.

B. Cu privire la fond

39

. Reclamanții au susținut că Ministerul Justiției a formulat tardiv

contestația în anulare. În ceea ce privește legitimitatea contestației în anulare,

reclamanții au susținut că ministerul ar fi trebuit să solicite mai degrabă

îndreptarea erorilor materiale prin intermediul unei cereri de îndreptare a

erorilor materiale. În opinia lor, singurul scop al ministerului, atunci când a

depus contestația, a fost acela de a repune în discuție cauza. Aceștia au

reamintit că simplul fapt că

existau opinii diferite cu privire la subiect nu

constituia un motiv valabil pentru redeschiderea procedurii. Aceștia și

-au

întemeiat argumentația pe

Ryabykh împotriva Rusiei

(nr. 52854/99, CEDO

2003-

IX). În sfârșit, au subliniat că practica internă în mat

erie de sporuri de

fidelitate pentru asistenții judiciari nu era consecventă la acea dată.

Mitrea împotriva României

(nr. 26105/03, pct. 25, 29 iulie

2008), guvernul a reamintit că cerințele de securitate juridică nu su

nt absolute

și că însăși Curtea a recomandat uneori redeschiderea procedurii ca fiind

măsura reparatorie cea mai adecvată atunci când procedura internă nu

îndeplinea cerințele a

rt. 6

.

41

. Guvernul a susținut că Ministerul Justiției a formulat contestația în

anulare în calitatea sa de parte la procedură. Dreptul ministerului de a formula

o cale de atac era reglementat de a doua teză a a

rt. 318 alin. (1) din C.p.c. (a

se vedea supra, pct.

30). Contestația a avut ca scop îndreptarea erorii esențiale

făcute de curtea de apel în decizia sa din 30 mai 2008, în care aceasta a o

mis

să examineze motivele recursului

declarat

de minister și a examinat în schimb

aspecte care nu fuseseră aduse înaintea sa de către părți (a se vedea supra,

pct. 10). În opinia sa, curtea de apel a comis o eroare de apreciere care nu ar

fi trebuit îndreptată prin procedura prevăzută la a

rt. 281 alin. (1) din C.p.c.,

care ar fi avut ca obiect numai erori materiale sau de tehnoredactare simple.

În plus, contestația fusese examinată într‑o perioadă relativ scurtă de timp.

HOTĂRÂREA ELISEI

-

UZUN ȘI ANDONIE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

12

(a) Principii generale

42

. Curtea reamintește că dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei

sale de către o instanță, garantat de

a

rt. 6 §

1 din Convenție,

trebuie interpretat

în lumina preambulului Convenției, care prevede, în partea sa relevantă, că

preeminența dreptului este parte a patrimoniului comun al statelor

contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale preeminenței dreptulu

i

este principiul

securității juridice, care implică, printre altele, faptul că, acolo

unde instanțele s

-

au pronunțat definitiv, hotărârea lor nu ar mai trebui

contestată [a se vedea

Brumărescu împotriva României

(MC), nr. 28342/95,

pct. 61, CEDO 1999-VII].

43

. Principiul securității juridice presupune respectarea principiului

res

judicata

(ibid., pct.

62), și anume principiul caracterului definitiv al

hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază faptul că niciuna dintre

părți nu are dreptul de a solicita o revizuire a unei hotărâri rămase definitive

doar pentru a obține o reaudiere și o nouă pronunțare într

-

o cauză. Atribuțiile

de control ale instanțelor superioare ar trebui exercitate pentru a îndrepta

erorile judiciare, iar nu pentru a reexamina cauza. Revizuirea nu poate fi

tratată ca un recurs deghizat, iar simpla posibilitate de avea două puncte de

vedere asupra subiectului nu este un motiv pentru reexaminare. Îndepărtarea

de principiul respectiv este justificată doar când este impusă de circumstanțe

cu caracter substanțial și convingător (a se vedea, de exemplu,

Ryabykh

, citată

anterior, pct

.

52). Competențele instanțelor superioare de a anula sau

modifica hotărârile judecătorești obligatorii și executorii ar trebui exercitate

în scopul îndreptării deficiențelor fundamentale. Această competență tre

buie

exercitată astfel încât să se ajungă, în măsura posibilului, la un just echilibru

între interesele unui individ și necesitatea de a se asigura eficacitatea

sistemului judiciar [a se vedea

Giuran împotriva României

, nr.

24360/04,

pct. 30, CEDO 2011 (extrase)].

(b) Cu privire la aplicarea acestor principii la faptele c

auzei

44

. Revenind la faptele cauzei în curs de examinare, Curtea observă că

acțiunea reclamanților privea sporul de fidelitate și, cu toate că decizia

tribunalului din 14 februarie 2008 a

soluționat acest capăt de cerere (a se

vedea supra, pct.

8), curtea de apel s‑a referit, în decizia definitivă, la „sporul

de confidențialitate” (a se vedea supra,

pct. 10).

În acest context, Curtea

consideră valabilă motivarea dată de autoritățile interne, potrivit căreia

decizia definitivă fusese anulată din cauza faptului că curtea de apel nu a

examinat argumentele aduse în fața sa de părți (a se vedea supra,

pct.

17 și

41).

45

. În plus, contestația în anulare a fost introdusă de o parte la procedură,

nu de un terț funcționar al statului fără nicio legătură cu procedura, așa cum

a fost cazul, de exemplu, în

Androne împotriva României

(nr. 54062/00,

HOTĂRÂREA ELISEI

-

UZUN ȘI ANDONIE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

13

pct.

47, 22 decembrie 2004), în care contestația în anulare fusese formulată

de pro

curorul general. Aceasta a fost introdusă într‑un termen relativ scurt, și

anume la mai puțin de 6 luni de la data deciziei contestate (a se vedea su

pra,

pct.

15, și,

mutatis mutandis

,

Trapeznikov și alții împotriva Rusiei

,

nr.

5623/09 și alte 3 cereri,

pct. 36,

5 aprilie 2016, cu trimiterile

suplimentare). De asemenea, Curtea observă că procedura contestației în

anulare nu a durat o perioadă de timp nerezonabilă: cererea a fost introdusă

la 20 noiembrie 2008 (a se vedea supra, pct.

15) și decizia a fost pronunțată

la 14 octombrie 2009 (a se vedea supra, pct.

17). În consecință, contestația în

anulare, astfel cum a fost aplicată în circumstanțele speciale ale cauzei, a

constituit următorul element logic în lanțul de căi de atac interne aflate la

dispoziția părților din cauză, nu un mijloc extraordinar de redeschidere a

procedurii (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Trapeznikov și alții

, citată anterior,

pct.

37, cu trimiterile suplimentare) și, prin urmare, nu era incompatibilă cu

principiul securității juridice consacrat în Convenție.

46

. În consecință, nu a fost încălcat a

rt. 6 §

1 din Convenție în această

privință.

47

. Având în vedere concluzia de mai sus, Curtea consideră, de asemenea,

că circumstanțele speciale ale cauzei pot fi considerate motive excepționale

care justifică anularea deciziei definitive din 30 mai 2008 și respingerea

pretenției vizând acordarea de despăgubiri formulată de reclamanți. Curtea

constată că instanțele interne au menținut un just echili

bru între dreptul

reclamanților la protecția proprietății și interesul general de a îndrepta o

eroare judiciară (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Giuran

, citată anterior,

pct. 48).

48

. Prin urmare, nu a fost încălcat a

rt. 1 din Protocolul nr.

1 la Convenție.

II. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 6

DIN

CONVENȚIE ÎN CEEA CE PRIVEȘTE CARACTERUL ECHITABIL

GENERAL AL PROCEDURILOR

49

. Reclamanții s

-

au plâns că drepturile lor în temeiul a

rt. 6

din

Convenție au fost încălcate din următoarele motive:

(i) în procedurile care au urmat anulării deciziei definitive din 30 mai

2008, curtea de apel nu a examinat fondul acțiunii, în special alegațiile lor de

discriminare;

(ii) curtea de apel a încălcat principiul neretroactivității legii aplicând

deciziile Curții Constituționale din 3 iulie 2008, deși aceste decizii nu

produceau efecte atunci când ei au introdus acțiunea inițială;

(iii) atunci când s-

a pronunțat cu privire la contestația în anulare, curtea de

apel n

u a examinat acțiunea lor din perspectiva articolelor Convenției

aplicabile în speța lor (a

rt.

14 și a

rt. 1 din Protocolul nr.

