SECȚIUNEA A DOUA SUPLIMENTARĂ FODAȚIE MÂRHR c. TURCIA (solicitarea nr. 10814/07) HOTĂRÂREA STRASBURG 7 mai 2019 DEFINIȚIEF 07/10/2019 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Fundației Mihr c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o Cameră compusă din Robert Spano, președinte, Paul Lémmens, Ișil Karakaș, Julia Laffranque, Stephanie Morou-Vikström, Ivana Jelić, Arnfin Bårdsen, judecători, și de Hasan Bak 10814/07) îndreptată împotriva Republicii Turcia și a cărei fundație M Reclamantul a fost reprezentat de domnul G. Caulhaouilu, avocat în Ankara. Guvernul turc a fost reprezentat de agentul său.
Fundația reclamantă susținea în special că a fost victima unei încălcări a art. 11 din Convenție din cauza constatării dezagregarii sale de către instanțele civile. Pe baza acelorași fapte, aceasta se plângea și de o încălcare a art. 6, 9, 10, 14 și 17 din Convenție. La 12 februarie 2013, cererea a fost comunicată guvernului. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: Generarea și dizolvarea fundației solicitante și procedurile aferente Prin decizia din 26 iunie 1989, Tribunalul de Mare Instanță din Ankara a răspuns favorabil cererii de înregistrare a fundației solicitante în Registrul Fundațiilor din Turcia în temeiul articolului 74 din Codul civil anterior.
Oferirea de sprijin persoanelor aflate în nevoie, membri sau nu ai fundației, din partea membrilor fundației sau a terților în domeniile l'Islamului, tehnologiilor moderne, fizicii nucleare, chimiei, energiilor, economiei, finanțelor, studiilor de afaceri (raționalizare, productivitate și rentabilitate) și în alte domenii ale științei tehnice, sociale și islamice care desfășoară cercetări să facă publicații, să organizeze conferințe și seminarii sau să participe la acestea în scopul promovării științelor menționate anterior; să organizeze cursuri, să înființeze universități sau facultăți sau să se alăture universităților existente; să ofere servicii de consiliere în domeniile menționate anterior; crearea și gestionarea de întreprinderi în domeniul agricol, industrial și comercial sau participarea [la acestea], în scopul de a asigura solidaritatea financiară a membrilor săi și de a contribui la dezvoltarea economică a țării; sprijinirea membrilor săi prin intermediul alocațiilor de naștere sau de deces, mutarea victimelor accidentelor sau a dezastrelor naturale sau din orice alt motiv acordarea de împrumuturi membrilor săi pentru căsătorii, educația copiilor sau alte necesități indispensabile.
Potrivit fundației solicitante, mai multe prefecturi, inclusiv cele ale Bursei și Denizli, au refuzat în iunie 1996 și, respectiv, în octombrie 1999 să autorizeze adunările prevăzute de către instanța competentă pentru riscul de a pune în pericol ordinea publică, menționând că președintele fundației urma să participe la aceste reuniuni prin teleconferință pentru a se prezenta ca fiind ultimul profet al lui Dumnezeu și pentru a solicita supunere autorității sale. Pe de altă parte, Institutul de cercetare științifică din Turcia a refuzat să ofere asistență financiară pentru distribuirea anumitor cărți redactate de fondatorii fundației solicitante pe motiv că aceste publicații nu au fost elaborate prin metode științifice.
Dosarul nu conține niciun element care să arate că aceste măsuri au fost confirmate sau anulate în urma litigiilor administrative ulterioare. Mai 2002, Hotărârea Generală a Fundațiilor a intentat o acțiune în fața instanței de mari instanțe (civil) (din Ankara, în vederea constatării dizolvarii fundației solicitante pentru incapacitatea financiară de a-și îndeplini misiunea și de a solicita transferul, dacă este cazul, al restului activelor sale către o altă fundație care urmărea obiective similare. 10. Aceasta furnizează, în sprijinul cererii sale, raportul de inspecție privind activitățile și situația financiară a fundației solicitante.
Raportul menționa în special că resursele financiare ale fundației solicitante erau insuficiente pentru a-și duce la bun sfârșit activitățile și că acestea au fost, de altfel, foarte reduse, că fundația nu mai putea să își publice buletinul de vot din lipsă de mijloace și că a trebuit să evacueze spațiile de la sediul său social din cauza faptului că nu putea să-și plătească chiria. Raportul a remarcat că numai cele două proprietăți imobiliare ale fundației solicitante îi aduceau venituri foarte mici, de departe insuficiente pentru a-și asigura funcționarea. 11. La 26 februarie 2002 și la 12 septembrie 2002, fundația solicitantă a contestat cererea de dizolvare formulată împotriva sa. Aceasta a explicat că are două proprietăți imobiliare și a respins afirmația Direcției Generale a Fundațiilor potrivit căreia nu avea mijloacele necesare pentru a-și finanța activitățile.
Deși recunoaște că a avut unele dificultăți financiare, fundația solicitantă a reamintit că legea permite unei fundații să modifice și să reformuleze obiectivele enunțate în statutul său pentru a le face compatibile cu situația sa financiară actuală. Comisia susține că măsura pronunțată împotriva sa a implicat un proces inițiat la 28 februarie 1997 de către Consiliul de Securitate Națională (în mod practic calificat drept "lovitură de stat postmodernă" În cursul căreia o serie de lideri ai săi fuseseră acuzați de apartenență la o organizație teroristă din cauza legăturii lor cu aceasta, Comisia a declarat, de asemenea, că perioada în care activitățile sale au scăzut coincidea cu perioada crizei economice care a început în Turcia în 2001 12. Tribunalul de Mare Instanță din Ankara a dispus mai multe expertize cu privire la situația financiară a fundației solicitante la cererea părților.
Unele rapoarte de expertiză indicau că veniturile fundației erau suficiente pentru a-și acoperi cheltuielile curente și că aceasta dispunea de un anumit patrimoniu, în timp ce altele concluzionau că fundația na ë era mai în măsură să-și atingă obiectivele sociale din cauza insuficienței veniturilor sale. 13. Printr-o hotărâre din 25 octombrie 2005, tribunalul de mari instanțe din Ankara a constatat dizolvarea fundației solicitante și a dispus transmiterea restului activelor sale financiare către o altă fundație care urmărea obiective similare, în conformitate cu art. 116 alineatul (1) din Codul civil.
