Comunicat la 25 mai 2020 Publicat la 15 iunie 2020 PRIMEA SECȚIUNE Cererea nr. 278/15 Saribek HARUTYUNYAN împotriva Armeniai depusă la 1 decembrie 2014 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Saribek Harutyunyan, este un național armenian născut în 1979 și reținut în Erevan. El este reprezentat în fața Curții de către dl S. Jaghiniyan, avocat practicant în Yerevan. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La 17 aprilie 2012, la aproximativ miezul nopții, un anumit K. a fost bătut în timpul unui argument pe stradă. Prin urmare, K. a murit la spital la 26 aprilie 2012. La 19 aprilie 2012 au fost instituite proceduri penale în legătură cu evenimentele de mai sus. La 27 aprilie 2012, reclamantul a fost arestat sub suspiciune că l-a bătut pe K. În cursul anchetei, au fost interogați câțiva martori, inclusiv pe M., singurul martor ocular la evenimentele. La interviurile din 20 și, respectiv, 26 aprilie 2012, M. a declarat, printre altele, că la 17 aprilie 2012, la miezul nopții, era acasă când a auzit voci strălucitoare din exterior. Când a ieșit, el a văzut că K. și reclamantul au avut un argument în timpul căruia reclamantul a lovit K. pe cap. Ca urmare, K. a căzut pe spate și a pierdut conștiința. Mai mult a declarat că el a spus reclamantului să plece. El a furnizat apoi K. cu asistență medicală, din cauza căreia aceasta a recăpătat conștiința. La scurt timp după aceea, prietenii lui K. au venit în casa sa și au dus K. la spital. Se pare că, la 26 aprilie 2012, investigatorul a încercat să pună la îndoială reclamantul, care a refuzat să facă orice declarație în ceea ce privește evenimentele din 17 aprilie 2012, se bazează pe dreptul său constituțional de a rămâne tăcut. La o confruntare la 27 aprilie 2012, M. a reiterat declarațiile sale anterioare, în timp ce reclamantul a refuzat să facă orice declarație sau să commenteze declarațiile lui M., subliniind încă o dată dreptul constituțional de a rămâne tăcut. La 28 aprilie 2012, reclamantul a fost acuzat de infligere deliberată a prejudiciului corporal K., care a cauzat negligent moartea acesteia. La 2 mai 2012, reclamantul a depus o cerere la investigatorul care urmărește să excludă din dovada documentului de confruntare între el și M., care a avut loc la 27 aprilie 2012. El a prezentat, printre altele , că nu a fost interogat în mod corespunzător înainte de confruntare, care a fost un pre Condiția de a efectua o confruntare. Prin urmare, nu s-a putut baza dosarul de confruntare în scopul acuzării sale, deoarece a fost obținută în încălcarea cerințelor prevăzute la art. 216 § 1 din Codul de Procedură Penală (CPC). La 10 mai 2012, investigatorul a respins cererea reclamantului, declarând că confruntarea între reclamant și M. a fost legală și că a urmărit scopul de a oferi reclamantului o oportunitate rezonabilă de a încrucișa M. și de a contesta declarațiile sale. La 24 iulie 2012, reclamantul a solicitat ca o confruntare suplimentară cu M. să se desfășoare. Investigatorul a respins cererea sa pe motivul că o confruntare a fost deja avută între el și M. și nu a fost nevoie să efectueze orice confruntare suplimentară. La o dată neespecificată, M. a murit într-o circumstanță necunoscută. La 28 decembrie 2012, dosarul, inclusiv acuzația finalizată, a fost trimis Curții de district Arabkir și Kanaker-Zeytun din Yerevan („Curtea de district”) pentru examinare cu privire la fond. La 8 noiembrie 2013, Curtea de District a constatat că reclamantul a fost vinovat și l-a condamnat la șapte ani de închisoare. Când a condamnat reclamantul, Curtea de District nu a făcut trimitere la declarațiile preliminare ale lui M... În ceea ce privește problema admițării dosarului conflictului dintre M. și reclamant în