AFFAIRE MAGYAR KÉTFARKÚ KUTYA PÁRT c. HONGRIE

La originea cauzei se află o cerere (nr. 201/17) îndreptată împotriva Ungariei și din care Magyar Ketfarkú Kutya Párt, un partid politic ungur ( Partidul reclamant a fost reprezentat de domnul Cs. Tordai, avocat în Budapesta. Guvernul ungar a fost reprezentat de agentul său, M. Tallódi, Departamentul de Justiție. Cererea a fost atribuită celei de-a patra secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții]. La 23 ianuarie 2018, o cameră a acestei secțiuni, compusă din Ganna Yudkivska, președintele Vincent A. De Gaetano, Paulo Pinto de Albuquerque, Faris Vehabović, Carlo Ranzoni, Marko Bošnjak și Péter Paczolay, judecători, precum și de Marialena Tsirli, graffière de section, a pronunțat o hotărâre în care a încheiat în unanimitate încălcarea articolului 10 din convenție. La 23 aprilie 2018, guvernul a solicitat trimiterea cauzei în fața Marii Camere în temeiul articolului 43 din convenție. La 28 mai 2018, Colegiul Marii Camere a acceptat această cerere. Compoziția Marii Camere a fost oprită în conformitate cu art. 26 alin. (4) și (5) din Convenție și 24 din regulament. MKKP și guvernul au prezentat observații scrise suplimentare [art. 59 alineatul (1) din regulament] pe fond. La 21 noiembrie 2018 a avut loc o audiere publică la Palatul pentru Drepturile Omului din Strasbourg. S-a depus o cerere de încuviințare pentru guvernul pârât M. Tallódi, agent, domnul M. Weller, co-agent; Tordai, T. Fazekas, B. Tóth, sfat, d-na D. Szabó, consilier. Curtea l-a ascultat pe dl. Tallódi, Fazekas și Tóth în declarațiile lor, precum și în răspunsurile lor la întrebările adresate de judecători. De fapt, șapte. MKKP este un partid politic maghiar. La alegerile parlamentare din 2018, acesta obține 1,73% din voturile exprimate la nivel național (99 410 voturi) și, prin urmare, nu atinge pragul legal de reprezentare parlamentară. În plus, nici unul dintre candidații săi nu a fost ales la nivel de circumscripții. Modul de exprimare al MKKP este în mare măsură satiric: partidul se transformă în deriziune politică și politici guvernamentale, pe site-ul său web, care sunt pline de conținuturi comice, și în cadrul de mai multe campanii mai multe în favoarea unor cauze în mod evident absurde, lucrări de artă și de performanță stradală. În 2006, partidul și-a prezentat candidatura la alegerile parlamentare, cu un program de campanie care promitea, printre altele, viață eternă, bere gratuită, mai puțină gravitație și două apusuri de soare pe zi. În același an, el a făcut campanie pentru Primăria Budapestei pe sloganuri precum mai mult decât orice, mai puțin nimic! O viață veșnică, bere gratis și reduceri! Promitem totul și orice! □ 9. În 2015, refugiații și migranții care s-au îndreptat spre Europa au traversat teritoriul maghiar. În această situație, guvernul a adoptat o nouă politică privind migrația, care a fost foarte mediată. Ca răspuns, MKKP a lansat ceea ce a lansat o campanie anti-- anti-imigrație mai mult de 33 de milioane de forinti maghiari (HUF), adică aproximativ 100 000 de euro (EUR). Ca parte a acestei campanii, el a pus postere caricaturind mesajele guvernului, cu sloganuri cum ar fi: puteți veni în Ungaria, noi deja lucrăm în Anglia! 10. La 22 septembrie 2015, miniștrii de afaceri și justiție internă din Uniunea Europeană au aprobat un plan de doi ani pentru transferul a 120 000 de solicitanți de azil de la statele situate la frontierele externe (Italia și Grecia) către toate celelalte țări ale Uniunii Europene. În cadrul acestui plan, Ungaria trebuia să găzduiască 1 294 de persoane din alte state membre. 11. La 24 februarie 2016, prim-ministrul maghiar a anunțat că guvernul său urma să organizeze un referendum privind posibilitatea de a accepta cotele obligatorii de transfer al migranților prevăzute de UE. În aceeași zi, guvernul a fost de acord cu Comisia electorală națională ( □ 12. La 29 februarie 2016, CEN a aprobat această chestiune cu nouă voturi împotrivă. La 5 mai 2016, după examinarea acțiunilor care fuseseră introduse în fața justiției împotriva acestei decizii, Kúria (jurisdicția Supremă a Ungariei) a autorizat desfășurarea referendumului. 13. La 10 mai 2016, Adunarea Națională a aprobat în mod oficial organizarea referendumului propus de guvern, cu 136 de voturi pentru, din partea partidelor majoritare din Parlament, precum și din partea partidului Da opoziția Jobbik, și cinci voturi împotrivă, restul de 53 de deputați au decis să boicoteze sesiunea. La 21 iunie 2016, Curtea Constituțională a respins toate acțiunile formulate împotriva proiectului de referendum. S-a anunțat că referendumul va avea loc la 2 octombrie 2016. 14. Mai multe grupuri de opoziție, inclusiv partide politice și actori ai societății civile, au considerat că, în formularea problemei supuse referendumului, autoritățile au deformat în mod deliberat politica UE: în opinia lor, nu a existat niciun proiect care să prevadă introducerea unor cote obligatorii de transfer de migranți. Aceste grupuri au susținut că referendumul nu a fost un instrument de propagandă al guvernului, pe care nu l-a oferit alegătorilor o alegere reală între alternative reale, și că formularea tendențioasă a problemei nu avea alt scop decât să exacerbeze controversele referitoare la imigrație. 15. MKKP i-a chemat pe susținătorii săi să participe la referendum, dar să voteze nul. La prima vedere a fost că acest referendum a constituit un abuz fundamental asupra unei instituții juridice democratice și că, în timp ce boicotul a fost o respingere pasivă a consultării, votul nul a fost un mesaj clar de denunțare activă a acestei consultări. În mesajul pe care l-a publicat pe site-ul său pentru a-i invita pe alegători să voteze nul, MKP a explicat, de asemenea, că un buletin de vot nu putea fi falsificat și că avea certitudinea că nu va fi luat în considerare la numărarea voturilor. 16. În perioada anterioară referendumului, guvernul a lansat o campanie privind politica în domeniul migrației. El a pus afișe unde se putea citi asta: "Știați asta?" Peste 300 de persoane au fost ucise în atacuri teroriste în Europa de la începutul crizei migranților. - Știai asta? Autorii atentatelor teroriste din Paris erau imigranți. - Știai asta? Un milion și jumătate de migranți ilegali au intrat în Europa în 2015. - Știai asta? Bruxelles dorește să impună instalarea în Ungaria a unui număr de migranți ilegali care să corespundă populației unui oraș. - Știai asta? Aproape un milion de migranți doresc să vină în Europa doar din Libia. Și tu știai asta? De la începutul crizei migranților, hărțuirea sexuală a femeilor a crescut în Europa. mai puțin de 17 ani. Ca reacție la această campanie, MKKP și-a continuat propria campanie de afișare, pe care a finanțat-o din nou prin micro-donuri (□ Știați asta? Este un război în Siria. - Știai asta? Un milion de ungurii vor să emigreze în Europa. - Știai asta? În majoritatea cazurilor, autorii actelor de corupție sunt politicieni. - Știai asta? Un copac îți poate cădea în cap. - Știai asta? Ungurul mediu are mai multe șanse să vadă un OZN decât să întâlnească un refugiat în timpul vieții sale. Și tu știai asta? În timpul Jocurilor Olimpice, cel mai mare pericol pentru participanții maghiari a venit de la concurenții lor străini . □) … 18. La 29 septembrie 2016, MKKP a pus la dispoziția alegătorilor o aplicație mobilă intitulată " Votați nul"! În loc să meargă la vot, utilizatorii au putut să facă o fotografie anonimă a buletinului lor de vot sau a ceea ce făceau în loc să voteze. Nu există nici o controversă între părți că pe internet a fost total, atât pentru utilizatorii care au publicat fotografii, cât și pentru utilizatorii pasivi. Mai multe ziare mari on-line (index.hu, hvg.hu) au raportat lansarea aplicației . 19. Aplicația putea fi descărcată gratuit de pe site-ul web (versiunea iOS) sau Google Play (versiunea Android) fără a fi nevoie de sine. Aplicația avea acces la statutul și la adresa telefonului, precum și la galeria sa foto. Folosită cu setările de bază, permite utilizatorului să facă o fotografie doar cu camera din spate a telefonului, și nu cu camera din față, astfel încât alegătorii nu au putut lua selfie de vot Puteai adăuga un comentariu la fotografie, fie prin alegerea unui mesaj politic pre-redus, fie prin redactarea propriului mesaj. Era posibil să se precizeze în ce departament fusese votată, dacă participasem la referendum și dacă se exprima un vot valabil sau nu. Aceste mesaje apăreau împreună cu fotografia. În plus, aplicația genera grafice care arată, pe departament, rata de participare și numărul de voturi valabile și nevalabile. Fotografiile și mesajele au fost accesibile altor utilizatori ai aplicației. Publicarea și partajarea fotografiilor au fost anonime și fiecare utilizator nu a putut publica decât o fotografie. Prin utilizarea aplicației, alegătorii au trimis operatorului său un cod criptat nerecuperabil (cod hash value), generat de către adresa de telefon, și fotografie (cu un mesaj Prin intermediul ciocănirii, nici MKKP, nici dezvoltatorul de aplicații nu au putut accesa adresa de e-mail a telefoanelor mobile utilizate. 20. La 29 septembrie 2016, un particular sesizează CEN cu privire la o plângere cu privire la această aplicare. 21. Prin decizia din 30 septembrie 2016, CEN a considerat că aplicarea mobilă contravine principiilor echității și secretului scrutinului, precum și principiului exercitării drepturilor în conformitate cu scopul acestora (întocmirea eltetszer Aceasta a ordonat MKKP să se abțină de la comiterea altor încălcări ale articolului 2 alineatul (1) litera (a) și (e) din Legea nr. XXXVI din 2013 privind procedura electorală sau ale articolului 2 alineatul (1) din Legea fundamentală. Pe baza liniilor directoare adoptate în 2014, Comisia a considerat că alegătorii nu puteau trata buletinele de vot ca pe o singură cale și că, prin urmare, nu puteau să le scoată din izolatoare sau să le fotografieze. Ea a explicat că fotografierea buletinelor de vot ar putea fi o sursă de fraudă electorală. Aceasta a adăugat că, deși principiul secretului scrutinului nu este obligatoriu alegătorilor, el nu le permitea să-și abuzeze situația, deoarece secretul votului nu putea fi asigurat decât cu cooperarea lor. În cele din urmă, Comisia a considerat că aplicarea era de natură să discrediteze în ochii publicului activitatea organelor electorale și sistemele de numărare a voturilor. 22. MKKP sesizează Kúria cu privire la o cerere de control jurisdicțional al acestei decizii. Prin urmare, aceasta nu se aplica încă la data referendumului. 23. La 2 octombrie 2016, a avut loc referendumul privind Planul Uniunii Europene pentru transferul migranților. Aplicația mobilă în cauză a fost disponibilă toată ziua, iar 3 894 de fotografii au fost partajate acolo. Din dosar reiese că fotografiile nu au fost publicate altundeva decât în aplicație. 24. La 3 octombrie 2016, particularul care a sesizat CEN (punctul 20 de mai sus) a prezentat în fața sa o nouă plângere, deoarece MKP a activat aplicația. În ziua referendumului. Acesta susținea că, prin asigurarea funcționării acestei aplicări și prin încurajarea alegătorilor săi să o utilizeze, MKP a încălcat principiile exercitării drepturilor de bună credință și ale exercitării drepturilor în conformitate cu scopul acestora, precum și principiile de echitate și de secret al scrutinului. 25. Prin decizia din 7 octombrie 2016, CEN și-a confirmat concluzia anterioară și a condamnat partidul politic la plata unei amenzi de 832 500 HUF, adică aproximativ 2 700 EUR. Aceasta a precizat că, prin punerea la dispoziția alegătorilor a unei aplicații mobile, solicitându-le să publice fotografii ale buletinelor de vot și încurajându-le să voteze fără drept de vot, partidul sa .. a fost condus într-un mod care le-ar putea afecta alegerea și, prin urmare, constituind o activitate de campanie ilegală. 26. Prin decizia din 10 octombrie 2016, Kúria a confirmat decizia CEN din 30 septembrie 2016 cu privire la concluzia sa cu privire la principiul exercitării drepturilor în conformitate cu scopul lor, dar a infirmat partea referitoare la dreptul la echitate a referendumului. Aceasta a adus în discuție următorul raționament: Acesta se referă la anularea acestei decizii și la respingerea plângerii care face obiectul acesteia. Acesta susține că decizia în litigiu încalcă articolele 2 alineatul (1) și IX alineatul (1) din Legea fundamentală și art. 2 alineatul (1) litera (e) din Legea privind procedura electorală. Reclamantul susține că a fost incriminat autorului plângerii de a prezenta dovada aplicării legii și că acesta nu a făcut acest lucru. În opinia sa, plângerea ar fi trebuit, prin urmare, să fie respinsă fără o examinare pe fond. CESE susține că CEN nu a examinat aplicarea și nu și-a întemeiat concluziile decât pe comunicate de presă. El a afirmat că aplicarea, pe care a atașat-o pe un dispozitiv extern, nu permitea nici acestuia, nici dezvoltatorului să aibă acces la datele cu caracter personal ale utilizatorilor. Acesta susține, de asemenea, că datele transferate nu pot fi conectate la un utilizator și că, prin urmare, acestea nu pot fi considerate date cu caracter personal. În opinia sa, orientările [ale Comisiei electorale naționale] nu sunt obligatorii și, prin urmare, nu pot constitui temeiul juridic al deciziei. El consideră că, făcând publicitate pentru aplicare și invitând alegătorii să o folosească, el își exercită dreptul la libertatea de exprimare, protejat de art. IX alin. (1) din Legea fundamentală, pe de o parte, și, pe de altă parte, îi numește pe alegători să-și exercite dreptul de a-și exercita dreptul. Acesta deduce din mai multe hotărâri ale Curții Constituționale că, deși dreptul la libertatea de exprimare nu este un drept fundamental nelimitat, nu poate fi restrâns decât într-o măsură necesară și proporțională în raport cu un alt drept fundamental sau cu un alt principiu constituțional și că orice restricție astfel impusă trebuie să fie adecvată pentru realizarea scopului invocat. El susține că punerea în aplicare nu a adus atingere caracterului secret al scrutinului pe care l-a făcut nu a permis conectarea conținutului votului la persoana în cauză. El consideră că principiul secretului alegerilor garantează alegătorilor că nimeni nu poate descoperi conținutul votului lor, dar nu le interzice să le spună altora. El adaugă că, în orice caz, aplicarea a fost o platformă pusă la dispoziția alegătorilor pentru a le permite să împărtășească altora conținutul votului lor și, în nici un caz, o modalitate de a încălca secretul scrutinului. În consecință, el consideră că aceasta era contrară nici articolului 2 alineatul (1) din Legea fundamentală, nici articolului 2 alineatul (1) litera (a) și (e) din Legea privind procedura electorală. Pe de altă parte, reclamantul susține că CEN nu și-a motivat concluzia conform căreia aplicarea ar putea submina în mod deosebit încrederea populației în sistemul informatic și în sistemul de inversare a vocii scrutinului, precum și în activitatea organelor electorale. [...] Decizia și raționamentul Kúria La CEN a considerat pe bună dreptate că aplicarea permite punerea online a datelor referitoare la referendumul din 2 octombrie 2016; informațiile publicate pe site-ul web și pe pagina de Facebook a reclamantului solicitau alegătorilor să pună online în aplicare fotografii și alte informații. Obiectul examinării realizate aici este decizia CEN vizată de prezenta acțiune, și anume decizia prin care CEN a declarat că a solicitat alegătorilor să pună online și să publice fotografii ale buletinelor de vot ale referendumului național privind o aplicație mobilă a încălcat principiile echității și secretului scrutinului și exercitării drepturilor de bună credință și în conformitate cu scopul acestora. Reclamantul a prezentat ca dovadă informațiile care au fost publicate cu privire la aplicarea pe site-ul reclamantului și pe site-urile hvg.hu și index.hu.hu. Prin urmare, [Kúria] consideră că este achitată de obligația care îi impunea să anexeze la plângerea sa elementele de probă necesare. CEN a stabilit suficient faptele și nu a încălcat art. 43 alineatul (1) din Legea privind procedura electorală. Kúria subliniază în primul rând că orientările nu sunt un text legislativ și că nu au forță juridică în temeiul articolului 51 alineatul (2) din Legea privind procedura electorală; prin urmare, acestea nu sunt relevante pentru examinarea juridică a prezentei cauze. CEN și-a luat decizia pe baza orientărilor, însă ar fi trebuit să își efectueze propria apreciere și să aplice la faptele din speță dispozițiile relevante ale Legii fundamentale și ale Legii privind procedura electorală. În temeiul articolului 2 alineatul (1) din Legea fundamentală, membrii Adunării Naționale sunt aleși prin vot universal direct și egal, cu buletin secret, în cadrul alegerilor care garantează libera exprimare a voinței alegătorilor, în conformitate cu modalitățile definite într-o lege organică. În opinia [Kúria], secretul scrutinului (care este un drept al alegătorilor) menționat la art. 2 alineatul (1) înseamnă mai întâi că trebuie să se garanteze dreptul tuturor alegătorilor la exprimarea alegerii lor printr-un vot secret nedetectat de oricine. Apoi este necesar să se instituie un sistem care să nu permită identificarea modului în care un alegător a votat. Kúria nu este de acord cu raționamentul deciziei atacate conform căreia aplicarea și caracteristicile sale au vizat în mod deschis punerea online a fotografiilor, trimiterea de mesaje, estimarea participării la scrutin și trimiterea de notificări de către alegătorii de vot. Dispozițiile Legii privind organizarea referendumurilor, inițiativa cetățenilor europeni și procedura de referendum, legea privind procedura electorală și normele privind procedura de vot garantează în mod clar secretul alegerilor. Liquide atașat recursului examinat în speță nu permite accesul la datele personale ale utilizatorilor și, prin urmare, nu poate fi legat de un vot exprimat unui alegător. De altfel, CEN nu a ajuns la o concluzie diferită. Având în vedere cele de mai sus, se concluzionează că nici aplicarea, nici utilizarea acesteia nu au adus atingere secretului scrutinului și că, prin primirea acestei părți a plângerii, CEN nu a respectat dreptul aplicabil. În temeiul articolului 2 alineatul (1) din Legea privind procedura electorală, următoarele principii trebuie să prevaleze în aplicarea normelor de procedură electorală: (a) menținerea echității scrutinului; (e) exercitarea drepturilor de bună credință și în conformitate cu scopul acestora. Dispozițiile aplicabile alegerilor sunt prevăzute la articolele 168-186 din Legea privind procedura electorală. În conformitate cu art. 180 alineatul (1), alegătorilor trebuie să li se pună la dispoziție un izolator pentru a-și completa buletinul de vot. În conformitate cu art. 182 alineatul (1), persoana în cauză plasează buletinul de vot într-un plic și apoi înfășurat într-o urnă. La art. 186 alineatul (1) se prevede că un motiv valabil nu poate fi exprimat decât în favoarea candidaților sau a listelor ale căror nume figurează pe buletinele oficiale de vot. În opinia Kúria și spre deosebire de ceea ce a estimat CEN, faptul de a fotografia un buletin de vot în sala de vot nu aduce atingere secretului votului și al scrutinului. Nici un text de lege nu a putut să fotografieze buletinele de vot, iar CEN nu a putut menționa nici unul în acest sens. După cum s-a menționat mai sus, exercitarea votului cu buletine de vot secret conține două aspecte, iar fotografiile nu aduc atingere secretului buletinului de vot și nu permit un vot exprimat unui alegător. Următoarea întrebare care trebuie soluționată în acest caz este dacă faptul de a solicita alegătorilor să împartă o fotografie a buletinului lor de vot în aplicare și de a gestiona această aplicație aduce atingere principiilor secretului scrutinului și exercitării drepturilor de bună credință și în conformitate cu scopul acestora. În temeiul jurisprudenței constante amintite în Decizia nr. Kvk.IV.37.359/2014/2 a Kúria , exercitarea drepturilor în conformitate cu scopul lor este o obligație care decurge din principiul dreptului civil privind interzicerea abuzului de drept, care se aplică întregului sistem juridic. Acest principiu înseamnă că titularii de drepturi trebuie să le exercite în conformitate cu scopul și conținutul lor. Numai un astfel de exercițiu al drepturilor este protejat din punct de vedere juridic, atunci când se poate stabili conținutul real al dreptului, dincolo de prerogativa formală. Astfel, stabilirea principiului exercitării drepturilor în conformitate cu scopul lor de a depăși stabilirea dreptului: trebuie să fie recunoscut conținutul instituției juridice pe baza unei conduite legale. [Kúria] acordă o importanță deosebită rolului și utilizării buletinelor de vot în cadrul procesului electoral. Un buletin de vot are în mod clar scopul de a permite alegătorilor să își exprime opiniile cu privire la întrebarea care le este adresată; orice utilizare contrară acestui scop aduce atingere principiului exercitării drepturilor în conformitate cu scopul lor. În consecință, aplicarea în litigiu și conduita reclamantului de a solicita alegătorilor să ia fotografii și să le publice în aplicarea constituie, de asemenea, o încălcare a acestui principiu. În temeiul articolului IX alineatul (1) din Legea fundamentală, orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Curtea Constituțională a stabilit în decizia sa nr. 30/1992 (V.26) AB că statul poate recurge la restricționarea drepturilor fundamentale și a drepturilor fundamentale nu există alte mijloace de protecție a exercitării unui alt drept fundamental sau a unei libertăți fundamentale sau a unei valori constituționale. Astfel, nu este suficient ca restricția să vizeze protejarea unui alt drept fundamental, a unei libertăți fundamentale sau a unui scop constituțional, ci trebuie să fie proporțională cu scopul vizat: importanța acestui obiectiv și greutatea dreptului fundamental trebuie să fie echilibrate între ele. Legiuitorul trebuie să aleagă cea mai puțin restrictivă măsură care să permită atingerea obiectivului vizat. Orice restricție a unui drept care nu ar răspunde unei nevoi imperioase sau care ar fi arbitrară și orice restricție care ar fi disproporționată scopului vizat ar fi neconstituțională. [Kúria] subliniază că raționamentul său privind exercitarea drepturilor în conformitate cu scopul lor nu aduce atingere dreptului la libertatea de exprimare a alegătorilor. În acest caz, dreptul alegătorilor la libertatea de exprimare în contextul scrutinului este dublu. În primul rând, alegătorii își exprimă opiniile cu privire la chestiunea care face obiectul votului; în al doilea rând, au posibilitatea de a face cunoscute altora modul în care au votat, verbal, în scris