AVRUPA İNSAN HAKLARI MAHKEMESİ İKİNCİ BÖLÜM KABUL EDİLEBİLİRLİK HAKKINDA HUKUMAR BIZVURU No. 25842/17 Ahmet ÇILGIN/Türkiye Bașkan, Julia Laffranque, Hâkimler, Ivana Jelić, Arnfinn Bårdsen, și în prezența Directorului Adjunct al Departamentului de Afaceri Juridice Hasan Bakırcı, în prezența CEDEAU din 27 august 2019 a Comitetului European pentru Drepturile Omului din Mahesi (İkinci Bölüm), 3 mai 2017 a fost trimisă o cerere de despăgubire a vieții de către CEDEAU în legătură cu încălcarea de drepturile de viață menționată mai sus, în următoarele cazuri: OULY VEYAR OLGİȘ CEDEAU AȘTAT AȘTAT AȘTAT AȘTAT AȘTAT AȘTAT AȘTAT AȘTAT AȘTAT AȘTAT AȘTAT AȘTAT AȘTAT AȘTAT AȘTAT AȘTAT AȘTAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AȘAT AAT AAT AAT AAT AAT AAT AAT AAT AAT AAT AAT AAT AAT AAT AAT AAT AAT AAT AAT AAT AAT AAT AAT AAT AAT AAT
Comandanța Jandarmei Bayburt, de care a fost solicitată o discuție în această privință, a transmis următoarele opinii: ...Nakil güzergâhı se află într-o zonă cu risc de terorism; condamnatul care trebuie transportat se numără printre condamnările periculoase; datele estimate pentru transport sunt printre zilele în care Compania Jandarmei Erzurum a declarat că scopul transportului este sigur; că trupele care nu sunt necesare pentru transportul de trupe nu sunt obligate să ia măsuri de securitate și să participe la o reuniune de urgență în termen de două zile de la data anunțată pentru transport; că trupele care au fost provocate de terorism au început să se apropie de locul în care au fost transportate și că persoanele care au fost refuzate vor fi transportate în preajma datei anunțate pentru transportul de trupe; că nu au fost trimise în preajma datei anunțate pentru transportul de trupe; că trupele care nu sunt necesare pentru transportul de trupe nu sunt obligate să participe la o reuniune de urgență în termen de două zile de la data anunțată pentru transport; că trupele care au fost provocate de trupe au fost reținuite și că nu au fost trimise în preajuns în preajma datei de 2 decembrie 2014; că trupele de transport nu sunt necesare pentru transportul de persoane; că trupele care au fost retinuite în preajuns în preajunsul de la data de 2 decembrie 2014 (începerea de 2 decembrie 2014); că trupele de transport nu sunt necesare.
Pe 1 decembrie 2014, reclamantul a depus o cerere individuală la Tribunalul Anayasa, susținând că drepturile sale au fost încălcate în mod individual, în contradicție cu principiul egalității, datorită acordării permisiunii de ieșire a altor deținuți pentru a participa la ceremonia de înmormântare. pe 11 ianuarie 2017, Tribunalul Anayasa, după ce a reexaminat plângerea reclamantului și a declarat că această plângere trebuie să fie respinsă din cauza respectării dreptului la viață privată și viața de familie, a decis că cererea reclamantului este admisibilă, dar că există o concluzie imediată a procesului Anayasa, care a asigurat dreptul la viață privată și viața de familie. pe 20 decembrie 2002, Tribunalul Anayasa, după ce a decis, a decis, în primul rând, în judecata Płaszki/Polonya, nr. 26761/1295, Kasım, 2002, Banaszkowski/Polonya, nr. 2592/Polonya, 2014/150 și Martak Głakcz.
Curtea Constituțională a stabilit, de asemenea, că această intervenție constituie o intervenție în dreptul la respectarea vieții private și a vieții de familie a autorului acuzației, după ce Curtea Constituțională a stabilit că această intervenție a fost prevăzută prin lege: art. 2 din Legea nr. 5275 din 116 prevede condițiile în care un deținut poate participa la ceremonia de înmormântare și că Regulamentul conține, de asemenea, dispoziții aplicabile în această privință. Curtea Constituțională a constatat, de asemenea, că această intervenție a avut un scop legal, deoarece o persoană în cauză a fost în cauză să susțină că orice acuzație de amenințare a vieții private și a vieții private (...) a fost respinsă (...) și că o persoană în cauză trebuie să fie închisă (...) (...) și că o persoană în cauză trebuie să fie închisă (...) și că o persoană în cauză trebuie să fie închisă (...) și că o persoană în cauză (...) trebuie să fie închisă (...) și că o persoană în cauză (...) trebuie să fie închisă (...) și că o persoană în cauză (...) trebuie să fie închisă (...) și că o persoană în cauză (...) trebuie să fie închisă (...) și că o persoană în cauză (...) trebuie să fie închisă (...) și că o persoană în cauză (...) trebuie să fie închisă (...) și că o persoană în cauză (...) trebuie să fie închisă (...) și că o persoană în cauză (...) trebuie să fie închisă (...) să fie închisă (...) și că o persoană în cauză (...) trebuie să fie închisă (...) să fie închisă (...) să fie închisă (...) în mod scurt și să fie închisă (...) în mod legal.
