STAN c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

17.12.2019

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

STAN c. ROUMANIE (CtEDO, 2019)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere nr. 29497/13 Valerian STAN împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 17 decembrie 2019 într-un comitet compus din Branko Lubarda, președinte, Carlo Ranzoni, Peter Paczolay, judecători, și Andrea Tamietti, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată la 25 februarie 2013, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de către reclamant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT recurentul, dl Valerian Stan, este un resortisant român născut în 1955 și rezident la București. Reclamantul a fost reprezentat de dl E. Crangariu, avocat în București. Guvernul român ( A fost reprezentat de agenții săi, în ultimă instanță dl Teodoroiu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Recurentul, fost militar de carieră, a publicat în mod regulat articole. După 1989, a colaborat cu mai multe asociații de apărare a drepturilor omului. Între 1996 și 1997, a preluat funcția de șef al Departamentului de control al prim-ministrului. În iunie 2010, reclamantul a avut cu G.A. fost membru (din ianuarie până în mai 1990) al C.P.U.N. (organismul care a dizolvat structurile de putere ale regimului comunist) și (în 2000) al unui grup de consultanți în politica externă pe lângă Ministerul Afacerilor Externe, care era la momentul respectiv maestru al conferințelor etice și colabora, printre altele, cu diverse ziare și publicații □ un schimb controversat cu privire la presupusa implicare a unor intelectuali români în activitățile poliției politice din fostul regim comunist. Într-un articol publicat la 2 iunie 2010 în New York Magazin, lahebdomadarul comunității românești din Statele Unite ale Americii, G.A. l-a acuzat pe reclamant că a dat dovadă de ipocrizie când a acuzat-o pe A.M., scriitorul și fostul deținut politic, că a colaborat cu regimul comunist, în timp ce reclamantul însuși a acționat cu diavolul. La 9 iunie 2010, reclamantul a publicat la rândul său un articol, intitulat "Cu ce drept, impostori" în rubrica "Opinionii" din New York Magazin." Orice persoană rațională și de bună credință poate constata cu siguranță că, contrar afirmațiilor G.A., articolul meu referitor la cauza A.M. nu acuză scriitorul și fostul deținut politic. Fostul meu coleg [G.A] mai mult și mai secat și mai însuflețit suflet a trebuit să răspundă la reproșurile mele cu privire la poziția sa subiectivă și necinstită cu privire la acest caz (a se vedea, de asemenea, criticile mele cu privire la radicalitatea opiniilor sale cu privire la fostul său prieten P. și la refuzul său resentimente de a compara cauza A.M. cu cea a P.G.). Dar ar fi făcut mai bine să tacă. În textul publicat săptămâna trecută în New York Magazin , G.A. a îndrăznit să scrie că: în afara unui compromis cu agenții Securității și întâlnindu-le în secret pe acestea din urmă, A.M. a reușit să-și bage cărțile în bibliotecile occidentale și să realizeze astfel o mare lucrare intelectuală și atenție! să se asigure că Acest nebun furios, care a dărâmat timp de 20 de ani tot ce este românesc, a devenit brusc un mare patriot și este preocupat de cultura română (...) G.A. a spus că pentru a face studii de drept (cum ar fi [am făcut])) trebuie să ai Cu toate acestea, ceea ce nu știai, prostule ranchiunos și excitat, pentru că eu spun aici pentru prima dată, este că în formularul de candidatură [pe candidat și familia sa] am ascuns că fratele meu era preot. Mi-am asumat o mulțime de riscuri (...) În cele din urmă, înțelegi că nu-ți spun aceste lucruri pentru a mă confesa ție... Înainte de 1989, în măsura curajului meu modest și a mijloacelor mele, nu am fost o persoană ușoară pentru partid și securitate. (...) În ceea ce te privește, în perioada regimului comunist și până la proba contrarie (demonstrez că nu este deloc exclus pentru viitor), pot să-ți arăt respectul meu. Dar acesta dispare imediat ce mă uit la ce ai făcut după [1989]. Zeci de pagini nu pot fi de ajuns. Tu și colegii tăi vă puteți judeca doar semenii. Adică cei care, ca și voi, intelectuali democrați, s-au prefăcut că nu văd jefuirea țării de către mafia vechii Securități și a Partidului Comunist. V - ați uitat în altă parte și v - ați închis ochii și ați ales lupte care nu i - au deranjat pe politicieni și pe ceilalți gangsteri ai tranziției... care v - au dat și v - au dat încă pâinea albă. Ați fost plătiți în mod gras pentru a scrie evitînd cu grijă să spuneți orice a fost vorba despre jafurile și abuzurile lor. Unii dintre voi ați primit munți de argint public pentru dvs. de fundație în familie