sau în orice alt mod, de exemplu pe social media sau pe alte site-uri web. Kúria consideră că aplicarea în cauză aduce atingere principiului exercitării drepturilor în conformitate cu scopul lor nu din cauza faptului că le permite alegătorilor săi să facă publică în mod individual conținutul votului lor, ci din cauza modului în care permite această publicare, și anume prin luarea și punerea online a fotografiilor de buletine de vot. Prin urmare, conduita reclamantului a adus atingere principiului exercitării drepturilor în conformitate cu scopul acestora. Cu toate acestea, această atingere nu a fost atât de gravă încât ar fi încălcat principiul protecției echității scrutinului prevăzut la art. 2 alineatul (1) litera (a) din Legea privind procedura electorală: aceasta nu a avut niciun impact material asupra echității referendumului național. Kúria a examinat, de asemenea, dacă acțiunea reclamantului ar fi încălcat principiul exercitării drepturilor de bună credință. În această privință, Comisia subliniază faptul că dezvoltarea aplicației și numirea alegătorilor să utilizeze nu a fost contrară principiului exercitării drepturilor de bună-credință: nu este dovedită în mod explicit și nici decizia CEN nu conține elemente materiale în această privință. Kúria nu este de acord cu raționamentul CEN potrivit căruia aplicarea este deosebit de potrivită pentru a submina încrederea populației în sistemul informatic și sistemul de numărare a voturilor alegerilor. CEN nu a prezentat niciun argument material în această privință și, în plus, Kúria consideră că nu există nicio aplicare și nicio solicitare de a utiliza nimic care să submineze încrederea publicului în activitatea organelor electorale. Fotografierea buletinelor de vot nu permite fraudarea alegerilor. Decizia instanței federale din SUA prezentată de reclamant arată că problema împărțirii fotografiilor de buletine de vot a fost adusă și în fața instanțelor din Statele Unite, dar această considerație este irelevantă în cazul de față. În temeiul articolului §§ 5 litera (b) din Legea privind procedura electorală, Kúria reformează decizia CEN, astfel cum se prevede în dispozitivul. Singurul motiv pentru care se soluționează plângerea este acela că conduita reclamantului a încălcat art. 2 alineatul (1) litera (e) în ceea ce privește principiul exercitării drepturilor în conformitate cu scopul acestora. Kúria confirmă obligația reclamantului de a-și înceta comportamentul ilicit. (...) □ 27. Prin decizia din 18 octombrie 2016, Kúria a confirmat parțial decizia CEN din 7 octombrie 2016. Aceasta a redus la aproximativ 100 000 HUF, adică aproximativ 310 EUR. Aceasta a urmat, în esență, același raționament ca cel prezentat mai sus și a adăugat următoarele: Pe de o parte, Tribunalul a anulat această decizie și a respins plângerea și, pe de altă parte, a anulat constatarea de încălcare a articolului 2 alineatul (1) litera (e) din Legea privind procedura electorală și din Legea privind dreptul de vot care i-a fost impusă. Reclamantul susține că decizia contestată este contrară articolelor 2 alineatul (1) și IX alineatul (1) din Legea fundamentală, articolelor 2 alineatul (1) litera (a) și (e), articolului 47 alineatul (2) și articolului 218 alineatul (2) litera (d) din Legea privind procedura electorală, articolului 79 din Legea privind referendumul și articolului 223 alineatul (3) litera (b) și articolului 219 alineatul (1) din Legea privind procedura electorală. Pe de altă parte, reclamantul susține că, atunci când a examinat acțiunea formulată împotriva deciziei nr. 118/216 a CEN, Kúria a concluzionat doar că art. 2 alineatul (1) litera (e) din Legea privind procedura electorală a fost încălcat, dar nu a constatat că nu a încălcat o altă dispoziție. Comitetul solicită ca raționamentul pe care l-a luat în considerare în cadrul acestei acțiuni să fie luat în considerare. Reclamantul se plânge, de asemenea, de cauza care i-a fost adusă. Acesta consideră că criteriul pe baza căruia a fost impusă nu a fost legal. În opinia sa, nu sancționa o încălcare a regulilor de campanie. Într-adevăr, CEN nu ar fi stabilit că faptul de a cere alegătorilor să voteze nul era împotriva legii, ea ar fi considerat pur și simplu că numele de aplicare ar fi putut fi dat mai degrabă la alegerea alegătorilor: prin urmare, nu ar fi fost fondată să-i impună o amendă în temeiul oricărei nereguli. Reclamantul consideră, de asemenea, că CEN nu a apreciat în mod adecvat suma de la care trebuie să se plătească. Acesta susține că, din moment ce Kúria a considerat deja că CEN a concluzionat în mod eronat o neregulă în decizia sa nr. 118/2016, nu i se poate reproșa aceeași neregulă în speță. În opinia sa, metoda pe care a ales-o pentru a exprima o opinie nu constituia o neregulă care să justifice impunerea unei amenzi. Decizia nr. 118/2016 a CEN n a ar fi fost nici definitivă, nici obligatorie din punct de vedere juridic, și, prin urmare, faptul că nu este conformă nu ar putea justifica faptul că i s-a aplicat o amendă. (...) În timpul campaniei care a precedat referendumul organizat la 2 octombrie 2016 la inițiativa guvernului maghiar cu privire la această chestiune De asemenea, dezbaterile s-au concentrat nu numai asupra a ceea ce era necesar pentru a răspunde la întrebare, ci și asupra faptului că ar trebui să se voteze sau să se abțină de la vot (...) Având în vedere cele de mai sus, dezvoltarea și punerea la dispoziția alegătorilor a unei aplicații mobile care să îi determine să voteze fără drept de vot ar putea influența alegerea acestora. În conformitate cu art. 140 din Legea privind procedura electorală, prin mijloace de campanie se înțelege orice mijloc utilizat pentru a influența sau a încerca să se facă referire la alegerea alegătorilor. Acesta este cazul aplicației mobile în cauză. În conformitate cu art. 141 din Legea privind procedura electorală, prin activitate de campanie se înțelege orice activitate care implică un mijloc de campanie desfășurat în cursul perioadei de campanie, precum și orice altă activitate desfășurată în cursul perioadei de campanie pentru a afecta sau pentru a încerca să se concentreze asupra alegerii alegătorilor. CEN a stabilit pe bună dreptate că reclamantul a desfășurat o activitate de campanie în perioada de campanie în sensul articolului 139 din Legea privind procedura electorală. Kúria a verificat, de asemenea, dacă statul în cauză a fost aplicat în conformitate cu art. 218 alineatul (2) litera (d) din Legea privind procedura electorală. Comisia subliniază că orice persoană care desfășoară activități de campanie trebuie să respecte normele și principiile generale ale procedurii electorale. Comisia nu împărtășește opinia reclamantului cu privire la activitățile de campanie. Acesta din urmă a contestat faptul că, în speță, aceaceasta a fost motivată de modul în care și-a exprimat o opinie. Or, această amendă nu i-a fost impusă doar din cauza modului în care și-a exprimat opinia, ci pentru că a desfășurat o activitate de campanie în detrimentul principiului exercitării drepturilor în conformitate cu scopul lor, consacrat la art. 2 alineatul (1) litera (e) din Legea privind procedura electorală. Prin urmare, impunerea acestei sancțiuni a fost conformă cu art. 218 alineatul (2) litera (d) din Legea privind procedura electorală. (...) mai mult sau mai puțin MKKP a introdus o acțiune constituțională împotriva hotărârilor pronunțate de Kúria la 10-18 octombrie 2016. Invocând art. 27 din Legea privind Curtea Constituțională, acesta a dezvoltat, în special, următorul text: mai exact, reclamantul a dezvoltat aplicația în cauză, disponibilă pe site-urile de descărcare Google Play (Android) și Apple Store (iOS), în perspectiva referendumului din 2 octombrie 2016. Această aplicare a fost dezvoltată ca răspuns la răspândirea noilor canale de comunicare pe care le reprezintă mijloacele de comunicare sociale. În prezent, este obișnuit ca cetățenii să-și împărtășească experiențele, gândurile și opiniile prin publicarea pe site-uri web (Facebook, Instagram, Tumblr, blog-uri) a fotografiilor făcute cu telefonul mobil. În timpul alegerilor, acest lucru se manifestă prin faptul că cetățenii își fotografiază buletinele de vot și își împărtășesc clișeele pe social media. Prin dezvoltarea aplicației în cauză, reclamantul avea intenția de a oferi alegătorilor posibilitatea de a-și exercita dreptul la libertatea de exprimare prin partajarea anonimă a unei fotografii a buletinului de vot (sau, pentru cei care nu ar vota, o fotografie a ceea ce făceau în schimb) cu un comentariu, într-un mod care nu ar permite să se lipească de buletinul de vot propriu-zis. [...] Reclamantul consideră că interpretarea făcută de Kúria și consecințele juridice ale acestei interpretări au adus atingere unui drept garantat de art. IX alin. (1) din Legea fundamentală și că această interpretare este, prin urmare, neconstituțională. Luând o fotografie a buletinului de vot și împărțind-o cu alții, alegătorii aveau drept scop de a exprima un punct de vedere cu privire la o chestiune de interes public. Prin urmare, acest demers este legat de exercitarea libertății de exprimare, în special a aspectului important al acestei libertăți, pe care o constituie posibilitatea de a dezbate subiecte de interes public. Prin urmare, conduita prin care reclamantul a permis alegătorilor să-și exercite dreptul la libertatea de exprimare este, de asemenea, o măsură de protecție a articolului IX alineatul (1) din Legea fundamentală. Reclamantul consideră că scopul obiectului dintr-o fotografie nu poate justifica în mod constituțional o restricție privind exercitarea libertății de exprimare prin luarea și împărțirea fotografiilor. Într-adevăr, o astfel de restricție nu urmărește un scop legitim și nu este absolut necesar. (...) Scopul unui obiect care figurează într-o fotografie nu este un drept fundamental sau o valoare constituțională: prin urmare, acesta nu poate fi invocat ca scop legitim care justifică restricționarea unui drept fundamental. Cu alte cuvinte, acesta nu îndeplinește condițiile necesare pentru restricționarea unui drept fundamental. [...] Reclamantul consideră că decizia Kúria care face obiectul prezentei căi de atac restrânse, fără niciun motiv constituțional, exercitarea de către el a libertății sale de exprimare, restrângând dreptul alegătorilor la libertatea de exprimare. Reclamantul subliniază că alegătorii sunt obișnuiți să împartă pe social media cu prietenii lor și cu o treime dintre ei fotografii ale buletinului de vot, precum și alte aspecte ale vieții lor. Având în vedere caracteristicile mijloacelor de comunicare sociale, acest tip de partajare a fotografiilor permite conectarea voturilor exprimate la alegător, deoarece fotografia apare atunci cu numele utilizatorului. Dimpotrivă, aplicarea în cauză oferă în mod expres posibilitatea de a partaja o fotografie a buletinului său de vot și a conținutului votului său cu alte persoane, fără a dezvălui identitatea sa: astfel, riscul de a afecta secretul votului este mai mic decât atunci când se împărtășesc fotografii pe Facebook sau pe alte mijloace sociale. Dacă dezvoltarea și publicitatea aplicării legii ar fi considerate ilegale, rezultatul ar fi ca alegătorii să împărtășească fotografii ale buletinelor lor de vot pe social media într-un mod care să permită să se știe cine a votat ce, ceea ce ar duce la creșterea riscului ipotetic de fraudă electorală, mai degrabă decât la reducerea acestuia. mai puțin de 29 de ani. La 24 octombrie 2016, Curtea Constituțională a pronunțat două decizii prin care, la data de 10 octombrie 2016 și 3227/216 (XI.14) AB din 18 octombrie 2016, a declarat inadmisibile acțiunile formulate de reclamant împotriva deciziilor Kúria nos 3226/2016 (XI.14) AB din 10 octombrie 2016 și 3227/216 (XI.14) AB. Versiunile relevante ale acestui raționament sunt reproduse mai jos: (a) Curtea Constituțională respinge [declarația inadmisibilă] acțiunea constituțională formulată împotriva Deciziei nr. KvK.II.37.967/2016/2 a Kúria. În temeiul articolului 56 alineatul (1) din Legea privind Curtea Constituțională, Curtea Constituțională, care se află în comitet, hotărăște asupra admisibilității acțiunilor constituționale. Comitetul verifică, în cadrul sferei sale de aplicare, respectarea condițiilor legale de formă și de fond cărora li se subordonează admisibilitatea acțiunii constituționale, în special calitatea de victimă a reclamantului, epuizarea căilor de atac (articolele 26-27) și condițiile prevăzute la articolele 29-31. În primul rând, Curtea Constituțională a examinat dacă acțiunea constituțională în fața sa a îndeplinit condițiile de formă (condiții procedurale). În al doilea rând, Curtea Constituțională a examinat dacă acțiunea constituțională corespunde condițiilor de fond prevăzute la articolele 27 și 29. În temeiul articolului 27, persoanele fizice sau juridice afectate de o hotărâre pot introduce o cale de atac constituțională în fața Curții Constituționale în cazul în care hotărârea pe fond sau orice altă hotărâre care a pus capăt procedurii judiciare aduce atingere unuia dintre drepturile lor fundamentale, în măsura în care au epuizat în prealabil căile de atac disponibile sau în cazul în care este disponibilă nicio cale de atac. Curtea Constituțională a stabilit că acțiunea constituțională în speță nu îndeplinește condițiile enunțate la art. 27 litera (a), în măsura în care decizia de justiție atacată nu se referă la un drept fundamental al reclamantului. Recurentul susține în acțiunea sa constituțională că, prin limitarea dreptului alegătorilor la libertatea de exprimare, decizia în litigiu a Kúria restrânsă fără niciun motiv constituțional la exercitarea de către el a libertății sale de exprimare. În cazul de față, Curtea Constituțională trebuie să stabilească dacă decizia de stabilire a caracterului ilegal al aplicării [aplicației] Votați nul! Un partid politic, dezvoltat de solicitant, care îi solicită acestuia să înceteze comportamentul său ilicit, se referea la dreptul de a-și exprima libertatea de exprimare a unei opinii, astfel cum este descris mai sus. Curtea Constituțională împărtășește opinia Kúria potrivit căreia această cauză se referă la dreptul alegătorilor la libertatea de exprimare. Cu toate acestea, Comisia consideră că acest lucru nu înseamnă că dreptul reclamantului la libertatea de exprimare a fost, de asemenea, în cauză în cadrul procedurii judiciare. Curtea Constituțională consideră că reclamantul a oferit pur și simplu alegătorilor, prin intermediul aplicării, posibilitatea de a împărtăși între ei, în exercitarea dreptului lor la libertatea de exprimare, fotografii care să arate buletinul de vot sau care să arate decizia lor de a nu vota în referendum. Astfel, reclamantul nu face decât să ofere o platformă, o interfață în care să se poată publica opinii, dar aceasta nu înseamnă în sine că și-a exprimat el însuși opinia. Reclamantul a susținut doar că decizia în litigiu a Kúria restrânge dreptul alegătorilor la libertatea de exprimare și că aceasta se referea și la propria sa conduită, care se referea la ea însăși la exercitarea libertății de exprimare. Prin urmare, acesta a declarat că o încălcare indirectă a dreptului său la libertatea de exprimare, susținând că restricția adusă dreptului alegătorilor la libertatea de exprimare a adus, de asemenea, atingere dreptului său la libertatea de exprimare. Având în vedere cele de mai sus, Curtea Constituțională concluzionează că reclamantul a solicitat anularea deciziei în litigiu a Kúria invocând o încălcare nu a drepturilor sale fundamentale, ci a drepturilor terților. Prin urmare, cauza nu îndeplinește condiția prevăzută la art. 27 litera (a). În lumina acestei concluzii, Curtea Constituțională respinge acțiunea constituțională în temeiul articolului 56 alineatul (1) și al articolului 2 din Legea Curții Constituționale și al articolului 30 alineatul (2) litera (h) din Regulamentul de procedură. mai puțin de 30. Judecătorul Czine a emis o opinie disidentă în care a explicat că, în opinia sa, cauza implica probleme de importanță constituțională. Printre motivele prezentate mai jos se numără următoarele argumente: □ Din următoarele motive, nu sunt de acord cu decizia de respingere a recursului constituțional. În opinia mea, condițiile de fond, în special cele prevăzute la articolele 27 și 29, erau îndeplinite în speță, deoarece argumentele prezentate cu privire la dreptul la libertatea de exprimare și la principiul exercitării drepturilor în conformitate cu scopul lor în temeiul articolului 2 alineatul (1) litera (e) din Legea privind procedura electorală ridică îndoieli cu privire la constituționalitatea hotărârii judecătorești și solicită examinarea unei chestiuni de importanță constituțională fundamentală. (...) În speță, Comisia electorală națională a constatat, pe baza elementelor disponibile, că reclamantul a încurajat alegătorii să ia în cadrul referendumului fotografii ale buletinelor de vot valabile și nevalabile și să le publice în aplicație, pentru a adresa un mesaj guvernului. În recursul său constituțional, reclamantul susține în mod clar că, în timp ce a prezentat o cerere în cauză, [el] intenționa să le ofere alegătorilor posibilitatea de a-și exercita dreptul la libertatea de exprimare prin luarea și împărtășirea anonimă a unei fotografii a buletinului de vot sau, pentru cei care nu ar vota, o fotografie a ceea ce făceau în schimb. El susține că faptul de a le permite alegătorilor să-și exercite dreptul la libertatea de exprimare este o protecție a articolului IX alineatul (1) din Legea fundamentală. În opinia mea, prezenta cauză ridică o întrebare de o importanță constituțională fundamentală, care este aceea de a stabili dacă hotărârea atacată a limitat dreptul la libertatea de exprimare și dacă principiul exercitării drepturilor în conformitate cu scopul lor prevăzut în art. 2 alin. (1) lit. (e) poate fi, în sensul art. I alin. (3) din Legea fundamentală, un motiv constituțional de restricționare a dreptului la libertatea de exprimare. Având în vedere cele de mai sus, consider că este necesar să se declare recursul constituțional admisibil și să se ia în considerare fondul. □ CADRUL JURIDIC ȘI PRACTICA PERTINENTĂ I. Dreptul intern Legea CCXXXVIII din 2013 privind organizarea referendumurilor, inițiativa cetățenească europeană și procedura de referendum 31. Dispozițiile relevante ale acestei legi sunt astfel formulate: Capitolul I Dispoziții generale art. 1 Dispozițiile generale ale Legii XXXVI din 2013 privind procedura electorală (...) se aplică, cu excepția cazului în care prezenta lege prevede altfel, în cazul procedurilor care intră sub incidența prezentei legi. Comisia electorală națională poate emite orientări adresate organismelor electorale în vederea promovării unei interpretări unificate a dispozițiilor legale privind procedurile reglementate de prezenta lege. □ Legea XXXVI din 2013 privind procedura electorală 32. Dispozițiile relevante ale acestei legi sunt astfel formulate: Principiile fundamentale ale procedurii electorale art. 2 (b) participarea voluntară la scrutin; (c) egalitatea de șanse pentru candidați și organizațiile care prezintă candidați; (d) furnizarea de sprijin alegătorilor în situații de handicap, astfel încât aceștia să își poată exercita dreptul de vot; (e) exercitarea drepturilor de bună credință și în conformitate cu scopul lor; (f) publicitatea procedurii electorale. (1) Comisia electorală națională poate emite orientări către organismele electorale pentru a promova o interpretare uniformă a dispozițiilor legale privind alegerile. 2) Orientările nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic; ele au drept unic scop furnizarea unei orientări și nu sunt susceptibile de recurs. 3) Orientările se publică pe site-ul oficial al alegerilor . □ Perioada și mijloacele de campanie art. 139 □ Perioada de campanie electorală începe în cea de-a 50-a zi care precedă alegerile și se încheie în ziua alegerilor, la încheierea votului. (a) afișe ; (b) demararea directă de către o organizație care prezintă un candidat sau de către candidat; (c) reclame politice ; (d) întâlniri electorale. □ Art. 141 □ Prin "activitate de campanie" se înțelege orice activitate care face apel la un mijloc de campanie desfășurat în timpul perioadei de campanie, precum și orice altă activitate desfășurată în cursul perioadei de campanie pentru a-i afecta sau a încerca să-i facă pe alegători să aleagă. mai mult decât activitățile de campanie, activitățile organelor electorale și comunicațiile personale între persoane fizice, indiferent de conținut și formă. În ziua scrutinului, toate activitățile de campanie sunt interzise în locuri publice pe o rază de 150 de metri de la accesul la clădirea desemnată ca birou de votare. Comisia electorală examinează, pe baza informațiilor disponibile, plângerile cu care este sesizată. 2) în cazul în care este acceptată o plângere, comisia electorală: (a) stabilește în mod corespunzător ; (b) dispune încetarea comportamentului ilegal; (c) anulează procedura electorală sau partea din această procedură asupra căreia comportamentul ilegal a avut un impact și dispune desfășurarea unei noi proceduri; (d) are competența de a da o amendă în cazul încălcării regulilor de campanie electorală sau a obligațiilor prevăzute la art. 124 alin. (2) și 155. □ Legea Curții Constituționale 33. În părțile sale relevante, Legea privind Curtea Constituțională (Legea privind Curtea Constituțională din 2011) prevede următoarele: Orice persoană fizică sau juridică parte la o procedură în care se aplică o dispoziție legală pe care o consideră contrară Legii fundamentale poate sesiza Curtea Constituțională cu privire la o acțiune întemeiată pe art. 24 alin. Prin derogare de la alineatul (1) din prezentul articol, Curtea Constituțională poate, de asemenea, să fie sesizată cu privire la o acțiune întemeiată pe art. 24 alineatul (2) litera (c) ( ...) din Legea fundamentală în cazul în care: (a) măsura care face obiectul acesteia nu rezultă dintr-o hotărâre, ci se datorează direct aplicării sau intrării în vigoare a unei dispoziții legale [supus] contrare Legii fundamentale și (b) nu există nicio cale de atac care să permită obținerea de despăgubiri pentru prejudiciul suferit sau autorul sesizării a epuizat deja căile de atac. (b) autorul sesizării a epuizat căile de atac sau nu dispune de nicio acțiune. În cazul în care hotărârea în litigiu se întemeiază în mare măsură pe un element contrar Legii fundamentale sau în cazul în care cauza ridică probleme de drept constituțional de importanță fundamentală, Curtea Constituțională acceptă acțiunea cu care este sesizată. □ (...) Art. 56 mai jos. Curtea Constituțională, care face parte dintr-un comitet constituit în conformitate cu normele sale de procedură, hotărăște cu privire la admisibilitatea acțiunii constituționale.