12), deși aceștia au

invocat în mod expres articolele respective în observațiile lor și în pofida

HOTĂRÂREA ELISEI

-

UZUN ȘI ANDONIE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

14

faptului că, în procedurile ordinare, instanțele aplicaseră în mod direct

Convenția în favoarea lor;

(iv) curtea de apel a examinat contestația în anulare printr

-

o ședință cu

ușile închise la care nu au fost invitați

;

(v) curtea de apel nu a fost

imparțială, întrucât pârâtul în cauză, M

inisterul

Justiției, avea puterea de a introduce proceduri disciplinare împotriva

judecătorilor. În plus, ministrul justiției fusese membru al Consiliului

Superior al Magistraturii, autoritatea disciplinară pentru judecători.

A. Cu privire la admisibilitat

e

50

. Curtea reamintește că, deși a

rt.

din 6 Convenție nu se aplică, de regulă,

căilor de atac extraordinare care vizează redeschiderea unei proceduri

judiciare încheiate, caracterul, sfera de aplicare și particularitățile proceduri

i

privind o anumită cale de atac extraordinară, din sistemul juridic special în

cauză, pot fi de natură a determina aplicabilitatea a

rt. 6 §

1 și a garanțiilor

unui proces echitabil, acordate de acesta justițiabililor, în cazul procedurii

privind acest tip de cale de atac [a se vedea

Bochan împotriva Ucrainei (nr. 2)

(MC), nr. 22251/08, pct. 50, CEDO 2015].

51

. Prin urmare, revenind la circumstanțele specifice ale cauzei, Curtea

observă că, la momentul relevant, C.p.c. dădea dreptul părților la procedură

să solicite anularea unei decizii definitive, în circumstanțe excepționale (a se

vedea supra, pct.

30, și ibid.,

pct.

51). În plus, procedura urmată de curtea d

e

apel este similară cu cea a unei instanțe care examinează o cale de atac

ordinară. În special, după examinarea contestației în anulare, curtea de apel a

anulat decizia în litigiu și a reexaminat cauza (a se vedea supra,

pct.

18, și

ibid., pct.

51). În virtutea acestui tip de control judecătoresc pe care îl

prevedea, contestația în anulare formulată de reclamanți poate fi considerată

o prelungire a procedurii civile inițiale. Astfel, ceea ce s‑a petrecut în cursul

procedurii după anularea din 14 octombrie 2009 (a se vedea supra,

pct. 17)

poate fi foarte ușor comparat cu procedura care a condus la pronunțarea

deciziei definitive din 30 mai 2008 (a se vedea supra, pct.

10, și ibid.,

pct. 54).

52

. În concluzie, ținând seama atât de dispozițiile relevante ale legislației

din România, cât și de natura și

sfera de aplicare a procedurii finalizate cu

decizia din 14 octombrie 2008 a curții de apel privind contestația în anulare

formulată de reclamanți, Curtea consideră că procedura era decisivă pentru

stabilirea drepturilor și obligațiilor cu caracter civil ale reclamanților. În

consecință, garanțiile relevante prevăzute la a

rt. 6 §

1 se aplicau în această

procedură (ibid.,

pct. 56).

53

. Curtea constată, de asemenea, că acest capăt de cerere nu este în mod

vădit nefondat, în

sensul art.

35 §

3 lit.

a) din Convenție. Constată, de

asemenea, că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare,

trebuie să fie declarat admisibil

.

HOTĂRÂREA ELISEI

-

UZUN ȘI ANDONIE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

15

B. Cu privire la fond

54

. Reclamanții au susținut că le

-

a fost încălcat dreptul la un proces

echitabil. În special, au pretins că, în decizia sa din 14 octombrie 2009, curtea

de apel le-

a respins cererea fără a examina faptele sau legile relevante, în

special Codul muncii și Convenția. Au argumentat că aceste legi constituiau

temeiul juridic al acțiunii lor și fuseseră examinate ca atare de instanța

inferioară. Reclamanții au afirmat, de asemenea, că nu au avut ocazia să își

prezinte argumentele în cauză după anularea deciziei definitive din 30 mai

2008, întrucât curtea de apel s‑a pronunțat în aceeași ședință atât cu privire la

calea de atac extraordinară (contestația în anulare), cât și cu privire la acțiunea

lor inițială. În această privință, au susținut că curtea de apel ar fi trebuit să

pronunțe două decizii separate, una pentru fiecare dintre căile de atac

ulterioare examinate: în primul rând calea de atac extraordinară și apoi calea

de atac ordinară împotriva acțiunii inițiale. Aceștia au invocat dispozițiile

art. 320 coroborat cu art. 309-312 din fostul C.p.c. (a se vedea supra, pct. 29

și 30).

55

. Guvernul a subliniat că, atunci când a constatat că legea invocată de

reclamanți era incompatibilă cu Constituția, curtea de apel dăduse un răspuns

la alegațiile

lor de discriminare. În plus, g

uvernul a reamintit că, la momentul

faptelor, C.p.c.nu impunea instanțelor obligația judecării separate pe fond

atunci când admitea o contestație în anulare. În consecință, era la latitudinea

curții de apel să se pronunțe în același timp atât cu privire la contestația în

anulare, cât și cu privire la calea de atac ordinară împotriva acțiunii inițiale.

În orice caz, părțile avuseseră posibilitatea de a se familiariza cu observațiile

din dosar (a se vedea supra, pct.

16) și au ales să nu

pa

rticipe la audiere (a

se

vedea supra, pct. 17).

56

. Guvernul a susținut, de asemenea, că deciziile Curții Constituționale

nu reprezintă o nouă lege care ar deveni aplicabilă în cursul procedurilor, ci

mai degrabă o interpretare a le

gii existente. Prin urmare, curtea de apel ar fi

putut ajunge la aceeași concluzie chiar și în lipsa deciziilor menționate.

57

. Întrucât a decis că, în prezenta cauză, anularea deciziei din 30 mai 2

008

nu a încălcat cerințele a

rt. 6

§

1 din Convenție în ceea ce privește securitatea

juridică (a se vedea supra,

pct. 46), Curtea va examina în continuare modul

în care au fost respectate drepturile reclamanților protejate de acest articol

în

cadrul procedurii în ansamb

lul său [a se vedea

Centro Europa 7 S.r.l. și Di

Stefano împotriva Italiei

(MC), nr. 38433/09, pct. 197, CEDO 2012].

HOTĂRÂREA ELISEI

-

UZUN ȘI ANDONIE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

16

(a) Principii generale

58

. Curtea face trimitere la jurisprudența sa privind principiul

contradictorialității, principiul egalității de arme și circumstanțele în care

aprecierea faptelor într‑o anumită cauză efectuată de instanța internă poate fi

considerată „arbitrară” [a se vedea, printre multe altele,

Regner împotriva

Republicii Cehe

(MC), nr. 35289/11, pct. 146, 19

septembrie 2017, și

D.M.D.

împotriva României

, nr. 23022/13, pct. 61, 3 octombrie 2017].

59

. Curtea a hotărât anterior că judecătorii înșiși trebuie să respecte

principiul contradictorialității, în special atunci când resping o cal

e de atac

sau se pronunță cu privire la o cerere pe baza unei chestiuni ridicate din oficiu

de către instanță. În această privință, este important ca cei care depun plângeri

în fața instanței să aibă încredere în buna funcționare a sistemului judiciar:

ace

astă încredere se bazează, printre altele, pe certitudinea că o parte la un

litigiu va fi audiată în legătură cu toate aspectele cauzei. Cu alte cuvinte, este

legitim ca părțile la un litigiu să se aștepte să fie consultate cu privire la

aspectul dacă un anumit înscris, sau un argument, în funcție de caz, necesită

comentariile lor (a se vedea

Duraliyski împotriva Bulgariei

, nr.

45519/06,

pct. 31-32, 4 martie 2014, cu trimiterile suplimentare).

60

. În sfârșit, Curtea reamintește că a

rt. 6

§

1 obligă instanțele să își

motiveze hotărârile, dar nu poate fi înțeles în sensul în care impune un răspun

s

detaliat la fiecare argument. Măsura în care se aplică obligația de motivare

poate varia în funcție de natura deciziei. În plus, trebuie să se țină seama,

inter

alia

, de diversitatea argumentelor pe care un justițiabil le poate aduce în fața

instanțelor și de diferențele existente în statele contractante în ceea ce privește

dispozițiile legale, normele obișnuite de interpretare a dreptului, opi

nia

juridică și prezentarea și redactarea hotărârilor. De aceea, chestiunea dacă o

instanță nu și

-

a îndeplinit obligația de motivare, care rezultă din a

rt. 6 din

Convenție, poate fi analizată numai în lumina circumstanțelor cauzei (a se

vedea

Ruiz Torija împotriva Spaniei

, 9 decembrie 1994, pct.

