GOLAȘU c. ROUMANIE

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere nr. 79320/17 Ana GOLAȘU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 3 septembrie 2019 într-un comitet compus din Paul Lummens, președinte, Carlo Ranzoni, Péter Paczolay, judecători, și Andrea Tamietti, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată la 8 noiembrie 2017, După ce a intenționat, face următoarea decizie CU FAȚĂ reclamanta, dna Ana Golașu, este un cetățean moldovean și român născut în 1977 și rezident în Craiova. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. Recurenta este graffière la curtea de apel din Craiova. La 11 februarie 2014, Agenția Națională pentru Integritate (agenția Națională de Integritate ANI) a emis un raport de evaluare în care a ajuns la concluzia că recurenta se afla într-o situație de implementare pe cale de dispariție, împreună cu funcția de grefiere, cea de președintă a unei asociații de coproprietate. Recurenta a contestat raportul ANI în fața instanțelor naționale. În cadrul acțiunii sale, aceasta susținea că raportul menționat anterior era lipsit de temei și înfășurat în vreun fel, pledând, printre altele, că nu exercitase o funcție publică sau privată interzisă de legea nr. 567/2004 privind, printre altele, statutul personalului auxiliar specializat al instanțelor judecătorești și al Parchetului legat de acestea (adică Legea nr. 567/2004 ; punctul 11 de mai jos) și faptul că raportul în cauză nu a fost motivat. De asemenea, aceasta a arătat că funcția de președinte al unei asociații și funcția de grefier al acesteia nu erau incompatibile, deoarece, în opinia sa, aceste funcții nu erau susceptibile de a fi efectuate de o altă persoană și că, prin urmare, restricția în cauză aducea atingere dreptului acesteia la respectarea vieții sale private, astfel cum a fost garantată prin art. 8 din Convenție. Printr-o decizie din 17 septembrie 2014, Curtea de apel din Craiova și-a exprimat dreptul la acțiune, pe motiv că raportul din 17 septembrie a fost nemotivat. Recursa a depus un memoriu în care solicita confirmarea deciziei judecătorești a lui Craiova și nu își va reiniția mijloacele întemeiate pe art. 8 din Convenție. Printr-o hotărâre din 9 mai 2017, Curtea a acceptat recursul din partea L.A.N.I. a considerat că raportul acesteia conținea elemente de fapt și de drept care erau suficiente pentru a permite recurentei să înțeleagă motivarea acestora și, prin intermediul unei interpretări teleologice a articolului 77 din Legea nr. 567/2004 (punctul 11 de mai jos) concluzionează că, având în vedere atribuțiile pe care legislația aplicabilă le punea în sarcina unui președinte al unei asociații de coproprietate, această funcție constituia într-adevăr o funcție publică sau privată în sensul legii menționate anterior și că aceasta se afla, prin urmare, într-o situație de incompatibilitate. Pentru a defini noțiunea de incompatibilitate, Înalta Curte s-a referit la definițiile date de un dicționar al limbii române și de un ghid elaborat de către L.A.N.I. printr-o decizie din 25 mai 2017, președintele Curții din Craiova a aplicat reclamantei o sancțiune disciplinară din cauza situației de incompatibilitate. Pedeapsa consta într-o reducere cu 5 % din salariul său pe o perioadă de trei luni. Această decizie era susceptibilă de a contesta în fața tribunalului departamental din Dolj. Recurenta nu a informat Curtea cu privire la exercitarea de către aceasta a unei căi de atac împotriva acestei decizii disciplinare. Dreptul intern relevant Dispozițiile relevante în speță ale Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și a sarcinilor ( demnități ) publice, care aduc modificări și adăugiri la Legea nr. 144/2007 privind crearea, organizarea și funcționarea ANI, precum și modificări și adăugiri la alte acte normative ( România ((dec.), n 22717/17, § 16-19, 6 decembrie 2018). În special, art. 25 din Legea nr. 176/2010 este formulat astfel. Faptul de a efectua un act administrativ, de a încheia un act juridic, de a lua o decizie sau de a participa la luarea unei decizii prin necunoașterea obligațiilor legale privind conflictul de interese sau [pe] situația de incompatibilitate