Decizie nr. 106 din 04.06.2026

La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului 181 2 alin. (5) din Codul penal, ridicată de dl avocat Valeriu Chitoroaga, în interesele dlui Vasile Molovata, în dosarul nr. 1a-1084/2025, pendinte la Curtea de Apel Centru.

Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de un complet de judecători format din dnii Marcel Juganari, Adrian Cerbu și Marcel Popescu de la Curtea de Apel Centru, pe baza articolului 135 alin. (1) lit. a) şi lit. g) din Constituţie. ÎN FAPT A. Circumstanțele litigiului principal

Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 30 octombrie 2025, dl Vasile Molovata a fost condamnat pentru complicitate la comiterea infracțiunii prevăzute de articolul 181 2 alin. (5) din Codul penal ( acceptarea cu bună ştiinţă a finanţării partidului politic din partea unui grup criminal organizat ).

La 11 noiembrie 2025, dl Vasile Molovata a contestat cu apel sentința de condamnare la Curtea de Apel Centru.

În cadrul examinării cauzei în procedura apelului, dl avocat Valeriu Chitoroaga a ridicat, în interesele dlui Vasile Molovata, excepţia de neconstituţionalitate a articolului 181 2 alin. (5) din Codul penal.

Printr-o încheiere din 5 februarie 2026, Curtea de Apel Centru a dispus trimiterea sesizării la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia. B. Legislația pertinentă

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele: Articolul 20 Accesul liber la justiție „(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie." Articolul 22 Neretroactivitatea legii „Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nicio pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos." Articolul 26 Dreptul la apărare „(1) Dreptul la apărare este garantat. (2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale. (3) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu. (4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege" Articolul 43 Dreptul la muncă şi la protecţia muncii „(1) Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului. (2) Salariaţii au dreptul la protecţia muncii. Măsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele, precum şi alte situaţii specifice. (3) Durata săptămânii de muncă este de cel mult 40 de ore. (4) Dreptul la negocieri în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate." Articolul 46 Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia „(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate. (2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. (3) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă. (4) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii. (5) Dreptul de proprietate privată obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului înconjurător şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii, revin proprietarului. (6) Dreptul la moştenire a proprietăţii private este garantat."

Prevederile relevante ale Codului penal, adoptat prin Legea nr. 985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele: Articolul 42 Participanţii (1) Participanții sunt persoanele care contribuie la săvârșirea unei infracţiuni în calitate de autor, organizator, instigator sau complice. (2) Se consideră autor persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală, precum şi persoana care a săvârșit infracțiunea prin intermediul persoanelor care nu sunt pasibile de răspundere penală din cauza vârstei, iresponsabilității sau din alte cauze prevăzute de prezentul cod. (3) Se consideră organizator persoana care a organizat săvârșirea unei infracţiuni sau a dirijat realizarea ei, precum şi persoana care a creat un grup criminal organizat sau o organizație criminală ori a dirijat activitatea acestora. (4) Se consideră instigator persoana care, prin orice metode, determină o altă persoană să săvârșească o infracțiune. (5) Se consideră complice persoana care a contribuit la săvârșirea infracţiunii prin sfaturi, indicaţii, prestare de informaţii, acordare de mijloace sau instrumente ori înlăturare de obstacole, precum şi persoana care a promis dinainte că îl va favoriza pe infractor, va tăinui mijloacele sau instrumentele de săvârșire a infracţiunii, urmele acesteia sau obiectele dobândite pe cale criminală ori persoana care a promis din timp că va procura sau va vinde atare obiecte. (6) Participanţii trebuie să întrunească semnele subiectului infracţiunii. Articolul 181 2 Încălcarea modului de gestionare a mijloacelor financiare ale partidelor politice sau ale fondurilor electorale „[...] (5) Acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic, a grupului de inițiativă sau a concurentului electoral din partea unui grup criminal organizat sau a unei organizații (asociații) criminale se pedepsește [...]." ÎN DREPT A. Argumentele autorului excepției de neconstituționalitate

Autorul sesizării susține că norma contestată este formulată de o manieră neclară și imprevizibilă, deoarece nu prevede criterii suficiente pentru stabilirea elementelor infracțiunii, în special a noțiunii de „acceptare cu bună știință", dar și a cercului de persoane care pot fi trase la răspundere penală. În opinia autorului sesizării, lipsa unor repere legale clare permite organelor de urmărire penală și instanțelor să aplice norma în mod extensiv și arbitrar, inclusiv față de persoane care nu aveau atribuții referitoare la acceptarea finanțării partidului politic.

De asemenea, autorul sesizării susține că aplicarea normei contestate i-a afectat prezumția de nevinovăție și dreptul la un proces echitabil, deoarece constatarea elementului subiectiv al infracțiunii s-ar fi bazat pe deducții și pe presupuneri privind cunoașterea caracterului ilicit al fondurilor, fapt care ar fi determinat o inversare practică a sarcinii probei. Autorul mai notează că aplicarea normei contestate a constituit motiv pentru dispunerea confiscării speciale și pentru aplicarea pedepsei complementare a privării de dreptul de a exercita anumite activități sau funcții, măsuri care ar reprezenta ingerințe disproporționate în dreptul de proprietate și în dreptul la muncă, garantate de articolele 46 și 43 din Constituție.