Comitetul verifică, în cadrul sferei sale de aplicare, respectarea condițiilor de fond cărora li se subordonează admisibilitatea căii de atac constituționale, în special calitatea de victimă a reclamantului în sensul articolelor 26 și 27, epuizarea căilor de atac și condițiile prevăzute la articolele 29-31.

În cazul respingerii căii de atac, comitetul emite o decizie în care prezintă pe scurt motivele respingerii. În cazul admiterii căii de atac, raportorul transmite cauza comitetului permanent menționat în normele de procedură ale Curții Constituționale, astfel încât acesta să decidă cu privire la recursul la termen al unei examinări pe fond. □ II. Practica internă Decizia nr. 18/2008 (III.12.) AB a Curții Constituționale 34. În acest caz, Comisia electorală națională a refuzat să aprobe o întrebare care i-a fost prezentată în vederea unui referendum, motiv pe care autorul propunerii de referendum îl prezentase deja și apoi l-a retras, aceeași inițiativă de reflecție. Curtea Constituțională menționează următorul raționament: Astfel cum a explicat Curtea Constituțională, articolele 2 și 70 din Constituție impun statului obligația de a garanta dreptul de a propune referendumuri și de a sprijini inițiativele remeditare. Această obligație constituțională nu este condiționată de o condiție de necesitate și proporționalitate, ci de realizarea scopului dreptului în cauză. (...) Pe lângă obligația de a respecta și proteja drepturile fundamentale, aplicarea principiilor electorale servește, de asemenea, interesului certitudinii juridice, care face obiectul principiului statului de drept prevăzut la art. 2 alineatul (1) din Constituție. În decizia sa nr. 32/2001 (VII.11), Curtea Constituțională a afirmat că principiile electorale constituie garanții ale statului de drept (...) Principiul exercitării drepturilor conform scopului acestora își are originea atât în doctrină, cât și în jurisprudența privind interzicerea abuzului de drept în dreptul civil. Obligația de a exercita drepturile în conformitate cu scopul lor decurge din dispozițiile de drept civil care consacră interzicerea abuzului de drept; ea impregnează întregul sistem juridic. Aceasta înseamnă că titularul unui drept nu poate să se prevaleze de o instituție juridică decât într-un mod conform scopului și conținutului acestei instituții. Numai atunci când drepturile sunt astfel exercitate, drepturile sunt protejate legal și recunoscute într-un mod care corespunde conținutului lor real, nu unei simple prerogative formale. art. 2 alineatul (2) din Legea nr. IV din 1959 privind codul civil prevede că legea garantează posibilitatea ca fiecare să își exercite drepturile în conformitate cu scopul lor social. În ceea ce privește dispozițiile legislative menționate anterior și exemplele pe care le conțin, legiuitorul nu stabilește criterii de determinare a ceea ce constituie exercitarea drepturilor care nu sunt conforme cu scopul lor sau a unui abuz de drept, dar lasă autorităților de aplicare a legii sarcina de a decide dacă, în circumstanțele cazului respectiv, persoana și-a exercitat drepturile în conformitate cu scopul lor. Din exemplele de cazuri de exercitare a drepturilor care nu sunt conforme cu scopul lor sau de abuz de drept, reiese că există un drept care nu este conform cu scopul dreptului în cauză atunci când dreptul este exercitat într-un mod care implică consecințe negative (de exemplu, restrângerea sau încălcarea drepturilor da .). Legea privind procedura electorală este unul dintre instrumentele legislative care includ principiul exercitării drepturilor în conformitate cu scopul lor. Aceasta prevede că orice persoană care participă la procesul electoral trebuie să respecte principiile prevăzute la art. 3, în special principiul exercitării drepturilor de bună-credință și în conformitate cu scopul acestora, al cărei principiu fundamental al procedurii electorale este acesta. La art. 2, Comisia prevede că normele pe care le impune sunt aplicabile referendumurilor naționale. Prin urmare, principiile de bază care reglementează alegerile sunt aplicabile, de asemenea, referendumurilor. Acestea trebuie respectate de-a lungul întregului proces electoral, de către toți actorii săi (...) Inițiatorii referendumurilor naționale, semnatarii inițiativei, persoanele care au introdus o cale de atac în această privință, alegătorii, organismele electorale, precum și alte organisme competente pentru a se pronunța asupra acțiunilor formulate în acest domeniu trebuie să își exercite drepturile în conformitate cu obiectivele acestor drepturi. (...) Spre deosebire de alte texte, legea privind procedura electorală nu prevede criterii pe lângă care să se stabilească în ce cazuri se încalcă obligația de a exercita drepturile conform scopului lor. Aceasta nu oferă nici măcar exemple de cazuri în care exercitarea unui drept într-un mod care nu corespunde conținutului său real constituie un abuz de drept sau un exercitare a dreptului care nu este în conformitate cu scopul său. I-a lăsat judecătorului să se pronunțe în această privință. Nu este posibil să se stabilească criterii care să permită, în toate cazurile, să se determine dacă un drept a fost exercitat în conformitate cu scopul său. CEN și Curtea Constituțională, pe baza unei căi de atac, pot stabili, prin examinarea tuturor circumstanțelor cauzei, ce comportamente ale ale alegătorilor constituie un exercițiu al drepturilor care nu sunt conforme cu scopul lor. CEN este uneori nevoită să efectueze o astfel de examinare. Prin urmare, Comisia a luat mai multe decizii în care a stabilit că anumite comportamente sunt neregulate, deoarece contravine principiului exercitării drepturilor în conformitate cu scopul lor. De asemenea, rezultă din jurisprudența Curții Constituționale că, atunci când este obligată să controleze deciziile CEN, aceasta își fundamentează raționamentul pe principiile generale ale procedurii electorale, inclusiv principiul exercitării drepturilor în conformitate cu scopul lor. [...] □ Decizia nr. 3096/2014 (IV.11) AB a Curții Constituționale 35. La cauza se referă la un articol dintr-un ziar de cartier din Budapesta publicat de o societate care aparține Primăriei din . Numărul care a apărut înainte de alegeri la 13 martie 2014, conținea un articol intitulat "Administratorul socialist" a votat împotriva lui Zugló [la mai puțin de 90 de ori] și a unui alt articol în care un alt deputat era înregistrat într-o lumină pozitivă. Curtea Constituțională a menționat următoarele raționamente: mai degrabă, în conformitate cu jurisprudența Curții Constituționale, limitele libertății presei nu sunt aceleași în mass-media. Curtea Constituțională a declarat că restricțiile care pot fi impuse mass-mediei de radiodifuziune (radio și televiziune) sunt mai largi, în primul rând din cauza frecvențelor limitate disponibile, și în al doilea rând din cauza impactului special al acestor mass-media asupra societății și asupra publicului. Concluzia Kúria potrivit căreia libertatea unui redactor-șef putea fi limitată în conformitate cu principiile generale ale Legii privind procedura electorală era legată de obligația de a furniza informații obiective. În Decizia nr. 1/2007 (I.18), Curtea Constituțională a declarat că libertatea editorială a mijloacelor de comunicare în masă de radiodifuziune poate fi limitată prin obligația care le revine de a furniza informații echilibrate, imparțiale și obiective, dar că această restricție este direct legată de caracteristicile specifice acestui tip de mass-media și, prin urmare, nu se aplică presei scrise. Pentru aceasta, punctul de plecare al Curții Constituționale a fost întotdeauna libertatea nelimitată de a înființa un ziar. Prin urmare, puterea de a influența mass-media nu poate justifica impunerea de restricții presei scrise. În acest sens, nu se poate sancționa un organism de presă scris pe baza naturii și calității informațiilor pe care le difuzează. În anumite circumstanțe, presa scrisă finanțată din fonduri sau organisme publice poate face excepție de la această regulă. În temeiul preambulului Legii nr. CLXXXXIX din 2011 privind colectivitățile locale, municipalitățile sunt comunitatea locuitorilor, ele reprezintă autonomia locală în cadrul unității administrației naționale. Astfel, pentru că exercită puterea publică și utilizează bani publici, rolul pe care îl joacă atunci când îi informează pe cetățeni este diferit de cel al presei scrise în general. Prin urmare, organismele de presă scrise finanțate din fonduri sau organisme publice pot face obiectul anumitor obligații. În decizia sa, Kúria a considerat că practicile editoriale ale ziarelor municipale finanțate din fonduri publice pot face obiectul unor restricții în timpul campaniei electorale care decurg din normele prevăzute de Legea privind procedura electorală. În speță, Curtea Constituțională este chemată să examineze, în lumina dreptului de a vota, problema dacă această declarație de principiu aduce atingere libertății de exprimare și libertății editoriale. În cazul în care procedura electorală și exercitarea dreptului de vot se referă adesea la drepturi individuale (de exemplu, la înscrierea pe listele electorale, la eligibilitatea acestora), acestea se referă, uneori, și la interesul public care are reședință liberă și democratică a alegerilor . În conformitate cu art. 2 alineatul (1) din Legea fundamentală, deputații trebuie aleși în conformitate cu normele impuse de o lege adoptată cu majoritate absolută. Scrutinul este reglementat în special de Legea privind procedura electorală. Un capitol separat al acestei legi este consacrat campaniilor electorale, iar o secțiune specifică a acestui capitol se referă la rolul pe care îl joacă mass-media în acest context și stabilește normele aplicabile furnizorilor de servicii mass-media, presei scrise și cinematografelor. Conform practicii Kúria, textul predominant în materie de procedură electorală este legea privind procedura electorală, iar toate celelalte acte legislative trebuie interpretate în conformitate cu această lege. În decizia sa de principiu nr. KvK.II.37.307/2014/3, Kúria a stabilit principiul general conform căruia, în materie de relații juridice în cadrul electoral, se aplică numai dispozițiile Legii privind procedura electorală, alte tipuri de norme care nu pot fi aplicate decât în măsura prevăzută de această lege. Într-o perioadă de campanie electorală, comunicarea de informații către alegători este și mai importantă decât în mod normal. În conformitate cu principiul preeminenței dreptului în societățile democratice, publicul trebuie să se formeze în mod democratic, iar reprezentanții poporului trebuie aleși de un electorat care face alegeri în cunoștință de cauză. Alegerile nu pot fi libere și democratice dacă presa nu respectă responsabilitatea constituțională care îi revine de a difuza informații exacte. Curtea Constituțională subliniază că, în acest scop, statul trebuie în primul rând să recunoască libertatea editorială și, în primul rând, să respecte interdicția impusă acestuia de a interveni în conținutul difuzat de mass-media. Cu toate acestea, în anumite circumstanțe, poate fi justificat și necesar din punct de vedere constituțional să se impună anumite obligații privind modul în care sunt difuzate informațiile. Aceste obligații se aplică nu numai furnizorilor de servicii mass-media, ci și organismelor de presă scrise finanțate din fonduri publice. Cerințele prevăzute în decizia Kúria vizează același obiectiv. Curtea Constituțională ia notă de faptul că această interpretare este conformă cu recomandarea adoptată în 1999 de Comitetul miniștrilor [Consiliului Europei], în care sunt stabilite orientări privind respectarea articolului 10 (libertatea de exprimare) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în contextul domeniului de aplicare a campaniilor electorale de către mass-media [Recomandarea nr. R (99) 15 a Comitetului miniștrilor privind măsurile referitoare la acoperirea campaniilor electorale de către mass-media]. Conform acestei recomandări, organismele de presă scrise, spre deosebire de mass-media din sectorul radiodifuziunii, nu sunt, în general, obligate să respecte nicio obligație privind practica editorială a acestora; cu toate acestea, organismele de presă scrise care sunt proprietatea autorităților publice fac excepție de la această regulă: acestea sunt obligate să acopere campaniile electorale într-un mod echitabil, echilibrat și imparțial, fără a discrimina sau sprijini un anumit partid politic sau un anumit candidat. Aviz nr. 190/2002 al Comisiei de la Veneția (Cod de bună conduită în materie electorală: Orientări și raport explicativ: adoptate de Comisia de la Veneția cu ocazia celei de-a 52-a sesiuni (Venise, 18-19 octombrie 2002), CDL - AD (2002) 23 rev) este astfel formulată la punctul 2.3: Aceasta implică neutralitatea autorităților publice, în special relativ: i. campaniilor electorale; ii. acoperirii de către mass-media, în special de către mass-media publică; finanțarea publică a partidelor și campaniilor. (...) mai exact, când obligația constituțională pentru organizațiile care prezintă candidați de a contribui la exprimarea voinței poporului și de a exprima și expune cetățenilor provocările sociale este clară nu numai pentru aceste organizații, ci și pentru publicul care funcționează cel mai bine. Egalitatea de șanse în cadrul campaniei electorale este un drept pentru fiecare candidat; prin urmare, concurența pentru obținerea de voturi trebuie să fie liberă. Aceasta înseamnă că statul trebuie să fie ținut de fapt legislația într-un mod care să asigure egalitatea de tratament pentru toate persoanele implicate în procesul electoral. Este adevărat că autoritățile locale trebuie să-și îndeplinească misiunea generală chiar și în timpul campaniei electorale; cu toate acestea, normele specifice privind exercitarea drepturilor electorale precedă atunci. Din punct de vedere constituțional, nu poate fi criticat decât în perioada electorală, judecătorul, ținând cont de circumstanțele speciale ale cauzei și bazându-se pe art. 2 alineatul (1) litera (e) din Legea privind procedura electorală, impune obligații speciale în materie de practică editorială organismelor de presă aparținând autorităților publice (în special celor care aparțin autorităților locale) pentru a garanta exercitarea drepturilor electorale. (...) □ Decizia de principiu nr. 2014.12.376 a Kúria 36. La cauza care a condus la această decizie se referă la refuzul de a permite unui canal de televiziune să difuzeze un spot de campanie în care două maimuțe vorbeau cu vocea a doi candidați la alegeri. Decizia Kúria cuprindea următorul pasaj: … În conformitate cu art. 141 din Legea privind procedura electorală, prin "activitate de campanie" se înțelege orice activitate care utilizează un mijloc de campanie desfășurat în cursul perioadei de campanie, precum și orice altă activitate desfășurată în cursul perioadei de campanie pentru a influența sau a încerca să facă o alegere a alegătorilor. art. 140 litera (c) din Legea privind procedura electorală desemnează orice mijloc de campanie al cărui conținut este reglementat de art. 203 alineatul (55) din Legea privind serviciile mass-media și comunicarea în masă. Aceaceasta este definită astfel: "publicitate politică": orice program difuzat sau publicat ca publicitate, care sprijină sau solicită sprijinirea unui partid politic, a unei mișcări politice sau a guvernului sau care promovează numele, scopurile, activitățile, sloganurile sau simbolurile. □ Legea privind procedura electorală, coroborată cu dispozițiile Legii privind comunicarea în masă, nu practicile de campanie negative. Prin urmare, este permis să se identifice defectele unui adversar sau ale programului său, să le accentueze și să le caricatureze, punând în același timp în evidență atuurile candidatului pe care îl apără campania. Cu toate acestea, acest tip de campanie trebuie să respecte principiile fundamentale care decurg din Legea privind procedura electorală. În temeiul articolului 2 alineatul (1) din Legea privind procedura electorală, pe care se întemeiază Comisia electorală națională, trebuie să se țină seama de principiul exercitării drepturilor în conformitate cu scopul acestora în momentul punerii în aplicare a normelor de procedură electorală. Obligația de a exercita drepturile în conformitate cu scopul lor decurge din dispozițiile de drept civil care consacră interzicerea abuzului de drept; ea impregnează întregul sistem juridic. Aceasta înseamnă că titularul unui drept nu poate să se prevaleze de o instituție juridică decât într-un mod conform scopului și conținutului acestei instituții. Numai atunci când drepturile sunt astfel exercitate, drepturile sunt protejate legal și recunoscute într-un mod care corespunde conținutului lor real, nu unei simple prerogative formale. Astfel, dreptul la libertatea de exprimare invocat de reclamant trebuie exercitat în conformitate cu dreptul la demnitatea umană înscris în Legea fundamentală și în Codul civil. Din acest punct de vedere, [Kúria] trebuie să examineze dacă filmul de campanie al reclamantului și conținutul acestui film sunt contrare dreptului menționat anterior. Kúria subscrie la aprecierea Comisiei electorale naționale pentru drepturile fundamentale. Faptul de a reprezenta o persoană sub trăsăturile unui animal o dezumanizează și poate analiza într-o încălcare a demnității umane. În Ungaria, reprezentarea unui candidat sub forma unei maimuțe înseamnă să i se atribuie caracteristicile negative ale ui animale (campana negativă); în același timp, candidatul a cărui campanie de promovare este prezentat sub formă umană. În opinia Kúria, este vorba despre un tip de campanie negativă neautorizată, pe care reclamantul în cauză nu o poate contrazice prin argumente sau elemente de probă. Prin urmare, această practică contravine principiului exercitării drepturilor de bună-credință și în conformitate cu scopul lor. a) Declarația de principiu nr. 9/2006 a Comisiei electorale de stat 37. Declarația de principiu nr. 9/2006 adoptată la 30 martie 2006 de Comisia electorală de stat (la care a succedat Comisia electorală națională) se referă la scoaterea buletinelor de vot în afara biroului de votare. În părțile relevante ale acesteia, aceaceasta este formulată astfel: mai exact, la art. 70 alineatul (1) din Legea [C din 1997] privind procedura electorală prevede că [le] alegătorul își pune buletinul de vot într-un plic pe care îl depune în laurnă în fața membrilor biroului de vot. Din interpretarea gramaticală și logică a acestei dispoziții, precum și din principiile procedurii electorale prevăzute la art. 3 litera (a) și (d) din Legea privind procedura electorală, și anume menținerea echității scrutinului, prevenirea fraudei electorale și exercitarea drepturilor de bună credință și în conformitate cu scopul acestora, reiese că buletinele de vot sunt documente oficiale al căror scop este acela de a reprezenta alegerea alegătorilor și de a stabili rezultatele scrutinului. Prin urmare, faptul că un alegător utilizează un buletin de vot ca și cum i-ar aparține prin scoaterea acestuia din biroul de vot este contrar principiului exercitării drepturilor de bună credință și în conformitate cu scopul acestora. De asemenea, obținerea unui buletin de vot de la biroul de votare poate duce la fraudă electorală, a cărei prevenire este de interes public, constând în garantarea echității scrutinului. Utilizarea unui buletin de vot într-un mod contrar scopului în care a fost stabilit poate, de asemenea, să aducă încălcarea cerinței constituționale de confidențialitate a scrutinului. În opinia Comisiei electorale de stat, alegătorii nu dețin buletinele de vot; cu alte cuvinte, principiul participării voluntare la vot prevăzut la art. 3 litera (b) din Legea privind procedura electorală nu le permite să scoată buletinele de vot din birourile de votare. □ Orientările nr. 12/2014 ale Comisiei electorale naționale 38. În pasajele lor relevante, orientările nr. 12/2014 ale Comisiei electorale naționale privind scoaterea buletinelor de vot în afara biroului de votare sau fotografierea buletinelor de vot sunt astfel formulate: La art. 182 alineatul (1) din Legea privind procedura electorală prevede că alegătorul își pune buletinul de vot într-un plic și îl introduce într-un plic; reiese în mod clar din interpretarea gramaticală și juridică a acestei dispoziții, ținând cont și de principiile de conservare a echității scrutinului și de exercitarea drepturilor electorale de bună credință și în conformitate cu scopul lor, că buletinele de vot sunt documente oficiale al căror scop este de a reprezenta alegerea alegătorilor și de a stabili rezultatele scrutinului. Astfel, în cazul în care un alegător utilizează un buletin de vot ca sigilare a acestuia, scoțându-l din biroul de votare sau fotografiendu-l înainte de a-l pune în plic sau în lanternă, acesta încalcă principiul exercitării drepturilor electorale de bună credință și în conformitate cu scopul lor. Scoaterea buletinelor de vot din biroul de votare, fotografierea lor, filmarea lor etc. poate fi, de asemenea, o sursă de fraudă electorală, a cărei prevenire intră în sfera interesului public de a garanta echitatea scrutinului. Utilizarea buletinelor de vot care contravin scopului lor poate, de asemenea, aduce atingere principiului secretului alegerilor consacrat de Legea fundamentală a Ungariei. Secretul alegerilor include, de asemenea, secretul buletinului de vot; astfel, fotografierea votului său sau a buletinului de vot este un act contrar principiilor prevăzute în legea privind procedura electorală. Secretul scrutinului nu numai că permite exprimarea în siguranță a voinței alegătorilor, dar permite, de asemenea, desfășurarea procedurii de votare în conformitate cu statul de drept și principiile democrației. Prin urmare, importanța sa este mai mare decât conduita alegătorilor înșiși. În mod clar, secretul scrutinului nu impune în mod obligatoriu confidențialității; cu toate acestea, obligația de a-și exercita drepturile în conformitate cu scopul lor înseamnă că alegătorii nu trebuie să abuzeze de faptul că secretul scrutinului nu poate fi respectat pe deplin fără cooperarea lor. În opinia Comisiei electorale naționale, nici dispozițiile Legii fundamentale, nici cele ale Legii privind procedura electorală nu înseamnă că buletinele de vot sunt proprietatea alegătorilor; prin urmare, acestea nu pot pretinde că aceste buletine de vot le aparțin, nu le pot folosi decât în scopul de a-și exprima voturile. Participarea voluntară la vot nu înseamnă că alegătorul poate scoate un buletin de vot din biroul de votare. □ Din punctul de vedere al Comisiei, (...) buletinele oficiale de vot nu sunt proprietatea alegătorilor (...) Nici măcar buletinele de vot nu sunt disponibile alegătorilor. Prin urmare, Comisia electorală națională consideră că singura conduită care respectă principiul exercitării drepturilor electorale de bună credință și în conformitate cu scopul acestora și cu principiul secretului scrutinului prevăzut la art. 2 alineatul (1) din Legea fundamentală (...) constă în a-l alege pe acesta, atunci când își exprimă votul, să nu trateze buletinul de vot ca pe proprietatea sa, ci ca pe un mijloc de exercitare a dreptului de vot și de stabilire a fondului de vot. Prin urmare, lacutorul nu poate scoate buletinul de vot al biroului de votare sau să îl fotografieze, fie cu un aparat de telecomunicații, cu un aparat digital sau cu un alt tip de material, pentru a o arăta unei terțe părți. Scopul prezentelor orientări este de a combate frauda electorală (în special împotriva votării în lanuri) pentru a proteja echitatea scrutinului. III. POZIȚII DE DREPT COMPARATE 39. Din documentele de care dispune Curtea cu privire la legislația statelor membre ale Consiliului Europei, în special dintr-un studiu privind treizeci și patru de state, rezultă că toate aceste state recunosc, la nivel constituțional sau legislativ, dreptul la secret al alegerilor. 40. Majoritatea statelor membre nu dispun de dispoziții care să stabilească în mod specific publicarea de către alegători pe canale media de informații cu privire la modul în care au votat. 41. Două state membre (Albania și Islanda) au legi care interzic în mod expres alegătorilor să-și dezvăluie alegerile de vot prin publicarea unei fotografii. 42. În alte două state membre (Republica Cehă și Finlanda), libertatea alegătorilor de a publica pe canalele mass-media informații privind propriile alegeri electorale a fost confirmată la mai multe niveluri. 43. Trei state membre (Portugalia, Armenia și Estonia) au introdus restricții generale privind divulgarea de informații de către alegători, prin orice mijloace, cu privire la modul în care au votat. În Portugalia, Comisia electorală națională interzice alegătorilor să ia și să publice pe internet fotografii ale buletinului de vot. 44. În nouă state membre (Germania, Austria, Georgia, Lituania, Macedonia de Nord, Moldova, San Marino, Serbia și Turcia), legea interzice fotografierea sau introducerea de aparate foto sau telefoane mobile în birourile de votare. În Austria, Curtea Constituțională a declarat că faptul că alegătorii publică în mod propriu informații despre mijloacele de comunicare socială în special cu privire la modul în care au votat nu afectează principiul libertății de vot, dat fiind că acest principiu are drept unic scop evitarea influențării alegătorilor în propriile alegeri electorale. 45. În trei țări (Croația, Franța și Regatul Unit), organismele electorale au adoptat instrucțiuni și recomandări care cer alegătorilor să nu-și folosească telefonul mobil în birourile de votare. IV. DOCUMENTELE CONSILIULUI DIN LUME 46. Recomandarea 1704 (2005) a Adunării Parlamentare intitulate "Referendumuri: către bune practici în Europa" adoptată la 29 aprilie 2005 este astfel formulată în părțile relevante ale acesteia: Adunarea Parlamentară consideră referendumul ca fiind unul dintre instrumentele care permit cetățenilor să participe la procesul decizional politic și recunoaște, de asemenea, contribuția esențială a societății civile organizate în cadrul democrației participative. (...) 12. Confirmându-și pozițiile anterioare, Adunarea subliniază faptul că participarea populară directă la procesul decizional impune ca alegătorii să fie informați în mod corespunzător cu privire la problemele asupra cărora se vor pronunța deciziile, precum și cu privire la procesul decizional democratic în general. Având în vedere aceste considerații, Consiliul Europei ar trebui să își intensifice activitățile în ceea ce privește sensibilizarea mass-media și educația în domeniul cetățeniei democratice, precum și în contextul elaborării de bune practici în materie de referendum. (...) □ 47. În cea de-a 68-a sesiune plenară (13-14 octombrie 2006), Comisia Europeană pentru Democrație prin lege (Comisia de la Veneția) a adoptat liniile directoare privind organizarea referendumurilor, care sunt astfel formulate în părțile relevante ale acestora: Libera exprimare a voinței celui care alege și lupta împotriva fraudei a avut. procedura de votare (...)ix. buletinele de vot neutilizate și buletinele de vot nul trebuie să rămână în permanență în biroul de votare ; (...) xv. Statul trebuie să pedepsească orice fraudă electorală (...) b. Libera exprimare a voinței celui care alege implică, de asemenea: i. că executivul organizează referendumurile prevăzute de ordinea juridică, în special atunci când nu are inițiativă; respectarea normelor de procedură; în special, votul popular trebuie organizat în termenul prevăzut de lege; (...)