constituie o abatere disciplinară și este pedepsit în conformitate cu normele aplicabile sarcinii, funcției sau activității în cauză, în cazul în care prezenta lege nu prevede altfel sau în cazul în care fapta nu este vorba despre o infracțiune. Persoana care a fost eliberată sau destituită din funcție în conformitate cu dispozițiile primului paragraf sau împotriva căreia s-a constatat existența unui conflict de interese sau a unei incompatibilități este privată de dreptul de a exercita o funcție sau o sarcină publică reglementată de dispozițiile prezentei legi, cu excepția [funcțiilor] electorale, pentru o perioadă de trei ani de la data (la care a fost] eliberată sau destituită din funcția sau sarcina publică în cauză sau de la [data] a încetării dreptului mandatului său. În cazul în care persoana îndeplinește o funcție eligibilă, aceasta nu mai poate ocupa aceeași funcție timp de trei ani de la încetarea mandatului său. În cazul în care persoana care nu ocupă mai mult de o funcție sau o sarcină publică la data constatării situației de incompatibilitate sau a conflictului de interese, interdicția în temeiul legii intră în vigoare de la data la care raportul de evaluare a devenit definitiv sau de la data la care hotărârea prin care se confirmă existența unui conflict de interese sau a unei situații de incompatibilitate a devenit definitivă și irevocabilă. La art. 77 din Legea nr. 567/2004 (punctul 5 de mai sus) este astfel redactată 1. Funcia de grefier este incompatibilă cu orice altă funcie publică sau privată, cu excepia funciilor de predare. (...) GRIFS Invocând art. 6 din Convenie, reclamanta se plânge de o deficienă de echitate a procedurii soluionate prin Hotărârea din 9 mai 2017 (punctul 8 de mai sus. Aceasta denunță în special o lipsă de motivare a acestei hotărâri în măsura în care Înalta Curte nu ar fi examinat în mod corespunzător problema dacă ar fi exercitat o funcție publică sau privată în sensul legii nr. 567/2004. În plus, aceasta reproșează Curții Supreme că a luat în considerare definiția de incompatibilitate propusă de ANI și consideră în această situație o încălcare a principiului egalității armelor. Citând art. 8 din Convenție, reclamanta se plânge de o încălcare a vieții sale private pe baza restricției pe care aceasta o impune în exercitarea funcțiilor care, în opinia sa, îi permitea să-și dezvolte viața socială, declarând în special că art. 77 din Legea nr. 567/2004 (punctul 11 de mai sus) nu a fost previzibilă și că exercitarea de către ea a funcției de președinte al asociației nu a influențat funcția sa de grefieră. În cele din urmă, ea susține că sancțiunea disciplinară care i-a fost aplicată (punctul 9 de mai sus) a avut, de asemenea, consecințe asupra vieții sale private. Recurenta ridică două obiecțiuni reieșite dintr-o deficiență de echitate a procedurii privind contestarea raportului de evaluare al .ANI. În special, aceasta denunță o lipsă de motivare a hotărârii din 9 mai 2017 (punctul 8 de mai sus) și consideră că Înalta Curte nu ar fi trebuit să ia în considerare definiția incompatibilității propuse de Recurenta se bazează pe art. 6 din Convenție, care este astfel formulat în părțile sale relevante în speță. Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide, fie cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil, fie cu privire la temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei (...) 15. Curtea reamintește că a examinat recent problema aplicabilității articolului 6 din Convenție la o procedură de înfățișare a unui raport din partea ANI (Cătăniciu c. România (dec.), nr 22717/17, § 33-42, 6 decembrie 2018) și a concluzionat că art. 6 nu este nici sub aspect civil, nici sub aspect penal faptelor din speță (ibid., § 42). Cu această ocazie, Curtea a observat că procedura de contestare a raportului ANI se referea în special la modalitățile de exercitare a unui mandat politic (ibid., § 35). În cazul în care aceste constatări nu par să se aplice în speță, dat fiind că reclamanta nu a exercitat un mandat politic, ci o funcție publică comparabilă cu cea a unui agent public, Curtea consideră că 6 din Convenție, obiecțiile întemeiate