dovadă, Curtea de District a declarat, printre altele, , că confruntarea între reclamant și M. la 27 aprilie 2012 a fost efectuată în încălcarea cerințelor prevăzute la art. 216 § 1 din CCP. În special, Curtea de District a constatat că investigatorul nu a respectat obligația legală de a interoga reclamantul înainte de a efectua conflictul relevant. În aceeași dată, Curtea de District a adoptat o hotărâre separată, printre altele Prin urmare, Curtea de District a considerat necesar să adopte o decizie suplimentară și să atragă atenția autorității competente de investigare asupra încălcărilor procedurale care au avut loc în etapa preliminară a procedurii penale împotriva reclamantului. Reclamantul a depus un recurs argumentând, printre altele, că condamnarea sa este ilegală deoarece Curtea de District nu a evaluat în mod corespunzător dovezile prezentate în fața acesteia. La 24 ianuarie 2014, Curtea penală de Apel („Curtea de Apel”) a anulat hotărârea Curții de District și a remis cazul pentru o nouă examinare. În ceea ce privește confruntarea dintre reclamant și M., Curtea de Apel a constatat că concluziile Curții de District cu privire la inadmisibilitatea acestei elemente de probă au fost necorespunzătoare. În special, Curtea de Apel a declarat următoarele: „Ar trebui remarcat că, deși nu există contradicție substanțială între declarațiile de ... [reclamantul și M.], ... în cursul anchetei preliminare a prezentului caz, reclamantul, care avea [situarea] unui suspect, a avut dreptul de a examina un martor împotriva acestuia, astfel cum se prevede la art. 65 § 2 (6) din [CPC] ... Confruntarea [reținută între] [reclamantul] și [M.] a fost singura ocazie pentru reclamantul de a-și examina [M.], un martor împotriva lui, ținând seama de imposibilitatea de a examina [M.] în procesul, deoarece a murit [în primul rând la procesul reclamantului].” Reclamantul, procurorul și moștenitorul juridic al victimei au depus apeluri asupra punctelor de drept. În recursul său privind punctele de drept, reclamantul a susținut, printre altele, că Curtea de Apel și-a depășit competența prin bazarea pe dovezi, și anume înregistrarea confruntării deținute între reclamant și M. la 27 aprilie 2012, care era deja declarată inadmisibilă de Curtea de District. În plus, el a susținut că nu s-a constatat o confruntare adecvată între el și M. și că dosarul său nu ar fi putut fi invocat de Curtea de Apel, deoarece a fost obținută în încălcarea cerințelor articolului 216 § 1 din CCP. La 31 mai 2014, Curtea de Casație a anulat decizia Curții de Apel și a susținut hotărârea Curții de District din 8 noiembrie 2013. Cu toate acestea, în contravenție cu concluziile Curții de District, în justificarea vinovăției reclamantului, Curtea de Casație a invocat, printre altele, , pe declarațiile preliminare ale lui M., precum și pe confruntarea dintre M. și reclamant la 27 aprilie 2012. În acest sens, acesta a menționat, în special, următoarele: „Curtea de Casație afirmă că organismul de investigare are dreptul să efectueze o confruntare între martorul și acuzatul (suspectul) dacă acesta din urmă, în exercitarea dreptului său constituțional, refuză să depună mărturie. Astfel, în acest caz, atunci când se desfășoară o confruntare între [reclamantul și M.], organismul de investigație a oferit [reclamantul] posibilitatea de a contesta declarațiile făcute împotriva lui, garantând astfel ... [dropturile sale], astfel cum este garantat în temeiul articolului 6 § 3 litera (d) din Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. În consecință, concluziile Curții de District cu privire la inadmisibilitatea dosarului conflictului au fost necorespunzătoare, deoarece în timpul anchetei preliminare [reclamantul] a refuzat să depună