Votul secret a făcut-o. Secretul votului nu este doar un drept, ci și o obligație pentru alegător, care trebuie sancționată prin nulitatea buletinelor de vot al căror conținut a fost dezvăluit. Votul trebuie să fie individual. Trebuie să se interzică votul în familie și orice altă formă de control al unui alegător asupra votului altuia. Lista votanților nu ar trebui făcută publică. Încălcarea secretului de vot trebuie sancționată. (...) mai întâi. CU PRIVIRE LA LIMINAREA PRELIMINARĂ A GUVERNULUI 48. Guvernul susține că, în ceea ce privește Ö Õ art. 10, MKP nu a epuizat căile de atac interne în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din convenție. Camera 49, stați pe loc. Camera a observat că, în acțiunea sa constituțională, MKKP a susținut că sancționarea sa pentru punerea la dispoziția alegătorilor a aplicației mobile în litigiu a adus atingere dreptului său la libertatea de exprimare, în opinia sa fiind protejată de articolul IX alineatul (1) din Legea fundamentală. Prin urmare, Comisia a considerat că a ridicat substanța Ö Õ în fața Curții Constituționale și că a fost astfel conformat obligației de a Õ epuiza căile de atac interne. Prin urmare, ea a respins excepția din partea guvernului. Tezele părților Guvernul 50. În fața Marii Camere, guvernul excită din nou de la neobosirea căilor de atac interne. Acesta susține că partidul reclamant ar fi trebuit să introducă o acțiune constituțională în temeiul articolului 26 alineatul (2) din Legea privind Curtea Constituțională și să pledeze că Kúria a aplicat un text contrar Legii fundamentale. În ceea ce privește acțiunea introdusă împotriva deciziilor Kúria în temeiul articolului 27 din Legea privind Curtea Constituțională, acesta consideră că, în cazul în care partidul reclamant a exercitat în mod corect această cale de drept din punct de vedere formal, acesta nu a demonstrat că are un interes direct în cauză, astfel încât acțiunea sa să nu îndeplinească condițiile prealabile de admisibilitate prevăzute în dreptul intern. MKKP 51. MKKP nu a făcut comentarii cu privire la acest aspect. Evaluarea Curții 52. Curtea amintește mai întâi că, în termenii articolului 35 alineatul (1) din Convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne. Orice reclamant trebuie să fi acordat instanțelor interne posibilitatea pe care această dispoziție o are ca scop, în principiu, să o menajeze statelor contractante, și anume să evite sau să corecteze presupusele încălcări ale acestora. Această regulă se bazează pe ipoteza că ordinea internă oferă o cale de atac eficientă cu privire la presupusa încălcare. Cu toate acestea, dispozițiile art. 35 alin. Aceste acțiuni trebuie să existe într-un grad suficient de certitudine nu numai în teorie, ci și în practică, altfel le lipsesc accesibilitatea și eficiența dorite; este de datoria statului pârât să demonstreze că aceste cerințe sunt îndeplinite (a se vedea, printre multe altele, McFarlane c. Irlanda [GC], nr. 31333/06, § 107, 10 septembrie 2010 , Vučković și alții c. Serbia (excepție preliminară) [GC], nr. 17153/11 și alții 29, § punctul 69-77, 25 martie 2014 și Parrillo c. Italia [GC], nr. 46470/11, § 87, CEDO 2015 . 53. În mai multe cauze, Curtea a considerat că căile de atac interne au fost epuizate în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție, deși acțiunea constituțională a reclamantului a fost declarată inadmisibilă: Curtea a considerat că cauza a fost invocată în esență suficient în fața Curții Constituționale (a se vedea, printre altele, Gäfgen c. Germania [GC], nr. 22978/05, § 144, CEDO 2010; a se vedea, de asemenea, Uhl c. Germania (dec.), nr. 64387/01, 6 mai 2004, Storck c. Germania (dec.), nr. 61603/00, 26 octombrie 2004 și Schwarzenberger c. Germania, nr. 75737/01, § 31, 10 august 2006). Pe de altă parte, Comisia a considerat că căile de atac interne nu au fost epuizate, de exemplu atunci când recursul a fost declarat inadmisibil deoarece reclamantul a comis o eroare procedurală (Jalloh c. Germania (dec.), nr. 54810/00, 26 octombrie 2004). 54. Nu există nici o controversă între părți că acțiunea constituțională prevăzută la art. 27 din Legea Curții Constituționale era o acțiune efectivă în circumstanțele din speță. În schimb, guvernul susține că, atunci când a introdus acțiunea, MKKP nu a respectat condițiile prevăzute de dreptul intern: în special, nu ar fi demonstrat în mod corespunzător, în conformitate cu art. 27 litera (a) din Legea privind Curtea Constituțională, că are un interes direct în cauza respectivă. 55. Curtea constată că MKKP susține în fața sa că interdicția de care a fost afectată aplicarea mobilă și sancțiunea pe care o face este considerată a fi pusă la dispoziția alegătorilor în timpul referendumului național au încălcat dreptul său la libertatea de exprimare și că a ridicat acest punct în mod expres în cadrul acțiunii sale în fața Kúria , unde a susținut că, în apelul electoratului de a utiliza aplicarea, și-a exercitat propriul drept la libertatea de exprimare și, în plus, a încurajat alegătorii să își exercite dreptul de a-și exercita dreptul (punctele 26-27 de mai sus). 56. Pe de altă parte, în cadrul procedurii constituționale, MKKP a prezentat o prezentare cuprinzătoare a procedurii desfășurate în fața Comisiei electorale naționale ( În special, în recursul său constituțional, el a explicat nu numai că a dezvoltat aplicația mobilă în scopul de a oferi alegătorilor posibilitatea de a-și exercita libertatea de exprimare în cadrul referendumului organizat cu privire la o chestiune de interes public, ci și în același timp susținut pe cât de mult a solicitat alegătorilor să își exercite libertatea de exprimare, și că, în această calitate, conduita sa era protejată prin articolul IX Õ 1 din Legea fundamentală. Astfel, el a denunțat în mod expres o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare. De asemenea, acesta a susținut că măsura contestată este disproporționată (punctul 28 de mai sus). În aceste condiții, Curtea consideră că a invocat, în esență, în fața Curții Constituționale, cauza sa referitoare la o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare și, prin urmare, a acordat instanțelor interne posibilitatea de a remedia încălcarea respectivă. 57. Cu toate acestea, Curtea Constituțională a declarat acțiunea inadmisibilă: aceasta a concluzionat că cauza se referă la dreptul la libertatea de exprimare a alegătorilor și că MKP nu a făcut decât să propună o platformă de exprimare fără a exprima el însuși o opinie. Faptul că aceasta a considerat că MKKP nu a invocat dreptul propriu la libertatea de exprimare, ci dreptul terților nu împiedică totuși Curtea să ajungă la concluzia că a exercitat în mod corect calea de atac corespunzătoare. 58. În ceea ce privește cauza invocată de guvern cu privire la chestiunea acțiunii constituționale prevăzută la art. 26 alineatul (2) din Legea privind Curtea Constituțională, Curtea constată că acest tip de acțiune se referă numai la cazurile în care măsura în cauză nu rezultă dintr-o hotărâre, ci se datorează aplicării unei dispoziții pe care autorul sesizării o consideră neconstituțională și în care nu există nicio cale de atac care să permită remedierea încălcării respective. Prin urmare, o acțiune constituțională întemeiată pe art. 26 alin. (2) nu poate constitui o acțiune efectivă în cazul unei încălcări care ar rezulta din aplicarea sau din interpretarea unei dispoziții legale care nu este în sine neconstituțională. 59. Curtea observă că, în niciun moment în cursul procedurii interne sau al procedurii desfășurate în fața acesteia, MKP nu a susținut că încălcarea despre care consideră că este victimă decurge dintr-o dispoziție juridică neconstituțională: Cauza sa constă în a spune că deciziile individuale ale autorităților interne au adus atingere libertății sale de exprimare. Prin urmare, cauza nu putea fi examinată decât în cadrul unei proceduri de recurs împotriva acestor decizii. Prin urmare, astfel cum s-a constatat mai sus, MKKP a exercitat în fața Kúria și a Curții Constituționale căile de atac adecvate pentru a se plânge de restricția impusă activităților sale de campanie. 60. Prin urmare, substanța motivului invocat de MKKP se referă la o interpretare și la o presupusă aplicare greșită a dreptului intern. Pe de altă parte, statul nu a explicat în ce mod o acțiune întemeiată pe art. 26 alineatul (2) din Legea Curții Constituționale a fost efectiv în practică cu privire la acest aspect. Prin urmare, Curtea consideră că MKKP nu era obligat să facă uz de această cale de atac. 61. Curtea ia notă de faptul că regula lacunei epuizării căilor de atac interne se referă numai la acțiunile referitoare la presupusele încălcări (Ivinović c. Croația, nr. 13006/13, § 28, 18 septembrie 2014). Prin urmare, Comisia concluzionează că, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din convenție, prin exercitarea exclusiv a căii de atac de care dispunea în ceea ce privește cauza sa, partidul reclamant a epuizat căile de atac interne. 62. Prin urmare, trebuie respinsă excepția impusă de guvern pentru neobosirea căilor de atac interne. II. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 10 DIN CONVENȚIA 63. MKKP susține că interdicția de care a fost afectată aplicația mobilă pe care a dezvoltat-o pentru a permite alegătorilor să publice anonim o fotografie a buletinului de vot și pedeapsa pe care o are pentru punerea la dispoziție a acestora au încălcat dreptul la libertatea de exprimare protejat de art. 10 din convenție. Acest articol este formulat astfel: mai întâi. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de exprimare și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără a putea interveni din partea autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele membre să supună întreprinderile de radiodifuziune, de film sau de televiziune unui regim de autorizare. exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii publice și prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau moralității, protecției reputației sau a drepturilor de proprietate intelectuală, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea autorității judiciare. mai puțin de 64 de ani. Guvernul contestă această teză. Camera 65, stați pe loc. Camera a remarcat că MKKP a fost sancționat pentru că a pus la dispoziție un mijloc de transmisie care permite difuzarea și primirea de informații. Aceasta a considerat că, prin furnizarea către alții a unei platforme pentru a-și exprima opinia prin publicarea de fotografii ale buletinelor de vot, MKP și-a exercitat dreptul la libertatea de exprimare și că, prin urmare, pedeapsa pe care o prezentase constituia o interferență în exercitarea acestui drept. 66. Camera a considerat că nu era necesar să se examineze dacă intervenția în litigiu era prevăzută de lege, deoarece aceasta considera că măsura în cauză era contrară articolului 10 din alte motive. Într-adevăr, Comisia a considerat că nu s-a demonstrat faptul că … În ceea ce privește interesul de protecție a secretului și a echității votului invocat de guvern, Comisia a considerat Kúria că nimic în circumstanțele din speță nu permitea să se afirme că publicarea anonimă a fotografiilor de buletine de vot nule a avut vreun impact asupra unuia sau mai multor persoane. În ceea ce privește principiul de "a exercita drepturile" în conformitate cu scopul lor, menționat la art. 2 alineatul (1) litera (e) din Legea privind procedura electorală, aplicată de autoritățile interne și invocată de guvern, aceasta a considerat că, deși constituie un motiv de restricție în dreptul intern, acesta nu poate fi legat de niciunul dintre obiectivele menționate la art. 10 din convenție. Prin urmare, Comisia a considerat că ingerința în litigiu nu poate fi considerată ca urmărind un scop legitim în sensul articolului 10 alineatul (2) din convenție și a ajuns în unanimitate la încălcarea articolului menționat. Teze ale părților din fața Marii Camere MKKP 67. MKKP susține că a fost adus la libertatea sa de exprimare o încălcare care duce la încălcarea articolului 10 din convenție. În primul rând, susține că aplicația mobilă pe care a propus-o era un suport de difuzare a opiniilor politice referitoare la un subiect de importanță majoră și că, prin urmare, aceasta se referea la protecția articolului

Pe baza deciziilor CEN și Kúria , el adaugă că această aplicație, botezată Încuraja alegătorii să-și exprime votul nul și, prin urmare, îi putea influența. El concluzionează că aceasta constituie un mod de exprimare a unei opinii politice, ceea ce, în opinia sa, îl constituie sub protecția articolului 10 din Convenție. El adaugă că activitățile partidelor politice sunt un factor de funcționare a democrației și că domeniul de aplicare a aplicației mobile a contribuit la comunicarea cu publicul a opiniilor politice pe care le apără. 68. Invocând Hotărârile Társaság a Szabadságjogokert c. Ungaria (nr. 37374/05, 14 aprilie 2009) și Magyar Helsinki Bizottság c. Ungaria ([GC], nr. 18030/11, 8 noiembrie 2016), partidul reclamant susține că este important ca actorii care joacă rolul de câini de pază să poată reuni informații referitoare la aspecte de interes public. Cu toate acestea, aplicarea mobilă ar fi avut ca scop controlul echității referendumului prin colectarea și schimbul de date anonime. 69. În ceea ce privește temeiul juridic al ingerinței, MKKP afirmă că nu există dispoziții de drept maghiar sau nicio decizie, pe care aceasta a emis-o dintr-o comisie electorală sau dintr-o instanță judecătorească, că ar trebui să fotografieze buletine de vot. El susține că orientările emise de CEN sunt de natură neobligatorie și că, prin urmare, acestea nu pot fi considerate drept dispoziții de lege El adaugă că dispoziția referitoare la principiul exercitării drepturilor în conformitate cu scopul lor prevăzut în Legea privind procedura electorală nu putea constitui nici o bază legală pentru a constitui o restricție la libertatea de exprimare. În acest sens, acesta afirmă că, potrivit jurisprudenței instanțelor ungare, există o încălcare a acestui principiu atunci când este comis, sub acoperirea respectării formale a legii, un abuz vădit care duce la o consecință negativă (de exemplu, o restricție a drepturilor de la sau o încălcare a acestor drepturi). El face trimitere la practica Curții Constituționale, din care reiese că, în materie electorală, acest principiu nu permite restricționarea libertății de exprimare decât în scopul protejării drepturilor ce decurg din aceasta, adică în cazul în care este vorba despre reputația unui candidat sau a unui partid politic. Pe de altă parte, afirmă că, în dreptul maghiar, secretul votului este un drept la care se poate renunța, nu o obligație. 70. În ceea ce privește obiectivul de ingerință, MKKP nu contestă faptul că, în principiu, păstrarea echității și a secretului scrutinului poate fi considerată drept un scop legitim care ar putea justifica o restricție privind libertatea de exprimare. Pe de altă parte, el se îndoiește că se poate spune că restricția impusă în ceea ce privește aplicarea mobilă se referă la acest scop legitim, dat fiind că Kúria a concluzionat că nici dreptul, nici secretul shin-nai sunt în joc în speță. El adaugă că scopul buletinului de vot și principiul exercitării drepturilor în conformitate cu scopul lor nu pot fi atribuite niciunuia dintre motivele menționate în art. 10 alin. 71. MKKP susține că marja de apreciere de care se bucură statele în materie electorală este, într-adevăr, extinsă, dar că aceaceasta este închisă acolo unde începe libertatea de exprimare: în opinia sa, dreptul la alegeri libere nu poate fi invocat pentru a slăbi protecția drepturilor garantate prin art. 10. 72. În sprijinul argumentației sale conform căreia nu era necesară intervenția în litigiu într-o societate democratică, MKKP susține că secretul votului este un drept și nu o obligație în dreptul maghiar și că, în orice caz, publicarea în aplicarea de fotografii ale buletinelor de vot n 73. În plus, MKKP susține că acțiunea sa a fost relevantă. El explică faptul că a dezvoltat aplicația mobilă în vederea unui referendum foarte controversat, inacceptabil, și a fost inițiat de o campanie intensă a guvernului, la care ar fi răspuns prin afișe parodice. El adaugă că, în timp ce cele mai multe partide ale opoziției, denunțând caracterul manipulator și de neînțeles al demersului guvernului, au solicitat boicotarea consultării, altele, inclusiv el însuși, au invitat alegătorii să participe la alegeri, dar votând nul . 74. Pe de altă parte, MKKP consideră că conduita sa a contribuit la buna desfășurare a procesului democratic. Acesta avansează către societatea informațională, iar mass-media socială a devenit un instrument important al discursului public. De asemenea, consideră că faptul de a face public faptul că am votat nu este doar un aspect al vieții timpului nostru, ci și expresia unui discurs politic și a unui act conștient de cetățeni. CESE susține că publicarea pe aplicația mobilă a fotografiilor de buletine de vot a determinat alegătorii să participe la procesul electoral, contribuind astfel la consolidarea democrației. În plus, consideră că, prin furnizarea unei platforme anonime în acest scop, a permis eliminarea riscurilor de abuz legate de alte platforme, cum ar fi cele oferite de mijloacele de comunicare socială. 75. În cele din urmă, MKKP susține că deciziile Kúria arată că autoritățile interne nu au pus în mod corespunzător interesele în discuție, și anume, pe de o parte, protecția principiului exercitării drepturilor în conformitate cu scopul lor și, pe de altă parte, libertatea de a primi și de a comunica informații. El a afirmat că, dacă ar fi făcut acest lucru, le-ar fi arătat în mod clar că nici echitatea, nici secretul scrutinului nu ar fi fost compromise. Guvernul 76. Guvernul nu contestă faptul că argumentele invocate de MKKP în fața Curții fac să apară o interferență în exercitarea libertății sale de exprimare. 77. Cu toate acestea, acesta susține că această intervenție avea un temei juridic. El consideră că fotografierea unui buletin de vot este contrară articolului 2 alineatul (1) litera (e) din Legea privind procedura electorală, în temeiul căreia drepturile trebuie exercitate în conformitate cu scopul lor. Acesta arată că CEN a interpretat principiul corespunzător în orientările nr. 12/2014, care se aplică atât procedurilor electorale, cât și referendumurilor și a precizat că, având în vedere ultimele evoluții tehnice, alegătorii nu trebuie să scoată buletinele de vot din biroul de vot, nici chiar sub forma dematerializată a unei înregistrări. Prin urmare, Comitetul consideră că alegătorii nu ar trebui să creeze o înregistrare a buletinelor de vot. Această interpretare a cadrului juridic existent ar fi fost atât accesibilă, cât și previzibilă pentru MKKP. 78. Guvernul susține, de asemenea, că restricția în litigiu viza obiective legitime: aceasta ar fi fost necesară într-o societate democratică pentru protecția interesului public care își are reședința în buna desfășurare a procedurii electorale (inclusiv în campania care precedă scrutinul) și în utilizarea acesteia.

