CtEDO 24.03.2020 Auto

TOADER c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
24.03.2020
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
TOADER c. ROUMANIE (CtEDO, 2020)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere nr. 247256/98 Dan-Mihai TOADER împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 24 martie 2020 într-un comitet compus din Faris Vehabović, președinte, Iulia Antoanella Motoc, Carlo Ranzoni, judecători, și Ilse Freiwirth, graffitier de secțiune, având în vedere cererea sus-menționată formulată la 29 aprilie 2016, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentului, dl Dan-Mihai Toader, este un resortisant român născut în 1974 și rezident la București. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul Berechet, avocată la București. Circumstanțele de la speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. În 2008, reclamantul a fost directorul general al Poștei Roșii (atlantice). El a fost destituit după faptele care au stat la baza prezentei cauze. Ca urmare a unui control efectuat în 2009 de Curtea de Conturi, Poste a depus o plângere penală împotriva reclamantului și alte trei persoane pentru fapte de corupție legate de achiziții care contravin dispozițiilor ordonanței de urgență nr 34/2006 privind achizițiile publice ( Mai jos. În cursul procedurii, Poste s-a constituit parte civilă și a solicitat 6 583 000 EUR (EUR) ca daune-interese. Din dosar reiese că, în scopul de a garanta plata daunelor-interese care ar putea fi acordate părții civile, Parchetul a decis să ia două măsuri de sechestrare din două imobile care aparțin reclamantului și în conturi bancare de care acesta deținea; din dosar rezultă, de asemenea, că, la cererea reclamantului, Parchetul a retras parțial una dintre aceste măsuri în ceea ce privește unul dintre conturile bancare. Reclamantul nu a prezentat copii ale deciziilor referitoare la aceste măsuri și la acordarea liberului de vamă. Printr-un rechizitoriu din 5 decembrie 2013, reclamantul a fost rejudecat în instanță și, printre altele, a fost acuzat că, în calitatea sa de director general al Poste, a încheiat, în cursul anului 2008, direct cu societatea D., stabilită în Cipru, un contract de achiziționare de software informatic (contractul Pentru un preț mult mai mare decât prețurile practicate pe piață, fără a fi pus în aplicare procedura de negociere prealabilă prevăzută de Ordonanța de urgență nr. 34/2006, în temeiul căreia trebuia să se colecteze mai multe oferte și să se aleagă cea mai avantajoasă. Rechizitoriul s-a bazat în principal pe dovezi documentare. La a fost înregistrată la tribunalul departamental din București, tribunalul județ, în fața căruia reclamantul a fost asistat de un avocat ales de el. Reclamantul s-a rugat Tribunalului Județean pentru a respinge cazul, din motive întemeiate pe principiul egalității armelor, un raport care să cuprindă constatări tehnice întocmite de specialiști în materie de Parchet în cadrul procedurilor penale. printr-o hotărâre înainte de a pronunța dreptul din 16 aprilie 2014, Tribunalul a confirmat legalitatea rechizitoriului Parchetului și a respins cererea reclamantului. Din dosar reiese că această hotărâre a făcut obiectul unei contestații în fața tribunalului judecătoresc din București ( În cadrul procedurii de investigare a cauzei, tribunalul a prezentat mai mulți martori în prezența reclamantului și a avocatului său. În ședința din 26 august 2014, Tribunalul a refuzat să adreseze martorilor două întrebări care fuseseră propuse de avocatul reclamantului, considerând că acestea nu erau relevante pentru examinarea cauzei. El a examinat o serie de probe, în special o expertiză informatică care fusese realizată la cererea reclamantului. Acesta a putut desemna un expert pentru realizarea acestei expertize și apoi a contestat concluziile acesteia. Reclamantul a solicitat, de asemenea, realizarea unei expertize contabile și audierea autorilor de expertiză informatică. În lanjumătățile din 22 septembrie 2014, tribunalul județean a respins cererea de expertiză contabilă pe motiv că o astfel de măsură nu ar fi fost relevantă având în vedere obiectul cauzei. 