CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 64850/13 Mihaela AGHENIȚEI împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la 4 iunie 2019 în calitate de comitet compus din: Stéphanie Mourou-Vikström, președinte, Georges Ravarani, Jolien Schukking, judecători și Andrea Tamietti, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 8 octombrie 2013, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dna Mihaela Agheniței, este un național român, născut în 1958 și trăiește în Brăila. A fost acordat permisă să-și prezinte propriul caz în acțiunea scrisă în fața Curții (art. 36 § 2 în amendă) Guvernul român (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna C. Brumar, a Ministerului Afacerilor Externe. Circumstanțele cauzei Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este un fost procuror al filialei Galați a Direcției Naționale Anticorrupție (Hotărârea Națională Anticorupție) – „ADN”. Procedura penală împotriva reclamantului La 22 și 26 martie 2013, sucursala Galați a Direcției de Investigare a Crimei Organizate și Terorismului (Hotărârea de Investigare a Infracțiunilor de Penalitate Organizație și Terorism – „Diicot” – a inițiat, respectiv, o procedură penală împotriva reclamantului pentru ajutor și atribuții, acuzarea libeloasei și reprimarea ilegală și a informat-o de decizia respectivă. La 2 aprilie 2013, DIICOT a emis un comunicat de presă care a declarat că a fost instituită o procedură penală împotriva reclamantului pentru infracțiunile menționate mai sus, deoarece a ajutat un martor care a fost investigat prin deschiderea procedurilor penale împotriva altor persoane. Comunicat de presă nu a furnizat detalii suplimentare privind procedura. La o dată neespecificată în aprilie 2013, departamentul de presă al Consiliului Superior al Magistraturii (Consiliul Superior al Magistraturii – „CSM”) a emis un comunicat de presă privind o decizie a CSM care autorizează căutarea casei reclamantului. Referindu-se la ancheta și la faptele stabilite de DIICOT, precum și la dovezile din dosarul penal al reclamantului, comunicatul de presă a declarat că a dezvoltat o relație intimă cu un martor într-un dosar penal pe care l-a investigat și că a acționat ilegal ajutând martorul să primească o sentință favorabilă în cadrul procedurilor penale deschise împotriva acestuia. Din aprilie până în noiembrie 2012 ea a chemat martorul la biroul ei de șaptezeci și o dată sub pretextul lucrărilor de anchetă și a petrecut o medie de cinci până la șase ore pe zi singur cu el. De asemenea, comunicatul de presă a afirmat că, în conformitate cu tranșele de conversații telefonice, reclamantul a deschis anchete penale la cererea martorului împotriva persoanelor indicate de el. De asemenea, ea a informat martorul despre modul în care să pregătească apărarea. La 22 septembrie și 17 noiembrie 2014, DIICOT, respectiv, a modificat clasificarea infracțiunilor pe care le-a investigat reclamantul pentru abuz de oficiu, s-a declarat fără competență și a adresat procedurii la Procuratura Curții Înalte de Cassare și Justiție (“procurorul Curții de Cassare”). La 28 mai 2015, ADN-ul a încheiat ancheta penală împotriva reclamantului în absența unor dovezi suficiente de infracțiune. Iunie 2015 reclamantul a contestat această decizie procurorului superior atașat ADN-ului. La data ultimelor informații disponibile Curții, și anume 21 septembrie 2018, procedurile erau încă în așteptare. Procedura disciplinară împotriva reclamantului 10. La 4 aprilie 2013, în urma unei anchete interne preliminare, CSM a ordonat deschiderea procedurilor disciplinare împotriva reclamantului. Ancheta a divulgat informații similare cu cele incluse în comunicatul de presă al CSM (a se vedea punctul 7 de mai sus) și în rapoartele de presă (a se vedea punctele 21-22 de mai jos). Prin ordinul din 18 iunie 2013, CSM a confirmat decizia de a deschide proceduri disciplinare împotriva reclamantului. Având în vedere dovezile care făceau parte, de asemenea, din dosarul penal al reclamantului, inclusiv tranșele conversațiilor sale telefonice, ordinul a divulgat aceleași informații celor incluse în comunicatul de presă al CSM (a se vedea punctul 7 de mai sus) și în rapoartele de presă (a se vedea punctele 21-22 de mai jos). La 3 septembrie 2013, CSM a hotărât să excludă reclamantul de la profesie de magistrat și a emis un comunicat de presă cu privire la decizia sa. Comunicatul de presă a declarat că a fost pedepsită pentru că i-a respins integritatea profesională prin omiterea de a se abține într-un caz în care ar fi trebuit să fi fost conștientă că nu avea imparțialitate. În plus, ea a abuzat de poziția ei de a obține favoruri de la autoritățile pentru o persoană cu care a avut legături strânse. Comunicatul de presă nu include alte informații cu privire la faptele de la originea pedepsei. 