Secțiunea a treia Cerere nr. 51116/14 Sergey Viktorovich GOLYSHEV împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 3 septembrie 2019 într-un comitet compus din Georgios A. Serghides, președinte, Branko Lubarda, Erik Wennerström, judecători, și Stephen Phillips, grefier de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 7 iulie 2014, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de către reclamant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVUL, dl Sergey Viktorovich Golyshev, este un resortisant rus născut în 1969 și rezident în Touloun, regiunea d A fost reprezentat inițial de dl G. Matiouchkine, fost reprezentant al Federației Ruse pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului, apoi de dl Galperine, reprezentantul său actual. Reclamantul este avocat. El a reprezentat o parte dintr-o cauză civilă examinată de tribunalul orașului Touloun. La 8 octombrie 2013, instanța a pronunțat o decizie: La data de 16 octombrie, reclamantul a formulat o acțiune în recurs. La data de 16 octombrie, Tribunalul a solicitat ca instanța să o informeze cu privire la măsurile luate împotriva reclamantului. În ianuarie 2014, Curtea Regională din Irkutsk a declarat acțiunea inadmisibilă pe motiv că decizia specială În conformitate cu art. 331 din Codul de procedură civilă, hotărârile judecătorești înainte de a pronunța legea erau susceptibile de a da recurs în cazul în care, (a) pronunța cauza cu privire la fond sau (b) acțiunea în recurs împotriva acesteia era prevăzută în mod expres de codul menționat. Instanța concluzionează că, astfel cum se prevede la articolul menționat anterior, 226 din acest cod nu prevedea o astfel de acțiune, această decizie nu putea face obiectul unui recurs. La 14 martie și, respectiv, la 25 aprilie 2014, judecătorii unici ai Curții Regionale și ai Curții Supreme a Rusiei au ajuns la concluzia că nu există motive pentru a retrimite recursurile în casarea reclamantului în fața acestor instanțe pentru examinare pe fond. În conformitate cu art. 226 din Codul de procedură civilă, în cazul în care instanța descoperă încălcări ale legalității, aceasta poate pronunța o decizie cu privire la o anumită persoană (a se vedea, la rândul său, (a se informa instanța în termen de o lună despre măsurile luate). Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge că refuzul de a lua în considerare acțiunea sa în recurs împotriva deciziei în cauză este o încălcare a dreptului său de a avea acces la o instanță. Reclamantul se plânge că nu a beneficiat la nivel național de un dublu grad de jurisdicție. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va hotărî (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile (...) Guvernul contestă această teză. În primul rând, consideră că art. 6 nu este aplicabil, decizia atacată nu este direct decisivă pentru drepturile și obligațiile reclamantului. Într-adevăr, aceasta avea drept obiectiv atragerea atenției bățarului. În al doilea rând, reclamantul nu a indicat că bățul de lemn inițiase o procedură disciplinară împotriva sa. Guvernul precizează, de asemenea, că, în conformitate cu art. 226 din Codul de procedură civilă, această decizie este inexactă. Reclamantul obiectează că art. 6 se aplică în măsura în care decizia în litigiu a fost pronunțată în instanță publică, astfel încât reproșurile făcute de judecător împotriva sa au fost aduse la cunoștința publicului prezent. Astfel, indiferent de răspunsul ordinii avocaților, prejudiciul reputației sale a fost cauzat chiar de pronunțarea ordonanței. Cu titlu introductiv, Curtea nu consideră necesar să se pronunțe asupra aplicabilității articolului 6 din Convenție. Presupunând că litigiul în cauză are caracter civil, recursul este, în orice caz, inadmisibil fiind incompatibil rațional material Curtea reamintește că Convenția nu garantează, ca atare, un drept dublu la un grad de jurisdicție în materie civilă ( Durisotto c. Italia ((dec.), nr. 62804/13, § 54, 6 mai 2014, Iorga c. România, n 4227/02, § 44, 25 ianuarie 2007 și Asociația persoanelor care sunt victime ale S.C. Rompetrol S.A. și S.C. Geomin S.A. și altele, § 68, 25 iunie 2013). Curtea reamintește că aceaceasta este în primul rând autorităților naționale, în special instanțelor și instanțelor, că este de competența de a se pronunța în legislația internă. Prin urmare, cu excepția cazurilor de arbitrare evidente, aceasta nu este competentă să pună în discuție interpretarea legislației interne de către aceste instanțe (Nejdet Șahin și Perihan Șahin c. Turcia [GC], n 13279/05, §§ 49-50, 20 octombrie 2011, Al-Dulimi și Montana Management Inc. c. Elveția [GC], n 5809/08, § 97, 21 iunie 2016). În speță, instanțele naționale au ajuns la concluzia că decizia era incuiată la cerere. Această interpretare a Codului de procedură civilă rusesc nu poate fi considerată arbitrară sau vădit nerațională. Prin urmare, cererea trebuie declarată inadmisibilă ca fiind incompatibilă cu dispozițiile Convenției în temeiul articolului 3 litera (a) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 26 septembrie 2019. Stephen Phillips Georgios A. Serghides Premier
Requête n
o
51116/14
Sergey Viktorovich GOLYSHEV
contre la Russie
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 3 septembre 2019 en un comité composé de
:
Georgios A. Serghides,
président,
Branko Lubarda,
Erik Wennerström,
juges,
et de Stephen Phillips,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 7 juillet 2014,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Sergey Viktorovich Golyshev, est un ressortissant russe né en 1969 et résidant à Touloun, région d’Irkoutsk.
Le gouvernement russe («
le Gouvernement
») a été représenté initialement par M. G. Matiouchkine, ancien représentant de la Fédération de Russie auprès de la Cour européenne des droits de l’homme, puis par M.
M.
Galperine, son représentant actuel.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant est avocat. Il représentait une partie dans une affaire civile examinée par le tribunal de la ville de Touloun. Le 8 octobre 2013, la juge rendit une décision dite «
particulière
» (
частное определение
) (voir, la partie «
le droit interne pertinent
») à l’attention du bâtonnier de l’ordre des avocats de la région d’Irkoutsk. Elle attira son attention sur le manquement du requérant aux règles de déontologie. La juge demanda au bâtonnier de la tenir informée des mesures prises à l’encontre du requérant.
Le requérant forma un recours en appel. Le 16
janvier 2014, la cour régionale d’Irkoutsk déclara le recours irrecevable au motif que la décision «
particulière
» était insusceptible d’appel. Le tribunal expliqua que, selon l’article 331 du code de procédure civile, les décisions de justice avant dire droit étaient susceptibles d’appel si, (a) leur prononcé empêchait l’examen de l’affaire sur le fond ou (b) le recours en appel contre elle était expressément prévu par ledit code. Le tribunal conclut que, comme l’article
226 dudit code ne prévoyait pas un tel recours, cette décision ne pouvait pas faire l’objet d’un appel.
Le 14 mars et le 25 avril 2014 respectivement, les juges uniques de la cour régionale et de la Cour suprême de Russie conclurent à l’absence de motifs pour renvoyer les pourvois en cassation du requérant devant ces juridictions pour examen sur le fond.
Le droit interne pertinent
Selon l’article 226 du code de procédure civile, lorsque le tribunal découvre des violations à la légalité, il peut rendre une décision dite «
particulière
» (
частное определение
) à l’attention des personnes compétentes pour prendre des mesures qui s’imposent. Ces personnes sont tenues, à leur tour, d’informer le tribunal dans un délai d’un mois, des mesures éventuellement prises.
GRIEF
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint que le refus d’examiner son recours en appel contre la décision litigieuse s’analyse en une violation de son droit d’accès à un tribunal.
Le requérant se plaint de ce qu’il n’a pas bénéficié au niveau national d’un double degré de juridiction. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention qui, dans la partie pertinente en l’espèce, est ainsi libellé
:
«
1.
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
».
Le Gouvernement conteste cette thèse. Tout d’abord, il estime que l’article 6 n’est pas applicable, la décision attaquée n’est pas directement déterminante pour les droits et obligations du requérant. En effet, elle avait pour objectif d’attirer l’attention du bâtonnier. Au demeurant, le requérant n’a pas indiqué que le bâtonnier avait ouvert une procédure disciplinaire à son encontre.
Le Gouvernement indique en outre que, selon l’article 226 du code de procédure civile, cette décision est insusceptible d’appel.
Le requérant objecte que l’article 6 est applicable dans la mesure où la décision litigieuse a été prononcée à l’audience publique de sorte que des reproches faites par le juge à son encontre ont été portés à la connaissance du public y présent. Ainsi, indépendamment de la réaction de l’ordre des avocats, le dommage à sa réputation a été causé par le prononcé même de l’ordonnance.
À titre liminaire, la Cour n’estime pas nécessaire de se prononcer sur l’applicabilité de l’article 6 de la Convention. À supposer que le litige en question ait un caractère civil, la requête est, de toute manière, irrecevable étant incompatible
ratione materiae
.
La Cour rappelle que la Convention ne garantit pas en tant que tel de droit à un double degré de juridiction en matière civile (
Durisotto c. Italie
((déc.), n
o
62804/13, § 54, 6
mai 2014,
Iorga c. Roumanie
, n
o
4227/02
, § 44, 25 janvier 2007, et
Association des personnes victimes du système S.C. Rompetrol S.A. et S.C. Geomin S.A. et autres c.
Roumanie
, n
o
24133/03, §
68, 25 juin 2013).
La Cour rappelle que c’est au premier chef aux autorités nationales, notamment aux cours et tribunaux, qu’il incombe d’interpréter la législation interne. Dès lors, sauf dans les cas d’un arbitraire évident, elle n’est pas compétente pour mettre en cause l’interprétation de la législation interne par ces juridictions (
Nejdet Șahin et Perihan Șahin c. Turquie
[GC], n
o
13279/05, §§ 49-50, 20
octobre 2011,
Al-Dulimi et Montana Management Inc. c. Suisse
[GC], n
o
5809/08, § 97, 21 juin 2016).
En l’espèce, les juridictions nationales ont conclu que la décision était insusceptible d’appel. Cette interprétation du code de procédure civile russe ne saurait être considérée comme arbitraire ou manifestement déraisonnable.
Partant, la requête doit être déclaré irrecevable comme étant incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention en application de l’article
35
§§
3 a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 26 septembre 2019.
Stephen Phillips
Georgios A. Serghides
Greffier
Président