În cazul de față, reclamantul a fost condamnat la 20 de ani de închisoare de către Curtea Penal Dură din Doğubayazıt la data de 03/04/2013 (...) pentru participarea la uciderea avocatului Republicii Somut. Fiul lui Bașvuran a murit la data de 31/10/2014 (...). Cererea de participare la ceremonia de înmormântare a reclamantului din data de 01/11/2014 a fost respinsă (...) În primul rând, instanțele au intervievat cererea reclamantului și au decis în aceeași zi, astfel încât s-a înțeles că cererea de participare la ceremonie de înmormântare a fost încălcată și că hotărârea a fost pronunțată cu respect.
În plus, după ce autoritățile locale de poliție au informat autoritățile locale că un transport se află într-o zonă cu risc de terorism, că datele de transport nu se încadrează în zilele raportate în siguranță, că forțele de securitate nu sunt în măsură să efectueze transportul fără a lua măsurile de securitate necesare, instanța în cauză a adoptat o decizie care, pe lângă dreptul la respectarea vieții private și a vieții de familie a reclamantului, a fost motivată de o evaluare a drepturilor sale de viață, a drepturilor membrilor și a personalului de securitate care urmează să fie supravegheat, având în vedere drepturile vieții membrilor și ale personalului de securitate care urmează să fie supravegheat și a unui acord de securitate în care se precizează că, în cazul în care reclamantul are dreptul la viață, acesta trebuie să fie supravegheat în mod sigur, precum și că dreptul la viață al personalului de securitate care trebuie să fie supravegheat este în mod similar cu dreptul la viață al personalului de securitate care trebuie să fie supravegheat și că nu există riscuri grave pentru viața acestuia. (...) (...) În cazul în care un transport este efectuat în condiții de siguranță, instanța a adoptat o decizie care a considerat că există un risc mai mare decât dreptul la viață al personalului care trebuie să fie supravegheat. (...) În cazul în care persoanele aflate în situație de pericol de viață sunt în situație de viață, se află în situație de siguranță în situație de pericol și de viață, atunci când sunt în situații de viață în care nu sunt în măsură să se afleze în situații de siguranță. (...)
În lumina motivelor menționate mai sus, nu se poate concluziona că restricțiile la dreptul la viață, la respectarea vieții private și a vieții de familie ale reclamantului sunt contrare principiilor necesității și garanției într-o societate democratică din motive legate de protecția dreptului la viață, a ordinii publice și a securității publice. (...) B. Curățenia de drepturi în materie de executare a măsurilor de executare a pedepsei și a securității publicate în Monitorul Oficial din 29 decembrie 2004, în forma no. 5275 din 13 decembrie 2004, art. 116 din Legea drepturilor 2.
art. 5 - (1) Deținuților care nu sunt periculoși, cu excepția celor condamnați la închisoare pe viață cu pedeapsă severă, inclusiv celor aflați în centrele de execuție penală de maximă securitate, cu condiția să nu creeze probleme de securitate; în cazul unei victime de moarte sau a unuia dintre soții sau ai soției lor, deținuților de gradul al doilea, cu aprobarea procurorului general al Republicii, li se poate acorda un concediu pentru a participa la cină timp de două zile, cu excepția zilei de lună. (2) Deținuților, cu condiția ca o crimă sau o crimă nu creează probleme de securitate și de securitate; în cazul unei victime de moarte sau a unuia dintre soții sau ai soției lor, cu condiția ca aceștia să nu creeze probleme de securitate; în cazul unei victime de moarte sau a unuia dintre soții sau ai soției lor, cu condiția ca aceștia să nu creeze probleme de securitate; în cazul unei victime de moarte sau a unuia dintre soții sau ai soției lor, cu condiția ca acestea să nu creeze probleme de securitate; în cazul unei victime de moarte sau a unuia dintre soții sau ai soției lor, cu condiția ca acestea să nu creeze probleme de securitate; în cazul unei victime de moarte sau a unei victime de moarte, cu condiția că aceasta să nu provoce probleme de securitate (...) sau să nu fie afectată de o infracțiune (...) în scopul executării infracțiunii (...) în timpul zilei de zi sau a unei victime (...) sau a unei victime (...) cu alte victime (...) cu scopul infracțiunii (...) cu caracter criminal (...) cu caracter criminal (...) cu caracter civil (...) cu condiția poate fi executată în cursul infracțiunii (...) cu o infracțiunii (...) cu caracter penal în care se poate produce în timpul zilei de muncă, cu caracter penal, cu condiția în care se în care se aflătură, cu alte infracțiuniile, precum infracțiuniile, precum infracțiunile, precum infracțiunile, precum infracțiunile, precum infracțiunile de muncă, infracțiunile, infracțiunile, infracțiunile, infracțiunile, infracțiunile, infracțiunile, infracțiunile
Pe baza articolului 1, al articolului 6, al articolului 2, al articolului 8 și al articolului 53, Bașvuran se plânge că fiul său nu a participat la ceremonia de înmormântare. Pe baza declarațiilor sale, Bașvuran susține că, fără a găsi un motiv rezonabil, dreptul la respectarea vieții private și a vieții de familie a fost încălcat. Pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, de altă parte, de altă parte, de altă parte, de altă parte, de altă parte, de altă parte, de altă parte, de altă parte, de altă parte, de altă parte, de altă parte, de altă parte, de altă parte, de altă parte, de altă parte, de altă parte, de altă parte, de altă parte, de altă parte, de altă parte, de altă parte, de altă parte, de altă parte, de altă parte, de altă parte, de altă parte,
Fiecare are dreptul la respectarea vieții private și a vieții de familie. (2) Exercitarea acestui drept poate fi afectată de intervenția autorității publice, dar numai dacă intervenția este permisă de lege. (2) În plus, într-o societate stabilită și democratică, dacă există o măsură necesară pentru securitatea națională, securitatea publică, bunăstarea economică a țării, protecția ordinii, prevenirea infracționalității, protecția sănătății sau a moralei sau a drepturilor și libertăților altora, Curtea a reamintit că, la fel ca orice alt detinator de libertate, detenția de către cetățeni, prin natura sa, nu este limitată la viața privată și viața de familie a cetățenilor. (3) Cu toate acestea, pedeapsa nu poate fi aplicată în cazul în care persoanele arestate au dreptul de a-și păstra propria viață privată și viața de familie. (3) În cazul în care este necesar să se obțină o autorizație pentru a asigura comunicarea apropiată cu cetățenii, aceasta este permisă de către cetățenii de a-și păstra viața și libertatea (No.
