SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 4060/12 Mustafa UZUNER împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 12 noiembrie 2019 într-un comitet compus din Julia Laffranque, președinte, Ivana Jélić, Arnfinn Bårdsen, judecători, și din Hasan Bak Având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 10 iulie 2019 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol, precum și răspunsul reclamantului la această declarație, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACTE ȘI PROCEDURA Reclamantul, domnul Mustafa Uzuner, este un resortisant turc născut în 1972 și rezident în Kayseri. Guvernul turc ( A fost reprezentat de agentul său. Invocând art. 10 din Convenție, reclamantul, militar de carieră, se plângea de condamnarea sa penală la o pedeapsă cu închisoarea pentru că și-a insultat superiorii într-o cerere pe care a adresat-o Biroului Primului Ministru. Recurenta susținea că condamnarea sa penală îi aducea atingere dreptului la libertate de exprimare. Aceasta invoca art. 10 din convenție. După eșecul încercărilor de soluționare a amiabilă, printr-o scrisoare din 10 În iulie 2019, guvernul a informat Curtea că are în vedere formularea unei declarații unilaterale pentru a soluționa problema ridicată de cerere. În plus, a invitat Curtea să elimine rolul Curții în aplicarea articolului 37 din convenție. The Government consider that the procesedings quising the applications did not miet the standards enshrined in Article 10 of the convention. The Government undertook to adoption all necessary measures to ensure that the obligation to conduction such proceseedings in an efectiv manner is enforced more efectivly in the viitor. Cu un view to securing the final resolution of the above-mentioned case pandaning before the European Court of Human Rights, the Government of Turkey declaration that they offer to the aplicant Mustafa Uzuner, EUR 2.000 (two thousand) to cover any and all pecuniary and moraly damages, EUR 500 (five hundred) to cover costs and expenses, plus any tax that may be încarcable to the applicant. Această sumă va fi convertită în Turkish liras at the rate at the rate applicable on the date of payment, and will be plata within three months from the data of notification of the decizie taken by the Court to strike the case out of its list of cases. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simplu interest on them, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage puncts. The payment will constitute the final resolution of the case. Partea reclamantă nu a răspuns la scrisoarea Curții din 18 iulie 2019 prin care a invitat să prezinte, înainte de 16 august 2019, eventualele observații cu privire la declarația unilaterală a guvernului. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu mai este justificat să se continue examinarea cererii Curții amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc. În acest scop, Curtea a examinat declarația în lumina principiilor pe care le consacră jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, § 77, CEDH 2003 VI, WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.), n 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit într-un anumit număr de cauze, inclusiv cele îndreptate împotriva Turciei, practica sa în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe încălcarea dreptului la libertatea de exprimare (a se vedea, de exemplu, Couderc și Hachette Filipacchi Associates c. Franța [GC], nr. 40454/07, § 83-93, Cumpănă și Mazăre c. România [GC], nr. 33348/96, § 115, CEDH 2004-XI și Kula c. Turcia 2023/06, § 45 și 46, 19 iunie 2018). Având în vedere natura concesiunilor pe care le conține declarația guvernului, precum și la suma propusă a despăgubirii, care este conformă cu sumele alocate în cauze similare, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (c) ]. În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă în această privință, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să nu fie supusă examinării cererii [art. 37 alineatul (1) în fine] Curtea interpretează această declarație în sensul că aceste sume, convertite în cărți turcești la rata aplicabilă la data plății, trebuie plătite în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. În lipsa decontării în termenul respectiv, guvernul va plăti, începând cu data expirării acestuia și până la decontarea efectivă a sumelor în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Prin urmare, este necesar să se șteargă cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de faptul că termenii declarației guvernului pârât cu privire la art. 10 din Convenție și modalitățile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor astfel asumate decid să șteargă cererea de rol în aplicarea art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție.
Requête n
o
4060/12
Mustafa UZUNER
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 12 novembre 2019 en un comité composé de
:
Julia Laffranque,
présidente,
Ivana Jelić,
Arnfinn Bårdsen,
juges,
et de Hasan Bakırcı,
greffier adjoint de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 6 décembre 2011,
Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 10 juillet 2019 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle, ainsi que la réponse de la partie requérante
à cette déclaration,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Mustafa Uzuner, est un ressortissant turc né en 1972 et résidant à Kayseri.
Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
Invoquant l’article 10 de la Convention, le requérant, militaire de carrière, se plaignait de sa condamnation pénale à une peine d’emprisonnement pour avoir insulté ses supérieurs hiérarchiques dans une pétition qu’il avait adressée au bureau du Premier ministre.
La requête avait été communiquée au Gouvernement
.
La partie requérante alléguait que sa condamnation pénale portait atteinte à son droit à la liberté d’expression. Elle invoquait l’article 10 de la Convention.
Après l’échec des tentatives de règlement amiable, par une lettre du 10
juillet 2019 le Gouvernement a informé la Cour qu’il envisageait de formuler une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.
La déclaration était ainsi libellée
:
«
The Government consider that the proceedings concerning the applicant’s allegations did not meet the standards enshrined in Article 10 of the convention. The Government undertook to adopt all necessary measures to ensure that the obligation to conduct such proceedings in an effective manner is enforced more effectively in the future.
With a view to securing the final resolution of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights, the Government of Turkey declare that they offer to the applicant Mustafa Uzuner, EUR 2.000 (two thousand) to cover any and all pecuniary and non-pecuniary damages, EUR 500 (five hundred) to cover costs and expenses, plus any tax that may be chargeable to the applicant.
This sum will be converted into Turkish liras at the rate applicable on the date of payment, and will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court to strike the case out of its list of cases. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on them, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case.
»
La partie requérante n’a pas répondu à la lettre de la Cour du 18 juillet 2019 l’invitant à soumettre avant le 16 août 2019 ses commentaires éventuels sur la déclaration unilatérale du Gouvernement.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si
:
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête
».
La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.
À cette fin, la Cour a examiné la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar c. Turquie
(question préliminaire) [GC],
n
o
26307/95, §§
75
‑
‑
VI,
WAZA Sp. z o.o. c. Pologne
(déc.), n
o
11602/02, 26 juin 2007, et
Sulwińska c. Pologne
(déc.), n
o
28953/03, 18
septembre 2007).
La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires, dont celles dirigées contre la Turquie, sa pratique en ce qui concerne les griefs tirés de la violation du droit à la liberté d’expression (voir, par exemple,
Couderc et Hachette Filipacchi Associés c. France
[GC], n
o
40454/07, §§ 83-93,
Cumpănă et Mazăre c. Roumanie
[GC], n
o
33348/96, § 115, CEDH 2004-XI et
Kula c. Turquie
n
o
20233/06, §§ 45 et 46, 19 juin 2018).
Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article 37 §
1
c)).
En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article 37 § 1
in fine
).
La Cour interprète cette déclaration dans le sens que ces sommes, converties en livres turques au taux applicable à la date du paiement, devront être versées dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. À défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement devra verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif des sommes en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (
Josipović c. Serbie
(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).
En conséquence, il convient de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant l’article 10 de la Convention et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris
;
Décide
de rayer la requête du rôle en application de l’article
37 § 1 c) de la Convention.
Fait en français puis communiqué par écrit le 5 décembre 2019.
Hasan Bakırcı
Julia Laffranque
Greffier adjoint
Présidente