13. Într-o hotărâre finală din 24 martie 2014, Curtea de cassare a respins apelul reclamantului împotriva hotărârii din 3 septembrie 2013 ca fiind nefondată. Procedura penală inițiată de reclamant La 5 aprilie 2013, reclamantul a solicitat procurorului general atașat de procurorul Curții de cassare să deschidă proceduri penale împotriva procurorilor DIICOT care au instituit proceduri penale împotriva ei. La 15 aprilie 2013, angajații filialei Galați a ADN-ului au solicitat procurorului general atașat de procurorul Curții de Cassare, ADN-ul și birourile centrale DIICOT și CSM-ul să deschidă o anchetă cu privire la circumstanțele care au condus la publicarea informațiilor confidențiale privind viața privată a unei persoane. Ei au susținut că imediat după ce DIICOT a emis un comunicat de presă în martie 2013, mai multe mass-media au publicat informații despre relația de dragoste a reclamantului cu martorul care a început la biroul ADN-ului, chiar dacă comunicatul de presă nu a inclus informații cu privire la acest punct. Media a făcut referire la surse judiciare, inclusiv la CSM, ca sursă a informațiilor. De asemenea, raportul DIICOT privind cazul reclamantului a fost publicat fără a fi eliminat niciuna dintre informațiile referitoare la viața privată, în conformitate cu orientările cele mai bune practici pentru cooperarea birourilor procurorilor cu presa. Problema a fost gravă deoarece sursele judiciare păreau responsabile pentru scurgerea de scurgeri și ramura Galați a reputației ADN-ului au fost afectate. 16. Cererea menționată mai sus a fost adăugată la dosarul privind procedurile penale introduse de solicitant. 17. La 19 mai 2013, procurorul Curții de cassare s-a declarat fără competență și a depus procedurile penale introduse de reclamant (a se vedea punctul 14 de mai sus) biroului central al ADN-ului. În plus, aceasta a trimis la DIICOT o copie a cererii formulate de angajații filialei Galați a ADN-ului (a se vedea punctul 15 de mai sus) pentru ca ei să ia în considerare posibilitatea preluării anchetei. La 19 august 2013, reclamantul a solicitat biroului central al ADN să deschidă o anchetă penală pentru abuz de funcție împotriva angajaților CSM care au emis comunicatul de presă din aprilie 2013 (a se vedea punctul 7 mai sus). În plus, au furnizat media în mod ilegal exemplare ale ordinii investigatorilor de a iniția proceduri penale împotriva ei și a declarației sale prezentate în această etapă a procedurii. De asemenea, ea a declarat că a rezervat dreptul de a adera la procedura penală ca parte civilă. 19. La 3 august 2017, ADN-ul a încheiat procedurile penale introduse de reclamant la 5 aprilie 2013 (a se vedea punctul 14 de mai sus) din cauza faptului că nu s-a comis niciun act ilegal. Nu există dovezi în dosar că autoritățile i-au examinat în mod expres plângerea din 19 august 2013 (a se vedea punctul 18 de mai sus). Într-o hotărâre finală din 13 decembrie 2017, Curtea de Cassare a respins recursul reclamantului împotriva hotărârii ADN-ului ca fiind neîntemeiată. Rapoartele mass-media privind procedurile penale și disciplinare împotriva reclamantului Mai multe articole publicate din aprilie până în septembrie 2013 pe site-urile internet ale diferitelor mass-media naționale, inclusiv jurnalul Evenimentul Zilei, postul de televiziune România TV sau agenția de presă Mediafax, precum și pe alte site-uri internet, au furnizat informații despre etapele anchetei penale împotriva reclamantului, măsurile luate de către investigatori și excluderea ei de la profesie de magistrat. Unele dintre articole citate expres sau implicit fragmente dintr-un raport DIICOT (avocatul) ) și din alte documente disponibile în dosarul de caz sau care se referă la „surse judiciare” ca sursă a informațiilor, articolele au reiterat în mare măsură informațiile care au fost incluse și în comunicatul de presă al CSM (a se vedea punctul 7 mai sus). Unele dintre articolele au citat declarațiile făcute de investigatori în documentele disponibile în dosarul penal al reclamantului în sensul că reclamantul s-a îndrăgostit de martorul și/sau a declarat că telefoanele reclamantului au fost plasate sub supraveghere. Un articol publicat pe pagina Internet a ziarului Impact Est la 6 octombrie 2013 a declarat în titlul său că telefonul mobil al reclamantului a fost numit de opt ori de martor, chiar dacă el a fost în detenție prealabilă în acel moment. Articolul a citat fragmente din raportul pe care CSM se bazase pentru decizia sa disciplinară împotriva reclamantului (a se vedea punctul 12 de mai sus) și care a declarat că a numit directorul centrului de detenție în care martorul a fost reținut pentru a întreba de ce a fost mutat într-o altă celulă și despre lungimea acestei măsuri. În plus, conform tranșelor de rezumat ale conversațiilor telefonice ale reclamantului, ea și martorul au corespondit prin mesaje text între februarie și martie 2013 în timpul detenției anterioare a martorului. În plus, ea a contactat doi profesori universitari și le-a cerut să ajute martorul să obțină doctorat în