În realitate, art. 8 din Convenție garantează dreptul de a ieși pentru persoanele arestate și Curtea a recunoscut anterior că instituirea sistemului de permise nu este criticabilă în sine (de exemplu, printre altele, Sannino/Italia (k.k.), nr. 72639/01, 3 mai 2005).Conducerea este că, în urma cazului, Curtea a constatat că reclamantul a fost privat de posibilitatea de a participa la moartea fiului său și, prin urmare, nu a putut participa la moartea fiului său și a ajuns la concluzia că, în același timp, dreptul de a participa la moartea fiului său este interzis în temeiul articolului 8 din Convenție și că, în același timp, trebuie să se aplice o intervenție în dreptul de a trăi în familie, în condițiile în care acesta este protejat în mod constituțional (de exemplu, Pławoski/Polkadź, nr. 2676/91, 1275/95, § 32, 2002 și anteriolele, § 54 și 52 din Convenția de la Yörgörgyi).
Curtea a ajuns, de asemenea, la concluzia că, din punctul de vedere al articolului 8 alineatul (2) din Convenție, intervenția în cauză, care are ca scop prevenirea riscurilor de prejudiciu la viața și integritatea fizică a fiecărei persoane responsabile de însoțirea reclamantului, urmărește un scop legitim de securitate publică și de menținere a ordinii publice.Curtea trebuie să stabilească dacă măsura în cauză este necesară într-o societate democratică.Curtea a ajuns la concluzia că, pentru a stabili obligațiile pe care statele contractante le-au asumat în această privință în temeiul articolului 8 din Convenție, trebuie să se stabilească limitele impuse de normele sociale și libertăților sociale în ceea ce privește arestarea, ca urmare a necesităților de probă în ceea ce privește arestarea, autoritățile naționale și autoritățile naționale trebuie să pună accentul pe faptul că comunicarea cu privire la încălcările unei persoane arestate trebuie să fie luată în considerare într-o decizie de natură juridică (Convenția privind libertățile publice și libertățile sociale nr. 154, de la Conventia nr. 1544/1992, de la Conventia nr. 28/1993, de la Conventia nr. 28/1993, de la Conventia nr. 33/1993, de la Conventia nr. 28/1994, de la Conventia nr. 28/1994, de la Conventia nr. 28/1994, de la Conventia nr. 28/1994, de la Conventia nr. 28/1994, de la Conventia nr. 28/1994, de la Conventia nr. 28/1994, de la Conventia nr. 28/1994, de la Conventia nr. 28/1994, de la Conventia nr. 28/1994, de la Conventia nr. 28/1994, de la Conventia nr. 28/2003, de la Conventia nr. 28/2003, de la Conventia nr. 28/2003, de la Conventia nr. 28/2003, de la Conventia nr. 28/2003, de la Conventia nr. 28/2003, de la Conventie, de la Conventie, de la Conventie, de la Conventie, de la nr. 28/1994, de la Conventi
În acest context, Curtea amintește că a ajuns la concluzia că este adecvată o evaluare, cum ar fi existența pericolului și comportamentul deținutului, natura infracțiunii comise, existența unor garanții și soluții alternative pentru îndeplinirea cererii de reîntoarcere în arest, în special posibilitatea de a fi mutat împreună cu refuzatorul (Hotărârea Płoski, § 37, Czarnowski/Polonia, nr. 28586/03, § 29, 20 ianuarie 2009 și Hotărârea Kanalas, §§ 61-64).În acest caz, Curtea a concluzionat că nu au fost acordate permisiunea de plecare a reclamantului, că nu au fost luate măsuri de siguranță pentru siguranța personalului care trebuie evacuat și a terorismului, că nu au fost luate măsuri de siguranță pentru siguranța fizică și viață a refuzatorului, că nu au fost luate măsuri de logistică pentru siguranța personalului care trebuie evacuat și că nu au fost luate măsuri de siguranță pentru siguranța personalului care trebuie evacuat, că nu au fost luate măsuri de logistică pentru siguranța personalului care trebuie evacuat și că nu au fost luate măsuri de securitate pentru siguranța personalului care trebuie evacuat și că nu au fost luate măsuri de logistică pentru a asigura siguranța personalului care trebuie evacuat și că nu au fost luate măsuri de securitate pentru siguranța personalului care trebuie evacuat.
În acest context, Curtea reiterează că autoritățile naționale, în mod specific, sunt într-o poziție mai bună decât arbitrii internaționali pentru a decide în contextul nevoilor și contextelor locale. Cu toate acestea, în mod concret, Curtea constată în primul rând dacă autoritățile naționale au prevăzut ca metodă adecvată posibilitatea de a ieși din închisoare împreună cu un recăpătator (aksi cenade bir karar (a contrario) hotărârea Płoski § 36 și Giszczak/Polonia , nr. 40195/08, § 29, 29 noiembrie 2011) menționată mai sus.