Tribunalul, după ce a luat act de constatările expuse în raportul d.inspecția Direcției Generale Fundație, a revăzut, de asemenea, că din rapoartele de competență reiese că fundația nu dispunea de patrimoniu în afara a două proprietăți imobiliare ale căror chirii, foarte modeste, erau unicul său venit, că donațiile pe care le primea erau neglijabile și că bilanțurile financiare ale perioadelor anterioare și ulterioare declanșării prezentei proceduri nu indicau niciun venit semnificativ.
Instanța a considerat că, deși anumite rapoarte de competență încheiau faptul că nu era necesar să se constate dizolvarea fundației reclamante pe motiv că aceasta dispunea de un anumit patrimoniu, din dosar reiese clar că bunurile actuale ale fundației na … De asemenea, s-a considerat că, deși unii martori au declarat că unele activități remuneratoare ale fundației, cum ar fi publicarea buletinului său de știri și emiterea radioului său, au fost considerate ilegale și împiedicate ca urmare a deciziilor din 28 noiembrie 2011. În februarie 1997, a fost recunoscut de administratorii fundației că aceste activități fuseseră reduse în principal din motive economice. Instanța a reamintit, de asemenea, că fundația solicitantă a fost obligată să-și organizeze activitățile în conformitate cu legea.
14. La 8 martie 2006, fundația solicitantă s-a ocupat de casare și a contestat constatările instanței de primă instanță și a susținut că dispune de resurse și resurse financiare suficiente pentru a-și îndeplini obiectivele și că dificultățile în organizarea activităților sau în realizarea publicațiilor decurg din reacția funcționarului sub presiunea militarilor. Printr-o hotărâre din 18 iulie 2006, Curtea de Casație a confirmat hotărârea Tribunalului de Primă Instanță. 16. Prin hotărârea din 1 decembrie 2006, aceasta a respins cererea de rectificare a hotărârii din 18 iulie 2006. În noiembrie 2000 și, respectiv, în noiembrie 2002, Parchetul Malatya și Parchetul de Stat al Republicii Moldova au inițiat proceduri penale în temeiul Legii nr. 3713 privind combaterea terorismului împotriva a 21 de persoane care au participat la activitățile fundației solicitante pentru apartenență la o presupusă organizație teroristă.
El a fost reproșat acestor persoane pentru că au acționat sub ordinele d maieșilorkender Evrenosouilu, care se prezenta ca lider al fundației și al noului Mesia, pentru a desfășura activități care exploatează convingerile și convingerile religioase și cultele urmate în societate și pentru a reuni cel mai mare număr de credincioși sub bannerul așa-numitului mesia, în scopul de a distruge structura existentă a statului și de a-l înlocui cu un stat islamic.
În actul de acuzare, fundația solicitantă a fost definită ca făcând parte integrantă dintr-o organizație care încalcă grav ordinea publică 18. Prin hotărârea din 2 aprilie 2001, Curtea de Securitate a statului Malatya și, printr-o hotărâre din 5 august 2005, Curtea de Securitate a statului d Cele două instanțe au constatat, pe baza informațiilor furnizate de Hotărârea Generală Securitate, că nici o activitate armată sau violentă nu a fost desfășurată de membrii fundației solicitante în sensul legii nr. 3713 privind lupta împotriva terorismului, fără a aduce atingere întrebării dacă fundația solicitantă a desfășurat activități care contravin propriului statut și codului civil.
Refuzul de a restabili fundația solicitantă 19. La 6 noiembrie 2013, fondatorii fundației solicitante au sesizat Tribunalul de Mare Instanță din Ankara cu privire la o cerere de reînregistrare a fundației lor în temeiul Legii nr. 6495, adoptată la 2 august 2013 și de modificare a Legii nr. 5737 privind fundațiile. 20. Printr-o hotărâre din 13 ianuarie 2014, tribunalul pendinte din Ankara a respins cererea de reînregistrare a fundației solicitante, notând că aceasta a făcut obiectul unei constatări de dizolvare din cauza insuficienței mijloacelor sale financiare pentru realizarea obiectivelor sale și că legea nr. 6495 permitea numai restabilirea fundațiilor a căror dizolvare fusese ordonată pentru urmărirea unor scopuri contrare legii.
21. Acțiunile fundației reclamante în fața instanțelor civile au fost respinse definitiv de Curtea de Casație printr-o hotărâre din 16 noiembrie 2017. La 17 ianuarie 2018, fundația solicitantă sesizează Curtea Constituțională cu privire la o acțiune individuală împotriva refuzului de recuperare și de restituire a bunurilor sale. ) în cadrul sistemului juridic al EMIR Otoman și, în 1923, al Republicii Turcia, Curtea face trimitere la hotărârea Fener Rum Erkek Lisesi Vakf În dreptul turc, o fundație este o alocare de bunuri, drepturi sau resurse pentru realizarea unei lucrări de interes general și fără scop lucrativ.
O persoană juridică este creată în acest scop și statutul fundației trebuie aprobat atunci când aceste bunuri, drepturi sau resurse sunt gestionate direct de fundație (articolele 101-117 din Codul civil 25). Dispozițiile privind minimul de bunuri care trebuie alocate fundațiilor și inspectarea de către administrația administrației acestor bunuri de către fundații sunt menite să asigure că fundațiile își joacă rolul de a dezvolta coeziunea socială. În acest context, fundațiile pot fi scutite de plata impozitului dacă au obiective de interes public sau de realizare a unei lucrări de interes general în numele și în locul statului. 26. În conformitate cu art. 116 alineatul (1) din Codul civil, în cazul în care obiectivul unei fundații devine imposibil de realizat și nu poate fi modificat, fundația se dizolvă de drept și se elimină din registru prin hotărâre judecătorească.
Practica constantă a instanțelor civile, supravegheată de Curtea de Casație, constă în a constata dizolvarea fundațiilor care nu mai reușesc să funcționeze în conformitate cu obiectivele lor din cauza dificultăților lor financiare, cu excepția domeniului de interes al acestor fundații. Invocând articolele 9, 10, 11, 14 și 17 din convenție, fundația reclamantă se plânge în principal de constatarea de către instanțele civile a dizolvarii sale pentru incapacitatea financiară de a-și atinge obiectivele.