sau ați fost privatizat de ziare și case de editare cu binecuvântarea celor pe care nu le-ați avut îngrijorat și în conformitate cu metodele patentate de gangsterii de tranziție. V-ați mulțumit să fie un pic mai mult și mai puțin compromis decât Pe care I., B. și companie, și te-ai prefăcut că nu înțelegi .. tu, nenorociților patriotici, cât de dăunător este pentru țara voastră să susțină, inclusiv prin tăceri vinovate, nu la fostul rege M., dar aceste Ați încercat să înăbușiți și ați încercat să înăbușiți cele câteva voci critice în organizațiile civice și apoi să le transformați pe acestea din urmă într-o organizație ridicolă de paie în serviciul de interese dezgustătoare. Ați pretins că protestați când politicienii care v-au hrănit și continuă să vă hrănească au distrus (...) În mod similar, ați intrat în serviciul unor cancelarii occidentale în schimbul multor burse și călătorii pentru tine și copiii tăi; amintește-ți pledoaria ta delirantă și interesată în favoarea războiului criminal din Irak, pe care până și autorii ei îl reneagă astăzi. Tu și semenii tăi, timp de 20 de ani nu ați oprit atacul P.G. (cu aproape la fel de mult zel ca generalul Securității P.). Opus regimului comunist [Școala Națională de Studii Administrative și Politice], Tribunalul Profesionist al Profesorilor mai vechi de securitate, subvenționată de stat. Și după tot ce ați făcut, îndrăznești să-i judeci pe alții? Îndrăznești să te ridici în judecători și procurori? Îndrăznești să faci procesul comunismului și post-imismului și al tuturor regimurilor viitorului? De ce este autoritatea dvs.? În ce drept, impostori nerușinați la 9 mai 2011, G.A. a introdus o acțiune civilă în calomnie împotriva reclamantului, solicitând condamnarea acestuia la plata unor daune-interese în despăgubire pentru reputația sa pe care ar fi dus-o afirmațiile conținute în articolul menționat anterior, care au fost în conformitate cu G.A. ridiculizat de activitatea sa de profesor universitar la S.N.S.P.A., implicarea sa în dezvoltarea inițiativelor societății civile, precum și traseul universitar al celor doi copii ai săi. Prin hotărârea din 24 ianuarie 2012, Tribunalul de Primă Instanță din București a respins acțiunea. El a reținut că reclamantul și G.A. și a subliniat, de asemenea, că G.A., personalitate mediată, exercitase funcții și responsabilități oficiale la începutul anilor 1990 și participase la privatizarea unei case de ediție. Acesta concluzionează că limitele criticii admisibile care trebuiau să se aplice în privința sa erau mai largi decât cele care trebuie respectate pentru un singur particular, pe care reclamantul le-a acționat cu bună credință și pe care le-a furnizat unei baze [jurisdicții a G.A. în privatizarea unei case de ediție] la afirmațiile sale. În cele din urmă, a reieșit că exercitarea libertății de exprimare permite recurgerea la o anumită doză de extaz sau chiar de provocare. Prin hotărârea definitivă din 11 februarie 2013, tribunalul județ din București a primit recursul G.A. și l-a condamnat pe reclamant la plata unor daune-interese în valoare de 10 000 lei românești (RON aproximativ 2 300 EUR (EUR)). Se consideră că instanța de primă instanță a interpretat în mod eronat jurisprudența referitoare la libertatea de exprimare. El a considerat că responsabilitățile publice pe care G.A. le exercitase în calitate de membru al C.P.U.N. nu justificau faptul că acesta era asimilat unui om politic În plus, el a considerat că reclamantul nu a demonstrat existența unei legături între exercitarea acestor responsabilități și exercitarea G.A. în privatizarea casei de ediție. În aceste condiții, tribunalul departamental indiqual que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que ê que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é é mai mult decât atât, reclamantul nu a exprimat nici un cuvânt de valoare. El a considerat apoi că persoana respectivă a dat dovadă de rea credință deoarece insultele pe care le rostise la adresa G.A. (profesor universitar, autor al articolelor și activist al drepturilor omului) și a familiei sale nu răspundeau nici unui interes public. D i s p o zi ț ii le relevante în speță ale codului civil, precum și în vigoare la momentul respectiv, sunt descrise în Ghiulfer Predescu România 29751/09, § 24, 27 iunie 2017). GRIEF 10. Invocând art. 10 din Convenție, reclamantul susține că sancțiunea care i-a fost aplicată i-a încălcat dreptul la libertatea de exprimare. Recurentul consideră în condamnarea la plata despăgubirilor pe care instanțele naționale i le-au impus o încălcare a articolului 10 din Convenție, astfel cum a fost formulat în părțile sale relevante în speță Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de a înțelege