drept. Alte informații 23. La 21 mai și 3 noiembrie 2015 CSM a informat Guvernul că din 2012 au examinat cinci cazuri disciplinare împotriva magistraților. Patru dintre cazuri au avut în vedere nerespectarea confidențialității deliberărilor sau a documentelor și a informațiilor. În două dintre cele patru cazuri, acțiunea disciplinară a fost permisă. În celelalte două cazuri, acțiunea a fost fie respinsă, fie suspendată în așteptarea rezultatului procedurii penale. De asemenea, înainte de 3 septembrie 2013, jurnaliștii nu au solicitat informații cu privire la procedurile disciplinare referitoare la solicitant. După aceea, doi jurnaliști au solicitat copii ale documentelor relevante privind procedurile. La 11 septembrie 2013, unul dintre jurnaliști a primit o copie a ordinului din 18 iunie 2013 (a se vedea paragraful) 11 mai sus) după toate informațiile sensibile privind datele cu caracter personal sau viața privată au fost redacționate. După aceea, decizia din 3 septembrie 2013 (a se vedea punctul 12 mai sus), care includea faptele invocate prin ordinul 18 Iunie 2013, au fost publicate pe site-ul CSM în aceleași condiții. CSM nu a eliberat ordinul din 18 iunie 2013 jurnaliștilor în alte circumstanțe decât procedura menționată anterior. De asemenea, reclamantul nu s-a plâns la CSM în ceea ce privește o presupusă scurgere de informații din dosarele sale penale și disciplinare. 25. La 28 octombrie 2015 DIICOT a informat Guvernul că reclamantul nu a depus plângeri la DIICOT în ceea ce privește o presupusă scurgere de informații și nu au existat dovezi că fragmentele din raportul DIICOT au fost scurse. La 27 noiembrie 2015, procurorul Curții de Cassare a informat Guvernul că au examinat cinci cazuri penale privind scurgeria documentelor din dosarele penale. Într-un caz, procedurile au fost închise și în cele patru cazuri rămase pe care le-au întârziat. În ceea ce privește reclamantul, s-a petrecut o anchetă cu privire la doi procurori DIICOT și, respectiv, doi inspectori CSM pentru abuz de birou și pentru scurgeri de informații confidențiale. Nu există dovezi în dosar că reclamantul a introdus orice procedură civilă sau disciplinară împotriva magistraților pe care l-a considerat responsabilă pentru scurgerea sau împotriva angajatorilor lor. Legea 28 privind legislația și practicile interne. art. 12 §§ 1 literele (d), (e), (f) și (f) și art. 13 din Legea nr. 544/2001 privind accesul la informațiile publice prevede aceste informații cu privire la (i) Datele cu caracter personal și (ii) procedura unei anchete penale sau disciplinare, în cazul în care bunăstarea unei persoane este afectată, este scutită de dreptul cetățenilor de acces la informații. Autoritățile care dețin astfel de informații sunt responsabile pentru protejarea acesteia. Informațiile care favorizează sau ascunde actele ilegale perpetrate de o autoritate sunt de interes public. Cele mai bune practici orientări pentru cooperarea instanțelor și birourilor procurorului cu presa au fost adoptate de către CSM la 1 iunie 2012 și au fost modificate la 6 mai 2014 și 17 decembrie 2015. Documentul este publicat pe site-ul web al CSM și a fost comunicat tuturor birourilor procuroare. Articolele 22-27 și 48 §§ 1-3, privind normele aplicabile în așteptarea acuzării și procedurilor disciplinare, prevăd că dosarele pe care un procuror nu pot fi perulate de jurnaliști. Informațiile de interes public sunt eliberate prin comunicate de presă sau la cerere. Copie sau fragmente de documente sau scrisori care se referă la dovezi în cazurile în curs sau la înregistrările audio efectuate în timpul unei anchete penale nu pot fi eliberate. Exceptele de documente referitoare la instituția procedurilor penale și copiile deciziilor de neprocedire pot fi eliberate la cerere. Primul trebuie să conțină un rezumat al faptelor, numele suspectului și clasificarea juridică a infracțiunilor și să asigure protecția datelor cu caracter personal prin redacționarea informațiilor care se referă la dovezi și la evaluarea sa sau a căror divulgare ar fi o încălcare a vieții private. Acestea din urmă pot fi eliberate, cu condiția ca datele cu caracter personal, informațiile a căror divulgație ar fi o încălcare a vieții private sau să se referă la conținutul probelor și măsurilor adoptate, dacă prezența sa aduce atingere altor proceduri penale, să fie redactate. Cererea trebuie aprobată de ofițerul de presă după acordul cu procurorul responsabil cu cazul și/sau cu șeful biroului procurorului. Informațiile privind procedurile disciplinare pot fi eliberate automat numai după ce acțiunile disciplinare au fost menționate ca fiind examinate de autoritatea competentă. Acesta se poate referi numai la faptul că a fost introdusă o acțiune disciplinară, clasificarea juridică și un rezumat al faptelor. Guvernul a depus patru hotărâri finale de către instanțe privind procedurile civile pentru daune aduse de solicitanți împotriva statului și/sau a diferitelor birouri de procuror pentru încălcarea drepturilor lor de a fi presupus nevinovat și/sau de a-și onora și de a-și face reputație, în urma problemelor de comunicații de presă de către autoritățile în ceea ce privește procedurile penale deschise împotriva acestora și/sau scurgeri de informații către presă din dosarele de anchetă. Două dintre hotărârile acordate, cel puțin în parte, daunele reclamate (acele ale Curții de județ București din 19 aprilie 2013 și ale Curții de Apel Oradea din 21 octombrie 2015) și două dintre hotărârile le-au respins (cele ale Curții de District Galați din 30 septembrie 2014 și ale Curții de județ București din 17 aprilie 2015). COMPLAINT 31. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 8 din Convenția de încălcarea dreptului ei de a respecta viața privată deoarece autoritățile au scurs informațiile de presă reunite în cursul procesului de procedură – în special, au monitorizat conversațiile telefonice care au implicat-o și documentele confidențiale incluse în dosarele deschise de biroul procurorului și CSM. Legea 32. Reclamantul s-a plâns de o încălcare a dreptului ei la viața privată și s-a bazat pe art. 8 din Convenție, care spune după cum urmează: „1. Toată lumea are dreptul de a respecta viața sa privată și de familie, casa sa și corespondența sa. Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor în conformitate cu legea și este necesară într-o societate democratică în interesul securității naționale, al siguranței publice sau al bunăstanței economice a țării, al prevenirii tulburărilor sau al criminalității, al protecției sănătății sau morale sau al protecției drepturilor și libertăților altora.” Guvernul a susținut că reclamanta nu a epuizat măsurile interne, iar ea și-a depus cererea la Curte în fața procedurii penale introduse de ea s-a încheiat și nu a introdus proceduri disciplinare sau civile împotriva celor responsabile pentru scurgerea de scurgere (a se vedea punctul 27 mai sus), chiar dacă ea și-a cunoscut identitatea. 34. Reclamantul a susținut că remediile indicate de Guvern ar fi fost ineficace deoarece nu ar fi putut repara imediat reputația ei deteriorată, procedura civilă a fost doar ilusoria având în vedere jurisprudența insuficientă privind acest subiect, iar guvernul nu a reușit să prezinte exemple de hotărâri referitoare la respingerea imaginei unui magistrat de către organizația mandatată să-l protejeze. 35. Curtea reiterează principiile stabilite în jurisprudența sa privind evaluarea remediilor interne disponibile (a se vedea, printre multe alte autorități, Vučković și altele v. Serbia [GC], nr. 17153/11 și altele 29, §§ 69-77, 25 martie 2014, și Apostu v. România , nr. 22765/12, § 107, 3 februarie 2015). 36. În cazul în cauză, Curtea constată că guvernul a făcut trimitere la mai multe modalități pe care reclamantul ar fi putut să le plângă de încălcarea dreptului ei la respectarea vieții private. În ceea ce privește o plângere penală, Curtea constată că atât reclamantul, cât și angajații filialei Galați a ADN-ului au folosit această cale, dar procedura s-a încheiat fie fără o examinare expresă a chestiunii, fie rămân în așteptare (a se vedea punctele 14-20 de mai sus). Cu toate acestea, Curtea remarcă că deja a susținut că o plângere penală nu a constituit un remediu eficace în circumstanțe privind scurgeria de informații către presă din cauza faptului că guvernul nu a adăugat nici un exemplu de jurisprudență internă care ar sugera că aceste scurgeri constituie o infracțiune penală (a se vedea Cășuneanu c. România , nr. 22018/10, §§§§ 69-70, 16 aprilie 2013). Aceste considerații sunt valabile și în cazul reclamantului. 38. În acest context, Curtea consideră că reclamantul nu a putut fi solicitat să epuizeze soluția menționată mai sus sau să aștepte rezultatul procedurii penale înainte de a depune o cerere la Curte. 39. În ceea ce privește procedura civilă, Curtea constată că CSM a lansat cea mai mare parte din informațiile dăunătoare presei într-un comunicat de presă (a se vedea punctul 7 de mai sus) sau prin publicarea documentelor relevante din dosarul disciplinar al reclamantului pe Internet după 3 septembrie 2013 (a se vedea punctul 24 de mai sus). Este adevărat că dovezile disponibile sugerează, de asemenea, că, după aprilie 2013, presa a făcut trimitere la alte documente și informații din dosarele reclamantului care par să fi fost făcute publice de alte surse (a se vedea punctul 21 de mai sus). Cu toate acestea, având în vedere dovezile disponibile, nu se poate exclude faptul că chiar aceste surse suplimentare ar fi putut fi identificate de către solicitant (a se vedea punctele 15, 18 și 26 de mai sus). 40. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că cauza reclamantului poate fi distinsă de alte cazuri în care a considerat că procedura civilă este un remediu ineficient pentru plângeri similare cu cea prezentată de reclamant, în principal deoarece persoanele sau autoritățile responsabile pentru scurgerea presei nu au putut fi identificate (a se vedea Cășuneanu , citat mai sus § 71; Voicu v. România , nr. 22015/10, §§ 81-82, 10 iunie 2014; și Apostu , citat mai sus , § 110. 