În concluzie, va fi adecvat să respingem recursul reclamantului pentru lipsa evidentă de temei. Reclamantul susține, de asemenea, că s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 12 din Hotărârea nr. 12 și că nu a aprobat acest Protocol. În consecință, Curtea a respins recursul privind recursul pe această temă din cauza temeiului de bazin al parteneriatului ( materiae ) cu directorul general al Buzi Bakleyev, directorul general al Adjunctului Curții, a respins decizia că nu poate fi acceptată.
Bașvuru No. 25842/17
Ahmet ÇILGIN/Türkiye
Bașkan,
Julia
Laffranque,
Hâkimler,
Ivana
Jelić,
Arnfinn
Bårdsen,
ve
Bölüm Yazı İșleri Müdür Yardımcısı
Hasan Bakırcı’nın katılımıyla Komite olarak 27 Ağustos 2019 tarihinde toplanan Avrupa İnsan Hakları Mahkemesi (İkinci Bölüm), 3 Mayıs 2017 tarihli yukarıda belirtilen bașvuruyu göz önünde bulundurarak gerçekleștirdiği kapalı oturumdaki müzakereler sonucunda așağıdaki kararı vermiștir:
Bașvuran Ahmet Çılgın, Türk vatandașı olup, 1979 doğumludur ve Ağrı’da ikamet etmektedir.
Davaya ilișkin olay ve olgular, bașvuran tarafından ifade edildiği șekliyle, așağıdaki gibi özetlenebilir.
Bașvuran, 3 Mart 2013 tarihinde, Doğubayazıt Cumhuriyet Savcısı’nın cinayetine iștirak ettiği gerekçesiyle, Doğubayazıt Ağır Ceza Mahkemesi tarafından yirmi yıl ağır hapis cezasına mahkûm edilmiștir. Bu mahkûmiyet kararı, Yargıtay tarafından 15 Haziran 2015 tarihinde onanmıștır.
Bașvuran, 1 Kasım 2014 tarihinde, bir önceki gün hayatını kaybeden oğlunun cenaze törenine katılma konusunda izin istemek için Bayburt Cumhuriyet Savcısı’na yazı göndermiștir.
Cumhuriyet Savcısı, aynı gün, bu talep hakkında karar verilmesi için söz konusu talebi “çok acil” ibaresiyle Erzurum Ağır Ceza Mahkemesine göndermiștir.
Erzurum Ağır Ceza Mahkemesi, aynı gün içinde, bașvuranın talebine yönelik olumlu bir cevabın güvenlik açısından riskler olușturup olușturamayacağını araștırmıștır. Bu konuya ilișkin görüșü talep edilen Bayburt Jandarma Komutanlığı, așağıdaki görüșleri iletmiștir:
“...Nakil güzergâhı terör açısından riskli bir bölgede bulunmaktadır; nakledilmesi gereken hükümlü tehlikeli hükümlüler arasında yer almaktadır; nakil için tahmini tarihler, Erzurum Bölge Jandarma Komutanlığı tarafından güvenli olarak bildirilen günler arasında bulunmamaktadır; yol güzergâhı için [öngörülecek] birliklerin gereken güvenlik tedbirlerini alabilmeleri amacıyla nakil için öngörülen tarihten en az iki gün önce bir mesaj göndermek gerekmektedir; cenaze töreninin öngörüldüğü yerlerde provokasyonların yapılması durumunda, bașvuranın ve devriye personelinin hayatı tehlikeye girebilecektir; koruma tedbirleri alınmadan önce nakil yapılmasının uygun olmadığı kanısına varılmaktadır”.
Ağır Ceza Mahkemesi, bu görüșleri ve 5275 sayılı Ceza ve Güvenlik Tedbirlerinin İnfazı Hakkında Kanun’un (“5275 sayılı Kanun”) 116. maddesinin 2. fıkrasının hükümlerini dikkate alarak, bașvuranın cenaze törenine katılmasının güvenlik nedenleriyle uygun olmadığını vurguladıktan sonra ilgilinin talebini reddetmiștir.
Bașvuran, bu karara itiraz etmiștir.
Ağır Ceza Mahkemesi, 20 Kasım 2014 tarihinde, bu itirazı reddetmiștir.
Bașvuran, 1 Aralık 2014 tarihinde, diğer tutuklulara cenaze törenine katılmak için çıkıș izinlerinin verilmesi nedeniyle eșitlik ilkesine aykırı olarak kendi haklarının ihlal edildiğini ileri sürerek, Anayasa Mahkemesine bireysel bașvuruda bulunmuștur.
Anayasa Mahkemesi, 11 Ocak 2017 tarihinde, bașvuranın șikâyetini yeniden nitelendirmesinin ve bu șikâyetin özel hayata ve aile hayatına saygı hakkı açısından incelenmesi gerektiği kanaatine varmasının ardından, bașvurunun kabul edilebilir olduğuna karar vermiș, ancak özel hayata ve aile hayatına saygı hakkını güvence altına alan Anayasa’nın 20. maddesinin ihlal edilmediği sonucuna varmıștır. Anayasa Mahkemesi, bu karara varırken, öncelikle Mahkemenin
Płoski/Polonya
, No.
26761/95, 12 Kasım 2002,
Banaszkowski/Polonya
, No.
