Publicat la 2 iunie 2025 SECȚIUNE Cererea nr. 18270/24 G.N. împotriva Lituania depusă la 20 iunie 2024 a comunicat la 16 mai 2025 OBIECTUL CAUZEI Cererea se referă la exploatarea unui minor pentru prostituție. Reclamantul s-a născut în octombrie 2003. În 2019-20 mama ei s-a sinucis, drepturile părinților tatălui ei au fost retrase în mod permanent, a fost diagnosticată cu o tulburare schizotipală și s-a recunoscut că a avut o ușoară incapacitate intelectuală. În octombrie 2020 s-a întâlnit cu E., un bărbat născut în 1999. În aprilie 2021 a fost emancipată de o decizie judiciară și s-a căsătorit cu E. Într-o dată neespecificată, reclamantul a depus o plângere la poliție, susținând că, din iunie până în septembrie 2021, când avea 17 ani, E. a exploatat-o pentru prostituție. A fost deschisă o anchetă preliminară împotriva E. și a fost ulterior acuzat de traficul de copii (art. 157 1 din Codul Penal) și de profit de prostituție a unui minor (art. 1 din Codul Penal) 307 § 3 din Codul Penal, așa cum este valabil la momentul material. S-a stabilit că reclamantul și E. au plasat publicități online pentru servicii sexuale și au comunicat cu clienții pentru a organiza întâlniri. Într-un număr neespecificat de ocazii, E. a condus reclamantul să se întâlnească cu clienții, unde le-a furnizat servicii sexuale și a primit plată. La 8 septembrie 2022, Curtea Regională Klaipėda a achitat E. din acuzațiile menționate mai sus, dar l-a condamnat că a profitat de prostituție a altor persoane în temeiul articolului 307 § 1 din Codul Penal, din motivul că reclamantul a fost emancipat și nu a putut fi considerat minor. La 26 ianuarie 2023, Curtea de Apel a anulat în parte decizia respectivă, susținând că emanciparea reclamantului în sensul dreptului civil nu a afectat faptul că, în sensul dreptului penal, ea a rămas minoră până la vârsta de 18 ani. Cu toate acestea, acesta a susținut achitarea traficului unui copil de către E. în temeiul articolului 157 § 1 din Codul Penal, constatând că nu s-a dovedit că reclamantul a fost traficat – în special, a primit bani de la clienți direct și mai târziu a împărtășit-o cu E. în conformitate cu acordul lor. Cu toate acestea, Curtea de Apel a condamnat E. de a profita de prostituție a unui minor în temeiul articolului 307 § 3 din Codul Penal și l-au condamnat la trei ani de închisoare. Reclamantul a primit 4.000 de euro în ceea ce privește prejudiciile morale. La 24 februarie 2024, Curtea Supremă a susținut concluziile Curții de Apel. Consideră că art. 157 § 1 din Codul Penal a penalizat cumpărarea și vânzarea unui copil. „Achiziționarea” a însemnat că „compratorul” a câștigat controlul asupra copilului, și „ vânzarea” a implicat că copilul și-a pierdut deja libertatea și a schimbat pur și simplu „proprietarul”. Curtea Supremă a considerat că acțiunile E. nu au echivalent cu „ vânzarea” reclamantului – E. și reclamantul a decis împreună că va participa la prostituție, amândoi au pus publicitate și au comunicat cu clienții, iar reclamantul a primit bani de la clienți direct. a profitat de prostituția unui minor, nu a arătat că, în fiecare ocazie când reclamantul a furnizat servicii sexuale, ea a fost „vendută”, adică transferată de la „proprietatea” E. la „proprietatea clientului”. Reclamantul se plânge că acțiunile E. corespunde definiției traficului de persoane prevăzute în diferite convenții internaționale și în art. 157 § 1 din Codul Penal: el a vândut-o pentru exploatarea sexuală, folosind influența asupra ei și abuzând de vulnerabilitatea ei. Astfel, autoritățile au fost obligate să ia toate măsurile posibile pentru evaluarea corectă a infracțiunii și să pedepsească în mod corespunzător autorului, dar prin nerecunoscuta acțiunilor E. ca traficul de copii, instanța internă nu a îndeplinit obligațiile lor pozitive în temeiul convenției. Întrebarea către părți a fost victima traficului de persoane în sensul articolului 4 din Convenție (a se vedea S.M. v. Croația [GC], nr. 60561/14, §§ 290 și 296, 25 iunie 2020, și Krachunova v. Bulgaria , nr. 18269/18, §§ 145 și 147, 28 noiembrie 2023)? Autoritățile interne s-au îndeplinit obligațiile lor pozitive în temeiul articolului 4 din Convenție (a se vedea S.M. v. Croația) (a se vedea S.M. , citat mai sus, §§ 306 și 308)? A existat o încălcare a articolului 4 din Convenție din cauza faptului că în procedura penală internă autorul a fost condamnat pentru profitul de prostituție a unui minor dar achitat de trafic de copii (a se vedea, mutatis mutandis B.B. v. Slovacia , nr. 48587/21, §§ 89-101, 24 octombrie 2024, și Chowdury și alții v. Grecia , nr. 21884/15, §§ 123-27, 30 martie 2017)?