41. Curtea remarcă că Guvernul a indicat exemple de jurisprudență internă prin care reclamanții au avut meritele cauzelor lor examinate sau au fost acordate daune pentru încălcarea drepturilor convenției în circumstanțe similare situației reclamanților (a se vedea punctul 1) În plus, acesta constată că aceste exemple de jurisprudență internă pot fi găsite și în alte cazuri care pun la punct aspecte similare care au fost deja examinate de Curte (a se vedea, de exemplu, Cășuneanu , citat mai sus, § 41). 42. Având în vedere cele de mai sus, Curtea nu consideră niciun motiv, în circumstanțele particulare ale cazului reclamantului, să susțină că procedura civilă nu ar fi constituit un remediu eficace care să poată remedia presupusa încălcare a drepturilor convenției reclamantului. 43. În consecință, cererea este inadmisibilă pentru neepuizarea recourslor interne și trebuie, în consecință, respinsă în conformitate cu art. 35 § § 1 și 4 în amendă a Convenției. 44. Având în vedere această concluzie, Curtea nu consideră necesară examinarea în continuare a argumentului guvernului privind procedura disciplinară (a se vedea punctul 33 mai sus). Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. A făcut în limba engleză și a notificat în scris la 27 iunie 2019. Andrea Tamietti Stéphanie Mourou-Vikström Președintele adjunct al grefierului
Application no. 64850/13
Mihaela AGHENIȚEI
against Romania
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 4 June 2019 as a Committee composed of:
Stéphanie Mourou-Vikström,
President,
Georges Ravarani,
Jolien Schukking,
judges,
and Andrea Tamietti,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 8 October 2013,
Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,
Having deliberated, decides as follows:
1.
The applicant, Ms Mihaela Agheniței, is a Romanian national, who was born in 1958 and lives in Brăila. She was granted leave to present her own case in the written proceedings before the Court (Rule 36 § 2
in fine
of the Rules of Court).
2.
The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms C. Brumar, of the Ministry of Foreign Affairs.
A.
The circumstances of the case
3.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
4.
The applicant is a former prosecutor of the Galați branch of the National Anticorruption Directorate (
Direcția Națională Anticorupție
– “the DNA”).
1.
Criminal proceedings against the applicant
5.
On 22 and 26 March 2013 the Galați branch of the Directorate for Investigating Organised Crime and Terrorism (
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism
– “the DIICOT”), respectively, instituted criminal proceedings against the applicant for aiding and abetting, libellous accusation and unlawful crackdown, and informed her of that decision.
6.
On 2 April 2013, the DIICOT issued a press release stating that criminal proceedings had been instituted against the applicant for the above-mentioned offences because she had aided a witness who had been under investigation by opening criminal proceedings against other individuals. The press release did not provide further details about the proceedings.
7
.
On an unspecified date in April 2013 the press department of the Superior Council of Magistrates (
Consiliul Superior al Magistraturii
– “the CSM”) issued a press release concerning a decision by the CSM authorising the search of the applicant’s home. Referring to the investigation and the facts established by the DIICOT, as well as to the evidence in the applicant’s criminal file, the press release stated that she had developed an intimate relationship with a witness in a criminal file she had been investigating and that she had acted unlawfully by helping the witness to receive a favourable sentence in criminal proceedings opened against him. From April to November 2012 she had summoned the witness to her office seventy-one times under the pretext of investigation work and had spent an average of five to six hours per day alone with him. The press release further stated that, according to transcripts of telephone conversations, the applicant had opened criminal investigations at the witness’ request against individuals indicated by him. Also, she had advised the witness on how to prepare his defence.
8.
On 22 September and 17 November 2014 the DIICOT, respectively, changed the classification of the offences the applicant was being investigated for to abuse of office, declared itself without jurisdiction and referred the proceedings to the High Court of Cassation and Justice’s prosecutor’s office (“the Court of Cassation prosecutor’s office”). The latter prosecutor’s office declared itself without jurisdiction and referred the proceedings to the DNA.