40950/12, 25
Mart 2014 ve
Giszczak/Polonya
, No. 40195/08, 29 Kasım 2011 içtihatlarına atıfta bulunarak, bașvuranın oğlunun cenaze törenine katılma talebinin reddedilmesinin özel hayata ve aile hayatına saygı hakkına yönelik bir müdahale teșkil ettiğini saptamıștır. Anayasa Mahkemesi ardından, bu müdahalenin kanunla öngörüldüğünü tespit etmiștir: 5275 sayılı Kanun’un 116. maddesinin 2. fıkrası bir tutuklunun cenaze törenine katılabileceği koșulları belirtmekteydi ve Yönetmelik aynı zamanda bu konuya ilișkin uygulanabilir hükümleri içermekteydi. Anayasa Mahkemesi ayrıca, bu müdahalenin meșru bir amaç izlediği, zira ihtilaf konusu reddetmenin bașvuranın ve cenaze töreninde bașvurana refakat etmesi gereken görevlilerin hayatı ve fiziksel bütünlüğü açısından tehlikelere dayandırıldığı kanısına varmıștır. Son olarak, Anayasa Mahkemesi, söz konusu müdahalenin gerekliliği ve orantılılığı hakkında bir karar vermiștir. Anayasa Mahkemesi kararının bu bağlamda ilgili kısımları așağıdaki gibidir:
“ (...) Talebin en kısa sürede sonuçlandırılması gerekmektedir (bu türden bir yaklașımla ilgili olarak, bk.,
Giszczak/Polonya
(...) §§ 38-39). Ayrıca, yapılacak değerlendirme sırasında, kișiye atfedilen suçun niteliğini ve tutukluluk gerekçelerini de dikkate almak gerekmektedir (
Georgiou/Yunanistan
(...),
Płoski/Polonya
(...)). AİHM, bazı kișilerin tehlike arz etmesi bakımından tutukluluğa ilișkin özel kuralların gerekliliği konusunda herhangi bir șüphe duymadığını belirtmiștir (
Öcalan/Türkiye
(No. 2) (...).
(...)
Somut olayda, bașvuran Doğubayazıt Cumhuriyet Savcısı’nın cinayetine iștirak ettiği gerekçesiyle Doğubayazıt Ağır Ceza Mahkemesi tarafından 03/04/2013 tarihinde (...) 20 yıl hapis cezasına mahkûm edilmiștir. Bașvuranın oğlu, 31/10/2014 tarihinde hayatını kaybetmiștir (...). Bașvuranın cenaze törenine katılabilmek için sunduğu 01/11/2014 tarihli talebi reddedilmiștir (...)
Öncelikle, mahkemeler aynı gün bașvuranın talebini incelemișler ve karara bağlamıșlardır ve böylelikle, cenaze törenine katılma talebinin incelendiği ve kararın gereken ivedilikle verildiği anlașılmıștır. İlk derece mahkemesi, özel hayata ve aile hayatına saygı hakkı bakımından Anayasa tarafından öngörülen güvenceleri dikkate alarak, bașvuranın Bayburt ilinden Ağrı ilinin Doğubayazıt ilçesine nakledilmesine [ilișkin] güvenlik araçları ve koșulları hakkında yerel polis makamları nezdinde araștırmalar yapmıștır.
Nakil güzergâhının terör açısından riskli bir bölgede bulunduğuna, nakil tarihlerinin güvenli olarak bildirilen günler arasında yer almadığına, güvenlik güçleri gerekli güvenlik tedbirlerini almaksızın nakil yapılmasının uygun olmadığına dair yerel polis makamları tarafından bilgilendirilmesinin ardından, söz konusu mahkeme, bașvuranın özel hayatına ve aile hayatına saygı hakkıyla birlikte, ilgilinin, kendisine refakat etmekle [görevlendirilen] memurların ve nakil için [görevlendirilecek] güvenlik personelinin yașam hakkını göz önünde bulundurarak bir değerlendirme yapmıș ve somut olayda bașvuranın yașam hakkı ile kendisine refakat etmesi gereken personelin ve güvenlik görevlilerinin yașam hakkı açısından bir tehlikenin ve ciddi risklerin bulunmasını [dikkate alarak] yașam hakkının üstünlüğünü kabul etmiștir.
Nakil güzergâhının terör eylemlerinin meydana geldiği bir bölgede bulunduğu ve bu eylemler nedeniyle insanların yașamını yitirdiği herkes tarafından bilinmektedir. Ayrıca aynı mahkemenin gerekçesinden, tarih, adres ve bașvuran tarafından dile getirilen nakil güzergâhı nedeniyle (...) güvenlik risklerinin ayrıntılı bir șekilde ifade edildiği anlașılmaktadır.
(...)
Ayrıca mahkemelerin bulundukları yerlerdeki güvenlik risklerini değerlendirme konusunda en iyi konumda bulundukları dikkate alındığında, ileri sürülen gerekçede keyfi bir unsur bulunmamaktadır ve bașvuranın menfaatleri ile toplumun menfaatleri arasında kurulan adil bir dengeyi içermektedir (...)
Yukarıda belirtilen gerekçeler ıșığında, bașvuranın özel hayatına ve aile hayatına saygı hakkına getirilen sınırlamaların yașam hakkının korunmasına, kamu düzeninin ve kamu güvenliğinin korunmasına ilișkin nedenler bakımından demokratik bir toplumda gereklilik ve orantılılık ilkelerine aykırı olduğu sonucuna varılamaz.