și libertatea (...) de a comunica informații sau idei fără a putea interveni din partea autorităților publice (...) exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii publice și prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau moralității, protecției reputației sau a drepturilor de proprietate intelectuală, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea autorității judiciare. Argumentele părților 12. Guvernul recunoaște că condamnarea reclamantului la plata daunelor-interese constituia o interferență în dreptul acestuia la respectarea libertății sale de exprimare, dar consideră că această interferență era prevăzută de lege (punctul 9 de mai sus), că aceasta urmărea un scop legitim, și anume protejarea reputației G.A. și că aceasta era necesară într-o societate democratică. În opinia sa, pe lângă tribunalul departamental, reclamantul a adresat invective în articolul .A. fără a se baza pe elemente obiective, fiabile și precise și pe care le-a adus în acest fel atingere onoarei, demnității și caracterului public al G.A. Mai mult decât atât, el consideră că termenii folosiți de reclamant nu erau indispensabili pentru comunicarea mesajului său, că s-au dovedit a fi excesivi și că au depășit limitele libertății jurnalistice. În cele din urmă, se face trimitere la jurisprudența Curții în această privință și consideră că, având în vedere gravitatea cuvintelor și a termenilor utilizați, nivelul sancțiunii aplicate la: .. ......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Reclamantul susține că a exprimat cu bună credință opinia sa cu privire la activitățile publice ale G.A., că a formulat un amestec de elemente de fapt și de hotărâri de valoare pentru care a furnizat o bază de fapt suficientă și că a exercitat, astfel, în mod legitim dreptul la libertatea de exprimare. Acesta indică faptul că a depus în dosarul intern un articol în care G.A. ar fi criticat politica actuală a editurii privatizate, dar ar fi recunoscut că aceasta era acționar minoritar și că a participat la crearea sa; pe de altă parte, acesta a prezentat instanțelor interne o copie a contractelor care ar dovedi că o fundație condusă de G.A. beneficia de finanțare publică. În ceea ce privește expresiile folosite, el susține că acestea se refereau la doza de extaz și la provocarea inerentă tipului de controversă care se referea la G.A. El consideră că acestea au reprezentat un răspuns la atac la adresa G.A., care ar fi susținut că reclamantul nu a avut autoritatea morală potrivit căreia ar trebui să se angajeze într-o dezbatere privind colaborarea intelectualilor români cu poliția politică din fostul regim comunist. El adaugă că acest articol a fost publicat într-un ziar cu tiraj redus (aproximativ 2 000-2). 500 de cititori) și că sancțiunea a fost disproporționată în speță.Evaluarea Curții Principii Generale14 Curtea consideră, iar părțile din acest document nu discordează, că condamnarea reclamantului la plata unor despăgubiri în favoarea G.A. constituie o interferență în exercitarea de către persoana în cauză a dreptului său la libertatea de exprimare. Părțile recunosc, de asemenea, că această interferență a fost prevăzută de lege, și anume articolele 998 și 999 din Codul civil, astfel cum se aplică la momentul faptelor (punctul 9 de mai sus), și că aceasta urmărea scopul legitim al protecției reputației sau a drepturilor de la este necesară într-o societate democratică. Principiile generale care reglementează condiția de "necesitate într-o societate democratică" sunt descrise în Bedat c. Elveția ([GC], n 56925/08, § 48-54, 29 martie 2016). Aplicarea acestor principii în cazul de față Curtea ia notă, în primul rând, de faptul că reclamantul susține că articolul său avea ca scop criticarea anumitor aspecte publice referitoare la G.A., personalitate mediată pe scară largă care ocupase funcțiile oficiale. Astfel, el a dorit să răspundă criticilor formulate de G.A., care i-a reproșat că nu are autoritatea morală necesară pentru a participa la o dezbatere de interes general, cum ar fi cea privind colaborarea unor intelectuali români cu vechiul regim comunist (punctul 13 de mai sus). În această privință, Curtea arată că, chiar dacă articolul în cauză a fost publicat ca răspuns la un articol referitor la o dezbatere de interes general, mesajul său viza direct persoana din G.A. Pentru că el punea la îndoială competențele profesionale ale acestuia și l-a acuzat că a primit bani publici prin intermediul fundațiilor sale, că nu a reacționat, după căderea regimului comunist, la jefuirea țării, că a fost implicat în privatizarea unei case de edituri și că și-a pus copiii să beneficieze de burse și de călătorii în schimbul unor servicii prestate anumite