mărturie. În astfel de circumstanțe, a existat o imposibilitate [objectiv] de a face o confruntare în sensul articolului 216 din [CP]. Având în vedere această afirmație, Curtea de Casație [deține] poziția Curții de Apel că confruntarea între [reclamantul] și [M.] la 27 aprilie 2012 a fost efectuată în conformitate cu cerințele [CPC]. Trebuie [de aceea] să fie considerată ca o dovadă admisibilă.” Legea internă relevantă Constituția (în vigoare la momentul material) În conformitate cu art. 22, nimeni nu a fost obligat să depună mărturie împotriva sa, soțului sau rudele sale. Codul de procedură penală (în vigoare din 1999) În conformitate cu art. 65 § 2 (6), acuzatul are dreptul de a depune mărturie și de a refuza mărturie, de a fi examinat încrucișat cu persoanele care depună mărturie împotriva lui. În conformitate cu art. 86 § 1, un martor este o persoană chemată să depună mărturie de către o parte sau autoritatea care se ocupă de cauza penală și care poate fi conștientă de orice circumstanță legată de cazul care trebuie clarificat. În conformitate cu art. 105 § 2, în procedură penală, este ilegal să se folosească ca probă sau ca bază pentru faptele de acuzare obținute în încălcarea drepturilor de apărare ale suspectului și acuzatului. În conformitate cu art. 216 § 1, investigatorul are dreptul să efectueze o confruntare cu două persoane care au fost interogate anterior și ale căror declarații conțin contradicții substanțiale. Investigatorul este obligat să efectueze o confruntare dacă există contradicții substanțiale între declarațiile acuzate și o altă persoană. În conformitate cu art. 342 § 1, citirea la judecată a declarațiilor de martor făcute în cursul anchetei, ancheta sau o audiere anterioară a instanței este permisă dacă martorul este absent de la audiere a instanței din motive care exclud posibilitatea comparerii sale în instanță, în cazul în care există o contradicție substanțială între aceste declarații și declarațiile făcute de acest martor în instanță, și în alte cazuri enumerate în prezentul Cod. COMPLAINTA Reclamantul se plânge în conformitate cu art. 6 § 3 litera (d) din Convenție că condamnarea sa se bazează pe declarațiile preliminare ale M., un martor decedat, pe care nu a avut posibilitatea de a încheia în mod corespunzător în timpul procedurii penale împotriva lui. Reclamantul a avut o audiere echitabilă în determinarea acuzațiilor penale împotriva acestuia, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție? În special, a existat o încălcare a dreptului reclamantului garantat prin art. 6 § 3 litera (d) din Convenție din cauza faptului că declarația preliminară a martorului M. decedat a fost admisă în dovadă (a se vedea art. 6 § 3 litera (d) din Convenția) Al‐Khawaja și Tahery c. Regatul Unit [GC], nos. 26766/05 și 22228/06, §§ 118-147, ECHR 2011; și Schatschaschwili c. Germania [GC], nr. 9154/10, §§ 100-131, ECHR 2015)?
Communicated on 25 May 2020
Published on 15 June 2020
Application no. 278/15
Saribek HARUTYUNYAN
against Armenia
lodged on 1 December 2014
The applicant, Mr Saribek Harutyunyan, is an Armenian national who was born in 1979 and is detained in Yerevan. He is represented before the Court by Mr S. Jaghinyan, a lawyer practising in Yerevan.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
On 17 April 2012 at about midnight a certain K. was severely beaten up during an argument in the street. As a result, K. died in hospital on 26 April 2012.
On 19 April 2012 criminal proceedings were instituted in connection with the above events.
On 27 April 2012 the applicant was arrested on suspicion of having beaten up K.
In the course of the investigation several witnesses were questioned, including M., the sole eyewitness to the events.