29, Seria A

nr. 303-A).

(b) Cu privire la aplicarea acestor principii la faptele c

auzei

61

. Revenind la faptele cauzei în curs de examinare, Curtea observă de la

început că cele două instanțe

care s-

au pronunțat în favoarea reclamanților au

examinat temeinicia pretenției vizând acordarea de despăgubiri și s‑au

întemeiat, în plus față de dreptul intern, pe Convenție în mod direct (a se

vedea supra, pct.

8 și 10). Cu toate acestea, în decizia în

litigiu din 14

octombrie 2009, curtea de apel a considerat că acțiunea inițială a

reclamanților a avut ca obiect o schimbare legislativă și s‑a întemeiat exclusiv

pe deciziile Curții Constituționale. Procedând astfel, curtea de apel nu a

explicat motivele

pentru care a considerat că aceste decizii erau relevante

pentru acțiunea reclamanților. În plus, nu a făcut nicio referire la dispozițiile

relevante ale Convenției (care, în plus, nu au făcut obiectul examinării Curții

Constituționale).

HOTĂRÂREA ELISEI

-

UZUN ȘI ANDONIE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

17

62

. Mai important, reclamanților nu li s

-a acordat posibilitatea de a discuta

aplicabilitatea deciziilor Curții Constituționale, întrucât în cursul aceleia

și

ședințe instanța a examinat contestația în anulare și a rejudecat acțiunea

inițială a reclamanților [a se vedea supra,

pct.

18 și 28, și,

a contrario

,

Zelca

împotriva României

(dec.), nr. 65161/10, pct.

5, 14 și 15, 6 septembrie 2011,

în care Curtea a admis ca valabil, în temeiul art.

6 din Convenție, faptul că

instanțele interne au aplicat în cursul căii de atac o nouă interpretare dată de

Înalta Curte de Casație și Justiție p

rin intermediul unui recurs în interesul

legii, care avea caracter obligatoriu pentru toate instanțele interne]. Într

-

adevăr, reclamanții au solicitat instanței să examineze cauza în absența lor.

Cu toate acestea, din probele prezentate Curții reiese că Ministerul Justiției

nu s-

a întemeiat în observațiile sale pe deciziile Curții Constituționale. În

plus, observațiile prezentate de părți curții de apel se refereau numai la

admisibilitatea contestației în anulare, iar nu la fondul acțiunii inițiale (a se

vedea supra, pct.

15 și 16). Prin urmare, instanța ar fi trebuit să solicite opinia

părților cu privire la fondul acțiunii inițiale în lumina evoluțiilor recente aduse

de deciziile Curții Constituționale, în special în măsura în care interpretarea

dispozițiilor juridice în discuție a constituit un argument în cursul primului

set de proceduri care a avut loc înainte de pronunțarea deciziilor menționate

(a se vedea supra, pct.

9 și 10)

.

minat în aceeași ședință

atât contestația în anulare, cât și acțiunea inițială formulată de reclamanți (a

se vedea supra, pct.

17 și 18). Reclamanții nu au avut posibilitatea să își

susțină cauza pe fond și în special să prezinte observații cu privire la

p

osibilele consecințe ale deciziilor Curții Constituționale din 3 iulie 2008.

64

. Desigur, C.p.c. de la acea dată nu reglementa în mod explicit proc

edura

care trebuie urmată în cadrul căilor extraordinare de atac (a se vedea supra,

pct.

30). Reclamanții au susținut că curtea de apel ar fi trebuit să organizeze

o ședință separată după anularea deciziei din 30 mai 2008 (a se vedea supra,

pct.

54). Guvernul a respins acest argument, susținând că curtea de apel avea

libertatea să decidă cu privire la numărul ședințelor care trebuie organizate (a

se vedea supra, pct.

55). Deși observă că a

rt.

508 din noul Cod de procedură

civilă prevede în mod explicit că, în circumstanțe speciale, pot fi organizate

ședințe separate (a se vedea supra,

pct.

32), Curtea reamintește că nu este

sarcina sa să soluționeze, ca atare, problemele de interpretare a dreptului

procedural intern (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Anđelković împotriva

Serbiei

, nr. 1401/08, pct. 24, 9 aprilie 2013).

65.

În orice caz, chiar presupunând că, după anularea deciziei din 30 mai

2008, curtea de apel nu era obligată să organizeze o ședință separată cu privire

la acțiunea inițială, Curtea nu poate decât să sublinieze că părțile la procedură

au dreptul de a prezen

ta observațiile pe care le consideră relevante pentru

cauza lor. Cu alte cuvinte, instanțele interne au obligația de a permite părților

să își prezinte argumentele și de a efectua o examinare adecvată a pretențiilor,

argumentelor și probelor prezentate de părți (a se vedea jurisprudența citată

HOTĂRÂREA ELISEI

-

UZUN ȘI ANDONIE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

18

supra, pct.

59). În circumstanțele speciale ale cauzei, Curtea consideră că

introducerea, în motivarea curții de apel, a argumentului întemeiat pe

neconstituționalitatea dispozițiilor ordonanței antidiscriminare i‑a l

uat prin

surprindere pe reclamanți și a încălcat principiul contradictorialității

.

66

. În plus, Curtea nu poate identifica niciun argument în decizia curții de

apel din 14 octombrie 2009 care să explice motivele pentru care această

instanță a considerat că nu se poate prevala în mod direct de dispozițiile

Constituției, care consacră principiul egalității și nediscriminării (a se vedea

supra, pct.

23), precum și ale Convenției, astfel cum făcuse tribunalul (a se

vedea supra, pct. 8), pentru a decide pe fondul

capătului de cerere formulat

de reclamanți. Din motivarea curții de apel nu reiese cu claritate dacă această

chestiune a fost considerată lipsită de relevanță pentru cauză, dacă fusese deja

absorbită în aprecierea legislației interne sau dacă a fost pur și simplu ignorată

(a se vedea,

mutatis mutandis

,

Dhahbi împotriva Italiei

, nr. 17120/09, pct. 33,

8 aprilie 2014). În această privință, Curtea arată că motivarea curții de apel

nu conține nicio trimitere la jurisprudența Curții cu

privire la art.

14 din

Convenție sau la a

rt. 1 din Protocolul nr. 12

.

67

. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că, în decizia

definitivă din 14 octombrie 2009, curtea de apel a respins acțiunea

reclamanților fără a le a

corda acestora posibilitatea de a-

și prezenta cauza și

fără o motivare suficientă pentru respingerea pretențiilor acestora. Astfel, a

încălcat dreptul reclamanților la un proces echitabil.

68

. Prin urmare, a fost încălcat a

rt. 6 § 1

din Convenție.

69

. De asemenea, Curtea consideră că nu este necesar să se pronunțe

separat asupra restului aspectelor capetelor de cerere formulate în temeiul

art.

6 din Convenție (a se vedea supra,

pct. 49).

III. CU PRIVIRE LA CEL

ELALTE PRETINSE ÎNCĂLCĂRI ALE

CONVENȚIEI

70

. În sfârșit, reclamanții se plâng că faptul că li s

-a refuzat dreptul la

sporul de fidelitate a constituit o discriminare pe criterii de profesie, cu

încălcarea a

rt.

14 din Convenție corob

orat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la

Convenție, precum și a a

rt. 1 din Protocolul nr.

12 la Convenție.

71

. Reclamanții au susținut că au fost victime ale discriminării bazate pe

profesie, întrucât au fost singura

categorie de personal din justiție exclusă de

la primirea sporului de fidelitate. În opinia lor, distincția dintre categoriile d

e

personal nu s-

a bazat pe o justificare obiectivă și rezonabilă.

72

. Guvernul a susținut că regimul sal

arial al diferitelor categorii de

angajați intrase în sfera exclusivă a legiuitorului național, iar alegerea

acestuia pentru o diferență de tratament între categoriile de personal din

justiție ar trebui respectată. În plus,

g

uvernul a observat că instanțele interne

au considerat că, având în vedere diferența semnificativă de statut dintre

categorii, asistenții judiciari nu se aflau în aceeași situație pentru aprecierea

HOTĂRÂREA ELISEI

-

UZUN ȘI ANDONIE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

19

pretinsei discriminări. Guvernul a reamintit că instanțele

interne erau mult

mai în măsură să aprecieze și să interpreteze dreptul intern

.