9.
On 28 May 2015 the DNA closed the criminal investigation against the applicant in the absence of sufficient evidence of an offence. On 25
June 2015 the applicant challenged this decision to the superior prosecutor attached to the DNA. At the date of the latest information available to the Court, namely 21 September 2018, the proceedings were still pending.
2.
Disciplinary proceedings against the applicant
10.
On 4 April 2013, following a preliminary internal investigation, the CSM ordered that disciplinary proceedings be opened against the applicant. The investigation had disclosed similar information to that included in the CSM’s press release (see paragraph 7 above) and in the media reports (see paragraphs 21-22 below).
11
.
By an order of 18 June 2013 the CSM confirmed the decision to open disciplinary proceedings against the applicant. Relying on evidence which was also part of the applicant’s criminal file, including transcripts of her telephone conversations, the order disclosed the same information to that included in the CSM’s press release (see paragraph 7 above) and in the media reports (see paragraphs 21-22 below).
12
.
On 3 September 2013 the CSM decided to exclude the applicant from the magistrate profession and issues a press release about its decision. The press release stated that she had been punished because she had tarnished her professional integrity by omitting to abstain in a case where she should have been aware that she had lacked impartiality. Moreover, she had abused her position to obtain favours from the authorities for an individual with whom she had had close ties. The press release did not include other information with regard to the facts at the origin of the penalty.
13.
In a final judgment of 24 March 2014 the Court of Cassation dismissed the applicant’s appeal against the decision of 3 September 2013 as being ill-founded.
3.
Criminal proceedings brought by the applicant
14
.
On 5 April 2013 the applicant asked the Prosecutor General attached to the Court of Cassation prosecutor’s office to open criminal proceedings against the DIICOT prosecutors who had instituted criminal proceedings against her.
15
.
On 15 April 2013 employees of the Galați branch of the DNA asked the Prosecutor General attached to the Court of Cassation prosecutor’s office, the DNA and the DIICOT central offices, and the CSM to open an investigation into the circumstances which had led to confidential information concerning a person’s private life being made public. They argued that immediately after the DIICOT had issued a press release in March 2013 several media outlets had published information about the applicant’s love relationship with the witness which had started at the DNA’s office, even though the press release had not included information on this point. The media had referred to judicial sources, including the CSM, as the source of the information. Also, the DIICOT report concerning the applicant’s case had been published without any of the information concerning private life being removed as required by the best practice guidelines for the cooperation of prosecutors’ offices with the media. The matter was serious because judicial sources seemed responsible for the leak and the Galați branch of the DNA’s reputation had been affected.
16.
The above-mentioned request was joined to the file concerning the criminal proceedings brought by the applicant.
17.
On 19 May 2013 the Court of Cassation prosecutor’s office declared itself without jurisdiction and referred the criminal proceedings brought by the applicant (see paragraph 14 above) to the DNA central office. In addition, it sent a copy of the request made by the employees of the Galați branch of the DNA (see paragraph 15 above) to the DIICOT for them to consider the possibility of taking over the investigation.
18
.
On 19 August 2013 the applicant asked the DNA central office to open a criminal investigation for abuse of office against the CSM employees who had issued the press release of April 2013 (see paragraph
7 above). She argued that the press release had contained unsubstantiated allegations, had referred to her expressly, and had been widely reproduced by the media. Moreover, they had provided the media unlawfully with copies of the investigators’ order to institute criminal proceedings against her and of her statement given at that stage of the proceedings. She further stated that she reserved the right to join the criminal proceedings as a civil party.
19.
On 3 August 2017 the DNA closed the criminal proceedings brought by the applicant on 5 April 2013 (see paragraph 14 above) on the grounds that no unlawful act had been committed. There is no evidence in the file that the authorities had expressly examined her complaint of 19
August 2013 (see paragraph 18 above).
20
.
In a final judgment of 13 December 2017 the Court of Cassation dismissed the applicant’s appeal against the DNA’s decision as being ill
‑
founded.
4.
Media reports on the criminal and disciplinary proceedings against the applicant
21
.
Several articles published from April to September 2013 on the Internet sites of various national media outlets, including the journal
Evenimentul Zilei,
the television station
România TV
or the press agency
Mediafax,
as well as on other Internet sites, provided information about the stages of the criminal investigation against the applicant, the measures taken by the investigators, and her exclusion from the profession of magistrate. Some of the articles cited expressly or implicitly excerpts from a DIICOT report (
referat
) and from other documents available in the case file or referred to “judicial sources” as the source of the information. The articles largely reiterated the information which had also been included in the CSM’s press release (see paragraph 7 above). Some of the articles cited statements made by the investigators in the documents available in the applicant’s criminal file to the effect that the applicant had fallen in love with the witness and/or stated that the applicant’s phones had been placed under surveillance.