Le parti requérant a été représenté par M e Cs. Tordai, avocat à Budapest. Le gouvernement hongrois (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent, M. Z. Tallódi, du ministère de la Justice.

La requête a été attribuée à la quatrième section de la Cour (article 52 § 1 du règlement de la Cour , « le règlement »). Le 23 janvier 2018, une chambre de cette section, composée de Ganna Yudkivska, présidente, Vincent A. De Gaetano, Paulo Pinto de Albuquerque, Faris Vehabović, Carlo Ranzoni, Marko Bošnjak et Péter Paczolay, juges, ainsi que de Marialena Tsirli, greffière de section, a rendu un arrêt dans lequel elle a conclu, à l’unanimité, à la violation de l’article 10 de la Convention. Le 23 avril 2018, le Gouvernement a sollicité le renvoi de l’affaire devant la Grande Chambre en vertu de l’article 43 de la Convention. Le 28 mai 2018, le collège de la Grande Chambre a fait droit à cette demande.

La composition de la Grande Chambre a été arrêtée conformément aux articles 26 §§ 4 et 5 de la Convention et 24 du règlement.

Le MKKP et le Gouvernement ont chacun soumis des observations écrites complémentaires (article 59 § 1 du règlement) sur le fond de l’affaire.

Une audience s’est déroulée en public au Palais des Droits de l’Homme, à Strasbourg, le 21 novembre 2018. Ont comparu : – pour le Gouvernement défendeur M . Z. Tallódi , agent , M me M. Weller , co-agente ; – pour le MKKP MM.Cs. Tordai, T. Fazekas, B. T. Tóth , conseils , M me D. G. Szabó , conseillère . La Cour a entendu MM. Tallódi, Fazekas et Tóth en leurs déclarations ainsi qu’en leurs réponses aux questions posées par les juges. EN FAIT

Le MKKP est un parti politique hongrois. Aux élections législatives de 2018, il obtint 1,73 % des suffrages exprimés au niveau national (soit 99 410 voix), et n’atteignit donc pas le seuil légal de représentation parlementaire. De plus, aucun de ses candidats ne fut élu au niveau des circonscriptions. Le mode d’expression du MKKP est largement satirique : le parti tourne en dérision l’élite politique et les politiques gouvernementales, sur son site internet, qui abonde en contenus comiques, et dans le cadre de « campagnes » en faveur de causes manifestement absurdes, d’œuvres de street art et de performances de rue.

En 2006, le parti présenta sa candidature aux élections législatives, avec un programme de campagne qui promettait, notamment, la vie éternelle, des bières gratuites, moins de gravitation et deux couchers de soleil par jour. La même année, il fit campagne pour la mairie de Budapest en s’appuyant sur des slogans tels que « Plus de tout, moins de rien ! », « Vie éternelle, bières gratuites et réductions d’impôts ! » ou encore « On promet tout et n’importe quoi ! »

En 2015, des réfugiés et des migrants affluant vers l’Europe traversèrent le territoire hongrois. Face à cette situation, le gouvernement adopta une nouvelle politique migratoire, qui fut très médiatisée. En réaction, le MKKP lança ce qu’il appela une « campagne anti ‑ anti ‑ immigration », financée par des micro-dons de particuliers à hauteur de quelque 33 millions de forints hongrois (HUF), soit environ 100 000 euros (EUR ). Dans le cadre de cette campagne, il posa des affiches caricaturant les messages du gouvernement, avec des slogans tels que « Vous pouvez venir en Hongrie, on travaille déjà en Angleterre ! ».

Le 22 septembre 2015, les ministres de l’Intérieur de l’Union européenne (« l’UE », « l’Union ») réunis pour le Conseil « Justice et affaires intérieures » approuvèrent un plan prévoyant sur deux ans la relocalisation de 120 000 demandeurs d’asile depuis les États situés aux frontières extérieures (Italie et Grèce) vers tous les autres pays de l’Union. Dans le cadre de ce plan, la Hongrie devait accueillir 1 294 personnes en provenance d’autres États membres.

Le 24 février 2016, le Premier ministre hongrois annonça que son gouvernement allait organiser un référendum sur la question de savoir s’il fallait accepter les quotas obligatoires de relocalisation des migrants prévus par l’UE. Le même jour, le gouvernement soumit à l’approbation de la Commission électorale nationale (« CEN ») la question suivante, qu’il entendait poser dans ce cadre : « Voulez-vous que l’Union européenne puisse ordonner l’installation obligatoire d’étrangers en Hongrie sans l’accord du Parlement ? »

Le 29 février 2016, la CEN approuva la question par neuf voix contre trois. Le 5 mai 2016, après avoir examiné les recours qui avaient été introduits en justice contre cette décision, la Kúria (la juridiction suprême de Hongrie) autorisa la tenue du référendum.

Le 10 mai 2016, l’Assemblée nationale approuva officiellement la tenue du référendum proposé par le Gouvernement, par 136 voix pour, émanant des partis majoritaires au Parlement ainsi que du parti d’opposition Jobbik, et cinq voix contre, les 53 parlementaires restants ayant décidé de boycotter la session. Le 21 juin 2016, la Cour constitutionnelle rejeta tous les recours formés contre le projet de référendum. Il fut annoncé que le référendum aurait lieu le 2 octobre 2016.

Plusieurs groupes d’opposition, dont des partis politiques et des acteurs de la société civile, considéraient que dans leur formulation de la question soumise au référendum, les autorités présentaient de manière délibérément déformée la politique de l’UE : selon eux, il n’y avait en réalité aucun projet prévoyant l’instauration de quotas obligatoires de relocalisation de migrants. Ces groupes déclarèrent que le référendum n’était qu’un outil de propagande du gouvernement, qu’il n’offrait pas aux électeurs un véritable choix entre de réelles alternatives, et que la formulation tendancieuse de la question n’avait d’autre but que d’exacerber les polémiques sur l’immigration.

Le MKKP appela ses sympathisants à participer au référendum, mais à voter nul. L’idée sous-jacente était que ce référendum constituait fondamentalement un abus d’une institution juridique démocratique et que, tandis que le boycott était un rejet passif de la consultation, le vote nul était un message clair de dénonciation active de l’illégitimité de cette consultation. Dans le message qu’il avait publié sur son site Internet pour appeler les électeurs à voter nul, le MKKP expliquait également qu’un bulletin de vote nul ne pouvait être falsifié et qu’on avait la certitude qu’il ne serait pas pris en compte lors du comptage des voix.

Au cours de la période précédant le référendum, le Gouvernement lança une campagne relative à la politique migratoire. Il fit poser des affiches où l’on pouvait lire ceci : « Le saviez-vous ? Plus de 300 personnes ont été tuées dans des attentats terroristes en Europe depuis le début de la crise des migrants. », « Le saviez-vous ? Les auteurs des attentats terroristes de Paris étaient des immigrés. », « Le saviez-vous ? Un million et demi de migrants irréguliers sont entrés en Europe en 2015. », « Le saviez-vous ? Bruxelles veut imposer l’installation en Hongrie d’un nombre de migrants irréguliers correspondant à la population d’une ville. », « Le saviez-vous ? Près d’un million de migrants veulent venir en Europe rien que depuis la Libye. » et « Le saviez-vous ? Depuis le début de la crise des migrants, le harcèlement sexuel des femmes a augmenté en Europe. »

En réaction à cette campagne, le MKKP poursuivit sa propre campagne d’affichage, qu’il finança à nouveau par des micro-dons (« Le saviez-vous ? Il y a une guerre en Syrie. », « Le saviez-vous ? Un million de Hongrois veulent émigrer en Europe. », « Le saviez-vous ? Dans la plupart des cas, les auteurs d’actes de corruption sont des politiciens. », « Le saviez ‑ vous ? Un arbre peut vous tomber sur la tête. », « Le saviez-vous ? Le Hongrois moyen a plus de chances de voir un OVNI que de rencontrer un réfugié au cours de sa vie. » et « Le saviez-vous ? Pendant les Jeux olympiques, le plus grand danger pour les participants hongrois venait de leurs concurrents étrangers . ») .

Le 29 septembre 2016, le MKKP mit à la disposition des électeurs une application mobile intitulée « Votez nul ! », qui permettait aux utilisateurs de mettre en ligne et de partager entre eux, anonymement, une photographie de leur bulletin de vote ou de ce qu’ils faisaient au lieu d’aller voter. Il ne fait pas controverse entre les parties que l’anonymat était total, tant pour les utilisateurs qui publiaient des photographies que pour les utilisateurs passifs. Plusieurs grands journaux en ligne ( index.hu, hvg.hu ) rapportèrent le lancement de l’application .

L’application pouvait être téléchargée depuis l’AppStore (version iOS) ou Google Play (version Android) gratuitement et sans qu’il soit nécessaire de s’inscrire. L’application avait accès au statut et à l’identifiant du téléphone, ainsi qu’à sa galerie photo. Utilisée avec les paramètres de base, elle permettait à l’utilisateur de prendre une photographie avec la caméra arrière du téléphone seulement, et non avec la caméra avant, de sorte que les électeurs ne pouvaient pas prendre de « selfies de vote », c’est-à-dire apparaître sur leur photographie. On pouvait ajouter un commentaire à la photographie, soit en choisissant un message politique pré-rédigé, soit en rédigeant son propre message. Il était possible d’indiquer dans quel département on avait voté, si on avait participé au référendum et si on avait exprimé un suffrage valable ou non. Ces messages apparaissaient avec la photographie. De plus, l’application générait des graphiques montrant, par département, le taux de participation et le nombre de suffrages valables et non valables. Les photographies et les messages étaient accessibles aux autres utilisateurs de l’application. La publication et le partage des photographies étaient anonymes et chaque utilisateur ne pouvait publier qu’une photographie. En utilisant l’application, les électeurs envoyaient à son opérateur un code crypté non récupérable (code de hachage, hash value ) généré par l’identifiant du téléphone, et la photographie (avec un message « codé en dur », hardcoded ). Grâce au hachage, ni le MKKP ni le développeur de l’application ne pouvaient accéder à l’identifiant des téléphones mobiles utilisés.

Le 29 septembre 2016, un particulier saisit la CEN d’une plainte relative à cette application.

Par une décision du 30 septembre 2016, la CEN jugea l’application mobile contraire aux principes de l’équité et du secret du scrutin ainsi qu’au principe de l’exercice des droits conformément à leur but ( rendeltetésszerű joggyakorlás ). Elle ordonna au MKKP de s’abstenir de commettre d’autres violations de l’article 2 § 1 a) et e) de la loi n o XXXVI de 2013 sur la procédure électorale ou de l’article 2 § 1 de la Loi fondamentale. S’appuyant sur des lignes directrices adoptées en 2014, elle considéra que les électeurs ne pouvaient traiter les bulletins de vote comme s’ils leur appartenaient et que, dès lors, ils ne pouvaient ni les sortir des isoloirs ni les photographier. Elle expliqua que photographier les bulletins de vote pouvait être source de fraude électorale. Elle ajouta que, même si le principe de secret du scrutin n’imposait aucune obligation aux électeurs, il ne leur permettait pas d’abuser de leur situation, car le secret du vote ne pouvait être assuré qu’avec leur coopération. Enfin, elle estima que l’application était de nature à discréditer aux yeux du public le travail des organes électoraux et les systèmes de décompte des voix.

Le MKKP saisit la Kúria d’une demande de contrôle juridictionnel de cette décision. Celle-ci n’était donc pas encore applicable à la date du référendum.

Le 2 octobre 2016 se tint le référendum relatif au plan de l’Union européenne pour la relocalisation des migrants. L’application mobile en cause fut disponible toute la journée, et 3 894 photographies y furent partagées. Il ressort du dossier que les photographies ne furent publiées nulle part ailleurs que dans l’application.

Le 3 octobre 2016, le particulier qui avait saisi la CEN (paragraphe 20 ci-dessus) porta devant elle une nouvelle plainte, le MKKP ayant activé l’application « Votez nul ! » le jour du référendum. Il soutenait qu’en assurant le fonctionnement de cette application et en encourageant les électeurs à l’utiliser, le MKKP avait porté atteinte aux principes de l’exercice des droits de bonne foi et de l’exercice des droits conformément à leur but ainsi qu’aux principes de l’équité et du secret du scrutin.

Par une décision du 7 octobre 2016, la CEN confirma sa conclusion précédente et condamna le parti politique au paiement d’une amende de 832 500 HUF, soit 2 700 EUR environ. Elle précisa qu’en fournissant aux électeurs une application mobile, en les appelant à publier des photographies de bulletins de vote et en les encourageant à voter nul, le parti s’était conduit d’une manière susceptible d’influer sur leur choix, et constitutive dès lors d’une activité de campagne illicite.

Par une décision du 10 octobre 2016, la Kúria confirma la décision de la CEN du 30 septembre 2016 quant à sa conclusion relative à l’atteinte au principe de l’exercice des droits conformément à leur but, mais en infirma la partie relative à l’atteinte à l’équité du référendum. Elle tint le raisonnement suivant : « (...) Le recours introduit par le requérant Le requérant a introduit un recours contre la décision de la Commission électorale nationale. Il sollicite l’annulation de cette décision et le rejet de la plainte dont il fait l’objet. Il soutient que la décision litigieuse emporte violation des articles 2 § 1 et IX § 1 de la Loi fondamentale et de l’article 2 § 1 e) de la loi sur la procédure électorale. Le requérant argue qu’il incombait à l’auteur de la plainte d’apporter la preuve de l’illégalité de l’application, et que celui-ci ne l’a pas fait. Il estime que, dès lors, la plainte aurait dû être rejetée sans examen au fond. Il soutient que la CEN n’a pas examiné l’application et qu’elle n’a fondé ses conclusions que sur des communiqués de presse. Il allègue que l’application, qu’il a jointe sur un appareil externe, ne permettait ni à lui-même ni au développeur d’avoir accès aux données à caractère personnel des utilisateurs. Il affirme également que les données transférées ne pouvaient pas être reliées à un utilisateur, et qu’elles ne peuvent dès lors pas être considérées comme des données à caractère personnel. Il estime que les lignes directrices [de la Commission électorale nationale] n’ont pas force obligatoire et qu’elles ne peuvent donc constituer la base légale de la décision. Il considère qu’en faisant de la publicité pour l’application et en appelant les électeurs à l’utiliser, il exerçait son droit à la liberté d’expression, protégé par l’article IX § 1 de la Loi fondamentale , d’une part, et, d’autre part, il appelait les électeurs à exercer le leur. Il déduit de plusieurs arrêts de la Cour constitutionnelle que même si le droit à la liberté d’expression n’est pas un droit fondamental illimité, il ne peut être restreint que dans une mesure nécessaire et proportionnée par rapport à un autre droit fondamental ou à un autre principe constitutionnel, et que toute restriction ainsi imposée doit être propre à assurer la réalisation du but invoqué. Il argue que l’application n’a pas porté atteinte au caractère secret du scrutin puisqu’elle ne permettait pas de relier la teneur du vote à l’électeur concerné. Il considère que le principe du secret du scrutin garantit aux électeurs que nul ne puisse découvrir la teneur de leur vote, mais ne leur interdit pas de la révéler à autrui . Il ajoute qu’en toute hypothèse, l’application était une plateforme mise à la disposition des électeurs pour leur permettre de faire part à d’autres de la teneur de leur vote, et en aucun cas un moyen de violer le secret du scrutin. Il estime en conséquence qu’elle n’était contraire ni à l’article 2 § 1 de la Loi fondamentale ni à l’article 2 § 1 a) et e) de la loi sur la procédure électorale. (...) Le requérant soutient par ailleurs que la CEN n’a pas motivé sa conclusion selon laquelle l’application était particulièrement susceptible d’ébranler la confiance de la population dans le système informatique et le système de décompte des voix du scrutin, ainsi que dans le travail des organes électoraux. (...) Décision et raisonnement de la Kúria La CEN a considéré à raison que l’application permettait de mettre en ligne des données relatives au référendum du 2 octobre 2016 ; les informations publiées sur le site web et sur la page Facebook du requérant appelaient les électeurs à mettre en ligne dans l’application des photographies et d’autres informations. L’objet de l’examen réalisé ici est la décision de la CEN visée par le présent recours, c’est-à-dire la décision par laquelle la CEN a dit qu’appeler les électeurs à mettre en ligne et publier des photographies de bulletins de vote du référendum national sur une application mobile portait atteinte aux principes de l’équité et du secret du scrutin et de l’exercice des droits de bonne foi et conformément à leur but. Le plaignant a produit à titre de preuve les informations qui avaient été publiées au sujet de l’application sur le site web du requérant et sur les sites hvg.hu et index.hu. La [ Kúria ] estime en conséquence qu’il s’est acquitté de l’obligation qui lui incombait de joindre à sa plainte les éléments de preuve requis. La CEN a suffisamment établi les faits et n’a pas méconnu l’article 43 § 1 de la loi sur la procédure électorale. La Kúria souligne en premier lieu que les lignes directrices ne sont pas un texte législatif et qu’elles n’ont pas force de loi en vertu de l’article 51 § 2 de la loi sur la procédure électorale ; elles sont donc sans pertinence pour l’examen juridique de la présente affaire. La CEN a pris sa décision en s’appuyant sur les lignes directrices, or elle aurait dû procéder à sa propre appréciation et appliquer aux faits de l’espèce les dispositions pertinentes de la Loi fondamentale et de la loi sur la procédure électorale. En vertu de l’article 2 § 1 de la Loi fondamentale, les membres de l’Assemblée nationale sont élus au suffrage universel direct et égalitaire, à bulletin secret, dans le cadre d’élections qui garantissent la libre expression de la volonté des électeurs, selon des modalités définies dans une loi organique. De l’avis de la [ Kúria ], le secret du scrutin (qui est un droit des électeurs) visé à l’article 2 § 1 signifie d’abord qu’il faut garantir le droit de tous les électeurs à l’expression de leur choix par un vote secret – non détectable par qui que ce soit. Il faut ensuite qu’ait été mis en place un système qui ne permette pas de déterminer comment un électeur a voté. La Kúria ne souscrit pas au raisonnement de la décision attaquée selon lequel l’application et ses fonctionnalités – en particulier celles de mise en ligne de photographies, d’envoi de messages, d’estimation de la participation au scrutin et d’envoi de notifications par les électeurs – visaient ouvertement à porter atteinte au secret du scrutin et du référendum. Les dispositions de la loi sur l’organisation de référendums, l’initiative citoyenne européenne et la procédure de référendum, de la loi sur la procédure électorale et des règles relatives à la procédure de vote garantissent clairement le secret du scrutin. L’application jointe au recours examiné en l’espèce ne permet pas d’accéder aux données personnelles des utilisateurs ni, dès lors, de rattacher un suffrage exprimé à un électeur. La CEN n’est d’ailleurs pas parvenue à une conclusion différente. À la lumière de ce qui précède, il y a lieu de conclure que ni l’application ni son utilisation n’ont porté atteinte au secret du scrutin, et qu’en accueillant cette partie de la plainte, la CEN a méconnu le droit applicable. En vertu de l’article 2 § 1 de la loi sur la procédure électorale, les principes suivants doivent prévaloir dans l’application des règles de procédure électorales : a) la préservation de l’équité du scrutin ; e) l’exercice des droits de bonne foi et conformément à leur but . Les dispositions applicables au scrutin figurent aux articles 168 à 186 de la loi sur la procédure électorale. En vertu de l’article 180 § 1, un isoloir doit être mis à la disposition des électeurs pour qu’ils remplissent leur bulletin de vote. En vertu de l’article 182 § 1, l’électeur place le bulletin de vote dans une enveloppe puis l’enveloppe dans une urne. L’article 186 § 1 dispose qu’un suffrage valable ne peut être exprimé qu’en faveur des candidats ou des listes dont les noms figurent sur les bulletins de vote officiels. De l’avis de la Kúria – et contrairement à ce qu’a estimé la CEN –, le fait de photographier un bulletin de vote dans l’isoloir ne porte pas atteinte au secret du vote et du scrutin. Aucun texte de loi n’interdit de photographier les bulletins de vote, et la CEN n’a d’ailleurs pu en citer aucun en ce sens. Comme indiqué ci-dessus, l’exercice du vote à bulletin secret comporte deux aspects, et la prise de photographies ne porte pas atteinte au secret du bulletin de vote et ne permet pas de rattacher un suffrage exprimé à un électeur. La question suivante à trancher en l’espèce est celle de savoir si le fait d’appeler les électeurs à partager une photographie de leur bulletin de vote dans l’application et de gérer cette application porte atteinte aux principes du secret du scrutin et de l’exercice des droits de bonne foi et conformément à leur but. En vertu de la jurisprudence constante rappelée dans la décision n o Kvk.IV.37.359/2014/2 de la Kúria , l’exercice des droits conformément à leur but est une obligation qui découle du principe de droit civil relatif à l’interdiction de l’abus de droit, qui s’applique à l’ensemble du système juridique. Ce principe signifie que les titulaires de droits doivent les exercer conformément à leur but et à leur contenu. Seul un tel exercice des droits est protégé juridiquement, lorsqu’au-delà de la prérogative formelle on peut déterminer la teneur réelle du droit. Ainsi, établir l’atteinte au principe de l’exercice des droits conformément à leur but va au-delà de l’établissement de l’atteinte aux droits : l’intention d’abuser de la teneur de l’institution juridique sous couvert d’une conduite légale doit être reconnaissable. La [ Kúria ] attache une importance particulière au rôle et à l’utilisation des bulletins de vote dans le cadre du processus électoral. Un bulletin de vote a clairement pour but de permettre aux électeurs d’exprimer leur opinion sur la question qui leur est posée ; tout usage contraire à ce but porte atteinte au principe de l’exercice des droits conformément à leur but. En conséquence, l’application litigieuse et la conduite du requérant consistant à appeler les électeurs à prendre des photographies et à les publier dans l’application constituent elles aussi une atteinte à ce principe. En vertu de l’article IX § 1 de la Loi fondamentale, toute personne a droit à la liberté d’expression. La Cour constitutionnelle a établi dans sa décision n o 30/1992 (V.26) AB que l’État peut avoir recours à la restriction des droits fondamentaux s’il n’y a pas d’autre moyen de protéger l’exercice d’un autre droit fondamental ou d’une liberté fondamentale ou une valeur constitutionnelle. Ainsi, il ne suffit pas que la restriction vise à protéger un autre droit fondamental ou une liberté fondamentale ou qu’elle poursuive un but constitutionnel, il faut encore qu’elle soit proportionnée au but visé : l’importance de ce but et le poids de l’atteinte au droit fondamental doivent être équilibrés l’un par rapport à l’autre. Le législateur doit choisir la mesure la moins restrictive qui permette de parvenir au but visé. Toute restriction d’un droit qui ne répondrait pas à un besoin impérieux ou qui serait arbitraire et toute restriction qui serait disproportionnée au but visé seraient inconstitutionnelles. La [ Kúria ] souligne que son raisonnement relatif à l’exercice des droits conformément à leur but ne porte pas atteinte au droit à la liberté d’expression des électeurs. En l’espèce, le droit des électeurs à la liberté d’expression dans le contexte du scrutin est double. Premièrement, les électeurs expriment en votant leur opinion sur la question faisant l’objet du scrutin ; deuxièmement, ils ont la possibilité de faire connaître à d’autres la manière dont ils ont voté, oralement, par écrit ou de toute autre manière, par exemple sur les médias sociaux ou sur d’autres sites internet. La Kúria considère que l’application en cause porte atteinte au principe de l’exercice des droits conformément à leur but non pas à raison de ce qu’elle permet aux électeurs – sans qu’ils soient individuellement reconnaissables – de publier la teneur de leur vote, mais à raison de la manière dont elle permet cette publication, c’est-à-dire par la prise et la mise en ligne de photographies de bulletins de vote. La conduite du requérant a donc porté atteinte au principe de l’exercice des droits conformément à leur but. Cependant, cette atteinte n’était pas d’une gravité telle qu’elle aurait emporté violation du principe de protection de l’équité du scrutin prévu à l’article 2 § 1 a) de la loi sur la procédure électorale : elle n’a eu aucune incidence matérielle sur l’équité du référendum national. La Kúria a également examiné le point de savoir si la conduite du requérant avait porté atteinte au principe de l’exercice des droits de bonne foi. À cet égard, elle souligne que le fait de développer l’application et d’appeler les électeurs à l’utiliser n’était pas contraire au principe de l’exercice des droits de bonne foi : l’intention malveillante n’est pas prouvée et la décision de la CEN ne renferme pas non plus d’argument matériel à cet égard. La Kúria ne souscrit pas au raisonnement de la CEN selon lequel l’application est particulièrement propre à ébranler la confiance de la population dans le système informatique et le système de décompte des voix du scrutin. La CEN n’a avancé aucun argument matériel à cet égard et, de plus, la Kúria estime qu’il n’y a dans l’application et dans l’appel à l’utiliser rien qui soit de nature à ébranler la confiance du public dans le travail des organes électoraux. Le fait de photographier des bulletins de vote ne permet pas la fraude électorale. La décision de la cour d’appel fédérale américaine produite par le requérant montre que la question du partage de photographies de bulletins de vote a été portée devant les tribunaux aux États-Unis également, mais cette considération est sans pertinence en l’espèce. En vertu de l’article 231 § 5 b) de la loi sur la procédure électorale, la Kúria réforme la décision de la CEN, comme exposé dans le dispositif. Le seul motif d’accueillir la plainte est le fait que la conduite du requérant a enfreint l’article 2 § 1 e) quant au principe de l’exercice des droits conformément à leur but. La Kúria confirme l’obligation pour le requérant de cesser son comportement illicite. (...) »