pe această dispoziție fiind în orice caz inadmisibile din următoarele motive: 16. Curtea amintește că, în cazul în care, în temeiul articolului 19 din convenție, aceasta are sarcina de a asigura respectarea angajamentelor care rezultă din Convenția pentru statele contractante, nu este de competența sa să cunoască erori de fapt sau de drept care ar fi săvârșite de o instanță internă, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților protejate prin convenție ( García Ruiz c. Spania [GC], n 30544/96, § 28, CEDH 1999 I. În speță, Curtea ia notă de faptul că recurenta a putut prezenta în fața instanțelor naționale, cu respectarea principiului contradictoriui, argumentele pe care le considera relevante pentru cauza sa și că aceste instanțe le-au examinat. În plus, hotărârile care au fost pronunțate sunt motivate și ï darbitrale. 17. În consecință, aceste obiecții trebuie respinse pentru neajunsuri vădite de fond, în conformitate cu art. 35 alin. (3) lit. (a) și 4 din Convenție. În temeiul art. 8 din Convenție, recurenta se plânge și de o încălcare a vieții sale private și se bazează pe art. 8 din Convenție, care este astfel formulată. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și familiale, a domiciliului și a corespondenței sale. Nu poate interveni o autoritate publică în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, securitatea publică, binele public să fie economic al țării, să apere ordinea și să prevină infracțiunile, să protejeze sănătatea sau moralitatea sau să protejeze drepturile și libertățile care decurg din aceasta 19. Curtea ia notă de faptul că recurenta a invocat o încălcare a vieții sale private, într-un context profesional, pe baza restricției în exercitarea funcțiilor care, în opinia sa, îi permitea să își dezvolte viața socială. Ea amintește că a stabilit recent domeniul de aplicare al articolului 8 în litigiile profesionale (Denisov c. Ucraina [GC], n 76639/11, § 115-117, 25 September 2018). În special, există o problemă în ceea ce privește viața privată în două moduri în cadrul unor astfel de litigii. : fie din cauza motivelor care stau la baza măsurii în cauză (în care Curtea se referă la abordarea bazată pe motive), fie din cauza consecințelor asupra vieții private (în care Curtea se referă la abordarea bazată pe consecințe) (ibid., § 115 in fine) În cazul în care abordarea bazată pe consecințe este urmată, pragul de gravitate care trebuie atins pentru fiecare dintre aspectele menționate mai sus este de o importanță crucială. Curtea nu va recunoaște aplicabilitatea articolului 8 decât dacă aceste consecințe sunt foarte grave și îi afectează în mod deosebit viața privată (ibid., § 116 20). În aplicarea acestor principii în speță, Curtea constată că recurenta se plânge de consecințele pe care constatarea unei situații de incompatibilitate le-ar fi avut asupra vieții sale private, în măsura în care aceasta nu ar mai fi putut exercita funcții care îi permit să își dezvolte viața socială și în care a fost văzută impunând o sancțiune disciplinară (punctul 13 litera (c). Mai sus).În aceste împrejurări, Curtea consideră că este necesar să se aplice abordarea bazată pe consecințele menționate în Hotărârea Denisov (citată anterior, § 115 in fine ) și (d) să se examineze dacă pragul de gravitate necesar pentru atragerea aplicabilității articolului 8 din Convenție a fost atins (ibid., § 116). Or, Curtea remarcă faptul că reclamanta nu a demonstrat că restricia de a exercita funcia de președintă a unei asociaii de coproprietate a avut consecine foarte grave asupra vieii sale private. În plus, Comisia ia notă de argumentul recurentei cu privire la consecințele sancțiunilor disciplinare aplicate asupra vieții sale private, dar consideră că, astfel cum au fost prezentate de către persoana interesată, aceste consecințe nu par să fi depășit neplăcerile inerente oricărui tip de sancțiune. Prin urmare, Comisia consideră că pragul de gravitate nu a fost atins în speță și că art. 8 din Convenție nu poate fi aplicat faptelor din prezenta hotărâre. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 26 septembrie 2019 Andrea Tamietti Paul Lumporter Adjunct Președinte