(...) ”
29 Aralık 2004 tarihinde Resmi Gazete’de yayımlanan, 13 Aralık 2004 tarihli 5275 sayılı Ceza ve Güvenlik Tedbirlerinin İnfazı Hakkında Kanun’un 116. maddesinin 2. fıkrasının özellikle somut olaya ilișkin kısımları așağıdaki gibidir:
“ (...)
(2) (Ek: 31/3/2011-6217/25 md.; Değișik: 8/8/2011-KHK-650/30 md.; Yeniden düzenleme: 27/6/2013-6494/27 md.) İkinci derece dâhil kan veya kayın hısımlarından birinin ya da eșinin ölümü hâlinde, tutukluya, ceza infaz kurumu en üst amirinin önerisi ve Cumhuriyet bașsavcılığının onayı ile sorușturmanın veya kovușturmanın selameti ve güvenlik bakımından sakınca olușturmaması koșuluyla, dıș güvenlik görevlisinin refakatinde yol süresi dıșında iki güne kadar cenazeye katılması için izin verilebilir (...)
(...)
”
28 Haziran 2013 tarihli ve 28691 sayılı Resmi Gazete’de yayımlanan, Hükümlü ve Tutuklulara Yakınlarının Ölümü veya Hastalığı Nedeniyle Verilebilecek Mazeret İzinlerine Dair Yönetmeliğin (“Yönetmelik”) somut olaya ilișkin kısımları așağıdaki șekildedir:
“ (...)
Cenazeye Katılma İzni
Madde 5 - (1) Ağırlaștırılmıș müebbet hapis cezasına mahkûm olanlar hariç, yüksek güvenlikli ceza infaz kurumlarında bulunanlar da dâhil olmak üzere, güvenlik bakımından sakınca olușturmaması koșuluyla tehlikeli olmayan hükümlülere; ikinci derece dâhil kan veya kayın hısımlarından birinin ya da eșinin ölümü hâlinde, Cumhuriyet bașsavcısının onayıyla yol süresi hariç iki güne kadar cenazeye katılması amacıyla izin verilebilir.
(2) Sorușturmanın veya kovușturmanın selameti ve güvenlik bakımından sakınca olușturmaması koșuluyla tutuklulara; ikinci derece dâhil kan veya kayın hısımlarından birinin ya da eșinin ölümü hâlinde, sorușturma evresinde sorușturmayı yapan Cumhuriyet savcısı, kovușturma evresinde ilgili hâkim veya mahkeme tarafından yol süresi hariç iki güne kadar cenazeye katılması amacıyla izin verilebilir (...)
”
(3) Hükümlü ve tutukluların, izin sırasında gece konakladıkları ev, ceza infaz kurumu veya diğer yerlerde geçirdikleri tüm süreler izin süresine dâhildir (...)
(4) (...) 20 Mart 2006 tarihli 2006/10218 sayılı Bakanlar Kurulunun kararıyla yayımlanan, Ceza ve Güvenlik Tedbirlerinin İnfazı Hakkında Tüzüğün 138 inci maddesinin altıncı fıkrası çerçevesinde, bu maddeye göre izin verilen hükümlü ve tutuklulardan;
a) Kapalı ceza infaz kurumlarında bulunanlar dıș güvenlik görevlisi refakatinde,
b) Açık ceza infaz kurumları ile çocuk eğitim evlerinde bulunanlar ise refakatsiz,
(...)
”.
Bașvuran, Sözleșme’nin 1. maddesi, 6. maddesinin 2. fıkrası, 8. maddesi ve 53. maddesini ileri sürerek, oğlunun cenaze törenine katılamamasından șikâyet etmektedir. Bașvuran, kendi ifadesine göre, makul bir gerekçe bulunmaksızın, özel hayatına ve aile hayatına saygı hakkının ihlal edildiğini ileri sürmektedir.
Bașvuran aynı zamanda, Sözleșme’ye Ek 12 No.lu Protokol’ün 1. maddesinin ihlal edilmesinden șikâyetçi olmaktadır.
Bașvuran, oğlunun cenaze törenine katılamamasından șikâyet etmekte ve Sözleșme’nin 1. maddesi, 6. maddesinin 2. fıkrası, 8. maddesi ve 53. maddesinin ihlal edildiğini iddia etmektedir.
Mahkeme öncelikle, olay ve olguların hukuki nitelendirilmesi konusunda takdir yetkisine sahip olarak, bașvuranlar veya hükümetler tarafından olaylara atfedilen nitelendirmenin kendisi için bağlayıcı olmadığı kanısına vardığını hatırlatmaktadır. Mahkeme,
jura
novit curia
(“hâkim hukuku kendiliğinden uygular”) ilkesi uyarınca, örnek olarak, șikâyetleri tarafların ileri sürmedikleri bir madde ya da fıkra açısından resen incelemiștir. Bir șikâyet, yalnızca ileri sürülen hukuki gerekçe ya da iddialarla değil, șikâyet çerçevesinde dile getirilen olaylarla nitelendirilmektedir (bk.,
mutatis mutandis
, 19 Șubat 1998 tarihli
Guerra ve diğerleri/İtalya
kararı, Karar ve Hükümlerin Derlemesi 1998-I, §
44). Bu ilkeler ıșığında, Mahkeme, davaya ilișkin koșullarda bașvuranın șikâyetlerinin Sözleșme’nin 8. maddesi açısından incelenmesinin uygun olduğu kanaatine varmaktadır. Söz konusu madde așağıdaki gibidir:
“ 1.
Herkes özel hayatına ve aile hayatına saygı gösterilmesi hakkına sahiptir (...)