73

. Curtea observă că capătul de cerere formulat în temeiul a

rt. 14 din

Convenție se întemeia pe considerația potrivit căreia reclamanții fuseseră

disc

riminați în ceea ce privește acordarea de sporuri (a se vedea supra,

pct.

71). Prin urmare, acest capăt de cerere este legat de cel deja examinat în

temeiul art.

1 din Protocolul nr.

1 la Convenție. Constatând că nu a fost

încălcat a

rt. 1

din Protocolul nr.

1 (a se vedea supra, pct.

47), Curtea

consideră că nu se ridică o problemă separată în temeiul a

rt.

14 din Convenție

[a se vedea,

mutatis mutandis, Hirst împotriva Regatului Unit (nr.

2)

,

nr. 74025/01, pct.

87, 6 octombrie 2005]. Situația este aplicabilă și în cazul

capătului de cerere formulat în temeiul a

rt. 1

din Protocolul nr.

12 la

Convenție.

IV. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONVENȚIE

41 din Convenție prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale

și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare

incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul,

o reparație echitabilă.”

A. Prejudiciu

75

. Reclamanții au solicitat următoarele sume cu titlu de despăgubire

pentru prejudiciul material, reprezentând compensarea prejudiciilor acor

dată

prin decizia din 14 februarie 2008 (a se vedea supra, pct. 8) pentru perioada

decembrie 2004-august 2016 (data la care au fost înaintate plângerile):

(a) 21 680 euro (EUR) pentru domnul Elisei-

Uzun; și

(b) 21 537 EUR pentru domnul Andonie.

Aceștia au cerut ca sumele să fie ajustate pentru a ține seama de inflație și

rata dobânzii.

76

. De asemenea, reclamanții au solicitat 50

000 EUR fiecare, cu titlu de

despăgubire pentru prejudiciul moral.

77

. Guvernul a susținut că nu ar trebui acordată nicio sumă cu titlu de

despăgubire pentru prejudiciul material, întrucât reclamanții pot solici

ta

redeschiderea procedurii în temeiul art.

509 alin.

(10) din noul Cod de

procedură civilă. Acesta a invocat

S.C. Uzinexport S.A. împotriva României

(nr. 43807/06, pct. 41, 31 martie 2015).

a observă că a

rt. 509 alin.

(10) din noul Codul de procedură civilă

permite redeschiderea procedurilor interne pentru a remedia încălcările

constatate de aceasta. Având în vedere natura plângerii formulate de

reclamanți în temeiul a

rt.

6 din Convenție, Curtea consideră că, în speță, cea

mai potrivită reparație a prejudiciului material ar fi, la cererea reclamanților,

HOTĂRÂREA ELISEI

-

UZUN ȘI ANDONIE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

20

redeschiderea în timp util a procedurii (ibid., pct.

41). Pe de altă parte, Curtea

consideră că reclamanții au fost supuși cu siguranță unui

a

numit nivel de stres

,

care nu poate fi compensat doar prin redeschiderea procedurii sau prin

constatarea unei încălcări (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Siegle împotriva

României

, nr. 23456/04, pct. 47-48, 16 aprilie 2013). Având în vedere natur

a

încălcării constatate și pronunțându

-

se în echitate, Curtea acordă fiecărui

reclamant suma de 4 000

EUR, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu

de impozit, pentru prejudiciul moral.

B. Cheltuieli de judecată

79

. De asemenea, reclamanții

au solicitat fiecare1 350 EUR cu titlu de

cheltuieli de judecată în fața Curții. Aceștia au transmis facturile emise de

avocatul lor pentru aceste cheltuieli.

80

. Guvernul a susținut că pretenția era excesivă și nejustificată.

81

. În conformitate cu jurisprudența Curții, un reclamant are dreptul la

rambursarea cheltuielilor de judecată numai în măsura în care se stabilește

caracterul real, necesar și rezonabil al acestora. În prezenta cauză, ținând

seama de d

ocumentele pe care le deține și de criteriile menționate anterior,

Curtea consideră că este rezonabil să acorde fiecărui reclamant suma de

1 350

EUR, care acoperă cheltuielile pentru procedura în fața Curții.

C. Dobânzi moratorii

82

. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze

pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal, practicată de Banca

Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA

1.

declară

, în unanimitate, admisibile capetele de cerere referitoare la art. 6

din Convenție și

a

rt. 1 din Protocolul nr.

1 la Convenție;

2.

hotărăște

, cu 6 voturi pentru și un vot împotrivă, că nu a fost încălcat a

rt.

6

§

1 din Convenție în ceea ce privește

anularea deciziei definitive din 30

mai 2008;

3.

hotărăște

, cu 6 voturi pentru și un vot împotrivă, că nu a fost încălcat a

rt.

1

din Protocolul nr.

1 la Convenție în ceea ce privește anularea deciziei

definitive din 30 mai 2008;

HOTĂRÂREA ELISEI

-

UZUN ȘI ANDONIE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

21

4.

hotărăște

, în unanimit

ate, că a fost încălcat a

rt. 6 §

1 din Convenție în ceea

ce privește caracterul echitabil general al procedurilor;

5.

hotărăște,

cu 6 voturi pentru și un vot împotrivă, că nu este necesar să

examineze celelalte capete de cerere în temeiul art. 6 § 1 d

in C

onvenție;

6.

hotărăște

, cu 6 voturi pentru și un vot împotrivă, că nu se ridică nicio

problemă separată în ceea ce privește a

rt. 1

din Protocolul nr.

1 la

Convenție, coroborat cu a

rt. 14;

7.

hotărăște

, în unanimitate, că nu se ridică nicio problemă separată în ceea

ce privește a

rt. 1 din Protocolul nr.

12 la Convenție;

8.

hotărăște,

în unanimitate,

(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni

de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu a

rt. 44 § 2

din

Convenție, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda

națională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății:

(ii) 4

000 EUR (patru mii de euro) fiecărui reclamant, plus orice su

mă

ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru

prejudiciul moral;

(ii) 1

350 EUR (o mie trei sute cincizeci de euro), plus orice sumă ce

poate fi datorată de reclamanți cu titlu de impozit, pentru cheltuielile

de judecată;

(b) că, de la expirarea termenului de trei luni sus

-

menționat și până la

efectua

rea plății, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o

rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de

Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și

majorată cu trei puncte procentuale.

9.

respinge

, cu 6 voturi pentru și un vot împotrivă, cererea de acordare a unei

reparații echitabile pentru celelalte capete de cerere formulată de

reclamanți

.

Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 23 aprilie 2019, în

temeiul art. 77 §§

2 și

3

din Regulamentul Curții.

Andrea Tamietti

Grefier adjunc

t

Ganna Yudkivska

Președinte

HOTĂRÂREA ELISEI

-

UZUN ȘI ANDONIE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

22

În conformitate cu art.

45 §

2 din Convenție și a

rt. 74 § 2

din

Regulamentul Curții, la prezenta hotărâre se anexează opinia separată a

domnului judecător Kūris.

GY

ANT

ELISEI

-

UZUN ȘI ANDONIE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI – OPINIE SEPARATĂ

23

OPINIA PAR

ȚIAL SEPARATĂ A JUDECĂTORULUI KŪRIS

1

. Spre deosebire de majoritate, nu considerăm că nu a existat o încălcare

a art. 6 §

1 din Convenție și a a

rt. 1 din Protocolul nr.

1 la Convenție, în ceea

ce privește anularea deciziei definitive a Curții de Apel Târgu Mureș din 30

mai 2008. De asemenea, nu suntem de acord cu concluziile potrivit cărora nu

este necesar să se examineze „restul” capetelor de cerere formulate în temeiul

art. 6 §

1 și că nu se ridică o problemă separată în temeiul a

rt. 1 din Protocolul

nr. 1 coroborat cu articolul 14.

2

. În cele ce urmează, ne vom referi la cele două aspecte în privința cărora

suntem în dezacord cu majoritatea: (i) anularea deciziei sus-

menționate din

perspectiva art

.

6 §

1 și a a

rt. 1

din Protocolul nr.

1 și (ii) presupusa

discriminare la care au fost supuși reclamanții din perspectiva a

rt. 1

din

Protocolul nr.

1 coroborat cu articolul 14. Propunem aprecierea noastră

alternativă (deși foarte condensată) în ceea ce privește capetele de cerere

respective

.