În fine, autorul excepției susține că norma contestată contravine articolelor 20, 21, 22, 23, 43, 46 și 54 din Constituție. B. Aprecierea Curții

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor - în prezenta cauză a unor prevederi din Codul penal - ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reprezentantul unei părţi în proces. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie aşa cum acesta a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 februarie 2016.

Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie articolul 181 2 alin. (5) din Codul penal. Curtea constată că prevederile contestate au făcut obiect al controlului de constituţionalitate în Decizia nr. 21 din 13 februarie 2025 și Decizia nr. 35 din 5 martie 2026. Autorul sesizării care a stat la baza Deciziei nr. 21 din 13 februarie 2025 critica pretinsa omisiune a legislatorului de a reglementa calitatea specială a subiectului infracțiunii. Autorii sesizărilor soluționate prin Decizia nr. 35 din 5 martie 2026 au mai susținut că norma contestată nu reflectă existența unui pericol social, întrucât nu prevede un prag valoric care să determine angajarea răspunderii. Curtea a respins ca inadmisibile aceste argumente, constatând că în sesizările care au stat la baza Deciziei nr. 21 din 13 februarie 2025 și a Deciziei nr. 35 din 5 martie 2026 s-a contestat, în realitate, modul de încadrare juridică a faptelor care le-au fost imputate.

Totodată, Curtea a menționat că stabilirea unei liste exhaustive a subiecţilor cărora le poate fi aplicat textul contestat ar putea genera situaţii de impunitate în cazuri care ar justifica, în mod rezonabil, tragerea la răspundere penală. Astfel, Curtea a conchis că le revine instanţelor de judecată să stabilească în fiecare caz particular, pe baza circumstanțelor factuale relevante şi a probelor administrate, dacă acţiunile unei persoane concrete întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute la articolul 181 2 alin. (5) din Codul penal (a se vedea Decizia nr. 21 din 13 februarie 2025, §§ 20-21, și Decizia nr. 35 din 5 martie 2026, § 24).

Referitor la criticile privind lipsa unui prag valoric de la care ar surveni răspunderea penală, Curtea a subliniat caracterul formal al faptei sancționate de articolul 181 2 alin. (5) din Codul penal, astfel încât răspunderea penală pentru comiterea acesteia survenind în cazul în care se constată însuși faptul acceptării cu bună ştiinţă a finanţării ilegale. În acest context, Curtea a subliniat relevanța principiului aplicabilităţii generale a legilor, care acceptă existența unui element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Or, deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă. Rolul decizional acordat instanţelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor care persistă cu ocazia interpretării normelor (a se vedea Decizia nr. 21 din 13 februarie 2025, § 23 și § 25).

Astfel, Curtea a considerat că această soluție reprezintă opțiunea de politică penală a legislatorului, justificată de natura şi gravitatea deosebită a valorilor sociale afectate. Finanțarea activităţii partidelor politice de către grupuri criminale organizate afectează în mod semnificativ ordinea constituţională democractică, principiul statului de drept, pluralismul politic şi integritatea procesului electoral. În acest sens, pericolul social al faptei nu rezultă din cuantumul sumei acceptate de partidele politice, ci din însăși sursa ilicită a finanțării. Totodată, Curtea a considerat că lipsa unui prag valoric nu afectează principiul legalităţii incriminării, întrucât la individualizarea pedepsei instanţele judecătoreşti deţin competenţa să aibă în vedere circumstanţele particulare ale cauzei, inclusiv suma acceptată (a se vedea Decizia nr. 35 din 5 martie 2026, §§ 27 - 29 și § 31).

Curtea observă că, în prezenta excepție de neconstituționalitate, autorul nu a prezentat critici şi argumente diferite de cele examinate în deciziile antereferite, ceea ce, pe cale de consecință, reprezintă un impediment pentru demararea unui nou control de constituționalitate al articolului 181 2 alin. (5) din Codul penal.

Totodată, Curtea observă că autorul mai susține că condamnarea sa în prima instanță pe baza normei contestate și sancțiunea aplicată, inclusiv confiscarea specială, nu s-ar fi bazat pe probe suficiente care să-i răstoarne prezumția nevinovăției și ar fi contrară articolelor 20, 21, 43, 46 și 54 din Constituție. Curtea subliniază că excepția de neconstituționalitate nu reprezintă o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătorești. Subiectele cu drept de sesizare nu pot folosi excepția de neconstituţionalitate pentru a-şi exprima dezacordul faţă de modul în care instanțele aplică legea. Aprecierea situației de fapt, precum și interpretarea și aplicarea normelor penale aparțin instanțelor de drept comun, iar pretinsele erori se corectează prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, nu prin sesizarea Curții Constituționale (a se vedea DCC nr. 69 din 30 aprilie 2026, § 37).

În consecință, sesizarea privind excepția de neconstituționalitate nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond. Pentru motivele arătate, pe baza articolelor 135 alin. (1) literele a) și g), 140 alin. (2) din Constituție, 27 alineatele (2), (3) lit. b) şi d), 37 şi 40 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Constituțională DECIDE: 1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a prevederilor articolului 181 2 alin. (5) din Codul penal, ridicată de dl avocat Valeriu Chitoroaga, în interesele dlui Vasile Molovata, în dosarul nr. 1a-1084/2025, pendinte la Curtea de Apel Centru. 2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Președinte de ședință Liuba ȘOVA Chișinău, 4 iunie 2026 DCC nr. 106 Dosarul nr. 26g/2026