2.
Bu hakkın kullanılmasına bir kamu makamının müdahalesi, ancak müdahalenin yasayla öngörülmüș ve demokratik bir toplumda ulusal güvenlik, kamu güvenliği, ülkenin ekonomik refahı, düzenin korunması, suç ișlenmesinin önlenmesi, sağlığın veya ahlakın veya bașkalarının hak ve özgürlüklerinin korunması için gerekli bir tedbir olması durumunda söz konusu olabilir.
”
Mahkeme ardından, özgürlükten yoksun bırakıcı diğer tedbirler gibi tutukluluğun, doğası gereği, ilgilinin özel hayatında ve aile hayatında sınırlamalara yol açtığını hatırlatmaktadır. Bununla birlikte, cezaevi idaresinin, tutukluya yakın ailesiyle iletișimini sürdürmesi konusunda izin vermesi ve gerektiğinde ilgiliye bu konuda yardımcı olması, aile hayatına saygı açısından büyük önem tașımaktadır (
Messina/İtalya (No.
2)
, No. 25498/94, § 61, AİHM 2000
‑
X ve
Khoroshenko/Rusya
[BD], No.
41418/04, § 106, AİHM 2015). Mahkeme, aynı zamanda, tutukluların dıș dünyayla olan iletișimlerine ilișkin belirli bir denetimin tavsiye edildiğini ve bu denetimin kendiliğinden Sözleșme’ye aykırı olmadığını kabul etmektedir (
Schemkamper/Fransa
, No. 75833/01, § 30, 18 Ekim 2005). Ayrıca, çıkıș izninden yararlanma hakkı böylelikle Sözleșme tarafından güvence altına alınmamaktadır (
Marincola ve Sestito/İtalya
(k.k.), No. 42662/98, 25
Kasım 1999 ve
Kanalas/Romanya
, No. 20323/14, § 66, 6 Aralık 2016). Gerçekte, Sözleșme’nin 8. maddesi, tutuklu kișiler açısından çıkıș hakkını güvence altına almamaktadır ve Mahkeme daha önce, izin sisteminin olușturulmasının kendiliğinden eleștirilebilir olmadığını kabul etmiștir (bk., diğer kararlar arasından,
Sannino/İtalya
(k.k.), No. 72639/01, 3 Mayıs 2005).
Somut olayda, Mahkeme, bașvurana izin verilmemesinin, kendisini oğlunun cenaze törenine katılma imkânından yoksun bıraktığı ve bu durumun dolayısıyla, ilgilinin Sözleșme’nin 8. maddesiyle güvence altına alınan aile hayatına saygı hakkına yönelik bir müdahale olarak incelenmesi gerektiği kanısına varmaktadır (
Płoski/Polonya
, No. 26761/95, § 32, 12 Kasım 2002 ve yukarıda anılan
Kanalas
kararı, §
54). Bu türden bir müdahale, “kanunla öngörülmesi”, Sözleșme’nin 8. maddesinin 2. fıkrası bakımından en azından meșru bir amaç tașıması ve “demokratik bir toplumda gerekli” bir tedbir olarak değerlendirilebilmesi halinde Sözleșme’yi ihlal etmemektedir.
Mevcut davada, Mahkeme, Anayasa Mahkemesinin söz konusu müdahalenin kanunla öngörüldüğünü tespit ettiğini gözlemlemektedir: 5275 sayılı Kanun’un 116. maddesinin 2. fıkrası bir tutuklunun cenaze törenine katılabileceği koșulları belirtmekteydi ve Yönetmelik aynı zamanda bu konuya ilișkin uygulanabilir hükümleri içermekteydi. Mahkeme, Anayasa Mahkemesinin bu bağlamda vardığı sonuçlardan uzaklașmak için herhangi bir neden görmemektedir.
Mahkeme ayrıca, hem bașvuranın hem de bașvurana refakat etmekle görevli kișilerin hayatına ve fiziksel bütünlüğüne zarar verilmesine ilișkin riskleri önleme amacını tașıyan söz konusu müdahalenin Sözleșme’nin 8. maddesinin 2. fıkrası açısından, kamu güvenliğine ve düzenin korunmasına ilișkin meșru bir amaç izlediği kanaatine varmaktadır. Geriye söz konusu tedbirin demokratik bir toplumda gerekli olup olmadığını tespit etmek kalmaktadır.
Mahkeme, Sözleșmeci Devletlerin Sözleșme’nin 8. maddesi uyarınca bu konuya ilișkin üstlendikleri yükümlülükleri belirtmek için, tutukluluğa ilișkin olağan ve makul gerekliliklerin ve sonuç olarak, ulusal makamlara bir tutuklunun ailesiyle olan iletișimini düzenlerken verilecek takdir yetkisinin kapsamının dikkate alınması gerektiğini vurgulamaktadır (
Lavents/Letonya
, No. 58442/00, §
141, 28
Kasım 2002). Bununla birlikte, tutuklunun hak ve özgürlüklerine ilișkin sınırlamaların demokratik bir toplumda gerekli olduğunu ve zorunlu bir sosyal ihtiyaca dayandığını kanıtlama görevi Devlete aittir (yukarıda anılan
Płoski
kararı, §
35). Sözleșmeci Devletlerin bir müdahalenin gerekliliğini değerlendirmek için belirli bir takdir yetkisinden yararlandıkları așikâr olsa da, bu takdir yetkisi Avrupa denetimine tabi tutulmaktadır. Sözleșme’nin 8. maddesinin 2. fıkrasında düzenlenen istisnalar dar bir yorumlamayı gerektirmektedir ve belirli bir durumda bu istisnaların gerekliliği, ikna edici bir șekilde ortaya konulmalıdır (
Ernst ve diğerleri/Belçika
, No.