3

. Însă, înainte de a aborda aceste chestiuni, vă invit să analizăm un aspect

care se află chiar în centrul litigiului examinat în prezenta cauză: o

circumstanță faptică, în privința căreia motivarea majorității a făcut o

evaluare

greșită.

I

4

. Reclamanții, asistenți judiciari, au solicitat despăgubiri pentru sporul de

fidelitate care nu le-

a fost plătit, dar la care se considerau îndreptățiți, întrucât

îndeplineau aceleași cerințe precum persoanele care aparțin altor categorii de

personal judiciar și nejudiciar din cadrul instanțelor. Instanța s

-

a pronunțat în

favoarea reclamanților. A hotărât că diferența de tratament dintre reclamanți

și restul personalului instanței era nejustificată. La 30 mai 2008, instanța de

recurs („primul complet de recurs”) a respins recursurile formulate de

celelalte părți, dintre care una era Ministerul Justiției. Decizia sa a fost

definitivă și executorie de îndată.

De fapt, a fost

deja

executată parțial, întrucât 30% din suma adjudecată a

fost plătită părții prejudiciate – reclamanții.

a întâmplat ceva. Ceea ce promitea că va fi un final fericit –

pentru reclamanți, dar, desigur, și pentru un grup mai mare de angajați ai

instanțelor –

s-

a sfârșit

brusc.

6

. După cum s

-

a dovedit, instanța de recurs a făcut o greșeală. Una fatală.

În loc să utilizeze termenul „spor de fidelitate”, aceasta a utilizat termenul

„spor de confidențialitate”, care avea legătură cu un alt tip de plat

ă.

Acest lucru s-

a întâmplat în pofida faptului că reclamanții nu solicitaseră

despăgubiri pentru sporul de confidențialitate. Și nu o puteau face, întrucât

nu erau îndreptățiți să îl primească în temeiul dreptului intern. Sporul de

confidențialitate era acordat doar personalului militar și funcționarilor publici

ELISEI

-

UZUN ȘI ANDONIE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI – OPINIE SEPARATĂ

24

cu statut special (pct.

36 din hotărâre). Reclamanții nu se încadrau în niciuna

dintre aceste categorii.

7

. Cine nu greșește? „

Spor de confidențialitate

” sună foarte asemănă

tor cu

„

spor de fidelitate

”, cel puțin unui străin ca mine. Dar nu, nu doar unui străin.

Atunci când a fost sesizată în legătură cu această problemă de către

reclamanți, care au solicitat îndreptarea erorii „materiale”, instanța de recurs

română

a admis că a comis într‑adevăr o eroare de redactare („tehnică”)

utilizând termenul „

confidențialitate

” în loc de „

fidelitate

”. Aceasta a preciz

at

în mod explicit că utilizarea termenului greșit nu i

-

a afectat motivarea. Și a

îndreptat eroarea înlocuind, în tot text

ul deciziei din 30 mai 2008, „

spor de

confidențialitate

” cu „

spor de fidelitate

”. Aceasta s‑a realizat în cadrul unei

încheieri care a fost pronunțată la 4 decembrie 2008 de primul complet de

recurs

–

același

complet de judecători ai

aceleiași

instanțe.

Errare humanum est, diabolicum est in errore perseverare

. Plata

despăgubirilor adjudecate putea continua.

Trebuia

să continue.

Eroarea materială a fost îndreptată la cererea

reclamanților. Cu toate acestea, nu e puțin probabil ca prima persoană care a

depistat eroarea să fi fost cineva care avea legătură cu părțile care au pierdut

în cauză. Puțin probabil reprezentanții părților. Mai degrabă o persoană care

a fost însărcinată cu procesarea celei de

-

a doua plăți către reclamanți. Care

nu s-

a mai făcut niciodată.

9

. Cu o săptămână înaintea reclamanților, Ministerul Justiției a formula

t o

contestație în anulare împotriva deciziei definitive din 30 mai 2008, care –

trebuie să aducem aminte –

f

usese deja executată în parte. Deși chestiunea

„erorii materiale” era deja închisă, în mod formal, prin încheierea din 4

decembrie 2008, problema mai largă (și mai substanțială) a existenței (sau

nu) a dreptului reclamanților la sporul de fidelitate a fost reexaminată în

cadrul unor proceduri

diferit

e

: nu cele referitoare la îndreptarea erorilor

„materiale”, ci cele declanșate de contestația în anulare. În cadrul acestor alte

proceduri, problema „erorii materiale” a fost examinată din nou de

aceeaș

i

instanță de recurs. Această instanță, însă, era formată dintr

-un complet

diferit

(„al doilea complet de recurs”). La 14 octombrie 2009, acest nou complet a

anulat decizia definitivă din 30 mai 2008 și s

-

a pronunțat în favoarea

ministerului.

10

. În principiu, examinarea contestației în anulare formulată de minister

putea

duce la anularea deciziei definitive din 30 mai 2008 din motivele

prevăzute de dreptul intern, oricare ar fi fost acestea. Nu ar fi fost nimic

nelegitim chiar în legătură cu anularea. Prin urmare, nu avem obiecții față de

căile extraordinare de atac sau anularea hotărârilor definitive ca atare.

Ceea ce merită să fie analizat cu un ochi critic este motivarea celui de

-al

doilea complet de recurs sau, mai precis,

ce

a stabilit acesta în cursul

examinării contestației în anulare. Ceea ce s‑a stabilit, în primu

l rând,

nu av

ea

legătură cu legea

, care era sau nu era aplicabilă situației reclamanților: era

vorba despre

modul de gândire

ș

i

comportamentul

primului complet de

ELISEI

-

UZUN ȘI ANDONIE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI – OPINIE SEPARATĂ

25

recurs, atât în cursul examinării cauzei reclamanților pe fond, cât și în cursul

îndreptării erorii „materiale”, legate de reintroducerea cuvântului

„

fidelitate

”

în locul cuvântului „

confidențialitate

”.

II

Primele două motive erau următoarele: primul complet

de recurs ar fi

respins ca nefondat recursul formulat de Ministerul Justiției „fără ca instanța

să se pronunțe cu privire la argumentele invocate de recurent [ministerul

menționat]” și se pare „preluând din eroare considerentele unei alte hotărâri,

care a analizat o cerere având ca obiect acordarea sporului de

confidențialitate”. Deși au fost comprimate într

-

o singură sentință, aceste

două critici erau autonome: neexaminarea argumentelor

părții

era o

problemă, copierea mecanică a propriilor argumente

ale in

stanței

era a doua

problemă. Împreună, creează o iluzie optică, unde par să se întărească una pe

cealaltă. Dar nu o fac, pentru că amândouă cu greu stau în picioare.

Minus cu minus egal plus în aritmetică. Nu în motivarea juridică.

În ceea ce privește al treilea motiv, eroarea în discuție nu pare să fi fost de

natură redacțională. Al doilea complet de recurs a concluzionat că nu era

vorba despre o „simplă eroare materială [de] tehnoredactare, din cauza

asemănării izbitoare dintre termenii «

fidelitate

» și «

c

onfidențialitat

e

»”, ci

despre o eroare care a rezultat din faptul că primul complet de recurs a stabilit

în mod eronat obiectul litigiului în curs de examinare: în loc să de pronunțe

cu privire la dreptul reclamanților la sporul de fidelitate, s

-

a pronunța

t asupra

unui aspect foarte diferit

–

dreptul acestora la acordarea sporului de

confidențialitate.

Haideți să abordăm cele trei motive –

sau critici

–

pe rând.

12

. Critica potrivit căreia primul complet de recurs nu a examinat

argumentele Ministerului Justiției este o etichetă care nu are o bază pe care ar

putea fi aplicată.

S

-

a ajuns la această constatare sfidând faptul că respingerea

cauzei ministerului ca nefond

ată nu a rezultat din senin. Aceasta a fost

precedată de o dispută privind (in)aplicabilitatea legii invocate de reclamanți,

respectiv ordonanța antidiscriminare, și a rezultat din aprecierea de către

primul complet de recurs a argumentelor părților cu privire la această

chestiune. Ministerul a susținut că ordonanța

nu era aplicabilă

situație

i

reclamanților

(

pct.

9), reclamanții au susținut

contrariul

, iar primul complet

de recurs a

dispus în mod explicit

că reclamanții erau

capabili să probeze

aplicabilita

tea ordonanței

.

Așa arată „fără ca instanța să se pronunțe”?

!