At the interviews held on 20 and 26 April 2012 respectively, M. stated
inter alia
, that on 17 April 2012 at about midnight he had been at home when he had heard loud voices from the outside. When he came out, he saw that K. and the applicant were having an argument during which the applicant had hit K. on the head. As a result, K. had fallen on his back and lost consciousness. M. further stated that he had told the applicant to go away. He had then provided K. with medical assistance, as a result of which the latter had regained consciousness. Shortly after, K.’s friends had come to his house and had taken K. to hospital.
It appears that on 26 April 2012 the investigator tried to question the applicant, who refused to make any statement in respect of the events of 17
April 2012, relying on his constitutional right to remain silent.
The investigator subsequently decided to hold a confrontation between M. and the applicant.
At a confrontation on 27 April 2012, M. reiterated his earlier statements while the applicant refused to make any statement or to comment on M.’s statements, once again pointing out his constitutional right to remain silent.
On 28 April 2012 the applicant was charged with wilful infliction of bodily harm to K., which had negligently caused the latter’s death.
On 2 May 2012 the applicant lodged an application with the investigator seeking to exclude the record of the confrontation held between him and M. on 27 April 2012 from the evidence. He submitted,
inter alia
, that he had not been properly questioned prior to the confrontation, which was a pre
‑
condition for holding a confrontation. Therefore, the record of the confrontation could not be relied on for the purposes of his indictment since it had been obtained in violation of the requirements of Article 216 § 1 of the Code of Criminal Procedure (the CCP).
On 10 May 2012 the investigator rejected the applicant’s application, stating that the confrontation held between the applicant and M. had been lawful and that it had pursued the aim of providing the applicant with a reasonable opportunity to cross-examine M. and challenge his statements.
On 24 July 2012 the applicant requested that an additional confrontation with M. be held. The investigator dismissed his application on the ground that a confrontation had already been held between him and M. and there was no need to carry out any further confrontation.
On an unspecified date, M. died in unknown circumstances.
On 28 December 2012 the case file, including the finalised indictment, was sent to the Arabkir and Kanaker-Zeytun District Court of Yerevan (“the District Court”) for examination on the merits.
On 8 November 2013 the District Court found the applicant guilty as charged and sentenced him to seven years’ imprisonment. When convicting the applicant, the District Court did not make reference to M.’s pre-trial statements. As regards the issue of admitting the record of the confrontation between M. and the applicant in evidence, the District Court stated,
inter alia
, that the confrontation held between the applicant and M. on 27 April 2012 had been carried out in violation of the requirements of Article 216 § 1 of the CCP. In particular, the District Court found that the investigator had failed to observe the statutory requirement of questioning the applicant before holding the relevant confrontation.
On the same date the District Court adopted a separate decision finding,
inter alia
, that a number of measures carried out during the pre-trial investigation had breached the applicant’s procedural rights. The District Court therefore found it necessary to adopt a supplementary decision and draw the relevant investigative authority’s attention to the procedural breaches that had occurred during the pre-trial stage of the criminal proceedings against the applicant.
The applicant lodged an appeal arguing,
inter alia
, that his conviction was unlawful since the District Court had not properly assessed the evidence submitted before it.
On 24 January 2014 the Criminal Court of Appeal (“the Court of Appeal”) reversed the District Court’s judgment and remitted the case for a new examination. As regards the record of the confrontation between the applicant and M., the Court of Appeal found that the District Court’s findings as to the inadmissibility of that piece of evidence had been groundless. In particular, the Court of Appeal stated the following:
“It should be noted that although there was no substantial contradiction between the statements of ... [the applicant and M.], ... in the course of the pre-trial investigation of the present case the applicant, who had [the status of] a suspect, enjoyed the right to cross-examine a witness against him as provided under Article 65 § 2 (6) of [the CCP] ... the confrontation [held between] [the applicant] and [M.] was the only opportunity for the applicant to cross-examine [M.], a witness against him, taking into account the impossibility to examine [M.] at the trial, since he died [prior to the applicant’s trial].”