Curtea decide să examineze în mod direct din unghiul articolului 11 din convenție, care este astfel formulat în părțile sale relevante în speță Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere (...) exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, (...) securității publice, apărării ordinii (...) sau protecției drepturilor și libertăților d Guvernul contestă această teză. Cu privire la admisibilitate 29. Guvernul exclude neobosirea căilor de atac interne în măsura în care fundația solicitantă nu a invocat în mod clar în fața instanțelor interne dispozițiile articolului 11 din Convenție.
30. Curtea consideră că fundația solicitantă, prin formularea argumentelor sale împotriva hotărârii din 25 octombrie 2005 de constatare a dizolvarii sale și în que que ea era capabilă să își desfășoare activitatea ca fundație, și-a ridicat în mod valabil obiecțiunile în esență în fața instanțelor naționale și le-a oferit acestora posibilitatea de a remedia presupusa încălcare (a se vedea, printre altele, Gäfgen c. Germania [GC], n 22978/05, § 144, CEDH 2010; prin urmare, aceasta respinge excepia de neobosire a căilor de atac interne prezentate de guvern.
31. Curtea constată, de asemenea, că litigiul privind refuzul de a aplica fundaiei solicitante dispoziiile Legii nr. 6495, promulgată la 2 august 2013 și de modificare a Legii nr. 5737 (refuzul de recuperare și de restituire a bunurilor sale care au fost transferate către alte fundații ca urmare a constatării dizolvarii) este încă în curs de desfășurare și că o acțiune individuală privind acest litigiu este în curs de desfășurare în fața Curții Constituționale. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că fundația solicitantă nu se poate pretinde victimă în fața sa decât în măsura în care se plânge că nu a putut desfășura activități ca fundație din ianuarie 2007. Prin urmare, obiecțiile care decurg din refuzul de a aplica fundației solicitante dispozițiile Legii nr. 6495 trebuie respinse pentru a nu epuiza căile de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatele (1) și (4) din Convenție.
33. Pe de altă parte, având în vedere că obiecțiunile întemeiate pe faptul că fundația solicitantă nu a putut desfășura activități ca fundație începând cu ianuarie 2007 nu sunt vădit nefondate în sensul articolului 35 alineatul (a) din convenție și că nu se confruntă cu niciun alt motiv, Curtea le declară admisibile.
Pe fond 34. Fundația reclamantă susține că instanțele naționale, atunci când au ordonat dizolvarea sa pentru incapacitatea de a-și îndeplini obiectivele, au acționat de fapt în cadrul unei campanii menite să neutralizeze orice organizație non-guvernamentală care nu este conformă cu modelul de societate promovat de militarii din cadrul autorității politice la data de 28 În februarie 1997 (memorie a forțelor armate cerând partidului politic Refah să părăsească coaliția guvernului), Comisia afirmă în acest context că, în ciuda concluziilor anumitor rapoarte de competență conform cărora situația sa financiară nu necesita dizolvarea sa, instanțele au totuși ordin.
În plus, în opinia sa, instanțele în fața cărora a fost pronunțată cauza sa nu au luat în considerare nici presiunile exercitate la momentul respectiv de către administrație, presiuni care ar fi condus la limitarea activităților sale de organizare și distribuție la o scară mai largă, națională, a cărților redactate de fondatorii săi. 35. Guvernul expune rolul special al fundațiilor în drept turcesc: acestea sunt, în opinia sa, create prin exercitarea irevocabilă a bunurilor, drepturilor sau resurselor economice pentru realizarea unei lucrări de interes general. Guvernul arată că fundațiile au îndeplinit de-a lungul istoriei și încă îndeplinesc un rol important de solidaritate între diferitele fracțiuni ale societății și că, prin urmare, ele fac parte integrantă din ordinea publică.
El adaugă că dispozițiile privind minimul de bunuri care trebuie alocate fundațiilor și inspecția de către administrația de către fundații a gestionării acestor bunuri sunt menite să asigure credibilitatea și eficiența fundațiilor, astfel încât acestea să-și poată îndeplini pe deplin rolul de dezvoltare a coeziunii sociale. Or, în opinia sa, fundația solicitantă nu mai dispunea de veniturile necesare pentru realizarea obiectivelor sale prevăzute într-un mod foarte larg de statutul său și nu conducea nici o activitate care putea fi considerată ca fiind definită de statutul său. 36. Curtea acceptă, în scopul examinării sale, că constatarea de dizolvare a fundației reclamante de către instanțele civile se referă la o interferență în libertatea de asociere a fundației, cu excepția faptului că instanțele nu au făcut decât să constate că fundația nu mai funcționează în conformitate cu obiectivele stabilite de statutul său.
Problema dacă o astfel de constatare este necesară într-o societate democratică va fi examinată, dacă este cazul, în următoarele paragrafe. 37. Curtea acceptă, pe lângă guvern, că măsurile în litigiu erau prevăzute de lege, în special de art. 116 alineatul (1) din Codul civil care reglementează constatarea dizolvarii unei fundații. 38. Aceasta consideră că nu este suficient demonstrată de fundația solicitantă că constatarea dizolvarii acesteia a fost motivată de alte motive decât cele expuse în hotărârile lor de către autoritățile judiciare. : apărarea ordinii și protecția drepturilor și libertăților da .39.
În ceea ce privește necesitatea acestei măsuri într-o societate democratică, Curtea amintește că posibilitatea cetățenilor de a crea o persoană juridică, cu un patrimoniu în serviciul său în cazul unei fundații, pentru a acționa în mod colectiv într-un domeniu de interes comun constituie unul dintre aspectele cele mai importante ale dreptului la libertatea de asociere prevăzut la art. 11 din convenție. (Sidiropoulos și alții, Grecia, 10 iulie 1998, § 40, Rec., 1998,-IV). 40. În plus, sub aspectul articolului 11 din convenție, statele au dreptul de a examina conformitatea obiectivului și a activităților unei asocieri cu normele prevăzute de lege.