Par une décision du 18 octobre 2016, la Kúria confirma en partie la décision rendue par la CEN le 7 octobre 2016. Elle ramena l’amende à 100 000 HUF, soit 310 EUR environ. Elle suivit pour l’essentiel le même raisonnement que celui reproduit ci-dessus, et ajouta ce qui suit : « (...) Le requérant a formé un recours contre la décision de la Commission électorale nationale. Il sollicite d’une part l’annulation de cette décision et le rejet de la plainte, et d’autre part l’annulation du constat de violation de l’article 2 § 1 e) de la loi sur la procédure électorale et de l’amende qui lui a été imposée. Le requérant soutient que la décision contestée est contraire aux articles 2 § 1 et IX § 1 de la Loi fondamentale, aux articles 2 § 1 a) et e), 47 § 2 et 218 § 2 d) de la loi sur la procédure électorale, à l’article 79 de la loi sur le référendum et aux articles 223 § 3 b) et 219 § 1 de la loi sur la procédure électorale. (...) Par ailleurs, le requérant argue que lorsqu’elle a examiné le recours formé contre la décision n o 118/216 de la CEN, la Kúria a seulement conclu que l’article 2 § 1 e) de la loi sur la procédure électorale avait été enfreint, mais elle n’a pas constaté d’infraction à une autre disposition. Il demande que le raisonnement qu’elle a tenu dans le cadre de ce recours soit pris en compte. Le requérant se plaint également de l’amende qui lui a été infligée. Il considère que le critère sur la base duquel elle a été imposée n’était pas légal. Selon lui, l’amende ne sanctionnait pas une violation des règles de campagne. En effet, la CEN n’aurait pas établi que le fait d’appeler les électeurs à voter nul était contraire à la loi, elle aurait simplement considéré que le nom de l’application était susceptible d’influer sur le choix des électeurs : dès lors, elle n’aurait pas été fondée à lui infliger une amende au titre d’une quelconque irrégularité. Le requérant estime également que la CEN a mal apprécié le montant de l’amende à infliger. Il soutient que puisque la Kúria avait déjà jugé que la CEN avait conclu à tort à une irrégularité dans sa décision n o 118/2016, on ne peut pas non plus lui reprocher la même irrégularité en l’espèce. Selon lui, la méthode qu’il a choisie pour exprimer une opinion ne constituait pas une irrégularité justifiant l’imposition d’une amende. La décision n o 118/2016 de la CEN n’aurait été ni définitive ni juridiquement contraignante, et le fait qu’il ne s’y soit pas conformé ne pourrait donc pas justifier qu’on lui ait infligé une amende. (...) Pendant la campagne qui a précédé le référendum organisé le 2 octobre 2016 à l’initiative du gouvernement hongrois sur la question « Voulez-vous que l’Union européenne puisse ordonner l’installation obligatoire d’étrangers en Hongrie sans l’accord du Parlement ? », les débats ont porté non seulement sur ce qu’il fallait répondre à la question, mais aussi sur le point de savoir s’il fallait voter ou s’abstenir de voter (...) Eu égard à ce qui précède, le fait de développer et de fournir aux électeurs une application mobile les incitant à voter nul était susceptible de les influencer dans leur choix. En vertu de l’article 140 de la loi sur la procédure électorale, on entend par moyen de campagne tout moyen utilisé pour influer ou tenter d’influer sur le choix des électeurs. Tel est le cas de l’application mobile en cause. En vertu de l’article 141 de la loi sur la procédure électorale, on entend par activité de campagne toute activité faisant appel à un moyen de campagne menée pendant la période de campagne, ainsi que toute autre activité menée pendant la période de campagne pour influer ou tenter d’influer sur le choix des électeurs. La CEN a établi à raison que le requérant avait mené une activité de campagne pendant la période de campagne au sens de l’article 139 de la loi sur la procédure électorale. La Kúria a également vérifié si l’amende en cause avait été infligée conformément à l’article 218 § 2 d) de la loi sur la procédure électorale. Elle souligne que toute personne menant des activités de campagne doit ce faisant respecter les règles et principes généraux de la procédure électorale. Elle ne partage pas l’avis du requérant sur les activités de campagne. Celui-ci conteste l’amende qui lui a été infligée en l’espèce, estimant qu’elle était motivée par la manière dont il avait exprimé une opinion. Or cette amende ne lui a pas été imposée simplement en raison de la manière dont il avait exprimé une opinion, mais parce qu’il a mené une activité de campagne au mépris du principe de l’exercice des droits conformément à leur but, consacré à l’article 2 § 1 e) de la loi sur la procédure électorale. L’imposition de cette sanction était donc conforme à l’article 218 § 2 d) de la loi sur la procédure électorale. (...) »

Le MKKP introduisit un recours constitutionnel contre les décisions rendues par la Kúria les 10 et 18 octobre 2016. Invoquant l’article 27 de la loi sur la Cour constitutionnelle , il développait notamment l’argumentation suivante : « Le requérant a développé l’application en question, disponible sur les sites de téléchargement Google Play (Android) et Apple Store (iOS), dans la perspective du référendum du 2 octobre 2016. Cette application a été développée en réponse à la propagation des nouveaux canaux de communication que constituent les médias sociaux. De nos jours, il est courant que les citoyens partagent leurs expériences, pensées et opinions en publiant sur des sites web (Facebook, Instagram, Tumblr, blogs) des photographies prises avec leur téléphone mobile. En période électorale, cela se manifeste par le fait que les citoyens photographient leur bulletin de vote et partagent leur cliché sur les médias sociaux. En développant l’application en cause, le requérant avait pour intention de donner aux électeurs la possibilité d’exercer leur droit à la liberté d’expression en partageant anonymement une photographie de leur bulletin de vote (ou, pour ceux qui n’iraient pas voter, une photographie de ce qu’ils faisaient à la place) avec un commentaire, d’une manière qui ne permettrait pas de rattacher le bulletin à l’électeur lui-même. (...) Le requérant estime que l’interprétation faite par la Kúria et les conséquences juridiques de cette interprétation ont porté atteinte à un droit que lui garantit l’article IX § 1 de la Loi fondamentale, et que ladite interprétation est donc inconstitutionnelle. En prenant une photographie de leur bulletin de vote et en la partageant avec d’autres, les électeurs avaient pour but d’exprimer un point de vue sur une question d’intérêt public. Cette démarche relève donc de l’exercice de la liberté d’expression, et en particulier de l’aspect important de cette liberté que constitue la possibilité de débattre de sujets d’intérêt public. Dès lors, la conduite par laquelle le requérant a permis aux électeurs d’exercer leur droit à la liberté d’expression relève elle aussi de la protection de l’article IX § 1 de la Loi fondamentale. (...) Le requérant estime que le but de l’objet figurant sur une photographie ne peut justifier constitutionnellement une restriction de l’exercice de la liberté d’expression au moyen de la prise et du partage de photographies. En effet, pareille restriction ne poursuit pas un but légitime et n’est pas absolument nécessaire. (...) Le but d’un objet figurant sur une photographie n’est pas un droit fondamental ou une valeur constitutionnelle : il ne peut donc être invoqué en tant que but légitime justifiant la restriction d’un droit fondamental. En d’autres termes, il ne répond pas aux conditions requises pour la restriction d’un droit fondamental. (...) Le requérant estime que la décision de la Kúria faisant l’objet du présent recours restreint sans aucune raison constitutionnelle l’exercice par lui de sa liberté d’expression, en restreignant le droit des électeurs à la liberté d’expression. (...) Le requérant souligne qu’il est courant pour les électeurs de partager sur les médias sociaux avec leurs amis et avec des tiers des photographies de leur bulletin de vote, de même que d’autres aspects de leur vie. Compte tenu des caractéristiques des médias sociaux, ce type de partage de photographies permet de rattacher le suffrage exprimé à l’électeur, puisque la photographie apparaît alors avec le nom de l’utilisateur. Au contraire, l’application en cause offre expressément la possibilité de partager une photographie de son bulletin de vote et de la teneur de son vote avec d’autres personnes sans révéler son identité : le risque d’atteinte au secret du vote y est donc moindre que lorsque l’on partage des photographies sur Facebook ou sur d’autres médias sociaux. Si le développement et la publicité de l’application étaient jugés illégaux, la conséquence serait que les électeurs partageraient des photographies de leurs bulletins de vote sur les médias sociaux d’une manière permettant de savoir qui a voté quoi, ce qui aurait pour effet d’augmenter le risque hypothétique de fraude électorale plutôt que de le diminuer. »

Le 24 octobre 2016, la Cour constitutionnelle rendit deux décisions par lesquelles, à l’issue d’un raisonnement identique, elle déclara irrecevables les recours formés par le requérant contre les décisions de la Kúria n os 3226/2016 (XI.14) AB du 10 octobre 2016 et 3227/216 (XI.14) AB du 18 octobre 2016. Les passages pertinents de ce raisonnement sont reproduits ci-dessous : « La Cour constitutionnelle rejette [déclare irrecevable] le recours constitutionnel formé contre la décision n o KvK.II.37.967/2016/2 de la Kúria . (...) En vertu de l’article 56 § 1 de la loi sur la Cour constitutionnelle, la Cour constitutionnelle, siégeant en comité, statue sur la recevabilité des recours constitutionnels. Le comité vérifie, dans le cadre de sa marge d’appréciation, le respect des conditions légales de forme et de fond auxquelles est subordonnée la recevabilité du recours constitutionnel, et en particulier la qualité de victime du requérant, l’épuisement des voies de recours (articles 26-27) et les conditions posées aux articles 29 à

Premièrement, la Cour constitutionnelle a examiné le point de savoir si le recours constitutionnel porté devant elle répondait aux conditions de forme (conditions procédurales). (...) Deuxièmement, la Cour constitutionnelle a examiné le point de savoir si le recours constitutionnel répondait aux conditions de fond posées aux articles 27 et 29. En vertu de l’article 27, les personnes physiques ou morales affectées par une décision de justice peuvent former un recours constitutionnel devant la Cour constitutionnelle si la décision sur le fond ou toute autre décision ayant mis fin à la procédure judiciaire porte atteinte à l’un de leurs droits fondamentaux, dès lors qu’elles ont préalablement épuisé les voies de recours disponibles ou qu’aucune voie de recours n’est disponible. La Cour constitutionnelle a établi que le recours constitutionnel porté devant elle en l’espèce ne répond pas aux conditions énoncées à l’article 27 a ), en ce que la décision de justice attaquée ne concerne pas un droit fondamental du requérant. Le requérant soutient dans son recours constitutionnel que « la décision litigieuse de la Kúria restreint sans aucune raison constitutionnelle l’exercice par lui de sa liberté d’expression, en restreignant le droit des électeurs à la liberté d’expression. » (...) En l’espèce, la Cour constitutionnelle doit déterminer si la décision établissant le caractère irrégulier de l’application « Votez nul ! » développée par le requérant, un parti politique, et ordonnant à celui-ci de cesser son comportement illicite, concernait le droit de l’intéressé à la liberté d’expression d’une opinion, telle que décrite ci ‑ dessus. (...) La Cour constitutionnelle partage l’opinion de la Kúria selon laquelle la présente affaire concerne le droit des électeurs à la liberté d’expression. Elle estime toutefois que cela ne signifie pas que le droit du requérant à la liberté d’expression ait aussi été en cause dans la procédure judiciaire. La Cour constitutionnelle considère que le requérant a simplement fourni aux électeurs, au moyen de l’application, une possibilité de partager entre eux, dans l’exercice de leur droit à la liberté d’expression, des photographies montrant leur bulletin de vote ou illustrant leur décision de ne pas voter au référendum. Ainsi, le requérant n’a fait que fournir une plateforme, une interface où l’on pouvait publier des opinions, mais cela ne signifie pas en soi qu’il ait lui-même exprimé son opinion. Le requérant a seulement soutenu que la décision litigieuse de la Kúria restreignait le droit des électeurs à la liberté d’expression et qu’ainsi elle concernait également sa propre conduite, qui relevait elle-même de l’exercice de la liberté d’expression. Il n’a donc allégué qu’une atteinte indirecte à son droit à la liberté d’expression, soutenant que la restriction apportée au droit des électeurs à la liberté d’expression portait aussi atteinte à son propre droit à la liberté d’expression. Compte tenu de ce qui précède, la Cour constitutionnelle conclut que le requérant a sollicité l’annulation de la décision litigieuse de la Kúria en invoquant une violation non de l’un de ses propres droits fondamentaux, mais de droits de tiers. Le grief ne répond donc pas à la condition posée à l’article 27 a). À la lumière de cette conclusion, la Cour constitutionnelle rejette le recours constitutionnel en application de l’article 56 §§ 1 et 2 de la loi sur la Cour constitutionnelle et de l’article 30 § 2 h) des règles de procédure. » 30. La juge Czine émit une opinion dissidente dans laquelle elle expliquait que l’affaire soulevait d’après elle des questions revêtant une importance constitutionnelle. Elle y tenait notamment le raisonnement suivant : « Pour les raisons énoncées ci-après, je ne souscris pas à la décision de rejet du recours constitutionnel. À mon avis, les conditions de fond, en particulier celles posées aux articles 27 et 29, étaient réunies en l’espèce, car les arguments avancés relativement au droit à la liberté d’expression et au principe de l’exercice des droits conformément à leur but en vertu de l’article 2 § 1 e) de la loi sur la procédure électorale soulèvent des doutes quant à la constitutionnalité de la décision de justice, et appellent l’examen d’une question d’une importance constitutionnelle fondamentale. (...) En l’espèce, la Commission électorale nationale a estimé établi, sur la base des éléments disponibles, que le requérant avait « encouragé les électeurs à prendre dans le cadre du référendum des photographies de bulletins de vote valables et non valables et à les publier dans l’application, afin d’adresser un message au Gouvernement. » Le requérant soutient clairement dans son recours constitutionnel que, « en développant l’application en cause, [il] avait pour intention de donner aux électeurs une possibilité d’exercer leur droit à la liberté d’expression en prenant et en partageant anonymement une photographie de leur bulletin de vote ou, pour ceux qui n’iraient pas voter, une photographie de ce qu’ils faisaient à la place ». Il argue que le fait pour lui de permettre aux électeurs d’exercer leur droit à la liberté d’expression relève de la protection de l’article IX § 1 de la Loi fondamentale. J’estime que la présente affaire pose une question d’une importance constitutionnelle fondamentale, qui est celle de savoir si la décision de justice attaquée a restreint le droit à la liberté d’expression et si le principe de l’exercice des droits conformément à leur but énoncé à l’article 2 § 1 e) peut être, au sens de l’article I § 3 de la Loi fondamentale, un motif constitutionnel de restriction du droit à la liberté d’expression. À la lumière de ce qui précède, j’estime nécessaire de déclarer le recours constitutionnel recevable et de l’examiner au fond. »

Les dispositions pertinentes de cette loi sont ainsi libellées : Principes fondamentaux de la procédure électorale Article 2 « 1. L’application des règles de procédure électorale respecte les principes suivants : a) la préservation de l’équité du scrutin ; b) la participation volontaire au scrutin ; c) l’égalité des chances pour les candidats et les organisations présentant des candidats ; d) la fourniture d’un appui aux électeurs en situation de handicap afin que ceux-ci puissent exercer leur droit de vote ; e) l’exercice des droits de bonne foi et conformément à leur but ; f) la publicité de la procédure électorale . (...) » Lignes directrices Article 51 « 1) La Commission électorale nationale peut émettre des lignes directrices à l’intention des organes électoraux afin de promouvoir une interprétation uniforme des dispositions légales relatives aux élections. 2) Les lignes directrices ne sont pas juridiquement contraignantes ; elles ont pour seul but de fournir une orientation, et elles ne sont pas susceptibles de recours. 3) Les lignes directrices sont publiées sur le site Internet officiel des élections . » Période et moyens de campagne Article 139 « La période de campagne électorale commence le cinquantième jour précédant le scrutin et se termine le jour du scrutin, à la clôture des votes. » Article 140 « On entend par « moyen de campagne » tout moyen utilisé pour influer ou tenter d’influer sur le choix des électeurs, en particulier : a) les affiches ; b) le démarchage direct par une organisation présentant un candidat ou par le candidat lui ‑ même ; c) les publicités politiques ; d) les meetings électoraux. » Article 141 « On entend par « activité de campagne » toute activité faisant appel à un moyen de campagne menée pendant la période de campagne, ainsi que toute autre activité menée pendant la période de campagne pour influer ou tenter d’influer sur le choix des électeurs . » Article 142 « Ne sont pas considérées comme des activités de campagne les activités des organes électoraux et les communications personnelles entre particuliers, quels qu’en soient le contenu et la forme . » Article 143 « Le jour du scrutin, toutes les activités de campagne sont interdites dans les lieux publics dans un rayon de 150 mètres de l’accès au bâtiment désigné comme bureau de vote. » Examen des plaintes Article 218 « 1) La commission électorale examine en se fondant sur les informations disponibles les plaintes dont elle est saisie. 2) Lorsqu’elle fait droit à une plainte, la commission électorale : a) établit l’irrégularité ; b) ordonne la cessation du comportement irrégulier ; c) annule la procédure électorale ou la partie de cette procédure sur laquelle le comportement irrégulier a eu une incidence, et ordonne la tenue d’une nouvelle procédure ; d) est investie du pouvoir d’infliger une amende en cas de violation des règles de campagne électorale ou des obligations énoncées aux articles 124 § 2 et 155. » La loi sur la Cour constitutionnelle