13

. Dacă părțile își prezintă cauza în ceea ce privește aplicabilitatea unei

anumite legi la o situație în curs de examinare, iar instanța susține

în mod

explicit

partea

care, în opinia sa, și

-a probat argumentele, cum se poate

ELISEI

-

UZUN ȘI ANDONIE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI – OPINIE SEPARATĂ

26

concluziona în mod rezonabil că argumentele celeilalte părți (cu privire la

aplicabilitatea acelei legi) au rămas neexaminate?

Mai mult decât atât, primul complet de recurs și

-a prezentat propriile

argumente prin care își justifica constatarea (inclusiv trimiterile la

jurisprudența Curții cu privire la a

rt. 14)

–

nu numai cu privire la

aplicabilitatea ordonanței, ci și cu privire la dreptul reclamanților la sporul de

fidelitate.

Aceste argumente ar f

i putut fi nefondate sau chiar greșite, dar

nu au fost

inexistente

. Astfel, primul complet de recurs ar fi putut să susțină partea

greșită și, prin urmare, ar fi săvârșit o eroare în aprecierea sa, însă acest fapt

nu ar fi fost același cu „a nu se pronunța”, și anume să nu abordeze

argumentele părții dezavantajate, fapt care i

-

a fost reproșat de cel de

-al doilea

complet de recurs.

Cel din urmă complet de judecată nu a oferit argumente prin care să

-

și

justifice critica: a

pronunțat

pur și simplu decizia. Dar

a avut ultimul cuvânt.

14

. Ne îndreptăm atenția acum asupra celui de

-al doilea motiv de anulare

a deciziei din 30 mai 2008: faptul că motivarea a fost copiată greșit dintr‑o

altă decizie (cel mai probabil anterioară), care aborda s

porul de

confidențialitate.

Copierea și lipirea nu este însă o practică necunoscută, ci o practică de

rutină în toate instanțele, fără a exclude Curtea de la Strasbourg. Chiar

presupunând că s

-

a făcut, într

-

adevăr, copierea și lipirea mecanică, în cursul

r

edactării deciziei din 30 mai 2008, trimiterea la „respectarea

confidențialității informațiilor” (

pct.

10), care ar fi putut fi copiată și lipită

dintr-un alt text, nu este

străină

de noțiunea de fidelitate. Cerința fidelității o

include

pe cea a confidențialității, ceea ce înseamnă că angajatul trebuie să

păstreze discreția în ceea ce privește activitățile instituției. Fidelitatea

cuprinde mai mult decât confidențialitatea și nu se limitează la aceasta, însă

aceasta din urmă

este

unul dintre elementele con

stitutive ale fidelității și unul

dintre criteriile pe baza cărora poate fi judecată, indiferent dacă o persoană

este sau nu fidelă instituției sale.

În cazul în care trimiterea la „respectarea confidențialității informațiilor”

a fost într-

adevăr copiată și lipită dintr

-

o altă decizie, al doilea complet a omis

să îl indice

, deși trecuseră 17 luni de la presupusa copiere și lipire (acest fapt

face improb

abil ca, la momentul producerii nefericitei erori, informațiile

privind „decizia

-

mamă” să nu fi fost dezvăluite, cel puțin în termeni generali).

În lipsa unui astfel de indiciu, critica potrivit căreia motivarea deciziei din

30 mai 2008 era o simplă copiere nu poate fi considerată a fi justificată.

15

. În orice caz, problema terminologiei eronate fusese adusă în fața

primului complet de recurs atunci când fusese sesizat cu cererea de îndreptare

a erorilor conținute în nefericita deci

zie din 30 mai 2008. Este de neconceput

ca

modul

în care terminologia greșită introdusă în textul deciziei să fi scăpat

din atenția

autorilor

acesteia. În cazul în care utilizarea unei terminologii

greșite ar rezulta dintr‑o copiere prea mecanică la momentul redactării

ELISEI

-

UZUN ȘI ANDONIE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI – OPINIE SEPARATĂ

27

deciziei din 30 mai 2008, acest lucru ar fi fost neutralizat prin înlocuirea lui

„

spor de confidențialitate

” cu „

spor de fidelitate

” și printr‑o asigurare

explicită că utilizarea termenului greșit nu afectează motivarea deciziei.

Al doilea co

mplet de judecată a respins această asigurare cu un argument:

non-creditis.

– concluziv și, prin urmare, suprem –

motiv pentru

anularea deciziei din 30 mai 2008 a fost

stabilirea

faptului că eroarea în cauză

nu era de redactare. Care era, atunci, natura respectivei erori? Al doilea

complet de recurs a hotărât că „predecesorul” său „a făcut referire la o cu tot

ul

altă problemă de drept, ce nu a făcut obiectul acțiunii deduse judecății”.

La suprafață, concluzia privind stabilirea greșită, de către primul complet

de recurs, a obiectului litigiului ar putea suna ca fiind convingătoare. Însă,

pentru a

fi

convingătoare, ar trebui să derive din premise sigure, în acest caz,

primele două argumente (motive) discutate mai sus. După cum s

-

a arătat deja,

primul din aceste argumente (potrivit căruia argumentele ministerului nu au

fost examinate) era unul complet fals, iar al doilea (faptul că utilizarea

termenului „

spor de confidențialitate

” era imputabilă exclusiv copierii di

ntr

-

o sursă neidentificată) invită la și mai multe rezerve. Literatura în domeniul

logicii prezintă multe exemple de deducții corecte rezultate din două premise

false. Cu toate acestea, sunt prezentate ca anomalii de drept, iar utilizarea lor

ca arme în mo

tivarea judiciară nu a fost probabil recomandată niciodată.

17

. În plus, al doilea complet de recurs a ignorat faptul evident că disputa

din fața primului complet de recurs (la fel ca cea din procedura anterioară în

fața tribunalului) nu se referea la sporul de confidențialitate, ci la sporul de

fidelitate. În special, în decizia din 30 mai 2008, completul afirmă negru pe

alb că reclamanții ar trebui să fie îndreptățiți să primească sporul de

confidențialitate (

sic!

)

„la fel ca ceilalți membri ai sistemului judiciar sau ai

personalului auxiliar”. Însă, după cum s

-

a menționat, „ceilalți membri” care

erau îndreptățiți la sporul de confidențialitate se limitau, în temeiul dreptului

intern, doar la personalul militar și funcționarii publi

ci cu statut special.

Reclamanții nu se numărau printre aceștia și nu doreau să obțină

acel

e

sporuri.

18

. Critica adusă primului complet de recurs potrivit căreia eroarea în

cauză nu era una de redactare implică ceva mai mult decât o simplă deducție:

în fapt, constituie o

condamnare

. Pentru a ajunge la această concluzie, al

doilea complet de recurs a examinat nu numai decizia din 30 mai 2008

(împotriva căreia a fost formulată contestația în anulare), astfel cum a fost

îndreptată prin încheierea din 4 decembrie 2008, ci și motivarea acestei

încheieri, în care autorii erorii explicaseră că eroarea era de natură tehnică

(ceea ce indică „asemănarea izbitoare” dintre două cuvinte românești). Al

doilea complet de recurs a respins în mod exp

licit explicația respectivă

.

19

. Această respingere înseamnă în mod efectiv că, pentru al doilea

complet de recurs, primul complet de recurs a săvârșit

o eroare nu o dată, ci

de două ori

: mai întâi atunci când a utilizat în mod eron

at termenul greșit și

ELISEI

-

UZUN ȘI ANDONIE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI – OPINIE SEPARATĂ

28

a doua oară atunci când a justificat în mod eronat această utilizare ca fiind o

eroare tehnică. Prin urmare, acesta fie și

-a demonstrat incapacitate

a

profesională de două ori, fie (mai rău) a încercat (ca să o spunem pe față) să

își acopere eroarea punctuală prin utilizarea unei justificări false.

În al doilea caz de

perseverare diabolicum

, ne putem întreba dacă a doua

eroare nu a constituit o eroare judiciară deliberată. Guvernul nu a furnizat

nicio informație

cu privire la inițierea

unei anchete în acest sens, care ar fi

putut duce la măsuri disciplinare. Ceea ce spune ceva.

20

. Este destul de surprinzător faptul că, deși eroarea de redactare („de

tehnoredactare”, „tehnică”, „materială”) a fost admisă și corectată de instanța

de recurs reunită în

aceleași

complet, constatarea că eroarea în cauză nu a fost

nicidecum de redactare a fost făcută de o instanță reunită într

-un complet

diferit

. Judecătorii care examinaseră inițial cauza au recunoscut că au săvârșit

o e

roare, și

-

au cerut scuze și au îndreptat eroarea, dar acest lucru a fost resp

ins

de o altă instanță judecătorească.