În anumite cazuri de nerespectare de către o asociație a formalităților juridice rezonabile pe care trebuie să le îndeplinească în ceea ce privește crearea, funcționarea și organigrama sa, marja de apreciere a statelor poate include dreptul de a aduce atingere mai mult decât este necesar, cu condiția ca aceasta să rămână proporțională cu libertatea de asociere (Tebieti Mühafize Cemiyyeti și Israfilov c. Azerbaidjan, 37083/03, § 72, CEDO 2009). Cu toate acestea, statele trebuie să utilizeze acest drept într-un mod care să concilieze obligațiile lor în temeiul convenției și evaluarea lor este supusă controlului Curții. În plus, excepțiile prevăzute în art. 11 din Convenție necesită o interpretare strictă, numai din motive convingătoare și imperative care pot justifica restricții privind libertatea de asociere.
În momentul în care își exercită controlul, Curtea nu are sarcina de a se substitui instanțelor interne competente, ci de a verifica sub aspectul articolului 11 din Convenție deciziile pe care acestea le-au pronunțat în virtutea puterii lor de apreciere.
Aceasta trebuie să ia în considerare ingerința în litigiu, ținând seama de ansamblul cauzei, pentru a stabili dacă aceasta răspundea unei nevoi sociale imperative și era proporțională cu scopul legitim urmărit și dacă motivele invocate de autoritățile naționale pentru a justifica această situație par a fi relevante și suficiente ( Gorzelik și alții c. Polonia [GC], n 44558/98, §§ 94-96, CEDH 2004 I; și Magyar Keresztény Mennonita Egyház și altele, precum și altele, cum ar fi Ungaria, n 70945/11, 23611/12, 26998/12, 41150/12, 41155/12, 41463/12, 41553/12, 54977/12 și 56581/12, §§ 78-80, CEDO 2014 (extrași) 41. În speță, Curtea constată, în primul rând, că fundația M ÎR nu a fost dizolvată din cauza statutului său sau a activităților care contravin statutului său, ci că aceasta a fost declarată dizolvată din lipsă de mijloace financiare necesare pentru desfășurarea activităților în vederea realizării obiectivelor sale.
Comisia observă că instanțele civile naționale au constatat că fundația solicitantă nu mai făcea nimic pentru a-și atinge obiectivele, Ö Õ nu dispunea de patrimoniu în afara a două proprietăți imobiliare ale căror chirii foarte modeste erau unicul său venit, că donațiile pe care le primea erau neglijabile, că bilanțurile financiare din perioadele anterioare și ulterioare demarării procedurii de constatare a dizolvarii nu prezentau niciun venit semnificativ și că activitățile sale de publicare sau de emisiune de radio au fost restrânse în principal din motive economice. Curtea observă, de asemenea, că lipsa de autorizare pentru câteva reuniuni pe care fundația reclamantă a dorit să le organizeze și în care participanții ar fi fost chemați să adere la dispozițiile președintelui fundației nu a avut efecte decisive asupra situației financiare a fundației.
Același lucru este valabil și pentru respingerea institutului de cercetare științifică din Turcia de a oferi sprijin financiar pentru distribuirea anumitor cărți pe motiv că aceste publicații nu au fost elaborate prin metode științifice. Curtea observă, de asemenea, că obiectivele fundației solicitante, prevăzute în mod substanțial de statutul său (cercetare, consiliere și publicații în domeniul principalelor științe naturale sau sociale, instituție de universități sau de facultăți în scopul realizării acestor cercetări, activități economice și comerciale, diferite ajutoare sociale etc.) corespund unor obiective de utilitate publică și de interes general.
Comisia consideră, pe lângă guvern și în lumina rolului jucat de fundații în drept și în practică turcești în asigurarea coeziunii sociale, că faptul de a solicita fundației solicitante să îndeplinească criterii financiare minime rezultă din necesitatea de a menține eficiența și credibilitatea sistemului fundațiilor de interes public din Turcia. 43. În aceste împrejurări, Curtea consideră, fără a aduce atingere chestiunii restabilirii fundației solicitante (întrebări încă în curs în fața instanțelor naționale), că motivele invocate de instanțele naționale pentru a constata că fundația solicitantă a fost dizolvată pentru dificultăți financiare erau relevante și suficiente Această măsură era proporțională cu obiectivele legitime urmărite și, prin urmare, era necesară într-o societate democratică.
44. Prin urmare, nu a fost încălcată art. 11 din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 DIN CONVENȚIE 45. Invocând art. 6 din Convenție și bazându-se pe aceleași fapte, fundația reclamantă se plânge, de asemenea, că nu a beneficiat de un proces echitabil în cadrul procedurii care duce la dizolvarea acesteia, în măsura în care instanțele nu ar fi urmat constatările anumitor rapoarte de competență care îi dau dreptate. 46. Curtea constată că Tribunalul de Mare Instanță din Ankara, în speță, a examinat cu atenție, în conformitate cu cerințele contradictoriei, concluziile expertizei pregătite la cererea părților, inclusiv pe cea a fundației solicitante, și le-a luat în considerare în aprecierea sa a elementelor de probă prezentate în hotărârea sa suficient de motivată.
Având în vedere toate elementele de care dispune, Curtea concluzionează că alegerea experților și aprecierea rapoartelor lor nu indică nicio lipsă de echitate în desfășurarea procedurii interne. 47. În consecință, această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție și trebuie respinsă ca fiind inadmisibilă, în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție. cererea admisibilă cu privire la obiecțiunile întemeiate pe faptul că fundația solicitantă nu a putut desfășura activități ca fundație din ianuarie 2007 (calificate ca făcând obiectul articolului 11 din Convenție) și inadmisibilă pentru surplusul declarat că nu a încălcat art. 11 din Convenție.
Adoptată în limba franceză, apoi comunicat în scris la 7 mai 2019, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură al Curții. Hasan Bak
AFFAIRE FONDATION MİHR c. TURQUIE (Requête n o 10814/07) ARRÊT STRASBOURG 7 mai 2019 DÉFINITIF 07/10/2019 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Fondation Mihr c. Turquie, La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en une Chambre composée de : Robert Spano, président, Paul Lemmens, Ișıl Karakaș, Julia Laffranque, Stéphanie Mourou-Vikström, Ivana Jelić, Arnfinn Bårdsen, juges, et de Hasan Bakırcı, greffier adjoint de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 2 avril 2019, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE 1. À l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 10814/07) dirigée contre la République de Turquie et dont la fondation MİHR ( Medeniyet, İrfan, Hayır, Refah Vakfı ; fondation de civilisation, de connaissance, de bienfaisance et de prospérité) (« la fondation requérante »), a saisi la Cour le 26 février 2007 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Le requérant a été représenté par M e G. Çulhaoğlu, avocate à Ankara. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent.
3.La fondation requérante alléguait en particulier avoir été victime d’une violation de l’article 11 de la Convention en raison du constat de sa désagrégation opéré par les juridictions civiles. Se basant sur les mêmes faits, elle se plaignait aussi d’une violation des articles 6, 9, 10, 14 et 17 de la Convention.
4.Le 12 février 2013, la requête a été communiquée au Gouvernement. EN FAIT I.
5. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. 1. La genèse et la dissolution de la fondation requérante et les procédures y afférentes
6.Par décision du 26 juin 1989, le tribunal de grande instance d’Ankara répondit favorablement à la demande d’enregistrement de la fondation requérante au registre des fondations de Turquie en vertu de l’ancien article 74 du code civil.
7.L’article 5 de la section 2 des statuts de la fondation requérante soumis au tribunal énonçait les buts de celle-ci, qui étaient notamment les suivants : « – Apporter aux personnes dans le besoin, membres ou non de la fondation, des aides fournies par les membres de la fondation ou par des tiers ; – dans les domaines de l’islam, des technologies modernes, de la physique nucléaire, de la chimie, des énergies, de l’économie, des finances, des études d’affaires (rationalisation, productivité et rentabilité) et d’autres domaines des sciences techniques, sociales et islamiques : • mener des recherches ; • faire des publications, organiser des conférences et des séminaires ou y participer dans le but de promouvoir les sciences susmentionnées ; • organiser des cours, fonder des universités ou des facultés ou rejoindre les universités existantes ; – fournir des services de conseil dans les domaines susmentionnés ; – créer et gérer des entreprises dans les domaines agricole, industriel et commercial, ou participer [à celles-ci], dans le but d’assurer la solidarité financière de ses membres et de contribuer au développement économique du pays ; – aider ses membres au moyen d’allocations de naissance ou de décès, de déménagement des victimes d’accidents ou de catastrophes naturelles, ou pour tout autre motif ; – accorder des prêts à ses membres pour des mariages, l’éducation des enfants ou d’autres besoins indispensables. »
8.Selon la fondation requérante, plusieurs préfectures, dont celles de Bursa et de Denizli, refusèrent en juin 1996 et en octobre 1999 respectivement d’autoriser des rassemblements prévus par l’intéressée pour risque d’atteinte à l’ordre public, relevant que le président de la fondation participerait à ces réunions par téléconférence pour se présenter comme le dernier prophète de Dieu et demander allégeance à son autorité. Par ailleurs, l’Institut des recherches scientifiques de Turquie refusa de fournir une aide financière pour la distribution de certains livres rédigés par les fondateurs de la fondation requérante au motif que ces publications n’avaient pas été élaborées selon des méthodes scientifiques. Le dossier ne contient aucun élément montrant que ces mesures ont été confirmées ou annulées à l’issue des contentieux administratifs subséquents.
9.Le 1 er mai 2002, la Direction générale des fondations intenta une action devant le tribunal de grande instance (civil) d’Ankara visant à faire constater la dissolution de la fondation requérante pour incapacité financière à remplir sa mission et sollicitant le transfert, le cas échéant, du restant de ses actifs à une autre fondation poursuivant des objectifs similaires.
10.Elle fournit, à l’appui de sa demande, le rapport d’une inspection relative aux activités et à la situation financière de la fondation requérante. Ce rapport indiquait notamment que les ressources financières de la fondation requérante étaient insuffisantes pour mener à bien ses activités et que celles-ci avaient d’ailleurs été grandement réduites, que la fondation ne pouvait plus publier son bulletin faute de moyens et qu’elle avait dû évacuer les locaux de son siège social faute de pouvoir payer ses loyers. Le rapport notait que les deux seuls biens immobiliers de la fondation requérante lui rapportaient de très faibles revenus, de très loin insuffisants pour assurer son fonctionnement.
11.Le 26 février 2002 et le 12 septembre 2002, la fondation requérante contesta la demande de dissolution formulée à son encontre. Elle exposa qu’elle possédait deux biens immobiliers et réfuta l’allégation de la Direction générale des fondations selon laquelle elle n’avait pas les moyens de financer ses activités. Tout en reconnaissant avoir eu quelques difficultés financières, la fondation requérante rappela que la loi permettait à une fondation de modifier et de reformuler les objectifs énoncés dans ses statuts afin de les rendre compatibles avec sa situation financière du moment. Elle soutint que la mesure prononcée contre elle résultait d’un processus engagé le 28 février 1997 par le Conseil de sécurité nationale (couramment qualifié de « coup d’État postmoderne ») pendant lequel un certain nombre de ses dirigeants avaient été poursuivis au pénal pour appartenance à une organisation terroriste en raison de leur lien avec elle. Elle déclara aussi que la période au cours de laquelle ses activités avaient diminué coïncidait avec la période de la crise économique ayant débuté en Turquie en 2001.
12.Le tribunal de grande instance d’Ankara ordonna plusieurs expertises sur la situation financière de la fondation requérante à la demande des parties. Certains rapports d’expertise indiquaient que les revenus de la fondation étaient suffisants pour couvrir ses dépenses courantes et que celle-ci disposait d’un certain patrimoine, tandis que d’autres concluaient que la fondation n’était plus en mesure d’atteindre ses objectifs sociaux en raison de l’insuffisance de ses revenus.
