SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 46203/11 Ümit ÖZCAN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 3 martie 2020 într-un comitet compus din Valeriu Gritco, președinte, Arnfinn Bårdsen, Peeter Roosma, judecători, și din Hasan Bak Având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 28 octombrie 2019 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol, precum și răspunsul reclamantului la această declarație, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACTE ȘI PROCEDURA Reclamantul, domnul Ümit Özcan, este un resortisant turc născut în 1960 și rezident la Istanbul. La 7 octombrie 2014, partea din cererea referitoare la art. 5 alineatul (4) din convenție fusese comunicată guvernului din Ecuador. Recurentul a susținut că autoritățile judiciare și-au respins cererile de predare într-un mod incompatibil cu principiul egalității armelor și a invocat art. 5 alineatul (4) din convenție. După eșecul încercărilor de soluționare amiabilă, printr-o scrisoare din 28 octombrie 2019 Guvernul a informat Curtea că are în vedere formularea unei declarații unilaterale pentru a soluționa problema ridicată de cerere. În plus, a invitat Curtea să elimine rolul Curții în aplicarea articolului 37 din convenție. The Government of Turkey acknowledge that in the present case there has been a incalca of the applicant.s rights under Articol 5 § 4 of the Convention. The Government also Recall that Law no. 6459 on 11 April 2013 amended the systemic problems of the non-communication of the Public Prosecutor The Government further emphasizes that with the amendment, the opinie of the Public Prosecutor shall be comunicated to the suspect, defland or legal representative. The Government thus offer to pay the applicant Ümit ÖZCAN, EUR 450 (four hundred and fifty euros) to cover any pecuniary and moraly damage as well as costs and expenses, plus any tax that may be încarcable to the aplicant with a view to resolving the above-mented case pandanding before the European Court of Human Rights. Această sumă va fi convertită în Turkish liras at the spline at the rate applicable on the date of payment, and will be plata within three months from the data of notification of the Court pursuant to Article 37§ l of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simplu interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus tree percentage puncts. The payment will constitute the final resolution of the case. Prin scrisoarea din 10 decembrie 2019, recurenta a indicat că nu a fost satisfăcută de termenii declarației unilaterale. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu mai este justificat să se continue examinarea cererii Curții amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc. În acest scop, Curtea a examinat declarația în lumina principiilor pe care le consacră jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, § 77, CEDH 2003 VI, WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.), n 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit într-o serie de cauze, inclusiv cele îndreptate împotriva Turciei, practica sa în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe lipsa unei acțiuni efective pentru contestarea detenției provizorii (a se vedea, de exemplu, Cahit Derel c. Turcia, nr 18623/03, § 29-34, 7 iulie 2009 și Alt Electroluxnok c. Turcia, n 31610/08, §§ 34-61, 29 noiembrie 2011). Având în vedere natura concesiunilor pe care le conține declarația guvernului, precum și cuantumul taxei propuse, care este în conformitate cu sumele alocate în cauze similare, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (c) ]. În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă în această privință, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să nu fie supusă examinării cererii [art. 37 alineatul (1) în fine] În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Prin urmare, este necesar să se șteargă cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de faptul că termenii declarației guvernului pârât cu privire la art. 5 alin. (4) din Convenție și modalitățile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor astfel asumate decid să șteargă cererea de rol în aplicarea art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție.
Requête n
o
46203/11
Ümit ÖZCAN
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 3 mars 2020 en un comité composé de
:
Valeriu Grițco,
président,
Arnfinn Bårdsen,
Peeter Roosma,
juges,
et de Hasan Bakırcı,
greffier adjoint de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 23 mai 2011,
Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 28
octobre 2019 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle, ainsi que la réponse de la partie requérante
à cette déclaration,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Ümit Özcan, est un ressortissant turc né en 1960 et résidant à Istanbul. Il a été représenté devant la Cour par M
e
A.
Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
Le 7 octobre 2014, la partie
de la requête relative à l’article 5 § 4 de la Convention
avait été communiquée au Gouvernement
.
La partie requérante alléguait que les autorités judiciaires avaient rejeté ses demandes de remise en liberté d’une manière incompatible avec le principe de l’égalité des armes. Elle invoquait l’article 5 § 4 de la Convention.
Après l’échec des tentatives de règlement amiable, par une lettre du 28
octobre 2019 le Gouvernement a informé la Cour qu’il envisageait de formuler une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.
La déclaration était ainsi libellée
:
«
The Government of Turkey acknowledge that in the present case there has been a violation of the applicant’s rights under Article 5 § 4 of the Convention.
The Government also recall that Law no. 6459 on 11 April 2013 amended the systemic problems of the non-communication of the Public Prosecutor’s opinion to the suspects.
The Government further emphasizes that with the amendment, the opinion of the Public Prosecutor shall be communicated to the suspect, defendant or legal representative.
The Government thus offer to pay the applicant Ümit ÖZCAN, EUR 450 (four hundred and fifty euros) to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, plus any tax that may be chargeable to the applicant with a view to resolving the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights.
This sum will be converted into Turkish liras at the rate applicable on the date of payment, and will be payable within three months from the date of notification of the decision by the Court pursuant to Article 37 § l of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case.
»
Par une lettre du 10 décembre 2019, la partie requérante a indiqué qu’elle n’était pas satisfaite des termes de la déclaration unilatérale.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si
:
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête
».
La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.
À cette fin, la Cour a examiné la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar c.
Turquie
(question préliminaire) [GC],
n
o
26307/95, §§
75
‑
‑
VI,
WAZA Sp. z o.o. c. Pologne
(déc.), n
o
11602/02, 26 juin 2007, et
Sulwińska c. Pologne
(déc.), n
o
28953/03, 18
septembre 2007).
La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires, dont celles dirigées contre la Turquie, sa pratique en ce qui concerne les griefs tirés de l’absence d’un recours effectif pour contester la détention provisoire (voir, par exemple,
Cahit Demirel c. Turquie
, n
o
18623/03, §§
29-34, 7 juillet 2009, et
Altınok c. Turquie
, n
o
31610/08, §§ 34-61, 29
novembre 2011).
Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article
37 §
1
c)).
En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article
37 § 1
in fine
).
Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (
Josipović c. Serbie
(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).
En conséquence, il convient de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant l’article 5 § 4 de la Convention et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris
;
Décide
de rayer la requête du rôle en application de l’article
37 § 1 c) de la Convention.
Fait en français puis communiqué par écrit le 26 mars 2020.
Hasan Bakırcı
Valeriu Grițco
Greffier adjoint
Président