Permiteți

-

mi să repet: deși toate acestea se bazau pe lege (interpretarea și

aplicarea sa), nu era vorba despre cât de adecvată era legea. E

ra vorba despre

faptele aflate la baza jurisprudenței, însă nu

s

-

a demonstrat că faptele care a

u

fost „stabilite” existaseră.

21

. Având în vedere cele de mai sus, considerăm că este imposibil să fim

de acord cu majoritatea că motivarea oferită de al doilea complet de judecată

era „valabilă” (

pct.

44). Această declarație de validare nu conține elemente

justificative.

Prin urmare, nu este motivată în sine – la fel ca pronunțarea pe care o

validează.

atenua impresia lăsată, la

pct. 45

sunt prezentate câteva

argumente:

– că contestația în anulare a fost introdusă de o parte la procedură – și ce

dacă?

– că a fost depusă într

-

o perioadă relativ scurtă de timp – așa că ce? și,

apropo, „legat” de ce?

– că procedura extraordinară nu a durat prea mult – și ce dac

ă?

– și, în sfârșit, că contestația în anulare a fost următorul element logic din

lanțul de căi de atac interne aflat la dispoziția părților.

Subscriem în totalitate la acest ultim argument. Cu toa

te acestea, nu neagă

faptul că hotărârea pronunțată în cadrul procedurii extraordinare

nu a fost

motivată

.

23

. Acestea fiind spuse, ne putem îndrepta acum atenția asupra situației

reclamanților și asupra modului în care elementele i

mportante ale acesteia

sunt trecute sub tăcere în prezenta hotărâre, câteodată sfidând jurisprudența

relevantă a Curții.

ELISEI

-

UZUN ȘI ANDONIE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI – OPINIE SEPARATĂ

29

III

24

. Reclamanții au formulat o serie de capete de cerere în temeiul a

rt. 6

apătul de cerere central se referă la anularea efectivă a deciziei definitive

din 30 mai 2008, care ar fi încălcat principiul securității juridice.

est capăt de cerere a fost respins. Cu toate acestea, un alt capăt de

cerere în temeiul aceluiași articol nu a fost respins –

cel legat de

caracteru

l

echitabil general

al procedurilor.

Prin urmare, anularea în cauză pare să fi fost echitabilă, deși era

rezultatul

unei proceduri care

nu a fost echitabilă în ansamblul său

.

Anularea pare, de asemenea, să fi fost echitabilă, în pofida faptului că s

-a

bazat pe aplicarea

retroactivă

a deciziilor Curții Constituționale din 3 iulie

2008 față de decizia definitivă

a

primului complet de recurs din 30 mai 200

8

(astfel cum a fost îndreptată ulterior), care a devenit

executorie de îndată

.

Această decizie a Curții Constituționale ridică prea multe întrebări, în

special în ceea ce privește funcția și scopul justiției constituționale. Dar ne

vom opri aici.

26

. Astfel cum am menționat (supra,

pct.

22), majoritatea și

-a întemeiat

constatarea potrivit căreia a

rt. 6 §

1 nu a fost încălcat în această privință pe

următoarele argumente, care, de fapt, nu dovedesc nimic: contestația în

anulare a fost introdusă de o parte la procedură și nu de un terț funcționar al

statului, fără nicio legătură cu procedura; a fost formulată într

-un termen

relativ scurt (mai puțin de 6 luni de la data deciziei contestate); proc

edura

privind contestația în anulare nu a durat o perioadă de timp nerezonabilă

(aproximativ 11 luni); contestația în anulare a constituit următorul element

logic în lanțul de căi de atac interne aflate la dispozițiilor părților, mai degrabă

decât alte căi extraordinare de redeschidere a procedurilor și, prin urmare, nu

era incompatibilă cu principiul securității juridice.

Cu toate acestea, ar fi putut și ar fi trebuit adoptată o abordare alternativă.

nu a fost de acord cu „predecesorul” cu

privire la ceea ce constituia o „eroare materială”. Anularea deciziei definitive,

astfel cum a fost îndreptată prin încheiere, a fost rezultatul existenței a două

opinii opuse cu privire la interpretarea acestei noți

uni [a se vedea

Ryabykh

împotriva Rusiei

, nr.

52854/99, pct.

52, CEDO 2003-IX; a se vedea, de

asemenea,

S.C. Textinc S.A. împotriva României

(Comitetul), nr. 52018/10,

pct.

26, 6 februarie 2018, în care Curtea a considerat că nu este justificată

anularea u

nei decizii definitive și obligatorii doar pentru că două instanțe

interne au avut opinii diferite cu privire la o chestiune discutată în apel].

Nimic în speță sau în practica internă nu permite să se considere că, prin fapt

ul

că a admis cererea de îndrept

are a erorilor din decizie, primul complet de

recurs a interpretat în mod arbitrar noțiunea „eroare materială”. Întrucât

personalul din justiție nu avea dreptul la spor de confidențialitate, nu era

necesar să se presupună că primul complet de recurs examin

ase sporul de

confidențialitate, iar nu sporul de fidelitate. În plus, beneficiul în discuție în

ELISEI

-

UZUN ȘI ANDONIE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI – OPINIE SEPARATĂ

30

cauză era în mod incontestabil sporul de fidelitate și nu exista nicio mențiune

la sporul de confidențialitate în observațiile reclamanților. Tribunalul a

util

izat corect termenul „spor de fidelitate” atunci când s

-

a pronunțat în cauză.

Deși avea competența de a reexamina fondul cauzei, primul complet de recurs

din procedura care a dus la decizia din 30 mai 2008 era

ț

inut de obiectul

acțiunii, astfel cum fusese definit de reclamanți în cererea lor introductivă

formulată în fața tribunalului. Prin urmare, trebuie dedus că curtea de apel a

examinat în realitate chestiunea sporului de fidelitate, astfel cum au solicitat

reclamanții în acțiunea lor, nu cea a sporului de confidențialitate, și că

utilizarea termenului „spor de confidențialitate” a fost determinată de o eroare

tehnică confirmată ulterior de același complet. Atunci când a examinat

contestația în anulare, al doilea complet de recurs nu a hotărât că sporul

de

confidențialitate era aplicabil reclamanților

.

28

. Prin urmare, contestația în anulare nu a fost altceva decât un

recurs

deghizat

, care nu poate fi justificat în temeiul cerințelor de securitate juridică

consacrate în dreptul la un proces echitabil (a se vedea

Ryabykh

, citată

anterior, pct. 52; a se vedea, de asemenea,

Stoișor și alții împotriva României

,

nr. 16900/03,

pct.

13 și 23, 7 aprilie 2009, în care Curtea a considerat că

alegația potrivit căreia instanța de ultim grad a încălcat cerințele legale –

în

special că aparent nu a examinat unele dintre motivele recursului, nu a fost

suficientă pentru a justifica anularea unei decizii definitive).

Brumărescu împotriva României

[(MC, nr. 28342/95, CE

DO

1999‑VII] Curtea a examinat o situație similară în care o decizie definitivă

prin care instanțele naționale se pronunțaseră pe fond în favoarea

reclamantului fusese anulată printr‑o contestație în anulare și, în consecință,

acțiunea inițială fusese respinsă fără o examinare pe fond, din cauza lipsei de

competență (

pct.

15, 16 și 24). Curtea a constatat că o astfel de excludere a

fost

în sine

contrară dreptului de acces la o instanță și a concluzionat că a fost

încălcat a

rt. 6 §

1 din Convenție (ibid

., pct. 65).

30

. Pe cale incidentală,

Brumărescu

, o hotărâre de referință în atât de multe

privințe, este citată în subsecțiunea „Principii generale” a părții din hotărâre

care privește capetele de cerere ale reclamanților în temeiul a

rt. 6 § 1, în ceea

ce privește încălcarea principiului securității juridice. Această cauză, și în

special acea parte a hotărârii care are cea

mai mare valoare de precedent

pentru speță, a fost totuși uitată în subsecțiunea intitulată „Cu privire la

aplicarea acestor principii la faptele cauzei”.

31.

Considerațiile de mai sus ar fi trebuit să fie suficiente pentru a permite

Curții să concluzioneze că, prin faptul că a admis anularea deciziei definitive

din 30 mai 2008 printr‑o contestație în anulare, care era un recurs deghizat și,

prin urmare, a fost

admisă în

mod nelegal,

autoritățile nu au reușit să mențină

un just echilibru între interesele în cauză și, prin urmare, au încălcat dreptul

reclamanților la un proces echitabil și, în consecință, a fost încălca

t a

rt. 6 § 1

ca urmare a nerespectării principiului securității juridice

.