13.Par un jugement du 25 octobre 2005, le tribunal de grande instance d’Ankara constata la dissolution de la fondation requérante et ordonna la transmission du reste de ses actifs financiers à une autre fondation poursuivant des objectifs similaires, conformément à l’article 116, paragraphe 1, du code civil. Le tribunal, après avoir pris note des constats exposés dans le rapport d’inspection de la Direction générale des fondations, observa aussi qu’il ressortait des rapports d’expertise que la fondation ne disposait pas de patrimoine en dehors de deux biens immobiliers dont les loyers, très modestes, étaient son unique revenu, que les dons qu’elle recevait étaient négligeables et que les bilans financiers des périodes antérieure et postérieure au déclenchement de la présente procédure ne faisaient état d’aucun revenu significatif. Le tribunal considéra que, même si certains rapports d’expertise concluaient qu’il n’y avait pas lieu de constater la dissolution de la fondation requérante au motif que celle-ci disposait d’un certain patrimoine, il ressortait clairement du dossier que les biens actuels de la fondation n’étaient aucunement suffisants pour financer la réalisation de ses objectifs. Il estima aussi que, même si certains témoins avaient déclaré que quelques activités rémunératrices de la fondation, telles que la publication de son bulletin et l’émission de sa radio, avaient été considérées comme illégales et empêchées à la suite des décisions du 28 février 1997, il était reconnu par les gestionnaires de la fondation que ces activités avaient été réduites principalement pour des raisons économiques. Le tribunal rappela aussi qu’il incombait à la fondation requérante d’organiser ses activités conformément à la loi.
14.Le 8 mars 2006, la fondation requérante se pourvut en cassation. Elle contestait les constats de la juridiction de première instance et arguait qu’elle disposait des ressources et des moyens financiers suffisants pour réaliser ses objectifs et que ses difficultés à organiser des activités ou à faire des publications résultaient de la réaction de l’exécutif sous la pression des militaires.
15.Par un arrêt du 18 juillet 2006, la Cour de cassation confirma le jugement du tribunal de première instance.
16.Par un arrêt du 1 er décembre 2006, elle rejeta la demande de rectification de l’arrêt du 18 juillet 2006. L’arrêt final du 1 er décembre 2006 fut notifié à la fondation requérante le 10 janvier 2007. 2. La procédure pénale engagée à l’encontre des responsables de la fondation requérante
17.En novembre 2000 et en novembre 2002 respectivement, le parquet de Malatya et le parquet d’İzmir engagèrent des poursuites pénales en vertu de la loi n o 3713 sur la lutte antiterroriste à l’encontre de 21 personnes ayant participé aux activités de la fondation requérante, pour appartenance à une organisation présumée terroriste. Il était reproché à ces personnes d’avoir agi sous les ordres d’İskender Evrenosoğlu, qui se présentait comme étant le dirigeant de la fondation et le nouveau messie, pour mener des activités exploitant les croyances et convictions religieuses et les cultes suivis dans la société et visant à rassembler le plus grand nombre de croyants sous la bannière dudit messie, dans le but de détruire la structure existante de l’État et de remplacer celui-ci par un État islamique. Dans l’acte d’accusation, la fondation requérante était définie comme faisant partie intégrante d’une organisation enfreignant gravement l’ordre public.
18.Par un arrêt du 2 avril 2001, la cour de sûreté de l’État de Malatya et, par un arrêt du 5 août 2005, la cour de sûreté de l’État d’İzmir acquittèrent les accusés, membres de la fondation requérante, des chefs d’accusation d’appartenance à une organisation terroriste. Les deux juridictions constatèrent, sur la base des renseignements fournis par la Direction générale de la sûreté, qu’aucune activité armée ou violente n’avait été perpétrée par les membres de la fondation requérante au sens de la loi n o 3713 sur la lutte antiterroriste, sans porter préjudice à la question de savoir si la fondation requérante menait des activités contraires à ses propres statuts et au code civil. 3. Le refus de rétablissement de la fondation requérante
19.Le 6 novembre 2013, les fondateurs de la fondation requérante saisirent le tribunal de grande instance d’Ankara d’une demande de réenregistrement de leur fondation sur le fondement de la loi n o 6495, promulguée le 2 août 2013 et modifiant la loi n o 5737 sur les fondations.
20.Par un arrêt du 13 janvier 2014, le tribunal de grande instance d’Ankara rejeta la demande de réenregistrement de la fondation requérante, notant que celle-ci avait fait l’objet d’un constat de dissolution en raison de l’insuffisance de ses moyens financiers pour réaliser ses objectifs et que la loi n o 6495 autorisait uniquement le rétablissement des fondations dont la dissolution avait été ordonnée pour avoir poursuivi des buts contraires à la loi.
21.Les recours de la fondation requérante devant les juridictions civiles furent définitivement rejetés par la Cour de cassation par un arrêt du 16 novembre 2017.
22.Le 17 janvier 2018, la fondation requérante saisit la Cour constitutionnelle d’un recours individuel, contestant le refus de son rétablissement et de la restitution de ses biens. L’examen de ce recours est toujours pendant devant la Cour constitutionnelle. II.
23. Pour un aperçu historique des fondations ( vakıflar ) dans le système juridique de l’empire ottoman et, en 1923, de la République de Turquie, la Cour se réfère à l’arrêt Fener Rum Erkek Lisesi Vakfı c. Turquie (n o 34478/97, §§ 23-30, 9 janvier 2007 (extraits)).
24.En droit turc, une fondation est une affectation de biens, de droits ou de ressources à la réalisation d’une œuvre d’intérêt général et à but non lucratif. Une personne morale est créée à cette fin et les statuts de la fondation doivent être approuvés dès lors que ces biens, droits ou ressources sont gérés directement par la fondation (articles 101-117 du code civil).
25.Les dispositions concernant le minimum de biens à affecter aux fondations et l’inspection par l’administration de la gestion de ces biens par les fondations sont destinées à assurer que les fondations jouent leur rôle consistant à développer la cohésion sociale. Dans ce contexte, les fondations peuvent être exonérées du paiement de l’impôt si elles ont des objectifs d’utilité publique ou de réalisation d’une œuvre d’intérêt général au nom et à la place de l’État.
26.Selon l’article 116 § 1 du code civil, si l’objectif d’une fondation devient impossible à réaliser et s’il n’est pas possible de le modifier, la fondation est dissoute de plein droit et supprimée du registre par décision de justice. La pratique constante des juridictions civiles, supervisée par la Cour de cassation, consiste à constater la dissolution des fondations n’arrivant plus à fonctionner conformément à leurs objectifs en raison de leurs difficultés financières, nonobstant le domaine d’intérêt de ces fondations. EN DROIT I.