2015 a respins cererea de audiere a experților pe motiv că raportul lor a răspuns la toate întrebările relevante. Tribunalul departamental dispunea, de asemenea, de concluziile Curții de Conturi în urma auditului efectuat în 2009 (punctul 4 de mai sus). Prin hotărârea din 9 februarie 2015, a condamnat reclamantul la o pedeapsă cu închisoarea fermă de zece ani și șase luni. În special pe baza raportului de expertiză informatică, acesta a considerat că, având în vedere că alte produse informatice similare erau disponibile pe piață la momentul încheierii contractului, reclamantul ar fi trebuit să lanseze o licitație pentru a obține cel mai competitiv preț. Pe baza documentelor justificative depuse la dosar, Consiliul a observat că oferta referitoare la contractul în cauză a fost făcută de o societate austriacă, că negocierile au fost efectuate cu o societate maghiară și că contractul a fost încheiat în cele din urmă cu o societate cipriotă. De asemenea, acesta a constatat că contractul a fost în detrimentul Poste din moment ce contractul a fost finanțat prin emisiunea de bilete la ordin, ceea ce a dus la costuri suplimentare legate de dobânzi și comisioane. El concluzionează că dovezile și declarațiile anumitor martori demonstrau că reclamantul încălcase dispozițiile ordonanței de urgență n 34/2006 și queil s. a fost astfel făcut vinovat de abuz de funcții care aduc atingere intereselor publice, infracțiune asimilată faptelor de corupție și reprimată prin articolul din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, detectarea și reprimarea faptelor de corupție (inclusiv Legea nr. 78/2000) citită în lumina articolelor 297 și 309 din noul cod penal, acesta fiind legea penală cea mai favorabilă (punctele 22 și 23 de mai jos). În plus, tribunalul departamental a acordat dreptul la acțiune civilă a Poste și l-a condamnat în solidar pe reclamant și pe coincișii săi să plătească daune-interese cu o valoare de 6 583 000 EUR. Acesta menține măsura de sechestrare aplicată de Parchet pe clădirile reclamantului (punctul 5 de mai sus). Recurentul a făcut apel la această hotărâre în fața tribunalului din județ. În mijloacele sale de apel, el contesta în principal stabilirea faptelor și interpretarea legilor aplicabile care fuseseră impuse de tribunalul departamental. El a susținut în special că la momentul faptelor la Poste nu făcea parte din categoriile menționate în ordinul de urgență nr 34/2006. 15. În ședința din 21 mai 2015, avocatul reclamantului a depus la Tribunalul de Primă Instanță o cerere de examinare a mai multor probe pe care acesta le prezenta în sprijinul apărării clientului său și a solicitat, printre altele, realizarea unei noi expertize informatice și contabile în scopul determinării valorii și disponibilității pe piața software-ului în cauză. Prin decizia din 26 mai 2015, Curtea de apel a respins cererea de administrare a probelor și cererea de competenă, pe motiv că aceste elemente nu ar fi fost nici concludente, nici utile, nici relevante. 16. În ședința din 4 iunie 2015, avocatul reclamantului a depus o memorie și mai multe documente de moralitate (incrisuri in circumstantière) ) În aceeași zi, instana de apel se referă la pledoariile avocailor inculpai și a pronunțat în mod deliberat cauza. Printr-o decizie înainte de a spune dreptul din 15 iunie 2015, instana de apel reinscrie cauza la rolul în vederea unei examinări suplimentare a aciunii civile. 18. În landul din 17 septembrie 2015, avocatul reclamantului a susținut în fața Tribunalului că existența și amploarea prejudiciului nu au fost stabilite deoarece Poste deținea și utiliza software-ul în cauză și că, în orice caz, valoarea acestor programe ar fi trebuit să fie dedusă din valoarea prejudiciului solicitat. El a formulat o cerere de realizare a unei noi expertize în scopul stabilirii valorii software-ului. Instanța de apel a respins această cerere. Ea a înțeles apoi pledoaria avocatului reclamantului și reclamantul însuși. Prin hotărârea din 15 octombrie 2015, care a fost netă la 2 noiembrie 2015, Curtea de apel a făcut parțial apel la cererea reclamantului și a redus pedeapsa la opt ani și șase luni de închisoare. Pe fond, aceasta a considerat că vinovăția persoanei respective a fost stabilită prin dovezi abundente. În această privință, aceasta a făcut trimitere în special la raportul Curții de Conturi (punctul 11 de mai sus), precum și în raportul de e-mail (punctul 10 de mai sus). Aceasta a confirmat, de asemenea, concluzia tribunalului departamental potrivit căreia reclamantul încălcase dispozițiile ordonanței de urgență nr. 34/2006, precum și partea hotărârii care privește acțiunea civilă. Printr-o decizie din 5 iulie 2016 adoptată în cadrul unei proceduri administrative separate care a opozat Agenția Națională pentru Achiziții Publice la Poste și la societatea