cancelarii vestice (punctul 5 de mai sus). Ea vede în cuvintele reclamantului mai mult un atac personal decât o contribuție la o dezbatere de interes general (a se vedea, a veo Ciuvica c. România, (dec.), n 29672/05, § 47, 15 ianuarie 2013, precum și, mutatis mutandis Cordova c. Italia (n, n 40877/98, § 62 CEDH 2003-I). În ceea ce privește notorietatea G.A., Curtea constată că cuvintele în litigiu îl vizau pe acesta în calitate de fost membru al C.P.U.N. și de un grup de consultanți pe lângă Ministerul Afacerilor Externe și Distructură. Ea constată că activitatea desfășurată de G.A. în exercitarea, timp de câteva luni, a funcțiilor sale oficiale sau universitare (punctul 4 de mai sus) nu era de natură să-i confere calitatea de personalitate politică sau de persoană publică. Ea se alătură tribunalului departamental cu privire la această constatare (punctul 8 de mai sus); a se vedea, contrao Prunea c. România, n 47881/11, § 31, 8 ianuarie 2019 și Andreescu c. România, 19452/02, § 91, 8 iunie 2010). 18. În ceea ce privește apoi modul în care a obținut informațiile și veridicitatea acestora, Curtea constată că instanța departamentală a statuat că afirmațiile reclamantului erau de o bază de fapt și că expresiile pe care acesta le utilizase pentru a-și comunica mesajul erau calomniatoare și că Tribunalul a considerat că acest lucru constituia astfel o dovadă de rea credință a persoanei vizate. Comisia observă, de asemenea, că nu au fost considerate de către tribunalele departamentale drept hotărâri de valoare (punctul 8 de mai sus). 19. În cazul în care nimeni nu contestă veridicitatea unei părți din informațiile faptice conținute în articol, cum ar fi: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . și grupului de consultanți în domeniul politicii externe pe lângă Ministerul Afacerilor Externe, precum și calității sale de director de conferințe la SNSPA (punctul 4 de mai sus), în opinia Curții, celelalte informații nu se bazau pe o bază de fapt solidă, care să confirme exactitatea acestora. Acesta este cazul declarației făcute de G.A. în privatizarea unei case de ediție, pe care tribunalul departamental a considerat-o lipsită de justificare. În mod similar, tribunalul județean nu a considerat că expresiile În plus, Curtea constată că afirmațiile care pun în discuție bursele și călătoriile de care beneficiază copiii G.A. ar fi fost susținute de elemente de fapt solide (punctul 8 de mai sus). Având în vedere înscrisurile din dosar, Comisia constată că instanțele au acordat reclamantului posibilitatea de a prezenta dovada veridicității afirmațiilor sale (punctul 13 de mai sus), dar au considerat că acesta nu a ajuns la un rezultat. Argumentele invocate de instanța de recurs în fața instanței de recurs nu au reușit să o convingă pe aceasta din urmă cu privire la veridicitatea afirmațiilor în litigiu. După ce a examinat concluziile tribunalului departamental, Curtea consideră că acestea nu apar nici arbitrare, nici nefondate. 21. Reamintind importanța comportamentului persoanei vizate înainte de publicarea articolului în cauză (Axel Springer AG c. Germania [GC], nu 39954/08, § 92, 7 februarie 2012), Curtea constată că simpla faptă a G.A. de a critica poziția reclamantului pe un subiect de interes general nu era de natură să îl priveze de orice protecție împotriva publicării articolului Comisia observă apoi că reclamantul a fost condamnat la plata unor daune-interese pentru încălcarea reputației G.A. și a familiei sale (punctul 8 de mai sus). În special, faptul că articolul a fost publicat într-o revistă cu tracțiune redusă nu înseamnă că este justificat să se pună sub semnul întrebării concluziile instanțelor interne 23. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că motivele invocate de autoritățile naționale pentru justificarea sancțiunii aplicate reclamantului au fost atât relevante, cât și suficiente și nu vede niciun motiv serios de a înlocui avizul său cu cel al instanțelor interne (Bedat, citată anterior, punctul 54). În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, aceasta arată că tribunalul departamental l-a condamnat pe solicitant să plătească despăgubiri în valoare de aproximativ 2 300 EUR, care nu pare a fi excesiv în sine și nu riscă să producă un efect descurajant asupra exercitării libertății de exprimare în calitate de șef al laui (a se vedea mutatis mutandis Prunea citată anterior, punctul 38) și Ghergut c. România [Comitetul], n 30343/10, § 62, 24 iulie 2018). 25. În concluzie, Curtea consideră că condamnarea reclamantului la plata unor daune-interese pentru vorbele conținute în articolul Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 16 ianuarie 2020. Andrea Tamietti Branko Lubarda Președinte adjunct