Decizia nr. 22246/18 Joseph FEILAZOO împotriva Malta Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 10 decembrie 2019 în calitate de comitet compus din: Georgios A. Serghides, președinte, Erik Wennerström, Lorraine Schembri Orland, judecători și Stephen Phillips, grefierul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 7 mai 2018, Având în vedere declarația prezentată de Guvernul contestat la 27 septembrie 2019 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Dl Joseph Feilazoo este un național nigerian, născut în 1975 și trăiește în Safi. Guvernul maltez (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, Dr. P. Grech, Procuror General. Reclamantul s-a plâns în conformitate cu art. 6 § 1 și 3 lit. (c) pentru lipsa de asistență a unui avocat în faza preliminară, când și-a dat consimțământul să facă obiectul unei raze X, care a găsit droguri în intestinul său. El se plânge în continuare în temeiul art. 7 despre discreția procurorului general în hotărârea în care instanță să judece un acuzat. Cererea a fost comunicată guvernului THE LEI Reclamantul s-a plâns de lipsa asistenței unui avocat la faza de proces, atunci când a dat consimțământul să facă obiectul unei raze X, care a găsit droguri în intestinul său și de discreția procurorului general în hotărârea în care instanță să judece un acuzat. El se bazează, respectiv, pe articolele 6 § 1 și 3 litera (c) și 7 din convenție. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 27 septembrie 2019, Guvernul a informat Curții că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „În aceste circumstanțe, guvernul dorește să exprese - prin intermediul declarației unilaterale - recunoașterea încălcării articolelor 6 § 1 citit cu art. 3 și 7 din Convenția. Prin urmare, Guvernul este dispus să plătească reclamantului suma de 2.500 EUR ca satisfacție echitabilă pe care o consideră rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții, ca și în Seychell c. Malta [GC] (numărul de cerere 43328/14). Guvernul ar sugera că informațiile de mai sus ar putea fi acceptate de Curte ca „alte motive” care justifică socoteala din cauza din lista de cauze a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din convenție. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării deciziei luate de Curte în temeiul articolului 37 alineatul (1) din convenție. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului.” Prin scrisoarea din 18 octombrie 2019, reclamantul a indicat că el nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale, având în vedere faptul că atribuirea este prea scăzută și că nici măcar nu acoperă taxele avocatului pentru introducerea unei cereri în fața Curții. Curtea reiterează faptul că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, aceasta poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit în mai multe cauze, inclusiv cele aduse împotriva Maltei, practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea articolului 7 în circumstanțele reclamate (a se vedea Camilleri c. Malta , nr. 42931/10 , 22 ianuarie 2013, și Seychell c. Malta , nr. 43328/14 , 28 De asemenea, în conformitate cu art. 6 alineatul (1) și cu art. 3 litera (c) (a se vedea Beuze c. Belgia [GC], nr. 71409/10, 9 noiembrie 2018). în cazul în care reclamantul, care nu mai a fost reprezentat de avocatul care a depus cererea, nu a plătit taxe în acest sens. Reclamantul a fost de atunci nereprezentat. Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și suma de compensare propusă care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare Tribunalul consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii [articolul (c)]. În plus, având în vedere considerentele de mai sus, în special având în vedere cazul clar și extins Legea privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu solicită continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 în amendă Curtea consideră că această sumă ar trebui plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu s-a reglementat în această perioadă, dobânzile simple se plătesc pe valoarea în cauză la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 3 litera (c) și al articolului 7 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu articolul (c) din Convenția. Georgios A. Serghides Președintele grefierului
Application no. 22246/18
Joseph FEILAZOO
against Malta
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 10
December 2019 as a Committee composed of:
Georgios A. Serghides,
President,
Erik Wennerström,
Lorraine Schembri Orland,
judges,
and Stephen Phillips,
Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 7 May 2018,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 27 September 2019 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
The applicant, Mr Joseph Feilazoo, is a Nigerian national, who was born in 1975 and lives in Safi.
The Maltese Government (“the Government”) were represented by their Agent, Dr P. Grech, Attorney General.
The applicant complained under Article 6 § 1 and 3 (c) about the lack of assistance of a lawyer at pre-trial stage, when he had given his consent to undergo an x-ray, which found drugs in his intestines. He further complains under Article 7 about the discretion of the Attorney General in deciding in which court to try an accused.
The application had been communicated to the Government
.
The applicant complained about the lack of assistance of a lawyer at pre
‑
trial stage, when he had given his consent to undergo an x-ray, which found drugs in his intestines and about the discretion of the Attorney General in deciding in which court to try an accused.
He relied on Articles 6 § 1 and 3 (c) and 7 of the Convention, respectively.
After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 27
September 2019 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article
37 of the Convention.
The declaration provided as follows:
“In the circumstances, Government hereby wishes to express - by way of unilateral declaration - its acknowledgement of the violation of Articles 6
6
§
3 and 7 the Convention.
Consequently, the Government is prepared to pay the applicant the sum of EUR
2,500 as just satisfaction which it considers to be reasonable in the light of the Court’s case-law, as in
Seychell v. Malta
[GC] (application number 43328/14).
The Government would suggest that the above information might be accepted by the Court as ‘any other reason’ justifying the striking out of the case from the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 (1) (c) of the Convention.
The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 (1) of the Convention. In the event of failure to pay this sum within the said three month period, the Government undertakes to pay simple interest on it from the expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.
This payment will constitute the final resolution of the case.”
By a letter of 18 October 2019, the applicant indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration on the ground that the award was too low and did not even cover lawyer’s fees for bringing an application before the Court.
The Court reiterates that Article
37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37
§
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article
37
§
1
(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court has examined the declaration in the light of the principles emerging from its case
‑
law, in particular the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v. Turkey
(preliminary objections) [GC], no.
WAZA Sp. z o.o. v. Poland
(dec.), no.
11602/02, 26
June
2007; and
Sulwińska v. Poland
(dec.), no.
28953/03, 18
September
2007).
The Court has established in a number of cases, including those brought against Malta, its practice concerning complaints about the violation of Article
7 in the circumstances complained of (see
Camilleri v.
Malta
, no.
42931/10, 22 January 2013, and
Seychell v.
Malta
, no.
43328/14, 28
August 2018). It has also established the general principles concerning complaints about the right to legal assistance arising from a ban in the law, under Article 6 § 1 and 3 (c) (see
Beuze v. Belgium
[GC], no.
71409/10, 9
November 2018).
The Court further notes that it transpires from the case
‑
file that the applicant, who was no longer represented by the lawyer who had lodged his application, had paid no fees in that regard. The applicant has since then been unrepresented.
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed
‑
which is consistent with the amounts awarded in similar cases
‑
the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article
37
§
1
(c)).
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case
‑
law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1
in fine
).
The Court considers that this amount should be paid within three months from the date of notification of the Court’s decision issued in accordance with Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to settle within this period, simple interest shall be payable on the amount in question at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank plus three percentage points.
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article
37 § 2 of the Convention (
Josipović v. Serbia
(dec.), no. 18369/07, 4
March 2008).
In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.
For these reasons, the Court, unanimously,
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration under Articles 6 § 1 and 3 (c) and 7 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article
37
§
1
(c) of the Convention.
Done in English and notified in writing on 23 January 2020.
Stephen Phillips
Georgios A. Serghides
Registrar
President