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

79320/17

Ana GOLAȘU

contre la Roumanie

La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 3 septembre 2019 en un comité composé de

:

Paul Lemmens,

président,

Carlo Ranzoni,

Péter Paczolay,

juges,

et de Andrea Tamietti,

greffier adjoint de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 8 novembre 2017,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

1.

La requérante, M

me

Ana Golașu, est une ressortissante moldave et roumaine née en 1977 et résidant à Craiova.

A.

Les circonstances de l’espèce

2.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.

3.

La requérante est greffière à la cour d’appel de Craiova.

4.

Le 11 février 2014, l’Agence nationale pour l’intégrité (

Agenția Națională de Integritate

– ANI) émit un rapport d’évaluation dans lequel elle concluait que la requérante se trouvait en situation d’incompatibilité puisqu’elle exerçait, en même temps que la fonction de greffière, celle de présidente d’une association de copropriété.

5

.

La requérante contesta le rapport de l’ANI devant les juridictions nationales. Dans le cadre de son recours, elle soutenait que ledit rapport était dépourvu de fondement et entaché d’illégalité, plaidant, entre autres, qu’elle n’avait pas exercé une fonction publique ou privée prohibée par la loi n

o

567/2004 portant notamment statut du personnel auxiliaire spécialisé des juridictions et des parquets rattachés à celles-ci («

la loi n

o

567/2004

»

; paragraphe

11 ci-dessous) et que le rapport en question n’était pas motivé. Elle exposait également que la fonction de président d’une association et celle de greffier n’étaient pas incompatibles, puisque, selon elle, ces fonctions n’étaient pas susceptibles d’influer l’une sur l’autre, et que par conséquent la restriction en cause portait atteinte à son droit au respect de sa vie privée, tel que garanti par l’article 8 de la Convention.

6.

Par une décision du 17 septembre 2014, la cour d’appel de Craiova fit droit à son action, au motif que le rapport de l’ANI n’était pas motivé.

7

.

L’ANI forma un recours devant la Haute Cour de cassation et de justice («

la Haute Cour

»). La requérante déposa un mémoire dans lequel elle demandait la confirmation de la décision de la cour d’appel de Craiova. Elle ne réitéra pas ses moyens tirés de l’article 8 de la Convention.

8

.

Par un arrêt du 9 mai 2017, la Haute Cour accueillit le recours de l’ANI. Elle estima que le rapport de cette dernière comportait des éléments de fait et de droit qui étaient suffisants pour permettre à la requérante d’en comprendre la motivation et, en procédant à une interprétation téléologique de l’article 77 de la loi n

o

567/2004 (paragraphe 11 ci-dessous), elle conclut que, en raison des attributions que la législation applicable mettait à la charge d’un président d’une association de copropriété, cette fonction constituait bien une fonction publique ou privée au sens de ladite loi et que l’intéressée se trouvait dès lors en situation d’incompatibilité. Pour définir la notion d’incompatibilité, la Haute Cour se référa aux définitions données par un dictionnaire de la langue roumaine et par un guide élaboré par l’ANI.

9

.

Par une décision du 25 mai 2017, le président de la cour d’appel de Craiova infligea à la requérante une sanction disciplinaire en raison de la situation d’incompatibilité. La sanction consistait en une réduction de 5

% de son salaire pour une durée de trois mois. Cette décision était susceptible de contestation devant le tribunal départemental de Dolj. La requérante n’a pas informé la Cour de l’exercice par elle d’un recours contre cette décision disciplinaire.

B.

Le droit interne pertinent

10

.