En ses parties pertinentes, la loi sur la Cour constitutionnelle (loi CLI de 2011) énonce ce qui suit : Article 26 « 1 . Toute personne physique ou morale partie à une procédure dans laquelle est appliquée une disposition légale qu’elle estime contraire à la Loi fondamentale peut saisir la Cour constitutionnelle d’un recours fondé sur l’article 24 § 2 c) de la Loi fondamentale si : a) l’application de cette disposition emporte violation à son égard des droits garantis par la Loi fondamentale, et b) l’auteur de la saisine a épuisé les voies de recours disponibles ou aucun recours n’est disponible. 2. Par dérogation au paragraphe 1 du présent article, la Cour constitutionnelle peut également être saisie d’un recours fondé sur l’article 24 § 2 c) ( ...) de la Loi fondamentale si : a) la mesure faisant grief ne résulte pas d’une décision de justice mais est directement due à l’application ou à l’entrée en vigueur d’une disposition légale [supposément] contraire à la Loi fondamentale, et b) il n’existe pas de recours permettant d’obtenir réparation du préjudice subi, ou l’auteur de la saisine a déjà épuisé les voies de recours. » Article 27 « Toute personne physique ou morale partie à une procédure dans laquelle est rendue une décision sur le fond ou une décision mettant fin à la procédure qu’elle estime contraire à la Loi fondamentale peut saisir la Cour constitutionnelle d’un recours fondé sur l’article 24 § 2 d) de la Loi fondamentale si : a) la décision emporte violation à son égard des droits garantis par la Loi fondamentale, et b) l’auteur de la saisine a épuisé les voies de recours ou ne dispose d’aucun recours. » (...) Article 29 « La Cour constitutionnelle accueille le recours dont elle est saisie si la décision de justice litigieuse repose largement sur un élément contraire à la Loi fondamentale ou si l’affaire soulève des questions de droit constitutionnel d’importance fondamentale. » (...) Article 56 « 1. La Cour constitutionnelle, siégeant en un comité constitué conformément à ses règles de procédure, statue sur la recevabilité du recours constitutionnel. 2 . Le comité vérifie, dans le cadre de sa marge d’appréciation, le respect des conditions de fond auxquelles est subordonnée la recevabilité du recours constitutionnel – en particulier la qualité de victime du requérant aux fins des articles 26 et 27, l’épuisement des voies de recours et les conditions posées aux articles 29 à 31. 3 . En cas de rejet du recours, le comité rend une décision dans laquelle elle expose brièvement les motifs du rejet. 4. En cas d’admission du recours, le rapporteur transmet l’affaire au comité permanent visé dans les règles de procédure de la Cour constitutionnelle, afin que celui-ci statue sur le recours à l’issue d’un examen au fond. » II. La pratique interne La décision n o 18/2008 (III.12.) AB de la Cour constitutionnelle

Dans cette affaire, la Commission électorale nationale avait refusé d’approuver une question qui lui avait été soumise en vue d’un référendum, au motif que l’auteur de la proposition de référendum avait déjà présenté, puis retiré, la même initiative référendaire. La Cour constitutionnelle tint le raisonnement suivant : « (...) Les principes électoraux, et notamment l’obligation d’exercer les droits conformément à leur but, découlent également de l’obligation pour l’État de respecter et de protéger les droits fondamentaux ( intézményvédelmi kötelezettség ). Ainsi que la Cour constitutionnelle l’a expliqué, les articles 2 et 70 de la Constitution imposent à l’État l’obligation de garantir le droit de proposer des référendums et d’apporter son soutien à des initiatives référendaires. Cette obligation constitutionnelle n’est pas subordonnée à une condition de nécessité et de proportionnalité, mais à la réalisation du but du droit en cause. (...) Outre l’obligation de respecter et de protéger les droits fondamentaux, l’application des principes électoraux sert également l’intérêt de la sécurité juridique, qui procède du principe de l’état de droit énoncé à l’article 2 § 1 de la Constitution. Dans sa décision n o 32/2001 (VII.11), la Cour constitutionnelle a dit que les principes électoraux constituaient des garanties de l’état de droit (...) (...) Le principe de l’exercice des droits conformément à leur but trouve son origine à la fois dans la doctrine et dans la jurisprudence relatives à l’interdiction de l’abus de droit en droit civil. L’obligation d’exercer les droits conformément à leur but découle des dispositions de droit civil qui consacrent l’interdiction de l’abus de droit ; elle imprègne l’ensemble du système juridique. Elle signifie que le titulaire d’un droit ne peut se prévaloir d’une institution juridique que d’une manière conforme au but et au contenu de cette institution. Ce n’est que lorsqu’ils sont ainsi exercés que les droits sont légalement protégés et reconnus d’une manière correspondant à leur véritable contenu – et non à une simple prérogative formelle. L’article 2 § 2 de la loi n o IV de 1959 relative au code civil dispose que « la loi garantit la possibilité pour chacun d’exercer ses droits conformément à leur finalité sociale. » (...) L’examen des dispositions législatives précitées et des exemples qu’elles renferment montre que le législateur ne définit pas de critères de détermination de ce qui constitue un exercice des droits non conforme à leur but ou un abus de droit mais laisse aux autorités d’application des lois le soin de trancher la question de savoir si, dans les circonstances de l’espèce, la personne a exercé ses droits conformément à leur but. Il ressort des exemples de cas d’exercice des droits non conforme à leur but ou d’abus de droit qu’il y a exercice d’un droit non conforme au but du droit en question lorsque le droit est exercé d’une manière qui emporte des conséquences négatives (par exemple la restriction ou la violation des droits d’autrui). (...) La loi sur la procédure électorale est l’un des instruments législatifs qui intègrent le principe de l’exercice des droits conformément à leur but. Elle dispose que toute personne participant au processus électoral doit respecter les principes énoncés en son article 3, notamment celui de l’exercice des droits de bonne foi et conformément à leur but, dont elle fait un principe fondamental de la procédure électorale . En son article 2, elle dispose que les règles qu’elle pose sont applicables aux référendums nationaux. Dès lors, les principes fondamentaux régissant les élections s’appliquent également aux référendums. Ils doivent être respectés tout au long du processus électoral, par tous ses acteurs (...) Les initiateurs de référendums nationaux, les signataires de l’initiative, les personnes ayant introduit un recours à cet égard, les électeurs, les organes électoraux ainsi que les autres organes compétents pour statuer sur les recours formés en la matière doivent exercer leurs droits conformément aux buts de ces droits. (...) Contrairement à d’autres textes, la loi sur la procédure électorale ne prévoit pas de critères à l’aune desquels déterminer dans quels cas il y a manquement à l’obligation d’exercer les droits conformément à leur but. Elle ne fournit même pas d’exemples de cas où le fait d’exercer un droit d’une manière qui ne correspond pas à son véritable contenu constitue un abus de droit ou un exercice du droit non conforme à son but . Elle laisse au juge le soin de se prononcer sur ce point. Il n’est pas possible de définir des critères qui permettraient de déterminer dans tous les cas si un droit a été exercé conformément à son but. La CEN, et la Cour constitutionnelle sur recours, peuvent déterminer, en examinant l’ensemble des circonstances de la cause, quels comportements des électeurs constituent un exercice des droits non conforme à leur but. La CEN est parfois amenée à procéder à un tel examen. Elle a ainsi rendu plusieurs décisions dans lesquelles elle a établi que certains comportements étaient irréguliers car contraires au principe de l’exercice des droits conformément à leur but. (...) Il ressort également de la jurisprudence de la Cour constitutionnelle que lorsqu’elle est amenée à contrôler les décisions de la CEN, elle fonde son raisonnement sur les principes généraux de la procédure électorale, dont le principe de l’exercice des droits conformément à leur but. (...) » La décision n o 3096/2014 (IV.11) AB de la Cour constitutionnelle

L’affaire concernait la parution d’un article dans un journal de quartier de Budapest publié par une société appartenant à la mairie d’arrondissement. Le numéro paru le 13 mars 2014, avant les élections, contenait un article intitulé « le député socialiste a voté contre Zugló [l’arrondissement en question] à 90 reprises », ainsi qu’un autre article où un autre député était dépeint sous un jour positif. La Cour constitutionnelle tint le raisonnement suivant : « (...) En vertu de la jurisprudence de la Cour constitutionnelle, les limites de la liberté de la presse ne sont pas les mêmes selon les médias. La Cour constitutionnelle a dit que les restrictions pouvant être imposées aux médias de radiodiffusion (radio et télévision) étaient plus larges, premièrement en raison du peu de fréquences disponibles, et deuxièmement en raison de l’impact particulier de ces médias sur la société et sur l’opinion publique. La conclusion de la Kúria selon laquelle la liberté d’un rédacteur en chef pouvait être restreinte en vertu des principes généraux de la loi sur la procédure électorale était liée à l’obligation de fournir des informations objectives. Dans sa décision n o 1/2007 (I.18), la Cour constitutionnelle a dit que la liberté éditoriale des médias de radiodiffusion pouvait se trouver restreinte par l’obligation qui leur incombe de fournir des informations équilibrées, impartiales et objectives, mais que cette restriction était directement liée aux caractéristiques propres à ce type de médias et n’était donc pas applicable à la presse écrite . Pour celle-ci, le point de départ de la Cour constitutionnelle a toujours été la liberté illimitée de fonder un journal. En conséquence, le pouvoir d’influence des médias ne peut justifier l’imposition de restrictions à la presse écrite. En ce sens, on ne peut sanctionner un organe de presse écrite à raison de la nature et de la qualité de l’information qu’il diffuse. Dans certaines circonstances, la presse écrite financée par des fonds ou des organismes publics peut faire exception à cette règle . En vertu du préambule de la loi n o CLXXXXIX de 2011 sur les collectivités locales, les municipalités sont la communauté des habitants, elles représentent l’autonomie locale au sein de l’unité de l’administration nationale. Ainsi, parce qu’elles exercent la puissance publique et utilisent de l’argent public, le rôle qu’elles jouent lorsqu’elles informent les citoyens est différent de celui de la presse écrite en général. Les organes de presse écrite financés par des fonds ou des organismes publics peuvent donc être soumis à certaines obligations. Dans sa décision, la Kúria a estimé que les pratiques éditoriales des journaux municipaux financés par des fonds publics pouvaient, en période de campagne électorale, être soumises à des restrictions découlant des règles posées par la loi sur la procédure électorale. En l’espèce, la Cour constitutionnelle est appelée à examiner, à la lumière du droit de voter, la question de savoir si cette déclaration de principe porte atteinte à la liberté d’opinion et à la liberté éditoriale. Si la procédure électorale et l’exercice du droit de vote concernent souvent des droits individuels (par exemple, l’inscription sur les listes électorales, l’éligibilité), ils ont aussi trait, parfois, à l’intérêt public résidant dans le caractère libre et démocratique des élections . En vertu de l’article 2 § 1 de la Loi fondamentale, les députés doivent être élus conformément aux règles posées par une loi adoptée à la majorité absolue. Le scrutin est régi notamment par la loi sur la procédure électorale . Un chapitre distinct de cette loi est consacré aux campagnes électorales, et une section spécifique de ce chapitre traite du rôle que jouent les médias dans ce cadre et fixe les règles applicables aux fournisseurs de services de médias, à la presse écrite et aux cinémas. Selon la pratique de la Kúria, le texte qui prévaut en matière de procédure électorale est la loi sur la procédure électorale, et tous les autres textes législatifs doivent être interprétés conformément à cette loi. Dans sa décision de principe n o KvK.II.37.307/2014/3, la Kúria a posé le principe général selon lequel en matière de relations juridiques dans le cadre électoral, seules les dispositions de la loi sur la procédure électorale sont applicables, d’autres types de règles ne pouvant s’appliquer que dans la mesure prévue par cette loi. En période de campagne électorale, la communication d’informations aux électeurs revêt plus d’importance encore qu’en temps normal. En vertu du principe de la prééminence du droit dans les sociétés démocratiques, l’opinion publique doit se former démocratiquement et les représentants du peuple doivent être élus par un électorat faisant des choix éclairés. Les élections ne peuvent être libres et démocratiques si la presse ne respecte pas la responsabilité constitutionnelle qui lui incombe de diffuser des informations exactes. La Cour constitutionnelle souligne qu’à cet effet, l’État doit d’abord et avant tout reconnaître la liberté éditoriale et respecter l’interdiction qui lui est faite d’interférer dans les contenus diffusés par les médias. Dans certaines circonstances, toutefois, il peut être justifié et nécessaire d’un point de vue constitutionnel d’imposer certaines obligations concernant la manière dont les informations sont diffusées. Ces obligations s’appliquent non seulement aux fournisseurs de services de médias, mais aussi aux organes de presse écrite financés par des fonds publics . Les exigences posées dans la décision de la Kúria visent le même objectif. La Cour constitutionnelle note que cette interprétation est conforme à la recommandation adoptée en 1999 par le Comité des Ministres [du Conseil de l’Europe], où sont énoncées des lignes directrices relatives au respect de l’article 10 (liberté d’expression) de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales dans le contexte de l’encadrement de la couverture des campagnes électorales par les médias [Recommandation n o R (99) 15 du Comité des Ministres relative à des mesures concernant la couverture des campagnes électorales par les médias ]. En vertu de cette recommandation, les organes de presse écrite, contrairement aux médias du secteur de la radiodiffusion, ne sont généralement liés par aucune obligation quant à leur pratique éditoriale ; toutefois, les organes de presse écrite qui sont la propriété des pouvoirs publics font exception à cette règle : ils sont tenus de couvrir les campagnes électorales de manière équitable, équilibrée et impartiale, sans discriminer ou soutenir un parti politique ou un candidat particulier. L’avis n o 190/2002 de la Commission de Venise (Code de bonne conduite en matière électorale : lignes directrices et rapport explicatif – adoptés par la Commission de Venise lors de sa 52 e session (Venise, 18-19 octobre 2002), CDL ‑ AD (2002) 23 rev) est ainsi libellé en son paragraphe 2.3 : « (...) L’égalité des chances doit être assurée entre les partis et les candidats. Elle implique la neutralité des autorités publiques, en particulier relativement : i. à la campagne électorale ; ii. à la couverture par les médias, notamment les médias publics ; iii. au financement public des partis et campagnes. (...) » C’est lorsque l’obligation constitutionnelle pour les organisations présentant des candidats de contribuer à l’expression de la volonté du peuple et de formuler et exposer aux citoyens les enjeux sociaux est claire non seulement pour ces organisations mais aussi pour le public qu’elle fonctionne le mieux. L’égalité des chances dans le cadre de la campagne électorale est un droit pour chacun des candidats ; la concurrence pour l’obtention de voix doit donc être libre. Cela signifie que l’État doit être tenu d’interpréter la législation d’une manière propre à assurer l’égalité de traitement de toutes les personnes concernées par le processus électoral . Certes, les collectivités locales doivent s’acquitter de leur mission générale même en période de campagne électorale ; toutefois, les règles spécifiques relatives à l’exercice des droits électoraux prévalent alors. D’un point de vue constitutionnel, il n’est pas critiquable qu’en période électorale, le juge, tenant compte des circonstances particulières de la cause et se fondant sur l’article 2 § 1 e) de la loi sur la procédure électorale, impose des obligations particulières en matière de pratique éditoriale aux organes de presse appartenant aux pouvoirs publics (notamment à ceux qui appartiennent aux collectivités locales) afin de garantir l’exercice des droits électoraux. (...) » La décision de principe n o 2014.12.376 de la Kúria

L’affaire qui a donné lieu à cette décision concernait le refus d’autoriser une chaîne de télévision à diffuser un spot de campagne dans lequel deux singes parlaient avec la voix de deux candidats à l’élection. La décision de la Kúria renfermait le passage suivant : « (...) En vertu de l’article 141 de la loi sur la procédure électorale, on entend par « activité de campagne » toute activité faisant appel à un moyen de campagne menée pendant la période de campagne, ainsi que toute autre activité menée pendant la période de campagne pour influer ou tenter d’influer sur le choix des électeurs . La « publicité politique » visée à l’article 140 c) de la loi sur la procédure électorale désigne tout moyen de campagne dont le contenu est encadré par l’article 203 § 55 de la loi relative aux services de médias et à la communication de masse. Elle est définie ainsi : « publicité politique : tout programme diffusé ou publié en tant que publicité, qui soutient ou appelle à soutenir un parti politique, un mouvement politique ou le gouvernement, ou qui en promeut le nom, les buts, les activités, les slogans ou les symboles. » La loi sur la procédure électorale, lue en combinaison avec les dispositions de la loi sur la communication de masse, n’interdit pas les pratiques de campagne négatives. Il est donc autorisé d’énumérer les défauts d’un adversaire ou de son programme, de les accentuer et de les caricaturer, tout en mettant en avant les atouts du candidat que défend la campagne. Ce type de campagne doit néanmoins respecter les principes fondamentaux découlant de la loi sur la procédure électorale . En vertu de l’article 2 § 1 de la loi sur la procédure électorale, sur lequel la Commission électorale nationale s’est fondée, il faut tenir compte du principe de l’exercice des droits conformément à leur but lors de la mise en œuvre des règles de procédure électorale. L’obligation d’exercer les droits conformément à leur but découle des dispositions de droit civil qui consacrent l’interdiction de l’abus de droit ; elle imprègne l’ensemble du système juridique. Elle signifie que le titulaire d’un droit ne peut se prévaloir d’une institution juridique que d’une manière conforme au but et au contenu de cette institution. Ce n’est que lorsqu’ils sont ainsi exercés que les droits sont légalement protégés et reconnus d’une manière correspondant à leur véritable contenu – et non à une simple prérogative formelle. Ainsi, le droit à la liberté d’expression invoqué par le requérant doit être exercé conformément au droit à la dignité humaine inscrit dans la Loi fondamentale et dans le code civil. C’est de ce point de vue que la [ Kúria ] doit examiner la question de savoir si le film de campagne du requérant et le contenu de ce film sont contraires au droit susmentionné. La Kúria souscrit à l’appréciation faite par la Commission électorale nationale des droits fondamentaux. Le fait de représenter une personne sous les traits d’un animal la déshumanise et peut s’analyser en une atteinte à la dignité humaine. En Hongrie, le fait de représenter un candidat sous les traits d’un singe revient à lui attribuer les caractéristiques négatives de l’animal (campagne négative) ; or, dans le même temps, le candidat dont la campagne fait la promotion est présenté sous forme humaine. De l’avis de la Kúria , il s’agit d’un type de campagne négative non autorisé, que le candidat concerné ne peut contrer par des arguments ou des éléments de preuve. Dès lors, cette pratique est contraire au principe de l’exercice des droits de bonne foi et conformément à leur but. » La déclaration de principe n o 9/2006 de la Commission électorale d’État

La déclaration de principe n o 9/2006 adoptée le 30 mars 2006 par la Commission électorale d’État (à laquelle a succédé la Commission électorale nationale) porte sur le fait de sortir des bulletins de votes hors du bureau de vote. En ses parties pertinentes, elle est ainsi libellée : « (...) L’article 70 § 1 de la loi [C de 1997] sur la procédure électorale énonce que « [l]’électeur met son bulletin de vote dans une enveloppe qu’il dépose dans l’urne devant les membres du bureau de vote ». Il ressort de l’interprétation grammaticale et logique de cette disposition, ainsi que des principes de la procédure électorale énoncés à l’article 3 a) et d) de la loi sur la procédure électorale – à savoir la préservation de l’équité du scrutin, la prévention de la fraude électorale et l’exercice des droits de bonne foi et conformément à leur but – que les bulletins de vote sont des documents officiels dont le but est de représenter le choix des électeurs et d’établir les résultats du scrutin. En conséquence, le fait pour un électeur d’utiliser un bulletin de vote comme s’il lui appartenait en le sortant du bureau de vote est contraire au principe de l’exercice des droits de bonne foi et conformément à leur but. Sortir un bulletin de vote du bureau de vote peut aussi être source de fraude électorale, fraude dont la prévention relève de l’intérêt public consistant à garantir l’équité du scrutin. Le fait d’utiliser un bulletin de vote de manière contraire au but dans lequel il a été établi peut également emporter violation de l’exigence constitutionnelle de confidentialité du scrutin. De l’avis de la Commission électorale d’État, les électeurs ne sont pas propriétaires des bulletins de vote ; en d’autres termes, le principe de la participation volontaire au scrutin énoncé à l’article 3 b) de la loi sur la procédure électorale ne les autorise pas à sortir les bulletins des bureaux de vote. » Les lignes directrices n o 12/2014 de la Commission électorale nationale

En leurs passages pertinents, les lignes directrices n o 12/2014 de la Commission électorale nationale sur le fait de sortir des bulletins de vote hors du bureau de vote ou de photographier des bulletins de vote sont ainsi libellées : « 1. L’article 182 § 1 de la loi sur la procédure électorale dispose que l’électeur met son bulletin de vote dans une enveloppe et introduit celle-ci dans l’urne ; il ressort clairement de l’interprétation grammaticale et juridique de cette disposition, compte tenu également des principes de la préservation de l’équité du scrutin et de l’exercice des droits électoraux de bonne foi et conformément à leur but, que les bulletins de vote sont des documents officiels dont le but est de représenter le choix des électeurs et d’établir les résultats du scrutin. 2. Ainsi, si un électeur utilise un bulletin de vote comme s’il lui appartenait, en le sortant du bureau de vote ou en le photographiant avant de le mettre dans l’enveloppe ou dans l’urne, il enfreint le principe de l’exercice des droits électoraux de bonne foi et conformément à leur but. Sortir des bulletins de vote du bureau de vote, les photographier, les filmer, etc., peut aussi être source de fraude électorale, fraude dont la prévention relève de l’intérêt public consistant à garantir l’équité du scrutin. 3. Une utilisation des bulletins de vote contraire à leur but peut aussi porter atteinte au principe du secret du scrutin consacré par la Loi fondamentale de la Hongrie. Le secret du scrutin comprend également le secret du bulletin de vote ; ainsi, photographier son vote ou son bulletin de vote est un acte contraire aux principes énoncés dans la loi sur la procédure électorale. Le secret du scrutin ne permet pas seulement l’expression en toute sécurité de la volonté des électeurs, il permet aussi l’accomplissement de la procédure de vote conformément à l’état de droit et aux principes de la démocratie. Son importance dépasse donc la conduite des électeurs eux-mêmes. À l’évidence, le secret du scrutin n’impose pas à l’électeur une obligation de confidentialité ; cependant l’obligation d’exercer ses droits conformément à leur but signifie que les électeurs ne doivent pas abuser du fait que le secret du scrutin ne peut être totalement respecté sans leur coopération. 4. De l’avis de la Commission électorale nationale, ni les dispositions de la Loi fondamentale ni celles de la loi sur la procédure électorale ne signifient que les bulletins de vote sont la propriété des électeurs ; en conséquence, ceux-ci ne peuvent faire comme si ces bulletins leur appartenaient, ils ne peuvent les utiliser que dans le but d’exprimer leur suffrage. La participation volontaire au scrutin ne signifie pas que l’électeur puisse sortir un bulletin de vote du bureau de vote. Motivation « De l’avis de la Commission , (...) les bulletins de vote officiels ne sont pas la propriété des électeurs (...) Même les bulletins nuls ne sont pas à la libre disposition des électeurs. La Commission électorale nationale considère donc que la seule conduite respectueuse du principe de l’exercice des droits électoraux de bonne foi et conformément à leur but et du principe du secret du scrutin énoncé à l’article 2 § 1 de la Loi fondamentale (...) consiste pour l’électeur, lorsqu’il exprime son suffrage, à ne pas traiter le bulletin comme sa propriété mais comme un moyen d’exercice du droit de vote et d’établissement de l’issue du scrutin. L’électeur ne peut donc pas sortir le bulletin de vote du bureau de vote ni le photographier, que ce soit avec un appareil de télécommunication, avec un appareil numérique ou avec un autre type d’appareil, pour le montrer à un tiers. Le but des présentes lignes directrices est de lutter contre la fraude électorale (notamment contre le « vote en chaîne ») afin de préserver l’équité du scrutin. III .

