A DOUA SECȚIUNE DE Cerere nr. 40663/12 ANGAJAMENTUL PENTRU LIMITAREA FLORYA împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 22 octombrie 2019 într-un comitet compus din Julia Laffranque, președinta, Ivana Jélić, Arnfinn Bårdsen, judecători, și din Hasan Bak Având în vedere decizia parțială din 8 aprilie 2014, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie în fața recurentei, Floria Güzellestirma Dernei (inclusiv Asociația pentru înfrumusețarea Floriei) este o asociație cu sediul la Istanbul. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către domnul Aslan, avocat din Istanbul. Guvernul turc a fost reprezentat de agentul său. Printr-o decizie din 8 aprilie 2014, partea reclamantei cu privire la durata procedurii a fost declarată inadmisibilă. La 5 noiembrie 2018, a fost comunicată guvernului o hotărâre, iar cererea a fost declarată inadmisibilă pentru surplus. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1985, asociația reclamantă încheie un contract de închiriere ( Contractul a fost ulterior reînnoit în mod tacit în fiecare an. La 28 iunie 2005, municipalitatea a trimis recurentei o decizie de nereînnoire a contractului, cu efect de la 31 iulie 2005. La 22 august 2005, recurenta sesizează tribunalul de mari instanțe din Bakurköy ( O acțiune în constatarea calității sale de chiriaș și în încetare a tulburării (müdahalenin menići La 22 mai 2007, TGI a acordat recurentei câștig de cauză, în temeiul Legii nr. 6570 privind închirierea imobiliară, abrogată de acum înainte. 10. La 14 ianuarie 2008, Curtea de Casație a infirmat hotărârea TGI pe motiv că legea respectivă nu se referă la contractul în cauză. 11. La 23 aprilie 2008, recurenta a fost obligată să restituie localurile în litigiu. 12. La 25 noiembrie 2008, TGI s-a conformat hotărârii Curții de Casație și a decăzut reclamanta, după ce și-a asumat considerațiile Înaltei Jurisdicții. 13. La 28 decembrie 2009, Curtea de Casație a infirmat această hotărâre pe motiv că decizia sa din 14 ianuarie 2008 a implicat o eroare materială și că Legea nr. 6570 s El a recunoscut calitatea de chiriaș al recurentei pentru restaurantul în cauză și a ordonat încetarea tulburării cauzate de municipalitate. Cu toate acestea, nu a fost necesar să se pronunțe asupra cererii recurentei în ceea ce privește produsele de patiserie și clădirea administrativă, deoarece acestea au fost demolate între timp. 15. La 28 decembrie 2011, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. 16. La 28 martie 2012, aceasta a respins cererea de rectificare formulată de municipalitate. GRIEF 17. Invocând art. 6 din Convenție, recurenta se plânge de executarea hotărârii din 21 decembrie 2010 a TGI. Guvernul exclude, printre altele, neobosirea căilor de atac interne pe motiv că reclamanta nu a epuizat acțiunea individuală în fața Curții Constituționale, accesibilă începând cu 23 septembrie 2012, susține că: a acționat în speță într-o situație continuă și face trimitere la Decizia Tekin și Baysal c. Turcia (dec.) nr. 40192/10 și 8051/12, 4 decembrie 2018). Recurenta nu se pronunță asupra acestui punct. 20. Curtea constată că încălcarea se referă la executarea unei hotărâri judecătorești definitive, astfel încât aceasta constituie o situație continuă (Lemke c. Turcia, 17381/02, § 37, 5 iunie 2007).În plus, Comisia constată că această decizie a devenit definitivă la 28 martie 2012, adică înainte de intrarea în vigoare a dreptului individual de recurs în fața Curții Constituționale la 23 septembrie 2012. 21. situațiile care, ca în cazul de față, au început înainte de intrarea în vigoare a dreptului individual de recurs și continuă după această dată (Tekin și Baysal, decizia menționată anterior, §§ 25-28, precum și trimiterile la aceasta). epuizarea căilor de atac interne privind obiecțiunile referitoare la astfel de situații, considerând că părțile interesate ar fi trebuit să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la o acțiune individuală (a se vedea, de exemplu, Tekin și Baysal, decizia menționată anterior, § 28 (privind natura incomodă a pedepsei eterne) și Ats 32460/13 și alte 7 cereri, 30 aprilie 2019 (în vederea executării hotărârilor judecătorești definitive) 23. La examinarea prezentei cauze nu dezvăluie nicio circumstanță specială care ar putea conduce la o concluzie diferită. 24. Prin urmare, Curtea consideră că excepția guvernului trebuie primită. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, trebuie să declare restul cererii inadmisibile. În franceză și apoi comunicat în scris la 21 noiembrie 2019. Hasan Bak Julia Laffranque Grefier Adjunct Președinte
Requête n
o
40663/12
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 22 octobre 2019 en un comité composé de
:
Julia Laffranque, présidente,
Ivana Jelić,
Arnfinn Bårdsen, juges,
et de Hasan Bakırcı,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 16 avril 2012,
Vu la décision partielle du 8 avril 2014,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
La requérante, Florya Güzelleștirme Derneği (« Association pour l’embellissement de Florya
»), est une association ayant son siège à Istanbul. Elle a été représentée devant la Cour par M
e
F.
Aslan, avocat exerçant à Istanbul.
2.
Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
3.
Par une décision du 8 avril 2014, le grief de la requérante relatif à la durée de la procédure a été déclaré irrecevable. Le 5 novembre 2018, le grief concernant l’inexécution d’une décision judiciaire a été communiqué au Gouvernement et la requête a été déclarée irrecevable pour le surplus.
4.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
5.
En 1985, l’association requérante conclut un contrat de location («
le contrat
») d’une durée initiale d’un an avec la municipalité d’Istanbul («
la municipalité
») pour un restaurant, une pâtisserie ainsi qu’un bâtiment administratif.
6.
Le contrat fut par la suite renouvelé par tacite reconduction d’année en année.
7.
Le 28 juin 2005, la municipalité fit parvenir à la requérante une décision de non-renouvellement du contrat, avec prise d’effet au 31 juillet 2005.
8.
Le 22 août 2005, la requérante saisit le tribunal de grande instance de Bakırköy («
le TGI
») d’une action en constatation de sa qualité de locataire et en cessation du trouble (
müdahalenin men’i
).
9.
Le 22 mai 2007, le TGI donna gain de cause à la requérante, en application de la loi n
o
6570 relative à la location immobilière, désormais abrogée.
10.
Le 14 janvier 2008, la Cour de cassation infirma le jugement du TGI au motif que ladite loi ne s’appliquait pas au contrat en cause.
11.
Le 23 avril 2008, la requérante fut contrainte de restituer les locaux litigieux.
12.
Le 25 novembre 2008, le TGI se conforma à l’arrêt de la Cour de cassation et débouta la requérante, après avoir fait siennes les considérations de la haute juridiction.
13.
Le 28 décembre 2009, la Cour de cassation infirma ce jugement au motif que sa décision du 14 janvier 2008 résultait d’une erreur matérielle et que la loi n
o
6570 s’appliquait au contrat en cause.
14.
Le 21 décembre 2010, le TGI se conforma à l’arrêt de la Cour de cassation. Il reconnut la qualité de locataire de la requérante pour le restaurant en cause et ordonna la cessation du trouble causé par la municipalité. Toutefois, il n’estima pas nécessaire de se prononcer sur la demande de la requérante en ce qui concerne la pâtisserie et le bâtiment administratif, ceux-ci ayant été démolis entre-temps.
15.
Le 28 décembre 2011, la Cour de cassation confirma ce jugement.
16.
Le 28 mars 2012, elle rejeta la demande de rectification formée par la municipalité.
GRIEF
17.
Invoquant l’article 6 de la Convention, la requérante se plaint de l’inexécution du jugement du 21 décembre 2010 du TGI.
18.
Le Gouvernement excipe, entre autres, du non-épuisement des voies des recours internes au motif que la requérante n’a pas épuisé le recours individuel devant la Cour constitutionnelle, accessible depuis le 23
septembre 2012. Il soutient qu’il s’agit en l’espèce d’une situation continue et renvoie à la décision
Tekin et Baysal c. Turquie
((déc.) n
os
40192/10 et 8051/12, 4 décembre 2018).
19.
La requérante ne se prononce pas sur ce point.
20.
La Cour observe que la violation alléguée concerne l’inexécution d’une décision judicaire définitive de sorte qu’elle constitue une situation continue (
Lemke c. Turquie
, n
o
17381/02, § 37, 5 juin 2007). Elle note, en outre, que cette décision est devenue définitive le 28 mars 2012, soit avant l’entrée en vigueur du droit de recours individuel devant la Cour constitutionnelle le 23 septembre 2012.
21.
Cela dit, la Cour rappelle que la Cour constitutionnelle turque étend sa compétence
ratione temporis
aux situations qui, comme en l’espèce, ont débuté avant l’entrée en vigueur du droit de recours individuel et se poursuivent après cette date (
Tekin et Baysal
, décision précitée, §§ 25-28, et les références y figurant).
22.
Elle rappelle également avoir déclaré irrecevable pour non
‑
épuisement des voies de recours internes les griefs portant sur de telles situations en considérant que les intéressés auraient dû saisir la Cour constitutionnelle d’un recours individuel (voir, par exemple,
Tekin et Baysal
, décision précitée, § 28 (concernant la nature incompressible de la peine perpétuelle), et
Atsız c. Turquie
(déc.) n
os
32460/13 et 7 autres requêtes, 30 avril 2019 (concernant l’inexécution des décisions judiciaires définitives)).
23.
L’examen de la présente affaire ne révèle aucune circonstance particulière pouvant conduire à une conclusion différente.
24.
Partant, la Cour estime que l’exception du Gouvernement doit être accueillie. Il s’ensuit que la requête doit être rejetée pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
le restant de la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 21 novembre 2019.
Hasan Bakırcı
Julia Laffranque
Greffier adjoint
Présidente