Published on 2 June 2025
Application no. 18270/24
G.N.
against Lithuania
lodged on 20 June 2024
communicated on 16 May 2025
The application concerns exploitation of a minor for prostitution.
The applicant was born in October 2003. In 2019-20 her mother committed suicide, her father’s parental rights were permanently withdrawn, she was diagnosed with a schizotypal disorder and it was recognised that she had a mild intellectual disability. In October 2020 she met E., a man born in 1999. In April 2021 she was emancipated by a court decision and married E.
On an unspecified date the applicant lodged a complaint with the police, alleging that from June to September 2021, when she had been 17 years old, E. had exploited her for prostitution. A pre-trial investigation was opened against E. and he was later charged with trafficking of a child (Article 157
§
1 of the Criminal Code) and profiting from prostitution of a minor (Article
307 § 3 of the Criminal Code, as valid at the material time). It was established that the applicant and E. had placed online advertisements for sexual services and had communicated with clients to arrange meetings. On an unspecified number of occasions, E. had driven the applicant to meet the clients, where she provided them with sexual services and received payment. She would later give part of the money to E.
On 8 September 2022 the Klaipėda Regional Court acquitted E. of the aforementioned charges but convicted him of profiting from prostitution of another person under Article 307 § 1 of the Criminal Code, on the grounds that the applicant had been emancipated and could not be considered a minor.
On 26 January 2023 the Court of Appeal quashed that decision in part. It held that the applicant’s emancipation within the meaning of civil law did not affect the fact that, for the purposes of criminal law, she remained a minor until she reached the age of 18. Nonetheless, it upheld E.’s acquittal of trafficking of a child under Article 157 § 1 of the Criminal Code, finding that it had not been proved that the applicant had been trafficked – in particular, she had received money from clients directly and later shared it with E. according to their agreement. However, the Court of Appeal convicted E. of profiting from prostitution of a minor under Article
307 § 3 of the Criminal Code and sentenced him to three years’ imprisonment. The applicant was awarded 4,000 euros in respect of non-pecuniary damage.
On 24 February 2024 the Supreme Court upheld the findings of the Court of Appeal. It held that Article 157 § 1 of the Criminal Code criminalised the buying and selling of a child. “Buying” meant that the “buyer” gained control over the child, and “selling” implied that the child had already lost his or her freedom and merely changed the “owner”. The Supreme Court considered that E.’s actions had not amounted to “selling” the applicant – E. and the applicant had decided together that she would engage in prostitution, they had both placed advertisements and communicated with clients, and the applicant had received money from the clients directly. While that proved that E. had profited from prostitution of a minor, it did not show that, on each occasion when the applicant provided sexual services, she had been “sold”, that is to say transferred from E.’s “ownership” to the client’s “ownership”.
The applicant complains that E.’s actions corresponded to the definition of human trafficking provided in various international conventions and in Article 157 § 1 of the Criminal Code: he sold her for sexual exploitation, by using his influence over her and abusing her vulnerability. Thus, the authorities were under an obligation to take all possible measures to properly assess the criminal offence and adequately punish the perpetrator, but by failing to recognise E.’s actions as trafficking of a child, the domestic courts failed to discharge their positive obligations under the Convention. She raises these complaints under Article 3 and Article 6 of the Convention.
1.
Was the applicant a victim of human trafficking within the meaning of Article 4 of the Convention (see
S.M. v. Croatia
[GC], no. 60561/14, §§
290 and 296, 25 June 2020, and
Krachunova v. Bulgaria
, no. 18269/18, §§
145 and 147, 28 November 2023)?
2.
Did the domestic authorities discharge their positive obligations under Article 4 of the Convention (see
S.M. v. Croatia
, cited above, §§ 306 and
308)?
3.
Has there been a violation of Article 4 of the Convention on account of the fact that in the domestic criminal proceedings the perpetrator was convicted of profiting from prostitution of a minor but acquitted of trafficking of a child (see,
mutatis mutandis
,
B.B. v. Slovakia
, no.
48587/21, §§
89-101, 24 October 2024, and
Chowdury and Others v.
Greece
, no. 21884/15, §§ 123-27, 30
March 2017)?