D., tribunalul de apel a anulat contractul de achiziții publice. Reclamantul a declarat că a solicitat data de 31 mai 2016 la Tribunalul de Primă Instanță să-i comunice documentele dosarului privind această procedură pentru că a avut în vedere să formuleze o cerere de intervenție voluntară în cauză și că instanța de apel și-a respins cererea. El nu a prezentat o copie a acestei cereri sau a hotărârii pronunțate cu privire la aceasta de către instanța de apel. Dreptul intern relevant În conformitate cu art. 248 din Regulamentul (CE) nr. Un funcționar care, în exercitarea funcțiilor sale, și-a îndeplinit obligațiile, și-a încheiat un act sau un act în mod defectuos, cu bună știință, motivând astfel o schimbare semnificativă a bunei funcționări a unui organism sau a unei instituții de stat (...) sau un prejudiciu al patrimoniului acestora este pedepsit cu o pedeapsă de șase luni până la cinci ani de închisoare.art. 248 În cazul în care faptele menționate la articolele (...) și 248 au avut consecințe deosebit de grave, sancțiunea aplicabilă este o pedeapsă între cinci și cincisprezece ani de închisoare și decăderea anumitor drepturi. Noul cod penal, intrat în vigoare la 1 februarie 2014, este astfel formulat art. 297 Un funcționar care, în exercitarea funcțiilor sale, și-a încheiat un act sau o lacună cu deficiență, cu bună știință, și care cauzează astfel un prejudiciu sau o încălcare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice este pedepsit cu o pedeapsă de doi până la șapte ani de închisoare și cu interdicția de a ocupa o funcție publică. (...) art. 309 mai precis, Fapte care au avut consecințe deosebit de grave Atunci când faptele menționate la articolele (...) 297 (...) au avut consecințe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege sunt majorate cu jumătate. Legea nr. 78/2000 este astfel formulată în părțile sale relevante în speță art. 13 În cazul în care funcționarul a obținut un beneficiu necuvenit pentru el însuși sau pentru alții, limitele speciale ale pedepsei sunt majorate cu o treime. Autoritățile contractante (...) orice întreprindere publică care desfășoară una sau mai multe dintre activitățile menționate la capitolul VIII secțiunea 1 , atunci când atribuie contracte de achiziții publice sau încheie acorduri-cadru aplicabile realizării acestor activități art. 229 Dispozițiile capitolelor I-IV se aplică contractelor sectoriale în măsura în care prezentul capitol nu prevede altfel. În sensul primului paragraf, un contract sectorial este un contract de achiziție publică atribuit pentru a permite desfășurarea unei activități relevante pentru sectoarele de interes public (...) oficiul poștal. GRIFS 25. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul susține că procedura penală împotriva sa nu a fost echitabilă, susținând în special că instanțele naționale au respins fără un motiv întemeiat cererile sale de administrare a probelor și că, prin urmare, principiul egalității armelor nu a fost respectat. Citând art. 7 din Convenție, el se plânge că a fost condamnat penal pentru că nu a respectat o obligație care nu era prevăzută de lege în momentul faptelor. El a declarat, de asemenea, că a fost condamnat în timp ce prezența unei părți a dreptului care i-a fost acuzată, și anume existența unui prejudiciu, nu a fost dovedită. 27. Pe teren de la art. 13 din Convenție, acesta susține că instanța de apel a examinat în mod pur formal cauza și că nu a beneficiat de o cale de atac eficientă împotriva deciziei de primă instanță. 28. În cele din urmă, el consideră că victima unei încălcări a dreptului la respectarea bunurilor garantate prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. În această privință, el a declarat că a fost condamnat să plătească daune în timp ce existența și întinderea prejudiciului nu au fost dovedite. El se plânge, de asemenea, de sechestrarea bunurilor sale. 29. Într-o scrisoare din 31 august 2017, acesta adaugă că, prin respingerea cererii sale de comunicare a documentelor din dosar, instanța de apel a privat dreptul de a avea acces la o instanță în cadrul procedurii administrative privind anularea contractului (punctul 20 de mai sus). În acest sens, acesta invocă art. 6 din Convenție. Cu privire la cauza formulată în temeiul articolului 6 din Convenție în ceea ce privește procedura penală 30. Reclamantul se plânge de o deficiență de echitate a procedurii penale, în special în ceea ce privește respectarea principiului egalității armelor. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de către o instanță (...) care va decide, fie cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil, fie cu privire la temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei (...) 31. Curtea amintește că, în cazul în care, în temeiul articolului 19 din convenție, aceasta are sarcina de a asigura respectarea angajamentelor care rezultă din Convenția pentru statele contractante, nu este de competența sa să cunoască erori de fapt sau de drept care ar fi săvârșite de o instanță internă, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților protejate prin convenție ( García Ruiz c. Spania [GC], n 30544/96, § 28, CEDH 1999 I). 32. În speță, aceasta constată că instanțele naționale au examinat cererile de administrare a probelor depuse de solicitant, pe care le-au acceptat la cererea sa de expertiză informatică (punctul 10 litera (c) Mai sus) și că au motivat deciziile lor de respingere a celorlalte cereri ale sale. În ceea ce privește refuzul de a adresa întrebările propuse de către avocatul de la Curtea constată, de asemenea, că reclamantul a putut, în conformitate cu principiul contradictoriui, să prezinte argumentele pe care le considera pertinente pentru cauza sa în fața instanțelor naționale și că acestea le-au examinat. În plus, Curtea constată că deciziile care au fost pronunțate sunt motivate și ð derbitrare. 34. În consecință, acest spătar trebuie respins pentru că nu are o bază clară, în conformitate cu art. 35 alin. (3) lit. (a) și 4 din Convenție. Reclamantul se plânge că a fost condamnat penal pentru că nu a respectat o obligație care nu era prevăzută de lege în momentul faptelor. El vede aici o încălcare a articolului 7 din convenție, care este astfel formulată în părțile sale relevante în speță Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost comisă, nu constituia o infracțiune conform legislației naționale sau internaționale. Tot așa nu este pedepsită nici o pedeapsă mai mare decât cea aplicabilă în momentul în care a fost comisă infracțiunea. (...) 36. Curtea amintește că art. 7 consacră, în general, principiul legalității actelor cu putere de lege și a actelor cu putere de lege și a actelor cu putere de lege și a actelor cu putere de lege și a actelor cu putere de lege și a actelor administrative, nulla poena sine lege (kononov c. Letonia [GC], n 36376/04, § 185, CEDH 2010).În special, art. 7 interzice extinderea domeniului de aplicare a infracțiunilor existente la fapte care nu constituiau infracțiuni, art. 7 prevede, de asemenea, să nu se aplice în mod extensiv legea penală în detrimentul persoanei acuzate, de exemplu prin analogie (Plechkov c. România, nr 1660/03, § 59, 16 septembrie 2014). 37. În speță, Curtea constată că instanțele interne l-au condamnat pe reclamant pentru fapte de abuz de funcții care aduc atingere intereselor publice (punctul 12 de mai sus) și precizează că această încălcare era prevăzută de Legea nr. 78/2000 citită în lumina noului cod penal (punctele 22 și 23 de mai sus). : consideră că a fost condamnat pentru nerespectarea unei obligații care nu era prevăzută de lege în momentul faptelor (punctul 26 de mai sus). În măsura în care reclamantul intenționează să își reamintească argumentele invocate în apel că Poste nu era vizată în momentul faptelor de dispozițiile ordonanței de urgență nr 34/2006 (punctul 14 de mai sus), Curtea constată că contractele sectoriale încheiate în sectorul poștei sunt bine menționate la art. 229 din Ordonanța de urgență nr. 34/2006 (punctul 24 de mai sus). De asemenea, Comisia reamintește că profesioniștii sunt obișnuiți să dea dovadă de multă prudență în exercitarea profesiei lor și că, prin urmare, cei care ocupă poziții importante, cum ar fi cea ocupată de solicitant, trebuie să acorde o atenție deosebită evaluării riscurilor corespunzătoare, în contextul necesității de consiliere în cunoștință de cauză (a se vedea în acest sens, Cantoni c. Franța, 15 noiembrie 1996, § 35, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1996-V). 38. În ceea ce privește argumentul care constă în a spune că reclamantul a fost condamnat în timp ce existența unui prejudiciu, element al dreptului care i-a fost imputat, nu a fost dovedită (punctul 26 de mai sus), Curtea consideră că: 39. În consecință, trebuie să se respingă această declarație pentru neajunsuri vădite de temei, în conformitate cu art. 35 alin. (3) lit. (a) și 4 din Convenție. Pe de altă parte, art. 13 din Convenția 40. Reclamantul susține că nu a beneficiat de o cale de atac eficientă împotriva deciziei de primă instanță. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. 41. Curtea ia notă de faptul că, în realitate, cauza recurentului se referă la rezultatul procedurii de recurs împotriva deciziei de primă instanță. Aceasta amintește că art. 13 din convenție nu garantează în sine un drept la un dublu grad de jurisdicție (oktar c. Turcia (dec.), n 42876/05, 10 mai 2011). 42. Prin urmare, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) din Convenție, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins. În temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția nr. 43, reclamantul trebuie să își submineze dreptul de a-și respecta bunurile, care constituie, în opinia sa, o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care este astfel formulată. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 44. Curtea amintește că confiscarea bunurilor de către autoritățile judiciare în cadrul unei proceduri penale trebuie să se afle sub aspectul dreptului statului de a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general, în sensul celui de-al doilea alineat al articolului 1 din Protocolul nr 1 la convenție (a se vedea, printre altele, Begu c. România, n 20448/02, § 159, 15 martie 2011). 45. Comisia observă că, în speță, reclamantul nu contestă în mod expres faptul că condamnarea la plata unor despăgubiri părții civile și măsura de sechestrare au fost prevăzute de Codul penal și au fost stabilite în interesul unei bune administrări a justiției, care constituie un scop legitim care se încadrează în domeniul de aplicare al dreptului general (Begu, citată anterior, § 160). 46. Comisia reamintește apoi că trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între motivul utilizat și scopul urmărit de măsurile eventual aplicate de către stat, inclusiv cele destinate să controleze utilizarea proprietății individuale. În speță, din dosar reiese că reclamantul a putut ridica, cel puțin parțial, măsura de sechestrare referitoare la unul dintre conturile sale bancare (punctul 5 de mai sus). În plus, se pare că decizia instanțelor interne a menținut doar măsura de sechestrare aplicată bunurilor imobile de la: (punctele 13 și 19 de mai sus). 47. Deciziile prin care instanțele interne l-au condamnat pe solicitant să plătească despăgubiri părții civile și să mențină sechestrul asupra bunurilor sale imobile au fost adoptate în cadrul unei proceduri contradictorii, în cadrul căreia aceasta a putut prezenta argumentele pe care le considera relevante pentru cauza sa, care au fost examinate de către instanțe. În această privință, Curtea ia notă de faptul că Tribunalul a repus cauza în discuție rolul în vederea unei examinări suplimentare a acțiunii civile și, prin urmare, i-a oferit reclamantului posibilitatea de a-și prezenta argumentele (punctul 17 de mai sus). între imperativele de interes general și cerințele de protecție a dreptului reclamantului de a-și respecta bunurile. 48. În consecință, acest fapt este vădit nefondat și trebuie respins, în conformitate cu art. 35 alin. (3) din Convenție. Reclamantul se plânge că a fost privat de dreptul de a avea acces la o instanță în cadrul procedurii administrative privind anularea contractului de achiziție publică (punctul 20 de mai sus). Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 50. Curtea constată că procedura în cauză oprește Agenția națională pentru achiziții publice la Poste și la societatea D. și că aceasta avea ca obiect validitatea contractului încheiat între lună și alta. Reclamantul nu a fost parte. El a declarat că a solicitat instanței de apel să aibă acces la documentele dosarului pentru a determina dacă acesta ar putea face o cerere de intervenție voluntară, și că instanța de apel a respins cererea sa. Cu toate acestea, el nu a prezentat afirmațiile sale prin elemente de probă concrete (punctul 20 de mai sus). În plus, acesta nu a contestat și nici nu a contestat faptul că dreptul intern îi permitea să formuleze o astfel de cerere de intervenție și nici să demonstreze că a introdus o astfel de cerere direct în fața instanei de apel. 51. Prin urmare, aceasta este vădit nefondată și trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 alineatul (3) din Convenie. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Adoptată în limba franceză și comunicată în scris la 28 mai 2020. Ilse Freiwirth Faris Vehabović Grefier Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă