GEDİK AND ÖKTEM v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly struck out of the list;Partly inadmissible
GEDİK AND ÖKTEM v. TURKEY (CtEDO, 2019)
Decizia nr. 73408/10 Bülent GEDİK și Devrim ÖKTEM împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așeză la 8 octombrie 2019 în calitate de comitet compus din: Julia Laffranque, președinte, Ivana Jelić, Arnfinn Bårdsen, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 1 decembrie 2010, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 28 iunie 2019 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamanților la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamanții, dl Bülent Gedik și dna Devrim Öktem, sunt resortisanți turci, care s-au născut în 1974 și, respectiv, 1975 și trăiesc în Kocaeli. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dna G. Tuncer, un avocat practicant la Istanbul. Guvernul turc (“ Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor. Reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 6 din Convenție că au fost negate asistența unui avocat în cursul etapei preliminare în temeiul Legii nr. 3482, și că condamnările lor se bazează pe declarațiile pe care le-au făcut poliției în absența unui avocat și sub presupusă presiune. Având în vedere aceeași dispoziție, reclamanții au susținut în continuare că nu au fost informați cu privire la drepturile lor înainte de măsurile de investigare luate în cursul etapei de anchetă preliminare. În sfârșit, ei se plângeau că au fost refuzate un proces echitabil de către un tribunal independent și imparțial, astfel cum prevede art. 6 § 1 din Convenție, datorită prezenței unui judecător militar în componența Curții de Securitate de Stat din Istanbul în etapa inițială a procesului. Cererea a fost comunicată guvernului HOTĂRÂREA În ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 6 §§ § 1 și 3 din Convenție După incapacitatea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 28 iunie 2019, Guvernul a informat Curții că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul Turciei recunoaște că în acest caz s-a încălcat drepturile reclamanților în temeiul articolului 6 §§ § 1 și 3 din Convenție, având în vedere jurisprudența bine stabilită a Curții. Guvernul reamintește, de asemenea, că Legea nr. 4928 din 15 iulie 2003 a abrogat dispoziția privind restricția sistemică privind dreptul de acces la un avocat. Guvernul subliniază, de asemenea, că art. 311 alineatul (1) litera (f) din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat de Legea nr. 7145 din 31 iulie 2018, necesită acum redeschiderea procedurilor penale în cazurile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în urma unei soluții prietenoase sau a unei declarații unilaterale. Guvernul consideră că remediul menționat anterior este capabil să ofere soluții în ceea ce privește plângerile reclamanților în temeiul articolului 6 din Convenție. Guvernul oferă astfel să plătească reclamanților Bülent GEDİK și Devrim ÖKTEM, 500 EUR (cincă sute de euro) fiecare pentru a acoperi orice pecuniar și neîntregul său prejudiciu material, precum și costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi imputabil reclamantului în vederea soluționării cauzei menționate mai sus pe termen scurt în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă va fi convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii de către Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” La 8 ianuarie 2019, Curtea a primit o scrisoare de la avocatul reclamantului, indicând că nu erau satisfăcuți cu termenii declarației unilaterale, deoarece au constatat că suma oferită de Guvern era prea scăzută. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 10. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 11. Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Turciei, practica sa privind plângerile de negare sistemică a asistenței juridice și utilizarea probelor obținute în absența unui avocat pentru condamnarea reclamanților ( Mehmet Duman c. Turcia , nr. 38740/09, 23 octombrie 2018; Ömer Güner c. Turcia , nr. 28338/07, 4 septembrie 2018; Girișen c. Turcia , nr. 53567/07, 13 martie 2018; Canșad și alții c. Turcia , nr. 7851/05, 13 martie 2018; İzzet Çelik c. Turcia , nr. 15185/05, 23 ianuarie 2018; și Bayram Koç c. Turcia , nr. 38907/09, 5 septembrie 2017). 12. În cazurile menționate mai sus, Curtea, fără să examineze dacă natura sistemică a restricției privind dreptul de acces al reclamanților la un avocat a fost, în sine, suficientă pentru a găsi o încălcare a articolului 6 §§ 1 și (c) din Convenție, a considerat că utilizarea declarațiilor reclamantului către poliție de către instanța de judecată, fără să examineze problema admisibilității lor și nerecuperării ulterioare a Curții de casă a acestei deficiențe, constituie o încălcare a articolului respectiv. În plus, în toate cazurile de mai sus, Curtea a considerat că constatarea unei încălcări a articolului 6 §§ 1 și 3 (c) din Convenție au constituit suficientă satisfacție pentru prejudiciile morale suportate de solicitanți. 13. În plus, Curtea a stabilit, de asemenea, într-o serie de cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Turciei, practica sa privind plângerile referitoare la neinformarea unei persoane cu privire la drepturile sale înainte de acțiunile de investigare și utilizarea de către instanța de judecată a probelor obținute de la acestea (a se vedea Ibrahim și alții c. Regatul Unit [GC], nr. 50541/08 și altele, 13 septembrie 2016, și Hakan Duman c. Turcia , nr. 28439/03, 23 martie 2010). 14. În cele din urmă, Curtea a înființat, de asemenea, în mai multe cazuri , inclusiv în care a fost atacată Turcia , practica sa privind plângerile referitoare la utilizarea declarațiilor luate sub presupusa presiune și în absența unui avocat (a se vedea Özcan Çolak c. Turcia , nr. 30235/03, 6 octombrie 2009, și Örs și alții c. Turcia , nr. 46213/99, 20 iunie 2006). 15. Curtea observă, de asemenea, că guvernul a recunoscut în mod explicit o încălcare a art. 6 §§ 1 și 3 din Convenție în declarația lor unilaterală. 16. Este important să se noteze că dispozițiile juridice de la care s-a abrogat legea nr. 4928 din 15 iulie 2003 privind limitarea sistemică a dreptului la un avocat (a se vedea mai departe Salduz v. Turcia [GC], nr. 36391/02, §§ 31, CEDO 2008) și un nou Cod de Procedură Penală (Legea nr. 5271) a intrat în vigoare la 1 iunie 2005, în care nu există dispoziții privind o restricție sistemică a dreptului de acces la un avocat. 17. Curtea constată, de asemenea, că până la 31 iulie 2018, art. 311 alineatul (1) litera (f) din Codul de Procedință Penală a furnizat reclamanților un remediu care presupune posibilitatea redeschiderei procedurii penale numai pe baza unei hotărâri a Curții care constată încălcarea convenției sau a protocolelor sale. Cu toate acestea, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 7145, la 31 iulie 2018, reclamanții au dreptul acum să depună o cerere de redeschidere a procedurii penale în urma unei hotărâri ale Curții de a-și elimina cazul din lista cazurilor pe baza unei soluții prietenoase sau a unei declarații unilaterale, deoarece aceste două situații sunt acum enumerate în mod exhaustiv la art. 311 § 1 litera (f) din Codul de Procedință Penală ca motive pentru redeschiderea procedurii penale. Astfel, Curtea este convinsă că dreptul intern prevede o soluție prin care reclamanții pot solicita deschiderea procedurilor în urma unei decizii sau a unei hotărâri care să elibereze o cerere pe baza unei soluții prietenoase sau a unei declarații unilaterale (a se vedea, prin contrast, Igranov și alții v. Rusia , nr. 42399/13 și alte 8 , § 26, 20 martie 2018, cu alte referințe în acest sens, și compară Sroka v. Polonia (dec.), nr. 42801/07, 6 martie 2012). 18. În acest sens, subliniază în continuare că, în conformitate cu jurisprudența și practica Curții, redeschiderea procedurii interne este cea mai adecvată modalitate de a oferi o soluție eficace la o presupusă încălcare a articolului 6 din convenție, dacă reclamantul o solicită. Prin urmare, consideră că remedierea menționată este capabilă să ofere remediere în ceea ce privește plângerile reclamantului în temeiul articolului 6 din Convenție. Având în vedere rolul subsidiar al Curții în protejarea drepturilor și libertăților garantate de Convenția și de protocoalele sale, Curtea constată că aceasta revine, în primul rând, autorităților naționale de a remedia orice încălcare a Convenției. 19. având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propuse – care este în conformitate cu sumele atribuite în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 litera (c)). Această decizie nu aduce atingere posibilității ca reclamantul să exercite orice altă cale de remediere disponibilă pentru obținerea unui recurs (a se vedea Jeronovičs c. Letonia [GC], nr. 44898/10, §§ 116 118, 5 iulie 2016). 20. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o solicită să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 din amenda 21. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 22. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă, în ceea ce privește plângerile prevăzute la art. 6 §§ § 1 și 3 litera (c) din Convenție. Independența și imparțialitatea Curții de Securitate de Stat din Istanbul 23. În baza articolului 6 § 1 din Convenție, partea reclamantă se plângea de asemenea că nu a fost judecat de un tribunal independent și imparțial din cauza prezenței unui judecător militar în componența Curții de Securitate de Stat din Istanbul în etapa inițială a procesului. 24. Având în vedere toate dovezile în posesia sa și în măsura în care este competentă să examineze acuzațiile, Curtea nu a constatat nici o apariție a încălcării drepturilor și libertăților garantate de Convenția sau de protocolele sale (a se vedea İzzet Çelik c. Turcia , nr. 15185/05, § 33, 23 ianuarie 2018, și Kabaskal și Atar c. Turcia , nr. 70084/01 și 70085/01, § 34, 19 septembrie 2006). 25. Rezultă că această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act, în unanimitate, de termenii declarației guvernului contestat în conformitate cu art. 6 §§ § și 3 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în aceasta; Decide să scoată aplicarea din lista de cazuri în conformitate cu articolul (c) din Convenție. Declarați restul cererii inadmisibil. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 7 noiembrie 2019. Hasan Bakırcı Julia Laffranque Președintele Adjunct Registrului