27. Invoquant les articles 9, 10, 11, 14 et 17 de la Convention, la fondation requérante se plaint principalement du constat par les juridictions civiles de sa dissolution pour incapacité financière à réaliser ses objectifs. La Cour décide d’examiner la requête sous l’angle du seul article 11 de la Convention, qui est ainsi libellé dans ses parties pertinentes en l’espèce : « 1. Toute personne a droit à la liberté de réunion pacifique et à la liberté d’association (...) 2. L’exercice de ces droits ne peut faire l’objet d’autres restrictions que celles qui, prévues par la loi, constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, (...) à la sûreté publique, à la défense de l’ordre (...) ou à la protection des droits et libertés d’autrui.
(...) »
28.Le Gouvernement conteste cette thèse. A. Sur la recevabilité
29.Le Gouvernement excipe du non-épuisement des voies de recours internes en ce que la fondation requérante n’a pas clairement invoqué devant les juridictions internes les dispositions de l’article 11 de la Convention.
30.La Cour estime que la fondation requérante, en formulant ses arguments contre l’arrêt du 25 octobre 2005 constatant sa dissolution et en soutenant qu’elle était capable de mener ses activités en tant que fondation, a valablement soulevé ses griefs en substance devant les juridictions nationales et a fourni à celles-ci l’occasion de remédier à la violation alléguée (voir, entre autres, Gäfgen c. Allemagne [GC], n o 22978/05, § 144, CEDH 2010). Elle rejette donc l’exception de non-épuisement des voies de recours internes présentée par le Gouvernement.
31.La Cour constate en outre que le litige concernant le refus d’appliquer à la fondation requérante les dispositions de la loi n o 6495, promulguée le 2 août 2013 et modifiant la loi n o 5737 (les refus de son rétablissement et de la restitution de ses biens ayant été transférés aux autres fondations à la suite du constat de sa dissolution) est toujours en cours et qu’un recours individuel portant sur ce litige est pendant devant la Cour constitutionnelle. Dans ces circonstances, la Cour considère que la fondation requérante ne peut se prétendre victime devant elle que dans la mesure où elle se plaint de ne pas avoir pu mener des activités en tant que fondation depuis janvier 2007.
32.Il s’ensuit que les griefs tirés du refus d’appliquer à la fondation requérante les dispositions de la loi no 6495 doivent être rejetés pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
33.Par ailleurs, constatant que les griefs tirés du fait que la fondation requérante n’avait pu mener des activités en tant que fondation depuis janvier 2007 ne sont pas manifestement mal fondés au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention et qu’ils ne se heurtent par ailleurs à aucun autre motif d’irrecevabilité, la Cour les déclare recevables. B. Sur le fond
34.La fondation requérante soutient que les juridictions nationales, lorsqu’elles ont ordonné sa dissolution pour incapacité à réaliser ses objectifs, ont en réalité agi dans le cadre d’une campagne visant à neutraliser toute organisation non gouvernementale non conforme au modèle de société préconisé par les militaires intervenus auprès du pouvoir politique le 28 février 1997 (mémorandum des forces armées demandant au parti politique Refah de quitter la coalition au gouvernement). Elle allègue dans ce contexte que, malgré les conclusions de certains rapports d’expertise selon lesquelles sa situation financière ne nécessitait pas sa dissolution, les juridictions l’ont tout de même ordonnée. En outre, selon elle, les juridictions devant lesquelles son affaire a été portée n’ont pas non plus tenu compte des pressions exercées à l’époque sur elle par l’administration, pressions qui auraient entraîné la limitation de ses activités d’organisation de rassemblements et de distribution à une échelle plus large, nationale, des livres rédigés par ses fondateurs.
35.Le Gouvernement expose le rôle particulier des fondations en droit turc : elles sont selon lui créées par l’affectation irrévocable de biens, droits ou ressources économique à la réalisation d’une œuvre d’intérêt général. Le Gouvernement indique que les fondations ont rempli tout au long de l’histoire et remplissent encore aujourd’hui un rôle important de solidarité entre différentes fractions de la société et que, de ce fait, elles font assurément partie intégrante de l’ordre public. Il ajoute que les dispositions concernant le minimum de biens à affecter aux fondations et l’inspection par l’administration de la gestion de ces biens par les fondations sont destinées à assurer la crédibilité et l’efficacité des fondations afin de leur permettre de jouer pleinement leur rôle consistant à développer la cohésion sociale. Or, selon lui, la fondation requérante ne disposait plus des revenus nécessaires à la réalisation de ses objectifs prévus de manière très vaste par ses statuts et elle ne menait pas non plus d’activité pouvant être considérée comme définie par ses statuts.
36.La Cour accepte, pour les besoins de son examen, que le constat de dissolution de la fondation requérante par les juridictions civiles s’analyse en une ingérence dans la liberté d’association de celle-ci, nonobstant le fait que les tribunaux n’ont fait que constater que la fondation n’arrivait plus à fonctionner conformément aux objectifs fixés par ses statuts. La question de savoir si un tel constat est nécessaire dans une société démocratique sera examinée, le cas échéant, dans les paragraphes suivants.
37.La Cour accepte, à l’instar du Gouvernement, que les mesures litigieuses étaient prescrites par la loi, notamment par l’article 116 § 1 du code civil régissant le constat de dissolution d’une fondation.
38.Elle considère qu’il n’est pas suffisamment démontré par la fondation requérante que le constat de dissolution de celle-ci a été motivé par des raisons autres que celles exposées dans leurs décisions par les autorités judiciaires. Elle admet que le constat litigieux poursuivait au moins deux des buts légitimes énumérés à l’article 11 de la Convention : la défense de l’ordre et la protection des droits et libertés d’autrui.
39.Quant à la nécessité de cette mesure dans une société démocratique, la Cour rappelle que la possibilité pour les citoyens de créer une personne morale, dotée d’un patrimoine à son service dans le cas d’une fondation, afin d’agir collectivement dans un domaine d’intérêt commun constitue un des aspects les plus importants du droit à la liberté d’association énoncé à l’article 11 de la Convention (Sidiropoulos et autres c. Grèce , 10 juillet 1998, § 40, Recueil des arrêts et décisions 1998-IV).