33400/96, §
113, 15 Temmuz 2003).
Bu bağlamda, Mahkeme, tutuklunun tehlike arz etmesi ve davranıșı, ișlenen suçun niteliği, tutukluluğa geri dönmesine yönelik güvenceler ve ilgilinin talebini yerine getirmek için alternatif çözümlerin varlığı, özellikle refakatçi ile birlikte yer değiștirme imkânı gibi değerlendirmelerin uygun olduğu kanısına vardığını hatırlatmaktadır (yukarıda anılan
Płoski
kararı, §
37,
Czarnowski/Polonya
, No. 28586/03, § 29, 20 Ocak 2009 ve yukarıda anılan
Kanalas
kararı, §§ 61-64).
Somut olayda, Mahkeme, bașvuranın çıkıș izni talebinin reddedilmesinin, izlenmesi gereken güzergâhın güvenliğinin sağlanması için gereken süre ve terörle ilgili riskler dikkate alınarak, hem bașvuranın hem de refakatçisinin hayatı ve fiziksel bütünlüğü açısından tehlikelere ilișkin Bayburt Jandarma Komutanlığının tespitleriyle gerekçelendirildiğini kaydetmektedir. Böylelikle, bașvuranın tehlike arz etmesi, ilgiliyi cenaze törenine götürmek için izlenecek güzergâhın olușturduğu terörle ilgili riskler, bașvuranın ve kendisine refakat etmekle ve güzergâhın güvenliğini sağlamakla görevli kișilerin güvenliği ve hayatı açısından riskler göz önünde bulundurulmuștur.
Mahkeme, refakatçiyle birlikte çıkıșların maddi ve lojistik sorunlara yol açtığının farkındadır. Doğası gereği, bu çıkıșlar, organize etmeye ilișkin ve lojistik hazırlıklar ile ulusal makamların harekete geçmelerine imkân vermek için gerçekçi bir süreyi gerektirmektedir (yukarıda anılan
Płoski
kararı, § 37 ve
Kubiak
/Polonya (k.k.), No. 2900/11, § 26, 21 Nisan 2015). Bu bağlamda, Mahkeme, ulusal makamların ilke olarak yerel ihtiyaç ve bağlamlar hakkında karar vermek için uluslararası hâkime nazaran daha iyi bir konumda bulunduklarını tekrarlamaktadır. Oysa somut olayda, Mahkeme öncelikle, ulusal makamların bir refakatçi ile birlikte cezaevinden çıkma imkânını usulüne uygun olarak öngördüklerini tespit etmektedir (aksi yönde bir karar için (
a
contrario
) yukarıda anılan
Płoski
kararı § 36 ve
Giszczak/Polonya
, No. 40195/08, §
29, 29
Kasım 2011). Ulusal makamlara bu bağlamda herhangi bir ihmal atfedilemeyecektir (benzer bir yaklașım için, yukarıda anılan
Kubiak
kararı, §
26).
Mahkeme ardından, ulusal makamların, bașvuranın profilini, tehlike arz etmesini, ilgilinin cenaze törenine katılmak için gitmesi gereken bölgede terör eylemlerine ilișkin tehlikeler ve bașvuranın ve refakatçisinin hayatı açısından riskler gibi olgusal unsurları usulüne uygun olarak dikkate aldıklarını gözlemlemektedir. Ulusal makamlar böylelikle, lojistik ve organize etmeyle ilgili hazırlığın yanı sıra güvenliğe ilișkin gereklilikleri de göz önünde bulundurmușlardır. Anayasa Mahkemesi öte yandan, yetkili ulusal makamların değerlendirmesinin koșullarını ve esasını ve bu makamların mevcut olan farklı menfaatlere ilișkin yaptıkları dengelemeyi denetlemiștir. Mahkeme, Anayasa Mahkemesinin bu bağlamda vardığı sonuçları sorgulamaya imkân veren herhangi bir unsurun bulunmadığı kanısındadır.
Mahkeme, yukarıda belirtilen hususları dikkate alarak, mevcut davanın kendine özgü koșullarında, davalı Devletin sahip olduğu takdir yetkisini așmadığı ve bașvuranın oğlunun cenazesine gitmek için cezaevinden çıkmasının reddedilmesinin izlenen meșru amaçlar bakımından orantısız olmadığı kanaatine varmaktadır. Sonuç olarak, bașvuranın șikâyetini açıkça dayanaktan yoksun olması nedeniyle reddetmek uygun olacaktır.
Bașvuran ayrıca, Sözleșme’ye Ek 12 No.lu Protokol’ün 1. maddesinin ihlal edildiğini iddia etmektedir. Oysa Türkiye bu Protokol’ü onaylamamıștır. Mahkeme sonuç olarak, bașvuranın buna ilișkin șikâyetini konu bakımından bağdașmazlık (“
ratione materiae
”) nedeniyle reddetmektedir.
Bu gerekçelerle, Mahkeme, oy birliğiyle,
Bașvurunun kabul edilemez olduğuna
karar vermiștir.
İșbu karar, Fransızca dilinde tanzim edilmiș olup, 19 Eylül 2019 tarihinde yazılı olarak bildirilmiștir.
Hasan Bakırcı
Julia Laffranque
Yazı İșleri Müdür Yardımcısı
Bașkan