Les dispositions pertinentes en l’espèce de la loi n

o

176/2010 sur l’intégrité dans l’exercice des fonctions et charges (

demnități

) publiques, apportant des modifications et des ajouts à la loi n

o

144/2007 sur la création, l’organisation et le fonctionnement de l’ANI ainsi que des modifications et des ajouts à d’autres actes normatifs («

la loi n

o

176/2010

»), et les autres dispositions normatives réprimant le conflit d’intérêts dans l’exercice des fonctions et charges publiques sont résumées dans

Cătăniciu c.

Roumanie

((déc.), n

o

22717/17, §§ 16-19, 6

décembre 2018).

En particulier, l’article 25 de la loi n

o

176/2010 est ainsi libellé

:

«

»

11

.

L’article 77 de la loi n

o

567/2004 (paragraphe 5 ci-dessus) est ainsi rédigé

:

«

(...)

»

GRIEFS

12

.

Invoquant l’article 6 de la Convention, la requérante se plaint d’un défaut d’équité de la procédure clôturée par l’arrêt du 9

mai 2017 (paragraphe

8 ci-dessus). Elle dénonce notamment une absence de motivation de cet arrêt en ce que la Haute Cour n’aurait pas correctement examiné la question de savoir si elle avait exercé une fonction publique ou privée au sens de la loi n

o

567/2004. En outre, elle reproche à la Haute Cour d’avoir pris en considération la définition de l’incompatibilité telle que proposée par l’ANI, et elle voit dans cette circonstance une atteinte au principe de l’égalité des armes.

13

.

Citant l’article 8 de la Convention, la requérante se plaint d’une atteinte à sa vie privée à raison de la restriction qu’elle s’est vu imposer dans l’exercice de fonctions qui, selon elle, lui permettaient de développer sa vie sociale. Elle allègue notamment que l’article 77 de la loi n

o

567/2004 (paragraphe

11 ci-dessus) n’était pas prévisible et que l’exercice par elle de la fonction de présidente d’association n’a pas influé sur sa fonction de greffière. Elle soutient enfin que la sanction disciplinaire qui lui a été infligée (paragraphe 9 ci-dessus) a également eu des conséquences sur sa vie privée.

EN DROIT

A.

Sur les griefs tirés de l’article 6 de la Convention

14.

La requérante soulève deux griefs tirés d’un défaut d’équité de la procédure relative à la contestation du rapport d’évaluation de l’ANI. Notamment, elle dénonce un manque de motivation de l’arrêt du 9 mai 2017 (paragraphe

8 ci-dessus) et considère que la Haute Cour n’aurait pas dû prendre en considération la définition de l’incompatibilité proposée par l’ANI (paragraphe 12 ci-dessus).

La requérante se fonde sur l’article 6 de la Convention, qui est ainsi libellé en ses parties pertinentes en l’espèce

:

«

»

15.

La Cour rappelle qu’elle a récemment examiné la question de l’applicabilité de l’article 6 de la Convention à une procédure de contestation d’un rapport de l’ANI (

Cătăniciu c.

Roumanie

(déc.), n

o

22717/17, §§ 33-42, 6

décembre 2018) et qu’elle a conclu que l’article 6 ne s’appliquait ni sous son volet civil ni sous son volet pénal aux faits de l’espèce (ibid., § 42). À cette occasion, la Cour a observé que la procédure de contestation du rapport de l’ANI portait notamment sur les modalités d’exercice d’un mandat politique (ibid., § 35). Si ces constats ne semblent pas s’appliquer en l’espèce, puisque la requérante n’exerçait pas de mandat politique, mais une fonction publique comparable à celle d’un agent public, la Cour estime qu’il n’est pas nécessaire d’examiner la question de l’applicabilité de l’article

6 de la Convention, les griefs tirés de cette disposition étant en tout état de cause irrecevables pour les raisons exposées ci-après.

16.

La Cour rappelle que si, aux termes de l’article 19 de la Convention, elle a pour tâche d’assurer le respect des engagements résultant de la Convention pour les États contractants, il ne lui appartient pas de connaître des erreurs de fait ou de droit prétendument commises par une juridiction interne, sauf si et dans la mesure où elles pourraient avoir porté atteinte aux droits et libertés sauvegardés par la Convention (

García Ruiz c.