ELISEI

-

UZUN ȘI ANDONIE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI – OPINIE SEPARATĂ

31

32

. Dacă aceasta ar fi fost situația, am fi fost probabil de acord cu faptul

că nu ar mai fi fost necesar ca Curtea să examineze „restul” capetelor de

cerere formulate în temeiul art.

6 §

1 din Convenție – și am fi votat în

consecință în această privință.

IV

33

. Motivarea majorității în ceea ce privește presupusa încălcare a a

rt. 1

din Protocolul nr.

1 este extrem de succintă. Se limitează la a considera că,

întrucât nu s-a constat

at nicio încălcare a

a

rt. 6 §

1 în ceea ce privește anular

ea

efectivă a deciziei definitive din 30 mai 2008, „circumstanțele speciale ale

prezentei cauze” pot fi considerate motive excepționale care justifică anularea

deciziei menționate și respingerea pretenției vizând acordarea de despăgubiri

formulată de reclamanți.

Nu se explică nicăieri ce înseamnă „circumstanțe speciale” și de ce erau

„speciale”. Poate că scurtimea e sufletul gândirii, dar de ce ar fi schilodit

sufletul?

Din nou, ar fi putut și ar fi trebuit adoptată o abordare alternativă cu privire

la capetele de cerere formulate de reclamanți în temeiul a

rt. 1 din Protocolul

nr. 1.

34

. Reclamanții erau îndreptățiți să primească sporul de fidelitate

recunoscut printr‑o decizie definitivă pronunțată de instanțele interne. Prin

urmare, aceștia dețineau un „bun” în sensul a

rt. 1 din Protocolul nr. 1 (a se

vedea

SC Mașinexportimport Industrial Group

SA împotriva României

,

nr. 22687/03, pct. 42, 1 decembrie 2005).

35

. În numeroase ocazii Curtea a examinat aspecte similare și a constatat

încălcarea a

rt. 1 din Protocolul nr. 1 într-o serie de cauze în care dreptul de

proprietate al reclamanților a fost reexaminat în urma declarării unui recurs

în anulare (a se vedea

Brumărescu

, citată anterior,

pct.

61, 77 și 80;

SC

Mașinexportimport Industrial Group SA împotriva Românie

i

, citată anterior,

pct.

32 și 46

-47;

Piața Bazar Dorobanți SRL împotriva României

,

nr. 37513/03, pct.

23 și 33, 4 octombrie 2007). În prezenta cauză, guvernul

nu a prezentat niciun argument care să justifice o abatere de la abordarea

descrisă mai sus. În pofida marjei de apreciere de care beneficiază statul în

materie, Curtea consideră că procedura recursului în anulare nu poate justifica

privarea

reclamanților de bunul obținut prin intermediul unei hotărâri

definitive și executorii (a se vedea

Blidaru împotriva României

, nr. 8695/02

,

pct.

55, 8 noiembrie 2007, și

SC

Mașinexportimport Industrial Group SA

,

citată anterior,

pct. 46).

36

. Aceste considerații conduc la constatarea unei încălcări a a

rt. 1 din

Protocolul nr.

1, în măsura în care reclamanții nu au fost în măsură să

primească întreaga sumă care l

e

-

a fost acordată de instanțele interne.

ELISEI

-

UZUN ȘI ANDONIE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI – OPINIE SEPARATĂ

32

V

ajoritatea este consecventă în a reține că capătul de cerere formulat

de reclamanți în temeiul a

rt.

14 trebuia să rămână neexaminat pentru că nu

ridica nicio problemă separată, întrucât nu s

-

a constatat nicio încălcare a a

rt. 1

din Protocolul nr. 1.

Cu toa

te acestea, suntem de părere că a

rt. 1 din Protocolul nr. 1 a fost

încălcat. În consecință, capătul de cerere formulat în temeiul a

rt. 14

ar fi

trebuit examinat și ar fi trebuit constatată o încălcare a respectivului articol

coroborat cu art.

1 din Protocolul nr.

1, bazată,

inter alia

, pe principiile

generale privind protecția împotriva discriminării, astfel cum au fost reiterate

recent în

Carvalho Pinto de Sousa Morais împotriva Portugaliei

(nr. 17484/15, pct. 44-47, CEDO 2017).

Prezentăm în continuare un rezumat al unei posibile motivări alternative.

38

. La momentul faptelor, asistenții judiciari erau excluși de la plata

sporului de fidelitate, în timp ce restul personalului instanțelor îl primea. În

consecință, aceștia au fost supuși unui tratament diferit față de alte persoane

care lucrau în sistemul justiției.

39

. În mod regretabil, părți importante ale legislației interne nu sunt

reprezentate în hotărârea de față, inclusiv Ordonanța Guvernului

nr. 27/2006

privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor

categorii de personal din sistemul justiției (în vigoare de la 1 aprilie 2007),

care reglementa sporul de fidelitate pentru magistrați și personalul auxiliar.

Din această ordonanță rezultă că sporul de fidelitate avea scopul de a

recompensa timpul lucrat în aceeași funcție. Asistenții judiciari se supuneau

în funcție acelorași obligații, restricții și reguli precum judecătorii și

procurorii. Deși li se cerea să lucreze pe o perioadă de 5 ani, nimic nu

interzicea reînnoirea mandatului sau renunțarea anticipată la mandat. Aceștia

primeau în esență aceleași stimulente ca și ceilalți membri ai personalului din

justiție pentru a

-

și continua activitatea pe același post. În consecință, pe

ntru

a le încuraja fidelitatea, motiv pentru care fusese conceput sporul de fidelitate,

asistenții judiciari se aflau în aceeași situație ca și ceilalți membri ai

personalului din justiție implicați în soluționarea cauzelor în instanțe.

40

. Pentru a fi justificată din punctul de vedere al a

rt.

14, diferența în cauză

trebuia să se bazeze pe o caracteristică identificabilă, obiectivă sau personală,

sau pe „statut”. Reclamanții au susținut că discriminarea s

-a bazat pe profesia

pe care o aveau

. Aceasta se încadrează în categoria „orice altă situație”,

prevăzută la a

rt. 14.

Sarcina probei pentru o astfel de justificare revine

guvernului (a se vedea

Carvalho Pinto de Sousa Morais

, citată anterior,

pct. 47).

urmărit de diferența de tratament. Chiar și așa, Curtea nu putea exclude

posibilitatea ca măsura în litigiu să fi urmărit un scop legitim, în general

compatibil

cu obiectivele generale ale Convenției, ca de exemplu protecția

ELISEI

-

UZUN ȘI ANDONIE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI – OPINIE SEPARATĂ

33

sistemului economic al țării [a se vedea,

mutatis mutandis

,

Andrejeva

împotriva Letoniei

(MC), nr. 55707/00, pct. 86, CEDO 2009] sau economia

și coerența administrative [a se vedea,

mutatis mutandis

,

Stec și alții

împotriva Regatului Unit

(MC), nr.

65731/01 și 65900/01,

pct. 57,

CEDO 2006-VI]

.

42

. Cu toate acestea, proporționalitatea măsurii putea fi cu greu justificată.

Instanțele interne care au examinat fondul plânge

rii privind discriminar

ea

s-

au pronunțat în favoarea reclamanților și au considerat că nu exista nici o

justificare pentru diferența de tratament instituită de legea aplicabilă. Nu se

poate desprinde nicio concluzie din decizia definitivă din 14 octombrie

2009,

în măsura în care prin decizia respectivă s

-

a respins plângerea inițială a

reclamanților fără a o examina pe fond,

fără a aprecia

astfel

proporționalitatea diferenței de tratament.

43

. În consecință, nu ar fi existat niciun mo

tiv pentru a se abate de la

concluzia la care au ajuns instanțele interne care au examinat plângerea

reclamanților pe fond, în cazul în care majoritatea ar fi examinat acest capăt

de cerere.

Totuși, acest fapt ne readuce la chestiunea deja discutată a a

rt. 1

din

Protocolul nr.

1, a cărui încălcare, din păcate, nu a fost constatată în prezenta

cauză.

44

. Cu toate acestea, admitem că nu se ridică o problemă separată în

temeiul art. 1 din Protocolul nr.

12 (și am votat în consecință). D

ar acest fapt

vine cu avertismentul că acuzația de discriminare la care au fost supuși

reclamanții

față de

alți membri ai personalului judiciar și nejudiciar

trebuia

să fie examinată în temeiul

a

rt. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1.