The applicant, the prosecutor and the victim’s legal heir lodged appeals on points of law. In his appeal on points of law the applicant argued,
inter alia
, that the Court of Appeal had exceeded its jurisdiction by relying on evidence, namely the record of the confrontation held between the applicant and M. on 27 April 2012, which had previously been declared inadmissible by the District Court. He further submitted that there had been no proper confrontation between him and M. and that its record could not have been relied on by the Court of Appeal since it had been obtained in violation of the requirements of Article 216 § 1 of the CCP.
On 31 May 2014 the Court of Cassation quashed the Court of Appeal’s decision and upheld the judgment of the District Court dated 8 November 2013. However, contrary to the District Court’s findings, in substantiation of the applicant’s guilt, the Court of Cassation relied,
inter alia
, on M.’s pre-trial statements as well as on the record of the confrontation held between M. and the applicant on 27 April 2012. In doing so, it stated, in particular, the following:
“The Court of Cassation states that the investigative body is entitled to carry out a confrontation between the witness and the accused (suspect) if the latter, in exercise of his constitutional right, refuses to testify. Thus, in the present case, when holding a confrontation between [the applicant and M.], the investigative body has actually provided [the applicant] with an opportunity to challenge the statements made against him, thereby securing ... [his rights] as guaranteed under Article 6 § 3 (d) of the European Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms. Consequently, the District Court’s findings as to the inadmissibility of the record of the confrontation were groundless, since during the pre-trial investigation [the applicant] refused to testify. In such circumstances, there was an [objective] impossibility for holding a confrontation in the sense of Article 216 of [the CCP].
Having said that, the Court of Cassation [upholds] the position of the Court of Appeal that the confrontation held between [the applicant] and [M.] on 27 April 2012 was conducted in accordance with the requirements of [the CCP]. It must [therefore] be considered as admissible evidence.”
Relevant domestic law
The Constitution (as in force at the material time)
According to Article 22, no person was under an obligation to testify against himself, his spouse or next of kin.
The Code of Criminal Procedure (in force since 1999)
According to Article 65 § 2 (6), the accused has the right to testify and refuse to testify, to be cross-examined with the persons testifying against him.
According to Article 86 § 1, a witness is a person who has been called to testify by a party or the authority dealing with the criminal case and who may be aware of any circumstance related to the case which needs to be clarified.
According to Article 105 § 2, in criminal procedure it is illegal to use as evidence or as a basis for accusation facts obtained in violation of the defence rights of the suspect and accused.
According to Article 216 § 1, the investigator is entitled to carry out a confrontation of two persons who have been questioned previously and whose statements contain substantial contradictions. The investigator is obliged to carry out a confrontation if there are substantial contradictions between the statements of the accused and some other person.
According to Article 342 § 1, the reading out at the trial of witness statements made during the inquiry, the investigation or a previous court hearing is permissible if the witness is absent from the court hearing for reasons which rule out the possibility of his appearance in court, if there is a substantial contradiction between those statements and the statements made by that witness in court, and in other cases enumerated in this Code.
The applicant complains under Article 6 § 3 (d) of the Convention that his conviction was based on the pre-trial statements of M., a deceased witness, whom he had no opportunity to cross-examine properly during the criminal proceedings against him.
Did the applicant have a fair hearing in the determination of the criminal charges against him, in accordance with Article 6 § 1 of the Convention?
In particular, was there a breach of the applicant’s right guaranteed by Article 6 §
3 (d) of the Convention on account of the fact that the pre-trial statement of deceased witness M. was admitted in evidence (see
Al‑Khawaja and Tahery v. the United Kingdom
[GC], nos. 26766/05 and 22228/06, §§ 118-147, ECHR 2011; and
Schatschaschwili v. Germany
[GC], no. 9154/10, §§ 100-131, ECHR 2015)?