Espagne

[GC], n

o

30544/96, § 28, CEDH 1999

‑

I). En l’espèce, la Cour note que la requérante a pu présenter devant les juridictions nationales, dans le respect du principe du contradictoire, les arguments qu’elle jugeait pertinents pour sa cause et que ces juridictions les ont examinés. En outre, les décisions qui ont été rendues sont motivées et dénuées d’arbitraire.

17.

Il s’ensuit que ces griefs doivent être rejetés pour défaut manifeste de fondement, en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.

B.

Sur le grief tiré de l’article 8 de la Convention

18.

La requérante se plaint également d’une atteinte à sa vie privée et se fonde sur l’article 8 de la Convention, qui est ainsi libellé

:

«

1.

Toute personne a droit au respect de sa vie privée et familiale, de son domicile et de sa correspondance.

2.

Il ne peut y avoir ingérence d’une autorité publique dans l’exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu’elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire à la sécurité nationale, à la sûreté publique, au bien

‑

être économique du pays, à la défense de l’ordre et à la prévention des infractions pénales, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d’autrui.

»

19.

La Cour note que la requérante allègue une atteinte à sa vie privée, dans un contexte professionnel, à raison de la restriction dans l’exercice de fonctions qui, selon elle, lui permettaient de développer sa vie sociale. Elle rappelle avoir récemment établi quelle est la portée de l’article 8 dans les litiges professionnels (

Denisov c. Ukraine

[GC], n

o

76639/11, §§

115-117, 25

septembre 2018). En particulier, un problème se pose généralement au regard de la vie privée de deux manières dans le cadre de litiges de ce type

: soit du fait des motifs à l’origine de la mesure en cause (auquel cas la Cour retient l’approche fondée sur les motifs), soit – dans certains cas – du fait des conséquences sur la vie privée (auquel cas la Cour retient l’approche fondée sur les conséquences) (ibid., § 115

in fine

). Si l’approche fondée sur les conséquences est suivie, le seuil de gravité à atteindre pour chacun des aspects susmentionnés revêt une importance cruciale. C’est au requérant qu’il incombe d’établir de manière convaincante que ce seuil a été atteint dans son cas. Il doit produire des éléments prouvant les conséquences de la mesure en cause. La Cour ne reconnaîtra l’applicabilité de l’article 8 que si ces conséquences sont très graves et touchent sa vie privée de manière particulièrement notable (ibid., § 116).

20.

Faisant application de ces principes en l’espèce, la Cour note que la requérante se plaint des conséquences que le constat d’une situation d’incompatibilité aurait eues sur sa vie privée, dans la mesure où elle n’aurait plus pu exercer des fonctions lui permettant de développer sa vie sociale et où elle s’est vue infliger une sanction disciplinaire (paragraphe

13 ci

‑

dessus). Dans ces circonstances, la Cour estime qu’il convient d’appliquer l’approche fondée sur les conséquences telle que précisée dans l’arrêt

Denisov

(précité, § 115

in fine

) et d’examiner si le seuil de gravité requis pour attirer l’applicabilité de l’article 8 de la Convention a été atteint (ibid., § 116).

21.

Or, la Cour note que la requérante n’a pas démontré que la restriction d’exercer la fonction de présidente d’une association de copropriété a eu des conséquences très graves sur sa vie privée. En outre, elle prend note de l’argument de la requérante tiré des conséquences que la sanction disciplinaire infligée aurait eues sur sa vie privée, mais elle estime que, telles que présentées par l’intéressée, ces conséquences ne semblent pas avoir dépassé les désagréments inhérents à tout type de sanction. Dès lors, elle estime que le seuil de gravité n’a pas été atteint en l’espèce et que l’article

8 de la Convention ne trouve pas à s’appliquer aux faits de la présente requête.

22.

Il s’ensuit que ce grief est incompatible

ratione materiae

avec les dispositions de la Convention et qu’il doit être rejeté, en application de l’article

35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Fait en français puis communiqué par écrit le 26 septembre 2019.

Andrea Tamietti

Paul Lemmens

Greffier adjoint

Président