22
.
An article published on the Internet page of the newspaper
Impact
Est
on 6 October 2013 stated in its headline that the applicant’s mobile phone had been called eighty times by the witness even though he had been in pre-trial detention at that time. The article cited excerpts from the report on which the CSM had relied for its disciplinary decision against the applicant (see paragraph 12 above) and which had stated that she had called the warden of the detention center where the witness was detained to enquire as to why he had been moved to another cell and about the length of this measure. Moreover, according to the summary transcripts of the applicant’s phone conversations, she and the witness had corresponded via text messages between February and March 2013 during the witness’ pre
‑
trial detention. In addition, she had contacted two university professors and asked them to help the witness obtain his doctorate in law.
5.
Other information
23.
On 21 May and 3 November 2015 the CSM informed the Government that since 2012 they had examined five disciplinary cases against magistrates. Four of the cases had concerned the magistrates’ failure to observe the confidentiality of deliberations or of documents and information. In two of the four cases the disciplinary action had been allowed. In the other two cases, the action had been either dismissed, or suspended pending the outcome of criminal proceedings.
24
.
Also, before 3 September 2013 journalists had not asked for information about the disciplinary proceedings concerning the applicant. Afterwards, two journalists had asked for copies of relevant documents concerning the proceedings. On 11 September 2013 one of the journalists had been given a copy of the order of 18 June 2013 (see paragraph
11 above) after all sensitive information concerning personal data or private life had been redacted. After that, the decision of 3 September 2013 (see paragraph 12 above), which included the facts relied on by the order of 18
June 2013, had been published on the CSM’s website under the same conditions. The CSM had not released the order of 18 June 2013 to journalists under circumstances other than the aforementioned procedure. Also, the applicant had not complained to the CSM in respect of an alleged leak of information from her criminal and disciplinary files.
25.
On 28 October 2015 the DIICOT informed the Government that the applicant had not lodged complaints with the DIICOT in respect of an alleged leak of information and there was no evidence that excerpts from the DIICOT report had been leaked.
26
.
On 27 November 2015 the Court of Cassation prosecutor’s office informed the Government that they had examined five criminal cases concerning leaks of documents from criminal files. In one case the proceedings were closed and in the remaining four they were pending. As far as the applicant was concerned, an investigation was pending with regard to two DIICOT prosecutors and two CSM inspectors, respectively, for abuse of office and for leaks of confidential information.
27
.
There is no evidence in the file that the applicant brought any civil and/or disciplinary proceedings against the magistrates she had considered responsible for the impugned leak or against their employers.
B.
Relevant domestic law and practice
1.
Law
28.
Article 12 §§ 1 (d), (e), (f) and 2 and Article 13 of Law no. 544/2001 on access to public information provides that information concerning (i)
personal data and (ii)
the procedure of a criminal or disciplinary investigation, if a person’s well-being is affected, is exempted from the citizens’ right of access to information. The authorities holding such information are responsible for protecting it. Information favouring or hiding unlawful acts perpetrated by an authority is of public interest.
29
.
The best practice guidelines for cooperation of courts and prosecutor’s offices with the media were adopted by the CSM on 1
June 2012 and were amended on 6 May 2014 and 17 December 2015. The document is published on the CSM’s website and has been communicated to all prosecutor offices. Articles 22-27 and 48 §§ 1-3, concerning rules applicable pending indictment and to disciplinary proceedings, provide that case files pending before a prosecutor cannot be perused by journalists. Information of public interest is released by way of press releases or upon request. Copies or excerpts of documents or writs referring to the evidence in pending cases or of the audio records made during a criminal investigation cannot be released. Excerpts of documents concerning institution of criminal proceedings and copies of non-prosecution decisions may be released upon request. The former must contain a summary of facts, the suspect’s name and the legal classification of the offences, and must ensure protection of personal data by redacting information referring to evidence and its assessment or whose disclosure would be a breach of privacy. The latter may be released, provided that personal data, information whose disclosure would be a breach of privacy or referring to the contents of evidence and measures adopted, if its presence prejudices other criminal proceedings, has been redacted. The request must be approved by the press officer after agreement with the prosecutor in charge of the case and/or the head of the prosecutor’s office. Information on disciplinary proceedings may be released automatically only after the disciplinary action has been referred to be examined by the relevant authority. It may concern only the fact that a disciplinary action has been brought, the legal classification and a summary of the facts.
2.
Practice
30
.
The Government submitted four final judgments delivered by the courts concerning civil proceedings for damages brought by applicants against the State and/or various prosecutor offices for a breach of their rights to be presumed innocent and/or to honour and reputation, following press releases issues by the authorities with regard to the criminal proceedings opened against them and/or leaks of information to the press from the investigation files. Two of the judgments granted, at least in part, the damages claimed (those of the Bucharest County Court of 19
April 2013 and the Oradea Court of Appeal of 21 October 2015) and two of the judgments dismissed them (those of the Galați District Court of 30
September 2014 and the Bucharest County Court of 17 April 2015).