La majorité des États membres n’ont pas de dispositions encadrant spécifiquement la publication par des électeurs sur des canaux médiatiques d’informations sur la manière dont ils ont voté.

Deux États membres (Albanie et Islande) ont des lois qui interdisent expressément aux électeurs de révéler leur choix de vote en publiant une photographie.

Dans deux autres États membres (République tchèque et Finlande), la liberté des électeurs de publier sur des canaux médiatiques des informations concernant leurs propres choix électoraux a été confirmée à plusieurs niveaux.

Trois États membres (Portugal, Arménie et Estonie) ont mis en place des restrictions générales à la divulgation d’informations par les électeurs, par quelque moyen que ce soit, sur la manière dont ils ont voté. Au Portugal, la Commission électorale nationale a pour pratique d’interdire aux électeurs de prendre puis de publier sur Internet des photographies de leur bulletin de vote.

Dans neuf États membres (Allemagne, Autriche, Géorgie, Lituanie, Macédoine du Nord, Moldova, Saint-Marin, Serbie et Turquie), la loi interdit de prendre des photographies ou d’introduire des appareils photo ou des téléphones portables dans les bureaux de vote. En Autriche, la Cour constitutionnelle a dit que le fait pour des électeurs de publier de leur propre chef, sur les médias sociaux en particulier, des informations concernant la manière dont ils ont voté ne s’analyse pas en une violation du principe de la liberté du suffrage, étant donné que ce principe a pour seul but d’éviter que les électeurs ne soient influencés dans leurs propres choix électoraux.

Dans trois pays (Croatie, France et Royaume-Uni), les organes électoraux ont adopté des instructions et des recommandations demandant aux électeurs de ne pas utiliser leur téléphone portable dans les bureaux de vote . IV .

La chambre a observé que dans son recours constitutionnel, le MKKP avait soutenu que le fait de le sanctionner pour avoir mis à la disposition des électeurs l’application mobile litigieuse avait porté atteinte à son droit à la liberté d’expression, sa démarche étant selon lui protégée par l’article IX § 1 de la Loi fondamentale. Elle a donc considéré qu’il avait soulevé la substance de son grief devant la Cour constitutionnelle et qu’il s’était ainsi conformé à l’obligation d’épuiser les voies de recours internes. Aussi a-t-elle rejeté l’exception soulevée par le Gouvernement. Thèses des parties Le Gouvernement

Devant la Grande Chambre, le Gouvernement excipe à nouveau du non-épuisement des voies de recours internes. Il soutient que le parti requérant aurait dû introduire un recours constitutionnel fondé sur l’article 26 § 2 de la loi sur la Cour constitutionnelle et plaider que la Kúria avait appliqué un texte contraire à la Loi fondamentale . En ce qui concerne le recours introduit contre les décisions de la Kúria sur le fondement de l’article 27 de la loi sur la Cour constitutionnelle, il estime que si le parti requérant a bien exercé cette voie de droit d’un point de vue formel, il n’a pas démontré avoir un intérêt direct dans l’affaire, de sorte que son recours ne répondait pas aux conditions préalables de recevabilité prévues en droit interne. Le MKKP

Le MKKP n’a fait aucun commentaire sur ce point. Appréciation de la Cour

La Cour rappelle tout d’abord qu’aux termes de l’article 35 § 1 de la Convention, elle ne peut être saisie qu’après l’épuisement des voies de recours internes. Tout requérant doit avoir donné aux juridictions internes l’occasion que cette disposition a pour finalité de ménager en principe aux États contractants, à savoir éviter ou redresser les violations alléguées contre eux. Cette règle se fonde sur l’hypothèse que l’ordre interne offre un recours effectif quant à la violation alléguée. Les dispositions de l’article 35 § 1 ne prescrivent toutefois l’épuisement que des seuls recours à la fois relatifs aux violations incriminées et à même de redresser celles-ci. Ces recours doivent exister à un degré suffisant de certitude non seulement en théorie mais aussi en pratique, sans quoi leur manquent l’accessibilité et l’effectivité voulues ; il incombe à l’État défendeur de démontrer que ces exigences se trouvent réunies (voir, parmi beaucoup d’autres, McFarlane c. Irlande [GC], n o 31333/06, § 107, 10 septembre 2010 , Vučković et autres c. Serbie (exception préliminaire) [GC], n os 17153/11 et 29 autres, §§ 69-77, 25 mars 2014, et Parrillo c. Italie [GC], n o 46470/11, § 87, CEDH 2015 ).

Dans plusieurs affaires, la Cour a considéré que les voies de recours internes avaient été épuisées aux fins de l’article 35 § 1 de la Convention bien que le recours constitutionnel du requérant ait été déclaré irrecevable : elle a estimé que le grief avait été suffisamment soulevé en substance devant la Cour constitutionnelle (voir, entre autres, Gäfgen c. Allemagne [GC], n o 22978/05, § 144, CEDH 2010 ; voir aussi Uhl c. Allemagne (déc.), n o 64387/01, 6 mai 2004, Storck c. Allemagne (déc.), n o 61603/00, 26 octobre 2004 , et Schwarzenberger c. Allemagne , n o 75737/01, § 31, 10 août 2006 ). Dans d’autres, en revanche, elle a jugé que les voies de recours internes n’avaient pas été épuisées, par exemple lorsque le recours avait été déclaré irrecevable parce que le requérant avait commis une erreur procédurale ( Jalloh c. Allemagne (déc.), n o 54810/00, 26 octobre 2004).

Il ne fait pas controverse entre les parties que le recours constitutionnel prévu par l’article 27 de la loi sur la Cour constitutionnelle était un recours effectif dans les circonstances de l’espèce. En revanche, le Gouvernement soutient que lorsqu’il a introduit son recours, le MKKP n’a pas respecté les conditions prévues par le droit interne : en particulier, il n’aurait pas démontré à suffisance, conformément à l’article 27 a) de la loi sur la Cour constitutionnelle, avoir un intérêt direct dans l’affaire .

La Cour observe que le MKKP soutient devant elle que l’interdiction dont a été frappée l’application mobile et la sanction qu’il s’est vu infliger pour l’avoir mise à la disposition des électeurs pendant le référendum national ont emporté violation de son droit à la liberté d’expression, et qu’il a soulevé ce point expressément dans le cadre de son recours d evant la Kúria , où il a soutenu qu’en appelant les électeurs à utiliser l’application il avait exercé son propre droit à la liberté d’expression et, de plus, encouragé les électeurs à s’en servir pour exercer le leur (paragraphes 26-27 ci ‑ dessus).

Par ailleurs, dans le cadre de la procédure constitutionnelle, le MKKP a présenté un exposé complet de la procédure menée devant la Commission électorale nationale (« CEN ») et la Kúria et il s’est plaint d’une violation du droit à la liberté d’expression garanti par la Loi fondamentale hongroise et par l’article 10 de la Convention. En particulier, dans son recours constitutionnel, il a non seulement expliqué qu’il avait développé l’application mobile dans le but d’offrir aux électeurs la possibilité d’exercer leur liberté d’expression dans le cadre du référendum organisé sur une question d’intérêt public, mais aussi soutenu qu’en appelant les électeurs à exercer leur liberté d’expression, il exerçait la sienne, et qu’à ce titre, sa conduite était protégée par l’article IX § 1 de la Loi fondamentale. Ainsi, il a expressément dénoncé une atteinte à son propre droit à la liberté d’expression. Il a également argué que la mesure litigieuse était disproportionnée (paragraphe 28 ci-dessus). Dans ces conditions, la Cour estime qu’il a soulevé en substance devant la Cour constitutionnelle son grief relatif à une atteinte à son droit à la liberté d’expression, et qu’il a ainsi donné aux juridictions internes l’occasion de redresser la violation alléguée.

Cela étant, la Cour constitutionnelle a déclaré le recours irrecevable : elle a conclu que l’affaire concernait le droit à la liberté d’expression des électeurs, et que le MKKP n’avait fait que proposer une plateforme d’expression sans exprimer lui-même une opinion. Le fait qu’elle ait considéré que le MKKP n’invoquait pas son propre droit à la liberté d’expression mais celui de tiers n’empêche toutefois pas la Cour de conclure qu’il a bien exercé la voie de recours correspondante.

En ce qui concerne l’argument avancé par le Gouvernement sur la question du recours constitutionnel prévu à l’article 26 § 2 de la loi sur la Cour constitutionnelle, la Cour observe que ce type de recours ne concerne que les cas où la mesure faisant grief ne résulte pas d’une décision de justice mais est due à l’application d’une disposition que l’auteur de la saisine estime inconstitutionnelle, et où il n’existe pas de recours permettant de redresser la violation alléguée. Un recours constitutionnel fondé sur l’article 26 § 2 ne peut donc pas constituer un recours effectif dans le cas d’une violation qui résulterait de l’application ou de l’interprétation erronées d’une disposition légale qui n’est pas en elle-même inconstitutionnelle.

La Cour observe qu’à aucun moment au cours de la procédure interne ou de la procédure menée devant elle le MKKP n’a soutenu que la violation dont il s’estime victime découle d’une disposition légale inconstitutionnelle : son grief consiste à dire que les décisions individuelles des autorités internes ont porté atteinte à sa liberté d’expression. La cause ne pouvait donc être examinée que dans le cadre d’une procédure de recours contre ces décisions. Dès lors, comme constaté ci-dessus, le MKKP a exercé devant la Kúria et devant la Cour constitutionnelle les voies de recours appropriées pour se plaindre de la restriction imposée à ses activités de campagne.

La substance du grief soulevé par le MKKP concerne donc une interprétation et une application supposément erronées du droit interne. Par ailleurs, le Gouvernement n’a pas expliqué en quoi un recours fondé sur l’article 26 § 2 de la loi sur la Cour constitutionnelle eût été effectif en pratique à l’égard de ce grief. Partant, la Cour considère que le MKKP n’était pas tenu de faire usage de cette voie de recours.

La Cour note que la règle de l’épuisement des voies de recours internes ne concerne que les recours relatifs aux violations alléguées ( Ivinović c. Croatie , n o 13006/13, § 28, 18 septembre 2014 ). Elle conclut donc qu’en exerçant la seule voie de droit dont il disposait relativement à son grief, le parti requérant a épuisé les voies de recours internes conformément à l’article 35 § 1 de la Convention.

L’exception soulevée par le Gouvernement pour non-épuisement des voies de recours internes doit donc être rejetée. II .

Le Gouvernement conteste cette thèse. L’arrêt de la chambre

La chambre a noté que le MKKP avait été sanctionné pour avoir mis à la disposition d’autrui un moyen de transmission permettant de diffuser et de recevoir des informations. Elle a jugé qu’en fournissant à d’autres une plateforme pour qu’ils expriment leur opinion en publiant des photographies de bulletins de vote, le MKKP avait exercé son droit à la liberté d’expression, et que, dès lors, la sanction qu’il s’était vu infliger avait constitué une ingérence dans l’exercice de ce droit .

La chambre a estimé qu’il n’était pas nécessaire d’examiner la question de savoir si l’ingérence litigieuse était prévue par la loi car elle considérait que la mesure litigieuse était contraire à l’article 10 pour d’autres raisons. Elle a en effet jugé que le Gouvernement n’avait pas démontré que l’interdiction eût pour but de protéger un intérêt visé à l’article 10 § 2 de la Convention. Relativement au souci de protection du secret et de l’équité du scrutin invoqué par le Gouvernement, elle a considéré comme la Kúria que rien dans les circonstances de l’espèce ne permettait de dire que la publication anonyme de photographies de bulletins de vote nuls ait eu une quelconque incidence sur l’un ou sur l’autre. Quant au principe de « l’exercice des droits conformément à leur but » visé à l’article 2 § 1 e) de la loi sur la procédure électorale, appliqué par les autorités internes et invoqué par le Gouvernement, elle a jugé que même s’il constituait un motif de restriction en droit interne, il ne pouvait être rattaché à aucun des buts visés à l’article 10 de la Convention. Elle a donc estimé que l’ingérence litigieuse ne pouvait être considérée comme poursuivant un but légitime au sens du paragraphe 2 de l’article 10 de la Convention, et elle a conclu, à l’unanimité, à la violation de cet article. Thèses des parties devant la Grande Chambre Le MKKP

Le MKKP soutient qu’il a été porté à sa liberté d’expression une atteinte emportant violation de l’article 10 de la Convention. Il argue tout d’abord que l’application mobile qu’il a proposée était un support de diffusion d’opinions politiques relatives à un sujet d’importance majeure, et qu’elle relevait donc de la protection de l’article 10. S’appuyant sur les décisions de la CEN et de la Kúria , il ajoute que cette application, baptisée « Votez nul ! », encourageait les électeurs à exprimer un vote nul et que, par conséquent, elle était propre à les influencer. Il en conclut qu’elle constituait un mode d’expression d’une opinion politique, ce qui, là encore, la place selon lui sous la protection de l’article 10 de la Convention. Il ajoute que les activités des partis politiques sont un facteur de fonctionnement de la démocratie, et que l’ample couverture médiatique dont l’application mobile a fait l’objet a contribué à faire connaître à l’électorat les opinions politiques qu’il défend.

Invoquant les arrêts Társaság a Szabadságjogokért c. Hongrie (n o 37374/05, 14 avril 2009) et Magyar Helsinki Bizottság c. Hongrie ([GC], n o 18030/11, 8 novembre 2016), le parti requérant soutient qu’il est important que des acteurs jouant le rôle de « chiens de garde » de la démocratie puissent réunir des informations portant sur des questions d’intérêt public. Or l’application mobile aurait eu pour but de contrôler l’équité du référendum par la collecte et le partage de données anonymes.

En ce qui concerne la base légale de l’ingérence, le MKKP allègue qu’aucune disposition du droit hongrois ni aucune décision, qu’elle émanât d’une commission électorale ou d’un tribunal, n’interdisait de photographier des bulletins de vote. Il argue que les lignes directrices émises par la CEN sont de nature non contraignante et qu’elles ne peuvent donc pas être considérées comme des dispositions de « loi » aux fins de l’article 10 § 2. Il ajoute que la disposition relative au principe de l’exercice des droits conformément à leur but qui figure dans la loi sur la procédure électorale ne pouvait pas non plus constituer une base légale permettant de fonder une restriction à la liberté d’expression. Il affirme à cet égard que, selon la jurisprudence des tribunaux hongrois, il y a violation de ce principe lorsqu’est commis, sous couvert d’un respect formel de la loi, un abus manifeste emportant une conséquence négative (par exemple une restriction des droits d’autrui ou une atteinte à ces droits). Il renvoie à la pratique de la Cour constitutionnelle, dont il ressort selon lui qu’en matière électorale ce principe ne permet de restreindre la liberté d’expression que dans un but de protection des droits d’autrui, c’est-à-dire en cas d’atteinte à la réputation d’un candidat ou d’un parti politique. Il allègue par ailleurs qu’en droit hongrois, le secret du vote est un droit auquel il est possible de renoncer, et non une obligation.

En ce qui concerne le but de l’ingérence, le MKKP ne conteste pas qu’en principe, la préservation de l’équité et du secret du scrutin puisse être considérée comme un but légitime susceptible de justifier l’apport d’une restriction à la liberté d’expression. En revanche, il doute que l’on puisse dire que la restriction imposée relativement à l’application mobile visait ce « but légitime », étant donné que la Kúria a conclu que ni l’équité ni le secret du scrutin n’étaient en jeu en l’espèce. Il ajoute que le but du bulletin de vote et le principe de l’exercice des droits conformément à leur but ne peuvent être rattachés à aucun des motifs visés à l’article 10 § 2.

Le MKKP soutient que la marge d’appréciation dont jouissent les États en matière électorale est certes ample, mais qu’elle s’arrête là où commence la liberté d’expression : selon lui, on ne peut pas invoquer le droit à des élections libres pour affaiblir la protection des droits garantis par l’article 10. 72. À l’appui de sa thèse selon laquelle l’ingérence litigieuse n’était pas nécessaire dans une société démocratique, le MKKP soutient que le secret du vote est un droit et non une obligation en droit hongrois, et qu’en toute hypothèse, la publication dans l’application de photographies de bulletins de vote n’y a pas porté atteinte puisqu’il était techniquement impossible de rattacher ces photographies à tel ou tel électeur.

Par ailleurs, le MKKP affirme que son action était pertinente. Il explique qu’il a développé l’application mobile en vue d’un référendum hautement controversé, « inacceptable » et « déraisonnable » , précédé d’une campagne intense du gouvernement, à laquelle il aurait répondu par des affiches parodiques. Il ajoute que, tandis que la plupart des partis de l’opposition, dénonçant le caractère manipulateur et inintelligible de la démarche du gouvernement , ont appelé à boycotter la consultation, d’autres, dont lui-même, ont invité les électeurs à participer au scrutin, mais en votant nul .

Le MKKP estime d’autre part que sa conduite a contribué au bon déroulement du processus démocratique. Il avance qu’à l’ère de la société de l’information, les médias sociaux sont devenus un outil important du discours public. Il considère également que rendre public le fait que l’on a voté est non seulement un aspect de la vie de notre temps, mais aussi l’expression d’un discours politique et un acte conscient des citoyens. Il soutient que la publication sur l’application mobile de photographies de bulletins de vote a incité des électeurs à participer au processus électoral, et ainsi contribué à renforcer la démocratie. Il estime en outre qu’en fournissant une plateforme anonyme à cette fin, il a permis d’écarter les risques d’abus inhérents à d’autres plateformes, telles que celles proposées par les médias sociaux.

Enfin, le MKKP soutient que les décisions de la Kúria montrent que les autorités internes n’ont pas dûment mis en balance les intérêts en présence, à savoir, d’une part, la protection du principe de l’exercice des droits conformément à leur but et, d’autre part, la liberté de recevoir et de communiquer des informations. Il allègue que si elles l’avaient fait, il leur serait apparu de manière évidente que ni l’équité ni le secret du scrutin n’avaient été compromis. Le Gouvernement

Le Gouvernement ne conteste pas que les arguments soulevés par le MKKP devant la Cour font apparaître une ingérence dans l’exercice de sa liberté d’expression.

Il soutient toutefois que cette ingérence avait une base légale. Il estime en effet que photographier un bulletin de vote est contraire à l’article 2 § 1 e) de la loi sur la procédure électorale, en vertu duquel les droits doivent être exercés conformément à leur but. Il expose que la CEN a donné l’interprétation du principe correspondant dans les lignes directrices n o 12/2014, qui s’appliquent aux procédures électorales comme aux référendums, et où elle a précisé que, compte tenu des dernières évolutions techniques, les électeurs ne doivent pas sortir les bulletins de vote hors du bureau de vote, même sous la forme dématérialisée d’un enregistrement. Il considère donc que les électeurs ne doivent pas créer d’enregistrement des bulletins de vote. Cette interprétation du cadre juridique en vigueur aurait été à la fois accessible et prévisible pour le MKKP.

Le Gouvernement soutient également que la restriction litigieuse visait des buts légitimes : elle aurait été nécessaire dans une société démocratique pour la protection de l’intérêt public résidant dans le bon déroulement de la procédure électorale (y compris la campagne précédant le scrutin) et l’utilisation «