40.Par ailleurs, sous l’angle de l’article 11 de la Convention, les États disposent d’un droit de regard sur la conformité du but et des activités d’une association avec les règles fixées par la législation. Dans certains cas de non-respect par une association des formalités juridiques raisonnables dont elle doit s’acquitter quant à sa création, son fonctionnement et son organigramme, la marge d’appréciation des États peut comprendre le droit de porter atteinte – sous réserve que celle-ci reste proportionnée – à la liberté d’association ( Tebieti Mühafize Cemiyyeti et Israfilov c. Azerbaïdjan , n o 37083/03, § 72, CEDH 2009). Les États doivent cependant user de ce droit d’une manière qui se concilie avec leurs obligations au titre de la Convention et leur évaluation est soumise au contrôle de la Cour. En outre, les exceptions prévues à l’article 11 de la Convention appellent une interprétation stricte, seules des raisons convaincantes et impératives pouvant justifier des restrictions à la liberté d’association. Lorsqu’elle exerce son contrôle, la Cour n’a point pour tâche de se substituer aux juridictions internes compétentes, mais de vérifier sous l’angle de l’article 11 de la Convention les décisions que celles-ci ont rendues en vertu de leur pouvoir d’appréciation. Il lui faut considérer l’ingérence litigieuse en tenant compte de l’ensemble de l’affaire pour déterminer si elle répondait à un besoin social impérieux et était proportionnée au but légitime poursuivi, et si les motifs invoqués par les autorités nationales pour la justifier apparaissent « pertinents et suffisants » ( Gorzelik et autres c. Pologne [GC], n o 44158/98, §§ 94-96, CEDH 2004 ‑ I, et Magyar Keresztény Mennonita Egyház et autres c. Hongrie , n os 70945/11, 23611/12, 26998/12, 41150/12, 41155/12, 41463/12, 41553/12, 54977/12 et 56581/12, §§ 78-80, CEDH 2014 (extraits)).
41.En l’espèce, la Cour observe en premier lieu que la fondation MİHR n’a pas été dissoute en raison de ses statuts ou d’activités contraires à ses statuts, mais qu’elle a été déclarée dissoute faute de moyens financiers nécessaires pour mener des activités afin de réaliser ses objectifs. Elle note que les juridictions civiles nationales ont constaté que la fondation requérante ne faisait plus rien pour atteindre ses objectifs, puisqu’elle ne disposait pas de patrimoine en dehors de deux biens immobiliers dont les loyers très modestes étaient son unique revenu, que les dons qu’elle recevait étaient négligeables, que les bilans financiers relevant des périodes antérieure et postérieure au déclenchement de la procédure de constat de dissolution n’indiquaient aucun revenu significatif et que ses activités de publication ou d’émission de radio avaient été restreintes principalement pour des raisons économiques. La Cour observe aussi que l’absence d’autorisation pour quelques réunions que voulait organiser la fondation requérante et lors desquelles les participants auraient été appelés à adhérer aux préceptes du président de la fondation n’a pas eu de répercussions déterminantes sur la situation financière de l’intéressée. Il en va de même pour le rejet de l’Institut des recherches scientifiques de Turquie de fournir un soutien financier pour la distribution de certains livres au motif que ces publications n’avaient pas été élaborées selon des méthodes scientifiques.
42.La Cour observe aussi que les objectifs de la fondation requérante, prévus d’une façon substantielle par ses statuts (recherche, conseil et publications dans le domaine des principales sciences naturelles ou sociales, établissement d’universités ou de facultés dans le but de réaliser ces recherches, activités économiques et commerciales, différentes aides sociales, etc.) correspondent à des objectifs d’utilité publique et d’intérêt général. Elle estime, à l’instar du Gouvernement et à la lumière du rôle assumé par des fondations en droit et en pratique turcs pour assurer la cohésion sociale, que le fait d’exiger de la fondation requérante qu’elle remplisse des critères financiers minimums provenait du besoin de préserver l’efficacité et la crédibilité du système des fondations d’utilité publique en Turquie.
43.Dans ces circonstances, la Cour considère, sans préjudice à la question du rétablissement de la fondation requérante (question encore pendante devant les juridictions nationales), que les raisons invoquées par les juridictions nationales pour constater que la fondation requérante avait été dissoute pour difficultés financières étaient « pertinentes et suffisantes », que cette mesure répondait à un besoin social impérieux, était proportionnée au buts légitimes poursuivis et, dès lors, était nécessaire dans une société démocratique.
44.Il n’y a donc pas eu violation de l’article 11 de la Convention. II.
45. Invoquant l’article 6 de la Convention et se fondant sur les mêmes faits, la fondation requérante se plaint aussi de ne pas avoir bénéficié d’un procès équitable dans la procédure aboutissant à sa dissolution dans la mesure où les juridictions n’auraient pas suivi les constats de certains rapports d’expertise lui donnant raison.
46.La Cour constate que le tribunal de grande instance d’Ankara intervenu en l’espèce a attentivement examiné, conformément aux exigences du contradictoire, les conclusions des expertises préparées à la demande des parties, y inclus celle de la fondation requérante, et les a pris en compte dans son appréciation des éléments de preuve exposé dans son jugement suffisamment motivé. Eu égard à tous les éléments dont elle dispose, la Cour conclut que le choix des experts et l’appréciation de leurs rapports ne font apparaître aucune absence d’équité dans la conduite de la procédure interne.
47.Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention et qu’elle doit être rejetée comme étant irrecevable, en application de l’article 35 § 4 de la Convention. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable quant aux griefs tirés du fait que la fondation requérante n’avait pu mener des activités en tant que fondation depuis janvier 2007 (qualifiés comme relevant de l’article 11 de la Convention) et irrecevable pour le surplus ; 2. Dit qu’il n’y a pas eu violation de l’article 11 de la Convention. Fait en français, puis communiqué par écrit le 7 mai 2019, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement de la Cour. Hasan Bakırcı Robert Spano Greffier adjoint Président