31.
The applicant complained under Article 8 of the Convention of a breach of her right to respect for private life because the authorities had leaked to the press information gathered during the prosecution stage of the proceedings – in particular, monitored telephone conversations involving her and confidential documents included in the case files opened by the prosecutor’s office and the CSM.
32.
The applicant complained of a breach of her right to private life. She relied on Article 8 of the Convention, which reads as follows:
“1.
Everyone has the right to respect for his private and family life, his home and his correspondence.
2.
There shall be no interference by a public authority with the exercise of this right except such as is in accordance with the law and is necessary in a democratic society in the interests of national security, public safety or the economic well-being of the country, for the prevention of disorder or crime, for the protection of health or morals, or for the protection of the rights and freedoms of others.”
33
.
The Government argued that the applicant had not exhausted the domestic remedies. She had lodged her application with the Court before the criminal proceedings brought by her had ended and she had not brought disciplinary or civil proceedings against those responsible for the leak (see paragraph 27 above) even though she had known their identity.
34.
The applicant argued that the remedies indicated by the Government would have been ineffective because they could not have repaired her damaged reputation immediately, the civil proceedings had been merely illusory given the insufficient case-law on the subject, and the Government had failed to submit examples of judgments concerning the tarnishing of a magistrate’s image by the organisation mandated to protect it.
35.
The Court reiterates the principles set out in its case-law concerning the assessment of available domestic remedies (see, amongst many other authorities,
Vučković and Others v. Serbia
[GC], nos. 17153/11 and 29
others, §§ 69-77, 25 March 2014, and
Apostu v. Romania
, no.
22765/12, §
107, 3 February 2015).
36.
In the present case, the Court notes that the Government referred to several avenues that the applicant could have used to complain about a breach of her right to respect for private life.
37
.
As regards a criminal complaint, the Court notes that both the applicant and the employees of the Galați branch of the DNA used this avenue, but the proceedings either ended without an express examination of the matter or remain pending (see paragraphs 14-20 above). The Court further notes, however, that it has already held that a criminal complaint was not an effective remedy in circumstances concerning leaks of information to the press from a prosecution file because the Government did not adduce any examples of domestic case-law that would suggest that these leaks constituted a criminal offence (see
Cășuneanu v. Romania
, no. 22018/10, §§
69-70, 16 April 2013). These considerations are also valid in the applicant’s case.
38.
In this context, the Court takes the view that the applicant could not be asked to have exhausted the remedy mentioned above or to have waited for the outcome of criminal proceedings before lodging an application with the Court.
39.
As regards the civil proceedings, the Court notes that the CSM released most of the damaging information to the press willingly in a press release (see paragraph 7 above) or by publishing relevant documents from the applicant’s disciplinary file on the Internet after 3 September 2013 (see paragraph 24 above). It is true that the available evidence also suggests that after April 2013 the press referred to other documents and information from the applicant’s files which seem to have been made public by other sources (see paragraph 21 above). However, given the available evidence, it cannot be excluded that even those additional sources could have been identified by the applicant (see paragraphs 15, 18 and 26 above).
40.
In these circumstances, the Court takes the view that the applicant’s case may be distinguished from other cases where it has considered the civil proceedings to be an ineffective remedy for complaints similar to the one raised by the applicant mainly because the persons or authorities responsible for the leak to the press could not be identified (see
Cășuneanu
, cited above, §
71;
Voicu
v. Romania
, no.
22015/10, §§ 81-82, 10 June 2014; and
Apostu
, cited above, § 110).
41.
The Court notes that the Government adduced examples of domestic case-law whereby plaintiffs had had the merits of their cases examined or had been awarded damages for breaches of their Convention rights in circumstances resembling the applicant’s situation (see paragraph
30 above). Moreover, it notes that such examples of domestic case-law may also be found in other cases raising similar issues which have already been examined by the Court (see, for example,
Cășuneanu
, cited above, § 41).
42.
In the light of the above, the Court sees no reason, in the particular circumstances of the applicant’s case, to hold that the civil proceedings would not have been an effective remedy capable of redressing the alleged breach of the applicant’s Convention rights.
43.
It follows that the application is inadmissible for non-exhaustion of domestic remedies and must accordingly be rejected in accordance with Article
35 §§ 1 and 4
in fine
of the Convention.
44.
Taking this finding into account, the Court does not consider it necessary to examine further the Government’s argument concerning the disciplinary proceedings (see paragraph 33 above).
For these reasons, the Court, unanimously,
Declares
the application inadmissible.
Done in English and notified in writing on 27 June 2019.
Andrea Tamietti
Stéphanie Mourou-Vikström
Deputy Registrar
President